BusinessMagazin

Tag: Adrian Vasilescu

  • AVERTISMENTUL pentru “mama tuturor crizelor” este luat în serios la BNR

    La recenta întâlnire cu mass-media, guvernatorul BNR a fost întrebat ce impact ar resimţi economia românească, după ce actuala criză se va fi stins, dacă se va adeveri profeţia cunoscutului analist american Nouriel Roubini că va urma… „mama tuturor crizelor“. Răspunsul dat – de altfel singurul posibil din poziţia oficială pe care o deţine – a fost prompt: „Sper să nu se adeverească!“…

    La recenta întâlnire cu mass-media, guvernatorul BNR a fost întrebat ce impact ar resimţi economia românească, după ce actuala criză se va fi stins, dacă se va adeveri profeţia cunoscutului analist american Nouriel Roubini că va urma… „mama tuturor crizelor“. Răspunsul dat – de altfel singurul posibil din poziţia oficială pe care o deţine – a fost prompt: „Sper să nu se adeverească!“…

    Pentru toţi cei interesaţi de mersul lumii, mai cu seamă în aceste vremuri de criză, e limpede că guvernatorul unei bănci centrale nu polemizează cu analiştii care se încumetă să privească în viitor, nu-i confirmă şi nici nu-i infirmă. Ceea ce nu înseamnă că, în laboratoarele BNR, o atare prezicere, mai ales când vine de la profesorul Roubini, despre care se admite că a anticipat criza izbucnită în 2007-2008, nu e luată în serios şi examinată pe toate feţele şi sub toate aspectele. Inclusiv sub aspectul diagnosticului şi al potenţialului tratament. Roubini însuşi spune că băncile centrale şi guvernele lumii pregătesc scena pentru criza prevăzută de el. Deşi, mai prudent ar fi fost să spună că iau în calcul şi scenariul lui.

    Dar ce profeţie face Roubini, desigur dincolo de învelişul la care recurge – sintagma „mama tuturor crizelor“, cu previzibil impact mediatic puternic?  Şi cum e greu de admis că i-ar fi putut scăpa o judecată căreia mulţi gânditori – de-a lungul timpului – i-au dat expresie iar profesorul american Paul Kennedy, în cartea „Ascensiunea şi decăderea marilor puteri“, a spus-o mai limpede ca nimeni altul, şi anume că „probabil cea mai bună cale pentru a înţelege ce ne aşteaptă este să aruncăm o privire înapoi, în istorie“, sunt tentat să încep de aici, de la semnalele istoriei,  analiza conţinutului acestei profeţii, pentru ca abia apoi să mă refer la  înveliş. Fiindcă Roubini şi-a construit ipoteza privind mai întâi înapoi.

    Nu mai departe însă de anii 1970! Istoria ţine minte ce au însemnat (pentru occident în general şi pentru România în special) cele două etape, din 1973 şi din 1979, ale crizei petrolului. Preţul barilului urcase de la 3 dolari la 70-80 de dolari, pe pieţe şi-a făcut loc nesiguranţa, scumpirea petrolului a provocat scumpirea mărfurilor generale în ţările dezvoltate, cu deosebire în Europa şi în America, iar băncile au urcat dobânzile. Pentru România, surprinsă cu o datorie externă neobişnuit de mare, criza anilor 1970 a însemnat intrarea în încetare de plăţi în 1981, cu şirul ei de consecinţe care ne mai împovărează şi azi. Pe Roubini nu-l interesează însă toată povestea. El a reţinut sinteza.

    „Stagflaţia din anii 1970“, aşadar!  Pe care o vede acum întâlnindu-se  „cu valul inflaţionist global ce s-a învolburat în acest an“, într-un context asemănător anilor 1970. Pentru că tot petrolul e focarul şi acum. Petrolul care, în 2020,  în martie-aprilie, coborâse la cele mai de jos preţuri în Europa, în timp ce în SUA a atins pentru scurt timp chiar preţuri negative – sub zero. Pentru ca spre  sfârşitul anului – proces continuat în 2021 – să depăşească niveluri de 80 şi chiar 90 de dolari barilul.

    Sunt analişti ce susţin că, la noi, nu va avea impact scenariul lui Roubini, făcut pentru ţările care s-au bazat pe politici fiscale şi monetare relaxante pentru a stimula creşterea economică; şi care, în pandemie, au cheltuit miliarde şi miliarde de dolari sau euro pe cecuri de stimulare şi achiziţii de obligaţiuni, ţinând totodată ratele dobânzilor aproape de zero. Judecata, în acest sens, e corectă o sută la sută. Tot aşa cum ar putea fi corectă şi şi judecata că o inflaţie de sub 4 la sută, sub nivelul şocului inflaţionist din 2017-2019, când am suportat cea mai mare creştere de preţuri din UE, nu este de natură să ne îngrijoreze. Numai că, în acest an, inflaţia noastră are accente ce  nu pot fi trecute cu vederea. Începând de la cauze, care nu sunt interne. Sunt externe, fiind legate aproape exclusiv de preţul petrolului.

    Nu mai departe de ieri, când INS a publicat cele mai recente cifre, am primit informaţii relevante în acest.  În primul rând despre dinamică: a plecat de la 2,06 în decembrie 2020, când mai deţineam cea mai bună poziţie din Uniunea Europeană, şi de atunci a urcat lună de lună, rata comunicată ieri fiind de 3,94 la sută. Concluzia? Suportăm a inflaţie atipică,  sărită…din definiţie.

