BusinessMagazin

Tag: aparitii

  • Calatorie printre clisee

    Americanii, ca o natiune relativ noua pe harta planetei, au o natura adolescentina: galagiosi, curiosi, incapabili sa pastreze un secret, opaci la subtilitati si predispusi la comportamente neplacute in public. O trasatura cu adevarat speciala este disponibilitatea spre prietenie. Un american pe care il intalnesti pentru prima data (in avion bunaoara) va intra in vorba cu tine, te va invita sa iei cina cu el, iar la despartire te va strange in brate. Nimic insa din aceste manifestari de caldura umana nu-ti poate garanta ca americanul respectiv isi va mai aminti a doua zi de tine. Explicatia doamnei Stephanie Faul (autoarea – americanca – a volumului pe care il evocam) este de-a dreptul rautacioasa: „Angajamentele sunt cea mai mare spaima a americanilor. Natiunea americana este una in care relatia sociala de baza este cea de cunostinta intamplatoare”. Oarecum explicabila, in acest context, ni se pare vocatia lor de a imbratisa conspiratiile. Oricine ar fi cei care conduc lumea (de la Illuminati la Skull and Bones sau Biserica Catolica), neincrederea lor este la fel de puternica: „Terorismul le-a oferit o noua justificare: acum ii pot privi banuitor pe toti strainii si isi pot instala linistiti detectoare de metal la usile birourilor”. Desi germanii sunt priviti, prin traditie, ca o natiune de roboti cu capul patrat, ale caror masini le bat pe toate celelalte, Zeidenitz si Barkov, cei doi nemti insarcinati sa ne destainuie secretele natiunii lor, afirma ca in primul rand ei sunt „nevroticii Europei”. In fata incertitudinilor lumesti, germanii se bizuie pe de o parte pe ordine si pe sistem, pe stat si pe Banca Centrala Europeana, pe de alta se refugiaza in psihanaliza si in cultura sofisticata. Cum ii vad strainii pe germani? Francezii ii privesc cu neincredere, incercand sa-i tina la respect printr-o stransa prietenie. Pentru austrieci, germanii buni sunt cei aflati cat mai departe, preferabil dincolo de Atlantic, iar italienii sunt consternati de capacitatea germanilor de a rezolva totul fara sa mituiasca pe nimeni, dar ii considera complet lipsiti de stil. Noroc ca mai exista pe lume si germani care sa-i aprecieze fara rezerve pe germani.
     
    Stephanie Faul – “Ghidul xenofobului. Americanii”,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2009
     
    Stefan Zeidenitz, Ben Barkov – “Ghidul xenofobului. Germanii”,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2009
     
     
    Noutati
     
    Atentie, caine bun!
     
    Personajul principal al acestei carti este un caine pe nume Enzo, botezat astfel ca un omagiu adus de stapanul sau legendarului Enzo Ferrari. Chiar daca in ultima vreme am tot vazut caini vorbitori, mai ales in pelicule cinematografice marca Disney, acesta nu risca sa ne plictiseasca prin repetitie, pentru ca este nu doar un caine simpatic si descurcaret, ci un filozof in toata puterea cuvantului: „Intotdeauna m-am simtit aproape uman. Intotdeauna am stiut ca sunt diferit de ceilalti caini. Sigur, sunt indesat in trupul unui caine, dar asta e doar carcasa. Important este ce se afla inauntru. Sufletul. Iar sufletul meu este foarte uman”. Aflat la crepusculul existentei sale cainesti si pregatindu-se sa devina om, Enzo sta langa stapanul sau, Denny (un excelent pilot de curse, un maestru al artei de a pilota pe ploaie si pe piste umede) si rememoreaza existenta lor comuna, sfaturile esentiale pe care Denny i le-a oferit, dar si motivele cat se poate de intemeiate de a-i ramane fidel pana la moarte si dincolo de ea.
     
    Garth Stein – “Enzo sau arta de a pilota pe ploaie”,
    Editura Leda, Bucuresti, 2009
     
     
    Povesti despre exil
     
    Detinator al Premiului Médicis (2004), invitat de onoare al Salonului de carte de la Paris din 2008, Aharon Appelfeld isi creeaza drum si spre sufletul cititorului din Romania, prin aceasta carte. Nascut in 1932 la Cernauti, a avut o copilarie fericita, petrecuta intre o mama plina de tandrete, un tata sever si bunicii sai de la tara, evrei practicanti. Lumea sa se prabuseste insa, odata cu schimbarea conditiilor politice, cu moartea mamei sale, cu exilul intr-un ghetou si, in cele din urma, cu marsul fortat spre spre un lagar de concentrare ucrainean, de unde izbuteste sa evadeze. La doar zece ani, este constrans sa supravietuiasca singur in padure luni la rand si apoi sa cerseasca hrana de la niste familii de tarani carora nu indrazneste sa le marturiseasca faptul ca este evreu. Dupa razboi, pentru el va incepe o noua calatorie, prin alte la­ga­re – de refugiati de asta data -, si va ajun­ge in Palestina, unde va incerca sa-si reconstruiasca existenta, sa-si uite trecutul tragic si sa invete limba strabunilor sai, ebraica.
     
