BusinessMagazin

Tag: antrenamente

  • Gadget Review: Fitbit Versa, alternativă la Apple Watch

    +Design minimalist
    +Preţ convenabil
    +Date exacte despre puls, activitate sau somn

    -Aplicaţiile din magazin nu funcţionează bine

    Fitbit Versa este cel mai nou ceas inteligent al companiei americane şi, în urma testării, pare să fie şi cel mai bun ceas realizat de companie până acum. Să vă spun de ce.

    Ceasul are un design minimalist, cadran cu o formă dreptunghiulară, un buton în stânga şi două în dreapta; poate fi echipat cu o curea din silicon sau una din piele. De asemenea, mai există o variantă cu curea din material textil fie gri, fie mov. Designul este unul modern şi aduce cu cel al Apple Watch (necunoscătorii le pot confunda), iar mie mi-a plăcut. În plus, ceasul este unul destul de uşor pentru a putea fi purtat toată ziua, şi chiar noaptea, dacă eşti interesat să obţii date despre somnul tău. L-am purtat toată ziua, la birou, dar şi în timpul exerciţiilor fizice şi nu am simţit că mă jenează în vreun fel. L-am ţinut la mână de câteva ori chiar şi în timpul somnului şi nu m-a deranjat.

    Când am testat primul smartwatch, am încercat să-i înţeleg utilitatea şi am ajuns la o concluzie nu foarte flatantă pentru producătorii de asemenea obiecte: un smartwatch este un ceas normal cu câteva „zorzoane” în plus şi cu un preţ mare. În cazul brăţărilor de fitness, am fost mai interesat, deoarece oferă date despre sănătate ce te ajută să duci un stil de viaţă mai sănătos, iar preţul era mai mic faţă de ceasurile inteligente.

    După părerea mea, Fitbit Versa reuşeşte să îmbine plusurile celor două lumi (ceasuri şi brăţări) şi poate deveni un accesoriu pentru cei care doresc un ceas modern care să le ofere şi date despre sănătate. Versa pune accentul pe sport şi are un buton dedicat unei secţiuni unde poţi înregistra diferitele tipuri de sporturi (alergat, bicicletă, înot etc.) şi poate măsura distanţa pe care o parcurgi, viteza şi aşa mai departe. De asemenea, pe ceas poţi vedea pulsul actual, caloriile arse sau câţi paşi ai făcut. Pentru a încuraja sportul, Fitbit vine cu metode de motivare (de pildă: „Încă 1.000 de paşi pentru a-ţi atinge obiectivul” sau „Trebuie să mai faci încă 180 de paşi ora aceasta”), însă o problemă cu multe ceasuri şi brăţări era faptul că puteau fi păcălite. Nici Versa nu face excepţie. Dacă stai pe loc şi gesticulezi frenetic, ceasul interpretează acest lucru ca paşi făcuţi.

    În legătură cu celălalte măsurători nu am observat discrepanţe: bătăile inimii, exerciţiile sau caloriile arse par a fi corecte. Ceasul vine şi cu un antrenor personal care te poate ajuta să progresezi în antrenamentele de acasă sau de la sală (pentru acces complet trebuie să plăteşti). Tot pe ceas poţi vedea cum e vremea, poţi stoca muzică, poţi pune alarmă, te poţi cronometra şi, pentru ţările unde este disponibilă plata prin NFC, poţi plăti la supermarket cu ajutorul ceasului. Pentru Versa, Fitbit a implementat şi o aplicaţie de relaxare (trebuie să expiri şi să inspiri adânc de câteva ori), dar şi o funcţie utilă pentru femei (monitorizarea ciclului menstrual). Astfel, femeile beneficiază de un plus de informaţie şi o pot corela cu performanţa sportivă pentru a administra mai bine zilele de efort fizic. Din motive biologice, nu am putut testa această funcţie, dar, la o primă vedere, mi se pare o caracteristică extrem de utilă.

    Un mare plus pe care Fitbit îl are faţă de ceilalţi competitori este platforma unde utilizatorii pot observa date statistice despre ei înşişi şi activităţile lor. De pildă, aici pot vedea câţi paşi fac în medie pe săptămână sau pe lună, pot să-şi urmărească activitatea şi progresul, pot vedea câte ore dorm pe noapte şi cum dorm, pot compara datele cu alte altor indivizi şi pot vedea dacă se încadrează în valorile medii sau, dimpotrivă, pot detecta o posibilă anomalie, care poate constitui un semnal de alarmă.

