BusinessMagazin

Tag: antrenamente

  • Ce se întâmplă în perioada izolării cu cel mai mare lanţ românesc de săli de sport. Pornit în urmă cu opt ani, businessul era în plină ascensiune când a izbucnit pandemia

    O suprafaţă totală de 9.500 de metri pătraţi şi o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro are reţeaua de centre de fitness Stay Fit Gym, cel mai mare lanţ autohton de profil din România. Pornit în urmă cu opt ani, businessul era în plin proces de expansiune la momentul izbucnirii pandemiei de COVID-19. Cu toate că aceasta a pus momentan „pe hold” industria locală de health & fitness, antrenamentele nu s-au anulat, ci doar s-au mutat în online.

    „Pentru mine, antreprenoriatul a fost întotdeauna scopul, încă de adolescent mă vedeam construindu-mi propria afacere, deşi recunosc că nu ştiam, pe atunci, ce presupune şi de câtă implicare este nevoie. La vârsta de 25 de ani l-am întâlnit pe Marius Preodişteanu, care tocmai deschisese primul său centru de fitness sub brandul Stay Fit Gym. Îmi plăcea încă din liceu ideea unui centru de fitness, iar apariţia lui Marius, care demarase deja un astfel de proiect, m-a făcut să cred că e momentul oportun pentru a-mi pune ideile în acţiune. Am avut o chimie profesională foarte bună, aşa că nu ne-a luat mult să descoperim că avem viziuni asemănătoare şi că dorim să demarăm un proiect comun. Astfel, am pus bazele reţelei de centre de fitness Stay Fit Gym”, povesteşte Alexandru Lascăr, coproprietar al Stay Fit Gym.
    Prima unitate a lanţului de săli de sport, Stay Fit Titulescu, a fost deschisă în 2012, cu o investiţie totală de 110.000 de euro, fiind modernizată complet în urmă cu 2 ani. „Parteneriatul cu Marius Preodişteanu a început în 2013, când am deschis al doilea centru Stay Fit Gym, perioadă care a marcat şi momentul în care am decis să mă dedic total antreprenoriatului şi am renunţat la job. Prima investiţie făcută a fost de aproximativ 40.000 de euro, pe care i-am folosit pentru amenajarea propriu-zisă, aparatele fiind luate în leasing de la furnizor. Contribuţia mea de atunci, în valoare de 20.000 de euro, a fost reprezentată de surse proprii – banii pe care reuşisem să îi strâng în doi ani de muncă, precum şi un ajutor financiar, primit de la fratele meu. De altfel, el s-a întors din Belgia în anul 2017 şi s-a alăturat afacerii, în calitate de acţionar”, spune Lascăr. Pe vremea aceea, erau amândoi la început, atât în zona de wellness, cât şi în antreprenoriat, motiv pentru care a trebuit să muncească mult, pentru a compensa lipsa de cunoştinţe. „Pe de o parte, faptul că am început de la acelaşi nivel ne-a apropiat şi ne-a ajutat să creştem împreună, pe baza, bineînţeles, a unor inevitabile greşeli, pe care le-am făcut fiecare dintre noi. Consider însă că am dezvoltat un model de afaceri puternic, pe care continuăm să îl îmbogăţim încontinuu.”
    A urmat deschiderea unităţilor din Teiul Doamnei şi Pantelimon, modernizate complet în 2018, respectiv 2019 (investiţia totală în deschidere şi modernizare ajungând la 120.000, respectiv 140.000 de euro), Stay Fit City Offices (270.000 de euro, vândută grupului World Class în 2018), Vitan (280.000 de euro), Cocor (310.000 de euro), Liberty (prin achiziţionarea şi modernizarea completă a fostului club Happy Gym, cu o investiţie de 100.000 de euro) şi Stay Fit Iride (330.000 de euro). „Stay Fit Iride va fi cel mai nou centru al nostru, fiind amplasat în complexul Iride Business Center din zona Pipera – Dimitrie Pompeiu. În planul iniţial pe 2020, mai era inclusă cel puţin o deschidere. Momentan am suspendat noi inaugurări, în afară de Stay Fit Iride pentru 2020, până la clarificarea situaţiei.” În prezent, suprafaţa totală a celor şapte săli din reţeaua Stay Fit Gym, incluzând şi centrul Stay Fit Iride, care urmează să fie deschis, însumează aproximativ 9.500 de metri pătraţi. În plus, anul trecut antreprenorii au lansat şi o aplicaţie proprie, care a ajuns în momentul de faţă la peste 3.000 de utilizatori. Dacă în urmă cu şase ani, deschiderea primului centru Stay Fit Gym s-a făcut cu cinci angajaţi, doi dintre ei fiind şi acum în echipa companiei, în momentul acesta reţeaua numără aproximativ 50 de angajaţi proprii şi peste 60 de colaboratori. Odată cu măsurile luate de autorităţi pe fondul pandemiei de COVID-19, compania a decis să păstreze integral echipa, toţi angajaţii fiind trimişi în şomaj tehnic. „Una dintre priorităţile noastre este să îi păstrăm şi după deschidere. Ştim că doar cu o echipă dedicată ne vom putea reveni.”
    În 2019, Stay Fit Gym a înregistrat o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 1,6 milioane de euro, profitul fiind reinvestit constant în achiziţia şi dezvoltarea noilor centre, deoarece busniessul este „într-o perioadă de dezvoltare”. Creşterea pe care reprezentanţii companiei o estimaseră pentru 2020 era de aproximativ 15% în dreptul fiecărui centru, dublată de o cifră consolidată totală de aproximativ 30%, prin deschiderea noului centru Stay Fit Iride. „Situaţia actuală, generată de COVID-19, ne face foarte grea estimarea pentru 2020, nefiind clar când vom putea începe activitatea şi care va fi comportamentul de consum. Astfel, obiectivul nostru este ca, până la sfârşitul anului 2020, începutul anului 2021, să revenim la parametri mai buni şi la un nivel de încasări în linie cu perioada anterioară. Succesul va depinde şi de înţelegerea proprietarilor clădirilor în care ne desfăşurăm activitatea.”
    Fiind printre primele afaceri închise de către guvern, activitatea unităţilor Stay Fit Gym a fost sistată încă din perioada incipientă a crizei. „Măsurile pe care le-am luat înainte de închidere au fost predominant legate de procedurile de igienă şi dezinfectare. Ţinând cont, însă, că vorbim despre centre de fitness, în care aceste norme sunt extrem de importante independent de contextul pandemic, noile măsuri nu au avut un impact major în activitatea noastră”, notează Lascăr.
    Ulterior, după închidere, compania a continuat să le ofere clienţilor şi publicului larg opţiunea de a face mişcare. Astfel, pe pagina de Facebook a sălilor sunt transmise zilnic clase online, disponibile gratuit, iar clienţii fideli pasionaţi de spinning şi-au putut lua acasă una dintre bicicletele staţionare Stay Fit Gym, fără niciun cost, în baza unui proces verbal de predare-primire şi a regulei „primul venit, primul servit”.
