Tag: acl

  • ACL solicită convocarea plenului Camerei luni sau cel târziu marţi pentru votul în cazul lui Vreme

    ”Opoziţia cere convocarea plenului Camerei pentru luni, cel târziu marţi. Trebuie să avem timpul necesar, mă refer la liderii de grup, pentru a ne convoca colegii pentru a fi siguri că săptămâna viitoare – luni am vrea noi – plenul Camerei va avea cvorumul necesar. Atrag atenţia că în lipsa unui vot în plen nu poate începe procedura urmăririi penale”, a precizat Scutaru.

    El a solicitat ca reprezentanţii PSD în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor să adopte, miercuri, o decizie clară de convocare a plenului Camerei.

    ”Le cer celor de la PSD ca mâine (miercuri – n.r.) să adopte foarte clar convocarea plenului pentru luni, să nu dea un termen care nu ar face decât să dovedească faptul că nu sunt sinceri când vorbesc de stat de drept şi că Victor Ponta minte când spune că respectă justiţia. Ne aşteptăm la un gest similar şi din partea colegilor de la Senat”, a mai spus Scutaru.

    Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se va reuni miercuri după-amiază pentru a decide asupra momentului în care va fi convocat plenul acestui for legislativ pentru a se pronunţa asupra începerii urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme, în dosarul Microsoft.

    Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, marţi, solicitarea procurorilor DNA de începere a urmării penale a deputatului Valerian Vreme.

    Raportul Comisiei, care este unul consultativ, a fost trimis marţi către Biroul Permanent.

    Biroul Permanent se va reuni, miercuri, la ora 15.00, pentru a decide convocarea plenului, care se va pronunţa asupra începerii urmăririi penale.

    Surse din Camera Deputaţilor au precizat că plenul ar putea fi convocat săptămâna viitoare, marţi, pentru a se pronunţa asupra începerii urmăririi penale a deputatului Vreme.

    Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat că procurorul general Tiberiu Niţu, în baza dispoziţiilor articolului 109 alineatul 2 din Constituţie, a articolelor 12 şi 19 din Legea 115/1999 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: senatorul Ecaterina Andronescu – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; deputatul Valerian Vreme – pentru abuz în serviciu; senatorul Petru Şerban Mihăilescu – pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

    Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis Parlamentului European referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de europarlamentarul Dan Nica, suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

    De asemenea, procurorul general al PICCJ a transmis preşedintelui Traian Băsescu referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: Adriana Ţicău, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării – pentru abuz în serviciu; Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Mihai Nicolae Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

    Camera Deputaţilor a fost sesizată pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Vreme Valerian, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada septembrie 2010 – februarie 2012 şi în prezent deputat, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi încheiat contractul subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli – contractul de furnizare produse nr.108 din 17 august 2011 în baza căruia MCSI a efectuat plăţi totale de 8.825.673,50 euro, în condiţiile în care HG nr.460/2009 nu a reglementat situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ, iar preţul licenţelor nu reflectă discount-ul acordat de Microsoft, nu a dispus măsuri cu privire la aspectele sesizate de către FTS România prin adresa nr. 4550/02.12.2010, cu privire la servicii neprestate.

  • Andreea Paul: Proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc este anticonstituţional şi cultivă ura

    Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul susţine că ”tentativa liderilor UDMR de a crea o societate paralelă în România va eşua”.

    “Ţinem la drepturile minorităţilor şi am aplicat standarde înalte pentru minorităţi prin integrare culturală, educaţională şi economică. Proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc este unul anticonstituţional, antieuropean, prin care se cultivă ura şi perspectiva extremistă a unor lideri iresponsabili. Tentativa liderilor UDMR de a crea o societate paralalelă în România va eşua. Noi cei de la ACL nu susţinem un astfel de demers şi ne focalizăm, în campania prezidenţială, pe un proiect al României centrat pe siguranţa tuturor cetăţenilor, pe lupta împotriva corupţiei şi împotriva demersurilor extremiste”, a spus Andreea Paul.

