BusinessMagazin

Tag: 10 ani

  • Business Magazin, în 2010 – Povestea românului care a dezvoltat unul dintre cele mai succes jocuri din istorie

    Pe o piata care la nivel mondial depaseste cinci miliarde de euro, cea a jocurilor pentru mobile, lucreaza mai mult de 1.000 de romani. Recent intrata este compania japoneza Namco, creatoarea binecunoscutului Pac-Man.

    Francezi, israelieni, americani, japonezi si nu numai isi disputa din Romania bucati dintr-o piata care la nivel mondial depaseste 5 miliarde de euro, cea a jocurilor pentru telefoanele mobile. Mitul programatorului roman este astfel confirmat; mai mult de 1.000 de oameni isi pun la bataie aptitudinile tehnice in patru mari filiale si multe alte firme mai mici. De mai bine de un an, de cand a intrat in joc si compania japoneza Namco, creatoarea binecunoscutului Pac-Man, batalia se da in liniste. Poate fi calmul dinaintea furtunii.

    Pe pervazul biroului lui Andrei Lopata se afla “Arta managementului”, editia a V-a, o carte scrisa de Christine Porter si David Reese. Cartea este putin prafuita si subliniaza dualitatea unui manager de companie de jocuri, pasionat initial de personaje animate, curse sau strategii virtuale, dar care este obligat, in cele din urma, sa renunte la natura sa ludica si sa se dedice administrarii afacerii.

    Desi conduce Namco Bandai Networks Romania, cea mai recent intrata companie pe piata locala, Lopata este unul din cei putini, cinci la numar, care in 1992 au pus bazele a ceea ce se poate numi astazi industria romaneasca a jocurilor. Intre timp au crescut considerabil si numarul angajatilor din sistem, si numarul de companii, iar Romania s-a transformat, printr-un soi de joc al sanselor, intr-un “hub” european al dezvoltarii de jocuri, cu un accent special pe nisa jocurilor pentru telefonul mobil.

    Pe continentul european, numele Namco Bandai este insa destul de putin cunoscut, desi apartine unuia dintre cei mai mari producatori de jocuri din lume. In Romania, nici atat. Intrebati pe oricine din afara cercului de oameni din industria jocurilor si probabil nu va putea spune cu ce se ocupa compania. “Nici macar cei care vin la interviuri de angajare nu stiu prea multe”, spune in gluma Andrei Lopata, directorul de operatiuni al companiei. “De-abia dupa ce afla de Pac-Man fac legatura”, marturiseste el despre jocul devenit emblema pentru producatorul japonez.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2010.

  • Business Magazin, în 2010 – Românii sunt cuprinşi de frenezia 3D

    Fenomenul 3D este mai batran decat oricine dintre cei care citesc acest text, avand in vedere ca inceputurile acestei tehnologii trebuie cautate acum mai bine de 150 de ani. Frenezia pe care a provocat-o este insa de data foarte recenta. La fel si magnitudinea pietei de miliarde de euro care se creeaza in jurul ei.

    Multi ne-am lasat contaminati in ultimii ani de fenomenul 3D. Il cautam la cinematografe, acasa, in vacanta, atunci cand ne jucam pe console, ba chiar si cand citim presa. Placerea cu care romanii imbratiseaza orice produs din generatia 3D este impresionanta, pentru ca sfideaza criza si orice comentariu despre reducerea consumului. Si nu numai noi facem asta – in toata lumea, aceasta noua pasiune se manifesta tot mai evident si, desigur, cu un avans considerabil fata de ceea ce se intampla la noi. Producatorii de la Hollywood se bat in concepte cinematografice pentru a lansa noi productii 3D, inginerii care lucreaza pentru producatorii de electronice se intrec in inovatii in materie de dispozitive 3D, iar clientii sunt avizi de tot ce inseamna noutate si depasirea ideilor traditionale de divertisment.

    Toate acestea nu pot decat sa-i bucure pe cei care creeaza in trei dimensiuni si care in fiecare an isi adauga astfel de produse in portofoliu. Tine nu numai de ratiuni financiare, ci si de ceea ce inseamna pentru imaginea lor asocierea cu tehnologia de ultima ora.

    Sigur, folosim aici o conventie de limbaj, pentru ca, in realitate, tehnologia 3D este mai veche decat isi pot imagina cei mai multi oameni. Dam doar doua exemple: prima fotografie 3D a fost facuta acum mai bine de 150 de ani, in 1850, iar primul film in varianta tridimensionala dateaza din 1922. La 27 septembrie, acum 88 de ani, cativa americani au avut ocazia de a cumpara primele bilete din istorie pentru un film 3D. Se numea “The Power of Love” si a rulat acolo unde avea sa se dezvolte cea mai mare industrie cinematografica din lume – la Los Angeles. De atunci s-au schimbat multe – de la aparatura pe care acum am putea s-o consideram mai degraba caraghioasa, folosita pentru a vedea imaginile 3D, pana la aria destul de vasta de produse bazate pe aceasta tehnologie. Si inca nu am vazut nimic – este mesajul transmis acum de toti cei cu afaceri legate de lumea tridimensionala.

    “Este un fenomen extraordinar, care va continua sa se dezvolte prin tot mai multe produse. In niciun caz nu vorbim despre un bubble”, spune Constantin Fugasin, fondatorul agentiei Champions. Pentru ca agentia sa monitorizeaza saptamanal box office-ul romanesc, Fugasin vorbeste in special despre succesul filmelor 3D. Acestea si-au castigat spectatorii fideli, care mai ales in week-end-uri fac coada la casele de bilete din malluri pentru a intra la film cu ochelari bicolori pe nas.

    The Light Cinema Liberty Center, singurul cinematograf din tara care poate difuza filme 3D in fiecare sala, a rulat anul acesta 80 de titluri, dintre care 18 au fost filme 3D. Cu toate acestea, in balanta incasarilor, productiile 3D au contabilizat aproape jumatate din venituri, respectiv circa 430.000 de euro, dintr-un total de 1,1 milioane de euro. Altfel spus, din cele 230.000 de bilete vandute in total, 90.000 au fost pentru filme 3D.

    Pretul unui bilet variaza in functie de zi si ora – pleaca de la circa cinci euro, atunci cand este difuzat intre luni si joi, pana la ora 17.00, si poate ajunge la opt euro, intr-una din serile de la sfarsitul saptamanii. In orice caz, biletele costa cu aproximativ 30-35% mai mult decat cele pentru o proiectie de tip pelicula sau digitala. “Cu toate acestea, atunci cand un film are varianta si pe pelicula 2D si pe pelicula 3D, spectatorii prefera 3D, chiar daca asta inseamna ca platesc mai mult” , precizeaza Fugasin.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din octombrie 2010.

  • Ascensiunea mult aşteptată a blogurilor

    Bloggerii activi din Romania sunt, în continuare, în numar destul de mic, câteva zeci “care conteaza” prin vizibilitate si trafic si cateva sute care au minim 50 de unici/zi si scriu frecvent; cam 5 maxim 10 bloggeri din fiecare industrie au un cuvânt de spus sau conţinut relevant şi susţinut pe blog. La un eveniment organizat de şi pentru bloggeri, Iulian Comănescu, specialist media şi blogger, spunea că ”Blogul în sine este doar o etapă intermediară pentru a trece la alt nivel, cel de business”.

    Sistemul de monitorizare ZeList indica la începutul acestei săptămâni  6.555 de bloguri active, care au publicat 47.000 de posturi şi au avut 28.000 de comentarii. Totalul blogurilor înregistrate este de 85.500, iar cel puţin dublarea blogurilor active şi ccmai mult interes din partea bloggerilor ar putea duce piaţa către 10 milioane de euro în următorii cinci-zece ani.

    Cover Story 2006

    Au aparut cu doar cativa ani in urma, dar specialistii nu ezita acum sa se raporteze la ele ca la un fenomen social. Jurnalele personale online – blogurile – au reusit sa transforme Internetul dintr-o retea a calculatoarelor intr-una a oamenilor si a relatiilor interumane. “Satul global” prezis in urma cu patru decenii de Marshall McLuham pare sa fie mai aproape de noi ca niciodata.

    La inceput a fost blogul

    Au aparut cu doar cativa ani in urma, dar specialistii nu ezita acum sa se raporteze la ele ca la un fenomen social. Jurnalele personale online – blogurile – au reusit sa transforme Internetul dintr-o retea a calculatoarelor intr-una a oamenilor si a relatiilor interumane. “Satul global” prezis in urma cu patru decenii de Marshall McLuham pare sa fie mai aproape de noi ca niciodata.