    Ce zice definiţia? Că inflaţia este creşterea generalizată a preţurilor de consum. A tuturor preţurilor şi nu doar a câtorva. Şi că, după ce Greenspan, pe când era şef la FED, a avansat cifra de 2 la sută, ca rată optimă sau normală, pentru că fără un pic de inflaţie orice economie deraiază, toată planeta a adoptat-o.  Or, ce spun cifrele de ieri? Cele de  la alimente sunt normale – 2,17 la sută, în jurul nivelului optim şi cu mult sub medie. De asemenea, cifrele la servicii – 2,66 la sută, şi ele cu mult sub medie. Cifrele la mărfurile nealimentare – mă refer la grosul lor – sunt de asemenea normale, în jur de 2 la sută. Cele legate de pandemie sunt chiar cu mult sub nivelul mediu al ratei anuale: articole de igienă şi cosmetice – 2,58 la sută; articole medicale – 1,86 la sută; medicamente – 1,71 la sută. Preţurile, mai toate, sunt în…definiţie. Şi atunci, de unde ne vine inflaţia?

    O cauză este totuşi  internă: inflaţia  făcută de perpetuarea unui viciu. Ţigările s-au scumpit cu 7,03 la sută. Iar ţigările au  pondere mare în coşul de consum, în condiţiile în care în gospodăriile populaţiei cheltuielile pentru alcool şi pentru tutun sunt mai mari decât cele pentru îmbrăcăminte şi  încălţăminte laolaltă.

    Dar cel mai mult gaz, peste inflaţia noastră, toarnă petrolul, care s-a scumpit pe toată planeta. Cu ce efecte la noi? Scumpirea combustibililor cu 11,75 la sută şi a energiei electrice cu 16,97 la sută. Un şoc provocat în coşul de consum al gospodăriilor populaţiei. O realitate care nu poate fi neglijată, având în vedere că şi combustibilii, şi energia electrică sunt focare nu doar puternice, dar şi influente, care ar putea antrena în lunile viitoare un vârtej mai larg al scumpirilor.

    Dar învelişul găsit de Roubini? Pentru că „profetul“, punând cap la cap stagflaţia din anii  1970 şi actualul val inflaţionist global, al patrulea din ultimii 100 de ani, lângă datoriile publice şi derivatele lor, a găsit învelişul cu care să alerteze întreaga planetă: „Mama tuturor crizelor“. Cu asta însă, intenţionat ori nu, depăşeşte sfera fenomenelor economice avântându-se  în câmpul minat al unei alte dezbateri ce abia se înfiripă. O dezbatere legată de cea mai dură linie de confruntare din memoria vie, pe care o va antrena momentul retragerii stimulilor, ce se ridică la cifre astronomice, linie văzută deja ca o mare sursă de anxietate globală. Iar desele referiri la „războaie culturale“, la alunecări de la „Ciocnirea civilizaţiilor“ la „Naufragiul civilizaţiilor“ ne amintesc de Zbigniew Brzezinski, care nota în 2011: „Ştim că există mai multe civilizaţii cu mandate proprii. Fapt ce ne obligă să ne bazăm pe coaliţii transcivilizaţionale, pentru a gestiona relaţiile dintre naţiuni“.

     

  • Care au fost primele monede de schimb care au existat şi cine, cum şi când decide să se tipărească banii în zilele noastre?

    În 2020, an marcat de o criză economică fără precedent, venită din senin, s-a auzit des sintagma „banca centrală a dat drumul la tiparniţa de bani”, pentru a susţine economia. Banii reprezintă o formă de „magie” economică, prin care o bucată de hârtie, fără o valoare intrinsecă, spre deosebire de aur, de exemplu, devine un instrument vital, de care nu ne putem lipsi, fie că este în numerar sau card. Cine, cum, şi când decide să se tipărească banii?

    Tipărirea banilor rămâne în zilele noastre o metaforă, pentru că există o pondere foarte mică în masa monetară a unei ţări europene pe care o au banii în numerar. Ponderea cea mai mare este a banilor din cont, care se «tipăresc» pe calculator”, explică, pentru Business MAGAZIN, Adrian Vasilescu, Banca Naţională a României (BNR). Bancnotele au apărut din nevoia de a nu mai transporta cantităţi mari de monede de schimb.

    Monedele de schimb au apărut odată cu dezvoltarea comerţului între civilizaţiile antice şi au înlocuit o parte din troc – schimbul de bunuri. Primele monede de schimb au fost scoicile, vârfurile metalice de săgeţi, diferite metale preţioase sau pietre preţioase, şi în circa 4 milenii au ajuns să fie reprezentate de monede din metale ieftine, bancnote, sau bani virtuali, fie că vorbim de carduri bancare, aplicaţii de plăţi online sau, de 11 ani încoace, de criptoactive.

    Decizia de a «tipări» lei este a Băncii Naţionale a României. Înainte, etalonul pentru «masa monetară», adică banii tipăriţi de banca centrală, era aurul, care garanta valoarea monedei. Astăzi însă, băncile centrale garantează valoarea banilor pe care îi tipăresc.

    „Banii tipăriţi de banca centrală se numesc bază monetară. Baza monetară reprezintă banii tipăriţi fizic şi banii pe care îi iau băncile în contul lor deschis la BNR. Baza monetară are practic o viteză de multiplicare şi banca centrală urmăreşte un leu pe baza monetară câţi lei creează şi apoi, în funcţie de această multiplicare, ia decizia de tipărire”, spune Adrian Codirlaşu, profesor universitar de economie şi vicepreşedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari. Orice tipărire de bani de către banca centrală se duce în economie prin sistemul bancar. „În zilele noastre este istorie etalonul aur. Era o bună practică pentru stabilitatea monetară, dar în acelaşi timp era şi o constrângere teribilă pentru că, indiferent ce nevoi aveai pe piaţă, nu puteai să faci bani decât în limita unei cantităţi de aur care putea să reprezinte până la 40% din masa monetară”, mai spune Adrian Vasilescu.

