BusinessMagazin

Tag: ascundere

  • La noi nu trebuie să v-ascundeţi

    Inspirându-se de la saloanele de coafură şi de la baruri, acestea au amenajat spaţii în care clienţii aflaţi la tratament stau în spaţii deschise, separate doar de perdele, şi au acces la un bar cu băuturi nealcoolice, scrie New York Times.

    Unele dintre aceste centre au chiar şi zone special amenajate pentru selfie-uri pentru clienţii care vor să arate listei de urmăritori de pe Instagram ce tratamente şi-au făcut, existând în acest scop oferte de genul „obraji numai buni de arătat pe Instagram”. 

  • China a inventat un nou tip de export: statul care te urmăreşte şi ştie totul despre tine

    Odată cu noul Drum al Mătăsii, o reţea de legături comerciale şi de infrastructură de transport şi energie răspândită în toată lumea, China creează şi un „Drum al Mătăsii digital pentru secolul XXI”, după cum spune chiar preşedintele chinez Xi Jinping. Nerăbdătoare să păşească pe acest drum sunt state cu tendinţe autoritare, cărora China le exportă tehnologie ultramodernă de supraveghere a populaţiei. Compania Huawei joacă un rol important în iniţiativa Beijingului.

    Analiştii se tem că astfel China îşi construieşte o poziţie dominantă în sectorul informaţiilor şi cel al tehnologiei inteligenţei artificiale. Mai multe state din jurul României se visează porţile de intrare a comerţului chinezesc în Europa. Guvernul Serbiei vrea să folosească tehnologia pentru a îmbunătăţi siguranţa publică în capitala Belgrad şi a ales să implementeze „Soluţia pentru un oraş sigur” a Huawei – un sistem de supraveghere care include instalarea a mii de camere de supraveghere. Premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, a fost ministrul de informaţii al dictatorului Slobodan Milosevici.

    În ultima vreme, mai multe ziare şi publicaţii au scris despre „statul supraveghetor” pe care în construiesc şi îl exportă conducătorii de la Beijing. The New York Times şi revista Newsweek sunt unele dintre ele. Poveştile lor i-au atras atenţia lui Zak Doffman, contribuitor la Forbes specializat în supraveghere şi securitate cibernetică.

    „Sub conducerea preşedintelui Xi Jinping“, scrie New York Times, „guvernul chinez a extins considerabil supravegherea internă, alimentând o nouă generaţie de companii care produc tehnologie sofisticată la preţuri tot mai mici. O iniţiativă globală de infrastructură răspândeşte această tehnologie mai departe.“

    Ziarul american s-a concentrat pe cazul Ecuadorului, care are un sistem de supraveghere instalat din 2011, „o versiune de bază a unui program de control computerizat pe care Beijingul a cheltuit miliarde de dolari pentru a-l construi de-a lungul unui deceniu de progres tehnologic. Potrivit guvernului din Ecuador, camerele video furnizează imagini poliţiei pentru examinare. „Investigaţia ziarului a constatat că filmările ajung şi la temuta agenţie de informaţii interne a ţării, care, în timpul preşedintelui anterior, Rafael Correa, a avut o lungă istorie de urmărire, intimidare şi atacare a adversarilor politici.“ Sistemul Ecuador“, se arată în articolul din The New York Times, „se numeşte ECU-911 şi a fost făcut în mare parte de două companii chinezeşti controlate de stat, CEIEC şi Huawei“. Huawei a informat ziarul printr-un comunicat că „furnizează tehnologii pentru a sprijini programele pentru oraşe inteligente şi oraşe sigure din întreaga lume. În fiecare caz, Huawei nu se implică în stabilirea politicii publice în ceea ce priveşte modul în care este utilizată această tehnologie“.

    Între timp, un articol din Newsweek s-a concentrat pe dezvoltarea de sisteme de supraveghere bazată pe inteligenţă artificială, de multe ori cu investiţii şi colaborări din SUA, inclusiv cu companii precum Microsoft, Google şi universităţi americane. „În statele cu instituţii care nu pot fi trase la răspundere şi cu abuzuri frecvente în ceea ce priveşte drepturile omului“, arată Newsweek, „sistemele AI vor produce, cel mai probabil, pagube mai mari.“ China este un exemplu deosebit pentru că liderul său a îmbrăţişat cu entuziasm tehnologiile AI şi a creat cel mai sofisticat stat supraveghetor din lume în provincia Xinjiang, urmărind mişcările zilnice ale cetăţenilor şi utilizarea smartphone-urilor.

