BusinessMagazin

Tag: europa

  • Cele mai ieftine aeroporturi din Europa. Cât de scump e cel din Bucureşti

    Cel mai ieftin aeroport este Oslo Rygge, din Norvegia, cu taxe în valoare de 0.036 euro pe kilometru. Următoarele două sunt Stockholm Skvastra şi Bruxelles Charleroi, cu 0,037 euro pe kilometru şi 0,04 euro pe kilometru.

    Bucureşti Otopeni este al şaptelea cel mai ieftin aeroport de continent, cu taxe în valoare de 0,046 euro pe kilometru.

    Un alt lucru evidenţiat de studiu este că aeroporturile secundare pot fi mult mai ieftine decât cele principale, un exemplu în acest sens fiind diferenţa de taxe dintre Londra Heathrow şi Londra Luton. Heathrow, unul dintre principalele noduri de transport aerian, este de trei ori mai scump decât Luton.

    Aeroportul Henri Coan­dă (Otopeni), cel mai mare din ţară, a atras anul trecut noi companii aeriene, care au contribuit la creşterea venitu­rilor şi traficului de pasageri. Alături de companiile  tradi­ţionale care foloseau pistele de la Otopeni pentru decolări şi aterizări precum Tarom, British Airways, Lufthansa, Air France-KLM şi altele, pe lista de clienţi a celui mai mare aeroport din ţară s-au adăugat Air Serbia şi low-costul easyJet.

    Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează aeroporturile Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa), a finalizat primul trimestru cu un profit de 21,5 milioane de lei (4,8 mil. euro), de 2,7 ori mai mare faţă de nivelul obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile au crescut cu 7%.

     

  • Europa va creşte capacitatea de stocare a gazelor cu peste 75 mld. mc

    Potrivit datelor CEDIGAZ, o asociaţie internaţională care reuneşte aproximativ 100 de companii din domeniul gazelor naturale, în prezent se construiesc sau se extind capacităţi pentru înmagazinarea a 44 de miliarde de metri cubi de gaze la nivel mondial, jumătate din acestea fiind pe teritoriul Europei. Spaţiile de stocare europene vor fi suplimentate cu încă 55 de miliarde de metri cubi în viitorul apropiat, echivalentul a 59% din depozitele propuse spre construire la nivel mondial.

    Odată cu liberalizarea pieţelor europene, comerţul cu gaze naturale se intensifică şi la fel şi competiţia. Statele UE încearcă să găsească noi surse pentru acoperirea cererii de gaze naturale, ca urmare a conflictului dintre Rusia şi Ucraina, care ameninţă să perturbe alimentarea cu gaze spre continent, la fel ca în 2006 şi 2009.  Europa importă 50% din necesarul de gaze naturale, iar CEDIGAZ estimează că dependenţa de importuri va creşte la 70% până în 2030.

    Aproape 30% din consumul de gaze din Europa este acoperit de gazele ruseşti, iar jumătate din livrările Gazprom trec prin conductele din Ucraina. Statele europene trebuie să construiască mai multe spaţii de înmagazinare, consideră reprezentanţii CEDIGAZ, care anticipează o creştere a cererii de gaze naturale cu 15% în următorii 15 ani, la 595 de miliarde de metri cubi.  Marea Britanie construieşte sau are în plan să construiască cele mai multe spaţii de stocare a gazelor, urmată de Germania şi Italia.

  • Zona euro: Nu daţi banii pe prostii

    Premierul francez Manuel Valls, promotor al unui buget “contra austerităţii” pentru 2015, a afirmat aproape sfidător că ţara sa îşi va reduce deficitul şi datoria în ritmul în care poate, “fără a ne pierde din vedere priorităţile”, iar premierul italian Matteo Renzi a avertizat Berlinul că reţeta sa de austeritate impusă întregului continent stimulează instabilitatea politică, odată cu ascensiunea partidelor populiste şi de extremă dreapta, atâta vreme cât perspectivele de redresare economică nu se ameliorează.