    Un lucru care nu mi-a plăcut la Fitbit Ionic, ceasul anterior, era faptul că nu puteam răspunde la niciun fel la notificare, indiferent că era un telefon sau SMS. Acum, Fitbit a implementat un sistem de răspuns prin cinci replici presetate pe care le poţi modifica cum vrei (Da, Nu, Te sun imediat etc.). O altă problemă a multor ceasuri inteligente este autonomia bateriei, iar multe ceasuri inteligente nu rezistă două zile de funcţionare. Fitbit Versa performează la acest aspect, asigurând constant patru zile de funcţionare.

    Un lucru care mi se pare că lipseşte de la acest smartwatch este posibilitatea de a vedea locul unde eşti pe hartă şi posibilitatea de a naviga. Ar fi extrem de util ca, atunci când eşti turist într-un oraş, să te uiţi doar pe ceas pentru a vedea unde eşti şi să vezi cum poţi ajunge în locul dorit, fără să mai fii nevoit să apelezi la telefon. Am căutat în magazinul de aplicaţii al Fitbit şi am găsit două aplicaţii de hartă, dar niciuna nu funcţionează cum trebuie: se încarcă foarte greu, navigarea pe hartă e dificilă şi nu recomand utilizarea unei astfel de aplicaţii. Poate pe viitor Fitbit o să-şi creeze propria aplicaţie de hărţi.
    Fitbit avea nevoie de un ceas inteligent care să aibă lipici la public, iar această versiune bifează câteva dintre caracteristicile esenţiale pentru a fi un ceas inteligent de succes.

    casetă tehnică:
    Compatibilitate iOS, Android, Windows
    sistem de operare: Ecran: LCD
    Touchscreen: Da
    Rezistent la apă: Da
    Autonomie baterie: 96 de ore
    Măsurători: distanţa parcursă, caloriile arse, activitate, puls, paşi făcuţi, scări urcate
    Senzori: Accelerometru, senzor de detectare a pulsului
    NFC: Da
    Bluetooth: Da
    Preţ: aproximativ 1.000 de lei

     

  • Coreea de Nord şi Coreea de Sud vor defila împreună la ceremonia de deschidere a JO de Iarnă

    Decizia a fost luată după ce reprezentanţii de la Seul şi Phenian au purtat noi discuţii în privinţa participării Coreei de Nord la Jocurile de Iarnă de la Pyeongchang.

    Totodată, cele două state vor forma o singură echipă de hochei feminin. Coreea de Nord va trimite aproximativ 230 de majorete şi o delegaţie demonstrativă de luptători de taekwondo.

    Schiorii din cele două state vor desfăşura antrenamente comune la un resort din Coreea de Nord înaintea Olimpiadei, unde vor organiza şi un eveniment cultural.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Campionul naţional care şi-a transformat pasiunea pentru motoare într-un business

    “Motociclismul este o pasiune, o portiţă de a scăpa din cotidian. Din ce în ce mai mulţi oameni îl vor practica, dar, sperăm noi, în condiţii cât mai sigure“, declară Adi Răduţă despre sportul care, spune el, îl defineşte de la 15 ani. Motocrosul era un sport practicat destul de mult înainte de Revoluţie, când existau numeroase cluburi, iar statul, unicul ”sponsor“, investea în ele şi în infrastructură, povesteşte antreprenorul. Ulterior, acest sport nu a mai avut continuitate, deoarece nimeni nu a mai investit, iar competiţiile au început să fie din ce în ce mai puţine, mai slabe, iar numărul celor interesaţi a tot scăzut.

    Când a început această afacere, în 2001, a investit iniţial aproximativ 150.000 de euro din surse proprii, însă de atunci se află într-o continuă schimbare şi modernizare din punctul de vedere al designului, al suprafeţei de rulare, al infrastructurii şi dotărilor. ”Ne putem lăuda că suntem singurul circuit de motocros din ţară împrejmuit cu sistem de irigare, reţea electrică pe toată suprafaţa lui, iar pe viitor avem în vedere o nocturnă“, declară Răduţă. Anul acesta, de pildă, a investit în 25 de motociclete Yamaha pentru şcoala de juniori – fiind noi şi de ultimă generaţie sunt mai uşor de pilotat – şi sistemul de irigaţie.

