BusinessMagazin

Tag: abandon

  • Cele mai responsabile companii din România: Lidl – Pâine şi Mâine

    Motivaţie

    În 2016, în România, media abandonului şcolar depăşise 18%, în timp ce media europeană era de 11%. Mai mult, 51% dintre copiii din ţară trăiau în pragul sărăciei, 34 dintre aceştia trăind în sărăcie extremă. În mediul rural, riscul de sărăcie era de trei ori mai mare decât în mediul urban. În directă legătură cu acest fapt, riscul de abandon şcolar era de trei ori mai mare în zonele rurale faţă de mediul urban, iar analfabetismul funcţional afecta peste 35% dintre persoanele cu vârsta de peste 15 ani. Ca urmare, 54% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, din mediul rural, nu aveau un loc de muncă. Toate aceste date sunt cuprinse în studiul „Bunăstarea copilului în mediul rural”, publicat anul trecut de World Vision România.

    Studiul menţionat arată că 1 din 8 copii mergea la culcare flămând, iar jumătate dintre părinţi nu le puteau oferi copiilor o dietă minim acceptabilă (cu alimente din fiecare grupă alimentară necesară unei dezvoltări sănătoase). În lipsa unei alimentaţii zilnice care să acopere nevoile umane primare, pe fondul sărăciei şi din cauza rezultatelor slabe la învăţătură, riscul de abandon şcolar era, adesea, iminent: 1 din 4 copii renunţa la şcoală din aceste considerente. Pe termen lung, această situaţie conduce la dezvoltarea unor adulţi neinstruiţi, asistaţi social, care se confruntă cu analfabetism funcţional şi care îşi formează familii cu aceleaşi probleme, generaţie după generaţie.

    Pentru a preveni abandonul şcolar, World Vision a demarat în 2016 programul Pâine şi Mâine, împreună cu Lidl, care este partener strategic al proiectului. Ideea a venit de la factorul principal care îi determină pe copii să renunţe la şcoală – sărăcia.  Astfel, programul Pâine şi Mâine vizează sprijinirea elevilor din zone rurale cu vulnerabilitate crescută din România, cu scopul de a le asigura necesarul de nutrienţi pentru o dezvoltare normală şi a preveni abandonul şcolar. În prezent, programul se desfăşoară în judeţele Dolj, Vâlcea şi Vaslui.

    Descrierea proiectului

    Structura programului Pâine şi Mâine cuprinde două niveluri de sprijin pentru elevi. Aceştia primesc zilnic, după ore, o masă de prânz caldă. Prânzul include felul întâi, felul doi şi desert şi este oferit la şcoală prin intermediul unor firme de catering specializate care garantează calitatea şi siguranţa alimentelor. Al doilea nivel este un sistem afterschool, prin care, după ore, copiii sunt ajutaţi de învăţători şi profesori să îşi facă temele şi află informaţii noi, complementare noţiunilor prezentate la lecţii.

    Pe parcursul a două ore, după finalizarea orelor din programul zilnic şcolar, elevii aprofundează lecţiile de la clasă, sub îndrumarea cadrelor didactice, îşi fac temele şi desfăşoară activităţi care să îi ajute să devină mai comunicativi şi mai deschişi. Până la înfiinţarea programului, se întâmpla adesea ca ei să vină la şcoală cu temele nefăcute şi nepregătiţi, pentru că acasă nu avea cine să-i îndrume. În multe cazuri, părinţii fie au numai opt clase, fie sunt ocupaţi cu treburile gospodăreşti sau cu munca cu ziua sau chiar lipsesc, fiind plecaţi la lucru în străinătate, în acest caz copiii fiind îngrijiţi numai de bunici.

    Campania a debutat în aprilie 2016, cu o etapă pilot, care a implicat 213 copii din 6 sate din judeţele Dolj şi Vâlcea. În cea de-a doua etapă (septembrie 2016), Pâine şi Mâine număra deja un număr aproape triplu de beneficiari: 619 elevi din 12 sate, inclusiv din judeţul Vaslui. La finalul anului 2017, numărul copiilor care au beneficiat de program a ajuns la 899, elevi ai şcolilor din 24 de sate din judeţele menţionate. Dezvoltarea proiectului prin donaţiile obţinute a făcut posibil ca în luna martie 2018 proiectul să ajungă la aproape 1.300 de beneficiari. În prezent, 1.256 de copii din 30 de sate beneficiază zilnic de afterschool şi o masă caldă. Mai mult decât atât, scopul pe termen lung al programului este să ajungă la un total de 2.500 de beneficiari – elevi care vor primi în fiecare zi o masă caldă, vor fi ajutaţi la rezolvarea temelor şi încurajaţi în permanenţă să continue să vină la şcoală pentru a-şi construi un viitor mai bun.

