BusinessMagazin

Tag: politica

  • Emil Boc: Nu am propus pe Vasile Blaga pentru interimatul la Ministerul de Interne

    El a negat ca l-ar fi propus ca interimar pe Vasile Blaga,
    pentru aceasta pozitie si si-a justificat gestul de a-l remania pe
    Dan Nica, prin faptul ca acesta nu a produs dovezi care sa vina in
    sprijinul afirmatiilor ca “se pregateste fraudarea
    alegerilor”.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Viva Zapatero

    Premierul José Luís Rodríguez Zapatero a ajuns la putere in 2004, cand Spania era pe cai mari, cu o economie in plin avant. Zapatero a fost adus de valul promisiunilor ca va aborda o agenda sociala mai agresiva, ca va legaliza mariajele homosexuale si va promova egalitatea intre sexe. Azi, el conduce o tara cu un somaj de 18%, cel mai mare din zona euro, in mare parte din cauza prabusirii sectorului imobiliar care a fost intr-un boom continuu vreme de zece ani.

    Si multi spanioli se intreaba daca actualul premier stie ce e de facut pentru a combate criza. Zapatero, 48 de ani, este un tanar socialist vizionar care are in grija o economie intepenita in trecut. Intr-un interviu de o ora la Palatul Moncloa din Madrid, Zapatero a explicat cum Spania ar putea sa infrunte criza economica. Strategia lui este sa investeasca in viitorul Spaniei – educatie, cercetare, biotehnologie si energie regenerabila – fara a face nicio ajustare a beneficiilor muncitorilor si chiar extinzand ajutoarele oferite de guvern pentru someri.

    Intr-o tara care ezita intre inovatie si stagnare, spun expertii, aceasta ar fi o strategie indrazneata sau poate pura naivitate. Toti sunt de acord ca Zapatero sta bine la viziunile pe termen lung, dar ca ii lipseste un plan pentru crearea de locuri de munca pe termen mediu sau pentru finantarea generoaselor sale politici sociale. Pentru multi, calculele nu ies pe hartie. Deficitul bugetar al Spaniei este previzionat sa depaseasca 9,5% din PIB in 2010, potrivit Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare in Europa (OECD), desi Zapatero a promis ca pana in 2012 sa-l readuca in interiorul limitei de 3%, obligatorie pentru zona euro.

    Scepticii spun ca Zapatero, cu toata imaginatia lui, s-a poticnit de propria sa lipsa de hotarare in impunerea de reforme structurale dureroase, despre care liderii comunitatii de business si banca centrala a tarii afirma ca sunt inevitabile daca Spania vrea sa lupte cu somajul si sa-si aduca economia in secolul XXI. “Ambitia guvernului meu este sa facem din aceasta tara una inovatoare, creativa, antreprenoriala, fara a renunta la beneficiile sociale oferite de stat”, declara Zapatero. “Unii sustin ca statul bunastarii sociale si o economie competitiva sunt doua lucruri incompatibile, ca inovatia este incompatibila cu drepturile muncitorilor”, continua el. “Ei vor sa renunte la reglementarile stricte privind drepturile muncitorilor si la drepturile sociale.

    Acesta este exact acelasi refren pe care-l fredoneaza si cei ce vor sa renunte la reglementarile stricte din pietele financiare – iar eu nu dansez pe aceasta muzica.” In loc de aceasta, adauga Zapatero, “este vorba de a face companiile mai competitive si mai inovatoare”. El sustine ca Spania ar trebui sa-si diversifice economia catre sectoare in care exceleaza si care arata semne de crestere, incluzand aici energia regenerabila, biotehnologia, constructiile civile si caile ferate de mare viteza.

    Dar criticii lui Zapatero nu sunt convinsi. “Zapatero tot spune aceste lucruri de cand a ajuns premier si simplul fapt ca le repeta este un indiciu ca a facut prea putin din ele”, comenteaza José Antonio Herce, economist- sef la Analistas Financieros Internacionales, o firma de consultanta financiara din Madrid. “In ultimii cinci ani, noi am tot asezat caramizi, nu am facut iPod-uri.” Intr-adevar, Spania a crescut si s-a prabusit atat de repede pentru ca boom-ul ei a fost alimentat de creditele ieftine si de constructii. Ele au ajutat economia sa creasca, cu o medie de 3,8% pe an intre 1997 si 2007, si sa aduca patru milioane de imigranti intr-o tara care are acum o populatie de 46 de milioane de persoane. E drept, multi dintre acesti imigranti cauta acum drumul inapoi spre casa.

  • Cecenia este ingrozita de rapiri politice

    „Era fratele nostru cel mai tanar”, spune Masayev. „Era cel pe care il iubeam cel mai mult”. Fratele disparut locuia la Moscova si nu a avut sanse prea mari sa fie implicat in violentele separatiste din Cecenia.
    Razboaiele care au ravasit Cecenia dupa destramarea Uniunii Sovietice au luat sfarsit, in mod oficial.Capitala Grozny a fost reconstruita, iar magazinele si cafenelele sunt deschise. Si totusi, republica se afla in ghearele unei epidemii de rapiri. Disparitia si uciderea Nataliei Estemirova, de saptamana trecuta, o celebra luptatoare pentru drepturile omului, vine in contextul unei tendinte crescande a disparitiilor inexplicabile. Smulsi de pe alei, luati noaptea din pat sau ridicati din masini, oamenii pur si simplu se evapora.