    În linii mari, o şcoală de motocros presupune un cadru sigur pentru antrenamente, concretizat într-un set de dotări mai complexe – motociclete de şcoală sigure, echipament de protecţie pentru cursanţi, mai multe circuite care să le ofere antrenamente variate, precum şi un antrenor care să îi ajute să se ferească de accidentări serioase. De altfel, preţurile reflectă în mod direct investiţiile enumerate mai sus, iar în medie un curs costă circa 200 de euro pentru copii şi 350 de euro pentru adulţi. Preţul variază, de asemenea, şi în funcţie de tipul de motocicletă ales, necesitatea sau nu a unui echipament, numărul de şedinţe, tipuri de antrenamente etc. Iniţial, se face o şedinţă de test, pentru a vedea nivelul şi feedbackul din partea participantului, fie el copil sau adult, profesionist sau începător. La mare căutare în acest moment sunt antrenamentele pentru copii, spune Răduţă.

    ”Avem foarte mulţi părinţi care ne caută şi programează o primă şedinţă. După această primă întâlnire lucrurile merg foarte lin, avem un grup unde programăm şedinţele în funcţie de vreme, cursele noastre, disponibilitatea elevilor etc.“, explică antreprenorul. De curând a introdus şi un curs dedicat exclusiv posesorilor de motociclete touring medii şi mari, ca de exemplu Yamaha Super Tenere, BMW R1200GS sau KTM 1290 Adventure. Un curs are zece şedinţe şi durează cel mult opt săptămâni, şedinţe pe parcursul cărora se poate vedea dacă respectivul cursant este apt pentru a merge mai departe, dacă vrea să mai continue şi în ce direcţie – motocros sau enduro.

    Publicul este format din copii şi adulţi, amatori şi profesionişti, dar şi persoane pasionate de pilotaj off-road, motociclete de viteză sau choppere, precum şi cei care îşi doresc să-şi perfecţioneze tehnica sau vor să capete mai multă experienţă, însă în condiţii dificile, cum sunt cele de pe un circuit, pentru a le facilita condusul pe stradă. ”Mulţi părinţi conştientizează că poate peste câţiva ani copiii lor vor dori motociclete, iar dacă încep pilotajul de la cinci, opt sau 12 ani, atunci când vor ieşi pe stradă vor avea un set de aptitudini care le va micşora riscul de a avea accidente. De  asemenea, având în spate atâţia ani de pilotaj, unii dintre ei chiar şi de curse, vor avea maturitatea necesară să evite «cascadorii» în trafic“, spune fondatorul şcolii.

    Lunar, la Rams Mx School se înscriu, în medie, 4-5 adulţi şi 5-6 copii; anul trecut au fost în total aproximativ 50 de cursanţi, iar ”anul acesta va fi o creştere care se datorează şi numărului de motociclete noi cumpărate“, spune Răduţă. Despre clienţii fideli, antreprenorul spune că sunt cei care vin de plăcere la antrenamente, vor să evolueze, să-şi perfecţioneze tehnica, să ducă mai departe sportul acesta. ”Important este să vină din plăcere şi să se relaxeze atunci când sunt pe motor, nu să facă asta doar pentru că este cool să postezi despre aşa ceva pe Facebook“, completează el. Rams Mx School a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la circa 45.000 de euro, conform estimărilor fondatorului. În prezent, alături de el lucrează în cadrul acestei afaceri patru mecanici, o persoană care se ocupă cu programarea antrenamentelor şi două care fac mentenanţa circuitului. Momentan nu are în plan o extindere, ci îşi doreşte să exploateze la maximum potenţialul actual şi să investească în continuare în infrastructura circuitului.

    Cele mai dificile momente de când a demarat acest business au fost accidentările sale, deoarece s-a văzut nevoit să stea pe bară câteva luni, deci nu a putut susţine cursurile. ”Sunt riscuri pe care ţi le asumi atunci când eşti şi concurent la campionate internaţionale, nu numai antrenor“, declară el. Adi Răduţă a fost de patru ori campion naţional, o dată campion naţional al Bulgariei şi de cinci ori campion est-european la motocros.