    Cu o audienta care poate varia de la cativa prieteni si membri ai familiei pana la sute de mii de vizitatori zilnic, blogurile schimba incet dar sigur fata Internetului, pe care-l transforma intr-o retea globala de conversatii. Oameni legati de interese comune sunt pusi in legatura, chiar daca e mult mai probabil ca acestia sa nu se intalneasca vreodata fata in fata altfel decat prin intermediul camerelor web. Blogurile fac publice opiniile omului obisnuit, perceptia sa individuala, subiectiva, asupra lucrurilor, iar “blogosfera”, cum este numita lumea virtuala a jurnalelor online, e “construita” din cele mai diverse tipuri de publicatii, de la jurnale personale pana la pagini in care se face politica momentului, dand nastere unui adevarat barometru al opiniei publice mondiale.

    Majoritatea expertilor indica momentul “9/11” ca punct de cotitura pentru dezvoltarea blogurilor, prabusirea celor doua turnuri newyorkeze dezvaluind un Internet conectat in timp real la “lumea reala”, un spatiu de comunicare si interactiune, de informare si iesire din izolare. Oameni de cele mai diverse conditii au postat imediat dupa atacul asupra “gemenilor” informatii si imagini de ultima ora, oferind astfel intregii lumi o perspectiva personala asupra dramei. Spre exemplu, la numai 30 de minute de la primul atac, site-ul Slashdot.org concentra deja un numar impresionant de pareri si impresii: peste 8.000 de mesaje au fost publicate in numai 24 ore de la prabusirea celor doua turnuri.

    In prezent, blogurile se extind in prezent cu rapiditate, devenind tot mai populare mai ales in randul utilizatorilor tineri de Internet. Intr-un studiu publicat in august 2005, Perseus Development Corporation a inventariat nu mai putin de 31,6 milioane de bloguri, dintre care 10 milioane au aparut doar in primul trimestru al anului. De alfel, realizatorii studiului vorbesc despre o “eruptie” a blogurilor, estimand ca pana la sfarsitul acestui an numarul lor va depasi 50 de milioane.

    Lideri in gazduirea blogurilor sunt BlogSpot, LiveJournal si Xanga, site-uri lansate toate in 1999, inregistrand fiecare peste 6 milioane de conturi in primul trimestru al anului 2005, conform analizei Perseus. Din acelasi studiu reiese, oarecum surprinzator, ca blogurile sunt mai populare in randul fe-meilor, reprezentate in procent dublu fata de barbati. In plus, blogurile sunt preferate in principal de tineri: mai mult de jumatate dintre cei care publica jurnale on-line sunt adolescenti, iar peste o treime au varsta cuprinsa intre 20 si 29 ani.

    In aceste conditii, e limpede pentru toata lumea ca puterea de comunicare a blogurilor nu avea cum sa treaca neobservata. In primul de catre reprezentantii marilor companii, chiar daca acestia au reactii diferite in privinta blogurilor. Astfel, “istoria” a consemnat cazul unor angajati care au fost concediati pentru simplul fapt ca si-au facut publice convingerile prin intermediul blogurilor, dupa cum au fost semnalate si situatii in care reprezentantii managementului de top scriu de zor in propriul jurnal online. Exista deja destule companii, de pilda Microsoft, Google sau HP, care folosesc blogurile pentru a oferi clientilor sfaturi utile si a asigura o comunicare directa cu acestia.

    Dincolo de opiniile “pro”si “contra”, ramane indiscutabil faptul ca blogurile ofera clientilor posibilitatea de a-si exprima opiniile si forta de a recomanda, daca nu impune, schimbari companiilor. In termeni de business, blogul poate fi cel mai bine definit ca si o oportunitate, fie ca este de promovare sau de consolidare a unei imagini prin comunicarea cu clientii. Sunt experti care sustin chiar ca, in urmatorii ani, blogurile ar putea fi integrate in sistemele de tip CRM (Costumer Relationship Management), ca urmare a credibilitatii de care se bucura printre “internauti” – a se citi de data asta potentiali clienti -, comparativ cu reprezentantii oficiali ai unei companii, cand vine vorba sa exprime o parere asupra produselor sau serviciilor firmei in cauza.

    Cum se explica, totusi, aceasta veritabila isterie a jurnalelor on-line?  “Blogurile au explodat si vor continua sa se dezvolte rapid pentru ca fac publice pareri necenzurate. Blogosfera este si locul ideal pentru a obtine recomandari si pareri de la utilizatori reali, nu din publicitate”, este de parere Radu Ionescu, Managing Director, Kinecto Permission Marketing. “Prin bloguri, totul este potential public. Companiile trebuie sa fie constiente ca nu mai pot ascunde nimic”, adauga el.

    Potrivit rezultatelor studiului “Engaging the Blogosphere”, realizat de Edelman/Technorati, in octombrie 2005, “internautii” sunt de parere ca 42% dintre companii nu constientizeaza puterea de influenta a blogurilor, 40% nu raspund aproape niciodata problemelor ridicate pe bloguri si numai 28% folosesc blogurile ca un instrument de marketing sau relatii publice (PR). “Internautii” care scriu bloguri prefera sa fie contactati direct si sa discute cu angajati ai companiilor. Studiul arata, de asemenea, ca jumatate dintre cei care si-au deschis un blog pe internet publica, cel putin o data pe saptamana, informatii despre diverse companii, produsele si angajatii acestora.

    Natura virala a Internetului face greu predictibila evolutia unui mesaj postat pe un blog: este posibil ca informatia sa se piarda in spatiul virtual, dupa cum este la fel de posibil ca multi alti “internauti” sa fie de acord cu aceasta si s-o transmita mai departe. Pe de alta parte, blogurile care au dobandit influenta si audienta tin presei adevarate speech-uri despre ce constituie intr-adevar stirea momentului. Monitorizarea blogurilor poate indica potentiale probleme de comunicare ale unei companii, dar si modul in care percepe publicul o anumita situatie.

    Forta pe care blogurile o pot exercita asupra unei afaceri a fost dovedita in numeroase cazuri, in ianuarie 2005 prestigioasa revista Fortune prezentand chiar opt bloggeri cu o mare putere de influenta, pe care nici o companie n-ar trebui sa-i ignore. {i cum teoria nu e nimic fara practica, istoria (ne)scrisa a Retelei a consemnat deja cel putin doua cazuri care au demonstrat fara drept de apel impactul considerabil al blogurilor asupra afacerilor. Primul este cel al Kryptonite, o companie care furniza incuietori pentru biciclete, faimoase pentru ca erau imposibil de desfacut. In 2003, procedeul prin care “nodurile gordiene” ale secolului XXI puteau fi deschise cu un banal pix a fost descris cu lux de amanunte pe un blog oarecare. Informatia s-a raspandit rapid, ajungand la sute de mii de utilizatori de Internet, pentru a fi in cele din urma preluata de publicatii cu reputatie, ca New York Times. Lipsa unei reactii prompte la aparitia crizei a costat compania aproape jumatate din veniturile sale anuale.

    Cel de-al doilea caz, cunoscut in blogosfera drept “efectul Jeff Jarvis”, s-a consumat chiar in vara acestui an. In iunie 2005, un oarecare Jeff Jarvis a povestit intr-un blog despre problemele pe care le avea cu cei de la compania Dell – unul dintre marii producatori de laptopuri -, de la care tocmai cumparase o unitate. Dell a refuzat sa raspunda cazului semnalat, aducand ca argument politica de a monitoriza, dar nu si de a se angaja in discutiile purtate pe Internet.

    Departamentul de PR al Dell a fost nevoit insa sa reactioneze dupa ce povestea lui Jarvis, multiplicata prin intermediul blogurilor, a generat numeroase articole in publicatii importante, intre care Business Week, si mai ales dupa ce Jarvis a adresat online o scrisoare deschisa (cu titlul “Dear Mr. Dell”) fondatorului companiei, Michael Dell.

    Ulterior, Dell a anuntat schimbarea politicii in legatura cu blogurile, in sensul unor raspunsuri individuale pentru toti cei care semnaleaza diferite probleme legate de produsele companiei. 

    Evident, nu orice opinie publicata pe Internet poate genera o astfel de reactie in lant, Jeff Jarvis fiind un blogger si un publicist destul de cunoscut. Oricum, mesajul e destul de limpede: companiile trebuie sa evalueze si sa urmareasca blogurile in functie de importanta lor, tinand cont de aspecte ca nivelul audientei si structura acesteia, dar si de credibilitatea asociata blogului respectiv, de capacitatea sa de formator de opinie. Conform datelor unui studiu realizat de Angel Blog in septembrie 2005, opt din 10 experti in relatii publice sunt de parere ca blogurile ar trebui luate in serios ca instrument de comunicare pentru companii. Partea cea mai dificila e legata de limbajul folosit in relatia cu bloggerii, care au aratat clar ca nu doresc raspunsuri intr-un stil crispat, corporatist, la problemele pe care le ridica, dupa cum nu vor nici sa fie tratati ca niste cifre intr-o raportare statistica.

