Tag: munca

  • Nicolăescu: Am convenit cu Sanitas să accepte suspendarea oricărui conflict de muncă

     “Vom avea mai multe runde de negocieri: una cu Coaliţia (Profesioniştior din Sănătate – n.r.) şi a doua, după-amiază, cu Sanitas. Am convenit la întâlnirea de astăzi (luni) că vom merge în Guvern, unde vom prezenta o solicitare privind deblocarea a 1.200-1.400 de posturi în sistemul sanitar”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

    O altă problemă de actualitate în sistemul sanitar este cea legată de contractul colectiv de muncă pe sector, fiind vorba despre primul document de acest fel din ultimii 20 de ani.

    În acest context, Nicolăescu a spus, referindu-se la majorările salariale revendicate de personalul sanitar, că acestea ar putea fi făcute printr-un act adiţional la contractul colectiv de muncă, iar discuţiile pe această temă ar putea începe în decembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Banca Mondială: România, cele mai multe plăţi fiscale din UE, 200 de ore pierdute anual şi povară pe muncă

     România se află pe poziţia 134 în clasamentul Paying Taxes 2014, raport realizat de Banca Mondială şi compania de consultanţă şi audit PwC. Anul trecut, România ocupa locul 136.

    Potrivit raportului BM, România este devansată în top de Bulgaria (locul 81), Republica Moldova (95), Botswana (47), Afganistan (98), Bangladesh (100) sau Bhutan (104).

    Raportul analizează uşurinţa plăţii taxelor în 189 de economii din întreaga lume prin luarea în calcul a trei mari indicatori: rata totală de impozitare, care măsoară ponderea taxelor şi contribuţiilor suportate de către o firmă ca procent din profit; timpul necesar conformării cu legislaţia fiscală, adică numărul de ore pe care le alocă firma în cauză pentru a respecta obligaţiile de raportare şi de plată a taxelor impuse; şi numărul de plăţi pe care trebuie să le facă o companie pentru a-şi îndeplini obligaţiile fiscale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania: Fost angajat civil al NATO, condamnat pentru spionaj după ce a copiat date dintr-un server securizat

     Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, desemnat sub numele de Manfred K. în comunicatul tribunalului, a pătruns în martie 2012 într-un server securizat care conţinea date confidenţiale, pe care le-a transferat într-un sistem public. El a transferat aceste date în serviciul său privat de e-mail, după care le-a salvat pe un dispozitiv de stocare a datelor de tip USB.

    Potrivit tribunalului, caracterul confidenţial al acestor date era cunoscut foarte bine de către acuzat, care ar fi încercat să le vândă unor servicii secrete străine, aducându-i circumstanţe agravante de “trădare faţă de ţara sa”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angajaţii din România care nu îşi suportă şefii: „Trebuie să li se dea tot timpul pantofi mai mari decât pot purta”

    ANGAJATORII SPUN DESPRE ANGAJAŢII DIN GENERAŢIA Y (născuţi după 1980) că se diferenţiază prin faptul că vor ca totul să se întâmple „acum„, nu peste o oră sau o zi, pentru că au capacitatea de a face mai multe lucruri în acelaşi timp şi le fac bine, pentru că vor responsabilităţi mari încă de la început şi că se vând scump – şi pe bună dreptate, în cele mai multe cazuri. „Acomodarea tinerilor din generaţia Y sau Millennials (în linii mari, cei care au între 15-20 ani şi 35 de ani –n.red.) în organizaţii necesită schimbări care nu sunt întotdeauna facile pentru angajatori. Dar asimilarea lor în organizaţie nu este opţională. Mai mult, dacă angajatorul îşi doreşte să aibă oameni de valoare va trebui să facă eforturi de transformare reale şi rapide pentru a crea un mediu atractiv de lucru, pentru că tinerii sunt cei care aleg locul de muncă în prezent şi sunt foarte selectivi”, spune Vlad Bog, executivul care a preluat  la începutul acestei luni poziţia de director de HR al subsidiarei Microsoft din Turcia (după ce anterior a ocupat aceeaşi poziţie în România).

    Bog spune că noua generaţie are pretenţii salariale foarte mari şi că tinerii nu sunt dispuşi să fure din viaţa personală pentru mai puţin decât merită şi nici nu sacrifică timpul petrecut cu prietenii sau familia pentru un plus la salariu. Numeroase studii în domeniu arată că, pentru valul de nou intraţi în câmpul muncii, programul flexibil (o combinaţie de lucru la birou cu cel de acasă) contează mai mult decât oportunitatea de a avea o carieră internaţională, statutul social sau brandul angajatorului.