    La nivel naţional nu se poate vorbi despre un segment de piaţă raportat la acest sport, însă Răduţă speră să ia amploare şi să apară mai multe şcoli de acest tip. ”Suntem la început, dar uitându-mă la numărul de cursanţi pe care îl avem, văd că are potenţial“, declară el. Ca impediment în dezvoltarea domeniului stă şi prejudecata că motocrosul este un sport extraordinar de periculos. ”Ceea ce este adevărat, dacă se face fără îndrumare şi fără un antrenor cu experienţă. În acest sens, noi încercăm să educăm publicul prin filmări, poze şi postări pe reţelele de socializare de la antrenamente sau curse, unde avem copii de la 5 ani, aduşi de mână de părinţi“, spune Răduţă. Totuşi, deocamdată motocrosul reprezintă un sport destul de ”exotic“ în România, şcoala sa fiind singura de acest tip din ţară.

  • Campionul naţional care şi-a transformat pasiunea pentru motoare într-un business

    “Motociclismul este o pasiune, o portiţă de a scăpa din cotidian. Din ce în ce mai mulţi oameni îl vor practica, dar, sperăm noi, în condiţii cât mai sigure“, declară Adi Răduţă despre sportul care, spune el, îl defineşte de la 15 ani. Motocrosul era un sport practicat destul de mult înainte de Revoluţie, când existau numeroase cluburi, iar statul, unicul ”sponsor“, investea în ele şi în infrastructură, povesteşte antreprenorul. Ulterior, acest sport nu a mai avut continuitate, deoarece nimeni nu a mai investit, iar competiţiile au început să fie din ce în ce mai puţine, mai slabe, iar numărul celor interesaţi a tot scăzut.

    Când a început această afacere, în 2001, a investit iniţial aproximativ 150.000 de euro din surse proprii, însă de atunci se află într-o continuă schimbare şi modernizare din punctul de vedere al designului, al suprafeţei de rulare, al infrastructurii şi dotărilor. ”Ne putem lăuda că suntem singurul circuit de motocros din ţară împrejmuit cu sistem de irigare, reţea electrică pe toată suprafaţa lui, iar pe viitor avem în vedere o nocturnă“, declară Răduţă. Anul acesta, de pildă, a investit în 25 de motociclete Yamaha pentru şcoala de juniori – fiind noi şi de ultimă generaţie sunt mai uşor de pilotat – şi sistemul de irigaţie.

    În linii mari, o şcoală de motocros presupune un cadru sigur pentru antrenamente, concretizat într-un set de dotări mai complexe – motociclete de şcoală sigure, echipament de protecţie pentru cursanţi, mai multe circuite care să le ofere antrenamente variate, precum şi un antrenor care să îi ajute să se ferească de accidentări serioase. De altfel, preţurile reflectă în mod direct investiţiile enumerate mai sus, iar în medie un curs costă circa 200 de euro pentru copii şi 350 de euro pentru adulţi. Preţul variază, de asemenea, şi în funcţie de tipul de motocicletă ales, necesitatea sau nu a unui echipament, numărul de şedinţe, tipuri de antrenamente etc. Iniţial, se face o şedinţă de test, pentru a vedea nivelul şi feedbackul din partea participantului, fie el copil sau adult, profesionist sau începător. La mare căutare în acest moment sunt antrenamentele pentru copii, spune Răduţă.

    ”Avem foarte mulţi părinţi care ne caută şi programează o primă şedinţă. După această primă întâlnire lucrurile merg foarte lin, avem un grup unde programăm şedinţele în funcţie de vreme, cursele noastre, disponibilitatea elevilor etc.“, explică antreprenorul. De curând a introdus şi un curs dedicat exclusiv posesorilor de motociclete touring medii şi mari, ca de exemplu Yamaha Super Tenere, BMW R1200GS sau KTM 1290 Adventure. Un curs are zece şedinţe şi durează cel mult opt săptămâni, şedinţe pe parcursul cărora se poate vedea dacă respectivul cursant este apt pentru a merge mai departe, dacă vrea să mai continue şi în ce direcţie – motocros sau enduro.

    Publicul este format din copii şi adulţi, amatori şi profesionişti, dar şi persoane pasionate de pilotaj off-road, motociclete de viteză sau choppere, precum şi cei care îşi doresc să-şi perfecţioneze tehnica sau vor să capete mai multă experienţă, însă în condiţii dificile, cum sunt cele de pe un circuit, pentru a le facilita condusul pe stradă. ”Mulţi părinţi conştientizează că poate peste câţiva ani copiii lor vor dori motociclete, iar dacă încep pilotajul de la cinci, opt sau 12 ani, atunci când vor ieşi pe stradă vor avea un set de aptitudini care le va micşora riscul de a avea accidente. De  asemenea, având în spate atâţia ani de pilotaj, unii dintre ei chiar şi de curse, vor avea maturitatea necesară să evite «cascadorii» în trafic“, spune fondatorul şcolii.