    “Daca blogul propune povestiri interesante si un unghi interior dintr-o companie – personalizat si deschis -, atunci poate fi de mare folos comunicarii de business”, considera Crenguta Rosu, Co-managing Partner, DC Communication. “Utilizarea blogului ca forma de vanzare de publicitate explicita a fost rau primita de piata. Daca blogul are insa utilitatea sa initiala – deschide o platforma de dialog pe teme care pot interesa publicul si nu promoveaza partizan un produs sau o companie -, atunci acesta poate fi un excelent suport de comunicare”, este de parere Crenguta Rosu. Dar tocmai pentru ca Internetul a depasit era pasivitatii si permite utilizatorului nu numai sa navigheze si sa se informeze, dar si sa-si spuna parerea cu voce tare, sa se faca auzit, oamenii obisnuiti primesc acces in zona de activitate a ziaristilor profesionisti. In Coreea de Sud, Ohmynews, un ziar online, s-a lansat cu motto-ul “fiecare cetatean este un reporter”.

    A devenit astfel prima publicatie din lume care accepta, edita si publica articole de la cititori, dand nastere unui “jurnalism deschis”. In prezent, aproape 40.000 de cititori scriu stiri pentru Ohmynews. Mai mult, in 2002, ziarul a avut o contributie decisiva in alegerea unui nou presedinte, care a acordat, de altfel, publicatiei online primul sau interviu. Blogul functioneaza similar unui ziar online, oferind proprietarului o platforma pentru a-si comunica opiniile.

    Chiar daca nu au garantia corectitudinii si obiectivitatii jurnalismului traditional, stirile publicate pe bloguri au avantajul de a fi imediate si autentice, de a nu fi ingradite de spatiul editorial sau de numarul cititorilor potential interesati de un anumit subiect. De pilda, ceea ce a facut Jeff Jarvis este numit de unii analisti “jurnalism hiperlocal”, prezentand informatii de interes pe care ziarele traditionale tind sa le ignore. Blogurile adauga context si complexitate jurnalismului traditional, personalizeaza informatia si o servesc libera de orice forma de cenzura, fie ea legata de un anumit stil redactional sau de alte tipuri de presiuni. Exista chiar pariuri pe Internet, ca unele bloguri vor depasi ca importanta si relevanta stirile publicate pe site-ul cotidianului New York Times.

    Jurnalistii folosesc Internetul pentru documentare si nu rareori comentariile postate pe bloguri ajung subiectul stirilor. In ultimii doi-trei ani, blogurile au avut un impact tot mai pronuntat in generarea si orientarea stirilor. Pe de alta parte, stiri din media sunt preluate constant si comentate pe bloguri, unde impactul lor creste semnificativ. Numeroase publicatii de prim rang au preferat sa foloseasca potentialul blogurilor gazduind astfel de spatii de libera exprimare. Recent, Business Week a creat un blog pentru cei interesati de studiile MBA, fie acestia studenti sau absolventi, cel mai probabil pentru a-si atrage si consolida acest segment de cititori. Pe de alta parte, site-urile care gazduiesc bloguri sunt din ce in ce mai ademenitoare pentru companiile din zona Internet si media. Iar o dovada in acest sens e tranzactia de la inceputul lunii octombrie, in urma careia AOL a achizitionat compania Weblogs Inc. pentru o suma estimata la 25 de milioane de dolari.

    Nu in ultimul rand, blogurile, la fel ca presa, au dovedit ca au capacitatea de a influenta agenda publica.

    Anul trecut se putea deja constata ca blogurile sunt utilizate strategic pentru formarea opiniei publice, asa cum s-a intamplat in campaniile politice din SUA. Primele cinci bloguri pe teme politice atrag si in prezent mai mult de jumatate de milion de vizitatori zilnic. Iar “reciproca” este si ea valabila: blogurile au fost luate in discutie si de Parlamentul European. In septembrie 2005, intr-una dintre dezbaterile despre efectele societatii informationale, s-au exprimat temeri in privinta posibilitatilor de a trage la raspundere bloggerii si de a asigura protectia datelor personale.

    Opiniile au fost insa impartite, unii acuzand bloggerii ca se comporta ca in Vestul salbatic, fara a preciza sursele de informatii, in vreme ce altii au pledat pentru libertatea de exprimare si nereglementarea acestor spatii, argumentand ca aici nu e vorba de acuratetea continutului, ci de legaturile care se stabilesc intre oameni. Richard Corbett, primul membru al Parlamentului European care si-a creat un blog personal, a fost cat se poate de limpede: blogurile nu pot fi reglementate, dupa cum nu poate fi reglementat nici dreptul la libera exprimare. {i in Romania blogurile isi fac tot mai des simtita prezenta, compania Timsoft inventariind cateva sute de bloguri active, create de romani. “Blogosfera din Romania este la inceput. Sunt cativa care publica deja de ceva timp si usor-usor incep si oameni din zona de business sa isi lanseze bloguri proprii. Celor cateva sute de bloguri cat de cat actualizate in prezent li se vor adauga, probabil, mii sau chiar zeci de mii in 2006”, spune Radu Ionescu de la Kinecto Permission Marketing.

    Dincolo de cifre, statistici sau zone geografice o concluzie se impune tot mai limpede: in forma sa “traditionala”, jurnalul a murit.  E vremea blogului.

  • Cea mai spectaculoasă carieră internaţională a unui român în gaming

    Cover Story 2006

    Doua mari companii internationale, una recent venita in Romania iar cealalta cu ceva vechime, au facut din Bucuresti unul din punctele strategice de cucerire a pietei mondiale a jocurilor pentru telefoane mobile. Una are o echipa de 70 de oameni, care va creste la 130 pana la sfarsitul anului. Cealalta are deja 450 de angajati. Miza? O piata care va atinge, potrivit estimarilor, 7 miliarde de euro pana in 2010. Iar jocurile produse de cele cateva sute de testeri, programatori, designeri si graficieni romani ar putea genera o parte semnificativa din vanzari.

    ELECTRONIC ARTS VS. GAMELOFT

    Doua mari companii internationale, una recent venita in Romania iar cealalta cu ceva vechime, au facut din Bucuresti unul din punctele strategice de cucerire a pietei mondiale a jocurilor pentru telefoane mobile. Una are o echipa de 70 de oameni, care va creste la 130 pana la sfarsitul anului. Cealalta are deja 450 de angajati. Miza? O piata care va atinge, potrivit estimarilor, 7 miliarde de euro pana in 2010. Iar jocurile produse de cele cateva sute de testeri, programatori, designeri si graficieni romani ar putea genera o parte semnificativa din vanzari.

    Scena intr-un tramvai din Bucuresti, la inceput de mai: un tanar politist butoneaza concentrat, cu cascheta data pe spate, telefonul mobil. E preocupat sa directioneze un mic personaj bondoc care tot impinge lazi pe ecranul multicolor al aparatului. De cate ori personajul reuseste sa treaca pe un nivel superior, aparatul emite o suita de triluri victorioase iar politistul, rupt de ce se petrece in jur, se lasa multumit pe spate si isi impinge un pic cascheta si mai pe spate. Intamplarea e de natura sa darame cateva mituri urbane legate de capacitatea politistilor de a se decurca in lume, de lipsa lor de talent tehnic sau de bucuria omului obisnuit de a se juca, pur si simplu. Dar si sa-i faca pe producatorii de jocuri fericiti. Politistul este unul din cele circa 200 de milioane de oameni care au descoperit un nou atribut al telefonului mobil: acela de instrument de divertisment. Acum piata jocurilor se apropie de 2 mld. euro si ar urma sa atinga 7 mld. euro in 2010.

    Iar Romania e o rotita nu neaparat mare, dar extrem de interesanta din aceasta piata. Aici stau fata in fata, cu unitati de productie, cele mai mari companii de jocuri pentru telefoanele mobile: de o parte sunt americanii de la Electronic Arts (EA) si de cealalta rivalii europeni de la Gameloft, din grupul Ubisoft. Pana nu demult, cele doua companii aveau pietele bine impartite. EA domina nordul Americii iar Gameloft piata europeana – in ultimul an, insa, fiecare a facut pasi si pe “teritoriul inamic”.