    Articolul explică faptul cum „companiile chinezeşti precum Huawei şi ZTE construiesc oraşe inteligente în Pakistan, Filipine şi Kenya cu o tehnologie de supraveghere cuprinzătoare încorporată“ şi, deşi „vânzarea de echipamente avansate pentru profit este diferită de utilizarea tehnologiei cu un scop geopolitic expres, aceste noi capabilităţi pot să planteze seminţele supravegherii universale: întrucât guvernele devin din ce în ce mai dependente de tehnologia chinezească pentru a-şi gestiona populaţia şi pentru a-şi păstra puterea, acestea se vor confrunta cu presiuni mai mari pentru a se alinia la agenda Chinei.

    Zilele trecute, ZDNet a raportat că „Serbia vrea să utilizeze tehnologia pentru a îmbunătăţi siguranţa publică în capitala Belgrad. În acest scop, guvernul a decis implementarea soluţiei Huawei Safe City – un sistem de supraveghere care include instalarea a mii de camere de securitate“. Huawei a elaborat un studiu de caz în privinţa Serbiei, care, potrivit ZDNet, „a dispărut în mod misterios“ când jurnaliştii au început să pună întrebări. În acest caz, Huawei a pretins că este „singurul furnizor care poate oferi o soluţie completă pentru un oraş sigur. În prezent, Huawei a implementat sistemele Safe City în 230 de oraşe pentru mai mult de 90 de guverne naţionale sau regionale“.

    Huawei s-a concentrat mai mult în ultima vreme pe lumea strălucitoare a reţelelor viitorului, 5G. SUA fac presiuni pentru a împiedica implementarea tehnologiei Huawei 5G în reţele din ţările aliate. Argumentul său este că echipamentele chinezeşti pot conţine dispozitive care fie facilitează colectarea de informaţii, fie permit un atac asupra reţelei. În plus, autorităţile americane susţin că Huawei are legături puternice cu guvernul de la Beijing şi este obligată să-şi prezinte ofertele. Toate acestea sunt negate în mod vehement de partea chineză.

    Potrivit celor de la The Times, CIA a prezentat informaţii înalţilor oficiali britanici la începutul acestui an care susţin suspiciunile că Huawei „a primit finanţare de la ramuri ale aparatului de securitate al Beijingului. Serviciile americane de informaţii au dovedit Marii Britanii că Huawei a luat bani de la Armata de Eliberare a Poporului, de la Comisia Naţională de Securitate a Chinei şi de la o a treia ramură a reţelei de informaţii chineze“.

    The Times susţine că informaţiile au fost furnizate „numai celor mai înalţi oficiali din Regatul Unit“ şi că CIA a acordat materialului „o clasificare de certitudine puternică, dar nu absolută“. Ziarul a scris, de asemenea, că o a doua sursă spune că există o opinie în interiorul comunităţii de informaţii din SUA că „ministerul chinez al siguranţei – principala organizaţie de securitate şi spionaj a Chinei – a aprobat finanţare guvernamentală pentru Huawei“.

    În ciuda acestui fapt, Marea Britanie a decis să includă Huawei în reţeaua sa 5G, restricţionându-i accesul doar la sistemele esenţiale.
    Marea Britanie nu este singura care ignoră avertismentele din SUA. Recent, Huawei a anunţat că „a semnat 40 de contracte comerciale pentru reţele 5G cu operatori de top la nivel mondial şi că a livrat mai mult de 70.000 de staţii de bază 5G pe pieţele din întreaga lume“.

    Potrivit companiei, aceasta „a ajutat peste 160 de oraşe din peste 40 de ţări şi regiuni să implementeze proiecte pentru oraşe smart. Huawei a jucat un rol activ în dezvoltarea standardului naţional chinez pentru oraşe inteligente. Intelligent Operation Center (IOC), o soluţie dezvoltată de Huawei cu rol de «creier» al oraşului inteligent, a fost desfăşurată în mai mult de 10 oraşe din întreaga lume şi a devenit liderul domeniului IOC global“.