    Lunar, la Rams Mx School se înscriu, în medie, 4-5 adulţi şi 5-6 copii; anul trecut au fost în total aproximativ 50 de cursanţi, iar ”anul acesta va fi o creştere care se datorează şi numărului de motociclete noi cumpărate“, spune Răduţă. Despre clienţii fideli, antreprenorul spune că sunt cei care vin de plăcere la antrenamente, vor să evolueze, să-şi perfecţioneze tehnica, să ducă mai departe sportul acesta. ”Important este să vină din plăcere şi să se relaxeze atunci când sunt pe motor, nu să facă asta doar pentru că este cool să postezi despre aşa ceva pe Facebook“, completează el. Rams Mx School a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la circa 45.000 de euro, conform estimărilor fondatorului. În prezent, alături de el lucrează în cadrul acestei afaceri patru mecanici, o persoană care se ocupă cu programarea antrenamentelor şi două care fac mentenanţa circuitului. Momentan nu are în plan o extindere, ci îşi doreşte să exploateze la maximum potenţialul actual şi să investească în continuare în infrastructura circuitului.

    Cele mai dificile momente de când a demarat acest business au fost accidentările sale, deoarece s-a văzut nevoit să stea pe bară câteva luni, deci nu a putut susţine cursurile. ”Sunt riscuri pe care ţi le asumi atunci când eşti şi concurent la campionate internaţionale, nu numai antrenor“, declară el. Adi Răduţă a fost de patru ori campion naţional, o dată campion naţional al Bulgariei şi de cinci ori campion est-european la motocros.

    La nivel naţional nu se poate vorbi despre un segment de piaţă raportat la acest sport, însă Răduţă speră să ia amploare şi să apară mai multe şcoli de acest tip. ”Suntem la început, dar uitându-mă la numărul de cursanţi pe care îl avem, văd că are potenţial“, declară el. Ca impediment în dezvoltarea domeniului stă şi prejudecata că motocrosul este un sport extraordinar de periculos. ”Ceea ce este adevărat, dacă se face fără îndrumare şi fără un antrenor cu experienţă. În acest sens, noi încercăm să educăm publicul prin filmări, poze şi postări pe reţelele de socializare de la antrenamente sau curse, unde avem copii de la 5 ani, aduşi de mână de părinţi“, spune Răduţă. Totuşi, deocamdată motocrosul reprezintă un sport destul de ”exotic“ în România, şcoala sa fiind singura de acest tip din ţară.

  • Cele mai ascunse secrete ale stewardeselor: ”Nu avem voie să ne îngrăşăm”

    1. Însoţitorii de zbor pot să supravieţuiască în contexte asemănătoare celor din serialul TV Lost: antrenamentele de supravieţuire se numără printre abilităţile esenţiale ale însoţitorilor de zbor. Astfel, ei ştiu să construiască adăposturi improvizate, să strângă mâncare, să găsească apă potabilă şi să solicite ajutor, chiar şi în situaţia unei prăbuşiri în zona Arcticului, în junglă, în păduri tropicale şi în deşert.

    2. Uşile toaletelor pot fi deschise din exterior de însoţitorii de zbor; astfel că ei recomandă folosirea acestora exclusiv pentru scopurile în care au fost create.

    3. Însoţitorii de zbor nu au voie să bea în noaptea de dinaintea zborului: nu există excepţii de la această regulă; personalul navigant este supus testelor de alcoolemie şi droguri înainte de îmbarcare.

    4. Nu au voie să se îngraşe: după ce au primit o uniformă, nu pot să o schimbe cu o mărime mai mare dacă descoperă că s-au îngrăşat cu câteva kilograme. Reprezentanţii liniei aeriene pentru care lucrează oferă o lună la dispoziţia însoţitorilor de zbor în care să slăbească pentru a ajunge la greutatea iniţială – altfel vor intra într-un program de management al greutăţii.

