BusinessMagazin

Tag: CEO

  • Sfaturi pentru tinerii manageri de la… Robert Popescu, şeful A&D Pharma

  • Sfaturi pentru tinerii manageri de la… Dan Şucu, proprietarul Mobexpert

     

  • Cel mai puternic CEO din farma: Robert Popescu

    “Am fost nu neapărat un student eminent, ci unul foarte bun în zonele care l-au interesat şi mai puţin atent la notele de la materiile neimportante.” Robert Popescu absolvea secţia de calculatoare a Facultăţii de Informatică din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti în 1989. A lucrat două luni şi jumătate în vechiul regim – “o experienţă pe care n-o s-o uit uşor pentru că numai în armată mai dormeam cu capul pe birou patru ore pe zi” – iar apoi a început să se apropie de domeniul în care a a studiat: IT-ul. A primit o ofertă de a face ordine în sistemul informatic al unei companii nou-înfiinţate şi pentru că ştia engleza şi avea simţul comerţului a avansat într-un an în funcţia de director general adjunct. Avea 26 de ani când grupul israelian Eisenberg, cu care compania sa trebuia să fuzioneze, i-a oferit poziţia de şef al reprezentanţei din România. Câştiga de patru ori mai mult decât ca specialist IT în Institutul de Cercetări al Ministerului Industriei Alimentare.

    A încercat apoi să preia contractul de privatizare al TVR2 printr-o licitaţie menită să îmbunătăţească infrastructura de transimisie a postului – “o misiune care a eşuat din cauza situaţiei politice”. Al doilea proiect de care se leagă numele său este cel de construire a primei electrocentrale private din România. În 1994 au început discuţiile pentru o centrală în cogenerare pe locul unde se află astăzi CET Grozăveşti. Un an mai târziu s-a semnat contractul de 100 de milioane de dolari, proiectul era cât pe ce să prindă contur, dar ulterior a fost blocat pentru că nu s-a reuşit garantarea de către stat a unei părţi din suma respectivă. “A fost ca un copil al meu din punct de vedere al efortului depus şi dacă e să mă întrebaţi care e cea mai mare nerealizare din cariera mea ar fi tocmai asta”, spune Popescu, cu trimitere la ceea ce ar fi putut deveni un “stindard al modului de privatizare românesc”. Între 1992 şi 1999 a lucrat în Eisenberg în activităţi comerciale. A vândut de la adidaşi, mingi şi echipamente sportive până la celebrele televizoare NEI, dar a obţinut şi contracte de reprezentanţă ale unor firme de echipamente de aer condiţionat şi de producţie de sticle PET.

    Dezamăgit de mediul politic şi de faptul că n-a reuşit să implementeze proiectul de la Grozăveşti, a decis în 1999 să plece din România cu destinaţia Canada. “Din punctul de vedere al carierei e o decizie ilogică. Dar sunt momente în viaţă când trebuie să dai reset şi să vezi cum arată viaţa şi din alte perspective. Să continui ce făcusem până atunci în România ar fi fost un dead-end.” Aşa vorbeşte Popescu despre perioada de reîmprospătare din cariera sa într-un sistem nou cu alte reguli, principii şi idei de business. El povesteşte că, deşi nu l-a primit cu braţele deschise, Canada era la începutul anilor 2000 un mediu propice pentru informaticieni: “Dacă spuneai două vorbe despre calculatoare în metrou, când ajungeai în staţie venea un recruiter să te întrebe dacă nu vrei un job”. Boomul dot.com i-a oferit slujbe part-time în consultanţa de business sau de IT, iar experienţa combinată din cele două domenii îi e de folos şi astăzi. Familia l-a făcut să revină însă în ţară, iniţial temporar, iar din 2003 s-a stabilit definitiv în ţară. De fapt, încă din 2001 începuse colaborarea cu cei de la distribuitorul de medicamente Relad, iar din 2004 a devenit şeful grupului timp de trei ani şi jumătate.