    Adrian Vasilescu, BNR:„În zilele noastre este istorie etalonul aur pentru tipărirea banilor. Era o bună practică pentru stabilitatea monetară, dar în acelaşi timp era şi o constrângere teribilă pentru că, indiferent ce nevoi aveai pe piaţă, nu puteai să faci bani decât în limita unei cantităţi de aur care putea să reprezinte până la 40% din masa monetară.”

    Cu etalonul aurului, banca centrală americană, Fed, nu ar fi putut să tipărească în criză câţi bani avea nevoie şi să injecteze lichiditate în piaţă pentru companii şi populaţie – angajaţii americani au primit câte 2.000 de dolari, în două tranşe egale. „Acum nu există un etalon. În zilele noastre, bănci ca banca centrală a Franţei, a Angliei şi mai ales SUA spun că vom emite bani cât va fi nevoie. A apărut şi expresia bani din elicopter, în sensul că băncile centrale dau drumul la bani ca să ajungă direct la companii sau chiar la populaţie. Sunt lucruri care nu se întâmplă în mod normal, dar Fed a practicat această metodă (în pandemie – n. red)”, mai spune Adrian Vasilescu.

    Şi atunci, de ce Banca Naţională a României nu tipăreşte bani pe care să îi dea populaţiei? Răspunsul îl dă Adrian Codirlaşu: „SUA şi-a tipărit ieşirea din criză. Toată lumea voia dolari şi în general când e criză toţi vor dolari, yeni şi franci elveţieni. Dolarul este cerut de toată lumea şi euro la fel. Doar o asemenea ţară îşi poate permite să printeze bani şi să îi dea gratuit, pentru că e cerere enormă pentru aceşti bani. Pentru leu, zlot polonez sau forintul maghiar, dacă se printează şi se dau îşi pierd din valoare.” O monedă precum leul, care, în caz de criză nu este cerută precum alte valute, ca dolarul sau euro (care sunt «monede de rezervă») se devalorizează şi creează o creştere accelerată a preţurilor în România. Cu toate acestea, şi tipărirea dolarilor a venit cu un preţ: SUA se confruntă cu o creştere galopantă a inflaţiei, după injecţiile puternice de lichiditate din piaţă.

    Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele CFA România:„SUA şi-a tipărit ieşirea din criză. Toată lumea voia dolari şi în general când e criză toţi vor dolari, yeni şi franci elveţieni. Dolarul este cerut de toată lumea şi euro la fel. Doar o asemenea ţară îşi poate permite să printeze bani şi să îi dea gratuit.”

    „Măsura a generat inflaţie, 4,2% în SUA în acest moment, iar Fed a dat semnale că şi-a schimbat strategia de politică monetară, în sensul că acceptă o inflaţie mai mare înainte să ia măsuri. Se uită la inflaţie pe un ciclu economic, să fie în ţintă, ceea ce înseamnă perioade mai lungi”, mai spune Adrian Codirlaşu.

    Adrian Vasilescu explică faptul că politica de tipărire a banilor şi injecţia acestora în piaţă din partea băncilor centrale din SUA, Japonia sau zona euro a avut ca fundament şi deflaţia, cu care zonele respective se luptau deja de câţiva ani. „Acum a apărut un factor nou. Toată largheţea în a tipări bani, între ghilimele, era determinată de persistenţa deflaţiei, atât în SUA, cât şi în Japonia şi mai ales în Uniunea Europeană. Acum însă este o altă eră, a inflaţiei, care creşte şi, pe măsură ce creşte, băncile centrale trebuie să fie mai prudente.”

     

    Istoria leului

    În 1867, în timpul domniei regelui Carol I, în România a fost adoptată legea care a stabilit că leul este moneda naţională românească. Primele monede de 1 leu au fost produse în 1870, când s-a înfiinţat şi monetăria statului. Moneda de 1 leu era confecţionată din argint, iar cea de 20 de lei era din aur. Fiecare leu însemna atunci, ca şi acum, 100 de bani. Denumirea de «leu» vine de la leul imprimat pe una dintre monedele olandeze, talerul-leu, care a fost una dintre cele mai populare monede utilizate pe teritoriul Ţărilor Române în secolul al XVII-lea. Talerul a avut o circulaţie intensă în întreg spaţiul european, înregistrând o multitudine de variante. Dintre acestea, pentru istoria noastră monetară a României, cea mai importantă variantă a fost Leeuwendaalder-ul (talerul-leu sau leul), emis în Provinciile Unite ale Ţărilor de Jos, având reprezentat pe revers un leu ridicat pe labele din spate. Prima emisiune de acest tip a fost pusă în circulaţie în anul 1575, în provincia Holland, notează BNR.

    În secolul al XVII-lea, mai ales în timpul domniei lui Matei Basarab, talerul-leu a devenit cea mai întâlnită monedă de argint cu valoare ridicată, nu numai în Ţările Române, ci în întreaga Peninsulă Balcanică:

    „Fiind foarte apreciat, dar şi disponibil în cantităţi mari, talerul-leu a ajuns chiar să fie exportat ca marfă pe pieţele Imperiului Otoman. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, emiterea talerului-leu încetează. Identificarea de către populaţie a noţiunii de leu cu aceea de ban (monedă), dovada cea mai elocventă a influenţei pe care o exercita în economia noastră monetară, face ca leul să devină, în Moldova şi Ţara Românească, unitate de cont, împărţită în 40 de parale”, mai scrie BNR în documentul „Istoria leului”.