    FMI a redus deja prognoza de creştere economică pentru zona euro, de la 1,1% în raportul din aprilie la 0,8% în raportul publicat zilele trecute, avertizând că zona euro ar putea intra în a treia recesiune din ultimii cinci ani. Fondul a cerut iarăşi Germaniei să pună la bătaie fonduri bugetare pentru stimularea economiei sale, în special prin investiţii publice în proiecte de infrastructură, şi a avertizat din nou că statele zonei sunt “captive” într-un model de creştere economică foarte slabă.

    Deocamdată, cancelarul Angela Merkel şi ministrul de finanţe Wolfgang Schaeuble au anunţat doar că obiectivul lor este atingerea unui buget echilibrat, susţinuţi atât de alegătorii majoritari de centru-dreapta din Germania, cât şi de aliaţi tradiţionali ca Olanda, Austria, ţările baltice sau scandinave, care împărtăşesc ideea că dacă Germania a putut să taie cheltuielile sociale şi totuşi să aibă creştere economică în ultimii ani, şi restul ţărilor ar trebui să facă la fel.

    Pentru adepţii austerităţii, un exemplu de succes invocat este redresarea fiscală a Greciei, prima economie-problemă a zonei euro, redresare care se desfăşoară în continuare fără să mai determine manifestaţii violente de protest sau căderi de guverne. Proiectul de buget al Greciei pentru 2015, care a fost aprobat de troica CE-BCE-FMI şi va fi pus în dezbatere publică în noiembrie, vizează un deficit fiscal de 0,2% din PIB, faţă de 0,8% estimat pentru anul acesta, o creştere economică de 2,9%, o reducere a şomajului la 22,5% de la nivelul actual de 27% şi reducerea de la 175% la 160% din PIB a datoriei publice. Anul acesta, economia elenă este anticipată să crească, după şase ani de recesiune, cu 0,6%. Programul de investiţii pentru anul viitor are în vedere cheltuieli de 6,8 mld. euro, din care 6,1 mld. euro vor fi distribuite pentru proiecte cofinanţate de UE.

    Guvernul grec ar urma să acorde şi o serie de facilităţi fiscale, mărind numărul ratelor în care grecii îşi pot plăti ratele către stat, iar cca 540 mil. euro sunt prevăzute pentru compensarea tăierilor de salarii şi pensii din anii de austeritate. Cât priveşte finanţarea statului, aceasta ar urma să se facă prin emisiuni de obligaţiuni pe 7 şi 10 ani. În următoarele săptămâni va fi adoptată şi legislaţia pentru reglementarea plăţilor restante ale companiilor şi ale gospodăriilor către fondurile de pensii, fisc şi bănci, care ar urma să includă şi o nouă lege a falimentului personal.

  • Domeniul în care România stă mai bine decât toată Europa. Singurele ţări care ne depăşesc sunt din Asia

    România are cel mai rapid trafic de internet din Europa şi al treilea la nivel mondial, după un clasament recent publicat de Bloomberg. Singurele state cu viteze superioare celor înregistrate la noi sunt Hong Kong şi Japonia.

    România a urcat de pe poziţia a cincea, pe care a ocupat-o în acelaşi clasament în prima jumătate a anului. Viteza medie de la noi, de 47,9 megabiţi pe secundă, este cu 160% mai mare decât mediaglobală de 18,4 megabiţi pe secundă.

    După România, în clasament urmează Coreea de Sud, Letonia, Singapore, Elveţia, Bulgaria, Olanda şi Belgia.

    România ocupă primul loc şi  într-un top la nivel global în funcţie de procentajul hotelurilor care oferă clienţilor acces gratuit la internet WiFi, cu o rată de 99%, similară cu cea din Vietnam, în timp ce doar două alte state europene, Polonia şi Slovacia, sunt de asemenea prezente între primele zece.