    Proiectul UDMR de autonomie a Ţinutului Secuiesc a fost prezentat oficial, joi, de către preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

    Potrivit proiectului UDMR, regiunea formată din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş ar trebui să se constituie “ca o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar şi indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituţie şi prezentului statut”.

    Proiectul prevede ca regiunea să fie condusă de un Consiliu regional şi unul executiv cu preşedinte care să participe la şedinţele Guvernului României la care sunt tratate probleme care privesc regiunea.

    În proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc este stipulat, de asemenea, că limba maghiară, alături de cea română, va fi considerată “limbă oficială în regiune”, iar redactarea bilingvă este “obligatorie” pentru toate actele normative cu caracter general.

    Totodată, proiectul UDMR prevede introducerea în regiune, din clasa a II-a, a limbii maghiare în şcolile cu predare în limba română, pentru “a exista bilingvism încă din copilărie”.

    Proiectul are 97 de articole şi este postat pe site-ul Uniunii în limbile română şi maghiară, dar va fi tradus şi în engleză.

  • Raluca Turcan: ACL depune marţi la Cameră moţiune simplă pe Educaţie. Vrem demisia ministrului

    Turcan a precizat, într-o conferinţă de presă, că prin această moţine simplă ACL cere demisia ministrului Educaţiei, abrogarea Ordonanţei de Urgenţă 49/2014, care “mutilează” Legea educaţiei naţionale, şi mai solicită renunţarea la a treia sesiune de Bacalaureat şi la doctoratul fără frecvenţă.

    “ACL depune moţiunea simplă pe educaţie pentru a sancţiona delăsarea, clientelismul şi cinismul ministrului Educaţiei. Această moţiune este centrată pe Ordonanţa de Urgenţă 49/2014, care răstoarnă sistemul, şi aşa fragil, al valorilor de performanţă şi calitate în Educaţie”, a adăugat Turcan.

    Ea a precizat că, în acest an, în premieră absolută, copiii de clasa a II-a încep şcoala fără manuale noi şi că premierul Victor Ponta este “potenţial candidat al Cărţii Recordurilor”.

    “PSD vrea să transforme educaţia naţională după chipul şi asemănarea mediocrităţii educaţiei liderilor săi: «plagiatorul Ponta», «eruditul Şova» şi ceilalţi (…) În situaţia în care Victor Ponta va continua dictatura ordonanţelor de urgenţă, România secolului XXI va deveni prizoniera secolului XIX, iar tot mai mulţi români vor fi căpşunarii Europei”, a mai spus Raluca Turcan, precizând că Ordonanţa adânceşte diferenţa dintre România şi Europa.

    Anul şcolar 2014-2015 începe, luni, fără manuale noi pentru clasele I şi a II-a şi fără schimbări la examenele naţionale şi admiterea în liceu, dar cu un regulament ce integrează reguli de conduită în unităţile de învăţământ, un contract educaţional cu părinţii şi obligaţii pentru profesori şi elevi.

    În presă au apărut, recent, informaţii potrivit cărora universităţile îi pot înscrie pentru acest an la cursuri şi pe cei care au absolit liceul, dar nu au obţinut diploma de bacalaureat. În acest context, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a precizat că legislaţia în vigoare nu permite sub nicio formă echivalarea anilor de studiu din colegiile postliceale cu anii de studiu din facultate.

    La rândul său, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, joi, că nimeni nu se poate înscrie la facultate dacă nu are diplomă de Bacalaureat, ci doar la “colegii”, care au statut de şcoală postliceală, iar aceştia nu primesc la absolvire o diplomă de licenţă, ci o certificare a calificării profesionale.