    Aharon Appelfeld – “Povestea unei vieti”,
    Editura Polirom, Iasi, 2009

  • Nu aruncati gunoaie pe jos

    Fuad-Luke este cel ce a teoretizat slow designul, un concept care (alaturi de „slow food”) isi propune sa readuca omul in armonie cu mediul si cu niste ritmuri mai sustenabile de viata. Acum, pornind de la ideea ca fenomenul globalizarii a dus la cresterea numarului de calatorii, fie ele in interes de afaceri sau de placere, si ca reteaua de legaturi interumane geografice si virtuale a desfiintat barierele culturale, biologice sau geografice, autorul considera ca este necesar ca acest flux turistic fara precedent (estimat deja sa se dubleze pana in anul 2050) sa se conformeze unei idei de dezvoltare durabila. Prin urmare, el isi propune sa-i faca pe viitorii turisti sa devina constienti de implicatiile unei calatorii in mileniul III si sa-i determine sa faca alegerile corecte, nu numai in materie de destinatie, ci si de alimentatie, imbracaminte, mijloace de transport sau detalii vilegiaturistice, de la bricege Opinel la rucsaci Mountainsmith. Nu in ultimul rand, se adreseaza patronilor si operatorilor din turism, carora le ofera recomandari in spiritul economiei de resurse si al diminuarii riscurilor de poluare. Ceea ce rezulta este o calatorie fascinanta, la care suntem invitati sa participam pas cu pas, prin locuri care au aerul rafinat al hotelurilor propuse lunar de Condé Nast Traveller, dar si minimalismul si bunul gust al slow designului. Lucrarea, documentata pe teren (din Marea Britanie pana in Mongolia si din Brazilia pana in Australia) si insotita de o evocatoare galerie de imagini (800 de fotografii color), este un ghid international al calatoriilor responsabile fata de mediu.
     
    Alastair Fuad-Luke – “Calatorii eco – o sursa completa pentru calatoriile de afaceri si de recreere”,
    Editura Vellant, Bucuresti, 2009
     
    Noutati
     
    Amintiri dintr-o alta viata
    Considerat „cel mai popular roman canadian de la <Pacientul englez> incoace” (potrivit jurnalului Globe & Mail), „Certitudine”, volumul de debut al scriitoarei canadiene de origine indoneziana Madeleine Thien, s-a bucurat de un succes global. Povestea, care oscileaza permanent intre prezent si trecut, descrie viata lui Matthew Lim, pe cea a fetei sale, Gail si pe cea a sotiei lui, Clara (de fapt este insasi povestea familiei autoarei). Nascut dintr-un tata chinez, Matthew duce o viata linistita in nordul insulei Borneo pana cand se declanseaza razboiul si japonezii devasteaza tot in jurul lui. Atrocitatile razboiului si ruinele ii rastoarna toate reperele existentiale, iar tot ce parea pana atunci harazit sa dureze (inclusiv dragostea pentru tatal sau, devenit intre timp colaborator al japonezilor) dispare acum in cenusa. Tanarul se refugiaza in Canada, la Vancouver, unde va duce o viata aparent linistita, dar bantuita de amintirile sangeroase ale razboiului.
     
    Madeleine Thien – ”Certitudine”,
    Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2009
     
     
    Jurnalul lui Cris
    Un roman care sta sub un moto al trist-celebrului Sisu: „Am facut greselile mele, nu greselile altcuiva”. Cartea a fost scrisa de Vera Ion, intr-o tendinta cultivata de MediaPro Pictures (vezi „Fire and Ice. Cronica dragonilor”), dupa scenariul filmului cu acelasi nume, regizat de Stere Gulea si recent intrat pe ecranele cinematografelor. Romanul, in acest tip de rescriere, „povesteste” filmul si adauga elemente inedite, pasaje surprinzatoare sau revelatoare. In cazul in speta este vorba despre jurnalul lui Cris, recomandat cititorilor cu formula „Citeste ce nu s-a spus in film!”. Cristina (Cris) a fost crescuta de rude, dupa ce mama ei a plecat in Spania in urma cu 15 ani. Acum, de-abia trecuta de pragul adolescentei, Cristina este dependenta de heroina, are o fetita, un prieten implicat in traficul de droguri si apare complet lipsita de sanse in lumea oamenilor normali care „nu sunt pe dava” („dava” inseamna, in argou, heroina).
    Vera Ion – “Weekend cu mama – ControlAltDelete”,
    Editura RAO, Bucuresti, 2009

  • Capitalismul dezastrelor

    Naomi Klein a devenit celebra dupa aparitia, in anul 2000, a cartii „No Logo”, un volum scris din postura de adversar declarat al globalizarii corporatiste si care dezvolta ideea ca multinationalele considera marketingul brandului mai important decat productia in sine. Aceasta a treia carte a ei, probabil cea mai ambitioasa de pana acum, a prins contur in 2004, pe vremea cand ziarista se afla in Irak, in calitate de corespondent al revistei Harper. Volumul examineaza istoria economica a ultimilor cincizeci de ani si discuta, in principal, proliferarea integrismului de piata la nivel global. Naomi Klein sustine ca dezastrele (catastrofele naturale, schimbarile de regim), perturbarile care duc la socuri psihologice majore ingaduie in acelasi fel „apostolilor” capitalismului sa realizeze doctrina Scolii de la Chicago, al carei cel mai cunoscut reprezentant este Milton Friedman. “Capitalismul catastrofelor”, asa cum il numeste Naomi Klein, este un sistem violent care impune, uneori, recursul la teroare. Asa cum Pol Pot a proclamat anul zero odata cu venirea khmerilor rosii la putere, in 1975, capitalismul ultraliberal isi gaseste adesea debuseuri dupa o criza sau dupa un soc. Criza asiatica din 1997, de pilda, a oferit Fondului Monetar International ocazia de a induce aplicarea programelor sale in regiune. Tot asa, tsunami-ul din decembrie 2004 le-a inga­duit autoritatilor srilankeze sa-i alunge pe pescari de pe plaje si sa vanda terenurile unor grupuri hoteliere. Momentul 11 septembrie 2001 i-a netezit calea lui G. W. Bush spre lansarea unui razboi menit sa converteasca Irakul la economia de piata. Ca urmare a inundatiilor provocate de uraganul Katrina, in 2005, multi locuitori negri si saraci au fost alungati din New Orleans.
     