    Există numeroase referinţe, chiar dacă studiul de caz din Serbia a fost şters. „Soluţiile Huawei pentru oraşe sigure sunt implementate acum în peste 700 de oraşe din peste 100 de ţări şi regiuni“, susţine compania, „inclusiv în Brazilia, Mexic, Serbia, Singapore, Spania, Africa de Sud şi Turcia. În Africa de Sud şi Thailanda, Government Cloud Solution a Huawei ajută guvernele să administreze resursele, să integreze datele şi să crească în mod continuu adoptarea ICT (Information and Communications Technology – tehnologia informaţiei şi comunicării). În Brazilia, serviciul Huawei de e-taxe a contribuit la dublarea numărului de facturi electronice emise şi a ajutat ţara să-şi implementeze reformele fiscale.“

    Un documentar recent al BBC susţine că o soluţie pentru oraşe sigure aplicată de Huawei în Pakistan ascundea carduri Wi-Fi suplimentare” în incintele sistemelor de supraveghere video care reprezentau o posibilă ameninţare latentă, de tipul backdoor. Dispozitivele au fost cercetate şi apoi eliminate. „Cu soluţia noastră“, arată Huawei, „în oraşul Lahore a scăzut timpul mediu necesar pentru a răspunde la incidentele de siguranţă publică de la 30 de minute la 10 minute şi a fost redus timpul mediu în care ofiţerii de politie rezolvă un caz de la 45 de zile la 2 zile.”

    „Iar în China, de unde Huawei îşi obţine doar puţin peste 50% din veniturile din ce în ce mai mari, compania a participat la peste 60 de proiecte pebtru oraşe smart, inclusiv în Beijing, Shanghai, Tianjin, Shenzhen, Suzhou, Jilin, Yiyang şi Gaoqing (oraşe cu populaţii cât ale unor ţări – n.r.). Am folosit cele mai noi tehnologii cum ar fi 5G, cloud computing şi IoT pentru a ajuta clienţii să construiască noi tipuri de guvernare, care să permită o administrare mai inteligentă a oraşului şi să promoveze un mediu mai prietenos cu oamenii şi cu afacerile.”

    Zak Doffman, specialistul în supraveghere şi securitate cibernetică care scrie pentru Forbes, crede că toată această poveste se poate reduce la experimentul Xinjiang, de opresiune permisă de sistemele de supraveghere. Xinjiang ar fi parte dintr-un program mult mai amplu din China, chiar cea mai extremă parte a acestui program. China a dezvoltat acolo un laborator de supraveghere ferit şi nelimitat. Xinjiang este o provincie cu o populaţie mai mare decât 22 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Inteligenţa artificială se hrăneşte cu date de instruire brute, în condiţii de siguranţă. Tehnologia poate fi îmbunătăţită fără constrângeri.

    În mai 2018, Departamentul de Securitate Publică al Regiunii Autonome Xinjiang şi Huawei au semnat un acord de cooperare strategică pentru un laborator comun de inovare. Un reprezentant al Huawei la ceremonia de semnare a declarat că organizaţia „va integra resursele, va oferi produse şi servicii de top şi va coopera pe scară largă cu întreprinderile locale de tehnologie înaltă pentru a construi o societate mai sigură şi mai inteligentă împreună cu departamentul de securitate publică al regiunii autonome“.

    Apoi, în august 2018, Huawei Urumqi DevCloud a fost lansat pentru a „promova dezvoltarea industriei de informaţii şi software în district şi în tot Urumqi“.

    Laboratoarele de tehnologie pe care China le-a dezvoltat (opresiv) în Xinjiang şi (mai sensibil) în metropolele ei uriaşe sunt exportate necontenit printr-un efort susţinut de stat pentru obţinerea unei poziţii dominante în sectorul securităţii. Prin achiziţionarea acestei tehnologii subvenţionate de statul chinez şi prin participarea la runde de investiţii nechibzuite pentru unicornii AI, Occidentul este un participant voluntar la acest effort, notează Doffman.

    Şi, aşa cum a explicat New York Times, „împrumuturile de la Beijing au pus la dispoziţia guvernelor tehnologii de supraveghere pe care nu şi le puteau permite în trecut, în timp ce sistemul autoritar chinez a diminuat transparenţa şi responsabilitatea utilizării“, adăugând că „start-up-urile chinezeşti, susţinute în parte cu investiţii americane, concurează pentru a construi soluţii de poliţie automată.

    Nadege Rolland, asociat la Biroul Naţional de Cercetare Asiatică din Washington, a declarat pentru Deutsche Welle că este important să se acorde atenţie „componentelor intangibile“ ale Drumului Digital al Mătăsii, cum ar fi promovarea de către Beijing a versiunii sale de norme de guvernanţă pentru internet. „Pentru ţările semiautoritare din întreaga lume, dintre care un număr mare se află sub umbrela Iniţiativei Belt and Road (BRI), modelul chinez de supraveghere digitală a populaţiei pare, probabil, destul de atrăgător“, a spus Rolland, fost consilier al guvernului francez pentru strategie în privinţa Chinei.

