Tag: investitii

  • Prima benzinărie Gazprom din România, cap de pod pentru ruşi în Europa de Est

    Benzinăriile Gazprom deschise în România vor fi administrate de NIS, grupul petrolier sârbesc pe care îl controlează.

    România este cea de-a doua piaţă europeană în care benzinăriile Gazprom au intrat în funcţiune. La 19 decembrie 2012, prima benzinărie Gazprom a fost deschisă în Serbia. Dezvoltarea în segmentul de retail sub acest brand este planificată inclusiv pentru Bulgaria şi Bosnia-Herţegovina. Până la sfârşitul anului 2013, reţeaua de benzinării a Gazprom în Balcani va ajunge, conform reprezentanţilor companiei, la aproximativ 100 de benzinării.

    Benzinăriile vor activa pe segmentul premium al pieţei şi vor avea magazine, restaurante, cafenele, precum şi acces gratuit la internet.

    “Dezvoltarea benzinăriilor Gazprom în Balcani este obiectivul nostru strategic. Ne propunem să ne extindem prezenţa în Serbia şi România, iar pasul următor este să intrăm pe piaţa din Bulgaria. Sunt încrezător că în viitorul apropiat reţeaua de benzinării Gazprom va deveni o prezenţă răspândită în Balcani şi va prelua conducerea în piaţă”, a spus Alexander Dyukov, preşedintele consiliului de administraţie al Gazprom Neft.

    Până în acest moment, Gazprom, prin intermediul NIS, a achiziţionat trei benzinării particulare în România.

  • Provocarea Facebook: să-şi crească veniturile fără să-şi irite baza de utilizatori

    Analiştii anticipează pentru acest an o creştere a veniturilor Facebook de 30%, la 6,53 miliarde de dolari, faţă de un avans estimat de 35% în 2012. Încetinirea creşterii veniturilor şi a vânză­ri­lor a amplificat presiunile asupra Facebook de a găsi noi căi de creştere a afacerilor. În acelaşi timp, cea mai mare reţea de socializare la nivel mondial trebuie să calmeze temerile legate de respectarea confiden­ţialităţii datelor personale, să atragă investitori şi să respecte angajamentul directorului general Mark Zuckenberg, conform căruia Facebook este mai degrabă o mişcare socială decât o afacere. “Este o linie foarte fină pe care trebuie să evolueze. Totul face parte din durerile de creştere”, a declarat Victor Anthony, analist la Topeka Capital Markets.

    Mai multe pe zf.ro

  • Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Când e sânge pe stradă şi nimeni nu crede în viitor, atunci trebuie să cumperi. Aşa că hai să investim în anul 2013

    Criza din Europa s-a mai atenuat, iar sistemul financiar s-a îndepărtat de colaps. În Germania au loc alegeri, iar cancelarul Angela Merkel nu va mai bate cu pumnul în masă cerând austeritatea. Ea vrea să câştige alegerile şi are nevoie de o economie internă, dar şi a Europei care să-şi revină. Italia şi Spania sunt în convalescenţă, dar acasă, nu la spital. Aşa că sunt ceva şanse ca exporturile României, unde Germania, Italia, Spania sunt pieţe puternice de desfacere, să revină pe plus după un 2012 stagnant. E puţin probabil să sperăm la creşteri de 20-25%, dar un 5% tot ar fi realist şi ar mişca industria internă. Multe grupuri financiare şi-au retras o parte din banii din ţările de la periferia Europei, dar n-au ce să facă cu ei acasă, unde dobânzile sunt aproape de zero sau mai rău, ca în Elveţia, unde trebuie să plăteşti tu ca să ţii banii la bancă. Până la urmă tot vor încerca să revină în ţările emergente. Nu vor mai turna bani cu găleata, dar câteva zeci de milioane se mai găsesc. Grecia va sta sigur în picioare până la alegerile din octombrie din Germania, pentru că dacă ar ieşi din euro, nemţii ar fi cei mai afectaţi până la urmă. Vor deveni mult prea scumpi pentru cele mai multe ţări din Europa, şi atunci adio exporturi şi creştere economică internă.

    Mai multe pe zf.ro

  • Cei mai mari pierzători ai anului: Oamenii de afaceri care au făcut investiţii neprofitabile în 2012

    În luna mai, după listarea Facebook la bursa de la New York, participaţia lui Mark Zuckerberg la companie avea o valoare de aproape 19 miliarde de dolari, potrivit unui material The Guardian.

    În prezent, acţiunile lui Zuckerberg la Facebook valorează cu 5 miliarde de dolari mai puţin, pentru mulţi investitori fiind încă neclar de unde va scoate compania profituri pentru a justifica o valoare de piaţă atât de mare.