    Pentru susţinerea unui copil în proiect este nevoie de 230 de lei pe lună, sumă ce acoperă costul unui prânz complet si orele de afterschool (83%) precum şi costurile de administrare a proiectului (17%). În cei trei ani de derulare a programului Pâine şi Mâine, Lidl România a donat 670.456 euro către World Vision România, sumă ce a contribuit semnificativ la extinderea programului.

    Rezultate

    Reprezentanţii şcolilor beneficiare au declarat că schimbările sunt evidente după implicarea elevilor în program: numărul de absenţe a scăzut drastic, copiii sunt bucuroşi să vină la ore şi să fie ajutaţi la teme, îşi doresc să înveţe, sunt mai deschişi şi se integrează mult mai bine în colectiv.

    În plus, sunt notabile şi îmbunătăţirile observate la nivelul performanţelor şcolare ale elevilor. De exemplu, în anul 2017, dintre cei 899 elevi care erau înscrişi la acel moment în proiect, 10% dintre elevii claselor I-IV au înregistrat progres la disciplinele limba română şi matematică în semestrul II faţă de semestrul I; 17% dintre elevii notaţi cu calificativele Insuficient şi Suficient şi-au îmbunătăţit rezultatele în semestrul II faţă de semestrul I; 87,29% dintre elevi  au fost ajutaţi să-şi menţină rezultatele şcolare notate cu Bine şi Foarte Bine, să nu rămână în urmă şi să-şi păstreze nivelul ridicat de cunoştinţe.

    Cifră de afaceri netă în anul 2018
    7,5 mld. lei

    Număr de angajaţi
    5.000

    Valoarea investiţiei
    670.456 euro

    Intervalul de implementare a proiectului
    2016-prezent

  • Dramatic: Tibi Uşeriu a abandonat, după ce a fost dus de urgenţă la spital. Românul părăseşte una dintre cele mai dure competiţii

    Tibi Uşeriu a mers aproximativ 100 de kilometri în 24 de ore la temperaturi de -38 de grade Celsius, iar la a doua oprire, medicii care i-au făcut controlul de rutină l-au anunţat că trrebuie să se retragă.

    “M-au scos afară din cursă. Am fost, m-am culcat şi când m-am trezit şi când m-au controlat ăştia şi mi-au găsit degetele degerate. Mi-a degerat piciorul drept, toate degetele. Au zis că e drumul foarte rău şi nu au cum să mă ducă cu snowmobilul”
     
    A fost transportat cu elicopterul la spitalul din Whitehorse, Canada, pentru îngrijiri de specialitate. Într-o convorbire telefonică cu fratele său, Tiberiu a povestit că nu ştie cât de gravă este situaţia.
     
    ”Mi le-au pus în nu ştiu ce apă şi au zis că trebuie să îmi facă infiltraţii cu nu ştiu ce să le pună în circulaţie ca mi-s albastre toate.”
     
    “Dragi susţinători,
    Din păcate, acest telefon – aşteptat cu sufletul la gură – ne-a adus veşti foarte proaste: Tibi a suferit degetături la degetele piciorului drept. Organizatorii l-au scos din concurs şi încearcă să îl transporte cât mai repede la spital, cu elicopterul.
    Sperăm că nu e atât de grav precum pare. Toate gândurile noastre bune merg acum spre Tibi.
    Din păcate, această cursă s-a oprit aici.
    Mulţumim din suflet pentru susţinere!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook de reprezentanţii Asociaţiei Tăşuleasa Social pentru care Tibi Uşeriu a plecat la acest maraton extrem.
     

  • Groaznic: În Statele Unite s-au montat “cutii poştale” unde să-ţi abandonezi copiii

    Mult mai complexe decât par la prima vedere, cutiile sunt dotate cu temperaturi reglabile şi senzori de mişcare. Când un bebeluş este aşezat înăuntru, se declanşează automat o alarmă care alertează serviciul de urgenţă, permiţând astfel ca bebeluşul să fie salvat în doar câteva minute.