    La începutul secolului al XIX-lea, în Ţara Românească şi Moldova nu existau bănci în sensul propriu al termenului, activităţile acestora fiind suplinite de zarafi – negustori specializaţi în stabilirea echivalenţelor dintre numeroasele monede care circulau în lipsa unei monede oficiale.

    „Documentele vremii arată că activitatea lor nu era lipsită de nemulţumiri din partea clienţilor, care se plângeau autorităţilor, fie că foloseau cântare mincinoase, fie că dădeau la schimb monede cu greutatea diminuată sau deteriorate sau chiar că puneau în circulaţie monede false”, mai scrie BNR în documentul citat.

    După 1880, bancnotele româneşti au fost fabricate de către Banca Naţională a României, înfiinţată în acel an. La început, bancnotele româneşti puteau fi preschimbate în aur la BNR. O bancnotă de 20 de lei avea aceeaşi valoare ca o monedă de aur de 20 de lei. Bancnota de o mie de lei însemna 50 de monede de aur.

    Banca Centrală garantează valoarea bancnotelor. În România moneda naţională s-a devalorizat cel mai mult după Al Doilea Război Mondial. În 1947 a fost tipărită o bancnotă de 5 milioane de lei.  În 1947 a avut loc o reformă monetară, când un leu nou a devenit echivalent cu 20.000 de lei vechi.

    După 1989, inflaţia a crescut galopant, iar leul s-a devalorizat puternic. În 2005, BNR a hotărât să schimbe valoarea banilor prin denominare, adică a «tăiat» 4 zerouri şi astfel bancnota de 10.000 de lei a devenit bancnota de 1 leu.

  • Adrian Vasilescu, BNR: Scumpirile excentrice toarnă gaz peste focul inflaţiei

    Decizia de miercuri a BNR, de a menţine la 1,25 la sută rata dobânzii de politică monetară, nu a surprins nici pieţele şi nici publicul larg. Şi nici nu a mai fost taxată cu titluri  care să „înţepe“ BNR  că a reacţionat cu întârziere. Şi că, în consecinţă,  dobânda-cheie „a ruginit de când e ţinută prea departe de cota zero”. Se vede că am intrat într-o etapă nouă, când sunt auzite  şi la noi frecventele semnale din lumea largă, privind pericolul inflaţionist, însoţite de tendinţele evidente ale băncilor centrale de a pune punct relaxării politicii monetare. Analize serioase din mari publicaţii de pe planetă, vin cu detalii semnificative referitoare la un nou superciclu de creştere a preţurilor materiilor prime, inclusiv la petrol, care, potrivit unor opinii, ar fi al patrulea în ultima sută de ani. Acesta stârneşte actualul şoc global pe care îl resimt preţurile de pretutindeni.

    Faptul că actualul val inflaţionist este global – şi că în multe ţări,  între care şi în cele din vecinătatea noastră, este mai puternic decât cel de la noi – a contribuit în bună măsură la lărgirea cadrului judecăţilor raţionale pe această temă. În acelasi timp, cum în numeroase analize de specialitate apărute în presa noastră a fost remarcată raţionalitatea politicii BNR privind rata dobânzii-cheie şi strategia de a dubla această rată de întregul arsenal de care dispune banca noastră centrală în bătălia cu inflaţia, a redus simţitor spaţiul unor intervenţii de presă ori politice populiste.

    Povestea are şi o istorie. E bine să n-o ignorăm. În anii 2000 mai cu seamă, chiar de la începutul lor, BNR n-a mizat niciodată pe o singură carte (cea a dobânzii-cheie) în politica monetară. În mod frecvent a contrabalansat dobânda de politică monetară cu alte câteva cărţi, între care gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. Iar în ceea ce priveşte dobânda de politică monetară, a avut mereu grijă să fie temeinic racordată la realităţile din economie. Un timp, dobânzile în urcare s-au dovedit a fi paza bună pentru a trece primejdia rea. Ori de câte ori însă împrejurările i-au fost favorabile, BNR a luat taurul de coarne şi, în etape succesive, a coborât cât a putut de mult dobânda de politică monetară.

    Apoi roata s-a întors. Din septembrie 2017, treptat, dobânzile au urcat din nou până în decembrie 2019. O schimbare de ritm ce avea în vedere bătălia băncii centrale cu penultimul ciclu inflaţionist căruia aveam să-i facem faţă. De ce a indicat BNR, în politica de dobânzi, din 2017 şi până la sfârşitul lui 2019, la loc comanda? Fiindcă a simţit nevoia să aplice regula de aur a politicii monetare: prudenţa. Din 2020 şi până în martie anul acesta în împrejurările în care în România inflaţia nu numai că se calmase, dar se plasase pe cel mai bun loc între cele 27 de ţări ale UE, Banca Naţională a trecut din nou la reducerea ratei dobânzii de politică monetară. Şi a mers, de asemenea în etape succesive, până la 1,25 la sută. S-a oprit însă aici, într-un moment în care a simţit nevoia de maximă prudenţă, pentru că venea peste noi actualul val inflaţionist.