  • Un nou sport naţional: ghicitul în Băsescu

    Desigur, o parte dintre vechii simpatizanţi ai lui Traian Băsescu din presă, partide sau ONG-uri au continuat să nutrească ideea că poate preşedintele nu vrea decât să le facă un serviciu candidaţilor dreptei (alţii decât Udrea), luând în considerare faptul că susţinerea prezidenţială arătată unui candidat îi taie automat acestuia şansele de a cuceri electoratul nehotărât sau pur şi simplu sătul de veşnica împărţire a politicii între “băsişti” şi “antibăsişti”. În acelaşi timp, o altă parte a vechilor simpatizanţi ai preşedintelui, călăuziţi de dogma că orice critică adusă unui candidat de dreapta e anatema pentru că îi serveşte inamicului nr. 1, respectiv candidatul PSD, au continuat să se arate dezamăgiţi sau speriaţi de teoria că Traian Băsescu ar face un “blat” cu Victor Ponta, teorie care la rândul ei se trage din dogma că orice moment de colaborare sau de armistiţiu cu adversarul, fie el în interesul ţării, fie în chip de varianta cea mai puţin rea din mai multe rele, reprezintă o trădare a cauzei lor comune, adică nimicirea adversarului.

    Criticile aduse de Traian Băsescu lui Klaus Iohannis, Cătălin Predoiu, Vasile Blaga, Monica Macovei au fost însă la fel de sincere ca şi criticile la adresa unor Victor Ponta sau Călin Popescu-Tăriceanu, iar viziunea lui asupra viitorului dreptei e total neschimbată faţă de acum un an, doi sau cinci, înainte ca Ioana Băsescu să înregistreze la OSIM “Mişcarea Populară” şi înainte de apariţia primului partid de tip “Albă-ca-Zăpada” (Noua Republică). Această viziune a însemnat de la bun început un nou partid care să reediteze rolul de avangardă a dreptei exercitat de vechiul PDL din perioada 2006-2009, să-i concentreze pe susţinătorii loiali ai preşedintelui şi, în frunte cu Elena Udrea, pregătită de mult timp pentru rolul de preşedinte, să preia din nou conducerea ţării.

    Noua Republică nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, iar PMP n-a reuşit pe parcursul anului trecut să golească de membri PDL-ul condus de Blaga şi să-i ia locul pe scena politică, dar planul continuă, conform declaraţiilor de săptămâna trecută ale preşedintelui: după alegerile prezidenţiale, spune el, nu va fi nicio fuziune între PNL şi PDL, ci PDL va fuziona la loc cu PMP, spre a a-şi recăpăta identitatea de dreapta ameninţată în prezent de dizolvarea în PNL şi a câştiga astfel, topit în partidul prezidenţial PMP, alegerile din 2016. Nimic mai simplu.

    Iar cine crede că Elena Udrea ar dori ori ar putea să atragă prin campania ei colorată şi zdravănă electorat PSD greşeşte: electoratul vizat de Udrea este exact electoratul vechi “de masă” al PDL, cel diferit de intelectualii fini care azi nu înţeleg de ce preşedintele nu o susţine pe Macovei şi cel ce i-a asigurat de fapt lui Traian Băsescu toate victoriile în alegeri.

  • MOŢIUNE DE CENZURĂ împotriva Guvernului Ponta, depusă de ACL: “Prin promovarea unor acte normative se urmăreşte fraudarea alegerilor prezidenţiale”

    Anunţul a fost făcut vineri de către preşedintele PNL, Klaus Iohannis, care a spus că documentul a fost depus la Parlament.

    Iohannis a precizat că moţiunea de cenzură este semnată de 171 de parlamentari.

    Conform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

    Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

    Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.

  • Ce înseamnă “constructivism” în politica românească

    Predoiu a expus în câteva cuvinte toată filozofia opoziţiei din România: “Dacă unii ies la atac la Ponta şi alţii joacă la “ofsaid”, pretextând constructivismul politic, o să ajungem în şanţ. Cu Ponta nu ai ce construi. Cu Ponta nu avem decât de luptat”, continuându-şi o idee din urmă cu câteva zile: “Numai aşa vom reuşi, pentru că noi trebuie să ne dinamizăm armatele şi să trecem la un atac furibund la PSD. Aici nu e tango, e judo!” Cu alte cuvinte, ar fi o trădare ca opoziţia din România să nu lupte neîncetat pentru distrugerea cu orice preţ a adversarului, inclusiv când această luptă loveşte în interesul României.