  • Ce vrea de la România CEO-ul celei de-a cincea companii din farma la nivel mondial

    Şapte minute. Atât a durat fiecare din interviurile – ce se pot număra pe degetele unei singure mâini – cu şeful cel mare al AstraZeneca. Nici prezentarea de la întâlnirea informală cu ziariştii n-a durat mult, totul desfăşurându-se contra cronometru. În prima parte a dimineţii David Brennan se întâlnise şi cu ministrul sănătăţii, Ritli Ladislau. A fost prima vizită în România a CEO-ului grupului farmaceutic, programată în contextul în care ţara capătă mai multă greutate în ochii companiei. Cu rate de creştere a afacerilor de câte două cifre în plină criză, în condiţiile în care la nivel mondial vânzările s-au menţinut la acelaşi nivel, sectorul farmaceutic din România a intrat brusc în atenţia AstraZeneca, una dintre cele mai mari companii din domeniu la nivel mondial. Grupul a avut anul trecut afaceri de 33 de miliarde de dolari, fiind prezentă în 100 de ţări şi având 61.000 de angajaţi în lume.

    “Creşterea vânzărilor din România, de 36%, este printre cele mai bune; la nivel mondial veniturile anului trecut au stagnat”, spune Brennan, care are 58 de ani, o experienţă de peste 35 de ani în industria farma şi de la începutul lui 2006 a fost numit CEO al companiei la nivel global. Vizita în România, programată între şedinţele de la Londra şi un alt zbor către Polonia, intervine în contextul în care vânzările filialei româneşti au ajuns la 119 milioane de dolari, conform informaţiilor de pe site-ul companiei. Mai mult, filiala nu numai că nu şi-a restructurat personalul pe parcursul ultimilor ani – o situaţie des întâlnită în alte companii, pe fondul reducerii de costuri – ci şi-a dublat numărul de angajaţi, care au ajuns la 300. Mai mult, aşteptările companiei, deşi nedeclarate în mod clar, sunt de creştere. “Nevoia neacoperită de sănătate în România este foarte mare, fie că măsurăm această nevoie după mortalitate, rate de tratament sau alţi indicatori”, spune Radu Răşinar, preşedinte al filialei locale din 2009. Acest lucru este dublat de faptul că importurile de medicamente câştigă tot mai mult teren, crescând la 86% în 2010 faţă de 76% în 2006. Drept este însă că faţă de alte pieţe, România pare doar o firimitură, mai cu seamă că bazele de creştere sunt mai mici, completează reprezentanţii firmei. Pe de altă parte, David Brennan spune că “nu există pieţe mici sau medicamente mici şi reprezint compania ori de câte ori e posibil”, făcând referire chiar la agenda încărcată din timpul vizitei la Bucureşti.

    În portofoliul companiei se află produse ca Crestor (pentru tratarea colesterolului) sau Seroquel (pentru tratarea schizofreniei), ambele având vânzări anuale de circa 5 mld. dolari la nivel mondial.
    Fără a face paşi dramatici – nici local, nici la nivel mondial – compania lucrează acum la reglaje de fineţe. De fapt, punctează Brennan, compania nu a făcut schimbări drastice în strategie din momentul declanşării recesiunii. “După căderea Lehman Brothers am construit un plan pentru anul următor pe care l-am prezentat boardului”, povesteşte CEO-ul companiei, care îşi aminteşte că vedea pieţele financiare contractându-se, dar nu ştia la ce să se aştepte. La începutul lui 2009, industria farmaceutică a intrat într-un proces de consolidare prin preluări şi achiziţii la nivel mondial, fiind cheltuiţi între 150 şi 175 de miliarde de dolari. “Ne-am întrebat dacă e cazul să luăm în considerare şi noi variante de fuziuni sau achiziţii şi am hotărât totuşi să nu ne schimbăm strategia”, afirmă Brennan.

  • Caroli Foods Group l-a numit CEO pe Khaled El Solh

    Haluk Akdemir – care a condus compania în perioada 2007-2011, perioadă care a marcat semnarea fuziunii cu Campofrio Group la nivel local şi consolidarea poziţiei pe piaţa româneasca – este membru al consiliului director in companie şi va continua să fie implicat în deciziile de business ale grupului.

    “În cei 11 ani petrecuţi în Caroli Foods Group am fost implicat în multe evenimente marcante ale companiei noastre care au dus la obţinerea unei poziţii strategice pe piaţa din România. Am văzut Caroli Foods Group crescând şi transformându-se într-o companie sănătoasă prin investiţia în tehnologie de producţie state-of-the art, prin strategiile de marketing şi vânzări inovatoare, prin fuziuni şi achiziţii”, declara Khaled El Solh, CEO Caroli Foods Group.

    Board-ul grupului este compus din Talal El Solh – reprezentantul familiei El Solh, Robert Sharpe, Haluk Akdemir şi Eric Debarnot.