    Americanii, de exemplu, si-au deschis frontul european la Bucuresti, cumparand in februarie Jamdat, un alt producator american de jocuri pentru mobile, intr-o tranzactie de 680 mil. $. Studioul de la Bucuresti a intrat deci in ograda EA – care are o cota de piata de 30% in SUA – prin Jamdat, care decisese vara trecuta sa-si deschida aici primul birou din Europa de Est. Iar omul care l-a construit e Mihai Pohontu, intors vara trecuta din cei opt ani de “exil american”. Avea 26 de ani si o echipa formata din doi angajati. In circa 10 luni, Pohontu – care are pe mana un buget anual de peste 2 mil. $ – a fost nevoit sa schimbe mai multe sedii, pentru ca organigrama i s-a marit pana la 70 de angajati.

    Studioul romanesc al Jamdat a avut un rol semnificativ in achizitia facuta EA, cel mai mare distribuitor de jocuri video din lume. Cu toate ca n-avea decat cateva luni de istorie in spate, filiala locala iesea in evidenta in cadrul Jamdat. Aici era singurul studio de productie din Europa (la cealalta filiala de pe batranul continent, Londra, se fac doar marketingul si vanzarea efectiva), iar compania de la Bucuresti nu numai ca se distingea printr-o echipa “mult mai creativa decat ai gasi in India sau China”, dupa cum spune Pohontu, dar avea si un alt mare atu: potentialul de a se dezvolta rapid pentru a deveni un punct de vanzare in pietele virgine din Europa de Est. Dupa preluare, compania nu s-a schimbat, povesteste Pohontu.

    Este si va ramane singurul producator din Europa al gigantului american. Tot aici se face si adaptare (pentru acele jocuri care exista deja pentru alte platforme – PC, console), iar jocurile sunt vandute doar in Occident. Nici macar denumirea companiei nu a fost schimbata, firma fiind inca inregistrata la Registrul Comertului tot ca Jamdat Mobile SRL (se va modifica in Electronic Arts Romania probabil in cursul acestui an).

    A avut Pohontu vreun rol in tranzactia EA-Jamdat? “Eu am intervenit abia dupa cele doua parti au ajuns la un acord”, spune. Acum, job-ul lui e sa integreze firma romaneasca in structura administrativa si de business a EA. Suna a etapa strict birocratica, dar e mai mult de-atat. In doar cateva luni, compania trebuie sa fie pregatita sa inceapa distributia de jocuri in Europa de Est. “Vrem sa devenim «Londra din Europa de Est» pentru EA”, spune Pohontu. “Asta se va intampla pe la inceputul anului viitor. Daca EA Mobile (denumirea neoficiala a diviziei de jocuri pe mobil) se va dezvolta undeva in Europa, atunci in Romania se va dezvolta”. EA Mobile e, practic, o divizie nascuta in urma achizitiei Jamdat Mobile. Americanii de la EA aveau si inainte de preluarea Jamdat o echipa de 15 oameni care lucra la producerea si adaptarea de jocuri pe mobil, dar au considerat ca e mai bine, mai eficient si mai ieftin sa intre in forta pe piata jocurilor pe mobil cumparand repede un producator specializat si integrandu-l, explica Pohontu.

    Cum a ajuns totusi un tanar de 27 de ani sa conduca o filiala importanta a unui gigant mondial al jocurilor video? Ca si in cazul lui Catalin Olteanu, managerul local al producatorului de software UMT cumparat la inceputul anului de Microsoft, a contat mult experienta lui Pohontu in SUA.

    Mihai Pohontu a terminat Liceul “George Cosbuc” din Bucuresti intr-o clasa de engleza intensiv, dupa care a aplicat pentru o bursa in SUA. A primit raspuns de la mai multe universitati si a ales-o pe cea din statul Iowa, undeva in centrul SUA. Dupa un an s-a transferat in Los Angeles, unde a absolvit stiinte politice, in 2003, la UCLA. “Pentru ca bursa imi acoperea doar taxele scolare, am lucrat tot timpul cat am stat in SUA”, isi aminteste. “Am fost chelner, am livrat pizza, am aranjat cartile in biblioteca, am fost casier la o parcare si la un fast-food. Schimbam slujbele la fiecare trei luni, mereu in cautare de o pozitie mai buna si bani mai multi”.

    Cum a ajuns in industria jocurilor? “La un moment dat cautam un job de noapte si doar slujba asta am gasit-o”. Era vorba de Activision, un publisher de jocuri video de o anvergura mai mica decat EA. Nu se poate spune ca era un novice in materie. “Oricum imi placea tehnologia”. Mama sa a lucrat ca specialist in robotica industriala, asa ca relatia sa cu lumea IT&C a inceput de la cel mai simplu nivel: “Am crescut cu tehnologia in casa si am folosit-o pentru a ma juca”.

    Tot de la cel mai de jos nivel a inceput si in acest business, si tot jucandu-se. A debutat ca tester – cel care este platit ca sa se joace si sa descopere ce trebuie imbunatatit la jocurile aflate in lucru. Ca tester, nu ti se cer multe la interviul de angajare – cam ce cere si el acum angajatilor pe acest post din Romania: “Sa te fi jucat mult, limba engleza, si un plus este sa fii serios si sa intelegi cum merg lucrurile intr-o companie”.

    A descoperit repede ca in SUA se avanseaza in functie relativ usor. “Corporatiile americane sunt meritocratice. Inevitabil urci in ierarhie daca iti faci bine treaba”. In timp a invatat si sa concedieze oameni. “Am concediat multi angajati. Motivele principale au fost disciplinare si legate de performante, dar au existat si situatii in care echipele trebuiau restranse. Astea au fost cele mai dificile concedieri”. In Romania nu numai ca nu a concediat pe nimeni, dar remarca incantat ca pana acum nimeni nu a parasit echipa.

    In 2001, cativa directori de la Activision au infiintat o companie separata, care avea ca obiectiv dezvoltarea de jocuri pentru o noua platforma, cu un mare potential la acea vreme: telefonul mobil. Mihai Pohontu i-a urmat la scurt timp in noua companie, Jamdat Mobile. “Ei au avut o viziune: telefonul mobil va fi o platforma de mare succes pentru ca este utilizat frecvent si se afla tot timpul in apropierea imediata a consumatorului”, povesteste el.

    Dupa trei ani la biroul din Los Angeles al Jamdat, compania a inceput sa caute o locatie pentru a deschide o casa de productie in Europa, iar el a sustinut ca cea mai buna idee este Romania. I-a convins si pe sefi (a facut bugetul si business-plan-ul de dezvoltare pe 2 ani), a convins-o si pe sotia sa, americanca, ca trebuie sa paraseasca SUA pentru Romania. “Sa nu credeti ca am venit in Romania pentru ca sunt costuri mici. In India este si mai ieftin, dar acolo greu gasesti altceva decat programatori mecanici”.

    In plus, l-a ajutat si faptul ca pe piata din Romania activa deja Gameloft, rivalul european controlat de Ubisoft, ceea ce demonstra ca mecanismele de business sunt prezente si functioneaza. Compania a crescut rapid. Echipa de 70 de angajati – testeri, programatori, designeri, graficieni – aproape se va dubla pana la finalul anului, cand tinta este de a ajunge la 130 de persoane. Majoritatea angajatilor sunt studenti sau proaspat absolventi. Varsta lor, dar si specificul muncii, face ca atmosfera sa fie foarte relaxata. Boluri cu portocale sau bucati de morcov pe mese, o caricatura desenata cu marker-ul intr-un colt al tablei de pe perete. “Aici n-o sa vezi oameni la costum”, observa Pohontu.

    Acum firma lucreaza la dezvoltarea unui joc mobil bazat pe licenta celebrului shooter “Medal of Honor”. Ce face un astfel de joc pentru a-l tine pe consumator cat mai mult timp cu ochii in micutul ecran al mobilului? “Ca jucator ai doua obiective principale”, explica Pohontu, “sa elimini adversarul si sa rezolvi mici joculete logice cum ar fi sa afli cum poti sa deschizi o anumita usa”.

    Jocurile sunt produse mai intai pentru un anumit tip de telefon, dupa care sunt adaptate ca sa ruleze si pe alte modele. Dupa ce jocul a fost terminat, el trebuie testat. In primul rand, evident, el trebuie incercat pentru a vedea in ce masura risca sa se blocheze; in plus, textul si logo-urile trebuie sa arate corect pe ecranul mobilului. In total, sunt peste 100 de puncte care trebuie verificate pentru fiecare joc in parte. Ciclul de dezvoltare al unui joc este destul de lung. O adaptare, prin definitie mai simpla, poate dura maxim doua saptamani. In schimb producerea unui joc de la zero s-ar incadra, pentru o echipa de cateva zeci de oameni cum este cea a EA Romania, intre trei si noua luni.