    Naomi Klein – “Doctrina socului”,
    Editura Vellant, Bucuresti, 2009
     
    Noutati
     
    Putina justitie
    Cu acest al 28-lea roman, John Grisham revine la genul care i-a asigurat succesul international: thriller-ul juridic. Volumul se deschide, oarecum neasteptat, cu victoria Binelui asupra Raului: cei doisprezece jurati ai tribunalului din Hattiesburg au condamnat cu severitate compania Krane Chemical pentru ca a infestat apa orasului cu reziduuri nocive, provocand zeci de cazuri de cancer. Lucrurile refuza sa se aseze insa, pentru ca proprietarul Krane Chemical, Carl Trudeau, este dispus sa faca orice pentru ca apelul pe care l-a cerut la sentinta primei instante sa-i fie, de aceasta data, favorabil. Trudeau nu ezita sa manipuleze Curtea Suprema a statului Mississippi, iar instrumentul sau diabolic va fi naivul Ron Fisk, care accepta sa-i fie finantata candidatura la postul de judecator in schimbul unui vot favorabil in afacerea Krane Chemical. Abia in timpul desfasurarii sedintelor de apel, Ron isi va da seama de dimensiunea compromisului pe care era gata sa-l parafeze.
    John Grisham – “Apelul”,
    Editura RAO, Bucuresti, 2009
     
     
    Dickens in Papua
    Neozeelandezul Lloyd Jones este un fost jurnalist care a scris despre razboiul civil din anii ’90 din Papua Noua Guinee, cand statul a impus o blocada stricta insulei Bougainville. De aici s-a nascut „Mister Pip”, un fel de fabula sau basm, in care singurul alb ramas intr-un sat din insula torturata de razboi, Watts, creeaza un fel de refugiu fantastic pentru copiii din comunitate, citindu-le „Marile Sperante” (de unde, evident, si titlul cartii). Romanul e narat de Matilda, fetita de 13 ani care se indragosteste de Pip si care incearca sa impace realitatea crunta si definita de privatiuni cu lumea pe care i-o intredeschide lectura.
    Lloyd Jones – “Mister Pip”,
    Editura Trei, Bucuresti, 2009

  • Amintiri din vremea crizei

    La inceputul romanului, Jacob Jankowski are 90 sau 93 de ani, nici el nu isi aminteste bine, si sta intr-un azil de batrani. Are toti dintii in gura, ca un armasar bine intretinut, si o memorie care ii revine in salturi, scotan-du-l din toropeala. In aceste momente de limpezime, isi reviziteaza trecutul, incarcat de stranii peripetii, de tragedii marunte, de tulburatoare povesti de dragoste, intersectate cu pasaje picante. Ne aflam in America anilor 1929-1930, in vremea Marii Crize, iar el, tanarul Jacob, tocmai si-a ispravit studiile de medicina veterinara. Parintii i-au murit, lasandu-l fara niciun sprijin moral sau financiar. Cum in America acelor ani trenurile micutelor circuri ambulante brazdau tara in lung si-n lat, orfanul se suie in convoiul fratilor Benzini (care dadeau „cel mai mare spectacol din lume”) si se angajeaza ca ingrijitor de animale. Calatoria lui in lumea paietelor si a butaforiei incepe sub semnul fascinatiei, dar treptat coboara intr-un univers sordid si violent, in care legea o face cel mai puternic. Precum in „Clovnii” lui Fellini (alaturarea nu este intamplatoare, pentru ca volumul lui Sara Gruen va fi in curand ecranizat), intram nu doar in vertijul arenei, ci mai ales in culisele circului, unde oameni, cimpanzei, lei, zebre si elefanti sunt laolalta maltratati si umiliti. Aici, unde alcoolul isi face loc prin plasa prohibitiei, unde prostitutia domneste, printre paiele putrede din custile animalelor, isi fac loc figuri stenice, luminoase precum Marlene, frumoasa calareata, sau elefantita Rosie, cea pe care nimeni nu reusise s-o imblanzeasca. Spre a spori forta evocatoare a volumului, editorul a anexat printre paginile povestii o suita de fotografii de epoca, in alb-negru, care reinvie atmosfera anilor ’30 si atractia lumii circului.
     
    Sara Gruen – “Apa pentru elefanti”,
    Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2009
     
    Noutati
     
    Fata mosului e ziarista
     
    Despre „Fata mosneagului si fata babei” se poate scrie si altfel, chiar si in zilele noastre. Imaginati-va: fata mosneagului e o tanara ziarista care lucreaza la o televiziune, ca reporter de investigatii, si cu reportajele sale ajuta cativa copii ai strazii sa-si gaseasca un adapost si sa lucreze intr-o mica firma de confectii. Are o sora vitrega, frumoasa si la fel de isteata – fata babei – care o invidiaza pentru gloria obtinuta prin audiovizual si care ar face orice pentru a-i sta in cale. Mai apare un barbat, iubit al fetei mosneagului, pe care fata babei incearca fara succes sa-l vrajeasca. Si multe intamplari si incercari prin care fata mosnegului trebuie sa treaca pentru a-si pastra iubirea. Ca intr-un roman politist sau intr-un film de actiune. Sau ca intr-o poveste de iubire pe care fata se pare ca o scrie. „Arunc-o pe sora-mea din tren” nu e o carte pentru copii – declara autorul intr-un interviu -, desi o pot citi si copiii. “Mi-au placut si-mi plac povestile. In orice carte urmaresc povestea.”
     