    Miercuri, CA al BNR a întărit decizia privind menţinerea ratei de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an. Motive? Majorarea peste aşteptări a preţurilor combustibililor, ca efect al scumpirii petrolului în lume, impactul tranzitoriu al liberalizării pieţei energiei electrice pentru consumatorii casnici, scumpiri contrabalansate doar parţial de influenţele deflaţioniste venite de pe segmentul legume-fructe-ouă. Consiliul, analizând şi aprobând raportul asupra inflaţiei, ediţia mai 2021, în condiţiile în care, din nou a fost nevoie să fie revizuită sensibil ascendent rata inflaţiei până la sfârşitul acestui an, a decis ca o serie de indicatori utilizaţi în politica monetară să fie îngheţaţi. Desigur temporar. Alte decizii vor depinde de mersul inflaţiei. Ieri, INS a publicat rata inflaţiei din  aprilie, situată la 3,24%, subliniind caracterul raţional al deciziilor BNR. Factorii inflaţionişti cei mai puternici sunt scumpirea energiei electrice cu aproape 17%, a combustibililor cu 8,67%, a uleiului comestibil cu aproape 12%, preţuri ce au sărit din matcă şi ameninţă să ridice media ratei anuale în următoarea perioadă, până la sfârşitul acestui an.

    Ne sunt foarte bine cunoscute, din precedentele episoade inflaţioniste cu preţuri în creştere explozivă – fie că au fost 10 în unele luni, fie că au fost numai trei sau patru în altele – care au stricat media inflaţiei. Undele de şoc ale scumpirii energiei şi combustibilului, bunăoară, au fost resimţite de fiecare dată în rata inflaţiei cu efectul lor statistic asupra preţurilor generale. Aceasta este o lecţie. O resimţim şi în actualul episod inflaţionist. Dar a fost mereu dublată de o altă lecţie. Pentru că oricât de perversă ar fi inflaţia, mişcarea preţurilor are o logică. Deseori, inclusiv în ocazii în care intervenea scumpirea utilităţilor şi atât producătorii cât şi comercianţii erau tentaţi să umfle preţurile fără un calcul corect, Banca Naţională a găsit şi a aplicat soluţiile de a reaşeza lucrurile în logica pieţei. Acolo unde le este locul dictat de legea cererii şi ofertei. Dar chiar şi preţurile care se mişcau cu motiv, erau readuse de politica monetară a Băncii Naţionale acolo unde legea în piaţă o face consumatorul şi nu producătorul.

  • Adrian Vasilescu, BNR, este revoltat: Cum să-ţi plătesti taxele mai complicat, mai incomod şi cu comision… un pachet de nervi

    Încearcă, la ghişeul.ro, plata impozitului pe 2021…! E complicat, dar nu digitalizarea e de vină!

    Am învăţat, din istorie, că fără excepţie crizele vin şi pleacă.  După ce, adesea, aduc şi schimbări de adâncime în stilul de viaţă. Amprenta crizei actuale este revoluţia digitală. Care s-a impus cu o viteză şi cu o forţă necunoscute vreodată în istorie.
    Cum s-a produs miracolul? De vreo câteva decenii, de când tot vorbim despre societatea informaţională, paşii au fost puţini şi timizi. Şi iată că într-un singur an, 2020, sub constrângerea crizei actuale, lumea toată a făcut – deodată! – două schimbări care, de obicei, sunt  făcute în etape lungi, distanţate una de alta: acumulările cantitative şi saltul calitativ. A intervenit motorul care dintotdeauna, în istorie, a grăbit timpul: NEVOIA! Şi aşa cum a fost posibil ca, în numai câteva luni, marile centre ale ştiinţelor medicale din toată lumea să coopereze şi să realizeze un vaccin care, în împrejurări normale, ar fi înghiţit ani buni de cercetare, tot în câteva luni a devenit realitate si Revoluţia Digitală! O realitate care va schimba lumea!

    Îndrăznesc să susţin că şi societatea românească, într-o măsură considerabilă, a reuşit – şi aş sublinia: în mod deosebit cu aportul capitalului privat!  – a reuşit, repet, să se angajeze în acest mars global al Revoluţiei Digitale şi să păstreze cât de cât cadenţa cu tot ce se întâmplă pe planetă. Şi, ca întotdeauna în istorie, şi la noi în avangardă a fost comerţul. A fost în avangardă nu numai în sensul că a deschis balul, dar a reuşit să fie şi regina balului, în  împrejurarea în care a trecut la vânzări online, venind aproape de consumatori şi încercând inovaţii simple, sisteme pe care să le înţeleagă şi să le aplice o masă cât mai mare din piaţă. Au urmat industriile si serviciile, în măsura în care „distanţarea fizică şi socială“ a impus, ca stil de relaţii noi între angajatori şi angajaţi, telemunca. Apoi, a venit rândul să fie deschisă teleşcoala, pentru că şcoala cu elevi în clase, cu studenţi în amfiteatre şi profesori la catedre a trebuit să fie închisă.

    Desigur, în condiţiile noastre, deşi internetul a cunoscut salturi importante în anii din urmă şi informatica la fel – mulţi dintre  informaticienii români fiind azi răspândiţi în toată lumea, începând cu SUA şi Canada – noi avem, în practică, mari probleme cu infrastructura şi cu organizarea. Probleme de rezolvat mai sunt şi în reţeaua băncilor comerciale, dar aici, fie din proprie iniţiativă, fie la îndemnul făcut în scris de BNR, fie urmând reglementările Autorităţii Bancare Europene, digitalizarea merge înainte cu paşi mai mari.