    In primele sase luni ale anului, organizatia ruseasca pentru drepturile omului Memorial, unde lucra Estemirova, a documentat 74 de rapiri in Cecenia, comparativ cu cele 42 de anul trecut. Gruparile care lupta pentru protejarea drepturilor omului il invinuiesc pe presedintele Ramzan Kadyrov si pe fortele sale de securitate pentru moartea Estemirovei si seria de rapiri. „Acestea au evoluat de la masuri de succes pentru lupta impotriva insurgentilor la instrumente de represiune politica”, considera Yekaterina Sokiryanskaya, cercetator la Memorial. Ea precizeaza ca presedintele Kadyrov are mana libera de la Moscova pentru a rezolva astfel de probleme, aceeasi mana libera cu care a luptat impotriva razboiului. “Toata lumea il numeste Stalin. Isi inlatura rivalii politici, dar si vocile independente.” Potrivit NYTimes, rapirea Estemirovei de catre Kadyrov a fost infirmata chiar si de presedintele rus, Dmitri Medvedev.

    Cresterea rapirilor in Cecenia vine pe fondul mutarii activitatii insurgentilor din Caucazul de Nord in afara Ceceniei, conform unei analize a Centrului pentru Studii Strategice si Internationale de la Washington.

    Mai multe puteti citi pe www.nytimes.com.
     

  • Politica ramane ce a fost

    Scena politica a stat in 2008 sub semnul ajustarii puternice a calculelor matematice facute de anul trecut. Ierarhia rezultata dupa alegerile europarlamentare din toamna lui 2007 a starnit in jurul PD si al PLD (gruparea dizidenta proaspat desprinsa din PNL) discutii cu privire la oportunitatea unei fuziuni, care sa aduca noii formatiuni procentele cumulate ale celor doua componente.

    Speculatiile anterioare despre intentia Cotroceniului de a constitui o megaformatiune pro-prezidentiala – dupa modelul formatiunii Rusia Unita, impus de Vladimir Putin – au creat o zona de asteptari chiar mai ridicate decat ar fi fost normal cu privire la performantele noii formatiuni, lansata oficial cu doua saptamani inainte de sfarsitul anului trecut. In timp ce o serie de politologi mai rezervati au atras atentia asupra incongruentelor doctrinare dintre ideologia populara – revendicata de PD – si cea liberala, revendicata de PLD, liderii celor doua formatiuni s-au aratat increzatori ca primul test electoral in noua formula le va confirma justetea fuziunii.
     
    La alegerile locale din iunie, insa, PD-L a obtinut un scor (28,4%) aproape egal cu al formatiunii de baza, PD, fara a reusi sa conserve si procentele castigate la europarlamentare de PLD. Mai mult, formatiunea nou-creata nu a reusit sa-si mobilizeze suficient electoratul nici macar intr-o zona traditional favorabila, Bucurestiul, unde Vasile Blaga – unul dintre greii PD-L – a pierdut cursa in fata lui Sorin Oprescu, care a candidat independent dupa ce a demisionat din PSD. Merita evidentiata si absenta din peisaj a presedintelui Traian Basescu, care s-a tinut departe de disputele politice din campania locala; aceasta absenta, s-a spus, a avut o contributie deloc neglijabila la rezultatul final al PD-L, evident inferior fata de asteptarile create de sondajele care au premers scrutinul.
     
    Avand in vedere ca PD-L a ales sa coopteze PSD la guvernare, in dauna PNL si in pofida declaratiilor liderilor democrat-liberali de dupa anuntarea exit-poll-urilor, pozitia presedintelui Traian Basescu devine mult mai vulnerabila in 2009. Seful statului, care s-a erijat ca un adversar constant al PSD inca dinainte de 2004, nu va mai putea aborda acelasi tip de discurs fara sa se supuna criticilor cu privire la onestitatea intentiilor sale. Pe de alta parte, si PSD va avea o problema in impunerea unui contracandidat credibil la actualul sef al statului, dupa un an in care se presupune ca va guverna alaturi de formatiunea pro-prezidentiala PD-L.
     