    „Deoarece ţările BRI devin dependente de China pentru internet, ele deschid posibilitatea pentru Beijing de a monitoriza şi de a deturna traficul de date, ajutând astfel la colectarea de informaţii de către China şi la progresele tehnologice în domenii precum AI“,
    a adăugat ea.

  • Radarele ASCUNSE au fost scoase în afara legii. Ce solicitase CCR

    Deputaţii au votat Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.684 din 6 noiembrie 2018.
     
    Proiectul de lege a fost atacat la CCR, iar acum, legea cuprinde în integralitate articolele declarate constituţionale.
     
    Potrivit legii votate de Camera Deputaţilor, poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive, arată deputatul liberal Florin Roman într-un comunicat.
     
    “O altă prevedere este cea referitoare la constatarea contravenţiilor în sensul ca nu poate fi făcută doar cu mijloace tehnice certificate, omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenţie. O noutate este şi faptul că se interzice amplasarea aparatelor radar care nu sunt staţionate în locuri vizibile, ceea ce înseamnă că radarele nu mai pot fi ascunse în curbe sau tufişuri, după diferite obstacole.
     
    Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri. Legea pune bazele pe preventie, întrucât amplasarea radarelor la vedere înseamnă că şoferul încetineşte şi devine prudent. Statisticile demonstrează ca acolo unde au fost montate machete ale maşinilor de poliţie, numărul accidentelor din cauza vitezei s-a redus simtitor”, potrivit comunicatului emis de Florin Roman.
     

  • Care este povestea spaniolului Miguel Ventas, care la 76 de ani a renovat un castel cu istorie din România – VIDEO

    Născut la Tarragona şi licenţiat în drept la Universitatea din Barcelona – după cum el însuşi se prezintă –, Miguel Ventas, acum în vârstă de 76 de ani, a ajuns în România în urmă cu aproape 15 ani. Imediat ce şi-a găsit un job, s-a îndrăgostit de un loc pe care azi îl numeşte „acasă”. Aşa a ajuns să cumpere conacul Banffy din Sânmărghita – la câţiva kilometri de Dej, în judeţul Cluj – şi să-şi stabilească acolo şi casa, şi biroul.

    Lucrase în domeniul turismului în Spania, apoi îşi făcuse propria firmă producătoare de mobilă, în aceeaşi ţară cu soare blând şi plaje fierbinţi. La mijlocul anilor ’90 a plecat în Tunisia, tot ca producător de mobilă. După zece ani, când piaţa de acolo nu i s-a mai părut atractivă, a început să se gândească la o nouă destinaţie.

    „Citeam în Financial Times despre mediile economice din mai multe ţări şi aşa am văzut că, pe atunci (în anii 2004-2005 – n. red.), costurile de trai din România erau similare cu cele din Tunisia, însă condiţiile pentru producţia de mobilă erau mai bune. Fiind spaniol, româna îmi era destul de simplu de învăţat, ambele fiind limbi latine, aşa că am hotărât să vin aici. La început, am mers pe la târguri de mobilă, pentru a cunoaşte domeniul şi a interacţiona cu producătorii locali”, îşi aminteşte Miguel Ventas.

    Nu îi plăceau – nici atunci şi nici acum – oraşele mari şi aglomerate precum Bucureştiul, aşa că a ales Transilvania şi a început din nou să cerceteze. De această dată, în căutarea unui loc potrivit pentru producţia de mobilă. Iniţial, şi-a stabilit firma undeva în apropiere de Cluj, apoi s-a orientat către Sânmărghita, un sat cu mai puţin de o mie de locuitori, aflat la o distanţă de 12 kilometri de Dej şi de 64 de kilometri de Cluj-Napoca. Pentru că businessul cu mobilă parcă nu era complet pentru tot ceea ce visa el să facă în România, Miguel Ventas a hotărât să facă o investiţie la care nu mulţi se încumetă. Aşa că a cumpărat o ruină, cu gândul că o va readuce la viaţă.

    „Tot timpul am fost interesat de investiţii imobiliare, de aceea am avut curaj să investesc în recondiţionarea conacului Banffy.”

    Rădăcinile

    Istoria satului Sânmărghita îşi are originile la începutul mileniului trecut, localitatea fiind consemnată pentru prima dată în 1330. Iniţial, satul a aparţinut domeniului Cetăţii Ciceu, dăruit de Matei Corvin lui Ştefan cel Mare la sfârşitul secolului al XV-lea. Alexandru Lăpuşneanu a fost ultimul domnitor care a reuşit să mai stăpânească aceste teritorii transilvane, folosindu-se, în mare parte, de forţa armelor.