    Cei care au fost cei dintâi – cel puţin prin impresia creată de  Autoritatea pentru Digitalizarea României, care a umplut ecranele televizoarelor cu îndemnul să trecem cu toţii la plata în regim online a impozitelor şi taxelor – sunt acum cei din urmă. Încasatori de impozite şi taxe. Deşi formularistica împrăştiată de ANAF e încurajatoare. Ni se explică, pe înţelesul tuturor, cel puţin aşa este intitulat protocolul de urmat în achitarea online a plăţilor, „Cum să îţi plăteşti taxele mai simplu, mai comod şi fără comision pe ghişeul.ro“. În realitate este tocmai invers. Iar comisionul zero se transformă în pachet de nervi. Specialiştii de la ANAF n-au înţeles secretul digitalizării. Şi anume, că ei ar fi trebuit să  muncească din greu ca utilizatorii sistemului să se descurce mai uşor.

    La sfârşitul anului trecut am scris, în ZF, că din martie 2020,  de când coronavirusul răvăşeşte viaţa  întregii  lumi, două profeţii sunt continuu alimentate cu idei de largă circulaţie. Una susţine că fenomenul globalizării, zdruncinat acum de măsurile de distanţare socială, îşi va reveni după criză şi va cunoaşte o extensie necunoscută până acum. Cealaltă, de la polul opus, vede cum globalizarea pierde teren în împrejurarea în care marile puteri, cu deosebire, pierd interesul pentru restul lumii în măsura în care fiecare dintre ele este preocupată de ce se întâmplă în propria cetate.

    Mai aproape însă de adevăr, o a treia viziune – una dintre acelea care provoacă şocuri – s-a impus de îndată ce a urcat pe scena publică. Nu are legătură cu dezbaterea profeţiilor, deşi deschide şi o fereastră spre viitor. Dar reuşeşte să completeze conturul paradigmei actualei pandemii, pe care o diagnostichează ca fiind unicul fenomen cu adevărat global din istoria omenirii.

    De reţinut: unicul fenomen cu adevărat global din istoria omenirii! Şi chiar dacă unicitatea – ca fenomen global! – a tragediilor şi dramelor provocate de COVID-19 în toată lista celor 200 de ţări din ONU este discutabilă, argumentele ce o susţin sunt puternice. Pentru că, într-adevăr, alte fenomene – între care marile conflagraţii, marile crize sau olimpiadele, care s-au bucurat şi ele de un interes global – deşi au fost numite… mondiale, n-au acoperit niciodată prin efecte şi interes întreaga planetă. Pe când actuala pandemie n-a cruţat nimic şi pe nimeni.

    Şi iată cum, sub constrângerea pandemiei, Revoluţia Digitală tinde să devină cel de-al doilea fenomen global din istoria omenirii. Nu vă grăbiţi să-mi reproşaţi că am uitat de foc, de roată, de monedă, de băncile de afaceri şi de băncile centrale, de maşina cu aburi şi de revoluţia industrială în general, de avioane, de aparate de radio şi de televiziune, fenomene care nu doar că sunt globale, ci au şi contribuit la naşterea şi dezvoltarea globalizării. Să nu uităm însă că toate aceste fenomene au apărut în câte un colţ de lume, au evoluat încet şi s-au globalizat… unele în zece ani, vezi penicilina, altele în

    200 de ani, vezi busola. Şi chiar praful de puşcă  a avut nevoie de mult timp până când s-a… globalizat. Ca şi bancnota, care a parcurs o întreagă istorie ca să ajungă din China în Europa sau în America. În timp ce explozia revoluţiei digitale, cu acumulări cantitative şi saltul calitativ săvârşite deodată, a avut nevoie de câteva luni ca să-şi impună conceptul şi de mai puţin de un an ca să acopere planeta.

    Şi acesta e doar începutul…

  • Adrian Vasilescu, BNR: Cu o singură frază, agenţia de rating S&P ne-a trimis la “colţ“

    Standard & Poor’s, într-o  scrisoare, ne comunică – oficial! – că a menţinut pentru România ratingul de ţară de acum şase luni, deci nu ne-a retrogradat, cum se zvonise. Textul conţine o analiză temeinică a realităţilor noastre economice din prezent şi a pericolelor care ne pândesc în perspectiva anului 2021.

    Sunt însă puţine speranţe că acestei scrisori i se va acorda însemnătatea cuvenită. Şi că documentul va fi  dezbătut în toată ţara. La ce ne-ar folosi o astfel de  dezbatere? Gândită ca fapt singular nu ne-ar folosi pentru că nu ar mai mult decât un ac într-un car cu fân. Dacă însă, în România, ar fi ceva obişnuit ca astfel de documente să ocazioneze evenimente de anvergură, susţinute de analize solide care să arunce lumini peste ceea ce ni se întâmplă, ca să vedem şi să înţelegem mai bine, asta ar fi o dovadă că vrem să aparţinem acelei părţi a lumii interesate de sănătatea creşterii economice si a bunăstării.

    Ce ar putea să trezească un mai mare interes, ca subiect de dezbatere naţională, dacă nu un document oficial, de o importanţă deosebită, cum este scrisoarea de la S&P? Pentru că acest document  reprezintă o fotografie neretuşată a marilor probleme cu care se confruntă în momentul de faţă economia românească. Şi cu care se va confrunta în anii ce vin. Trecând la descifrarea lui, în contextul unor analize aprofundate, s-ar putea contura răspunsuri la întrebări care ne ard.

    1) De ce o ţară cu potenţialul României – a şasea din Uniunea Europeană socotind numărul de locuitori, şi a zecea ca mărime a teritoriului, indicator important ce măsoară cât se  întind pământurile fertile, apele, în general bogăţiile solului şi subsolului – să avem cele mai mari deficite nu doar când numărăm spitalele moderne, dotările şcolilor, autostrăzile, ci şi când analizăm bugetul ţării ori balanţa de importuri şi exporturi?