    De cealalta parte a axei ideologice, dar in cele din urma in aceeasi formula de guvernare cu democrat-liberalii, PSD a trecut printr-un an chiar neasteptat de bun: dupa un scor rezonabil la locale, unde si-a conservat mare parte din rezultatele din 2004 si chiar a castigat – neoficial, e drept – Primaria Capitalei prin Sorin Oprescu, PSD a reusit sa dea si impresia unei formatiuni in care luptele de culise sunt tot mai bine ascunse. Cu exceptia indepartarii – nu foarte bine gestionata – a “grupului de la Cluj”, social-democratii au dat impresia ca reusesc sa suporte destul de bine actuala garnitura de conducere. Este drept ca rezultatele obtinute la locale – primul loc la numarul de primari si locul secund la votul politic, pentru consiliile judetene – si, mai ales, cele de la parlamentare nu au dat prea multe motive pentru o miscare de contestare a conducerii. Mai mult, alegerile locale au readus in prim-plan si garnitura de lideri locali ai partidului – asa-numitii baroni – intrati dupa 2004 intr-o zona cenusie; reconfirmarea lor la votul popular le-a crescut importanta in interiorul partidului, astfel incat centrul si-a pierdut din influenta in fata lor, devenind mai degraba o interfata a acestora in relatia cu scena publica.
     
    Totusi, dupa alegerile parlamentare din toamna, cativa lideri ai partidului – intre care cel mai insistent a fost secretarul general Miron Mitrea – au evocat posibilitatea unui congres unde sa fie pusa in discutie formula de conducere. Statutul PSD prevede organizarea unui congres pentru desemnarea candidatului partidului la functia de presedinte al Romaniei, scrutin programat pentru toamna lui 2009. Desi s-a speculat ca in interiorul PSD s-ar putea ridica o alternativa la presedintia lui Mircea Geoana, accesul partidului la guvernare – pas care i se datoreaza in buna masura actualului lider – s-ar putea sa arate o anume redimensionare a raporturilor de forte. Ca urmare a rezultatelor de la alegeri si a intrarii la guvernare se poate ca liderii locali sa accepte mai greu o inlocuire a echipei actuale, cu care s-au negociat deja mecanismele de influenta in noul executiv.
     
    Premiera adusa de anul electoral 2008 s-a prefigurat inca de la europarlamentarele din toamna trecuta, cand PRM si PNG-CD, care si-au revendicat spatiul nationalist extremist, nu au mai reusit sa atinga pragul electoral pe tara. Situatia s-a repetat si in cazul alegerilor locale, dar si in cazul parlamentarelor, unde mecanismul votului in circumscriptii uninominale cu redistribuire proportionala a fost considerat principalul responsabil pentru favorizarea formatiunilor de anvergura. Atat Corneliu Vadim Tudor, liderul PRM, cat si omologul sau Gheorghe Becali, de la PNG-CD, au primit vestea destul de resemnati; in vreme ce primul si-a anuntat deja candidatura pentru prezidentialele din 2009, Becali si-a impus o suspendare din viata publica.
     
    Nu este exclus ca socotelile hartiei sa le arate celor doi ca unificarea mesajelor le-ar putea asigura o mai buna vizibilitate, cel putin in perspectiva urmatoarelor scrutine. Date fiind insa personalitatile lor imprevizibile, cu greu se poate estima cand si in ce conditii s-ar putea produce o asemenea apropiere sau cat va reusi sa reziste. 
      
    REPERE 2008  
    • Prima aplicare a sistemului de vot uninominal: in forma bruta, la alegerea presedintilor de consilii judetene, in forma mixta (cu redistribuire pe sistem proportional) la alegerile parlamentare.
    • Prezenta la vot a inregistrat minime istorice, culminand cu 39,2% in cazul alegerilor parlamentare (in 2004 a fost aproape 60%). Cea mai mare prezenta la vot in 2008 a fost de 50,67%, la votul pentru presedintii de consilii judetene.
    • Scoaterea in afara scenei parlamentare a discursului de tip extremist, prin invalidarea candidatilor PRM si PNG-CD.
    • Primele scrutine la care formatiunile de dreapta castiga majoritatea la nivel local si national, tinzand spre 50%.
    • Creionarea unui sistem cu patru partide politice, doua mari (PSD si PD-L, aflate de altfel si in alianta) si doua mai mici, PNL si UDMR.
    • Primul guvern dupa 1992 care se bucura de o majoritate parlamentara relaxata, de peste 60%.

     

  • Sa fii barbat, fiule!

    Nu cred ca a existat in istoria contemporana a Romaniei – cea de dupa 1989 – un cabinet al carui sef sa aiba mai putina autoritate in fata membrilor echipei sale. N-am crezut asta nici despre Calin Popescu-Tariceanu, care numai autoritar nu parea la inceput; insa cumva fostul premier a reusit sa-si transforme porecla de Moliceanu intr-un derapaj de moment al unor contestatari care si-au calculat gresit pasii.

    Despre Emil Boc insa nu pot sa am aceeasi impresie; sa nu ma intelegeti gresit, nu ma justific cu caracteristicile fizice ale noului premier, nici macar cu atat de des invocata sa cazatura dintr-un platou de televiziune. Cred, de altfel, ca daca guvernul ar fi fost format numai din membri ai PD-L, Emil Boc ar fi fost poate un premier mai autoritar decat Calin Popescu-Tariceanu. In fata propriilor membri de partid, chiar colegi din conducere, gura lui Emil Boc silabiseste vorbele lui Traian Basescu si, oricat de departe ar fi Cotroceniul de Aleea Modrogan, nu sunt prea multi care sa intoarca o ureche surda cand e vorba de un mesaj din acea directie. Cel putin nu fatis si nu pana in pragul prezidentialelor de anul viitor.