    „Numele satului evocă hramul mănăstirii romano-catolice Sfânta Margareta, ctitorită în jurul anului 1300 şi ale cărei ruine au fost descoperite aici în 1861. Despre Sfânta Margareta ştim că a fost nepoata Regelui Angliei Edmund al II-lea şi că s-a născut în jurul anului 1045, în Regatul Ungariei, acolo unde tatăl său, prinţul Edward, a fost forţat să trăiască în exil. În jurul anului 1070, Margareta devine regina Scoţiei, dând ulterior naştere la trei viitori regi ai Scoţiei. Ea a fost o ambasadoare ferventă a catolicismului, fiind canonizată în anul 1250 de către papa Inocenţiu al IV-lea. Datorită legăturilor date de locul naşterii, după canonizare numele său a devenit o prezenţă extrem de populară în Regatul Ungariei, un număr important de biserici şi mănăstiri primind hramul său”, se arată pe site-ul Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark.

    Timp de mai multe secole, diferite părţi ale satului Sânmărghita au aparţinut unor familii importante ale vremii, multe dintre ele nobiliare, precum Banffy, Bethlen, Haller, Kornis sau Kemeny. Conacul Banffy poartă astfel numele familiei căreia i-a aparţinut la începuturi, fiind construit la începutul secolului al XIX-lea. Indiciul că primul proprietar al conacului a fost familia Banffy este o inscripţie de pe una din grinzile imobilului. Arhivele istorice consemnează, la un moment dat, conacul în posesia familiei Bethlen, un alt nume nobiliar al Transilvaniei, pentru ca, la începutul secolului XX, să fie menţionat Jeno Horthy, fratele regentului Ungariei, care, prin căsătoria sa cu Rozsa Bethlen a făcut din conacul de la Sânmărghita o reşedinţă temporară, cel mai probabil destinată expediţiilor de vânătoare de care era extrem de pasionat, mai notează Artmark Historical Estate.

    Arhitectura conacului este neoclasică, imobilul fiind completat de un teren de peste 4.000 de metri pătraţi, cu pomi fructiferi şi un nuc bătrân martor al trecerii timpului.

    Schimbarea la faţă

    Miguel Ventas a preluat imobilul pentru a-l folosi atât ca locuinţă personală, cât şi ca birou. Achiziţia nu a fost lipsită de complicaţii, însă, în întreg procesul birocratic întortocheat, s-a bazat pe sprijinul unui avocat specializat în proceduri de acest tip, Gabriel Florin Tătaru, iar în toamna anului 2006 a devenit proprietar cu acte în regulă, cumpărând imobilul de la primăria comunei Mica, din care face parte satul Sânmărghita.

    „Nu am date exacte legate de cât a costat în total renovarea, însă a durat zece ani, din 2005 până în 2015. În momentul în care am cumpărat-o, clădirea era o adevărată ruină.”

    Cu răbdare, dar şi cu resurse financiare, Miguel Ventas a „şters praful” de pe comoara arhitecturală. Zidurile au fost curăţate pe interior şi pe exterior, au fost egalizate (fiind deteriorate pe alocuri de trecerea timpului), au fost înlocuite grinzile, s-au montat instalaţii noi de apă şi electricitate, acoperişuri, s-au îmbunătăţit izolaţiile, s-au curăţat cele 14 coloane toscane ale conacului, s-au montat ferestre noi şi centrală.

    O bună parte din elementele origi­nale se regăsesc însă în conti­nuare, printre acestea aflându-se coloanele de piatră, o parte din grinzile de lemn, elementele decorative de lemn din interior şi o parte din ornamentele faţadei. La final, conacul era integrat armonios în secolul XXI, putând fi folosit ca locuinţă. În prezent, sunt folosite doar parterul şi mezaninul, etajul şi mansarda fiind open space, complet renovate, dar nemobilate.

    În urmă cu trei ani, Miguel Ventas a dizolvat societatea prin care opera afacerea în producţie de mobilă, astfel că acum, spune el, are timp să se ocupe doar de ce îi place. Are un apartament şi în Budapesta, unde merge destul de des, iar timpul şi-l petrece alături de soţia sa, de origine elveţiană, pe care a cunoscut-o pe când avea 21 de ani, vârstă de la care sunt împreună
    peste tot.