  • Nuland către liderii central-europeni: Cum puteţi dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea când ziua protejaţi oficialii corupţi de urmărirea judiciară?

    Într-un discurs susţinutul la Washington în cadrul CEPA (Central Europe Strategy Forum), Nuland a amintit că în urmă cu 25 de ani, în Europa Centrală, “cetăţenii s-au ridicat pentru dreptul la organizarea de alegeri libere, au construit instituţii puternice şi independente, o societate civilă şi o presă vibrantă”. “Ei au reformat economiile ţărilor lor, au stabilizat moneda, privatizând industriile ineficiente, au deschis piaţa muncii şi au permis accesul investitorilor străini. Pe scurt, ei au restaurat democraţia liberală în inima continentului. Şi le-au demonstrat scepticilor că se înşală. Aderând în valuri succesive la NATO, ei au extins graniţele familiei noastre euro-atlantice”, a explicat oficialul american.

    Salutând această evoluţie, Nuland a avertizat însă că, în prezent, această alegere este ameninţată atât la nivel extern, cât şi intern. În privinţa luptei externe, Nuland s-a referit la criza ucraineană şi ameninţarea venită din partea grupării Stat Islamic, subliniind unitatea de care au dat dovadă ţările aliate. Ea s-a referit însă şi la lupta de protejare a democraţiei, la nivel intern.

    “La fel cum lucrăm împreună pentru a apăra valorile noastre la nivel extern, trebuie să le fortificăm şi la nivel intern. În Europa Centrală de astăzi, aş spune că ameninţările interne la adresa democraţiei şi libertăţii sunt la fel de îngrijorătoare. În această regiune, cele două cancere, regresul democratic şi corupţia, ameninţă visul pentru care atât de multe persoane au muncit începând din 1989. Şi, vedem lideri din regiune care în timp ce culeg beneficiile apartenenţei la NATO şi UE, par să fi uitat valorile pe care se bazează aceste instituţii”, a afirmat oficialul american.

    “Aşa că astăzi îi întreb pe aceşti lideri: Cum puteţi dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea, în timp ce ziua promovaţi “democraţia neliberală”, încurajaţi naţionalismul, impuneţi restricţii presei sau demonizaţi societatea civilă! Pun aceeaşi întrebare şi în legătură cu cei care protejează oficialii corupţi de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei sau fac afaceri care cresc dependenţa ţărilor lor de o sursă de energie în pofida politicii declarate de diversificare”, a adăugat Nuland.

    Ea a precizat, de asemenea, că ţările din Europa Centrală trebuie să rămână vigilente. “Putem fi puternici doar protejând pluralismul politic, societatea civilă şi dreptul de contestare în interiorul graniţelor noastre; doar atunci când guvernele noastre sunt curate, transparente şi responsabile în faţa poporului în slujba căruia se află”, a conchis oficialul american.

    Acest discurs intervine în contextul în care în România are loc unul dintre cele mai mari scandaluri de corupţie, dosarul Microsoft, în care apar numele mai multor miniştri, dar şi al premierului Victor Ponta.

  • DHL face prima livrare cu drone înaintea giganţilor Amazon şi Google

    Divizia DHL a Deutsche Post AG, cel mai mare furnizor de servicii poştale din Europa face astăzi primele livrări cu drone în Europa. DHL va livra medicamente locuitorilor Juist, o mică insulă din nord-vestul Germaniei.

    Zborul de astăzi va dura până la 30 de minute, iar evenimentul marchează şi începutul unui program pilot de testare de 30 de zile prin care se va decide dacă livrările prin intermediul dronelor – denumite “parcelocoptere” sunt mai eficiente decât metodele tradiţionale de livrare, potrivit Entrepreneur.com. Pe durata perioadei de probă, DHL va trimite medicamente pe insulă de două ori pe zi prin intermediu unei drone, modalităţi de transport precum aernovele sau feribotul, nu sunt valabile. DHL a obţinut aprobarea autorităţilor statale, a celor de trafic aerian şi a ministerelor federale de transport pentru a funcţiona într-o zonă cu trafic aerian restricţionat.