    Aşa au respins “constructivismul” şefii ACL, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, trimiţând către şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi către şeful PPE, Joseph Daul, o reclamaţie în care au susţinut că propunerea de către guvern a Corinei Creţu încalcă legea, întrucât Creţu nu a fost audiată în Parlament. Legea 373/2013 invocată de ei nu precizează însă nicăieri când trebuie audiat în Parlament candidatul desemnat pentru un post de membru în Comisia Europeană.

    Această imprecizie din lege (unul dintre fruntaşii PDL, Radu Carp, a sugerat chiar că precizarea din lege privind audierea în Parlament drept o simplă dovadă de formalism inutil al unui PSD care a dorit să includă Parlamentul peste tot unde nu avea niciun rol înainte) ar fi trebuit să fie benefică pentru capacitatea de negociere de către România a unui post de comisar european, în contextul în care tripla provocare urmărită de Jean-Claude Juncker (echilibrul de interese între populari şi socialişti, între ţările din vest şi cele din est şi creşterea numărului de comisari femei la 9 pentru ca noua CE să obţină votul PE) a dus la amânări şi schimbări de tactică succesive în selecţia viitorilor comisari.

    Juncker a mers până la a promite funcţii mai bune ţărilor care vin cu propuneri de comisari femei, ceea ce a făcut ca atât România, cât şi Polonia, Malta sau Cipru să-şi dubleze prima propunere cu o a doua vizând o femeie, iar Slovenia să vină cu trei propuneri. Faptul că guvernul a acceptat să negocieze cu Juncker după aceste noi tactici în loc să insiste pe formula veche cu un singur candidat propus din timp (Dacian Cioloş) l-a iritat întâi pe preşedintele Traian Băsescu, apoi pe fruntaşii ACL, care au decis să invoce legea referitoare la audierea în Parlament a candidaţilor pentru CE pur şi simplu spre a câştiga puncte electorale pentru combativitate în lupta cu guvernul Ponta.

    La rândul său, Frunzăverde a atribuit furia lui Predoiu faptului că acesta a pierdut în favoarea liberalului Klaus Iohannis poziţia de candidat ACL la prezidenţiale şi l-a îndemnat pe colegul său pedelist să accepte situaţia, pentru că “aceasta înseamnă constructivism” (cu termenul folosit înainte de Predoiu). Frunzăverde critica astfel luptele interne din ACL, care au alimentat mereu speculaţii privind o posibilă înlocuire a lui Iohannis ba cu Predoiu sau Antonescu, ba cu Udrea sau Macovei, speculaţii generate nu atât de prestaţia slabă a lui Iohannis în “precampanie”, cât de orgoliile rănite ale altor pretendenţi la statutul de prezidenţiabil suprem al dreptei.

    Una peste alta, aşadar, nu e de mirare că politicienii nici nu cunosc sensul termenului de “constructivism” şi chiar când cred că el are legătură cu ideea de “a fi constructiv”, îl traduc aproape automat fie prin “blat cu justificări înalte”, fie prin “combinatorică de moment”.
     

  • Aleşii locali ai ACL au adoptat o rezoluţie pentru susţinerea lui Iohannis şi împotriva traseismului

    Rezoluţia a fost adoptată în unanimitate de primarii, şefii consiliilor judeţene şi consilierii PNL şi PDL reuniţi la Braşov. Potrvit documentului, aleşii locali ai PNL şi PDL îşi declară “sprijinul hotărât şi necondiţionat faţă de candidatul ACL la alegerile prezidenţiale din 2014 – Klaus Iohannis”.