    Licenţiat în Business Marketing, Khaled El Solh, de 37 de ani, are experienţă în marketing, publicitate şi business development, fiind director executiv de vânzări, marketing şi logistică în perioada 2000-20008 şi director executiv R&D şi business development în perioada 2008-2010. Începând cu anul 2010, Khaled El Solh a fost numit Membru al Board-ului Joint Venture Caroli Foods Group. Khaled El Solh locuieşte in România din anul 2000, împreună cu familia.

    Grupul Caroli Foods a devenit liderul pieţei de mezeluri proaspete din România prin fuziunea pe plan local cu Campofrio Food Group, liderul pieţei de produse procesate din carne din Europa. În prezent, grupul deţine un portofoliu format din brandurile Campofrio, Caroli, Maestro, Sissi, Gourmet şi Primo.

  • Lideri cu efecte adverse

    Liderul pieţei farmaceutice din România, grupul Sanofi-Aventis Zentiva, a rămas săptămâna trecută fără Dan Ivan, aflat de şapte ani la cârma producătorului de medicamente. Plecarea din fruntea companiei cu venituri de 200 de milioane de euro în 2010 are loc în condiţiile unei creşteri cu aproape 60% a cifrei de afaceri peste nivelul din anul precedent. Întrebat despre planurile sale de viitor, Dan Ivan spunea, în urmă cu un an, în catalogul 100 Cei Mai Admiraţi CEO din România, că “se vede consultant în zona farmaceutică, însă nu se gândeşte să ocupe vreo funcţie publică în sistemul sanitar”.

    Peisajul executivilor din farma a adus o sumedenie de nume noi în ultimele douăsprezece luni. Unii CEO au fost relocaţi în alte ţări, în timp ce alţii au decis să părăsească definitiv compania. “Există o presiune enormă de a da rezultate, iar cei din sediul central nu înţeleg încetinirea pieţei”, spune Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia-Ranbaxy. Piaţa farmaceutică avea un ritm de creştere de două cifre anual în urmă cu câţiva ani, însă aceasta s-a temperat la o singură cifră în 2011. După primele şase luni piaţa a urcat în valoare cu 3,63% faţă de perioada similară a anului trecut, dar a scăzut din punct de vedere cantitativ cu 4,64%. Totodată, consumul de medicamente per capita, situat la cel mai redus nivel din Uniunea Europeană, e considerat un motor de creştere pentru industrie, iar plusul atât de lent este privit de către multinaţionale drept inacceptabil şi cade de multe ori în sarcina managerului. “Le-am făcut de curând un synopsis şefilor mei ca să înţeleagă ce s-a întâmplat pe piaţa românească în perioada 2005-2008”, explică Damian, menţionând câteva din schimbările din cei patru ani: modificarea de patru ori a modului de prescripţie, lipsa continuă de finanţare a sistemului sanitar de către stat, taxarea suplimentară aplicată producătorilor. Pe scurt, suprareglementarea a făcut ca mediul în care activează companiile farmaceutice să devină extrem de impredictibil. După cum spune şeful Terapia, prognozele se fac cu dificultate chiar pe termen de trei luni şi, de multe ori, chiar şi acelea sunt date peste cap de evenimente neanunţate, iar un manager îşi pierde astfel rapid credibilitatea. Problemele de finanţare şi întârzierile decontărilor de către stat, traduse prin termene de plată de 300 de zile pentru medicamentele compensate, sau schimbările anuale de miniştri sunt dificil de explicat acţionarilor. La decredibilizarea executivilor locali au contribuit şi falimentele distribuitorilor din ultima perioadă, când Relad şi Montero, companii cu rulaje de sute de milioane de euro anual, şi-au declarat insolvenţa. Lanţurile de distribuţie sunt intermediari între farmacii şi producători în circuitul banilor din industrie.

    “Deşi e înlocuit de regulă cu un executiv cu experienţă în pieţe similare, plecarea unui CEO este un şoc şi pentru echipă, care nu acceptă aşa uşor un nou lider şi determină chiar conflicte interne”, mai spune Dragoş Damian. Nume noi vor apărea şi în perioada următoare în fruntea companiilor din farma, însă înlocuirea liderilor nu va produce creşterile mult râvnite ale businessurilor, câtă vreme tabloul legislativ rămâne la fel de imprevizibil. Sau, după cum rezumă şeful Terapia, “după ce Nokia a plecat de la Jucu, statul român ar trebui să aibă grijă nu doar de atragerea de investitori, ci mai ales de păstrarea lor în România”.