    Programul pilot al DHL este similar cu testările cu drone făcute de giganţii din Sillicon Valley Amazon şi Google. Reprezentanţii ambelor companii au declarat  că folosirea dronelor pentru livrările comerciale este la ani distanţă de concretizare, mai ales din cauza regulilor stricte impuse de Administraţia Federală Aviatică Americană (AFAA). Instituţia a interzis o livrare de bere cu drone pentru pescarii din Minnesota şi folosirea dronelor pentru fotografii de către echipa de baseball Washington Nationals.

    Reprezentanţii DHL cred că livrările cu drone pot fi făcute, cel puţin în ţările din afara Statelor Unite ale Americii.

     

     

  • DHL face prima livrare cu drone înaintea giganţilor Amazon şi Google

    Divizia DHL a Deutsche Post AG, cel mai mare furnizor de servicii poştale din Europa face astăzi primele livrări cu drone în Europa. DHL va livra medicamente locuitorilor Juist, o mică insulă din nord-vestul Germaniei.

    Zborul de astăzi va dura până la 30 de minute, iar evenimentul marchează şi începutul unui program pilot de testare de 30 de zile prin care se va decide dacă livrările prin intermediul dronelor – denumite “parcelocoptere” sunt mai eficiente decât metodele tradiţionale de livrare, potrivit Entrepreneur.com. Pe durata perioadei de probă, DHL va trimite medicamente pe insulă de două ori pe zi prin intermediu unei drone, modalităţi de transport precum aernovele sau feribotul, nu sunt valabile. DHL a obţinut aprobarea autorităţilor statale, a celor de trafic aerian şi a ministerelor federale de transport pentru a funcţiona într-o zonă cu trafic aerian restricţionat.

    Programul pilot al DHL este similar cu testările cu drone făcute de giganţii din Sillicon Valley Amazon şi Google. Reprezentanţii ambelor companii au declarat  că folosirea dronelor pentru livrările comerciale este la ani distanţă de concretizare, mai ales din cauza regulilor stricte impuse de Administraţia Federală Aviatică Americană (AFAA). Instituţia a interzis o livrare de bere cu drone pentru pescarii din Minnesota şi folosirea dronelor pentru fotografii de către echipa de baseball Washington Nationals.

    Reprezentanţii DHL cred că livrările cu drone pot fi făcute, cel puţin în ţările din afara Statelor Unite ale Americii.

     

     

  • Companiile din Europa câştigă lupta pentru supremaţie în dezvoltarea de aplicaţii mobile

    Firme precum Supercell sau King nu se bazează pe un singur brand, dar reuşesc să adune sume impresionante folosind platformele AppStore sau Google Play.

    În 2013, vânzarile de pe AppStore au depăşit 10 miliarde de dolari, inclusiv o sumă record de peste 1 miliard de dolari în luna decembrie (peste trei miliarde de aplicaţii descărcate în ultima lună a anului precedent). În mai 2013, Apple a anunţat că a atins numărul de 50 de miliarde de aplicaţii descărcate la nivel mondial. “Vrem să le mulţumim clienţilor noştri pentru că au făcut din 2013 cel mai bun an al nostru de până acum”, a spus Eddy Cue, vicepreşedinte al Apple.

    Dintre cele mai de succes cinci aplicaţii din Appstore, adică jocurile care au generat cele mai mari venituri, patru au fost realizate de două companii: King din Marea Britanie şi Supercell din Finlanda. Supercell, “responsabilă” pentru Clash of Clans şi HayDay, a atras în octombrie 2013 cea mai mare investiţie de care a beneficiat vreodată o companie de aplicaţii mobile: compania japoneză SoftBank a plătit 1,5 miliarde dolari pentru 51% din companie.