    „Reprezintă o ultimă soluţie”, spune Priscilla Pruitt, o angajată a organizaţiei care a pornit campania Safe Haven Baby Boxes şi a instalat cutiile pe teritoriul ţării. Ea spune că acestea sunt necesare pentru combaterea pruncuciderii, deoarece mamele, adesea tinere şi speriate, dau naştere unor copii pe care se simt incapabile să îi crească, aşa că îi abandonează, punându-le viaţa în pericol. „Aceste tinere femei nu vor să fie văzute sau recunoscute, mai ales în oraşele mici unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea”, adaugă ea, citată de BBC.

    Cu toate acestea, nu toată lumea crede că aceaste cutii reprezintă o soluţie bună. O organizaţie care sprijină drepturile taţilor spune că aceastea permit unui singur părinte să ia decizia cu privire la copil, împiedicând astfel tatăl să îşi exercite rolul de părinte.

    Cu toate că în SUA aceste cutii pentru bebeluşii abandonaţi au fost instalate abia în 2016, conceptul nu este atât de nou; ele pot fi întâlnite şi în alte state, printre care se numără Pakistanul, Malaezia, Germania şi Elveţia. Până în present, în Statele Unite au fost salvate vieţile a trei bebeluşi cu ajutorul cutiilor Safe Haven Baby Boxes.


     

  • Corigentul României: Educaţia

    Statul român a alocat, în 2017, numai 3,7% din PIB pentru finanţarea sistemului de educaţie, cu un punct procentual mai puţin decât media europeană (de 4,7% din PIB) şi cu mult sub media din state dezvoltate precum Belgia, Finlanda sau Danemarca, unde cheltuielile cu învăţământul depăşesc 6% din PIB anual.

    „Educaţia din România nu este subfinanţată de 25 – 30 de ani, de la Revoluţie, subfinanţarea învăţământului este de vreo 40 de ani, de la criza din anii ’70 şi de la plata datoriei externe. De atunci este în declin învăţământul românesc“, spune Vasile Mih, directorul Colegiului Naţional „Dragoş Vodă“ din Sighetu Marmaţiei (jud. Maramureş). În opinia lui, cel mai mare impact în rezolvarea deficienţelor din educaţia românească l-ar avea alocarea celor 6% din PIB educaţiei – prevăzuţi în lege – care ar permite sistemului să crească şi să se modernizeze.

    „Nu este o poveste a tranziţiei, este o poveste a României. Iar societatea civilă şi mediul de afaceri au început să găsească soluţii pentru asta, ca să aibă oameni pregătiţi într-un anumit fel în viitor, oameni capabili să se angajeze. Eu am găsit termenul «employability» (angajabilitate – n.red.) într-un singur document şcolar din România, în legea calităţii; în Anglia acest termen este pe fiecare perete din fiecare şcoală“,  a mai spus Vasile Mih, care conduce un liceu cu 1.000 de elevi. Mih este unul dintre cei 40 de directori de şcoală din România care au fost selectaţi pentru un program de leadership organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie, un ONG din domeniul educaţional.

    Sistemul de învăţământ a fost unul dintre cele mai „reformate“ sisteme din ultimele decenii: peste 100 de modificări au fost aduse în aproape 30 de ani la legile învăţământului. În plus, noul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a ocupat această funcţie şi în trecut (de numele ei se leagă desfiinţarea şcolilor profesionale), a venit săptămâna trecută cu câteva idei noi de reformă, printre care se află şi introducerea aşa-numitului bacalaureat „profesional“ sau tehnologic“, care să nu permită accesul absolvenţilor la facultate, ci doar într-o formă de educaţie duală.
    Găsirea unei căi de rezolvare a problemelor complexe din sistemul de învăţământ nu este o sarcină uşoară, mai ales în contextul în care niciodată n-a fost mai greu pentru angajatori să definească ce înseamnă forţă de muncă bine pregătită, spune Ramona Jurubiţă, country managing partner în cadrul firmei de audit şi consultanţă KPMG.

    „În secolul precedent, întrebarea «ce vrei să te faci când vei fi mare?»˃ era prima întrebare pe care o puneau părinţii, rudele, cunoştinţele unui copil. Şi majoritatea copiilor aveau răspunsuri clare sau cel puţin îşi imaginau cum ar arăta meseria pe care vor dori să o facă. Acum auzim din ce în ce mai rar astfel de întrebări. Acesta este contextul absolut bulversant în care se pune problema reformei sistemului de educaţie românesc, despre care ştim cu certitudine că este inadecvat pentru nevoile copiilor astăzi“, adaugă Jurubiţă.