    Pe tabla din sediul firmei, cineva a scris “Ore de program: 16:00-16:15”. E doar o gluma, fireste. “Lucrez de obicei intre 12 si 14 ore pe zi, dar incerc sa-mi pastrez weekend-urile libere, chiar daca nu reusesc mereu”. Bineinteles, orele suplimentare nu sunt exceptii. Se lucreaza si pe tura de noapte (intre 6:00 seara si 1:30 dimineata), pentru ca o parte din activitatea filialei este sa faca adaptari de jocuri pentru firma-mama din Los Angeles, iar programul trebuie ajustat tinand cont de diferenta de fus orar.

    Pohontu tine insa sa precizeze ca orele suplimentare sunt platite si nu sunt obligatorii. Face aceasta observatie dintr-un motiv foarte serios. In ultimii doi ani, EA a trecut printr-o serie dureroasa de procese intentate de o parte din angajatii din SUA pentru ca acestia erau obligati sa stea peste program. Firma a pierdut procesele, fiind nevoita sa plateasca cateva zeci de milioane de dolari despagubiri si sa-si schimbe politica.

    Cu sau fara ore suplimentare, Pohontu crede ca cele mai bune produse sunt, ca in orice industrie, cele pentru care oamenii lucreaza cu pasiune. Dar pasiunea trebuie si ea intretinuta, asa ca salariile platite in firma sunt “peste medie”, spune managerul general. Alte avantaje oferite angajatilor: asigurari medicale la o clinica privata, dar si optiuni pentru actiuni in companie. La angajare, oamenii primesc 100-200 de actiuni EA, lucru ce contribuie la fidelizare, pentru ca atunci cand firma merge bine, creste si valoarea actiunilor si asta e resimtita direct de fiecare angajat, explica Pohontu.

    De altfel, el este de parere ca romanii sunt in general mai fideli fata de compania unde lucreaza decat americanii, “cu conditia sa le oferi conditii bune”. Fidelitatea angajatilor este un punct cheie pentru EA, care e in competitie directa cu Gameloft in Romania pentru cei mai buni programatori, designeri si graficieni. Acestia din urma sunt tot mai importanti pe masura ce jocurile pentru mobil devin mai complexe si se face trecerea catre grafica 3D.

    “Suntem in competitie cu Gameloft pentru talent uman, dar si pentru piete de desfacere”, spune el, subliniind ca cele doua firme au inceput practic un proces de constructie al unei noi industrii. Pietele din est nu se compara cu Occidentul la nivel de vanzari. Regiunea de aici se afla deocamdata pe o “harta neagra” care mai cuprinde Asia Centrala si Africa, zone unde EA nu vinde jocuri pentru mobil. Si totusi, interesul americanilor pentru Romania si pietele din jur exista. Avand in vedere ca la nivel mondial au acorduri de vanzare cu operatori precum Vodafone si Orange, este de la sine inteles ca ele ar putea fi extinse si in Romania. “Deocamdata am avut doar contacte informative cu operatorii din Romania”, spune Pohontu. “Aici este nevoie de marketing serios pentru a promova acest gen de entertainment”. 

    Rivalii de la Gameloft – care s-a pozitionat in 2005 pe locul al patrulea in topul companiilor europene cu cea mai rapida crestere (Europe’s 500 fastest-growing companies) – au venit in Romania acum sase ani. Initial, compania a fost divizie a producatorului de jocuri Ubisoft, prezent si acesta in Romania. Studioul din Romania al Gameloft a asigurat cel putin cate un joc pentru mobilele a 8-10 milioane de europeni, iar compania a inregistrat in ultimii trei ani “three digit growth”, adica sporirea cu peste 100% a veniturilor. Explozia rezultatelor afisate de companie a venit in 2002, anul aparitiei primelor telefoane mobile cu suport Java, platforma care asigura capabilitati multimedia.

    In timp, programatorii de la Gameloft au trecut si pe alte platforme de dezvoltare – Brew, folosita cu precadere in SUA, precum si Symbian. Studioul din Bucuresti – care a avut in 2005 venituri de 46,8 de milioane de euro – este cel mai important al companiei, cu un sfert din cei circa 2.000 de angajati pe plan mondial si cea mai semnificativa capacitate de productie. “In anul 2000 aveam 16 angajati iar in prezent in jur de 450”, spune Paul Friciu, studio manager Gameloft. Paul Friciu a venit la Gameloft ca game designer, dupa ce a fost redactor la o publicatie specializata pe jocuri si dupa o scurta colaborare cu o editura bucuresteana care a cochetat la un moment dat cu ideea producerii unui joc pentru PC.

    Apropierea de studiourile Ubisoft a asigurat celor de la Gameloft un numar de licente de jocuri PC care au fost adaptate pentru piata mobilelor – “Prince of Persia”, “Might and Magic” sau “Brother in Arms”; un alt segment care furnizeaza idei pentru jocuri este cel cinematografic – “King Kong” este un exemplu, alaturi de “War of the Worlds”, de exemplu, film lansat in vara anului trecut in regia lui Steven Spielberg. Jocurile dezvoltate in-house, special pentru piata mobilelor, compun ultima categorie: “Block Breaker”, “Asphalt”, “Urban GT” sau “New York Nights”. Nu lipsesc o varianta de Solitaire sau cateva variante de poker cu tenta sexy. Din toate acestea, “Block Breaker” este un concept 100% romanesc si un hit, aflandu-se pe telefoanele a circa doua milioane de europeni; produse in Romania in intregime sau intr-o pondere importanta mai sunt “King Kong”, “Prince of Persia”, “Warrior Within”, “Mission Impossible 3”, “Brother’s in Arms 3D”.

    “In 2002 lucram pentru telefoane alb-negru, cu rezolutii mici, memorie putina si procesoare slabe. In prezent multe telefoane ofera posibilitatea rularii de jocuri complexe, in 3D, iar puterea de calcul a crescut considerabil. PC-urile au parcurs acest drum in 15 ani, telefoanele mobile in numai doi ani. Tehnologia exista, a trebuit numai sa apara cererea si vointa de pune la lucru tehnologia”, spune seful Gameloft Romania. Secretul cresterii explozive a vanzarilor de jocuri pentru telefoanele mobile poate fi, crede Paul Friciu, modul simplu de achizitionare – omul intra pe site-ul companiei de telefonie mobila, alege jocul, il descarca si il plateste odata cu factura.

    Recent Gameloft s-a extins in sud-estul Europei, deschizand o filiala in Bulgaria. “Tari ca Rusia, Ucraina sau Bulgaria ofera perspective atragatoare, deja exploatate de mari companii producatoare de jocuri video. Probabil ca si companiile de «mobile gaming» vor urma exemplul acestora”, spune Catalin Butnariu, producator la Gameloft.

    Care este publicul acestui gen de jocuri? “In general, cei care se joaca pe telefonul mobil fac parte din categoria «casual players». Statisticile arata ca o sesiune medie de joc pe telefonul mobil este de circa 5-6 minute. Jocurile pe mobil pot constitui un mijloc de a umple timpul de asteptare”, explica Butnariu. Ce o influenteaza? Momentan sunt destul de putini jucatori care considera mobilul ca pe o platforma serioasa de jocuri, comparabila cu PC-ul sau consolele.

    Situatia tinde sa se schimbe, pentru ca au aparut telefoane foarte puternice, care suporta si jocuri pe placul jucatorilor “hardcore”, adauga Butnariu. Chiar si fara prea mult marketing, raspunsul romanilor la acest nou gen de distractie este incurajator, spun principalii operatori de telefonie mobila. In 2005, veniturile din jocurile Java descarcate de clientii Orange Romania s-au triplat fata de 2004, a spus pentru BUSINESS Magazin Oana Comanescu, senior product manager. De asemenea, in primul trimestru al acestui an, veniturile s-au triplat fata de aceeasi perioada a anului trecut. “Acest lucru se datoreaza cresterii penetrarii terminalelor compatibile WAP si Java, deci a numarului de utilizatori potentiali”, explica oficialul Orange Romania. In ceea ce priveste numarul de descarcari de jocuri pentru mobil, acesta s-a triplat la Vodafone Romania in 2005 fata de 2004. In primele patru luni ale anului, fata de aceeasi perioada a anului trecut, numarul de descarcari a crescut cu 25%.

    Cine intra pe portalurile mobile pentru a descarca jocuri? “De obicei tinerii, care stiu sa foloseasca telefonul – este vorba de utilizatori fideli, care descarca in general 2-3 jocuri pe luna”, spune Oana Comanescu de la Orange. “De aceea, innoirea permanenta a titlurilor este un element cheie al mentinerii numarului de descarcari”. Un alt loc de unde se pot descarca jocuri pentru mobil este si portalul mobil.neogen.ro, lansat recent de furnizorul de servicii online Neogen.

    In Europa de Vest, piata de jocuri pe mobil are o cu totul alta scara decat la noi. In primul rand, valoreaza in jur de 100 de milioane de dolari pe an. “Competitia e la fel de dura ca in industria de film – nu exista companie care sa aiba o cota de piata mai mare de 30%”, spune directorul general al filialei EA Romania.