    Supercell a început activitatea în mai 2010 într-un birou din Helsinki, iar în 2011 cifra de afaceri a fost de doar 203.000 dolari. Anul următor, însă, compania a înregistrat un profit de 40 de milioane de dolari la vânzări de 105 milioane de dolari. În primul trimestru din 2013, vânzările au atins 178 de milioane de dolari, sume provenite de la cele două jocuri de succes ale companiei. O singura companiei atinsese, în trecut, o valoare de piaţă mai mare decât Supercell: Rovio, tot din Finlanda, care dezvoltase seria Angry Birds. Vânzările Rovio au scăzut însă, şi odată cu ele şi evaluarea companiei.

    Clubul aplicaţiilor evaluate la peste un miliard de dolari este unul select, din care mai fac parte branduri precum Evernote, Tango, Spotify sau BuzzFeed. Privind lupta dintre giganţi precum Facebook, Google sau Microsoft, este de aşteptat ca în următorii ani să asistăm la noi tranzacţii de ordinul miliardelor de dolari.

  • Scoţia şi separatismul, ca simptom de epidemie geopolitică

    ANDREAS UTERMANN, DIRECTOR DE INVESTIŢII LA ALLIANZ GLOBAL INVESTORS, consideră că mişcările de independenţă s-ar putea extinde ca focul în Europa, unde vocile care susţin autonomia sau independenţa se fac auzite peste tot, din Spania, Franţa, Belgia sau Italia şi până în Bosnia şi Herţegovina, Cipru, România, Republica Moldova sau Georgia, fără să mai vorbim de estul Ucrainei, actuala zonă fierbinte a continentului.

    Marea Britanie a fost centrul gravitaţional al sistemului internaţional de la sfârşitul războaielor napoleoniene şi până la Al Doilea Război Mondial. Structura imperială construită de britanici a configurat nu doar sistemul internaţional, dar şi ordinea politică a unor state diverse, din Statele Unite şi până în India. Regatul Unit a creat şi a condus revoluţia industrială şi în multe privinţe a reprezentat un pivot al istoriei mondiale. Faptul că această uniune ar putea fi dizolvată este şocant şi dezvăluie informaţii importante despre direcţia către care se îndreaptă lumea, explică analistul politic George Friedman.

    Jeremy Warner, editor la publicaţia The Daily Telegraph, spune că ceea ce se întâmplă în Scoţia aparent este de mică amploare, având în vedere că economia regiunii are o contribuţie de sub 10% la PIB-ul britanic. Istoria este însă plină de evenimente aparent neimportante care au declanşat evenimente de un impact mult mai mare, unele cu consecinţe geopolitice şi economice catastrofale. Un astfel de exemplu este Primul Război Mondial, de la a cărui izbucnire s-au împlinit 100 de ani, declanşat de asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz Ferdinand şi a soţiei sale Sophie.

    Alte evenimente iniţial minore au avut efecte pozitive majore, prin intermediul perestroikăi şi glasnostului, un exemplu fiind greva de la şantierul naval Gdansk din Polonia, care a culminat cu căderea zidului Berlinului şi reconfigurarea geopolitică a celei mai mari părţi a estului Europei.

    Pentru britanici, divizarea naţiunii ar fi în mod evident un eveniment de mare amploare. Indiferent de rezultatul referendumului, acesta pare destinat să modifice pentru totdeauna natura uniunii, iar rămânerea Scoţiei în Marea Britanie va fi aproape la fel de dificilă, din punctul de vedere al implicaţiilor constituţionale, ca şi separarea completă.
    Pentru a convinge scoţienii să rămână în uniune, liderii principalelor partide din Marea Britanie, conservator, laburist şi liber-democrat, David Cameron, Ed Miliband şi Nick Clegg, au promis alocarea mai echitabilă a resurselor şi menţinerea sistemului de finanţare Barnett prin care sunt distribuite fondurile publice la nivelul Regatului Unit. În opinia lor, formula Better Together (Mai Bine Împreună) este o viziune care poate fi îmbrăţişată de Scoţia.