    SUNT ÎNCLINAŢI SĂ ACCEPTE O PLATĂ MAI MICĂ PENTRU O FLEXIBILITATE MAI MARE. Ei au văzut cu ce sacrificii au obţinut poziţii părinţii lor şi nu li se pare că merită să facă acelaşi lucru. Maşi-na pe care o are cineva de la firmă este minunată, dar ei nu consideră că merită sacrificiul. Viaţa pentru ei înseamnă mai mult de atât. Îşi permit să gândească aşa însă pentru că părinţii lor le-au asigurat deja, prin munca lor plină de sacrificii caracteristică generaţiei X (cei care au acum vârste cuprinse între 35 şi 50 de ani), un start în viaţă care le dă posibilitatea să îşi urmeze talentul şi pasiunea„, explică Bog.

    Supranumiţi „generaţia eroilor„, angajaţii din generaţia Y şi Millennials nu acceptă liderii „recomandaţi„ de importanţa funcţiilor, se feresc de reguli, vor feedback instantaneu, vor să fie apreciaţi pentru munca depusă şi lucrează cel mai bine în echipă. Mediul de lucru trebuie să fie cool, digitalizat, iar părerea să le fie ascultată şi ideile lor trebuie puse în practică.

    O COMPANIE ÎN CARE SĂ SE SIMTĂ CA ÎNTR-O FAMILIE, ÎNTRE PRIETENI, ESTE CEEA CE CAUTĂ GENERAŢIA Y. Munca în echipă şi diversitatea sunt lucruri care nu trebuie să lipsească din portofoliul oricărui angajator. Mediul de lucru devine unul deschis, cu multe interacţiuni şi proiecte comune. Nu sunt încântaţi să lucreze într-un mediu cu instrumente clasice, învechite, ci vor ca tehnologia să facă parte din viaţa profesională de zi cu zi (cursuri online, educaţie alternativă, etc)„, este de părere Grigoriada Stroe, directorul de HR al producătorului de jocuri video Ubisoft România.

    Majoritatea oamenilor de resurse umane susţin că una dintre principalele caracteristici ale celor din generaţiile Y şi Millennials este încrederea, poate uneori exagerată, în sine. Asta şi pentru că au crescut cu ideea, inoculată de părinţi, că sunt cei mai buni. Deşi poate genera productivitate crescută în rândul tinerilor, supraaprecierea competenţelor vine şi cu probleme pentru angajatori, mai ales atunci când vine vorba despre bani, promovare şi motivare.

  • Wall Street Journal: Taxele mari pe muncă blochează revenirea economiei italiene. Plăţile în contul pensiilor totalizează aproape 13% din PIB

     Statul italian preia aproximativ două treimi din profitul brut al firmelor prin taxe pe profit şi pe muncă, potrivit unei analize Wall Street Journal (WSJ).

    “Statul ne strânge de gât”, se plânge Partizia Zanotta, proprietarul unei firme de sudură cu 10 angajaţi din nordul Italiei, care a redus programul de lucru şi a renunţat la investiţii în echipamente din cauza crizei economice.

    Italia a avut în ultimii 10 ani cea mai slabă creştere economică dintre cele 34 de state membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Economia este încă în recesiune în urma crizei financiare, iar şomajul a atins cele mai ridicate niveluri din ultimii 40 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 75 de locuri de muncă şi 105 programe de internship în cadrul Nestlé România în următorii trei ani

    În al doilea trimestru din 2013, şomajul în rândul persoanelor cu vârste de până la 25 de ani a atins o rată ridicată, de 23%, în România. Procentul este de trei ori mai mare faţă de şomajul total la nivel naţional (7,5%). Rata de neangajare a tinerilor apţi de muncă implică lipsa unui venit stabil şi a unei activităţi susţinute, ceea ce dă naştere unor previziuni incerte asupra viitorului lor profesional şi, pe termen lung, se reflectă în economia ţării.

    Situaţia este similară şi la nivel european. 1 din 4 tineri nu are un loc de muncă în Europa, problemă ce afectează dezvoltarea economiei şi are un impact direct asupra societăţii actuale.

    Demersul ”Nestlé needs YOUth” vizează crearea a peste 20.000 de oportunităţi pentru tinerii cu vârste de până la 30 de ani din Europa, în următorii trei ani, reprezentate de 10.000 de locuri de muncă şi 10.000 de stagii de practică în diverse sectoare, precum producţie, administraţie, resurse umane, vânzări, marketing, finanţe, inginerie sau cercetare din cadrul companiei Nestlé.

    Ca parte din iniţiativa europeană, Nestlé România va investi în dezvoltarea şi consolidarea aptitudinilor profesionale ale tinerei generaţii, prin crearea a 180 de oportunităţi profesionale, respectiv 75 de locuri de muncă şi 105 programe de internship.