    „Continuăm aşadar să ne aratăm angajamentul pentru comunitatea noastră şi să încurajăm oamenii să facă sport. Mişcarea este extrem de importantă acum, pentru sănătatea fizică, dar şi pentru cea emoţională.” În acest moment, antreprenorii studiază toate măsurile propuse de ţările care au repornit timid activitatea şi planurile de redeschidere din ţările membre ale UE. De asemenea, spun ei, împreună cu comunitatea proprietarilor din industrie lucrează activ la un program de măsuri inspirate din  Germania, Belgia, SUA şi încearcă să uniformizeze un set de reguli, pe care să le prezinte guvernului. „Sperăm să venim în sprijinul guvernului în mod proactiv pentru a putea trece mai bine de această perioadă. Primele luni de la restartarea activităţii vor fi foarte mult marcate de pandemie, oamenii fiind obligaţi să poarte măşti, să acorde o atenţie mai mare detaliilor de igienă, atât personală, cât şi a sălilor. Vom reconfigura parţial planul centrelor astfel încât să menţinem o distanţare socială cât mai corectă. Probabil pentru început se va limita şi numărul clienţilor aflaţi în acelaşi timp în centre, pentru a reduce riscurile. În timp, ne vom obişnui cu toţii cu anumite măsuri de igienă sporită şi chiar cu o anumită distanţare socială, făcând parte din normalitatea curentă”, enumeră Lascăr câteva dintre măsurile care vor fi impuse după repornirea businessului. În plus, la sfârşitul lunii martie, reprezentanţii businessului au anunţat că, pe durata stării de urgenţă, cât timp cât sălile rămân închise, în cazul atingerii unui nivel foarte mare al populaţiei infectate pot pune la dispoziţia autorităţilor spaţiile companiei pentru a fi utilizate le diferite necesităţi, de pildă pentru triaj sau carantină, acestea fiind dotate cu utilităţi precum duşuri, vestiare şi mobilier, pentru a contribui în acest fel la limitarea aglomerării altor instituţii.
    În general, media lunară de abonaţi proprii ai companiei este între 4.500 şi 6.500, în funcţie de perioada anului, acestei valori adaugându-i-se persoanele care vin prin parteneri precum 7card, Fitpass, Fitio, şi care reprezintă, lunar, undeva la 1.500-2.000 de clienţi. „Avem o bază de abonaţi destul de variată, care include tipuri diferite de clienţi, uniţi de pasiunea pentru sport. Obiectivul nostru, încă de la început, a fost să transformăm mişcarea fizică, în toate formele ei – indiferent că vorbim de clase cu diferite niveluri de intensitate sau de antrenamentele individuale, cu sau fără greutăţi –, în ceva accesibil şi plăcut, aşa că am creat locuri primitoare, pline de energie, cu o politică de preţ medie.”
    Deoarece, la început, mulţi dintre noi se confruntă cu o formă de anxietate când vine vorba de mersul la sală, „pentru că ni se pare că locul nostru nu e acolo, că nu lucrăm corect, că nu depunem destul de efort”, Lascăr spune că misiunea companiei este ca, prin intermediul echipei sale de antrenori, să îi ajute pe clienţi să depăşească aceste limite autoimpuse şi nesiguranţe şi să devină tot mai buni şi pasionaţi. „Prin urmare, în sălile noastre, veţi vedea atât persoane tinere, la început de drum, care abia descoperă sportul, cât şi persoane mature, care practică o formă de mişcare pentru a se menţine sănătoase, dar şi abonaţi cu experienţă, disciplinaţi, pentru care fitnessul este o parte importantă din activitatea lor zilnică. În acest context, şi profilul socio-profesional al celor ce ne trec pragul diferă – putem vorbi atât despre persoane cu venituri medii, cât şi despre middle şi top management din zona corporate.”
    Pe zona de fitness, cele mai active luni vin odată cu începutul anului, ianuarie-aprilie acoperind aproape 50 – 60% din cifra de afaceri anuală a companiei. În ceea ce priveşte zilele cu cele mai multe check-in-uri, „în centrele noastre de fitness sunt corelate cu ambiţia oamenilor de a începe săptămâna în forţă, aşa că lunea este ziua preferată a clienţilor”. 
    Serviciile oferite de Stay Fit Gym se încadrează în piaţa „value”, preţurile fiind la nivel mediu, spune Lascăr. Un abonament lunar full club costă 190 de lei, iar un abonament full fitness, fără acces la antrenamentele de grup, costă 180 de lei. Clienţii fideli beneficiază de anumite discounturi şi facilităţi. Pachetele Full Fitness reprezintă 65-70% dintre vânzările reţelei. Acestea oferă acces la toate facilităţile cluburilor (vestiare, saună, zonă cardio, zonă fitness, zonă functional training), cu excepţia antrenamentelor de grup. Totuşi, apetitul clienţilor pentru clasele de grup este în creştere în ultimii doi ani, remarcă Alexandru Lascăr, procentul celor care optează pentru ele ajungând de la 15 la 30%. 
    „Provocarea cea mai mare cu care ne confruntăm este aceea de a pune sportul pe agenda consumatorului român”, spune antreprenorul. România s-a confruntat cu cele mai mici procente de populaţie activă din UE, iar în urmă cu şase ani diferenţele dintre ţara noastră şi ţările din vest păreau insurmontabile, adaugă el. „Pe atunci, procentul populaţiei plătitoare de abonamente de fitness în România era sub 1%, faţă de ţări precum Germania, Spania, Suedia sau Danemarca, unde statisticile arătau 8-20%. În timp, lucrurile au evoluat, Bucureştiul a fost oraşul care a crescut disproporţionat faţă de restul ţării. În ultimii ani, oraşe precum Cluj, Timişoara, Oradea, Iaşi, Craiova au simţit de asemenea creşteri.”
    Principalul competitor al companiei este liderul pieţei de fitness, lanţul de centre World Class România, spune Lascăr. „În afară de acesta, mai există centre de fitness cu unul sau două puncte de lucru, care reprezintă concurenţa în anumite zone ale oraşului.”
    În comparaţie cu alte state europene, România încă se situează pe ultimele locuri în UE la numărul persoanelor active şi pe primele locuri atât la obezitate, cât şi la decesele datorate bolilor cardiovasculare, aminteşte Lascăr. „În acest moment, conform cifrelor pieţei, procentul plătitorilor de abonament în România nu depăşeşte 3 – 4% din populaţie, în Bucureşti el fiind, însă, mai mare, spre 6 – 8%, în funcţie de sezon. Suntem încă foarte departe de ţările din vest, precum Belgia, Olanda, Germania, unde media ţării depăşeşte 10%, sau de cele scandinave, unde 20% din populaţie are un abonament la sală.” Încheind totuşi într-o notă optimistă, el spune că facem, însă, progrese constante şi probabil că în următorii cinci ani ne vom apropia de nivelul pieţelor din vest.