    5. Sunt antrenaţi pentru a asista la naşterile ce ar putea avea loc în aer: în cazul în care miracolul naşterii se petrece în aer, însoţitorii de zbor au pregătirea necesară ca să asiste naşterea; în cazul operatorilor tradiţionali de zbor, nou născutul ar putea astfel să primească beneficiul de a zbura gratis toată viaţa.

    6. Înaintea fiecărei călătorii, există câte un briefing cu însoţitorii de zbor în care sunt întrebaţi aspecte legate de proceduri şi cunoştinţe medicale; dacă nu răspund corect, nu se vor îmbarca.

    7. Cunosc cele mai bune locuri în care să se distreze: este bine cunoscut faptul că însoţitorilor de zbor le place să se distreze şi, odată ce au ajuns la destinaţie, aceasta este principala lor preocupare: în loc să cumpăraţi un ghid de călătorie, întrebaţi-i pe însoţitorii de zbor care sunt cele mai bune locuri în care să ieşiţi odată ce ajungeţi la destinaţie. Petrecerile lor sunt printre cele mai nebuneşti, astfel că nu refuzaţi oportunitatea de a participa la un astfel de eveniment.

    8. Mulţi dintre însoţitorii de zbor au pregătire în diverse alte domenii: mulţi oameni aleg cariera de însoţitor de zbor ca pe o reprofilare, astfel că în rândul personalului navigant se află foşti profesori, avocaţi, asistente şi chiar şi ofiţeri de poliţie.

    9. Un aspect bine îngrijit este esenţial: există standarde stricte în ceea ce priveşte modul în care însoţitorii de zbor arată, de la lungimea fustei, culoarea rujului – constant aplicat, culoarea unghiilor; câteva companii aeriene testează chiar şi culoarea sutienului înainte de zboruri.

     

  • Românul Alex „Bodyhammer” Bublea, campion de Muai Thai în Anglia: „Nu mai conta dacă dorm în stradă sau nu am ce mânca”

    În prezent, nu trece o zi să nu treacă români pe la sala de sport pentru a întreba cine e Alex
    Bublea, însă în trecut sportivul nu prea a avut un mare nume în ţară. După ce s-a plictisit de nivelul antrenamentelor şi jobului de agent de vânzări în România, a decis să parcurgă de la început o cale nouă în Marea Britanie, risc care la făcut să ajungă sportiv de top mondial.

    Povestea lui Alex începe în zona ”Dacia” din Timişoara. Pasionat de jocuri video acesta dorea să ajungă un erou pozitiv, precum personajele preferate.

    ”În viaţa reală această cale era cea mai aproape de acel ideal. Mai mult, eram «bullied» ca şi copil. Doream să câştig respect”, povesteşte sportivul şi într-un clip de promovare din Marea Britanie. El a urmat Liceul ”Henri Coandă” şi se pregătea cu Remus Ştefan la ”Jean Luis Calderon”. A mers apoi la o cunoscută sală şi club sportiv din oraş, dar tânjea după altceva, scrie ziarulromanesc.net.

     

    ”Simţeam că stagnez în România, mergeam la sală cu sila, la un moment dat şi mă forţam să fac asta, ca să ies cumva din anonimat, dar nu mai progresam în ritmul dorit. Iubita mea, fiind în Italia, a vorbit cu antrenorul Alfio Romanut, chiar antrenorul campionului italo-armean Giorgio Petrosyan, să merg să ma antrenez la el”, spune Alex Bublea despre primele gânduri legate de plecare.

    Romanut l-a plăcut, însă i-a spus că-i trebuie o sumă de bani până îi găseşte meciuri şi sponsori. ”Am decis să vin în Anglia, să muncesc, să fac bani mai repede. În România îmi mergea bine, lucram în vânzări la o firmă importantă, dar aveam deja 22 de ani si nu mai aveam timp de pierdut”, explică Bublea. În Londra a plecat fără susţinere, doar cu cele 430 de lire sterline economisite în buzunar.

    S-a întâlnit aici cu un fost partener de antrenamente, care l-a îndreptat spre sala în care se pregăteşte şi azi. Deşi iniţial privea totul cu scepticism, ca o soluţie temporară, antrenorul şi managerul său, Christian Knowles, l-a sprijinit.

    Şi a scos la iveală stilul său, unul care se apropia tot mai mult de muay thai, disciplină lipsită de specialişti în România. ”Motiv pentru care apăreau discrepanţe între instrucţiunile antrenorilor români şi performanţele mele”, completează Alex.