    ”Tinerii aflaţi la început de drum au nevoie de susţinere, însă mulţi dintre ei găsesc cu dificultate un loc de muncă. Lipsa de experienţă nu ar trebui să fie un impediment în startul carierei, dimpotrivă, angajatorii pot găsi soluţii pentru a-i ghida spre un parcurs profesional adaptat nevoilor lor. Prin programul european ”Nestlé needs YOUth”, le oferim tinerilor şansa de lucra într-un mediu în care au parte de toate resursele pentru a avea o carieră de succes,” a declarat Hervé de Froment, CEO Nestlé România, în cadrul evenimentului de lansare a iniţiativei Nestlé de angajare a tinerilor.

    Pentru a facilita tranziţia din mediul educaţional pe piaţa muncii, programul din România va include o serie de seminarii de pregătire, dar şi sesiuni interactive de consiliere în carieră şi dezbateri interactive cu reprezentanţii Nestlé, destinate studenţilor din întreaga ţară.

    Nestlé este lider mondial în industria alimentară, fiind prezent în 86 de ţări, cu un număr de 468 de fabrici şi 300.000 de angajaţi.

    Nestlé în România

    Nestlé a intrat pe piaţa din România în 1995, în momentul de faţă având 928 de angajaţi în Bucureşti şi în Timişoara, unde este localizată fabrica Nestlé.

    În România, Nestlé este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa alimentară, cele mai multe dintre branduri fiind lideri în categorie (locul 1 sau 2 pentru majoritatea segmentelor în care este prezent). În 2012, Nestlé România a avut o cifră de afaceri de 718 milioane lei.

    Portofoliul Nestlé Romania cuprinde produse în mai multe segmente de piaţă, între care cereale pentru micul dejun şi batoane de cereale (precum Nestlé Fitness, Nestlé Musli, Nestlé Chocapic, Nesquik ), băuturi (Nescafé, Nesquik), divizia Nestlé Professional, dulciuri (Joe, Nesquik, Kit Kat, Lion, After Eight), îngheţată (Nestlé Ice Cream), produse culinare (Maggi), produse pentru sugari (Nestlé Nutrition) şi hrană pentru animale (Purina). Napolitanele Joe şi Nesquik, precum şi specialităţile de cafea NESCAFÉ 3in1 sunt produse în România, la fabrica din Timişoara.

     

  • Atmosfera, relaţia cu şeful şi siguranţa locului de muncă, mai importante decât salariul

    Cercetarea a fost realizată prin chestionarea a 400 de tineri cu vârste între 20 şi 30 de ani, cu studii superioare absolvite sau în curs, majoritatea cu experienţă de muncă. Circa 43% dintre participanţii la acest studiu aveau un loc de muncă în momentul desfăşurării cercetării şi, dintre aceştia, aproape două treimi declară că locul de muncă deţinut în acel moment corespundea pregătirii lor de bază. Cu toate acestea, doar 38% dintre aceste persoane se declarau mulţumite de locul de muncă, 85% dintre ele spunând că vor să îşi schimbe jobul în cel mult doi ani.

    Atunci când vor să îşi schimbe locul de muncă bucureştenii apelează la site-urile de recrutare, 91% dintre cei intervievaţi declarând că au folosit până în prezent acest gen de portaluri. Participarea la târgurile de cariere a devenit a doua cea mai utilizată metodă de către bucureştenii care vor să-şi schimbe locul de muncă, conform declaraţiilor respondenţilor, însă nu trebuie uitat faptul că acest studiu s-a desfăşurat tocmai în cadrul unui astfel de târg. Pe locul trei în topul surselor de informare privind oportunităţile de joburi sunt ziarele şi revistele (58%).

    Târgul de Cariere Bucureşti va avea loc în 22 şi 23 noiembrie la World Trade Center, iar înscrierile pentru companii rămân deschise până în 19 noiembrie. Printre companiile care şi-au anunţat deja participarea la eveniment se numără Unicredit Business Integrated Solutions, Alten, APT, Genpact, Misys, Terapia Ranbaxy, Xerox, Piraeus Bank, Grawe, Wipro Technologies, ING şi Route 66.

    Oferta evenimentului cuprinde 2000 de locuri de muncă, dar şi programe de internship şi oportunităţi în domeniul educaţiei. De asemenea, organizatorii oferă participanţilor şansa de a participa la o multitudine de workshop-uri şi conferinţe pe teme profesionale, precum şi posibilitatea de a beneficia gratuit de sesiuni de consultanţă unu-la-unu în carieră, în compania unor consilieri specializaţi.
    Înainte să ajungă în Capitală, Târgul de Cariere a mai avut în această toamnă ediţii în Cluj,  Iaşi, Braşov, Sibiu, Oradea, Arad, Baia Mare, Tîrgu Mureş şi Timişoara.

    Fapte, compania organizatoare a Târgului de Cariere, a fost fondată la Cluj în 2006 şi mai organizează festivalurile Photo Romania şi Jazz in the Park.