    Revenind, insa, pentru Emil Boc lipsa de autoritate in fata propriilor membri de cabinet va veni tocmai dinspre acei membri ai guvernului care nu pot sa fie niciodata sub autoritatea sa: cei desemnati de PSD. E greu de spus de fapt macar sub autoritatea cui din PSD se afla cei sase ministri, avand in vedere ca pe vremea cand erau colegi de guvern cu actualul lor sef, Mircea Geoana, acesta abia facuse uitata adeziunea fierbinte la idealurile dreptei, marturisita lui Emil Constantinescu in 1996.

    Din acest motiv, imi pare ca ne vom intoarce la situatia din 1996-2000, cand secretul din sedintele de guvern tinea doar pana cand un ministru intalnea un jurnalist (nu cred ca puteti spune ca intre 2004-2008 acest tip de comportament a fost o regula, ci mai degraba o exceptie, mai ales dupa eliminarea din Guvern a ministrilor democrati si in special a Monicai Macovei). Cand toata lumea stie pana seara in ce fel au vorbit ministrul pentru relatia cu Parlamentul sau cel al transporturilor (nu-l vad pe Radu Berceanu rusinandu-se sa-i tina isonul lui Victor Ponta) in sedinta de guvern cu premierul, degeaba mai da purtatorul de cuvant informatii pe surse care sa afirme contrariul.

    Tocmai din acest motiv cred ca premierul Boc va avea o mare problema in a se impune si a pune in aplicare sfatul pe care l-a primit prin mass-media de la tatal sau. Pe de alta parte, asa cum am mai spus, asta nu va dezechilibra guvernul in ansamblul sau: tangoul in care s-au prins PSD si PD-L este de durata tocmai pentru ca fiecare si-a asigurat o priza cat mai buna a celuilalt, ceva foarte apropiat de imbratisarea unui boa constrictor.

    Cred, asadar, ca vom avea un guvern ce va vorbi – fie si neoficial – pe mai multe voci decat poate Emil Boc sa asculte si care ii va pune serios la incercare rezistenta la stres. Stim insa ca actualul premier poate fi acuzat de orice, mai putin de un pronuntat simt al ridicolului; prin urmare nu vad de ce copilul politic al lui Traian Basescu nu ar putea sa iasa in fata presei, cu seninatatea care i-a servit in multe ocazii, si sa mimeze convingator ca este un premier jucator si inca unul cu banderola de capitan. Asta desi mingea este evident la altii, care si-o paseaza linistiti pe deasupra capului sau. (Ma scuzati, dar aici chiar n-am gasit alta rima.)

    Stiti insa care este vestea cea buna? Tocmai aceasta evidenta slabiciune s-ar putea dovedi un atu pentru premierul Emil Boc: cine ar avea interesul sa rupa un mecanism a carui functionare nu deranjeaza decat cel mult orgoliul celui mai putin important dintre constituentii sai? PSD in niciun caz, pentru ca un Traian Basescu nu ar numi (inca mai cred asta) niciun premier social-democrat, cand poate alege un nume din pepiniera PD-L. Poate doar democrat-liberalii, insa pentru ca asa ceva sa se intample ar trebui ca undeva la orizont sa se vada foarte clar posibilitatea ca Traian Basescu sa se impiedice in cursa pentru al doilea mandat. Si vad ca deocamdata presedintele e cat de cat atent pe unde calca.

  • UPDATE: Boc, noul premier desemnat

    Stolojan a precizat ca presedintele Romaniei este singurul care va lua decizia cui sa incredinteze mandatul de prim-ministru desemnat din PDL. "Argumentul meu este ca cei doi presedinti care au semnat parteneriatul trebuie sa isi asume garantia asumarii acestui parteneriat prin cele doua ftnctii de prim-ministru si de presedinte al Senatului", a spus Stolojan.

     

    Presedintele Traian Basescu a anuntat ca l-a desemnat pe Emil Boc pentru postul de prim-ministru, ca a luat nota de retragerea lui Theodor Stolojan, precum si ca va semna decretele privind retragerea desemnarii acestuia si nominalizarea lui Boc.

     

    "Am luat nota de depunerea mandatului si in acelasi timp imi exercit atributul constitutional de a desemna un nou candidat pentru functia de prim-ministru. Dupa declaratie voi semna decretele de anulare a mandatului tncredintat domnului Stolojan si voi emite un nou decret prin care calitatea de prim-ministru desemnat va reveni domnului Emil Boc", a anuntat presedintele Traian Basescu.
     

     

    Mai multe amanunte, pe www.mediafax.ro
     

  • La ce e buna alianta PSD-PD-L

    Am impresia ca in tara asta politica se supraliciteaza la angajamente tocmai pentru ca nimeni nu are de gand sa le tina: PNL ca va continua majorarea pensiilor pana in 2012, PD-L ca nu va face compromisuri cu “Ei”, ci va servi doar pentru “Voi”, PSD ca va face de toate si va da bani la toata lumea etc. Si dupa asta, cine a votat PNL afla ca de fapt a contribuit la intrarea liberalilor in opozitie, cine a votat cu PD-L a aflat ca astfel a pus umarul la cel mai rece compromis cu putinta de imaginat (in lipsa intrarii PRM in Parlament) etc. Doar cine a votat cu PSD nu a afl at nimic, pentru ca inca nu s-au facut publice detaliile tehnice ale monstruoasei coalitii, sa se vada la cati cai verzi au renuntat social-democratii.