    “Vom face tot ce ne stă în putinţă, în limitele unei competiţii democratice, pentru a îl sprijini în campania electorală viitoare, iar Klaus Iohannis va fi viitorul Preşedinte al României. Credem cu tărie în proiectele şi viziunea lui Klaus Iohannis pentru România şi vom contribui în mod activ la implementarea măsurilor propuse de acesta şi în final, la schimbarea României în bine”, menţionează rezoluţia.

    Liga Aleşilor Locali menţionează că reprezentanţii PNL şi PDL nu au candidat în alegeri “pentru a face jocurile politice ale Guvernului şi ale PSD”. “Din acest motiv dezavuăm încercarea acestora de a desconsidera voturile românilor şi de a racola, prin orice mijloace, aleşi locali de la toate forţele politice adversare”, se mai arată în document.

    Vedem că, în spatele unor argumente perfide şi demagogice, în realitate stă un singur motiv ascuns – fraudarea alegerilor. Victor Ponta şi baronii PSD încearcă, prin controlul a cât mai mulţi primari şi consilieri locali, să îşi pună la punct mecanismul de fraudare. Indiferent de şantajele şi constrângerile la care va apela Guvernul, vom rămâne loiali electoratului care ne-a ales, proiectelor pe care le-am susţinut şi candidatului nostru, Klaus Iohannis. Victor Ponta şi PSD trebuie să înţeleagă că atunci când suntem ameninţaţi cu lipsa de fonduri, atunci când suntem ameninţaţi cu faptul că nu ne vom putea duce la bun sfârşit proiectele de investiţii, în realitate cei ameninţaţi cu adevărat sunt românii. Victor Ponta şi baronii PSD trebuie să înţeleagă că nu pe noi ne şantajează, ci îşi şantajează propriul popor”, se arată în rezoluţie.

    OUG care permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul a fost publicată marţi după-amiază în Monitorul Oficial.

    “Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”, se arată în ordonanţă.

    O delegaţie de parlamentari PNL a depus joi, la Avocatul Poporului, sesizarea pentru contestarea la Curtea Constituţională a ordonanţei de urgenţă privind migraţia aleşilor locali, liberalii avertizând că dacă până luni Victor Ciorbea nu va da curs demersului încep pichetarea sediului instituţiei.

  • Sârbu, despre moţiune: O fac lideri care altădată au făcut acelaşi lucru, întrebarea este dacă trece

    “Dacă ar face-o numai domnul Iohannis, aş înţelege, dar o fac lideri care altădată au făcut acelaşi lucru. Dra ne-am obişnuit cu asta, în viaţa politică românească nimic nu e nou. E un drept pe care îl au, prevăzut în Statut, în regulamente, să facă acest exerciţiu. Întrebarea este dacă va trece această moţiune, dar un exerciţiu cu siguranţă vor face”, a declarat Sârbu.

    El a menţionat că PSD-ul nu este deranjat de această iniţiativă a Opoziţiei. ”Aşteptăm cu interes ce ne spun, ca ăs le răspundem”, a spus el.

    Liderii ACL Klaus Iohannis şi Vasile Blaga au anunţat luni că moţiunea de cenzură PNL-PDL va viza teme legate de fraudarea prezidenţialelor şi a demersului Guvernului pentru permiterea traseismului politic al aleşilor locali, fiind aşteptată publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

    ”Am lămurit foarte clar pe ce temă se va axa moţiunea de cenzură. Noi am considerat că cel mai îngrijorător complex de teme din această perioadă se constituie din încercările Guvernului Ponta de a pregăti o posibilă fraudare a alegerilor: ordonanţa 45 de pregătire a alegerile, ordonanţa de legalizare a traseismului politic în administraţia publică locală. Toate aceste demersuri trebuie sancţionate şi moţiunea care va fi pregătită de specialiştii noştri în perioada imediat următoare se va axa pe acest domeniu”, a afirmat Iohannis.

    El a menţionat că grupurile parlamentare ACL ”vor să oprească abuzurile Guvernului Ponta într-un domeniu extrem de sensibil”.

    De asemenea, preşedintele PDL Vasile Blaga a menţionat că nu a fost stabilită încă data depunerii moţiunii de cenzură.

    ”Să vedem prima dată în Monitorul Oficial forma finală, că nici nu ştim cum să-i mai spunem, că am înţeles că au rediscutat-o a ordonanţei de urgenţă şi o să stabilim foarte clar calendarul”, a menţionat Blaga.

  • Sârbu, despre moţiune: O fac lideri care altădată au făcut acelaşi lucru, întrebarea este dacă trece

    “Dacă ar face-o numai domnul Iohannis, aş înţelege, dar o fac lideri care altădată au făcut acelaşi lucru. Dra ne-am obişnuit cu asta, în viaţa politică românească nimic nu e nou. E un drept pe care îl au, prevăzut în Statut, în regulamente, să facă acest exerciţiu. Întrebarea este dacă va trece această moţiune, dar un exerciţiu cu siguranţă vor face”, a declarat Sârbu.

    El a menţionat că PSD-ul nu este deranjat de această iniţiativă a Opoziţiei. ”Aşteptăm cu interes ce ne spun, ca ăs le răspundem”, a spus el.

    Liderii ACL Klaus Iohannis şi Vasile Blaga au anunţat luni că moţiunea de cenzură PNL-PDL va viza teme legate de fraudarea prezidenţialelor şi a demersului Guvernului pentru permiterea traseismului politic al aleşilor locali, fiind aşteptată publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

    ”Am lămurit foarte clar pe ce temă se va axa moţiunea de cenzură. Noi am considerat că cel mai îngrijorător complex de teme din această perioadă se constituie din încercările Guvernului Ponta de a pregăti o posibilă fraudare a alegerilor: ordonanţa 45 de pregătire a alegerile, ordonanţa de legalizare a traseismului politic în administraţia publică locală. Toate aceste demersuri trebuie sancţionate şi moţiunea care va fi pregătită de specialiştii noştri în perioada imediat următoare se va axa pe acest domeniu”, a afirmat Iohannis.

    El a menţionat că grupurile parlamentare ACL ”vor să oprească abuzurile Guvernului Ponta într-un domeniu extrem de sensibil”.

    De asemenea, preşedintele PDL Vasile Blaga a menţionat că nu a fost stabilită încă data depunerii moţiunii de cenzură.

    ”Să vedem prima dată în Monitorul Oficial forma finală, că nici nu ştim cum să-i mai spunem, că am înţeles că au rediscutat-o a ordonanţei de urgenţă şi o să stabilim foarte clar calendarul”, a menţionat Blaga.

  • Blaga: ACL cere PSD ca Legea amnistierii şi graţierii să nu mai stea ”la dospit”, ci să fie respinsă

    ”Vom cere, după alegerea noului Birou al Camerei, punerea pe ordinea de zi cât mai rapid a legii graţierii şi amnistierii, pentru că ne putem aştepta ca domnul Ponta să se gândească să suspende pentru vreo două ore şi Codul penal, ca să-şi rezolve problemele pe care le are cu principalii lui susţinători”, a declarat Blaga.

    Liderul PDL a menţionat că ACL va vota pentru respingerea proiectului de lege astfel încât acesta să nu mai fie ţinut ”la dospit” de către PSD.

    De asemenea, el a menţionat că se va solicita repunerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor proiectul de lege prin care se anulează taxa suplimentară de 7 eurocenţi acciză la carburant şi taxa pe stâlp.

    La rândul său, preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a spus că ACL va solicita din nou ca voturile pentru ridicarea imunităţii parlamentarilor să fie ”la vedere”, dar şi promovarea votului prin corespondenţă şi a legii prin care prima intabulare a terenurilor ar fi gratuită.