    Care sunt cele mai vandute jocuri pentru telefonul mobil? De departe, lider al vanzarilor este batranul “Tetris”. De altfel, detinerea licentei “Tetris”, pentru care Jamdat a platit 137 de milioane de dolari, a fost unul din factorii care au atras atentia Electronic Arts. “In general, jocurile de tip puzzle si cele bazate pe licente notorii (gen “Lord of the Rings”, “Fifa”) au mare succes”, explica Pohontu.  In Romania, Pohontu a testat deja piata printr-o colaborare cu operatorul Zapp. N-a fost un proiect mare – a adus venituri de circa 1.000 de dolari pe luna – dar a demonstrat ca exista potential.

    Tocmai acest potential este interesant pentru Mihai Pohontu. Simpla mentinere a unei companii pe linia de plutire, pe o piata unde are un loc bine stabilit, nu il intereseaza. In schimb, dezvoltarea filialei romanesti ca un punct de productie si distributie in regiune i se pare un proiect mult mai atragator. Dorinta de atragere a publicului in zona jocurilor pe telefon face apropieri destul de ciudate. Gameloft tocmai si-a asigurat licenta unei reprezentante a culturii pop mondiale, Paris Hilton, mostenitoarea lantului hotelier Hilton, care va darui numele si imaginea sa unui joc ce urmeaza sa apara – “Paris Hilton’s Jewelry Case”. Pana la aparitia “Casetei cu bijuterii”, Paris Hilton a “decorat” standul Gameloft, participand la E3, expozitia care constituie cel mai important eveniment al industriei jocurilor, recent incheiata la Los Angeles.

    Viitorul? Aflata la inceputuri, piata jocurilor pentru telefoanele mobile trebuie sa se defineasca si sa isi gaseasca locul in lumea entertainmentului. Analistii spun ca un sector cu potential mare de crestere este cel feminin, in special pentru doamnele trecute de prima tinerete. Asa ca odata cu mobilul cadou pentru mama, luati in consideratie si “Paris Hilton’s Jewelry Case” sau vreun joc de notorietate mondiala creat undeva, intr-un birou din Romania.

  • Business Magazin, în 2010 – Românii s-au îndrăgostit de şaorma cu de toate. Piaţa a sărit de 200 de milioane de euro

    E ieftina, pare sanatoasa si foarte comod de mancat, in pauza de masa sau chiar pe drum. In plina criza, afacerile cu saorma infloresc.

    Vineri, aproape de ora 12 noaptea, in zona Gara de Nord. Cinci pusti discuta zgomotos la o bere. Sau mai exact, la patru beri si o cola. “E cea mai buna. De asta am venit de la Ploiesti”, spune soferul grupului, cel care bea cola si infuleca de zor din saorma.

    Locul unde se petrec toate acestea se numeste “La Haleala” si are una dintre cele mai cautate saorma din Capitala, potrivit celor aproape 600 de pagini de comentarii ale topicului de discutii “Saorma si Pizza / Peregrinari prin Bucuresti”, deschis in urma cu aproape opt ani pe forumul computergames.ro. Astfel de discutii sunt insa frecvente pe toate forumurile romanesti, incepand cu cele generaliste si pana la cele dedicate tehnologiei, (xtrempc.ro sau softpedia.com), masinilor (daciaclub.ro) sau chiar nutritiei (GetFit.ro).

    De altfel, prin intermediul forumului l-am abordat si pe Razvan, administratorul firmei care detine saormeria. “Prietenii mi-au zis ca sunt nebun, dar eu cred ca am o nisa: o saorma, dar nu ieftina, ci asa cum am vazut eu in Siria sau in alte tari arabe pe unde am mai fost. Sunt, cred, singurul care foloseste ketchup Heinz. Si ei s-au mirat cand le-am spus ca il folosesc pentru saorma. Ba, mai mult, pe langa cele patru sosuri obisnuite (ketchup dulce si picant si maioneza cu sau fara usturoi – n. red.), mai am inca noua ale caror retete le-am adaptat eu “, spune Razvan, care pare ca ar putea sa vorbeasca ore in sir despre modul cum se prepara o saorma si sosurile cu care trebuie combinata.

    Cu astfel de ingrediente, “La Haleala” vinde cam 300-400 de saorma pe zi, cu un varf vinerea seara. La un pret de 14 lei, aceasta inseamna mai bine de 1.000 de euro pentru micutul spatiu comercial de 60 de metri patrati in care lucreaza patru oameni.

    “Cel mai mult am vandut 700 de saorma intr-o zi, dar suntem departe de ce vinde Dristor, Genin sau Maverick”. Cele trei nume mentionate de Razvan – situate in unele dintre cele mai dense zone din Capitala – sunt deschise in urma cu cel putin 10-15 ani, nu doi, precum micutul spatiu de 60 de metri patrati al lui Razvan, si sunt recunoscute de aproape toti jucatorii din domeniu ca fiind printre cele mai prolifice saormerii, avand clienti chiar si tarziu in noapte. De fapt, mai corect ar fi sa spunem ca au clienti mai ales tarziu in noapte, caci, pentru acest model de business, intervale orare precum 21.00-24.00 sau 03.00-04.00 inseamna un varf de clienti.

    “Sunt tineri care ies in oras, se intorc din cluburi si li se face foame sau taximetristi si alti muncitori care ies sau intra in tura. Iar saormeriile le ofera exact ceea ce isi doresc: un fel de mancare ieftin si la indemana”, crede sociologul Mircea Kivu.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2010.

  • Business Magazin, în 2010 – Străinii îşi lasă afacerile pe mâna românilor. Ce păţesc după

    Statutul pe care angajatii romani il au in afara tarii este greu de definit intr-un cuvant. Unii spun ca suntem candidatii perfecti pentru munca de jos, altii cred ca suntem hoti si cersetori si se feresc de noi, altii ne-au acordat suficient credit incat sa ne lase sa le conducem afacerile. In ultimii ani, cateva mii de romani au intrat in echipele internationale de conducere ale unor afaceri uriase. BUSINESS Magazin a vorbit cu o parte dintre ei si va prezinta povestile de succes ale expatilor „made in Romania“.

    Peste doua milioane de romani lucreaza in strainatate. Cei mai multi culeg capsune, lucreaza in hoteluri si restaurante, fac menajul sau au grija de copiii strainilor, unii inca mai culeg firimiturile de pe piata de constructii, iar altii si-au incercat pur si simplu norocul cu propriile afaceri. O alta categorie, mai putin numeroasa, este cea a specialistilor, precum medicii si inginerii, care si-au gasit prin forte proprii locuri de munca in afara tarii.

    Sunt insa si romani care au plecat de aici ca sa conduca acolo; au fost alesi din zeci, sute sau chiar mii de omologi din alte tari, dupa ce in Romania au demonstrat ca pot face fata unor responsabilitati mai mari.

    Si-au gasit locul peste tot in lume – in Europa, America, Asia sau Africa -, castiga bine si, spre deosebire de ceilalti conationali care lucreaza in strainatate, pastreaza o relatie lipsita de revolta cu tara natala. Nu sunt resemnati, nu exclud gandul de a se intoarce sa lucreze aici si nici nu vad in Romania o tara cu lipsuri multe si oportunitati putine. Ei nu au plecat de la rau la bine, ci de la bine la mai bine, iar toata povestea relocarii nu poarta incarcatura unei tranzitii fundamentale, ci reprezinta mai degraba o experienta personala si profesionala noua si prin care trebuie sa treaca, la un moment dat, orice manager cu pretentii.

    Mariana Gheorghe, care conduce cea mai mare companie din Romania – OMV Petrom -, Liliana Solomon, CEO Vodafone, sau Calin Dragan de la Coca-Cola sunt doar cateva exemple de oameni care, pana sa ajunga sa conduca afaceri mari in Romania, au condus divizii sau departamente in strainatate. Se intampla in orice domeniu, iar importul si exportul de manageri a devenit un fenomen firesc. Multi vad in mandatele internationale pe care le primesc cel mai bun stagiu de pregatire pentru o pozitie mai importanta si, de multe ori, evolutiile ierarhice ulterioare le confirma supozitiile.

    Sa luam un exemplu concret: Cristian Negrescu lucreaza ca senior director de operatiuni pentru categoria de ciocolata la nivel global in cadrul Kraft Foods. Numirea in aceasta functie a avut loc in urma cu trei luni, insa cariera de expat si-a inceput-o in urma cu 12 ani, cand, din functia de director tehnic adjunct la fabrica din Brasov a Kraft Foods Romania, a fost trimis la Strasbourg, ca responsabil de servicii tehnice al Kraft Foods Franta. In 2000, primeste postul de director de productie la fabrica din Halle, langa Bruxelles, iar cinci ani mai tarziu este numit director de operatiuni al Kraft Foods Belgia. Ramane in continuare un roman expatriat, pentru ca in 2008 devine directorul de dezvoltare si inginerie al Kraft Foods America de Nord, in divizia de snacks.