    Ca tot veni vorba de coalitie, sa nu credem ca nu s-a gandit nimeni niciodata la ideea unui guvern PSD-PD-L; greseala a fost a noastra, a naivilor care am considerat ca un politician, oricat de cinic, nu poate totusi sa inghita in fiecare dimineata broasca pe care seara a scuipat-o jos un alt politician cinic. Mi-l si aduc aminte pe Viorel Hrebenciuc pe la inceputul verii cum ranjea la microfonul BBC Romania – post care poate fi bucuros ca nu a mai prins si aceste vremuri – ca PSD va fi la guvernare. E drept, sforarul, strategul, combinagiul dadea atunci PSD la 40% si in coalitie cu UDMR pentru o majoritate simpla; zilele trecute, acelasi facea figuratie prin jurul mesei la care Mircea Geoana – cel despre care credeam ca nu e in stare de nimic singur – isi negocia postul de al doilea om in stat si in CSAT.

    S-ar putea sa nu ne dam seama acum, insa aceasta alianta pe care acum cateva saptamani o credeam contra naturii are potentialul de a deveni cel mai bun medicament pentru politica romaneasca, tocmai pentru ca e atat de grotesca. In primul rand, casnicia din interes a PSD cu PD-L s-ar putea sa tina mai mult decat cea din dragoste a PD cu PNL in 2004. Acum, procedurile cred ca nu vor mai fi doar litera moarta de protocol, cum au fost in 1996 si 2004, ci mecanisme de forta care se echilibreaza tocmai pentru ca fiecare isi doreste prea mult sa nu lase cine stie cat aer de respirat celuilalt.

    Asta va face ca, daca nu se vor intelege chiar ca pe roze, PSD si PD-L sa continue totusi sa guverneze, pentru ca niciunul nu va putea sa o faca fara celalalt si pentru ca ambii isi doresc la fel de mult sa nu-si piarda influenta. In al doilea rand, fraternizarea celor doi colosi va lasa spatiu de manevra liberalilor – care nici ei nu sunt cantitate neglijabila, s-o recunoastem – sa construiasca pe seama deciziilor dure pe care socul economic le va pretinde de la orice guvern. E drept, asta va insemna pentru PNL sa cultive si mai mult discursul populist, insa parca e mai bine ca spatiul frustrarilor sa fie ocupat de un partid condus de Calin Popescu-Tariceanu si Bogdan Olteanu decat de unul condus de Corneliu Vadim Tudor sau Gheorghe Becali.

    In plus, aceasta coalitie imi da sperante ca Traian Basescu de anul viitor nu va mai semana cu deloc cu candidatul Basescu din 2000 si 2004: fortat sa coabiteze cu un guvern pe langa care misuna Viorel Hrebenciuc si Adrian Nastase, actualul presedinte va trebui sa gaseasca, si inca repede, o partitura proaspata si cel putin la fel de atragatoare ca sa mai poata spera la al doilea mandat. Chiar daca social-democratii nu vor mai putea impune atat de usor un candidat – sa fim seriosi, sansele lui Adrian Nastase scad pe masura ce evolueaza negocierile PSD-PD-L – nu pot sa cred ca nu se va ivi in urmatoarele sase luni cel putin un contracandidat care sa-i poata sta in fata actualului presedinte.

    Iar volutele publice pe care le face Sorin Oprescu – as fi scris primarul Oprescu daca m-ar fi convins ca merita acest titlu – cred ca il pregatesc pe unul dintre acesti contracandidati. Si mai astept si altii, pentru ca specia asta nu poate sa aiba doar doua exemplare!

    In concluzie, desi am acceptat greu ideea unei coalitii PSD-PD-L, cred ca voi accepta mult mai usor efectele ei; recunosc, ma ajuta aici raceala cu care am tratat declamatiile fierbinti pe care ni le-au facut PD-L-istii pana in aceasta iarna, dar si cei patru ani aspri dinainte, din guvernarea PSD. Prin urmare, nu va asteptati sa ma arunc de pe bloc nici acum, nici altadata: am lasat definitiv in urma iluziile cand am gasit scrisoarea mea trimisa lui Mos Craciun desfacuta in dormitorul parintilor.

  • Ce va face viitorul guvern cu criza?

     

    Intrebat de BUSINESS Magazin cat crede ca vor mai dura efectele crizei si care ar fi solutiile de rezerva pentru anii urmatori, ministrul Varujan Vosganian a raspuns franc: “Mai am o saptamana de guvernare si vreti sa fac strategia economica a Romaniei pe urmatorii zece ani?”. Cinism de politician? Nu neaparat – sau nu numai. Situatia de provizorat pe care o aduce orice an electoral, atata vreme cat orice masura luata inainte de alegeri risca sa fie anulata de viitorul guvern, se poate prelungi acum pentru o perioada buna dupa scrutinul din 30 noiembrie din cauza unei conjuncturi complicate pe toate planurile.
     