    Pe de altă parte, Lordul Barnett, care a creat sistemul de finanţare în 1978, pe vremea când era şeful trezoreriei britanice, a afirmat într-un interviu pentru BBC Radio că acest sistem este ”incorect„ şi a reiterat apelul să fie eliminat.

    Angajamentul celor trei lideri politici a apărut pe prima pagină a publicaţiei Daily Record. Susţinătorii independenţei, în frunte cu prim-ministrul Scoţiei, Alex Salmond, consideră că planul, anunţat abia sfârşitul campaniei, este o insultă la adresa inteligenţei alegătorilor.

    Planul promite prerogative extinse pentru Parlamentul din Scoţia şi recunoaşte că uniunea există pentru a asigura oportunităţi şi securitate pentru toţi, prin distribuţia echitabilă a resurselor. O altă prevedere este faptul că ultimul cuvânt în finanţarea sistemului naţional de sănătate va reveni guvernului scoţian.

    ERSPECTIVELE ECONOMICE ALE UNEI SCOŢII INDEPENDENTE
    Să ne imaginăm o ţară cu populaţia statului american Colorado, cu suprafaţa Cehiei şi cu o industrie financiară de 10 ori mai mare decât restul economiei, care este dominată de petrol, alcool şi turism, avertizează preşedintele companiei de consultanţă Stratfor, George Friedman. Aşa ar porni Scoţia ca stat independent.

    Discuţiile despre împărţirea activelor şi a datoriilor şi asigurarea stabilităţii sectorului bancar ar putea schimba toate aceste lucruri. În acelaşi timp, companii ca Royal Bank of Scotland au avertizat deja că îşi vor transfera operaţiunile centrale din regiune.

    Analiştii, companiile şi politicienii iau în serios posibilitatea separării Scoţiei şi există dezacorduri privind performanţele economice ale noii naţiuni, unii prezicând austeritate bugetară şi preţuri mai mari, în timp ce alţii consideră că un plan de a reduce taxele pentru companii ar ajuta la atragerea unor noi afaceri.

    ”Pe termen scurt, standardul de viaţă ar scădea, existând un impact economic uriaş din cauza incertitudinilor. Pe termen lung, în lume există numeroase ţări de dimensiunea Scoţiei care sunt bogate şi prospere, dar depinde de cât de buni vor fi oficialii aleşi„, a arătat Rob Wood, economist la Berenberg Bank în Londra şi fost oficial al Băncii Angliei.

    Economia Scoţiei este de circa 130 de miliarde de lire sterline (211 miliarde de dolari), sau de 150 de miliarde de lire dacă este inclusă şi contribuţia activităţilor din Marea Nordului. PIB-ul este echivalent cu cel al Qatarului sau al Greciei.

    Între principalele probleme cu care s-ar confrunta premierul Alex Salmond va fi finanţarea statului şi anume să atragă creditorii fără să beneficieze de reputaţia Marii Britanii, care nu a intrat vreodată în default, de-a lungul secolelor.
    Oficialii de ambele părţi ale graniţei nou formate îşi vor disputa dreptul de proprietate asupra petrolului şi gazelor din Marea Nordului, dar Scoţia mai are şi whisky, cu exporturi anuale de circa 4,3 miliarde de lire, şi turism, vizitatorii cheltuind anul trecut în regiune 4,6 miliarde de lire.

  • ANALIZĂ: Mişcările separatiste care ar putea fi inspirate de referendumul scoţian

    În jumătatea estică a Europei, destrămarea Uniunii Sovietice şi cea a Iugoslaviei au creat numeroase ţări noi, dar în Europa de Vest, graniţele au rămas aceleaşi. Cu toate acestea, există tendinţe separatiste, unele dintre ele militante, relatează Deutsche Welle, în pagina electronică.