  • Soluţie „de criză”: sala online

    „Am trăit în Craiova până la 16 ani, când am decis să mă mut la Bucureşti pentru a-mi continua cursurile la colegiul Mihai Viteazu, unde era o clasă specială de matematică. Am absolvit Relaţii Economice Internaţionale, am făcut un MBA de la Maastricht School of Management şi îmi place să spun despre mine că sunt dintotdeauna antreprenor în wellness. Sunt pasionată de gătit, călătorii şi enduro, pictez şi citesc, dar cea mai mare pasiune a mea rămâne activitatea de antreprenor”, se autodescrie Cori Grămescu. Ea a înfiinţat studioul de sport LadyFit în 2009, când a cumpărat acţiunile unui fost asociat, cu care începuse în 2005 un studio mic de aerobic. A dezvoltat apoi afacerea printr-o investiţie de 30.000 de euro, din surse personale – economii şi împrumuturi de la prieteni şi familie – iar prima sală a fost deschisă în zona Unirii din Capitală. „În anul 2009, când am decis să deschid LadyFit, aveam deja o experienţă de cinci ani ca partener într-o mică companie cu activităţi conexe fitnessului. Îmi doream să construiesc un ecosistem aliniat valorilor şi viziunii mele, prin care să dezvolt conceptele de antrenament la care visam”, povesteşte ea.
    Deşi spune că nu a fost niciodată o sportivă de performanţă, ceea ce a împins-o spre acest domeniu, sportul pentru amatori, a fost propria sa nevoie de echilibru: „Cu alte cuvinte, îmi doream să construiesc un loc în care femeile să înveţe să facă sport chiar dacă nu sunt sportive şi nu le place în mod deosebit această activitate. Aşa am fost şi eu la început, când am creat LadyFit. În mod paradoxal, deşi am fost 15 ani instructor de group fitness, nu am simţit niciodată că sunt cu adevărat o fire natural atletică. Această înţelegere a tensiunilor clientelor noastre m-a ajutat să dezvolt conceptul de antrenamente de la LadyFit”.
    În prezent, echipa LadyFit are şase angajaţi permanenţi, 12 instructori şi şase prestatori de servicii conexe,  subcontractori cu care compania lucrează în mod constant. La nivel de grup, businessul a înregistrat, în 2019, o cifră de afaceri de aproape 400.000 de euro, cu o rată medie de profit de 26%. Tot anul trecut, la un deceniu de la înfiinţarea primei săli, antreprenoarea a deschis al doilea club LadyFit, situat în zona Aurel Vlaicu, pe şoseaua Pipera, cu o investiţie de 35.000 de euro pentru spaţiu, la care s-au adăugat alţi 15.000 de euro la bugetul de marketing. Ambele studiouri au 240 de metri pătraţi şi au câte două săli pentru antrenamente – una de 100 de metri pătraţi şi a doua de 70 de metri pătraţi. Anual, costurile de întreţinere, care sunt direcţionate în special către menţinerea sistemului de climatizare, ajung undeva la maximum 1.000 de euro. „Este un model de business în care bugetul alocat pentru mentenanţă nu reprezintă un cost semnificativ”, notează antreprenoarea.
    În medie, numărul lunar de cliente se ridică la 600 la clubul din Unirii şi 350 la cel din Aurel Vlaicu. „Clientele noastre au de obicei peste 30 de ani, lucrează în companii antreprenoriale sau în multinaţionale şi au preponderent venituri medii”, spune Cori Grămescu. Potrivit ei, acestea vin la sală în special pentru că doresc să fie mai active, mai sănătoase şi ca să slăbească. „Ne aleg pe noi pentru modul în care e conceput orarul sălii – antrenamentele sunt foarte diverse, cu un sistem de lucru în care instructorii corectează în sală clientele. Lunile de vârf ale activităţii noastre sunt martie-iunie şi secundar septembrie-noiembrie.” Abonamentele la cele două unităţi LadyFit se încadrează între 150 şi 250 de lei pe lună, în funcţie de numărul de şedinţe pentru care se optează, cel mai bine vândut pachet fiind cel de 150 de lei, care include opt şedinţe de antrenament pe lună. „Toate abonamentele de la noi de la sală includ consiliere gratuită în privinţa alegerii programelor de antrenament. Acest lucru înseamnă o schemă personalizată de antrenamente”, explică fondatoarea businessului.
    Deşi în urmă cu o lună ţinta companiei pentru acest an era atingerea unei cifre de afaceri de peste 600.000 de euro, prin lansarea la nivel internaţional a unei platforme online de diete personalizate şi exerciţii pentru acasă, cele două săli având, de asemenea, o creştere medie de 15% pe an, acum, odată cu izbucnirea epidemiei de COVID-19, antreprenoarea spune că a închis ambele săli începând cu 12 martie, find, potrivit ei, primul lanţ de săli din Bucureşti care a luat această măsură. „Cred că în momente ca acesta siguranţa tuturor este mai valoroasă ca orice interes comercial. Sigur că e o presiune uriaşă, însă mă bucur că şi alte cluburi ne-au urmat exemplul şi au pus siguranţa pe primul loc. Îmi este greu în acest moment să estimez cât va dura această criză şi care va fi impactul economic în activitatea companiilor.”
    Care a fost însă soluţia pe care a găsit-o pentru clientele care nu mai pot veni la sală? „Pivotăm online cu streaming de antrenamente gândite special pentru acasă, doar cu greutatea corpului, pe le transmitem deja din săptămâna 16-20 martie, pe site-ul sălii”, spune Cori Grămescu.
    Unul dintre obiectivele sale pe termen scurt este finalizarea, în luna aprilie, a unei platforme de diete personalizate, unde fiecare client primeşte un meniu alimentar complet personalizat, generat prin softul de dietă nutriţională pe care echipa businessului l-a dezvoltat. „Platforma face meniu personalizat doar cu ingredientele pe care clienţii noştri le consumă cu plăcere şi putem genera orice tip de plan alimentar – de la cele vegane, până la cele fără gluten sau lactate. Acest nou concept este destinat pieţei internaţionale, fiind noul nostru proiect de dezvoltare strategică. Platforma este în prezent finanţată integral din surse proprii şi ne pregătim să ridicăm o rundă de finanţare la finalul anului 2020.” Cât despre deschiderea de noi unităţi, antreprenoarea spune că nu are în plan să deschidă alte studiouri fizice LadyFit pentru că planul de dezvoltare înseamnă o extindere online a conceptului de antrenamente de la sală, prin integrarea acestora cu platforma de diete personalizate la care deja lucrează. „Înainte să izbucnească epidemia de coronavirus ne pregăteam ca în mai să lansăm şi pe plan internaţional această platformă, dar momentan aşteptăm să avem o imagine mai clară asupra evoluţiei economice a situaţiei noastre.”
    În ceea ce priveşte competiţia, Cori Grămescu spune că businessul său nu este afectat decât marginal de ceilalţi jucători, „pentru că ne adresăm unei nişe de public, respectiv femei care doresc să facă doar antrenamente de grup, fără aparate de fitness”. La capitolul „Cât sport fac românii”, ea spune că „facem sport foarte puţin şi în continuare suntem cu mult sub media europeană de 37%. În Bucureşti lucrurile stau mai bine, publicul este mai bine educat în acest sens şi oamenii fac mai mult sport, în special ca să se relaxeze sau ca să slăbească.” Zona de nutriţie organizată de specialişti creşte şi ea susţinut, adaugă antreprenoarea, „şi faptul că avem acces la personal bine instruit, care nu are un cost foarte mare, ca în occident, ne face să fim competitivi pe pieţele internaţionale.”