    Stelian Turlea – “Arunc-o pe sora-mea din tren”,
    Editura Cartea romaneasca, Bucuresti, 2009
     
     
    Lectii despre miracol
     
    Inca un volum cu solutii „magice” pentru viata de zi cu zi ne ofera Joe Vitale. Ai crede, dupa decenii intregi de proliferare a unei astfel de literaturi motivationale, dupa rafturi intregi de lucrari despre optimismul netemperat si despre credinta nestramutata in solutii infailibile de succes personal, ca imaginatia autorilor a secat. Ei bine nu, ne spune plin de convingere Joe Vitale, hipnotizandu-ne cu promisiunea ca aceasta carte ofera accesul la o intreaga lume de posibilitati. Va raspunde la intrebari sacaitoare cum ar fi „de ce nu ati ajuns la bunastarea pe care stiti ca o meritati”, dar mai ales va oferi strategii practice de actiune. De fapt aceasta e partea demna de interes a demersului sau: multimea de exemple luate din viata si indreptate spre viata, care ii ilustreaza indemnurile.
     
    Joe Vitale – “Cheia”,
    Editura Meteor Press, Bucuresti, 2009

  • Doar n-o veni sfarsitul lumii

    Fara sa aiba pregatire istorica (iar stiintifica nici atat) si netraind (potrivit propriilor declaratii) voluptatea scenariilor catastrofice, Joseph a fost sedus de multimea predictiilor catastrofice pentru 2012 si si-a propus nici mai mult, nici mai putin decat sa ne ajute sa gasim, printr-un atent management global al urgentelor, caile cele mai potrivite de a evita apocalipsa. Autorul nu este lipsit de umor. Iata-l citand, cu mult haz, solutiile internautice de rezolvare a problemei apocalipsei 2012: „Pipeaza marijuana. Construieste o nava spatiala. Muta-te sub pamant. Sinucide-te. Du-te la Vegas. Razbuna-te. Vezi lumea. Vezi-ti de treaba!”. Neascultand, deliberat, acest ultim indemn si fiind sedus de previziunea mayasa (cultura cu cea mai perfectionata stiinta a astronomiei din toate timpurile) potrivit careia „totul se va sfarsi pe 12.12. 2012”, Joseph se apuca sa insire margaritele dezastrului, de la amenintarea biochimica (antrax, sarin, iperita ramasa din Primul Razboi Mondial) pana la pericolele dezintegrarii atomului (aparuta in 2007, cartea trage un semnal de alarma in legatura cu experimentul CERN din 2008 si cu virtualele gauri negre ce ar putea inghiti totul) sau ale proliferarii nanotehnologiei (susceptibila sa provoace „strangelets”, minigauri negre). Urmeaza cataclismele din speta tsunami, explozii solare, cutremure, eruptii vulcanice. Dar, cum scrie insusi Joseph, nu e nevoie ca planeta sa se dezintegreze sau ca locuitorii ei sa piara pentru ca lumea sa ia sfarsit. Sa suflam, deci, in iaurt la unison, fara sa uitam o clipa ca, pana si in aceasta situatie, putem pati ceva la plamani.  n
     
    Lawrence E. Joseph  “Apocalipsa 2012”,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2009
     
     
    Noutati
     
    Pataniile domnului Kien
     
    Autor a numeroase eseuri, studii (intre care cartea sa de capatai, “Puterea si Masele”), pagini memorialistice si piese de teatru, Elias Canetti a scris un singur roman. Urias, dens, mozaicat si care atarna, metaforic vorbind, cat o biblioteca: “Orbirea” (tradus pe alte meridiane prin “Autodafe” sau “Turnul Babel”, cu egala indreptatire). Lipsit de o unitate aparenta, risipit in numeroase meandre narative, romanul il are ca personaj principal pe sinologul Peter Kien, un savant a carui viata a fost integral dedicata studiului. Apartamentul sau este o imensa biblioteca, alcatuita din 25.000 de volume, printre paginile carora se refugiaza, dar care, in acelasi timp, ridica un zid intre el si lume. Un nou Bartleby, un tip care pare mereu sa spuna “I would prefer not to” si care, tocmai de aceea trece mereu pe langa viata adevarata. Ceea ce nu-i grav, pare sa spuna Canetti, cata vreme reusita in viata este apanajul imbecililor.
     