    „Citesc, sunt pasionat de fotografie şi de filosofie, artă şi istorie. Filosofii mei preferaţi sunt Socrate, Seneca, Spinoza, Kierkegaard şi Carl Jung. Conacul l-am pus la vânzare şi vom vedea ce se va întâmpla, cine va fi interesat să-l cumpere. Eu cred că am făcut ce trebuia făcut pentru a-l menţine în viaţă, viitorul aparţine celor care îl vor avea în proprietate mai departe. Deocamdată, nu intenţionez să fac alte investiţii în România”, spune Miguel Ventas.

    Astăzi, conacul Banffy din Sânmărghita este scos la vânzare de Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark, care intermediază această vânzare, cu un preţ de pornire de 500.000 de euro. Imobilul este însă estimat la aproape 600.000 de euro, la capătul tuturor investiţiilor făcute de Miguel Ventas.

    Conacul ar putea fi transformat în mic hotel sau pensiune, în cazul în care proprietarii nu intenţionează chiar să locuiască acolo, mai ales că este amplasat într-un sat liniştit, idilic, zugrăvit în nuanţe pitoreşti, rupt de realitatea cotidiană a oraşului.

    Miguel Ventas îşi doreşte doar ca viitorul proprietar să aprecieze conacul la adevărata sa valoare, aşa cum a făcut-o el însuşi. Pentru ca istoria să se poată scrie în continuare.

    Un nume de viţă nobilă

    Banffy este numele unei familii nobiliare din Transilvania, cu origini maghiare, fiind una dintre cele mai longevive dinastii din această regiune. Datele disponibile arată că istoria acestei familii a început în secolul al IX-lea, în Ungaria, descendenţii urmând să primească terenuri în Transilvania, unde au construit, de-a lungul timpului, mai multe reşedinţe. Una dintre cele mai vechi este castelul Banffy din Bonţida, judeţul Cluj, care datează din 1437. O ramură a familiei a fost ridicată la rangul de baron în 1660, iar o alta a fost ridicată la rangul de conte două secole mai târziu.

    SOS pentru imobilele istorice!

    Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark, are în prezent în portofoliu peste 250 de proprietăţi, din care peste 150 sunt proprietăţi istorice sau artistice – conace, castele, domenii boiereşti, cu o valoare totală de aproximativ 200 de milioane de euro. Toate acestea sunt active care au nevoie să fie salvate de la degradare şi ruină, prin investiţii ale proprietarilor.

    „Lucrăm deja cu dezvoltatori care au atât interesul, cât şi puterea de a face ceva în acest domeniu şi a salva astfel de proprietăţi, a le reîncadra în circuitul public şi privat”, spunea recent Monica Barbu, CEO al Artmark Historical Estate.

    Din rândul imobilelor, în afară de conacul Banffy, mai fac parte conacul Procopie Casotta din judeţul Buzău, conacul Oteteleşanu din apropiere de Bucureşti sau vila poetului Octavian Goga.

    Artmark Historical Estate este specializată în valorificarea şi reintroducerea în circuitul rezidenţial şi turistic-cultural a monumentelor istorice şi de artă din România. Divizia se ocupă de administrarea proprietăţilor şi intermediază eventuala lor vânzare.

  • Lumea ascunsă a Cavalerilor Templieri. Cum au ajuns cea mai puternică şi bogată ”corporaţie religioasă”

    Printre străzile aglomerate de turişti, studenţi, avocaţi, autobuze supraetajate, biciclişti şi taxiuri negre ale Londrei, se află o clădire care spune povestea Cavalerilor Templieri.

    Cunoscută drept Biserica Templului şi poziţionată în apropierea catedralei Sfântului Paul şi a Pieţei Trafalgar, clădirea  a fost cândva bastionul Cavalerilor Templieri. Reprezentanţi ai ordinului medieval cunoscut drept unul dintre cele mai puternice şi bogate culte religioase, ei au trăit, s-au rugat şi au muncit aici în intervalul 1185-1312, potrivit unui reportaj al BBC.

    În 1120, cavalerii creştini au cucerit Ierusalimul în Prima Cruciadă. Chiar dacă oraşul era sigur, rutele de pelerinaj până la acesta erau pline de pericole. Cei care voiau să ajungă la Ierusalim erau deseori atacaţi, tâlhăriţi sau chiar ucişi. Câţiva cavaleri s-au dedicat protejării pelerinilor şi rutelor pe care mergeau ei.