    Un semnal important este şi decizia multor acţionari vechi, angajaţi şi executivi Facebook de a vinde acţiunile pe parcursul acestui an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cei mai mari pierzători ai anului: Oamenii de afaceri care au făcut investiţii neprofitabile în 2012

    În luna mai, după listarea Facebook la bursa de la New York, participaţia lui Mark Zuckerberg la companie avea o valoare de aproape 19 miliarde de dolari, potrivit unui material The Guardian. În prezent, acţiunile lui Zuckerberg la Facebook valorează cu 5 miliarde de dolari mai puţin, pentru mulţi investitori fiind încă neclar de unde va scoate compania profituri pentru a justifica o valoare de piaţă atât de mare. Un semnal important este şi decizia multor acţionari vechi, angajaţi şi executivi Facebook de a vinde acţiunile pe parcursul acestui an.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ce face Zuckerberg cu milioanele câştigate

    Anunţul pe care l-a făcut Zuckerberg conţine informaţia potrivit căreia a donat o contribuţie de 18 milioane de acţiuni Facebook fundaţiei Sillicon Valley din SUA, în scopul explorării de noi zone în educaţie şi sănătate.
    El spune că decizia vine ca urmare a pactului semnat în urmă cu doi ani, “The Giving Pledge” prin care sunt de acord să doneze o parte din banii câştigaţi. Primul proiect în acest sens a fost legat de o reformă a educaţiei numită “Startup: Education” prin care lideri din politică au susţinut un contract inovativ în SUA, deschizând patru noi licee şi 11 şcoli generale.

  • Kaufland a investit 100 mil. euro în zece hipermarketuri

    Grupul a ajuns astfel la o reţea de 81 de magazine, consolidându-şi prima poziţie în topul celor mai extinse reţele de hipermarketuri din România. Cei patru concurenţi ai săi au împreună 69 de hipermarketuri. Magazinele Kauf­land sunt însă mai mici decât ale celorlalţi jucă­tori şi au şi politică de discount (preţuri mici). Lanţul german de hipermarketuri cu politică de discount a continuat să pompeze bani în economia locală în fiecare din ultimii ani în pofida unei evoluţii dezamăgitoare a consumului şi a unei economii care nu reuşeşte să iasă din zodia creşterilor de 1%. Noile deschideri din acest an ar putea ajuta reţeaua germană să îşi majoreze afacerile până la circa 1,5 miliarde de euro, cifră care i-ar asigura pentru încă un an poziţia de lider în comerţul autohton, potrivit estimărilor ZF. Anul trecut germanii au avut afaceri de 1,31 mld. euro.

    Mai multe pe zf.ro

  • Hidroelectrica a prins gustul energiei verzi subvenţionate şi investeşte 130 de milioane de euro

    “Promovarea unor proiecte de investitii optimizate pe criterii de eficienţă energetică, la capacităţi noi de producţie, care să se califice pentru acordarea de certificate verzi, reprezintă o prioritate pentru Hidroelectrica până în 2016, deoarece finalizarea lor va aduce venituri suplimentare de 165 euro pe fiecare MWh de energie regenerabilă produs şi va permite amortizarea accelerată a investiţiilor”, a declarat Remus Borza, administratorul judiciar al companiei de stat. Compania are în plan investiţii de 130 milioane de euro pentru construcţia de microhidrocentrale, iar până în 2016 va finaliza mai multe unităţi în judeţul Hunedoara. Pentru a putea primi certificate verzi, hidrocentralele trebuie să aibă o putere instalată mai mică de 10 MW. Potrivit companiei, în urma investiţiilor de 130 milioane de euro va obţine anual venituri suplimentare de 14,2 mil. euro din tranzacţionarea certificatelor verzi.

    Mai multe pe zf.ro

  • Hidroelectrica pregăteşte investiţii de 130 milioane de euro, pentru certificate verzi

    “Promovarea unor proiecte de investitii optimizate pe criterii de eficienţă energetică, la capacităţi noi de producţie, care să se califice pentru acordarea de certificate verzi, reprezintă o prioritate pentru Hidroelectrica până în 2016, deoarece finalizarea lor va aduce venituri suplimentare de 165 euro pe fiecare MW de energie regenerabilă produs şi va permite amortizarea accelerată a investiţiilor”, a declarat, într-un comunicat, administratorul judiciar al companiei de stat, Remus Borza.

    Compania are în plan investiţii de 130 milioane de euro pentru construcţia de microhidrocentrale, iar până în 2016 va finaliza mai multe unităţi în judeţul Hunedoara. Pentru a putea primi certificate verzi, hidrocentralele trebuie să aibă o putere instalată mai mică de 10 MW.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria Cluj-Napoca va investi 7,5 mil. lei în două creşe şi o gradiniţă

    În ceea ce priveşte proiectul de pe strada Moţilor din Cluj-Napoca, reprezentanţii municipalităţii au spus că în momentul de faţă este postată pe SEAP o cerere de oferte privind proiectarea noii grădiniţe-creşe, deschiderea ofertelor fiind programată pentru data de 17 decembrie. Investiţia, estimată la 5,4 mil. lei (1,2 mil. euro) prevede amenajarea a şapte săli de grupă, pentru 140 de copii la gradiniţă, respectiv o creşă pentru 80 de copii, cu patru săli de grupă.

    Mai multe pe zf.ro