    Ne aducem aminte ca dupa alegerile din decembrie 2004, noul guvern al Aliantei PD-PNL si-a intrat destul de repede in paine si, venind la putere intr-o perioada de crestere economica semnificativa, n-a avut decat sa-si puna in practica principala promisiune electorala, introducerea cotei unice de impozitare, si n-a avut de-a face decat cu riscul unei reduceri a veniturilor la buget care ar fi putut fi contracarata cu destula usurinta prin privatizari, eventual prin recursul la finantari externe. Acum insa, faptul ca vor fi cu siguranta necesare negocieri pentru un guvern de coalitie intre principalele partide, fiecare cu o alta oferta electorala, vine in contextul crizei economice ce incepe sa afecteze si Romania si al unei economii mondiale a carei evolutie e foarte greu de prevazut (fiecare partid a fost nevoit sa-si refaca programul pornind nu de la unul, ci de la doua sau trei scenarii de evolutie a economiei in 2009). In fine, situatia e complicata si de actualele discutii la nivelul UE privind cele mai bune raspunsuri la criza, asa incat daca liderii europeni vor decide ca anumite masuri va trebui sa fie luate de toate statele membre, atunci Romaniei ii va fi greu sa faca opinie separata.
     
    Strict din punctul de vedere al campaniei electorale, criza a avut beneficul efect ca traditionala combinatie intre atacurile marunte dintre candidati si niste programe economice cu promisiuni relativ generale a facut loc ciocnirii intre trei viziuni (PNL, PD-L si PSD) mult mai concrete asupra a ceea ce ar trebui facut imediat pentru stimularea economiei. Doar ca, la fel ca si in campaniile electorale precedente, cu greu se intrevede o lista de surse clare din care s-ar acoperi promisele masuri de criza.
     
    PSD, cel ce de departe a facut cele mai generoase promisiuni, atat in materie de protectie sociala (este singurul partid care propune o reducere a cotei unice pentru angajatii cu venituri sub salariul mediu pe economie), cat si in privinta stimulentelor directe pentru angajatori, este si cel mai vag in numirea unor surse de finantare. “Costurile sprijinirii economiei nu le-am grupat laolalta, dar eu estimez ca poate chiar depasim cele 10 miliarde de euro anuntati de Guvern pentru urmatorii patru ani. Inchipuiti-va ca noi vom investi 8-10 miliarde de euro pe an numai in proiecte majore de infrastructura, autostrazi si drumuri. Vom aloca 2% din PIB, adica 3 miliarde de euro numai pentru constructia de scoli, gradinite, sali de sport, bazine de inot”, declara pentru BUSINESS Magazin Constantin Nita, vicepresedinte al PSD si coordonatorul echipei care a realizat oferta economica a partidului. Nita pledeaza pentru o rationalizare drastica a cheltuielilor din administratia publica, inclusiv prin impunerea folosirii exclusive a produselor romanesti in sectorul public. “Nimeni nu va mai cumpara nimic din afara. Totul va fi din productie interna. Da, Basescu a iesit si el acum cu masura asta, dar noi o aveam trecuta mai demult in proiect”, spune Nita. In ce il priveste, liderul PSD, Mircea Geoana, considera ca numai din reducerea numarului de agentii guvernamentale si din taierea cheltuielilor neproductive din administratie se pot obtine economii de 2% din PIB in termen de doi ani.
     
    “Banii pentru investitii cred ca i-am putea obtine in buna masura din rationalizarea cheltuielilor”, sustine la randul sau Paul Pacuraru, senator PNL de Galati si presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, referindu-se in primul rand la birocratie si la administratia publica. “Sa va exemplific: la inceputuri, Ministerul Muncii avea in fiecare judet cate o Directie a Muncii, cu un director, un adjunct, inca doi trei angajati si o masina. Stiti cate are acum? Sase, fiecare cu director, adjunct, subordonati, masini etc.”, afirma senatorul liberal. Programul anticriza al PNL, care incepe cu o reducere a CAS, a impozitelor pe dividende si pe venitul din dobanzi si continua cu reduceri de TVA pentru locuintele ieftine si cu bonusuri pentru angajarea somerilor, a fost evaluat de premierul Tariceanu la 10 miliarde de euro.
     