    CATALONIA

    Cea mai mare influenţă a referendumului din Scoţia va fi în Catalonia. Regiunea beneficiază în prezent de un nivel ridicat de autonomie culturală şi politică şi are propriul parlament regional. Dar catalanii vor propriul stat, în principal din raţiuni economice, ei afirmând că Spania ca întreg profită de bogăţia Cataloniei. De la începutul crizei economice, numărul celor care susţin independenţa a crescut în mod semnificativ. Guvernul regional din Barcelona vrea să organizeze un referendum ca cel din Scoţia în noiembrie, dar Madridul refuză să îl accepte. O confruntare pare, astfel, inevitabilă.

    ŢARA BASCILOR

    Naţionalismul basc şi limba bască au fost oprimate în timpul dictaturii lui Franco, la fel ca în Catalonia. Dar Ţara Bascilor spaniolă este într-o situaţie economică mai proastă decât Catalonia. Cu toate acestea, o minoritate a naţionaliştilor basci este mult mai militantă în prezent. Organizaţia bască ETA a ucis peste 800 de persoane în 50 de ani în efortul de a obţine separarea de Madrid. În urmă cu trei ani, ETA a renunţat la violenţă. Dar nici asaltul, nici negocierile nu au adus Ţara Bascilor mai aproape de un referendum.

    FLANDRA

    În ultimele alegeri parlamentare din Belgia, Noua Alianţă Flamandă condusă de Bart de Wever a devenit cea mai puternică formaţiune din Flandra. De Wever este convins că statul belgian se va destrăma oricum, aşa că vrea stabilirea unei Flandre independente prin negocieri. Separatismul flamand este un caz special: Belgia este formată din Flandra vorbitoare de olandeză, Valonia vorbitoare de franceză – care include şi o comunitate vorbitoare de germană – şi regiunea bilingvă Bruxelles.

    Dacă Flandra se va separa, Belgia îşi va pierde jumătate din populaţie şi putere economică. O mare problemă în acest caz ar fi însă Bruxelles-ul, unde se află sediile UE şi NATO. Neclară va fi şi situaţia Valoniei. Au fost discuţii despre unirea acesteia cu Franţa, Luxemburg sau chiar Germania. Dar până în prezent, belgienii au reuşit să rămână împreună.

    PADANIA

    Mişcarea separatistă din nordul Italiei are motivaţii strict economice. Nordul, cu regiunile Lombardia, Valle de Aosta, Piemont, Liguria, Veneţia şi Emilia Romagna, generează o mare parte din produsul naţional al Italiei. Mulţi italieni din nord cred că cei din centrul şi sudul Italiei risipesc banii pe care ei îi câştigă cu greu. În anii ’90, partidul Liga Nordului a cerut o separare deplină a regiunii Padania, nume derivat din “pianura padana”, denumirea italiană a Văii Po. În prezent, Liga Nordului este mult mai moderată şi cere doar ca nordul să păstreze trei sferturi din banii produşi, în loc să îi transfere Romei.

    TIROLUL DE SUD

    În Tirolul de Sud, factorii economic şi cultural-istoric se îmbină. Tirolul de Sud a aparţinut Austro-Ungariei până la sfârşitul Primului Război Mondial, după care a fost atribuit Italiei. După o fază de “italienizare” în timpul regimului lui Mussolini, Tirolul de Sud a câştigat din ce în ce mai multă autonomie politică şi lingvistică, după al Doilea Război Mondial. Bogata regiune are chiar dreptul de a-şi păstra o mare parte din venit. Multă vreme, cetăţenii din Tirolul de Sud au părut mulţumiţi, dar criza datoriilor a reaprins sentimentul separatist şi tot mai mulţi dintre ei cer separarea de Roma.