  • Tenis în culori

    Aceasta a invitat o serie de artişti să înveselească terenuri de tenis din cinci oraşe americane, Miami, Los Angeles, Chicago, Cincinnati şi New York, în cadrul proiectului Art Courts. Terenurile viu colorate nu vor fi folosite însă în competiţii oficiale, ci doar pentru agrement şi antrenamente, existând antrenori care consideră că desenele realizate de artiştii invitaţi, care par a distrage atenţia jucătorilor, i-ar putea, de fapt, ajuta pe aceştia să-şi dezvolte capacitatea de concentrare. 

  • Rusia şi Republica Centrafricană vor semna de cooperare militară

    Rusia a livrat anul acesta mai multe arme uşoare către forţele de securitate din Republica Centrafricană şi a trimis 175 de militari şi instructori civili pentru a ajuta la antrenamente.

    Luna trecută, trei jurnalişti au fost ucişi în Republica Centrafricană în timp ce investigau acivităţile mercenarilor ruşi în regiune.

  • Gadget Review: Fitbit Versa, alternativă la Apple Watch

    +Design minimalist
    +Preţ convenabil
    +Date exacte despre puls, activitate sau somn

    -Aplicaţiile din magazin nu funcţionează bine

    Fitbit Versa este cel mai nou ceas inteligent al companiei americane şi, în urma testării, pare să fie şi cel mai bun ceas realizat de companie până acum. Să vă spun de ce.

    Ceasul are un design minimalist, cadran cu o formă dreptunghiulară, un buton în stânga şi două în dreapta; poate fi echipat cu o curea din silicon sau una din piele. De asemenea, mai există o variantă cu curea din material textil fie gri, fie mov. Designul este unul modern şi aduce cu cel al Apple Watch (necunoscătorii le pot confunda), iar mie mi-a plăcut. În plus, ceasul este unul destul de uşor pentru a putea fi purtat toată ziua, şi chiar noaptea, dacă eşti interesat să obţii date despre somnul tău. L-am purtat toată ziua, la birou, dar şi în timpul exerciţiilor fizice şi nu am simţit că mă jenează în vreun fel. L-am ţinut la mână de câteva ori chiar şi în timpul somnului şi nu m-a deranjat.

    Când am testat primul smartwatch, am încercat să-i înţeleg utilitatea şi am ajuns la o concluzie nu foarte flatantă pentru producătorii de asemenea obiecte: un smartwatch este un ceas normal cu câteva „zorzoane” în plus şi cu un preţ mare. În cazul brăţărilor de fitness, am fost mai interesat, deoarece oferă date despre sănătate ce te ajută să duci un stil de viaţă mai sănătos, iar preţul era mai mic faţă de ceasurile inteligente.

    După părerea mea, Fitbit Versa reuşeşte să îmbine plusurile celor două lumi (ceasuri şi brăţări) şi poate deveni un accesoriu pentru cei care doresc un ceas modern care să le ofere şi date despre sănătate. Versa pune accentul pe sport şi are un buton dedicat unei secţiuni unde poţi înregistra diferitele tipuri de sporturi (alergat, bicicletă, înot etc.) şi poate măsura distanţa pe care o parcurgi, viteza şi aşa mai departe. De asemenea, pe ceas poţi vedea pulsul actual, caloriile arse sau câţi paşi ai făcut. Pentru a încuraja sportul, Fitbit vine cu metode de motivare (de pildă: „Încă 1.000 de paşi pentru a-ţi atinge obiectivul” sau „Trebuie să mai faci încă 180 de paşi ora aceasta”), însă o problemă cu multe ceasuri şi brăţări era faptul că puteau fi păcălite. Nici Versa nu face excepţie. Dacă stai pe loc şi gesticulezi frenetic, ceasul interpretează acest lucru ca paşi făcuţi.