    Elias Canetti – “Orbirea”,
    Editura Polirom, Iasi, 2009
     
     
    Scoala fetelor rele
     
    In vreme ce bandele de baieti din liceele americane rivalizeaza pe toate planurile (uneori chiar violent), fetele sunt excluse din genul acesta de activitati tipic masculine. Cinci fete, cu aprige porniri feministe si sanatoasa educatie in spiritul nediscriminarii, se hotarasc sa-si intemeieze propria banda. Foxfire, cum va fi ea numita, este insa mai mult o confrerie secreta, o societate care se straduieste, incognito, sa repare micile nedreptati din mediul scolar, sa ofere satisfactie victimelor si, in general, celor slabi. La inceput, ele picteaza masina profesorului de matematica, un individ odios care le hartuise sexual, dar ajung sa recurga la gesturi cu semnificatie din ce in ce mai ampla. „Foxfire” a intrunit toate calitatile pentru ecranizare; realizata in 1996, adaptarea a avut-o pe Angelina Jolie in rolul lui Margret „Legs” Sadovsky, cea care a coagulat nazuintele celorlalte fete din Foxfire.
     
    Joyce Carol Oates – ”Foxfire”,
    Editura Leda, Bucuresti, 2009

  • Manageri ca la carte

    Totul a inceput cu un experiment hazardat: trebuind sa tina o lectie unor persoane din consiliul de conducere al facultatii unde preda, autorul le-a dat spre lectura si meditatie cursantilor o nuvela a lui Joseph Conrad, intitulata “The Secret Sharer” (povestea unui barbat implicat in prima sa calatorie pe mare in calitate de capitan de vas). Contrar asteptarilor, entuziasmul participantilor la seminar a atins cele mai inalte cote, dezbaterile s-au dovedit furtunoase, iar concluziile mult mai stufoase si mai inteligente decat sperase cel care aruncase nada. Facand o scamatorie prin a le cere cursantilor sa trateze acea scriere literara ca pe un studiu de caz de management, Badaracco a adormit prejudecatile celor din jur, convingandu-i ca literatura “nu trebuie considerata un discurs academic abscons despre imaginarul freudian si despre deconstructie”, ci o materie vie, care poate oferi pilde in orice domeniu. Incantat de succesul acestei prime incercari, o mica revolutie in domeniu, autorul si-a extins cercetarile si a izbutit sa inchege un adevarat manual despre cum ar trebui sa intelegem esenta leadership-ului prin literatura. La aceasta intrebare, ras­punsul lui Badaracco este simplu: “In viata reala, oamenii il vad destul de rar pe liderul organizatiei lor si nu apuca sa intrezareasca ce gandeste si ce simte acesta”. Literatura de calitate, in schimb, ofera o privire din interior. Deschide o fereastra catre o lume care e rareori vazuta. Ne permite sa ii vedem pe lideri in timp ce gandesc, se ingrijoreaza, spera, ezita, vedem cum caracterul lor este pus la incercare, transformat, intarit sau slabit. Cartea lui Joseph L. Badaracco se structureaza in jurul a opt astfel de intrebari (Au modelele mele puterea sa ma tulbure? Cat de bine combin principiile si pragmatismul? etc.), fiecare dintre ele devenind un ghid de autoevaluare.
     
    Joseph L. Badaracco Jr. – “Proba de caracter”,
    Editura Publica, Bucuresti, 2009
     
     
    Noutati
     
    Starea vremurilor
     
    Un roman (distins cu premiul Goncourt des Lycéens in 2007) in care contururile temporale sunt sterse, ca si spatiul in care se defasoara evenimentele. Mai mult decat un roman, este o fabula universala, unde personajele, datele si locurile nu sunt niciodata pomenite cu adevaratul lor nume. Poti banui ecouri din tragedia Shoah, poti banui ca este vorba despre partea de rasarit a Frantei sau ca totul se petrece la inceputul veacului trecut. Nimic nu este insa sigur, pentru ca Brodeck (cel care scrie romanul) nu este un profesionist al scrisului, un povestitor de profesie. El este insarcinat sa comunice niste notite sumare despre flora, arborii, anotimpurile, vanatul, ploaia si vanturile dintr-o anumita zona, dar nimeni nu stie, nici macar Brodeck, daca aceste rapoarte ajung sa fie citite de catre cineva. Brodeck isi urmeaza insa insarcinarea constiincios, cautand un adevar pe care nimeni nu ii cere sa-l afle.
     
    Philippe Claudel – “Raportul lui Brodeck”,
    Editura Polirom, Iasi, 2008
     
     
    Povestiri de alcov
     
    Din opera scandalosului, decadentului Barbey d’Aurevilly, unul dintre cei mai originali scriitori francezi ai secolului al XIX-lea, teoretician al “dandysmului”, coordonatorii colectiei “Cartea de pe noptiera” au ales sa infatiseze publicului romanesc doua bijuterii ale genului scurt, “Perdeaua stacojie” si “Cea mai frumoasa iubire a lui Don Juan”, extrase din culegerea “Les Diaboliques”. Prima istoriseste o aventura bizara a vicontelui de Brassard, un dandy celebru, care, in tinerete, pe cand era ofiter, statuse in pensiune la un cuplu burghez linistit: aici, frumoasa si distanta fiica a gazdelor ii face avansuri, pentru ca intr-o noapte sa sfarseasca prin a-i muri in brate. A doua povestire il are ca protagonist pe contele de Ravila, aflat la o cina somptuoasa la care il poftisera 12 dintre fostele sale amante. Aici, acest personaj din rasa lui Don Juan marturiseste ca pasiunea cea mai rascolitoare pe care o traise fusese intalnirea cu o fetita de 13 ani, fiica a amantei sale din acea epoca.
     