    CUM ARATĂ CLĂDIREA  CARE A FOST CÂNDVA BASTIONUL CAVALERILOR TEMPLIERI

    Drept răsplată, regele Ierusalimului le-a oferi un ”sediu central” pe Muntele Templului. Au primit numele de Caveleri Templieri şi au devenit renumiţi în toată lumea pentru curajul lor. Cavalerii Templieri au devenit şi foarte bogaţi. În 1139,  Papa Inocenţiu al II-lea a dat un ordin prin care Cavalerii Templieri deveneau şi mai puternici. Acest ordin permitea Cavalerilor Templieri să treacă liber graniţele, să fie excluşi de la plata taxelor, iar singura autoritate recunoscută rămânea doar Papa. Aceasta era o confirmare a puterii lor, care se pare ca a fost susţinută de patronul Ordinului, Bernard de Clairvaux, pentru că l-a ajutat pe Papa Innocentiu să conducă biserica Catolică.

    Deşi misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului, “templier”) , atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât şi pentru a asigura buna funcţionare a infrastructurii financiare. Templierii, deşi făcuseră un jurământ de sărăcie, în realitate în timp au ajuns să controleze bogăţii ce depăşeau cu mult donaţiile directe pentru cauza lor. Unii nobili participanţi la cruciade îşi depuneau averea în mâinile templierilor, pentru perioada cât erau plecaţi. Acumularea de bogăţii în acest mod în Europa şi Ţara Sfântă a dus la apariţia primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Ţara Sfântă.

    Pe baza acestui amestec de donaţii şi de afaceri, templierii au stabilit o reţea financiară în întreaga creştinătate. Deţineau suprafeţe întinse atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu; cumpărau şi foloseau ferme şi podgorii; construiau biserici şi castele; erau implicaţi în manufactură, importuri şi exporturi; aveau propria lor flotă navală, şi, pentru un timp, deţineau întreaga insulă Cipru. Templierii au fost numiţi uneori ca prima corporaţie multinaţională.

    În prima jumătate a secolului al XII-lea, a intervenit nevoia unui sediu central mai mare pentru diviza lor londoneză, astfel că până în 1185 au construit Biserica Templului.

    În prezent, aceasta nu pare grandioasă, mai ales prin comparaţie cu Catedrala Sfântului Paul aflată în apropiere. Până în urmă cu aproximativ 13 ani, puţini turişti vizitau acest obiectiv, însă după publicarea romanului ”Codul lui Da Vinci” al autorului Dan Brown, unde una dintre principalele scene descrise era la Biserica Templieră, aici au început să vină circa 500 de vizitatori zilnic.

  • Cum arată fiica lui Pablo Escobar, cel mai mare traficant de droguri din toate timpurile. Aceasta a stat ascunsă 20 de ani – GALERIE FOTO

    Pablo Escobar este cel mai cunoscut traficant de droguri din istorie. Acesta a fost ucis la inceputul anilo 90, dupa ce a semanat teroara in toata Columbia, fiind in razboi inclusiv cu politicienii si cu politia.

    Imediat dupa moartea lui Pablo, familia sa a plecat in Argentina, pentru a scapa de furia oamenilor dar si de gruparile rivale de traficanti. Daca sotia lui Escobar si cu fiul sau au tot aparut in presa si in documentare, timp de 20 de ani nu s-a stiut nimic despre Manuela Escobar.

    Fiica lui Pablo a fost surprinsa insa recent de o publicatie din Miami. Aceasta are 34 de ani si s-a refugiat de-a lungul timpului in mai multe tari, ajungand pana si pe continentul african, acolo unde si-a schimbat numele, scrie sport.ro

  • Nepotul lui Hitler a fost găsit după zeci de ani. In ce ţară locuieşte acum şi care este numele lui

    Stranepotul lui Hitler a acordat primul interviu dupa zeci de ani in care a stat ascuns. Numele lui este Alexander Stuart-Houston si locuieste in Patchogue, Long Island, statul New York.
     
    Alexander Stuart-Houston este stranepotul lui Adolf Hitler, insa familia lui si-a schimbat numele de familie la finalul celui de-al doilea Razboi Mondial.
     
    Alexander si fratii sai, Brian si Louis, au refuzat sa apara in presa si s-au ascuns timp de zeci de ani in SUA.
     
    La 68 de ani, Alexander a decis sa vorbeasca cu un reporter de la ziarul Bild din Germania.
     
    Alexander a marturisit ca numele sau mijlociu este chiar Adolf, este republican si a votat cu Donald Trump, iar din Germania o simpatizeaza pe Angela Merkel.
     