    În legătură cu celălalte măsurători nu am observat discrepanţe: bătăile inimii, exerciţiile sau caloriile arse par a fi corecte. Ceasul vine şi cu un antrenor personal care te poate ajuta să progresezi în antrenamentele de acasă sau de la sală (pentru acces complet trebuie să plăteşti). Tot pe ceas poţi vedea cum e vremea, poţi stoca muzică, poţi pune alarmă, te poţi cronometra şi, pentru ţările unde este disponibilă plata prin NFC, poţi plăti la supermarket cu ajutorul ceasului. Pentru Versa, Fitbit a implementat şi o aplicaţie de relaxare (trebuie să expiri şi să inspiri adânc de câteva ori), dar şi o funcţie utilă pentru femei (monitorizarea ciclului menstrual). Astfel, femeile beneficiază de un plus de informaţie şi o pot corela cu performanţa sportivă pentru a administra mai bine zilele de efort fizic. Din motive biologice, nu am putut testa această funcţie, dar, la o primă vedere, mi se pare o caracteristică extrem de utilă.

    Un mare plus pe care Fitbit îl are faţă de ceilalţi competitori este platforma unde utilizatorii pot observa date statistice despre ei înşişi şi activităţile lor. De pildă, aici pot vedea câţi paşi fac în medie pe săptămână sau pe lună, pot să-şi urmărească activitatea şi progresul, pot vedea câte ore dorm pe noapte şi cum dorm, pot compara datele cu alte altor indivizi şi pot vedea dacă se încadrează în valorile medii sau, dimpotrivă, pot detecta o posibilă anomalie, care poate constitui un semnal de alarmă.

    Un lucru care nu mi-a plăcut la Fitbit Ionic, ceasul anterior, era faptul că nu puteam răspunde la niciun fel la notificare, indiferent că era un telefon sau SMS. Acum, Fitbit a implementat un sistem de răspuns prin cinci replici presetate pe care le poţi modifica cum vrei (Da, Nu, Te sun imediat etc.). O altă problemă a multor ceasuri inteligente este autonomia bateriei, iar multe ceasuri inteligente nu rezistă două zile de funcţionare. Fitbit Versa performează la acest aspect, asigurând constant patru zile de funcţionare.

    Un lucru care mi se pare că lipseşte de la acest smartwatch este posibilitatea de a vedea locul unde eşti pe hartă şi posibilitatea de a naviga. Ar fi extrem de util ca, atunci când eşti turist într-un oraş, să te uiţi doar pe ceas pentru a vedea unde eşti şi să vezi cum poţi ajunge în locul dorit, fără să mai fii nevoit să apelezi la telefon. Am căutat în magazinul de aplicaţii al Fitbit şi am găsit două aplicaţii de hartă, dar niciuna nu funcţionează cum trebuie: se încarcă foarte greu, navigarea pe hartă e dificilă şi nu recomand utilizarea unei astfel de aplicaţii. Poate pe viitor Fitbit o să-şi creeze propria aplicaţie de hărţi.
    Fitbit avea nevoie de un ceas inteligent care să aibă lipici la public, iar această versiune bifează câteva dintre caracteristicile esenţiale pentru a fi un ceas inteligent de succes.

    casetă tehnică:
    Compatibilitate iOS, Android, Windows
    sistem de operare: Ecran: LCD
    Touchscreen: Da
    Rezistent la apă: Da
    Autonomie baterie: 96 de ore
    Măsurători: distanţa parcursă, caloriile arse, activitate, puls, paşi făcuţi, scări urcate
    Senzori: Accelerometru, senzor de detectare a pulsului
    NFC: Da
    Bluetooth: Da
    Preţ: aproximativ 1.000 de lei

     

  • Coreea de Nord şi Coreea de Sud vor defila împreună la ceremonia de deschidere a JO de Iarnă

    Decizia a fost luată după ce reprezentanţii de la Seul şi Phenian au purtat noi discuţii în privinţa participării Coreei de Nord la Jocurile de Iarnă de la Pyeongchang.

    Totodată, cele două state vor forma o singură echipă de hochei feminin. Coreea de Nord va trimite aproximativ 230 de majorete şi o delegaţie demonstrativă de luptători de taekwondo.

    Schiorii din cele două state vor desfăşura antrenamente comune la un resort din Coreea de Nord înaintea Olimpiadei, unde vor organiza şi un eveniment cultural.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Campionul naţional care şi-a transformat pasiunea pentru motoare într-un business

    “Motociclismul este o pasiune, o portiţă de a scăpa din cotidian. Din ce în ce mai mulţi oameni îl vor practica, dar, sperăm noi, în condiţii cât mai sigure“, declară Adi Răduţă despre sportul care, spune el, îl defineşte de la 15 ani. Motocrosul era un sport practicat destul de mult înainte de Revoluţie, când existau numeroase cluburi, iar statul, unicul ”sponsor“, investea în ele şi în infrastructură, povesteşte antreprenorul. Ulterior, acest sport nu a mai avut continuitate, deoarece nimeni nu a mai investit, iar competiţiile au început să fie din ce în ce mai puţine, mai slabe, iar numărul celor interesaţi a tot scăzut.

    Când a început această afacere, în 2001, a investit iniţial aproximativ 150.000 de euro din surse proprii, însă de atunci se află într-o continuă schimbare şi modernizare din punctul de vedere al designului, al suprafeţei de rulare, al infrastructurii şi dotărilor. ”Ne putem lăuda că suntem singurul circuit de motocros din ţară împrejmuit cu sistem de irigare, reţea electrică pe toată suprafaţa lui, iar pe viitor avem în vedere o nocturnă“, declară Răduţă. Anul acesta, de pildă, a investit în 25 de motociclete Yamaha pentru şcoala de juniori – fiind noi şi de ultimă generaţie sunt mai uşor de pilotat – şi sistemul de irigaţie.