    CORSICA

    Multă vreme, statul francez a încercat să elimine complet limba corsicană din viaţa publică şi din şcolile de pe insulă. Încercările de obţinere a autonomiei au fost combătute. Grupările militante, în principal FLNC, au încercat timp de mulţi ani să iasă de sub suveranitatea Franţei prin violenţă, atacând reprezentanţii sau simbolurile statului francez şi casele de vacanţă ale cetăţenilor Franţei continentale.

    În această vară, FLNC a anunţat că nu va mai folosi violenţa, dar potenţialul de conflict rămâne. Sugestiile de autonomie făcute de Guvernul socialist condus de Lionel Jospin, în 2000, au înfuriat opoziţia conservatoare. Aceasta consideră că dacă va fi acordată autonomie Corsicăi, şi alte regiuni, precum Bretania sau Alsacia, ar putea cere independenţa. În mod tradiţional, Parisul manifestă prea puţină consideraţie faţă de limbile regionale, devreme ce politicenii din capitala Franţei le consideră periculoase pentru unitatea ţării.

    BAVARIA

    Puţini bavarezi se gândesc probabil serios la înfiinţarea unui stat propriu. Bavaria are deja termenul “stat” inclus în numele său oficial “Freistaat Bayern” – statul liber Bavaria. Există însă şi secesionişti bavarezi, cum ar fi politicianul conservator Wilfried Scharnagel (CSU) care a cerut separarea de Germania într-o carte publicată în 2012. Dar până în prezent nu a apărut o mişcare semnificativă în acest sens.

    Mişcări separatiste nu există însă doar în Europa, subliniază CNN, enumerând şi alte zone din lume.

    QUEBEC

    În 1995, provincia Quebec a organizat fără succes cel de-al doilea referendum în 15 ani pentru a se separa de Canada, după ce locuitorii săi au respis această propunere în 1980. Mulţi au atribuit această înfrângere întrebării neclare la care au fost chemaţi să răspundă cetăţenii. În timp ce scoţienii vor fi întrebaţi simplu dacă “Scoţia trebuie să fie o ţară independentă”, canadienii din Quebec au fost întrebaţi dacă “sunt de acord ca (provincia) Quebec să devină suverană, după ce a oferit oficial Canadei un nou Parteneriat Politic şi Economic, în cadrul proiectului de lege privind viitorul Quebecului şi al acordului din 12 iunie 1995”. Din 1995 însă, apetitul Quebecului pentru independenţă pare să fi scăzut.

    CHINA

    China are motive să fie îngrijorată de mişcările separatiste, care îşi fac simţite vocile din Tibet până în Hong Kong, fără a mai menţiona “renegata provincie” Taiwan. În acest sens, cotidianul controlat de stat Global Times a luat atitudine împotriva independenţei Scoţiei, afirmând: “dacă Scoţia obţine independenţa, Marea Britanie va coborî de la nivelul de ţară de primă clasă la cel de rangul al doilea, ceea ce va rupe din nou echilibrul în Europa. Iar consecinţele ar putea avea influenţă asupra geopoliticii internaţionale”.

    Provincia vestică Xinjiang, unde trăiesc numeroşi uiguri, are una dintre cele mai vocale mişcări separatiste. Atacurile din gări şi alte locuri publice din provincie au determinat autorităţile chineze să lanseze o campania antiteroristă în Xiniiang, pe care activiştii uiguri o numesc Turkistanul de Est.

    KURDISTAN

    Kurzii au militat multă vreme pentru o ţară a lor şi, paradoxal, acum, când este nevoie de un front unit împotriva ISIS, kurzii au cea mai mare şansă de a câştiga în sfârşit mai multă autonomie în nordul Irakului. Kurzii au fost divizaţi şi reprimaţi de la destrămarea Imperiului Otoman, când au fost stabilite actualele graniţe internaţionale ale regiunii, făcând din Kurdistan cea mai mare naţiune din lume fără stat. Siria şi Turcia au, de asemenea, comunităţi kurde importante şi este puţin probabil ca acestea să vadă cu ochi buni o independenţă mai mare acordată kurzilor în Irak.