    “Nu pot sa spun ca il admir pe Donald Trump, nu e intre favoritii mei. Unele lucruri pe care le spune sunt ok, dar maniera in care o face ma enerveaza. Si nu imi plac mincinosii. Eu am votat mereu persoana care face treaba cea mai buna. Imi place de Angela Merkel, e buna. Pare o persoana inteligenta si desteapta si spune ca face ceea ce trebuie atunci cand e intrebata de situatia refugiatilor.”, a spus nepotul lui Hitler.
     
    Tatal sau, William Patrick Hitler, s-a mutat in SUA si a luptat impotriva unchiului sau pentru armata americana. Dupa razboi, familia si-a schimbat numele din Hitler in Hiller, si mai tarziu in Stuart-Houston.
     
    Tatal lui William era fratele vitreg al lui Adolf Hitler, Alois Hitler, nascut in Liverpool in 1911 dintr-o mama irlandeza.
     
    A plecat din Anglia in Gernania in 1930, acolo unde s-a devenit membru al partidului national socialist si a lucrat la o banca din Berlin, scrie sport.ro

  • Cine este cea mai bogată femeie din Germania? – VIDEO

    În tinereţe însă, ea a încercat adesea să ascundă acest lucru, alegând să lucreze ca un om obişnuit şi să se prezinte cu alt nume de familie. Primul ei job a fost la la agenţia de publicitate Young & Rubicam din Frankfurt. Tatăl său i-a lăsat moştenire şi 12,5% din acţiunile BMW.

  • PSD, în fierbere. Firea vrea o confruntare faţă în faţă cu Liviu Dragnea: Să nu se mai ascundă după Olguţa, Codrin, Doiniţa

    “Il invit pe Dl Dragnea la o dezbatere publica, cu cifrele si dovezile pe fata, la orice televiziune doreste, oricat de prietenoasa cu el. Sa vada o tara intreaga cine minte si cine spune adevarul. A taiat aproape 25% din bugetul Primariei Capitalei (180 milioane de euro) si spune senin ca bucurestenii nu vor fi afectati, pentru ca a suplimentat repartitia de bani la sectoare.

    O mare manipulare! Dl Dragnea se face ca nu stie ca Primaria Capitalei si cele 6 primarii de sector au prin lege atributii diferite si, deci, facturi de platit diferite. Primaria Capitalei plateste pentru toti locuitorii din Bucuresti : subventia si investitiile pentru transportul public in comun, subventia si investitiile pentru termoficarea distrusa in 30 de ani de subfinantare,dotarile si functionarea celor 20 de mari spitale, iluminatul public, consolidarea blocurilor cu bulina rosie, marile lucrari de infrastructura : poduri, pasaje, supralargiri, marile parcuri, cele 15 teatre etc.”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.
     
    Primarul general al Capitalei îl acuză pe Liviu Dragnea că falimentează, prin legea bugetului, Capitala.
     
    “Ceea ce face acum Dl Dragnea prin Legea Bugetului este falimentul Capitalei Romaniei dintr-un singur motiv : sa se razbune pe mine, pentru ca am avut curajul sa-i spun ca izoleaza tara si distruge echipa politica. Dovedeste ca ii uraste pe bucuresteni, pentru ca ei vor avea cu 25% mai putine servicii publice, daca Bugetul va fi votat in forma actuala de Parlament.
     
    Le garantez locuitorilor din Bucuresti, cu sau fara buletin de Capitala, ca voi lupta cu aceasta monstruozitate de buget, si ne vom adresa tuturor forurilor interne si externe.
     

  • Scandalul cărnii de vită din Polonia. Ce a dezvăluit o filmare cu o cameră ascunsă

    Vitele, incapabile să meargă, erau trase din camion cu o frânghie legată de coarne şi tranşate noaptea, fără ca un medic veterinar să fie prezent, o încălcare a celor mai elementare standarde ale industriei. Lucrătorii înlăturau eventualele urme ale tratamentului aplicat animalelor sau ale bolilor – zone rănite, tumori.

    Carnea de la vitele bolnave a ajuns în mai mult de zece ţări europene, printre care şi România. Autorităţile susţin că marfa, livrată către o singură firmă, a fost distrusă. ANSVSA a fost notificată oficial prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, despre prezenţa României pe lista de distribuţie a companiei poloneze investigată de serviciile veterinare ca urmare a informaţiilor relevate de ancheta media.

    Citiţi mai multe pe mediafax.ro.