  • Noul executiv OMV schimbă radical strategia

    Noua strategie a grupului OMV prevede renunţarea, până în anul 2021, la active de 1 miliard de euro din segmentul de rafinare şi marketing, focusul companiei devenind producţia de hidrocarburi şi energie electrică.
    Istanbul. O locaţie absolut superbă pe malul Bosforului, lângă podul care uneşte partea asiatică de cea europeană a megaoraşului cu 15 milioane de locuitori şi 600 de moschei. Gustări rafinate, muzică delicată, zâmbete largi. Aceasta este scena pe care noul CEO al OMV, Gerhard Roiss, a decis să-şi facă prima apariţie publică de la preluarea frâielor din mâinile lui Wolfgang Ruttenstorfer, omul care practic a transformat OMV dintr-un grup austriac într-unul cu expunere internaţională.

    Locul unde Roiss a decis să-şi facă prima apariţie nu a fost ales întâmplător. Conferinţa la care OMV şi-a anunţat nu numai schimbarea de CEO, ci şi schimbarea de strategie a fost ţinută într-o ruină, într-o clădire din care au mai rămas doar zidurile. În interiorul acestei ruine însă, ca într-o coajă, strălucea o clădire nouă, din sticlă, modernă, luminoasă şi sofisticată. De la sălile de hotel, OMV a trecut sub noul său CEO la locuri suprinzătoare unde să-şi anunţe deciziile şi strategia. De la prezentări bogate, susţinute de tot top managementul austriac, conferinţa anuală a OMV s-a transformat într-un one man show. De la Wolfgang Ruttenstorfer şi tot boardul OMV cu prezentările aferente s-a trecut la Gerhard Roiss şi atât.

    Problema este că această schimbare de abordare nu a venit singură, ci a fost însoţită de o schimbare şi mai surprinzătoare pe termen mediu si lung. “Prima mea prioritate de la preluarea mandatului a fost schimbarea strategiei. Primul stâlp al dezvoltării va deveni segmentul de explorare şi producţie, urmat de cel de gaze şi energie, rafinarea şi marketingul urmând să cadă pe ultimul loc”, a spus Roiss, care de la începutul acestui an a devenit practic cel mai important om pentru economia României, fiind persoana care are primul şi ultimul cuvânt de spus în dezvoltarea Petrom, cea mai mare companie locală. Venirea sa la conducerea OMV are loc după un mandat de aproape 10 ani al lui Wolfgang Ruttenstorfer în care OMV a crescut simţitor prin două achiziţii strategice în regiune: Petrom şi Petrol Ofisi.

    “Portofoliul OMV va fi redus semnificativ pentru a deveni mai concentrat şi pentru a avea o structură mai simplă. Explorarea şi producţia oferă un potenţial de creştere mare şi profituri atractive. Ca urmare, în mod gradual, portofoliul nostru se va muta de la unul concentrat pe partea de rafinare şi marketing la unul bazat pe explorare şi producţie, gaze şi energie”, a mai spus Roiss.
    Calculul OMV este simplu: dacă pe explorare şi producţie şi pe partea de gaze şi energie electrică se fac bani, pe partea de rafinare şi marketing se pierd bani. Acestea vor fi principiile de bază pe care se va croi întreaga strategie a OMV pe următorii zece ani. “Pentru a reflecta contracţia cererii pentru produsele rafinate din Europa, OMV îşi va ajusta expunerea pe segmentul de rafinare şi marketing şi ţinteşte ca până în 2014 să renunţe la active de profil de un miliard de euro prin scăderea capacităţii de rafinare şi a numărului de benzinării. Suntem în 13 pieţe, dar ceea ce ne dorim este să avem o prezenţă regională mai concentrată cu o expunere mai mică pe segmentul de rafinare şi marketing”, a mai spus Roiss.

    În România, Petrom deja a închis una din cele două rafinării pe care le avea în portofoliu, dar în ultimii ani numărul de benzinării a rămas aproximativ constant, firma având un lanţ de puncte de alimentare format din peste 550 de unităţi. Contextul de piaţă local este însă unul care ar face destul de uşoară vânzarea unor benzinării ţinând cont de faptul că atât azerii de la SOCAR, cât şi sârbii de la NIS, care de fapt sunt controlaţi de ruşii de la Gazprom, au anunţat planuri agresive de extindere. Mai mult, NIS chiar a pus recent pe masa Rompetrol, al doilea cel mai mare jucător din piaţa petrolieră locală, o ofertă pentru preluarea întregului lanţ de benzinării. Oferta a fost refuzată, dar acesta este un indiciu al agresivităţii cu care noii intraţi în piaţă abordează România.