    Modelul Coreei: „Talentul nu contează, dacă munceşti vei deveni bun la orice“

    Ramona Jurubiţă a dat exemplele sistemelor de educaţie finandez şi coreean, recunoscute, la nivel global, ca fiind modele de urmat, pentru că au dovedit că au adus rezultate foarte bune în dezvoltarea copiilor. Astfel, şcoala finlandeză este concentrată pe dezvoltarea unei identităţi pentru copil, de aceea peste 30% din materiile studiate sunt opţionale, iar metodele bazate pe experimentare sunt favorizate. De asemenea, şcoala coreeană este concentrată pe performanţă prin efort uriaş de învăţare.

    „Talentul nu contează, dacă munceşti vei deveni bun la orice, îţi spune şcoala coreeană, iar societatea bazată pe meritocraţie şi valoarea educaţiei o confirmă apoi din plin. La acest moment, amândouă sistemele de învăţământ – finlandez şi coreean – par să răspundă adecvat propriilor nevoi sociale, cele două ţări devenind economii puternice şi datorită valorii pregătirii şcolare“, adaugă Jurubiţă.

    În opinia ei, românii sunt deficitari astăzi la acest capitol, dar România îşi poate propune măcar să reducă în următorii ani rata analfabetismului funcţional, definită prin incapacitatea de a înţelege un text citit şi de a utiliza într-un context adecvat informaţia asimilată. Într-adevăr, circa 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, potrivit unui studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale, în contextul în care media acestui indicator la nivelul statelor Uniunii Europene este de 20%.

    „Unii dintre aceşti elevi devin studenţi. Şi chiar reuşesc să obţină diplome universitare sau de master. De ce cred că acesta trebuie să fie obiectivul principal? Fiindcă toate muncile care presupun seturi de instrucţiuni repetitive sau de memorie vor fi din ce în ce mai automatizate. Nu cred că în secolul XXI un om va rămâne relevant pe piaţa muncii dacă nu poate înţelege şi pune în aplicare sarcini complexe, fiindcă este analfabet funcţional“, mai spune Jurubiţă, atrăgând atenţia asupra faptului că, potrivit unor studii, 85% din meseriile care vor fi în anul 2030 încă nu au fost inventate.
    De altfel, rezultatele testelor PISA (Programme for International Student Assessment) din 2015 (cele mai recente) arată că elevii români au performanţe care îi plasează cu mult sub media restului statelor care au participat la această evaluare realizată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. PISA este o evaluare internaţională care măsoară competenţele de bază ale elevilor în trei domenii principale: citire/lectură, matematică şi ştiinţe. Deşi rezultatele din 2015 arată o îmbunătăţire faţă de anul 2006, prin comparaţie cu anul 2012 elevii români au înregistrat un regres. În 2018, România va participa din nou la acest program de evaluare internaţională.

    „Noi aplicăm teste elevilor după nişte metode de acum 40 de ani, de aceea avem rezultate atât de slabe la testele PISA, iar schimbarea trebuie să pornească de la noi. Atâta vreme cât te duci la clasă şi spui doar nişte formule chimice, copiii nu au cum să gândească, să experimenteze“, explică Violeta Dascălu, directoarea Şcolii Ferdinand I din Capitală, care şcolarizează în prezent 729 de copii.

    Reducerea abandonului şcolar trebuie să devină prioritate

    Violeta Dascălu a fost, de asemenea, selectată pentru un program de leadership organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie. Programul, care are o durată de un an, are ca scop dezvoltarea abilităţilor de leadership ale directorilor pentru a creşte performanţele acestora şi ale şcolilor şi pentru a îmbunătăţi calitatea predării şi rezultatele elevilor.

    „Schimbarea a început, deoarece prin programe de tipul Academiei de Leadership pentru directorii de licee putem găsi soluţii şi le putem împărtăşi cu colegii noştri şi cu alţi profesori. Spre exemplu, în cadrul Şcolii Ferdinand, ea a reuşit o scădere a abandonului şcolar de la 6,5% în 2010 la 1,5% în prezent, printr-un set de măsuri simple, care nu au implicat eforturi financiare.
    „Noi ne-am dat seama că, deşi aveam şi noi rezultate academice bune – nu foarte multe, dar existau –, dacă mergem doar pe ideea aceasta de a scoate olimpici riscăm să îi pierdem pe ceilalţi copii sau să nu ne mai ocupăm de ei. Pentru că am avut copii care nu veneau la şcoală din diverse motive: aveam copii cu părinţi plecaţi în străinătate care absentau, cu părinţi şomeri sau la limita sărăciei, copii crescuţi de alte persoane decât părinţii lor etc. Sunt adevărate poveşti în spatele abandonului şcolar al copiilor şi noi ne-am străduit ca în primul rând de aceşti copii să ne ocupăm, să îi aducem la şcoală şi să încercăm să îi reţinem cât mai mult“, a mai spus Violeta Dascălu. Astfel, aceasta a apelat la ajutorul ONG-urilor din sectorul educaţiei pentru a face anchete sociale chiar acasă la familiile copiilor care absentau.