    La Knowlesy Academy, fostă Minotaur Gym, în nordul Londrei, Alex Bublea a fost mai întâi un simplu pupil. Înainte să-şi dobândească supranumele de ”Bodyhammer” acesta avea şi un job extenuant, în paralel. Parcurgea zeci de kilometri pentru a ajunge la antrenamente.

    ”Am inceput să îmi iau cât mai în serios rolul la sală, să îmi fac un nume din ce în ce mai cunoscut şi, la un moment dat, a trebuit să renunţ la job”, subliniază timişoreanul. Alex nu s-a ferit de munca de jos, o zi de lucru putea însemna, adunat, descărcarea mărfurilor de câteva tone, pe parcursul a 11 ore. ”Şi aici trebuie să treci prin aceleaşi greutăti ca şi în România…

    Ce am învăţat eu aici a fost disciplina pe care mi-o doream pentru a ajunge la cel mai înalt nivel din lume. Restul nu a mai contat, că dorm în stradă, că nu am ce mânca… Eu am venit furios, crezând ca sunt foarte bun, fiind bun în România, şi că îi voi nimici pe toţi …am pierdut primele trei meciuri. A fost foarte dureros… Acum sunt sportiv profesionist şi antrenor personal”, a adăugat Alex Bublea. De la amatori, timişoreanul a parcurs toate categoriile, ajungând acum un sportiv de top mondial, A+.

  • Wolrd Class România deschide un nou club, cu o investiţie de un milion de euro

    Acesta va deţine un o piscină semi-olimpică, o sală de fitness echipată cu aparate de ultimă generaţie, un studio de aerobic şi unul de cycling, cât şi o zonă special amenajată pentru antrenamentele de functional fitness. Peste 20 de antrenori, pregătiţi la standarde internaţionale, vor prelua antrenamentele personale şi cele de group fitness. Pentru relaxare, clubul include o zonă cu saună uscată.

    „Succesul enorm al cluburilor din Titan şi din Mega Mall şi cererea mare pentru serviciile noastre ne-au convins de potenţialul zonei. Astfel am hotărât să deschidem World Class Park Lake. Ne bucurăm că misiunea noastră de a îmbunătăţi radical stilul de viaţă al românilor a creat o nevoie puternică pe piaţa locală. Vom răspunde acestei nevoi şi vom continua extinderea reţelei în următoarea periodă”, a declarat Mikael Fredholm, CEO World Class România.

    Clubul va fi integrat în categoria Silver de abonamente şi va derula săptămânal peste 40 de clase de group fitness. De asemenea, clienţii World Class vor putea beneficia de antrenamente personale, alături de antrenori profesionişti. 

  • Naţionala de curling a României strânge bani prin crowdfunding pentru a participa la Campionatele Europene

    Echipa naţională de curling a lansat un proiect pe Sprijina.ro pentru a strânge fondurile necesare participării la Campionatele Europene de la Ljubljana. Bugetul estimat de echipă pentru a-şi asigura această prezenţă istorică în competiţie se ridică la 5.000 de euro, bani care trebuie strânşi în următoarele două săptămâni.

    Adrian Doboş, Ştefan Bodea, Cristian Măţău, Bogdan Tăut şi Gabriel Timuş activează în domenii diferite, dar îi leagă acelaşi ţel: pasiunea pentru curling. Asta i-a determinat pe pionierii acestui sport în România să îşi asigure, până acum, din fonduri proprii, finanţarea bazei materiale, de la antrenamente şi până la deplasări la campionate. Însă, lipsa unui patinoar specific în România condiţionează antrenamentele echipei naţionale de curling în ţările vecine, precum Ungaria, Cehia sau Slovacia, iar asta face ca întreg procesul să fie foarte costisitor. De altfel, potrivit reprezentanţilor echipei naţionale, campionatele României de curling au loc la Budapesta sau la Bratislava, cele mai apropiate locuri cu gheaţă pentru competiţii de profil.

    Pentru acest an, cei cinci membri ai echipei naţionale de curling a României şi-au propus să aibă o participare istorică la ediţia 2016 a Campionatului European, care se va desfăşura în perioada 25 aprilie – 1 mai la Ljubljana. Însă, această ţintă presupune cheltuieli pentru transport, cazare, masă, onorariu antrenor, închirierea gheţii, achiziţionarea echipamentelor şi realizarea antrenamentelor. Bugetul estimat pentru asigurarea cheltuielilor necesare participării la competiţie pentru întreaga echipă se ridică la 5.000 euro, bani pe care cei sportivii vor să îi obţină prin intermediul platformei Sprijina.ro.