    Barbey d’Aurevilly – “Cea mai frumoasa iubire a lui Don Juan”,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2008

  • (H)arta conversatiei

    Dedicat cu precadere celor care au vocatie de invingatori in turnirurile verbale, volumul este un ghid de conversatie ce are drept scop stabilirea unor canoane clare despre cum si despre ce se poate vorbi in public, avand in vedere cele doua motive pentru care, in opinia autorului, ne lansam intr-o discutie: 1. pentru a obtine ceva si 2. pentru a avea dreptate. Hannes Stein ordoneaza opiniile ce pot fi adoptate despre orice subiect din lume, potrivit unei harti tematice cu cele cinci mari subiecte de interes ale speciei umane: cultura, economia, politica, religia si sexul. In cadrul fiecarei teme exista o mare varietate de subiecte concrete, tratate in felul urmator: pe o pagina este expusa o opinie, pe pagina alaturata este infatisat punctul de vedere opus.Cu hazul lui caracteristic, Hannes Stein ne propune sa folosim cartea sa in cadrul unor posibile conversatii, intocmai ca in faimosul banc cu nebuni (ca sa nu se mai oboseasca povestind, pacientii unui ospiciu inventariaza bancurile pe care le stiu, le pun un numar, rostesc numarul in gura mare si apoi se pun pe ras). Ca sa ne simplificam existenta, putem si noi, la o discutie mondena, sa rostim numarul paginii din cartea lui Stein ce contine opinia pe care o imbratisam. Trebuie remarcata logica stralucita a discursului din fiecare articol si temeinicia argumentelor. Daca la pagina 40, bunaoara, aflati ca Beatles sunt cei mai tari, la pagina 42, cu argumente-beton, descoperiti ca formatia numarul unu a lumii se numeste Rolling Stones. La pagina 44 veti intalni toate motivele, inclusiv medicale, pentru care e bine sa mancati carne, iar dupa numai doua pagini, surpriza, toate argumentele, inclusiv medicale, pentru care e musai sa deveniti vegetarieni.  
     
    Hannes Stein – “Cum sa ai intotdeauna dreptate”,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2008
     
     
    Noutati
     
    Secretul lui Hannah
     
    Roman de succes, tradus in 40 de tari si distins cu numeroase premii literare, „Cititorul” a fost recent ecranizat de Stephen Daldry, intr-o pelicula care i-a adus pe Ralph Fiennes si pe Kate Winslet in rolurile principale si a obtinut cinci nominalizari la Oscar. Michael este un adolescent de 15 ani care cunoaste din intamplare o femeie in varsta de 35 de ani, controloare de bilete pe tramvai, al carei amant devine. Timp de sase luni merge zilnic la Hannah acasa, unde este initiat in tainele dragostei, potrivit unui ritual imuabil in trei timpi: unu – el citeste diverse texte cu voce tare, doi – dus impreuna, trei – partide de amor. Pana intr-o buna zi, cand misterioasa si imprevizibila Hannah dispare fara urma. Dupa sapte ani, Michael o descopera pe fosta lui iubita in sala de tribunal, acuzata de crima, alaturi de patru alte suspecte, care o fac tap ispasitor. Fara sa-i vorbeasca, tanarul pricepe secretul incredibil al femeii.
     
    Bernard Schlink – “Cititorul”,
    Editura Polirom, Iasi, 2009
     
     
    Numele giuvaerului
     
    „Cand Nesrin, dansatoarea, a devenit faimoasa pe la curtile Europei, multe au fost povestile care se spuneau despre rubinul ce stralucea in buricul ei…” Asa isi incepe povestea Thurstan Beaumont, furnizorul de desfatari si spectacole al regelui Roger de Hauteville, la Palermo, in Sicilia secolului al XII-lea, in plina stapanire normanda, pe vremea cand se realizau splendidele moizacuri ale Capelei Palatine. Membru al Divanului de Control (care indeplinea si functia de serviciu secret regal), Thurstan se afla in centrul a numeroase intrigi si comploturi subtil intretesute, devenind simultan victima si autor a numeroase tradari. In curand, el isi da seama ca are de ales intre dragostea din copilarie pentru delicata doamna Alice (proaspat intoarsa din Tara Sfanta) si atractia irepresibila fata de senzuala Nesrin (dansatoarea invocata la inceputul cartii). Asemanat in multe privinte cu „Numele trandafirului” al lui Eco, romanul a fost nominalizat in 2006 la Man Booker Prize.
     
    Barry Unsworth – “Secretul rubinului”,
    Editura Leda, Bucuresti, 2008

  • Stiinta constiintei

    Doi psihologi (Richard Nisbett si Thimothy Wilson) au pus niste mese de joc intr-un mall, cu inscriptii gen: “Institutul de cercetare sociala – Studiu de evaluare a consumatorului. Care lucru e de cea mai buna calitate?”. Pe mesele respective au asezat patru perechi de ciorapi de dama identici (etichetati de la A la D) si i-au intrebat pe trecatori care e cea mai buna. Fiecare dintre cei solicitati nu a avut nicio problema in a face o alegere si nici in a identifica ce anume face ca perechea respectiva sa fie cea mai buna. 50 de oameni au gasit, in total, 80 de motive, dar niciunul nu a identificat motivul real: efectul pozitiei. Cand se sugera ca pozitionarea ar putea avea o influenta, un singur respon­dent nu a negat aceasta posibilitate. Acesta urma pe atunci trei cursuri de psihologie. Jay Ingram (nascut in 1945, animator de televiziune faimos in Canada, popularizator al stiintei pentru emisiunea Daily Planet de pe Discovery Channel, dar si autor de succes) a prezentat acest exemplu, alaturi de multe altele, la fel de plastice, pentru a ilustra si a explica unele dintre cele mai fascinante mistere ale mintii umane. Cum functioneaza creierul, ce este constiinta, cum visam si ce importanta au visele, ce este inconstientul (nu cel freudian, ci acela care se refera pur si simplu la acele procese ale creierului de care nu suntem constienti). Nu in ultimul rand, cum poate fi depasit un impas major, cel determinat de faptul ca mintea noastra reprezinta un ansamblu imaterial, in timp ce organul gandirii, creierul, este substanta? Cum interactioneaza materia cu imaterialul? Luati cel mai elementar exemplu: hotarati ca v-ati plictisit si inchideti cartea “Teatrul mintii”. Aceasta actiune incepe in minte, dar in final pune muschii in miscare. In fond, asta este ceea ce trebuie explicat, si Jay Ingram chiar izbuteste s-o faca.
     