    2) Şi de ce noi, când ne împrumutăm pe pieţele internaţionale, ca să acoperim cu valută străină deficitele înregistrate, suntem taxaţi cu dobânzi mai mari decât alte ţări din zona  noastră?

    Scrisoarea de la S&P conţine o analiză detaliată, riguroasă şi corectă ce facilitează  şi găsirea unor răspunsuri corecte la aceste întrebări. Şi la altele la fel de importante. Dincolo de rating-ul dat României, comunicat vineri, ce are de asemenea tâlcul lui. Pentru că S&P operase, la sfârşitul anului trecut, o scădere de notă – de la perspectiva pozitivă la cea negativă! – gest repetat de Moody’s şi Fitch anul acesta. O scădere de notă, dar nu o retrogradare într-o altă ligă. Pe când dacă S&P, după analiza făcută în acest sfârsit de an, ne-ar fi retrogradat, am fi ajuns într-o într-o altă ligă, inferioară, de care investitorii se feresc. Asta ar fi însemnat că România s-ar fi împrumutat şi mai scump pe pieţele internaţionale în timp ce deficitele gemene, ale bugetului ţării şi ale balanţei de importuri – exporturi, ar fi fost si mai greu de acoperit.

    Aşadar, şi în acest sfârşit de an,  S&P menţine Ratingul României la “BBB minus, cu perspectivă negativă“. Cu două menţiuni de luat aminte.

    1) Un avertisment: “S&P ar putea revizui în scădere Ratingul României dacă aceste dezechilibre vor continua să se confrunte cu noi provocări în etapa de după alegeri“.

    2) În timp ce a doua sună… mobilizator: “S&P ar putea revizui la stabilă perspectiva atribuită ratingului dacă viitorul guvern va proceda rapid la consolidarea fiscală, importantă pentru stabilizarea finanţelor publice; şi dacă, totodată, va asigura optimizarea balanţei importuri-exporturi“.

    Aceste două atenţionări sunt însoţit de o frază-cheie, cu care S&P ne trimite “la colţ“. La colţul adevărului.

    Nu înainte de a sublinia: S&P nu se aşteaptă ca executivul să înăsprească politica fiscală în 2021, aşa că nu vor creşte impozitele şi taxele. Totodată însă, din cauza contracţiei economice, ar putea continua declinul veniturilor bugetare. Aşa că, într-o singură frază, formulează tema: “Adâncimea deficitelor demonstrează problemele de competitivitate“.

    Asta-i marea pooblemă. Implicând absorbţia fondurilor europene, lângă  restructurări masive ale pieţei muncii, bugetului, balanţei comerciale, sectoarelor cu deficite tehnologice. Şi creşteri de venituri bugetare fără poveri suplimentare, ceea ce însemnă venituri mai mari din mai multă competitivitate şi din mai multe mărfuri de calitate superioară în circulaţie. Problemă grea, pentru că implică munca întregii societăţi. Cum ar putea să fie rezolvată  dacă societatea nu o dezbate, nu ştie ce are de făcut şi…nu face?

  • Adrian Vasilescu, BNR: ROBOR-ul nu poate fi stabilit în birou, nu poate fi stabilit prin Ordonanţă de Urgenţă

    „ROBOR-ul este un indicator de piaţă. Aşa este şi aşa va rămâne. ROBOR-ul nu poate fi stabilit în birou, nu poate fi stabilit prin Ordonanţă de Urgenţă. (…) Cifrele aşa spun că ROBOR nu ascultă de ce se întâmplă în cancelarie”, a spus, miercuri, Adrian Vasilescu, consilierul de strategie al Băncii Naţionale a României (BNR), într-o intervenţie telefonică la Digi24.
     
    Rata dobânzii tranzacţiilor interbancare, cu care Guvernul vrea să înlocuiască ROBOR la calcularea ratelor pentru credite, a crescut în februarie faţă de ianuarie mai mult decât ROBOR, arată un grafic realizat de BNR. Media lunară a ROBOR la 3 luni a fost de 3,17% în februarie, în creştere de la 2,97% în ianuarie. În schimb, rata dobânzii tranzacţiilor interbancare a fost în februarie de 3,38%, în creştere de la 2,24% în ianuarie.
     
    „Plecând de la cotaţii, vom vedea că, în aceste trei luni de când este pe piaţă în discuţie Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 114, au fost la cotaţiile pe primele scadenţe, că ROBOR are opt scadenţe – o zi, două zile, o săptămână, o lună, trei luni, şase luni, nouă luni, 12 luni -, cât nu s-a ştiut exact ce va fi, ROBOR-ul la scadenţele de o zi, două zile şi o săptămână a urcat foarte mult, şi până la 3,5% şi 3,56%, peste Lombard (3,5%). A fost 3,6%, în 25.02, 3,62%, 3,72%, cu mult peste rata Lombard, care este o rată plafon.
     
    De ce? Pentru că s-au repezit să participe la această dezbatere şi bănci care, de obicei, se împrumută la Banca Naţională, la Lombard, până la plafon. Multe dintre aceste bănci şi-au vândut titlurile de stat, ca să câştige imediat. Vânzându-le nu mai au titluri de stat cu care să îşi onoreze împrumuturile de la Banca Naţională. Atunci au fost la mâna unor bănci care le-au taxat. Când era gata să se lămurească lucrurile şi s-a înţeles că se renunţă la ROBOR drept metodă de calcul pentru această taxă pe activele financiare, ROBOR-ul s-a dus pe 1,67%-1,7%, până luni. De luni 25 martie, au sărit peste 3% toate ratele, pentru că iar s-a instalat confuzia pe piaţă. Astăzi, ROBOR-ul la tranzacţii cum ar vrea să sune această ordonanţă este 3,37%. Dacă ne uităm la cotaţii, vom vede că la o lună a fost 3,19%”, a explicat Vasilescu.
     