    PNL, aflat inca la guvernare, vrea sa repete ceea ce fosta Alianta D.A. a reusit, pana la un punct, incepand din 2005 – cercul virtuos unde banii necesari pentru masurile de criza propuse vin pur si simplu din cresterea economica atrasa de ele, asa cum golul creat de cota unica a fost acoperit atunci de pe urma boom-ului din sectorul privat. “Surse exclusiv interne si predominant bugetare”, spune ministrul Vosganian, exemplificand cu cele 2 miliarde de euro ce ar fi generate numai de investitiile atrase de Termoelectrica si Nuclearelectrica, inclusiv reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, sau cu cele 12-15 miliarde de euro in investitii pe care le-ar face posibile ajutoarele de stat de 3 miliarde de euro pentru mediul de afaceri. Numai ca fostul guvern, incercand sa se incadreze in limita de deficit bugetar ceruta de UE, a evitat tacit sa angajeze investitii masive de la buget in infrastructura, ceea ce viitorul guvern nu-si poate permite, pentru simplul motiv ca, dupa teoria economica acceptata de toate partidele, acolo unde scad investitiile private, statul trebuie sa compenseze prin majorarea semnificativa a investitiilor publice.

     

  • Cele mai probabile ecuatii politice

    Mie cel putin imi este clar ca PNL nu are cum sa fie ocolit in niciuna dintre formulele plauzibile de guvernare care vor rezulta imediat dupa alegerile din 30 noiembrie. Si, dupa cat e de incruntat presedintele Basescu in ultima perioada, cred ca si lui.

    Am fost la un moment dat tentat de scenariul, confortabil pentru PD-L, al formarii unui guvern cu rebeli din PNL si PSD, dar ultimele saptamani au cam dat peste cap aceste socoteli. In primul rand, de la inceput era destul de greu de pus pe hartie suficiente nume de “tradatori” care, odata alesi in numele PNL si al PSD, sa fie apoi dispusi sa se inroleze sub stindardul portocaliu. Peste aceasta incertitudine a venit insa dusul rece din economie, care a demarcat mai bine zonele de discurs.

    S-a ridicat astfel un zid destul de solid intre PSD, pe de o parte, si PNL si PD-L pe de alta parte, in timp ce intre ultimele doua linia de frontiera a devenit mai permeabila decat liniile de demarcatie dintre teritoriile spatiului Schengen. Calculele politice care rezulta de aici sunt tot mai rationale: PD-L nu se poate alia cu un PSD care in afara de mare si sare a promis aproape totul numai sa se vada cu cat mai multe voturi in caruta. Si e foarte probabil ca va si obtine o mare parte din ele.

    Cred ca nu suficiente pentru a controla majoritatea parlamentara si in niciun caz indeajuns pentru a-i forta mana presedintelui sa numeasca un premier social-democrat. Iar o alianta cu PNL imi pare mai putin plauzibila decat castigarea de catre Mircea Geoana a unui nou mandat de presedinte al partidului la viitorul congres. Ca sa nu mai vorbim de un pact cu PD-L, la care cred ca nici optimistul Viorel Hrebenciuc nu mai spera sa viseze.

    De cealalta parte, desi ar putea fi depasit cu un varf de procent de PSD, PD-L poate sta linistit avand in maneca asul de Cotroceni si complementaritatea cu fostii colegi liberali. Iar PNL se afla pentru o perioada in cea mai invidiata pozitie, cea din care poate pune conditii pentru a asigura majoritatea parlamentara si formula guvernamentala. Ceilalti, adica democrat-liberalii, trebuie sa ofere, PNL poate sa strambe din nas – in anumite limite – si sa ceara mai mult.

    Si are toate sansele sa primeasca. Ar fi un succes mai mare decat victoria repurtata de Valeriu Stoica in 2000, cand, parasind la timp CDR, liberalii au reusit sa se mentina in Parlament uitandu-se cum se scufunda taranistii.

    Revenind, n-as vrea sa fiu insa in sediul din Kiseleff cand social-democratii se vor fitrezit din sarbatorit probabila victorie in alegeri si vor citi despre noul guvern de dreapta care se pregateste pentru investitura. A doua ratare la mustata a guvernarii cred ca va fimai greu de compensat decat prin sacrificarea lui Mircea Geoana, asa cum in 2005, Ion Iliescu a platit pentru gafa gratierii lui Miron Cozma care a trimis PSD in opozitie pentru urmatorii patru – sau poate chiar opt ani.

    Mai ales ca social-democratii isi leaga astfel o bila grea de picior pentru prezidentialele de anul viitor, unde candidatul – fie el Nastase, independentul Oprescu sau oricare altul – trebuie sa se zbata sa arate cat e de diferit de garnitura de lideri care a tinut PSD-ul in opozitie dupa doua scrutine la care a condus la puncte, dar pe care le-a pierdut prin KO. Sansa PSD, dupa parerea mea, este ca istoria sa se repete pana la capat, adica mariajul PNL – PD-L sa se sfarseasca cel putin la fel de repede, iar social-democrat ii sa reuseasca sa schimbe la timp garnitura de conducere si sa poata profita de pe urma noilor certuri.

    Ceea ce, trebuie sa recunoastem, nu este chiar imposibil. Chiar daca democrat-liberalii vor face concesia de a-l inlocui pe Theodor Stolojan cu un lider mai putin contondent pentru orgoliul liberalilor si chiar daca pactul de colaborare dintre cele doua partide va fi mai ferm decat protocolul Aliantei D.A. Sa nu uitam ca viitorul guvern va avea de traversat o perioada mai dificila decat cea dintre 1996-2000, care s-a soldat cu intrarea in istorie a taranistilor; si avand in vedere ca ambele partide au demonstrat ca stiu sa joace la ofsaid, ramane doar necunoscuta cine va reusi primul sa-l surprinda pe celalalt. Eu am o banuiala, dar deocamdata prefer sa nu cobesc.