     

  • Liderii europeni vor acţiuni rapide pentru a combate şomajul în rândul tinerilor

     “Miza este să ne mişcăm rapid”, a declarat preşedintele francez François Hollande, în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea acestei reuniuni la care au participat aproape toţi şefii de stat şi de guvern din UE, relatează AFP.

    Hollande, care şi-a fixat ca ţintă “o inversare a curbei şomajului în rândul tinerilor” în Franţa de patru luni, a declarat că “Garanţia pentru tinereţe”, care stipulează ca niciun european să nu rămână pentru mai puţin de patru luni fără loc de muncă sau fără o formare, va fi pusă în aplicare “în următorii doi ani”.

    Dar pentru accelerarea procesului, toată ţările care vor dori să pună în aplicare această dispoziţie “vor putea, de la 1 ianuarie, să aibă finanţările necesare”, a explicat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR Marfă va disponibiliza anul viitor dintre angajaţi. Aceştia vor primi venit lunar de completare

     În luna august, când CFR Marfă era în proces de privatizare, Guvernul a decis că venitul lunar de completare pentru sprijinirea angajaţilor disponibilizaţi din companii de stat până la găsirea unui nou loc de muncă nu va mai fi acordat tuturor, ca până în prezent, ci doar salariaţilor concediaţi colectiv din anumite companii, printre care CFR S.A. şi CFR Călători, nu şi CFR Marfă.

    Prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul va aproba însă o excepţie şi va decide ca acest venit de completare să fie acordat şi persanelor care urmează să fie disponibilizate de la CFR Marfă.

    “În baza angajamentelor asumate cu organismele financiare internaţionale, CFR Marfă este angajată în procesul de privatizare până în luna mai 2015, fapt pentru care în cursul anului 2014 această societate va efectua disponibilizări colective de personal. Se propune exceptarea CFR Marfă SA de la prevederile articolului 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 29/2013 (în baza căreia disponibilizaţii CFR Marfă nu ar mai primi venit de completare-n.r.), astfel încât persoanele disponibilizate să beneficieze de venit lunar de completare. Această măsură este menită să atenueze tensiunile sociale ce pot fi determinate de disponibilizările colective efectuate de către CFR Marfă”, arată Guvernul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii vor să renunţe la job pentru a lucra de acasa

    57% dintre participantii la studiu s-au declarat interesati sa faca pasul de la un job la birou la unul de acasa, in timp ce alti 27% lucreaza deja la proiecte de freelancing care le aduc bani in plus, pe langa un job full time. De asemenea, 14% au reusit chiar sa renunte definitiv la un loc de munca full time, castigand din proiecte suficient incat sa se intretina.

    Procentul celor care nu sunt atrasi sub nicio forma de astfel de metode de a-si castiga existenta este de doar 2% dintre respondenti.

    Din studiu reiese ca si in Romania exista numeroase firme care accepta colaborarea de la distanta, in contextul in care 73% dintre cei care lucreaza deja ca freelanceri in diverse arii de activitate colaboreaza tot cu anumite companii din Romania. In schimb, pentru afaceri din strainatate presteaza munca platita de acasa numai 27% dintre respondenti.

    Totodata, 40% dintre cei care lucreaza ca freelanceri dedica proiectelor suplimentare maximum două ore pe saptamana, in timp ce alti 35% lucreaza cateva ore in decursul celor sapte zile. In acelasi timp, 5% dintre freelanceri lucreaza doar in weekend, iar 20% sustin ca, uneori, proiectele le ocupa mai mult timp decat jobul full time.

    Cei mai favorizati la capitolul acesta sunt persoanele care activeaza in zone precum jurnalism, graphic design, marketing, dar si IT sau servicii legate de sectorul financiar.

    Potrivit rezultatelor sondajului, piata muncii este intr-o continua schimbare, iar romanii sunt in pas cu tendintele externe, ajutati si de cresterea ratei de acces la Internet pentru a isi suplimenta veniturile. Rata de penetrare a Internetului in Romania a atins 53% la nivel national si 63% la nivel urban, in segmentul 15-45 de ani, conform unor date publicate la inceputul celui de-al doilea semestru din 2013. Mai mult, romanii petrec in medie 18 ore pe saptamana navigand pe Internet, ceea ce ii claseaza pe locul al doilea in topul europenilor care petrec cel mai mult timp online, dupa ucraineni.

    Studiul a fost derulat in perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2013 de catre platforma online de recrutare BestJobs.ro. La joburile care le permit romanilor sa lucreze de acasa se poate aplica oricand si de oriunde prin aplicatia BestJobs destinata telefoanelor mobile si tabletelor. Numarul utilizatorilor continua sa creasca simtitor, in contextul in care numai la inceputul lunii noiembrie s-au inregistrat peste 7.000 de aplicari zilnice la joburi prin intermediul aplicatiei.