    Acum locuieste la Zürich. Nu se gandeste la ce-ar fi fost daca ar fi ramas in Romania, daca o ascensiune ierarhica la nivel local i-ar fi asigurat o viata mai linistita, dar poate mai saraca in satisfactii profesionale. “Sunt convins ca deciziile pe care le-am luat in viata ar fi lasat loc de mai bine, mai pragmatic, mai eficient. Dar cu certitudine, o decizie buna a fost cand, impreuna cu familia, ne-am hotarat sa ducem o <viata migratoare>.

    Vom avea o groaza de amintiri spectaculoase pentru pensie”, spune Cristian Negrescu. Pentru traseul profesional in cadrul celui de-al doilea producator mondial din industria alimentara da “vina” si pe o combinatie reusita dintre “sprijinul si increderea unor lideri de valoare” si o anumita doza de noroc “in momentele de turnura ale carierei mele: m-am aflat la locul si la momentul potrivit”. Dincolo de asta, Kraft Foods este o companie care, in general, incurajeaza transferul de talente de pe o piata pe alta. Numai la nivel de management, filiala din Romania si-a trimis reprezentanti in Austria (unul), in Elvetia (trei), Serbia (unul) si Ungaria (doi).

    De altfel, industria bunurilor de larg consum s-a transformat, in ultimii ani, intr-unul dintre cei mai activi exportatori de manageri. Sigur, o ierarhizare a celor mai generoase companii din acest punct de vedere si, implicit, a industriilor de care apartin este limitata si dependenta de investitiile straine dintr-un anumit domeniu. Altfel spus, numarul managerilor romani relocati in strainatate din industria auto, spre exemplu, este foarte mic, tocmai pentru ca nu prea ar avea unde sa se relocheze, in timp ce in sectorul bunurilor de larg consum, al serviciilor financiare sau al productiei farmaceutice, lucrurile stau mult mai bine datorita intrarii in piata a unui numar mare de jucatori internationali. Simona Popovici este cel mai recent exemplu de manager format in cadrul unei companii multinationale, din al carei plan de cariera face parte relocarea in strainatate.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din octombrie 2010.

  • Business Magazin, în 2010 – Moştenitorul imperiului Ţiriac preia ştafeta. Ce planuri are Ion Alexandru

    Decizia lui Ion Tiriac de a-l lasa pe fiul sau cel mare, Ion Alexandru Tiriac, la carma afacerilor din Romania reprezinta un moment de cotitura pentru grupul fondat de fostul tenisman. Care sunt primele decizii luate de Ion Alexandru Tiriac si cum vor influenta acestea viitorul grupului?

    Ion Alexandru Tiriac se da doi pasi in spate si arata cu mana stanga (dreapta e prinsa cu o atela din cauza unei caderi cu bicicleta) ultimul etaj din al treilea bloc pe stanga. Arata catre un penthouse (cele mai mari au peste 600 de metri patrati), unde spune ca se va muta impreuna cu familia lui. Suntem in Stejarii, clubul rezidential construit si detinut de Tiriac Holdings, un pariu scump facut de Tiriac senior si continuat cu un pariu riscant de Tiriac junior.

    “Credeti-ma, am avut si conflicte in familie pe tema asta”, spune zambind Ion Alexandru Tiriac. In privirea lui, atunci cand spune asta, se remarca in acelasi timp dorinta de afirmare pe piata de business din Romania, unde numele Tiriac este foarte puternic, insa Tiriac Junior nu a fost de la prima incercare bine primit, mai ales pe fondul stirilor negative din anii trecuti. In acelasi timp, glasul tradeaza o dorinta de conformare in linia afacerilor familiei si mai ales de luare a unor decizii care sa ajute la mentinerea sau cresterea acestora: dupa cativa ani de salturi in care Tiriac Holdings ajunsese la o cifra de afaceri de 1,7 miliarde de euro in 2008, anul trecut a adus o scadere semnificativa, Tiriac Junior estimand pentru 2009 afaceri “putin sub un miliard de euro pe grup”. In acest context, deciziile celui care se numeste “reprezentantul actionarului” par a se reuni acum in doua linii mari: atragerea de cash si rebrandingul grupului.

    Practic, orice plan pe care il are acum Tiriac Junior are legatura directa cu cele doua linii, care se intrepatrund. Vorbeste in acest sens despre vanzarea de active – referindu-se cu precadere la Tiriac Leasing: “Avand in vedere situatia actuala, va trebui sa atragem un partener pentru ca firma a ajuns la o marime prea mare ca sa o mai ducem singuri. Asta inseamna vanzarea sau fuziunea, inclusiv vanzarea unui pachet majoritar deoarece cine cumpara vrea controlul” -, dar si despre proiecte simple, care pot fi facute si lansate rapid pe piata, cum este cel al unei cladiri de birouri ce urmeaza a fi construita anul viitor in Piata Victoriei, pentru inchiriere: “Va fi o cladire cu 14 etaje si va pot spune deocamdata doar ca va fi cu siguranta gata la sfarsitul anului viitor”.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din septembrie 2010.

  • Business Magazin, în 2010 – Cum se fac bani dintr-o materie primă care nu se termină niciodată

    O afacere cu o materie prima care nu se termina niciodata este soluţia cea mai buna in vremuri dificile.Ca sa afle cum si mai ales cat se castiga din gunoi, BUSINESS Magazin a mers la poarta celor mai mari reciclatori ai Romaniei.

     Daca ar fi sa ma intrebati de trei ori, tot de atatea ori v-as spune ca m-as apuca de afacerea cu gunoiul. Este profitabila mereu. Din gunoi se pot scoate bani”, marturiseste Camelia Chirila, fondatoarea Cami Comexim. La 20 de ani de la infiintarea acestei companii, Chirila a schimbat de mai multe ori obiectul de activitate, pana cand a descoperit mirosul banilor. Dupa opt ani in industria confectiilor, anul 2000 a orientat businessul catre gunoi: “Am vrut sa imi duc cursurile de la facultate la un punct de colectare si nu avea cine sa mi le ia. Investitia a inceput cu o mie de lei si o masina pentru transportatul marfii pe datorie”.

    Primul camion pe care l-a transportat a fost catre Vrancart Adjud unde, pentru cele 40 de tone colectate, a primit un pic peste cinci mii de lei. “Ne-am achitat datoriile si am mers mai departe. Am mai cumparat masini pe care seara le reparam, iar dimineata le trimiteam pe drum”, isi aminteste ea cu nostalgie.In prezent, Cami Comexim colecteaza lunar 1.500 de tone de hartie si carton pe care le transporta atat in tara, cat si la export in Germania.

    “Cumparam hartia cu 10-35 de bani kilogramul si o vindem cu 45 catre reciclatori precum Vrancart si Petrocart, iar cele trei-patru tone de PET-uri pe care le colectam lunar le cumparam cu 0,35 lei pe kilogram si le vindem cu 0,85 lei la Buzau”, precizeaza patroana companiei cu afaceri anuale de peste 1,7 milioane de euro si un profit net de 100.000-200.000 de euro in fiecare din ultimii ani.

    Buzaul” despre care vorbeste Camelia Chirila este Greentech, o companie cu actionari taiwanezi, unul dintre cei mai mari reciclatori de PET din Romania. Sau, dupa cum rezuma Cristinel Dobrota, seful Greentech, o afacere pornita la sfarsitul anilor ’90 in urma unei idei taiwaneze (a sefului sau de atunci si actionarul fabricii de mase plastice la care lucra Dobrota), dar cu executie 100% romaneasca.

    “Cineva tot trebuie sa inceapa, deci mi-am zis sa fim chiar noi. Am avut discutii cu autoritatile de la Buzau despre viziunea Ministerului Mediului in ce priveste colectarea si reciclarea. Toti au vazut cu ochi buni aceasta idee si au fost impresionati. Dar atat, pentru ca alt suport nu am avut din partea autoritatilor”, isi aminteste Dobrota inceputurile uneia dintre primele afaceri din domeniul reciclarii deseurilor din Romania.

    Primul pas a fost sa cumpere o fosta ferma in apropierea Buzaului pentru depozit, iar in zona industriala a orasului au amenajat instalatia de transformare a deseurilor in materie prima. “Mai apoi am inceput sa umblam din poarta in poarta, la societati de salubritate, centre de tip remat sau puncte mici de colectare si la toti cei care aveau legaturi intr-un fel sau altul cu deseurile”, explica seful GreenTech, remarcand ca la acea vreme plasticul nu se colecta niciunde.