  • Cine este cel mai admirat CEO din România?

    S-ar putea crede că admiraţia e statică. Multă lume s-a întrebat ce rost are o a doua ediţie a catalogului Celor mai Admiraţi CEO din România, disponibil pe piaţă din 3 octombrie. Ce s-ar fi putut schimba de anul trecut şi până acum?

    În rândul celor mai admiraţi 100 de manageri sunt 33 de nou intraţi faţă de ediţia anului trecut. Celebrul sculptor francez Auguste Rodin spunea că “admiraţia este un vin generos pentru spiritele nobile”. Aşa cum şi vinul este viu, schimbându-şi în timp proprietăţile, şi admiraţia poate creşte sau dispărea. Fireşte, o serie de ieşiri din acest catalog au fost cât se poate de naturale. Liliana Solomon de la Vodafone, ocupanta locului al treilea în clasamentul anului trecut, are acum un fotoliu în birourile de la Londra ale operatorului, iar Călin Drăgan, de la Coca-Cola HBC, a ajuns pe meleaguri japoneze.

    Pe de altă parte, sunt şi cazuri în care managerii au urcat spectaculos în top, chiar dacă sunt nou-intraţi în mediul de afaceri din România; este cazul lui Inaki Berroeta de la Vodafone, care ocupă un loc în primul eşalon al admiraţilor, deşi a fost numit în funcţie la finalul anului trecut.

    Sociologul Alfred Bulai spune că imaginea unui manager este importantă în măsura în care compania îşi propune cu adevărat să aibă o relaţie cu publicul său. Admiraţia, completează Bulai, are de cele mai multe ori legătură cu gradul de vizibilitate a managerului, cu încrederea generată de respectivul lider, dar şi de legătura personală care există între oamenii de afaceri. “Cert e că admiraţia costă, iar firmele care înţeleg asta plătesc sume importante pentru ca liderul să <arate bine>”, declară sociologul.

    Tot dintr-o perspectivă sociologică, Mircea Kivu spune că, odată format un brand personal puternic, în funcţie de care se manifestă admiraţia celor din jur, managerul poate deveni cu uşurinţă un model pentru societate. “Practic, aceşti oameni întruchipează succesul şi promovează valori pe care toată lumea le caută”, spune Kivu. Pe de altă parte, la nivel strict personal, odată ajuns într-o poziţie de conducere a unei companii mari, majoritatea simte nevoia unui val de recunoaştere venit din exterior. “Există o categorie de oameni de afaceri excesiv de histrionici, pentru care reuşita socială reprezintă vizibilitatea publică”, comentează sociologul. Tot el comentează că aceştia sunt cei care construiesc imaginea publicului despre oamenii de afaceri. “Este meteahna oricărui om nou îmbogăţit, aceea de a fi recunoscut după ce se îmbogăţeşte”, adaugă Kivu.

    Din acest punct de vedere, admiraţia poate fi privită şi drept un criteriu fără de care un conducător nu poate fi considerat un CEO de succes, punctează Ion Nestor, partener coordonator în cadrul casei de avocatură pe care a fondat-o împreună cu soţia sa, Manuela Nestor, în urmă cu 20 de ani. El crede că un lider admirat poate reprezenta o motivaţie în plus pentru oamenii din organizaţie pentru a face acel “pas în plus” esenţial, în ultimă instanţă, pentru succesul oricărei companii. Fie că este vorba despre admiraţie din partea propriei echipe, fie că sfera este extinsă la nivelul partenerilor de afaceri, admiraţia e un bun intangibil pe care orice lider îl poate câştiga în timp, consideră avocatul. De mare ajutor sunt o serie de trăsături de personalitate native. “Este categoric însă faptul că nu există o reţetă universală a dobândirii şi păstrării admiraţiei, fiecare CEO având de îndeplinit propria sa <foaie de parcurs>”, spune Ion Nestor. El a avut, ca şi Stefanos Theocharopoulos, Cornel Oprişan sau Violeta Ciurel, una dintre cele mai spectaculoase intrări în topul admiraţiei, în primul eşalon.

  • Cât de bogat este…? Astăzi: Tim Cook, noul CEO al Apple

    Cook îşi va putea vinde însă cu profit acţiunile numai dacă rămâne să lucreze la Apple în următorul deceniu, precizează CNN Money: compania a precizat că noul director executiv va avea acces la jumătate din acţiuni abia în 24 august 2016, iar la restul în 24 august 2021.