    Abandonul şcolar este una dintre marile vulnerabilităţi ale României, având în vedere că aproape unu din cinci copii abandonează în fiecare an şcoala, România fiind astfel pe penultimul loc în Uniunea Europeană la rata abandonului şcolar din 2017. Astfel, aproape 270.000 de tineri români părăsesc timpuriu şcoala în România, rata abandonului şcolar – de 18,1% –  fiind de aproape două ori mai mare decât media UE – de 10,6%.

    Dacă aş fi ministrul educaţiei…

    În contextul în care România se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte cei mai importanţi indicatori ai sistemului de învăţământ, Business MAGAZIN i-a întrebat pe liderii din business ce măsură ar adopta astăzi dacă ar fi la conducerea Ministerului Educaţiei, pentru a avea o forţă de muncă mai bine pregătită în viitor.

    „Ministerul Educaţiei are 300.000 de angajaţi prost plătiţi, demotivaţi şi, parte dintre ei, incompetenţi. În consecinţă, i-aş cere premierului să respecte legea şi să acorde educaţiei 6% din PIB. În paralel, m-aş înconjura de consilieri competenţi care să mă ajute să instaurez meritocraţia pe toate palierele. Cu o resursă umană de calitate, corect plătită, sistemul s-ar regenera din interior şi ar găsi cele mai bune soluţii“, crede Andrei Goşu, managing partner în cadrul Ascendis, cea mai mare companie de training de pe piaţa locală.

    Într-adevăr, statisticile arată că, în ciuda creşterilor de salarii din ultimii ani, angajaţii din învăţământ au rămas cenuşăresele sectorului bugetar: câştigă, în medie, 2.700 de lei net pe lună (în septembrie 2018), cu mult sub nivelul salariului mediu al funcţionarilor publici, care au salarii de peste 4.200 de lei net sau al angajaţilor din sănătate, care au ajuns la o medie de 3.500 de lei net lunar.

    În opinia Ramonei Jurubiţă de la KPMG, una dintre măsurile de urgenţă pe care le-ar lua dacă ar fi la conducerea Ministerului Educaţiei ar fi obligativitatea ca orice dascăl din România să primească pregătire specială pentru învăţarea metodelor de învăţare participativă, care combat analfabetismul funcţional (nu memorare, ci înţelegere în context şi aplicare a cunoştinţelor dobândite, gândire critică), indiferent dacă predă matematică, chimie sau limbi străine.

    „Pentru evaluarea profesorilor, aplicarea cu succes a acestor metode ar trebui să fie în topul criteriilor utilizate. Cu ce fonduri să facem aceste lucruri şi poate multe altele? Încercând să implic şi mediul privat“, mai spune ea. Un potenţial obstacol pentru această măsură ar putea fi, adaugă Jurubiţă, cele 87% dintre firmele româneşti care nu pot acorda sponsorizări şcolilor.

    În prezent, sunt plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor 87% din totalul companiilor active, dar acestea pot efectua sponsorizări numai pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în timp ce unităţile de învăţământ nu se încadrează pentru a beneficia de astfel de sponsorizări.

    „Care este potenţialul impact? Şcolile pierd accesul la 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Despre ce sumă vorbim? Estimez această sumă la 700 milioane de euro, în mod prudent. Întreg bugetul educaţiei pe 2018 este de aproximativ 5,11 mld. euro, deci contribuţia ar fi semnificativă“, spune Jurubiţă.

    Teodor Blidăruş, preşedinte al ANIS – Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii – şi CEO & cofondator al companiei de dezvoltare de soluţii IT pentru industria financiară Fintech OS, spune că, dacă ar fi ministrul educaţiei, ar pune accent pe informatică în primul rând.

    „Această disciplină implementată în curricula şcolară de la cele mai mici clase, chiar din preşcolar, are rezultate deosebite. Nu numai că performanţele elevilor vor fi mai bune la matematică, citire sau scriere, dar vor dezvolta o gândire structurată şi analitică“, crede Blidăruş.

    Competenţele din zona informaticii i-ar face pe elevi să înţeleagă tehnologia şi cum le poate ajuta/schimba vieţile, pe toate segmentele ei. De asemenea, studierea informaticii şi a domeniilor conexe le va dezvolta creativitatea şi spiritul de iniţiativă, iar procesul de învăţare va fi mult mai rapid, mai ales că o parte se studiază sub forma jocurilor.

    „Impactul direct va fi că România şi-ar utiliza mai bine şi cu valoare adăugată talentele, conducând invariabil la o creştere semnificativă a numărului de absolvenţi în facultăţile tehnice, precum şi o încurajare naturală a dezvoltării tehnologiilor emergente, care vor defini viitorul, dar ne-ar oferi şi o populaţie consumatoare avizată de tehnologie, aptă a discerne beneficiile de capcane“, adaugă Blidăruş. O a două măsură-cheie este cea legată de lucrul în echipă şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a colabora. Focusul exclusiv pe performanţă individuală nu mai este neapărat de actualitate“, mai spune preşedintele ANIS.

    Un alt obstacol care stă în faţa schimbării de care are nevoie sistemul de educaţie este mentalitatea, spun liderii din business, pentru că există o presiune socială puternică de a fi în rândul lumii“, dar cu primul loc în UE la capitolul analfabetism funcţional nu suntem în medie. Prin urmare, profesorii ar trebui să considere normal să facă parteneriate cu firme din mediul privat, având ca obiectiv rezolvarea acestei probleme, iar atunci când evaluările profesionale vor depinde semnificativ de acest indicator, vom avea un factor motivant suplimentar, mai spune Ramona Jurubiţă.
    „Pe de altă parte, profesorii, ca de altfel părinţii şi copiii, sunt deja afectaţi negativ de lipsa de predictibilitate în ceea ce priveşte programa şcolara, aceasta schimbându-se în fiecare an, iar schimbarea nu pare a răspunde nevoilor pieţei muncii. Programa şcolară nu ar trebui să fie o decizie politică, ci ar trebui să fie pregătită şi cu consultarea profesorilor şi a reprezentanţilor mediului privat“, adaugă Jurubiţă.

    De asemenea, ar trebui introduse testări obligatorii, standardizate la nivel naţional, în fiecare clasă gimnazială şi de liceu din România, pentru evaluarea nivelului de alfabetism funcţional, pentru a identifica evoluţia acestui indicator esenţial.

  • A pornit afacerea în mansardă, iar acum are zeci de milioane de clienţi

    Yves Rocher s-a născut pe 7 aprilie 1930, în satul La Gacilly, Morbihan, în regiunea Bretania din vestul Franţei. La vârsta de 11 ani, a intrat la Colegiul Saint-Sauveur din Redon, însă a abandonat şcoala din cauza unor probleme de sănătate. Trei ani mai târziu tatăl său a murit, aşa că Rocher a ajutat-o pe mama sa să ducă mai departe afacerea cu textile a familiei.

    Încă din copilărie, el a fost fascinat de studiul plantelor din colecţiile de ierbare ale bunicului său.

    Ulterior, a învaţat de la un vraci din satul natal reţeta pentru un unguent hemostatic, pe care a început să îl prepare în laboratorul din mansarda casei sale, din plante crescute în grădină, împreună cu alte ceaiuri şi creme; treptat, şi-a îmbogăţit gama de produse cu loţiuni şi săpunuri făcute în casă. 

    În 1959, Yves Rocher a pus bazele propriei companii, însă, deoarece nu avea suficienţi bani pentru a deschide un magazin, s-a gândit să vândă mostre din produsele sale prin poştă, ataşându-le revistei Ici Paris. Zece ani mai târziu a deschis primul magazin, iar în scurt timp compania s-a extins în toată Franţa, apoi pe plan internaţional. 

    În 1982, Yves Rocher a fondat în Fougerêts, Morbihan, compania de textile Françoise Saget, numită după unul dintre strămoşii săi. Prin intermediul acesteia, comercializa lenjerie pe internet şi prin intermediul cataloagelor. Compania a făcut parte din grupul Yves Rocher până în 2006, când a fost vândută grupului Activa Capital.

    Antreprenorul a fost activ şi pe scena civică, ocupând funcţia de primar al localităţii La Gacilly în perioada 1962-2008; a fost, de asemenea, ales şi în Consiliul General din Morbihan în 1982 şi în Consiliul Regional al Bretaniei în 1992. Cu toate că Rocher a fost uneori criticat ca fiind atât principalul angajator din zonă, cât şi reprezentantul politic al acesteia, compania sa a jucat un rol important în devoltarea economică a localităţii natale şi a împrejurimilor, prin construcţia de fabrici şi de laboratoare, dar şi prin deschiderea unei grădini botanice. El a fost numit ofiţer al Legiunii de Onoare în 1992, fiind ales comandant al acesteia 15 ani mai târziu.

    Yves Rocher a avut trei fii – Didier, căruia i-a cedat conducerea businessului în 1992 – , Daniel şi Jacques. În 1994 Didier a murit, aşa că antreprenorul s-a întors la cârma companiei, păstrându-şi poziţia până pe 26 decembrie 2009, când a murit de leucemie. În prezent, compania este condusă de nepotul său, Bris Rocher, care a fost anterior vicepreşedinte al acesteia. Potrivit site-ului companiei, grupul Rocher numără 16.000 de colaboratori, 30 de milioane de clienţi şi 300 de milioane de produse vândute la nivel mondial şi generează venituri anuale de circa 2 miliarde de euro. 

  • Studiu: România are a treia cea mai mare rată a abandonului şcolar timpuriu din Uniunea Europeană

    Potrivit unui raport realizat de Monitorul educaţiei şi formării al Comisiei Europene, în România se înregistrează a treia cea mai mare rată a abandonului şcolar timpuriu din UE.

    “Proporţia tinerilor care au cel mult gimnaziu în segmentul de vârstă 18-24 ani, în perioada analizată 2014-2017, este 18,1% (neschimbat comparativ cu 2014), faţă de o medie UE de 10,6%, apropiată de ţinta de 10% pentru 2020”, se arată în raportul Comisiei Europene, ediţia 2018.

    Sursa citată mai precizează că România este pe ultimul loc la ponderea absolvenţilor de studii superioare, înregistrând un procent de 26,3%, faţă de o medie europeană aproape de 40% pentru anul 2020.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea incredibilă a adevăratului ”Tarzan”, fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani

    La vârsta de 24 de ani, Fomenko a plecat din Sidney şi s-a retras în pădurile tropicale dintre Cape York şi Ingham, în nordul Australiei, unde a trăit ca un adevărat „Tarzan”, fiind inspirat de „Odiseea” lui Homer, scrie Daily Mail.
     
    Excentricul personaj a călătorit pe calea apelor între Cooktown (Queensland) şi Noua Guinee, la bordul unei bărci improvizate din lemn de cedru.
     
    Presa anului 1959 a scris că „Tarzan” a fost salvat de indigeni dintr-o junglă tropicală sălbatică, neexplorată şi plină de crocodili, în care temerarul se aventurase.
     
    În 1964, bărbatul a fost arestat pentru vagabondaj, apoi autorităţile au stabilit că nu se află în deplinătatea facultăţilor mintale.

    Aventurierul a fost găsit într-o stare deplorabilă, după ce s-a confruntat cu atacul unui porc sălbatic şi a fost închis la ospiciu, unde doctorii l-au sedat şi i-au administrat o terapie cu şocuri electrice.

    În momentul eliberării, „Tarzan” a revenit în sălbăticie şi a trăit printre aborigeni până în 2012, când a fost găzduit de azilul Cooinda Aged Care din Gimpey, Australia.

    Bărbatul este fiul prinţesei Elizabeth Machabelli şi a sportivului Daniel Fomenko din Georgia, care în trecut a făcut parte din Uniunea Sovietică. Familia sa a fugit în Japonia la sfârşitul anilor 1930. La trei ani după ce Japonia a invadat China, pentru a isca războiul din Pacific, în 1937, familia a zburat în Sydney.

    Din cauza diferenţei de limbă şi a statutului de refugiat, Fomenko a început să se detaşeze de lumea modernă şi să se identifice cu eroul grec Ulise.

    În tinereţe, a câştigat mai multe medalii la decathlon şi a fost nominalizat pentru un loc în echipa Australiei, în contextul Jocurilor Olimpice din 1956.

    Înainte de a lua parte la antrenamente, „Tarzan” a fugit din căminul familiei sale şi s-a retras în jungla din Queensland. Recent, bătrânul a fost văzut pe o autostradă, în timp ce se deplasa spre magazinele locale, de unde îşi face provizii şi apoi dispare în sălbăticie.

     

  • Arheologie de viitor

    El a creat astfel o serie de obiecte cum ar fi telefoane fixe, mobile, casete, aparate foto, ceasuri gândite să arate ca nişte vestigii găsite de arheologii viitorului. Pentru cel mai recent proiect al său şi-a îndreptat atenţia spre o maşină DeLorean din seria de filme Înapoi în viitor (Back to the Future), folosită de personajele principale pentru călătoria în timp, transformând-o într-un vestigiu arheologic ficţional. Maşina este confecţionată din cenuşă vulcanică, selenit şi cuarţ şi are caroseria găurită pe alocuri şi scaunele rupte, ca şi cum ar fi stat abandonată foarte multă vreme.

  • Taifun devastator în Japonia. Cel puţin şase persoane au murit în urma distrugerilor, iar peste un milion de oameni, îndemnaţi să-şi abandoneze locuinţele

    Un bărbat de 71 de ani a fost descoperit mort sub un depozit care s-a prăbuşit, cel mai probabil din cauza vântului puternic, iar un alt bărbat a decedat după ce a căzut de pe acoperişul unei case, a relatat postul public NHK, precizând că peste 90 de persoane au fost rănite.

    Postul TBS a relatat că şase persoane au decedat.

    În unele zone s-au înregistrat valuri cu o înălţime record, care au trecut peste diguri şi au inundat una din pistele aeroportului Kansai din Osaka, lucru care a dus la închiderea aeroportului şi anularea mai multor zboruri.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Doctoriţă în scaun cu rotile, abandonată pe pista aeroportului Iaşi, după ce i-au distrus scaunul cu rotile

    Andreea Nechita, medicul rezident în scaun cu rotile de la Secţia Dermato-Venerologie a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, a trecut printr-o situaţie inacceptabilă zilele acestea, în aeroportul din Iaşi. Fata se întorcea de la tratament din Italia, pe ruta Fiumicino-Iaşi, iar odată ajunsă la destinaţie, a constatat că scaunul cu rotile, ţinut până atunci la cală, i-a fost stricat. Atunci când a cerut explicaţii în legătură cu situaţia, Andreea şi mama sa au fost grăbite să elibereze pista, chiar dacă scaunul doctoriţei nu putea fi folosit.

    „Le-am spus că scaunul este rupt şi nu pot să merg cu el aşa. M-au pus înapoi pe scaunul de transfer, cel pe care l-au folosit în avion, şi ne-am uitat să vedem ce s-a întâmplat. Nu ştiu exact din ce material e scaunul, dar e destul de uşor, şi ca să ajungă în stadiul în care e acum trebuie să fi fost trântit, căci nu putea fi rupt de mâna unui om.

    Cineva s-a dus la cală şi mi-a zis că nu a mai găsit nimic acolo din el. Însoţitorii de zbor au dat din umeri şi au zis că le pare rău, iar angajaţii că trebuie să eliberez pista“, povesteşte Andreea. În cele din urmă, medicului i-a fost adus un scaun cu rotile din aeroport, dar a fost lăsată să se descurce cu două bagaje şi scaunul stricat până la ieşire, având doar ajutorul mamei. „Le-am zis că nu am cu ce să merg. Mi-au adus un scaun de-al lor, m-au pus pe el şi mama cerea explicaţii, le cerea să caute bucata cealaltă. Am rugat pe cineva de la asistenţă să meargă cu noi până afară. Eram cu două bagaje, cu scaunul meu şi cu mama, era evident că aveam nevoie de ajutor şi nu a venit nimeni. De pe pistă a stat puţin un domn, dar după vamă a dispărut, şi după a venit o femeie care şi-a cerut scuze, dar după ce am rugat-o să ne ajute până la taxi s-a făcut nevăzută. Am coborât rampa şi ne-am dus acasă. M-am mutat în căruţul meu defect, cu şezutul pe bare, căci nu mai aveam husa“, a mai menţionat aceasta.

    Fata a făcut reclamaţie încă din aeroport şi a încercat să îi mai contacteze şi ulterior pe cei implicaţi, dar spune că este trimisă dintr-o parte în alta. Cei de la compania aeriană Blue Air i-au spus că nu ei se fac vinovaţi de situaţie şi că trebuie să apeleze la AeroKraft, iar cei din urmă susţin că Blue Air trebuie să plătească pagubele. Mai mult, medicul susţine că în aeroport nimeni nu a lămurit-o exact de paşii pe care ar trebui să-i urmeze pentru a reclama situaţia. „Am făcut o reclamaţie. A venit o fată şi a zis că ea nu ştie sau nu are ce să facă. A doua persoană mi-a dat ceva scris şi mi-a spus că trebuie să depun anumite documente“, a menţionat Andreea Nechita, scrie ziaruldeiasi.ro