    Jay Ingram – “Teatrul mintii”,
    Editura Curtea veche, Bucuresti, 2008
     
     
    Noutati
     
    Gasirea timpului pierdut
    Kurt Vonnegut, unul dintre cei mai importanti romancieri americani ai veacului XX, transpune, in imaginatie, alterarea pe care o atrage un cutremur in perceptia timpului. Bunaoara, cum ar fi daca ne intoarcem cu zece ani in urma, dand inapoi ceasul anului 2001 in anul 1991? Vonnegut ne propune nu atat o solutie SF a problemei, cat una morala, descumpanitoare si in raspar cu aspiratia noastra spre mistificare si fictiune: traind identic, minut cu minut, ceea ce am trait atunci. Un bun prilej pentru a deschide un jurnal cu episoade din propria viata, in care alter-ego-ul autorului este batranul Kilgor Trout. Cel de-al 19-lea (si ultimul) roman al lui Vonnegut, “Cutremur in timp” poate fi asezat pe raftul marilor capodopere ale prozei ultimului deceniu.
     
    Kurt Vonnegut – “Cutremur de timp”,
    Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2009
     
     
    Compania si minciunile ei
    Editorialist la Washington Post, David Ignatius a scris, multa vreme, de activitatile CIA si de evenimentele din Orientul Mijlociu. A publicat pana in prezent cinci romane: “Agents of Innocence”, “SIRO”, “The Bank of Fear”, “A Firing Offense” si acest surprinzator “Body of Lies” (“Un ghem de minciuni”), care, la sfarsitul anului trecut, a fost ecranizat de Ridley Scott. Un roman in linia sofisticata a lui John Le Carré, care pune in scena povestea lui Roger Ferris (agentul interpretat in film de un Leonardo di Caprio cu barbuta si bronzat). Individul colaboreaza cu Hani Salaam, elegantul director al serviciilor secrete iordaniene, sub privirea de Big Brother a lui Ed Hoffmann, care urmareste pe multiple ecrane, la Washington, soarta intregii planete. Mecanismul prin care Ferris se infiltreaza printre dusmanii sai se compune dintr-o serie de falsuri, de dubluri si de legende.
     
    David Ignatius – “Un ghem de minciuni”,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2008

  • Cum sa-ti intelegi clientii

    Cartea lui Milligan si Smith, desi revine la principiile bergsoniene, nu doreste sa fie o critica la adresa inteligentei si a informatiei, la adresa companiilor de cercetari, a consultantilor de management sau a cursurilor pentru MBA, ci un apel la actiune, adresat tuturor celor din lumea afacerilor, de a relua legatura cu instinctele lor. Managerii sunt indemnati sa se increada in intuitia lor, in cunoasterea castigata si slefuita de-a lungul multor ani; ei trebuie, desigur, sa formuleze judecati bazate pe informatii, insa si pe o apreciere plina de empatie a oricarei situatii. Trebuie sa vada ce exista, nu sa se straduiasca sa gaseasca ceva inteli­gent, dar inexistent; sa accepte ceea ce simt, nu sa elimine emotiile din procesul de judecata; sa se concentreze asupra a ceea ce se intampla si a motivelor pentru care se intampla si sa ia masuri radicale; sa actioneze in directia cercetarii, nu din cauza ei. Cartile de management, spun autorii, nu trebuie sa stea pe acelasi raft cu cartile de bucate; ele nu ofera retete ale perfectiunii, nici pasi infailibili spre succesul afacerii. Ele pot, asa cum este cazul volumului de fata, sa ofere sugestii, principii pe baza carora sa se poata actiona eficient. Modelul conceptual de afaceri pe care ni-l propun cei doi este „see, feel, think, do” (sa vezi, sa simti, sa gandesti, sa actionezi), prin care se ajunge la intelegerea experientei traite de altcineva.Un exemplu de functionare a acestei strategii este cel al retailerului Topshop; candva faimos de vulgar, actualmente faimos de cool, brandul isi datoreaza succesul empatiei fata de clienti, crede seful companiei.
     
    Andy Milligan, Shaun Smith – “Puterea intuitiei in business”,
    Meteor Business, Bucuresti, 2008
     
    Noutati
     
    Incurcatele cai ale dragostei
    Leopold von Sacher-Masoch, fiu al onorabilului prefect de politie din Lemberg, si-a dat doctoratul in drept, dupa care s-a apucat sa studieze istoria si sa publice lucrari de specialitate. Dupa o relatie nefericita cu doamna Kottowitz, Sacher-Masoch se dedica literaturii si scrie, harnic, romane cu tematica istorica, dar si povestiri in care isi descrie fantasmele erotice. Prima sa opera marcanta, “Venus invesmantata in blanuri”, va consemna relatia bizara dintre un barbat si o femeie, in care reprezentarea extrema a dragostei va lua forma unei sclavii consimtite. Severin, personajul central al cartii, este indragostit de o statuie a lui Venus. Intalnirea cu o vecina ale carei trasaturi fizice sunt frapant asemanatoare cu ale acestei statui ii va ingadui sa-si stramute dragostea asupra unei persoane reale, Wanda devenind, in scurt timp, zeita sa personala pe Pamant.