    În linii mari, o şcoală de motocros presupune un cadru sigur pentru antrenamente, concretizat într-un set de dotări mai complexe – motociclete de şcoală sigure, echipament de protecţie pentru cursanţi, mai multe circuite care să le ofere antrenamente variate, precum şi un antrenor care să îi ajute să se ferească de accidentări serioase. De altfel, preţurile reflectă în mod direct investiţiile enumerate mai sus, iar în medie un curs costă circa 200 de euro pentru copii şi 350 de euro pentru adulţi. Preţul variază, de asemenea, şi în funcţie de tipul de motocicletă ales, necesitatea sau nu a unui echipament, numărul de şedinţe, tipuri de antrenamente etc. Iniţial, se face o şedinţă de test, pentru a vedea nivelul şi feedbackul din partea participantului, fie el copil sau adult, profesionist sau începător. La mare căutare în acest moment sunt antrenamentele pentru copii, spune Răduţă.

    ”Avem foarte mulţi părinţi care ne caută şi programează o primă şedinţă. După această primă întâlnire lucrurile merg foarte lin, avem un grup unde programăm şedinţele în funcţie de vreme, cursele noastre, disponibilitatea elevilor etc.“, explică antreprenorul. De curând a introdus şi un curs dedicat exclusiv posesorilor de motociclete touring medii şi mari, ca de exemplu Yamaha Super Tenere, BMW R1200GS sau KTM 1290 Adventure. Un curs are zece şedinţe şi durează cel mult opt săptămâni, şedinţe pe parcursul cărora se poate vedea dacă respectivul cursant este apt pentru a merge mai departe, dacă vrea să mai continue şi în ce direcţie – motocros sau enduro.

    Publicul este format din copii şi adulţi, amatori şi profesionişti, dar şi persoane pasionate de pilotaj off-road, motociclete de viteză sau choppere, precum şi cei care îşi doresc să-şi perfecţioneze tehnica sau vor să capete mai multă experienţă, însă în condiţii dificile, cum sunt cele de pe un circuit, pentru a le facilita condusul pe stradă. ”Mulţi părinţi conştientizează că poate peste câţiva ani copiii lor vor dori motociclete, iar dacă încep pilotajul de la cinci, opt sau 12 ani, atunci când vor ieşi pe stradă vor avea un set de aptitudini care le va micşora riscul de a avea accidente. De  asemenea, având în spate atâţia ani de pilotaj, unii dintre ei chiar şi de curse, vor avea maturitatea necesară să evite «cascadorii» în trafic“, spune fondatorul şcolii.

    Lunar, la Rams Mx School se înscriu, în medie, 4-5 adulţi şi 5-6 copii; anul trecut au fost în total aproximativ 50 de cursanţi, iar ”anul acesta va fi o creştere care se datorează şi numărului de motociclete noi cumpărate“, spune Răduţă. Despre clienţii fideli, antreprenorul spune că sunt cei care vin de plăcere la antrenamente, vor să evolueze, să-şi perfecţioneze tehnica, să ducă mai departe sportul acesta. ”Important este să vină din plăcere şi să se relaxeze atunci când sunt pe motor, nu să facă asta doar pentru că este cool să postezi despre aşa ceva pe Facebook“, completează el. Rams Mx School a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la circa 45.000 de euro, conform estimărilor fondatorului. În prezent, alături de el lucrează în cadrul acestei afaceri patru mecanici, o persoană care se ocupă cu programarea antrenamentelor şi două care fac mentenanţa circuitului. Momentan nu are în plan o extindere, ci îşi doreşte să exploateze la maximum potenţialul actual şi să investească în continuare în infrastructura circuitului.

    Cele mai dificile momente de când a demarat acest business au fost accidentările sale, deoarece s-a văzut nevoit să stea pe bară câteva luni, deci nu a putut susţine cursurile. ”Sunt riscuri pe care ţi le asumi atunci când eşti şi concurent la campionate internaţionale, nu numai antrenor“, declară el. Adi Răduţă a fost de patru ori campion naţional, o dată campion naţional al Bulgariei şi de cinci ori campion est-european la motocros.

    La nivel naţional nu se poate vorbi despre un segment de piaţă raportat la acest sport, însă Răduţă speră să ia amploare şi să apară mai multe şcoli de acest tip. ”Suntem la început, dar uitându-mă la numărul de cursanţi pe care îl avem, văd că are potenţial“, declară el. Ca impediment în dezvoltarea domeniului stă şi prejudecata că motocrosul este un sport extraordinar de periculos. ”Ceea ce este adevărat, dacă se face fără îndrumare şi fără un antrenor cu experienţă. În acest sens, noi încercăm să educăm publicul prin filmări, poze şi postări pe reţelele de socializare de la antrenamente sau curse, unde avem copii de la 5 ani, aduşi de mână de părinţi“, spune Răduţă. Totuşi, deocamdată motocrosul reprezintă un sport destul de ”exotic“ în România, şcoala sa fiind singura de acest tip din ţară.

  • Campionul naţional care şi-a transformat pasiunea pentru motoare într-un business

    “Motociclismul este o pasiune, o portiţă de a scăpa din cotidian. Din ce în ce mai mulţi oameni îl vor practica, dar, sperăm noi, în condiţii cât mai sigure“, declară Adi Răduţă despre sportul care, spune el, îl defineşte de la 15 ani. Motocrosul era un sport practicat destul de mult înainte de Revoluţie, când existau numeroase cluburi, iar statul, unicul ”sponsor“, investea în ele şi în infrastructură, povesteşte antreprenorul. Ulterior, acest sport nu a mai avut continuitate, deoarece nimeni nu a mai investit, iar competiţiile au început să fie din ce în ce mai puţine, mai slabe, iar numărul celor interesaţi a tot scăzut.

    Când a început această afacere, în 2001, a investit iniţial aproximativ 150.000 de euro din surse proprii, însă de atunci se află într-o continuă schimbare şi modernizare din punctul de vedere al designului, al suprafeţei de rulare, al infrastructurii şi dotărilor. ”Ne putem lăuda că suntem singurul circuit de motocros din ţară împrejmuit cu sistem de irigare, reţea electrică pe toată suprafaţa lui, iar pe viitor avem în vedere o nocturnă“, declară Răduţă. Anul acesta, de pildă, a investit în 25 de motociclete Yamaha pentru şcoala de juniori – fiind noi şi de ultimă generaţie sunt mai uşor de pilotat – şi sistemul de irigaţie.