  • Adrian Vasilescu, despre OUG 114: „Populaţia nu are cum să fie scoasă din ecuaţie”

    „Este important să facem un sumar. OUG 114 a trecut tacit de Senat. Cuvântul tacit poate să te ducă în derută – asta înseamnă că Senatul s-a abţinut de la vot. Practic tot aranjamentul a trecut în seama Camerei Deputaţilor. La Camera Deputaţilor va trebui să fie făcut şi un aviz de legalitate, o analiză de legalitate şi va trebui să fie respectată legea şi cu avizul Băncii Naţionale. Acum se discută, sunt preocupări consistente pentru a se găsit o soluţie, dar soluţia cu ROBOR-ul nu poate să stea în picioare”, a afirmat Adrian Vasilescu, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

    Consultantul de strategie al Băncii centrale a României a subliniat că, în prezent, discuţiile dintre BNR şi reprezentanţii Guvernului privind taxa pe activele băncilor sunt într-un impus din cauza faptului că în OUG nr. 114/2018 această taxă este legată de ROBOR.

    „Subiectul în discuţie este ROBOR-ul, pentru că ROBOR-ul a fost introdus, este greu de spus din ce motiv. ROBOR-ul n-are ce să caute în Ordonanţa 114. Prin introducerea ROBOR-ului, Ordonanţa 114 a venit pe teritoriul politicii monetare. Venind pe teritoriul politicii monetare, aceasta este o lecţie de ţinut minte. Legea română spune limpede vorbind despre politica monetară, orice act normativ care apare în aceast ţară, înainte de a se pune în dezbaterea Parlamentului, Parlamentul trebuie să se adreseze în scris Băncii Naţionale şi să ceară un aviz. Iar Banca Naţională are la dispoziţie prin lege, aşa scrie legea 30 de zile pentru a da acest aviz”, a explicat Vasilescu.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Adrian Vasilescu: Valuta este o resursă limitată în faţa dorinţelor noastre nelimitate. Ce se întâmplă acum este că am făcut importuri foarte mari/ Ce răspuns transmite PSD-ului

    „Valuta este o resursă limitată în faţa dorinţelor noastre nelimitate. (…) Ca să facem rost de valută, schimbăm lei. De aici pleacă toate problemele. (…) Ce se întâmplă acum este că am făcut importuri foarte mari. (…) Când se va trage linie, pentru 2018, România va trebui să plătească 13-14 miliarde de euro pentru ceea ce am importat. Polonezii şi cehii au excedent, noi avem un deficit. Aceasta este cea mai mare dezordine pe care o avem noi în ţară. Mulţi văd această dezordine şi pleacă”, a afirmat Vasilescu, sâmbătă, într-o emisiune la Antena 3.

    Cursul de schimb leu/euro a încheiat vineri a treia săptămână cu un nou maxim istoric, de 4,7648 lei, ca urmare a unei creşteri de 0,17% faţă de miercuri, joi fiind zi nelucrătoare, potrivit datelor afişate de BNR, fiind a opta zi de creştere consecutivă. De la începutul acestui an până în prezent, leul s-a depreciat cu 2,16% în faţa euro.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vasilescu, BNR: Ne aşteptam la inflaţia de peste 5%. Personal nu cred că Banca Naţională va majora dobânda-cheie

    Va alege BNR să majoreze dobânda-cheie, pentru stăvilirea inflaţiei, având în vedere că ţinta de inflaţiei este de 2,5%, cu un interval de variaţie de un punct procentual?
     
    “Asta nu se poate şti niciodată, înainte de a se întâmpla. Dar, personal, nu cred că Banca Naţională va majora dobânda – cheie pentru că noi am decis dobânda de 2,5%, când inflaţia era la 5,40%. Acum este la 5,06%, deci mai jos. Noi nu am ales să ducem dobânda la nivelul inflaţiei, ci la jumătate. O creştere a dobânzii-cheie ar fi un impuls pentru creşterea ROBOR care este acum la 3,5%”, a comentat Vasilescu.
     
    El crede ă ROBOR va rămâne la un punct peste dobânda-cheie.
     
    “ROBOR mai poate creşte doar dacă băncile fac prostii. Adică, în loc să vină la noi se duc la vecin care îi imprumută cu 3,75%, să zicem”.
     

  • Vasilescu, BNR: Ne aşteptam la inflaţia de peste 5%. Personal nu cred că Banca Naţională va majora dobânda-cheie

    Va alege BNR să majoreze dobânda-cheie, pentru stăvilirea inflaţiei, având în vedere că ţinta de inflaţiei este de 2,5%, cu un interval de variaţie de un punct procentual?
     
    “Asta nu se poate şti niciodată, înainte de a se întâmpla. Dar, personal, nu cred că Banca Naţională va majora dobânda – cheie pentru că noi am decis dobânda de 2,5%, când inflaţia era la 5,40%. Acum este la 5,06%, deci mai jos. Noi nu am ales să ducem dobânda la nivelul inflaţiei, ci la jumătate. O creştere a dobânzii-cheie ar fi un impuls pentru creşterea ROBOR care este acum la 3,5%”, a comentat Vasilescu.
     
    El crede ă ROBOR va rămâne la un punct peste dobânda-cheie.
     
    “ROBOR mai poate creşte doar dacă băncile fac prostii. Adică, în loc să vină la noi se duc la vecin care îi imprumută cu 3,75%, să zicem”.