    Strategia a dat roade si daca in 2003 Greentech colecta anual circa 150 de tone si avea o singura instalatie de reciclat, in prezent cantitatea colectata este de 200 de ori mai mare, iar grupul detine patru instalatii de reciclare, doua la Buzau si doua la Iasi, unde din 2006, grupul a trecut la nivelul urmator de integrare si a infiintat o firma care transforma fulgii de PET-uri reciclate in fibre poliesterice, folosite, de exemplu, pentru covorasele masinilor sau umplerea pernelor.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din august 2010.

  • Business Magazin, în 2010 – Şapte mituri despre români si România

    Romanii se considera destepti, frumosi, ospitalieri, poeti si, in general, cred ca se descurca. Avem o tara frumoasa si cu mult potential, insa e intotdeauna vina vecinului pentru ca acesta nu este exploatat.

    Avem momente de glorie cand vine vorba de afaceri, dar sunt conjuncturale si doar putine se transforma in businessuri de anvergura. Sunt franturi despre cum se descriu romanii, mai in gluma, mai in serios, iar BUSINESS Magazin si-a propus sa dezbata 7 mituri despre romani si Romania, despre defectele, dar mai ales despre calitatile care ne definesc.

    “Ca o consolare pentru faptul ca suntem lipsiti, in general, de seriozitate, de acribie, de mandria lucrului bine facut, sau dintr-o profunda frustrare, ca o justificare pentru lipsa de pragmatism pe seama careia romanul tinde sa-si puna esecurile”, s-au nascut aceste mituri despre Romania, considera Catrinel Plesu, directorul Centrului National al Cartii.

    Catrinel Plesu pleaca in aceste aprecieri de la sintagma “romanul s-a nascut poet”, ca fiind printre cel mai des folosite mituri dintre cele pe care BUSINESS Magazin si-a propus sa le dezbata. Pana la urma, nu e nimic rau in a fi poet si chiar n-ar fi nimic rau in a fi granarul Europei. Problema apare atunci cand vorba in cauza isi pierde esenta si devine un fel de proverb, o vorba de duh spusa ca sa umple o conversatie sau ca sa scuze o greseala.

    Asadar, ne reprezinta, ne onoreaza sau ne acuza faptul ca romanii se considera frumosi, inteligenti, ospitalieri? Sunt in Romania cele mai frumoase femei din lume si cei mai buni croitori si ingineri software? Pana la urma, fiecare popor are parerile lui, mai mult sau mai putin magulitoare, la adresa cetatenilor sai.

    Fiecare natie considera ca are cele mai frumoase femei si fiecare popor vorbeste despre placerea de a primi oaspeti. In valoare absoluta, cele mai multe dintre aceste ziceri despre Romania sunt adevarate – romanii sunt placuti la infatisare, scriu poezie, omenesc oaspetii si asa mai departe, dar totul e in regula atat timp cat nu ne comparam cu altii, dupa cum spune Paul Marasoiu, unul dintre analistii intervievati pentru acest articol: “De ce credem ca am fi noi mai ospitalieri decat japonezii, croatii, marocanii sau eschimosii?

    Fiecare dintre noi, ca indivizi sau ca natiune, avem propria proiectie a imaginii despre noi insine. Important este ca aceeasi perceptie sa o aiba si cei din exterior, esential este ca evaluarea acestora sa fie similara celei la care noi ne raportam mental. In general noi, ca romani, avem tendinta de a ne asuma merite care nu ne apartin in mod direct si ne vedem mai frumosi, mai isteti nativ, mai inzestrati de mama natura, dar niciodata mai punctuali, mai seriosi, mai constiinciosi”.

    Odata iesiti “in lume”, calitatile pe care si le atribuie romanii devin in mare parte cu adevarat mituri. Adica, asa cum spune DEX-ul, “povestire de origine populara, cu continut fabulos, care explica in mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii si viata sociala”.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din august 2010.

  • Business Magazin, în 2010 – Visul creditelor ieftine: bancherii vs. restul lumii

    In doar cateva saptamani, de la „bancile sunt obraznice“ ale presedintelui Basescu s-a ajuns la amenintari cu procese colective ale clientilor care, cu legea in mana si cu forta internetului in spate, incearca sa obtina dobanzi mai mici la credite. Pentru prima oara de la inceputul crizei, bancile se gasesc intr-o ipostaza defensiva. Cum se va sfarsi aceasta disputa?

    “D-nule Ghetea.. noi, clientii.. consideram ca aceasta Ordonanta reprezinta cel putin decenta!! Desi nu credeam, acest Guvern s-a gandit macar o data si la oamenii pe care ei ii conduc si nu au mai tinut cont de interesele celor mari si puternici… La nivel national s-au strans mii de clienti nemultumiti ai diferitelor banci: BCR, VB, BancPost, BT, OTP… insufletiti de aceasta ordonanta… care si-au spus: STOP!! ajunge cat m-ati prostit… acum e timpul sa iau atitudine”, scrie Vestemeanu, un comentator de pe site-ul BUSINESS Magazin.

    In cateva cuvinte, mesajul lui Vestemeanu catre Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, a rezumat exact toate elementele conflictului care agita de cateva saptamani comunitatea celor cu credite la banci.Dupa scurtul interval de euforie in care banca era doar o sursa de bani pentru ziua de azi (locuinta, masina, aparatura electronica) si mai putin o sursa de ingrijorare pentru ziua de maine sau poimaine (plata creditului), criza si scaderea veniturilor i-au adus pe multi debitori la banci in postura de a-si plati tot mai greu datoria.

    Datele BNR arata ca volumul creditelor neperformante in valuta a crescut cu 300% din decembrie 2008 pana in iunie 2010, iar numarul celor cu intarzieri la plata de peste 90 de zile a crescut cu 80%, asa incat unul din zece debitori este restantier, acumuland in medie 1,4 credite restante.

    In ultimul Raport privind stabilitatea financiara, BNR si-a declarat “preocuparea” fata de riscurile de stabilitate financiara a tarii determinate de situatia populatiei, luand in calcul ca veniturile oamenilor stagneaza sau scad, iar serviciul datoriei nu poate scadea “semnificativ” din trei motive, de toate trei fiind responsabila politica de creditare a bancilor: cele mai multe imprumuturi sunt pe termen mediu si lung, cu decenii intregi de indatorare care stau in fata clientilor, o parte din imprumuturi sunt in valuta cu rate variabile ale dobanzii, deci vulnerabile la viitoarele cresteri de dobanzi pe pietele externe, iar multe credite au avut la inceput conditii promotionale a caror perioada de gratie a expirat sau va expira.

    Acestea au fost si temeiurile autoritatilor atunci cand au adaptat la conditiile din Romania faimoasa Directiva 48/2008 a CE privind creditele de consum, extinzandu-i aplicarea de la creditele noi la toate cele existente (circa 8 milioane) si de la creditele de consum la toate imprumuturile luate in anii anteriori, inclusiv cele imobiliare. “Ordonanta a fost adoptata in ultimul moment, pentru ca expira termenul acordat tarilor membre UE prin Directiva 48 si practic bancile a trebuit sa implementeze totul aproape peste noapte”, afirma Radu Topliceanu, director executiv Aria Credite Persoane Fizice la Raiffeisen Bank Romania.

    Directiva, care in esenta ar fi impus doar desfiintarea sau limitarea unor comisioane, intre care cel de rambursare anticipata, si transparenta calculului de dobanda, a devenit, in forma Ordonantei de Urgenta 50, intrata in vigoare la 21 iunie, un instrument de corectie pentru supraindatorarea din ultimii ani a celor circa 4,5 milioane de oameni care au luat credite de la banci. A devenit asa pe de o parte pentru ca transparenta calculului, dupa cum se stie, inseamna pierderi substantiale de venituri pentru majoritatea bancilor, care inainte determinau costul creditului prin marje aplicate la dobanzile interne de referinta si nu la indicatorii independenti – EURIBOR (la credite in euro), LIBOR (la credite in dolari sau alte valute), ROBOR (la credite in lei).

    Pe de alta parte insa, a devenit un instrument de corectie si pentru ca Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor, initiatoarea ordonantei, a intervenit in ecuatie, starnind spiritele: a comunicat Asociatiei Romane a Bancilor, la 29 iulie, ca bancile pot sa mentina vechiul nivel de dobanda, majorand marja fixa pentru creditele cu dobanzi variabile in momentul cand adopta noua formula de calcul ceruta de ordonanta, dar in acelasi timp a comunicat ca bancile nu pot majora marja fixa decat cu acordul clientului.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din septembrie 2010.