    În linii mari, o şcoală de motocros presupune un cadru sigur pentru antrenamente, concretizat într-un set de dotări mai complexe – motociclete de şcoală sigure, echipament de protecţie pentru cursanţi, mai multe circuite care să le ofere antrenamente variate, precum şi un antrenor care să îi ajute să se ferească de accidentări serioase. De altfel, preţurile reflectă în mod direct investiţiile enumerate mai sus, iar în medie un curs costă circa 200 de euro pentru copii şi 350 de euro pentru adulţi. Preţul variază, de asemenea, şi în funcţie de tipul de motocicletă ales, necesitatea sau nu a unui echipament, numărul de şedinţe, tipuri de antrenamente etc. Iniţial, se face o şedinţă de test, pentru a vedea nivelul şi feedbackul din partea participantului, fie el copil sau adult, profesionist sau începător. La mare căutare în acest moment sunt antrenamentele pentru copii, spune Răduţă.

    ”Avem foarte mulţi părinţi care ne caută şi programează o primă şedinţă. După această primă întâlnire lucrurile merg foarte lin, avem un grup unde programăm şedinţele în funcţie de vreme, cursele noastre, disponibilitatea elevilor etc.“, explică antreprenorul. De curând a introdus şi un curs dedicat exclusiv posesorilor de motociclete touring medii şi mari, ca de exemplu Yamaha Super Tenere, BMW R1200GS sau KTM 1290 Adventure. Un curs are zece şedinţe şi durează cel mult opt săptămâni, şedinţe pe parcursul cărora se poate vedea dacă respectivul cursant este apt pentru a merge mai departe, dacă vrea să mai continue şi în ce direcţie – motocros sau enduro.

    Publicul este format din copii şi adulţi, amatori şi profesionişti, dar şi persoane pasionate de pilotaj off-road, motociclete de viteză sau choppere, precum şi cei care îşi doresc să-şi perfecţioneze tehnica sau vor să capete mai multă experienţă, însă în condiţii dificile, cum sunt cele de pe un circuit, pentru a le facilita condusul pe stradă. ”Mulţi părinţi conştientizează că poate peste câţiva ani copiii lor vor dori motociclete, iar dacă încep pilotajul de la cinci, opt sau 12 ani, atunci când vor ieşi pe stradă vor avea un set de aptitudini care le va micşora riscul de a avea accidente. De  asemenea, având în spate atâţia ani de pilotaj, unii dintre ei chiar şi de curse, vor avea maturitatea necesară să evite «cascadorii» în trafic“, spune fondatorul şcolii.

    Lunar, la Rams Mx School se înscriu, în medie, 4-5 adulţi şi 5-6 copii; anul trecut au fost în total aproximativ 50 de cursanţi, iar ”anul acesta va fi o creştere care se datorează şi numărului de motociclete noi cumpărate“, spune Răduţă. Despre clienţii fideli, antreprenorul spune că sunt cei care vin de plăcere la antrenamente, vor să evolueze, să-şi perfecţioneze tehnica, să ducă mai departe sportul acesta. ”Important este să vină din plăcere şi să se relaxeze atunci când sunt pe motor, nu să facă asta doar pentru că este cool să postezi despre aşa ceva pe Facebook“, completează el. Rams Mx School a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la circa 45.000 de euro, conform estimărilor fondatorului. În prezent, alături de el lucrează în cadrul acestei afaceri patru mecanici, o persoană care se ocupă cu programarea antrenamentelor şi două care fac mentenanţa circuitului. Momentan nu are în plan o extindere, ci îşi doreşte să exploateze la maximum potenţialul actual şi să investească în continuare în infrastructura circuitului.

    Cele mai dificile momente de când a demarat acest business au fost accidentările sale, deoarece s-a văzut nevoit să stea pe bară câteva luni, deci nu a putut susţine cursurile. ”Sunt riscuri pe care ţi le asumi atunci când eşti şi concurent la campionate internaţionale, nu numai antrenor“, declară el. Adi Răduţă a fost de patru ori campion naţional, o dată campion naţional al Bulgariei şi de cinci ori campion est-european la motocros.

    La nivel naţional nu se poate vorbi despre un segment de piaţă raportat la acest sport, însă Răduţă speră să ia amploare şi să apară mai multe şcoli de acest tip. ”Suntem la început, dar uitându-mă la numărul de cursanţi pe care îl avem, văd că are potenţial“, declară el. Ca impediment în dezvoltarea domeniului stă şi prejudecata că motocrosul este un sport extraordinar de periculos. ”Ceea ce este adevărat, dacă se face fără îndrumare şi fără un antrenor cu experienţă. În acest sens, noi încercăm să educăm publicul prin filmări, poze şi postări pe reţelele de socializare de la antrenamente sau curse, unde avem copii de la 5 ani, aduşi de mână de părinţi“, spune Răduţă. Totuşi, deocamdată motocrosul reprezintă un sport destul de ”exotic“ în România, şcoala sa fiind singura de acest tip din ţară.

  • Cele mai ascunse secrete ale stewardeselor: ”Nu avem voie să ne îngrăşăm”

    1. Însoţitorii de zbor pot să supravieţuiască în contexte asemănătoare celor din serialul TV Lost: antrenamentele de supravieţuire se numără printre abilităţile esenţiale ale însoţitorilor de zbor. Astfel, ei ştiu să construiască adăposturi improvizate, să strângă mâncare, să găsească apă potabilă şi să solicite ajutor, chiar şi în situaţia unei prăbuşiri în zona Arcticului, în junglă, în păduri tropicale şi în deşert.

    2. Uşile toaletelor pot fi deschise din exterior de însoţitorii de zbor; astfel că ei recomandă folosirea acestora exclusiv pentru scopurile în care au fost create.

    3. Însoţitorii de zbor nu au voie să bea în noaptea de dinaintea zborului: nu există excepţii de la această regulă; personalul navigant este supus testelor de alcoolemie şi droguri înainte de îmbarcare.