  • Cele mai probabile ecuatii politice

    Mie cel putin imi este clar ca PNL nu are cum sa fie ocolit in niciuna dintre formulele plauzibile de guvernare care vor rezulta imediat dupa alegerile din 30 noiembrie. Si, dupa cat e de incruntat presedintele Basescu in ultima perioada, cred ca si lui.

    Am fost la un moment dat tentat de scenariul, confortabil pentru PD-L, al formarii unui guvern cu rebeli din PNL si PSD, dar ultimele saptamani au cam dat peste cap aceste socoteli. In primul rand, de la inceput era destul de greu de pus pe hartie suficiente nume de “tradatori” care, odata alesi in numele PNL si al PSD, sa fie apoi dispusi sa se inroleze sub stindardul portocaliu. Peste aceasta incertitudine a venit insa dusul rece din economie, care a demarcat mai bine zonele de discurs.

    S-a ridicat astfel un zid destul de solid intre PSD, pe de o parte, si PNL si PD-L pe de alta parte, in timp ce intre ultimele doua linia de frontiera a devenit mai permeabila decat liniile de demarcatie dintre teritoriile spatiului Schengen. Calculele politice care rezulta de aici sunt tot mai rationale: PD-L nu se poate alia cu un PSD care in afara de mare si sare a promis aproape totul numai sa se vada cu cat mai multe voturi in caruta. Si e foarte probabil ca va si obtine o mare parte din ele.

    Cred ca nu suficiente pentru a controla majoritatea parlamentara si in niciun caz indeajuns pentru a-i forta mana presedintelui sa numeasca un premier social-democrat. Iar o alianta cu PNL imi pare mai putin plauzibila decat castigarea de catre Mircea Geoana a unui nou mandat de presedinte al partidului la viitorul congres. Ca sa nu mai vorbim de un pact cu PD-L, la care cred ca nici optimistul Viorel Hrebenciuc nu mai spera sa viseze.

    De cealalta parte, desi ar putea fi depasit cu un varf de procent de PSD, PD-L poate sta linistit avand in maneca asul de Cotroceni si complementaritatea cu fostii colegi liberali. Iar PNL se afla pentru o perioada in cea mai invidiata pozitie, cea din care poate pune conditii pentru a asigura majoritatea parlamentara si formula guvernamentala. Ceilalti, adica democrat-liberalii, trebuie sa ofere, PNL poate sa strambe din nas – in anumite limite – si sa ceara mai mult.

    Si are toate sansele sa primeasca. Ar fi un succes mai mare decat victoria repurtata de Valeriu Stoica in 2000, cand, parasind la timp CDR, liberalii au reusit sa se mentina in Parlament uitandu-se cum se scufunda taranistii.

    Revenind, n-as vrea sa fiu insa in sediul din Kiseleff cand social-democratii se vor fitrezit din sarbatorit probabila victorie in alegeri si vor citi despre noul guvern de dreapta care se pregateste pentru investitura. A doua ratare la mustata a guvernarii cred ca va fimai greu de compensat decat prin sacrificarea lui Mircea Geoana, asa cum in 2005, Ion Iliescu a platit pentru gafa gratierii lui Miron Cozma care a trimis PSD in opozitie pentru urmatorii patru – sau poate chiar opt ani.

    Mai ales ca social-democratii isi leaga astfel o bila grea de picior pentru prezidentialele de anul viitor, unde candidatul – fie el Nastase, independentul Oprescu sau oricare altul – trebuie sa se zbata sa arate cat e de diferit de garnitura de lideri care a tinut PSD-ul in opozitie dupa doua scrutine la care a condus la puncte, dar pe care le-a pierdut prin KO. Sansa PSD, dupa parerea mea, este ca istoria sa se repete pana la capat, adica mariajul PNL – PD-L sa se sfarseasca cel putin la fel de repede, iar social-democrat ii sa reuseasca sa schimbe la timp garnitura de conducere si sa poata profita de pe urma noilor certuri.

    Ceea ce, trebuie sa recunoastem, nu este chiar imposibil. Chiar daca democrat-liberalii vor face concesia de a-l inlocui pe Theodor Stolojan cu un lider mai putin contondent pentru orgoliul liberalilor si chiar daca pactul de colaborare dintre cele doua partide va fi mai ferm decat protocolul Aliantei D.A. Sa nu uitam ca viitorul guvern va avea de traversat o perioada mai dificila decat cea dintre 1996-2000, care s-a soldat cu intrarea in istorie a taranistilor; si avand in vedere ca ambele partide au demonstrat ca stiu sa joace la ofsaid, ramane doar necunoscuta cine va reusi primul sa-l surprinda pe celalalt. Eu am o banuiala, dar deocamdata prefer sa nu cobesc.