    ”Acest sport a fost introdus în România acum şase ani de un entuziast, Allen Coliban, care a reuşit să-şi convingă câţiva prieteni să participe la aventura aducerii unui sport nou în ţara noastră. Astăzi există deja trei echipe de fete şi cinci echipe de băieţi, Federaţia Română de Curling, ce numără peste 50 de membri, dar şi un campionat naţional. Noi ne pregătim acum pentru Campionatele Europene de la Ljubljana, în divizia C, deocamdată, şi, pentru a ne asigura participarea în competiţie, avem nevoie de sprijinul românilor, iar orice ajutor este binevenit”, declară Adrian Doboş.

    Pentru a-şi atinge ţelul, pionierii curlingului în România au iniţiat două proiecte pe platforma de crowdfunding Sprijina.ro, unul intitulat ”Romania at the European Curling Championship”, lansat pe 4 aprilie, al cărui termen expiră pe 25 aprilie, data plecării la Ljubljana, iar cel de-al doilea, ”România la europenele de curling”, a fost lansat pe 11 aprilie şi are ca termen limită pentru strângerea fondurilor data de 1 mai, ziua încheierii competiţiei.

    Până în prezent, echipa naţională de curling a reuşit să obţină, prin intermediul celor două proiecte circa 20% din suma necesară.

    În funcţie de valoarea finanţării, contribuabilii vor primi echipamentul oficial, insigne, cărţi poştale trimise de echipă direct de la Ljubljana sau chiar un loc onorific în lotul României şi deplasarea împreună cu tricolorii la Campionatele Europene, recompensă oferită celui care va oferi întreaga sumă necesară deplasării echipei la competiţie.
     

  • O navă americană a fost şicanată de avioane de luptă ruseşti – VIDEO

    Distrugătorul purtător de rachete USS Donald Cook a avut o întâlnire ostilă cu un avion rusesc în Marea Baltică, informează site-ul Americas Navy.

    Pe 11 aprilie Donald Cook efectua antrenamente cu un elicopter miliatar aliat când două avioane ruseşti SU-24 au făcut numeroase treceri la altitudine mică pe lângă ambarcaţiune. Una dintre treceri a avut loc în timp ce elicopterul aliat era alimentat pe puntea navei şi a fost considerată de periculoasă de către comandantul navei. Ca o măsură de siguranţă, operaţiunile de zbor au fost suspendate până când avioanel ruseşti au părăsit zona.

    A doua zi, 12 aprilie, nava a avut o altă întâlnire cu forţele ruseşti. De data aceasta, un elicopter KA-27 Helix a realizat mai multe treceri joase în jurul navei. Şi aceste acţiuni au fost considerate nesigure şi neprofesioniste de către comandatul navei. 40 de minute mai târziu, alte două avioane ruseşti au trecut pe lângă Donald Cook. Avioanele de luptă ruseşti au simulat o acţiune de atac şi nu au răspuns la alertele navei.

    “Ne îngrijorează astfel de manevre. Aceste acţiuni au potenţialul de a escalada în mod inutil tensiunile dintre cele două ţări”, au declarat oficiali americani.

     

  • Acest bărbat a renunţat la 13 milioane de dolari deoarece nu i-a mai fost permis să-şi aducă copilul la muncă

    Este important să-ţi pui familia pe primul loc, dar este decizia corectă de a renunţa la un contract în valoare de 13 milioane de dolari?

    Jucătorul de baseball al echipei Chicago White Sox, Adam LaRoche, a renunţat la contractul de 13 milioane de dolari pentru că nu i-a mai fost permis să-şi aducă fiul de 13 ani la antrenamente. Drake, fiul lui LaRoche, îl însoţea în fiecare zi la muncă, fie că era vorba de antrenamente la stadion, fie în deplasări. Drake chiar avea propriul dulăpior în vestiar, lângă cel al tatălui său.

    Părea că nimeni nu era derajat de acest fapt, însă într-o zi Adam LaRoche a primit o scrisoare din parte conducerii în care era rugat ca acesta să nu-şi mai aducă în fiecare zi copilul la muncă. LaRoche nu a fost de accord şi şi-a dat demisia.