Mihai lucrează de un an în una dintre băncile de top de pe piaţa locală, într-un sediu impunător din oţel şi sticlă din Piaţa Victoriei. Trebuie să sune în fiecare zi zeci de clienţi cu datorii şi să-i convingă să-şi plătească ratele restante.
Deşi i s-a promis că salariul lui va creşte după şase luni de la angajare şi are cea mai bună rată de colectare din echipa sa, primeşte în fiecare lună acelaşi răspuns când cere o mărire: „Luna viitoare”. Între timp, angajatorul i-a propus o altă formulă prin care i-ar creşte cu 40% salariul de 1.100 de lei – să muncească şi în zilele de sâmbătă.
La câteva sute de metri de turnul de oţel şi sticlă munceşte Andrei, de cinci ani angajat al unui operator telecom. Lucrează peste program cel puţin zece ore pe săptămână, fără ca cineva să-i dea vreun ban sau să-i spună „Mul-ţumesc!„. „Dacă aş pleca în fiecare zi după nouă ore de program, nu mi-aş termina niciodată volumul de muncă. Targeturile pe care mi le-au făcut îmi cer să fiu acolo cel puţin de la nouă la şapte„, spune Andrei.
Deşi este duminică şi a ieşit în oraş la meci, lui Alex îi sună telefonul primit de la companie. „Este o urgenţă„, spune el, în timp ce îşi lasă berea neterminată pe masă şi achită consumaţia. „Pe lângă faptul că banii nu au intrat de o lună, ne mai sună şi când vor ei„, spune tânărul de 27 de ani, brand manager la o companie din FMCG.
Cei trei au în comun un anume tip de angajator. Un angajator care îşi permite să încalce multe dintre reguli, mizând pe angajaţi care cu greu se pot desprinde de actualul loc de muncă din cauza lipsei de locuri de muncă. „Bancurile despre recrutare şi situaţia reală de la slujbă sunt, din păcate, prea des adevărate. Multe companii sunt sub presiunea de a recruta şi prezintă o realitate mai roz. Uneori angajatorii îşi mint angajaţii în mod deliberat, mult mai frecvent însă angajatorii se mint pe ei înşişi„, spune Sergiu Neguţ, partener în cadrul companiei de consultanţă Wanted Transformation.
Astfel, promisiunile pe care le fac angajatorii sunt pentru candidatul ideal, pe când angajatul real, în carne şi oase, nu are de cele mai multe ori acele performanţe, competenţe şi abilităţi ideale care i-ar permite să obţină toate avantajele descrise ca posibil de atins. De aceea, bonusurile, posibilităţile de promovare, vizibilitatea, autonomia, autoritatea sunt limitate în raport cu imaginea căpătată de angajat la recrutare. Dincolo de faptul că lui Mihai i se amână mărirea de salariu, solicitările legate de productivitate cresc de la o zi la alta.
Dacă până săptămâna trecută trebuia să-i convingă pe clienţii pe care îi sună să plătească 30% din restanţă, plafonul s-a mărit la 60%. „Apar, mai rar, situaţii şi mai vitrege, în care schema de plată se schimbă la scurt timp după angajare, fără legătură cu performanţa angajatului, cât mai degrabă cu performanţa companiei în ansamblu„, mai spune Neguţ despre situaţia în care se găseşte Mihai. Pe blogurile de specialitate li se atrage atenţia candidaţilor care aplică pentru un job în actualul context economic.