    Sacher-Masoch – “Venus invesmantata in blanuri”,
    Editura Trei, colectia Eroscop, Bucuresti, 2008
     
     
    Vinovat fara vina
    Este oare posibil sa scapi de cursul istoriei cultivan-du-ti gradina, precum Candide al lui Voltaire, in timp ce tara in care traiesti e ravasita de incendii si scaldata in sange? Se pare ca nu, daca e sa ne luam dupa povetele tristei vieti a lui Michael K. Romanul lui Coetzee, publicat in 1983, descrie destinul lui Michael, un tanar negru introvertit si needucat, ba chiar atins de o usoara deficienta mintala, care traieste in Africa de Sud in timpul regimului de apartheid. Acuzat pe nedrept ca face parte din fortele de rezistenta, Michael va fi dus de catre organele represive ale regimul segregationist intr-un lagar de reeducare si, in ciuda faptului ca este limpe­de depasit de contextul politic, va plati cu viata dorinta de a-si crea propriul drum.

    J.M. Coetzee – “Viata si vremurile lui Michael K.”,
    Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2009

  • Feriti-va de criza

    Nicholas Bate este autorul mai multor carti de succes pe teme economice si conduce Strategic Edge Ltd., o firma de consultanta care colaboreaza cu companii ca Microsoft, Marks & Spencer sau Barclays Bank. Cred ca viteza cu care cartea lui a fost publicata si apoi tradusa la noi (inainte chiar ca faimoasa criza sa-si arate pe deplin coltii) este cel mai temeinic argument in favoarea ideii de baza a lucrarii: nu trebuie sa privim pasiv la semnalele globale ale recesiunii, chiar daca ele par sa nu ne atinga personal, ci trebuie sa actionam neintarziat. In perioadele de crestere economica, pierderile, nesincronizarile, lipsa de eficienta in anumite compartimente ale afacerii, erorile de management pot sa nu sara in ochi si chiar sa fie tolerate. Recesiunea, insa, face imperios necesar un plan care sa previna reverberarea furtunii economice globale la nivelul afacerii personale si care sa-i elimine acesteia toate disfunctionalitatile. Calitatea unui astfel de manual practic este ca ofera idei concrete de imbunatatire a performantelor economice, in contextul dat. Intre cele 176 de strategii oferite de autor sunt cele care au in vedere problemele banesti (cu metode de obtinere rapida a lichiditatilor necesare), cele legate de luarea deciziilor dificile in privinta produselor si a clientilor care irosesc banii, cele vizand datele concrete necesare pentru luarea unor decizii de calitate (cine si ce anume reprezinta sursele financiare ale activitatii), cele care abordeaza problema vanzarilor (stabilirea preturilor, negocierile corecte) si a marketingului (care nu trebuie vazut ca un lux in timpul recesiunii).
     
    Nicholas Bate – “Cum sa combateti recesiunea”,
    Editura Meteor Press, Bucuresti, 2008
     
    Noutati
     
    Mondenitati pariziene
    „Shitter’s Club” e un roman scris in 1994 de Frédéric Beigbeder si publicat sub titlul „Vacances dans le coma”. Pentru cine inca nu s-a plictisit de delirurile narco­sexualointelectuale ale lui Marc Marronier (si ale lui Beigbeder, in general), volumul poate fi inca o vacanta lipsita de neprevazut in lumea cluburilor pariziene en vogue, a petrecerilor desantate, a sexului orgiastic, toate colorate cu prezente intelectuale si citate de marca. Marronier, eroul deja cunoscut publicului nostru din “Dragostea dureaza trei ani” si “Jurnalul unui tanar ticnit” este, dupa cum suntem anuntati in preambulul cartii, “in varsta de 27 ani, are un apartament fascinant, serviciu amuzant si, cu toate acestea, nu se sinucide. Pas de intelege ceva din toata chestia asta”. Curat pas!
     
    Frederic Beigbeder – „Shitter’s Club”,
    Editura Pandora, Bucuresti, 2008
     
    Sah si politica la Sankt Petersburg
    Ronan Bennett este irlandez, dar traieste la Londra. S-a afirmat ca scenograf, dar s-a reorientat catre literatura, spatiu unde a devenit un nume greu dupa publicarea celui de-al treilea roman al sau „The Catastrophist” (1998), prezent pe lista scurta a nominalizarilor pentru Whitbread, laureat al Irish Post Literature Award si al Belfast City Council Literature Award. Romanul „Ultima mutare a regelui”, volum cu subtitlu ciudat („Zugzwang” – cuvant de origine germana ce desemneaza, in sah, un dezavantaj care consta in simplul fapt de a trebui sa joci) a fost publicat in 2006 si descrie o suita de evenimente bizare care amesteca politica, crima, comploturile, amorul si jocul de sah, in Sankt Petersburgul anului 1914, cand un celebru om de presa, O.V. Gulko, este ucis in plina strada.
     
    Ronan Bennett – „Ultima mutare a regelui”,
    Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2008