    4. Nu au voie să se îngraşe: după ce au primit o uniformă, nu pot să o schimbe cu o mărime mai mare dacă descoperă că s-au îngrăşat cu câteva kilograme. Reprezentanţii liniei aeriene pentru care lucrează oferă o lună la dispoziţia însoţitorilor de zbor în care să slăbească pentru a ajunge la greutatea iniţială – altfel vor intra într-un program de management al greutăţii.

    5. Sunt antrenaţi pentru a asista la naşterile ce ar putea avea loc în aer: în cazul în care miracolul naşterii se petrece în aer, însoţitorii de zbor au pregătirea necesară ca să asiste naşterea; în cazul operatorilor tradiţionali de zbor, nou născutul ar putea astfel să primească beneficiul de a zbura gratis toată viaţa.

    6. Înaintea fiecărei călătorii, există câte un briefing cu însoţitorii de zbor în care sunt întrebaţi aspecte legate de proceduri şi cunoştinţe medicale; dacă nu răspund corect, nu se vor îmbarca.

    7. Cunosc cele mai bune locuri în care să se distreze: este bine cunoscut faptul că însoţitorilor de zbor le place să se distreze şi, odată ce au ajuns la destinaţie, aceasta este principala lor preocupare: în loc să cumpăraţi un ghid de călătorie, întrebaţi-i pe însoţitorii de zbor care sunt cele mai bune locuri în care să ieşiţi odată ce ajungeţi la destinaţie. Petrecerile lor sunt printre cele mai nebuneşti, astfel că nu refuzaţi oportunitatea de a participa la un astfel de eveniment.

    8. Mulţi dintre însoţitorii de zbor au pregătire în diverse alte domenii: mulţi oameni aleg cariera de însoţitor de zbor ca pe o reprofilare, astfel că în rândul personalului navigant se află foşti profesori, avocaţi, asistente şi chiar şi ofiţeri de poliţie.

    9. Un aspect bine îngrijit este esenţial: există standarde stricte în ceea ce priveşte modul în care însoţitorii de zbor arată, de la lungimea fustei, culoarea rujului – constant aplicat, culoarea unghiilor; câteva companii aeriene testează chiar şi culoarea sutienului înainte de zboruri.

     

  • Românul Alex „Bodyhammer” Bublea, campion de Muai Thai în Anglia: „Nu mai conta dacă dorm în stradă sau nu am ce mânca”

    În prezent, nu trece o zi să nu treacă români pe la sala de sport pentru a întreba cine e Alex
    Bublea, însă în trecut sportivul nu prea a avut un mare nume în ţară. După ce s-a plictisit de nivelul antrenamentelor şi jobului de agent de vânzări în România, a decis să parcurgă de la început o cale nouă în Marea Britanie, risc care la făcut să ajungă sportiv de top mondial.

    Povestea lui Alex începe în zona ”Dacia” din Timişoara. Pasionat de jocuri video acesta dorea să ajungă un erou pozitiv, precum personajele preferate.

    ”În viaţa reală această cale era cea mai aproape de acel ideal. Mai mult, eram «bullied» ca şi copil. Doream să câştig respect”, povesteşte sportivul şi într-un clip de promovare din Marea Britanie. El a urmat Liceul ”Henri Coandă” şi se pregătea cu Remus Ştefan la ”Jean Luis Calderon”. A mers apoi la o cunoscută sală şi club sportiv din oraş, dar tânjea după altceva, scrie ziarulromanesc.net.

     

    ”Simţeam că stagnez în România, mergeam la sală cu sila, la un moment dat şi mă forţam să fac asta, ca să ies cumva din anonimat, dar nu mai progresam în ritmul dorit. Iubita mea, fiind în Italia, a vorbit cu antrenorul Alfio Romanut, chiar antrenorul campionului italo-armean Giorgio Petrosyan, să merg să ma antrenez la el”, spune Alex Bublea despre primele gânduri legate de plecare.

    Romanut l-a plăcut, însă i-a spus că-i trebuie o sumă de bani până îi găseşte meciuri şi sponsori. ”Am decis să vin în Anglia, să muncesc, să fac bani mai repede. În România îmi mergea bine, lucram în vânzări la o firmă importantă, dar aveam deja 22 de ani si nu mai aveam timp de pierdut”, explică Bublea. În Londra a plecat fără susţinere, doar cu cele 430 de lire sterline economisite în buzunar.

    S-a întâlnit aici cu un fost partener de antrenamente, care l-a îndreptat spre sala în care se pregăteşte şi azi. Deşi iniţial privea totul cu scepticism, ca o soluţie temporară, antrenorul şi managerul său, Christian Knowles, l-a sprijinit.

    Şi a scos la iveală stilul său, unul care se apropia tot mai mult de muay thai, disciplină lipsită de specialişti în România. ”Motiv pentru care apăreau discrepanţe între instrucţiunile antrenorilor români şi performanţele mele”, completează Alex.

    La Knowlesy Academy, fostă Minotaur Gym, în nordul Londrei, Alex Bublea a fost mai întâi un simplu pupil. Înainte să-şi dobândească supranumele de ”Bodyhammer” acesta avea şi un job extenuant, în paralel. Parcurgea zeci de kilometri pentru a ajunge la antrenamente.

    ”Am inceput să îmi iau cât mai în serios rolul la sală, să îmi fac un nume din ce în ce mai cunoscut şi, la un moment dat, a trebuit să renunţ la job”, subliniază timişoreanul. Alex nu s-a ferit de munca de jos, o zi de lucru putea însemna, adunat, descărcarea mărfurilor de câteva tone, pe parcursul a 11 ore. ”Şi aici trebuie să treci prin aceleaşi greutăti ca şi în România…

    Ce am învăţat eu aici a fost disciplina pe care mi-o doream pentru a ajunge la cel mai înalt nivel din lume. Restul nu a mai contat, că dorm în stradă, că nu am ce mânca… Eu am venit furios, crezând ca sunt foarte bun, fiind bun în România, şi că îi voi nimici pe toţi …am pierdut primele trei meciuri. A fost foarte dureros… Acum sunt sportiv profesionist şi antrenor personal”, a adăugat Alex Bublea. De la amatori, timişoreanul a parcurs toate categoriile, ajungând acum un sportiv de top mondial, A+.