    Conform legii, înainte de data fixată de companie, beneficiarii unor astfel de pachete de acţiuni oferite de companie nu le pot vinde cu profit: dacă până atunci angajatul (executivul) pleacă din companie, atunci aceasta are automat dreptul de răscumpărare a pachetului de acţiuni la acelaşi preţ din momentul când pachetul i-a fost oferit angajatului. Intrarea în posesia acţiunilor, în schimb, înseamnă că beneficiarul le poate vinde cu profit.

    Potrivit revistei Fortune, Tim Cook a vândut, de pildă, 300.000 de acţiuni la 26 martie 2010, la o zi după ce a expirat perioada de restricţie fixată de companie pentru pachetul respectiv, realizând un câştig brut de 68,8 milioane de dolari. Pachetul valora 72,01 dolari pe acţiune când i-a fost acordat lui Cook, care l-a vândut la un preţ de 230 de dolari pe acţiune.

    Anul trecut, în calitate de COO al companiei, Cook a avut un salariu anual de 800.000 de dolari, plus un bonus de 900.000 de dolari. La acestea s-a adăugat un premiu special din partea consiliului de administraţie pentru “performanţa remarcabilă” în perioada din 2009 în care l-a înlocuit în funcţia de CEO pe Steve Jobs, plecat în concediu medical: un bonus în numerar de 5 milioane de dolari şi un pachet de 75.000 de acţiuni. Forbes a evaluat la 52,3 milioane de dolari valoarea totală a bonusurilor în acţiuni deţinute de Cook. Toate acestea înseamnă că remuneraţia totală a lui Cook în 2010 s-a ridicat la 59 de milioane de dolari, ceea ce îl situează printre cei mai bine plătiţi directori din industria de IT.

    Frecvent a fost făcută comparaţia, din acest punct de vedere, între Cook şi şeful său, Steve Jobs, care din 2007 încoace a încasat un salariu anual de fix 1 dolar, deşi politica de cadouri şi bonusuri a Apple a făcut de-a lungul anilor din nivelul salariului un simplu detaliu nu numai pentru Jobs, ci şi pentru echipa de management în general (vezi faimoasa poveste din 1999, când compania i-a cumpărat lui Jobs un avion Gulfstream V în valoare de 90 de milioane de dolari).

    În 2008, de pildă, un raport din septembrie al companiei către Comisia Federală pentru Operaţiuni Bursiere releva că nouă membri ai echipei de management au primit pachete de acţiuni în valoare de peste 122 de milioane de dolari la cursul de atunci al acţiunilor (105,26 dolari/acţiune). Tim Cook a primit atunci partea leului – 200.000 de acţiuni în valoare de peste 21 de milioane de dolari. Şi atunci, acţiunile oferite aveau ca scop fidelizarea directorilor, întrucât erau prevăzute să intre în posesia deplină a beneficiarilor în martie 2012.

    Capitalizarea bursieră a Apple se ridică în prezent la 355,6 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că avem de-a face cu cea mai valoroasă companie de tehnologie din lume, iar analiştii citaţi de MacObserver.com estimează că preţul acţiunii are şanse să urce inclusiv la 500 de dolari, de la preţul actual de 383,58.

    La câştigul din activitatea la Apple a lui Cook se adaugă, după Forbes, şi remuneraţia pentru prezenţa începând din 2005 în consiliul directorilor companiei Nike. Tim Cook a primit de la Nike anul trecut 182.520 de dolari, 158.567 de dolari în 2009, 124.893 de dolari în 2008 şi 153.874 de dolari în 2007.

    Cook, în vârstă de 50 de ani, cu un MBA la Duke University, lucrează la Apple din 1998, iar ca director de operaţiuni (COO) începând din 2005, se ocupă de vânzări, producţie şi distribuţie. Înainte de Apple a avut diverse funcţii executive la Compaq, Intelligent Electronics şi IBM. Cook a exercitat funcţia de CEO de trei ori până acum – cu ocazia concediilor medicale ale lui Steve Jobs din 2004 şi 2009 şi din ianuarie 2011 până la demisia acestuia, survenită la 17 august.

  • Momente memorabile din viaţa lui Steve Jobs

    Am spus întotdeauna că, dacă va veni ziua în care nu-mi voi mai putea îndeplini îndatoririle în calitate de director al Apple, voi fi primul care va spune acest lucru “, scrie Jobs, într-o scrisoare adresată consiliului de administraţie şi “comunităţii Apple”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro