BusinessMagazin

Tag: viata

  • Michelle Obama se retrage din viaţa publică. Vrea să petreacă mai mult timp cu familia

    Michelle Obama vrea să se retragă din viaţa politică. Fosta Primă Doamnă nu a renunţat în totalitate la responsabilităţile politice.

    Ea s-a implicat îndeaproape în campania de susţinere a lui Joe Biden.După ce a impactat o naţiune întreagă, Michelle doreşte să petreacă mai mult timp cu familia şi să se ocupe de activităţile de leadership din cadrul fundaţiei.

    După ce a impactat o naţiune întreagă cu carisma şi devotamentul său, Michelle Obama are în plan să se retragă din viaţa publică şi să se focuseze pe viaţa de familie şi pe activităţile din cadrul fundaţiei cu acelaşi nume, pe care o deţine alături de soţul ei.

    Chiar dacă a părăsit Casa Albă, Michelle Obama nu a renunţat în totalitate la responsabilităţile politice, ba chiar s-a ocupat îndeaproape de campania lui Joe Biden şi s-a vaccinat recent împotriva COVID-19. Prin exemplul personal a precizat că este singura modalitate de a reveni la viaţa de dinainte.

    În timp ce se afla la interviul cu E People, fosta Primă Doamnă a vorbit despre intenţiile sale de a se retrage din domeniul politic ca să se focuseze pe viaţa de familie şi pe activităţile din cadrul  fundaţiei Obama.

    Michelle îşi doreşte să formeze o nouă generaţie de tineri care să poată reprezenta cu mândrie “liderii de mâine”. Aceasta a mai spus că va putea să se bucure intens de momentele petrecute la golf cu soţul ei.

    Michelle Obama s-a implicat inclusiv în scriere de memorii şi joacă alături de păpuşi într-un spectacol Netflix care îşi propune să-i înveţe pe copii despre gătitul casnic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Oraşul după Covid

    Viaţa urbei s-a oprit în loc în Londra, Berlin şi în mai toate oraşele mari ale Europei ameninţate de pandemie. Acum, îngrijorările cu privire la un exod de durată al cetăţenilor forţează autorităţile orăşeneşti să abordeze problemele care supurează de mult timp.

     

    Când pandemia a explodat în toată Europa în martie, a schimbat radical viaţa oraşului, forţându-i să stea acasă pe cei cu muncă de birou, închizând hotelurile şi spaţiile de cazare şi schimbând viaţa a milioane de oameni, scrie The New York Times. Eliberaţi din birouri – mulţi pentru prima dată în viaţa lor profesională – locuitorii oraşelor din întreaga Europă au început să plece, unii pentru a se feri de virus, alţii pentru a scăpa de apartamentele înghesuite şi scumpe şi pentru o conexiune mai bună cu natura şi naturalul.

    Acum, la aproape un an după primele lockdownuri şi cu alte câteva luni de restricţii care se apropie, este pusă sub semnul îndoielii presupunerea, făcută cu prea mare uşurinţă, că majoritatea exilaţilor din pandemie se vor întoarce în mod natural odată ce virusul va fi îmblânzit. Marea întrebare nu mai este cum pot fi ţinuţi oamenii cât mai mult la ţară, ci cum pot fi descurajaţi să se mute acolo definitiv. Pentru planificatorii urbani şi experţii în proiectare urbană, aceasta înseamnă să înceapă să se confrunte cu probleme care au afectat mult timp oraşele – accesibilitatea locuinţelor, transportul în condiţii de siguranţă şi accesul la spaţiul verde – dar care au devenit mai urgente din cauza pandemiei. Mai general, oraşele vor trebui să răspundă noilor dorinţe legate de conectarea cu natura şi „reconectarea cu viaţa”, spune Philipp Rode, directorul executiv al LSE Cities, un centru de cercetare de la London School of Economics. Un exod urban asemănător s-a produs şi în Statele Unite în timpul pandemiei, cu newyorkezi bogaţi care se retrăgeau în casele de la ţară şi cu tehnicieni din Silicon Valley împrăştiaţi prin toată ţara. Fenomenul ar putea fi chiar mai pronunţat în Statele Unite decât în Europa. „În linii mari, ataşamentul faţă de locuri este semnificativ mai mare în Europa decât în SUA”, a spus Rode, indicând spre studii anterioare care arată că până şi în oraşele europene aflate în declin economic pierderile de populaţie au fost după anumite măsuri, mai mici. „Multe dintre aceste locuri au istorii foarte vechi, o cultură foarte profundă.” Cu toate acestea, multe oraşe europene încep să încurajeze naveta pietonală şi cu bicicleta şi extinderea spaţiilor verzi. Milano, lovit puternic de primul val al pandemiei, s-a îmbogăţit cu peste 30 de km de piste pentru ciclism, precum şi cu părculeţe în fostele parcări. Oficialii londonezi au început anul trecut un proiect, „Streetspace”, ce constă în crearea de piste de biciclete temporare şi lărgirea zonelor pietonale pentru ca navetiştii să poată evita pericolele din metrou sau din autobuzele aglomerate. Parisul şi Barcelona au făcut paşi similari. Modificări ca acestea, care de obicei ar dura ani, se fac practic peste noapte, a constatat firma britanică de inginerie Arup. Iar ritmul programului londonez a provocat bătălii juridice. Însă Léan Doody, care conduce secţia de oraşe integrate şi reţeaua de planificare pentru Europa de la Arup, este optimistă cu privire la schimbări. Ea spune că, deşi pandemia a evidenţiat unele dintre problemele mai profunde ale vieţii urbane, aceasta ar putea provoca şi un impuls pentru îmbunătăţire. „Se creează o oportunitate pe măsură ce pandemia dispare din vedere, pentru a introduce noi comportamente”, a spus ea. „Poate că autorităţile oraşelor, autorităţile de transport şi angajatorii s-ar putea gândi la politici pentru un viitor care să funcţioneze pentru toată lumea”, crede ea. Cuantificarea cu precizie a numărului de oameni care au părăsit oraşele Europei este dificilă, deoarece pandemia a complicat colectarea datelor. Însă un studiu publicat la începutul lunii februarie estimează că aproape 700.000 de persoane au părăsit Londra în ultimul an, majoritatea muncitori născuţi în străinătate, care ar fi putut reacţiona astfel şi la Brexit. Londra ar putea fi un exemplu extrem. Un sondaj realizat de Arup arată că aproximativ 41% dintre londonezi s-au mutat din oraş la un moment sau altul al pandemiei, comparativ cu aproximativ 10% în Madrid, Milano şi Berlin şi cu 20% în Paris. Compania imobiliară Century 21 a anunţat vara trecută că a înregistrat o creştere a interesului pentru părăsirea Parisului, dar nu a existat un „exod în masă”. Datele imobiliare au arătat că angajaţii din domeniul tehnologiei au părăsit în masă Dublinul anul trecut, pe măsură ce munca la distanţă s-a extins. Locuinţele inaccesibile ca preţ au fost un punct dureros în multe oraşe europene şi înainte de pandemie, care a expus şi a adâncit inegalităţile. „Însă munca la distanţă slăbeşte legătura dintre locuinţe şi ocuparea forţei de muncă”, spune Doody.

    Léan Doody, care conduce secţia de oraşe integrate şi reţea de planificare pentru Europa de la Arup, este optimistă cu privire la schimbări. Spune că, deşi pandemia a evidenţiat unele dintre problemele mai profunde ale vieţii urbane, aceasta ar putea provoca şi un impuls pentru îmbunătăţire. „Se creează o oportunitate pe măsură ce pandemia dispare din vedere, pentru a introduce noi comportamente”, a spus ea.

    Preţurile proprietăţilor din Dublin au explodat în ultimii ani, după o prăbuşire a pieţei imobiliare în urma crizei financiare din 2008; o scădere accentuată a ofertei s-a suprapus cu o cerere copleşitoare, agravată de o creştere a chiriilor pe termen scurt. Doody a explicat că planurile guvernului irlandez de a crea un drept legal pentru angajaţi de a solicita munca la distanţă ar putea face paşi spre detensionarea pieţei locuinţelor din Dublin, distribuind în acelaşi timp angajaţi cu venituri mari în altă parte. Brendan McLoughlin, 29 de ani, analist de afaceri pentru serviciul poştal naţional al Irlandei, se numără printre cei mulţi ale căror locuri de muncă vor rămâne cel puţin parţial, la distanţă; el intenţionează să se mute din cazarea la comun din Dublin în propria casă dintr-un oraş-port la nord de capitală în această vară.„Cred că este forţată această reevaluare a ceea ce contează în ceea ce faci şi în viaţa de acasă”, a spus el. Există o idee care pune puternic stăpânire pe sociologi şi economişti că pandemia a accelerat doar schimbările deja în curs în oraşe, amplificând aşa-numitul „efect de gogoaşă”, în care preţurile ridicate îi împing pe rezidenţi la periferie şi supraalimentează o tendinţă anterior sinuosă spre munca la distanţă. Însă schimbările mai rapide au concentrat atenţia autorităţilor urbane, care abordează acum din ce în ce mai mult plângerile privind zgomotul, poluarea aerului, apartamentele înghesuite şi chiriile exagerate. La Paris, care pierdea locuitori chiar şi înainte de pandemie, primarul Anne Hidalgo susţinea deja ideea „oraşului de 15 minute” – o viziune a viitorului pentru cartiere care să asigure toate facilităţile necesare pe o rază care poate fi parcursă printr-o scurtă plimbare de la ieşirea pe uşă. Ea a făcut eforturi pentru a reduce traficul auto în centrul oraşului şi pentru a promova mai mult spaţiu verde. Când pandemia a creat o nouă urgenţă, primăria Parisului a transformat rapid Rue de Rivoli, o arteră principală, într-o autostradă pentru biciclete, a tăiat traficul de lângă şcoli pentru a îmbunătăţi calitatea aerului şi a transformat spaţiile de parcare în locuri extinse unde oamenii îşi pot savura cafeaua. Oraşul promite  să facă unele dintre proiectele sale din pandemie permanente. Însă găsirea voinţei politice pentru o schimbare durabilă va fi o provocare, crede Rode, de la LSE Cities, şi ar depinde în mare măsură de nivelul de implicare şi acceptare al publicului. Malcolm Smith, specialist în proiectare urbană la Arup, a arătat într-un raport recent că pandemia a adus deja oraşele mai aproape de viziunea “oraşului de 15 minute” şi că există acum potenţialul de a reduce traficul, de a face aerul mai curat şi de a petrece mai mult timp cu familia profitând de caracteristici permanente ale vieţii urbane. „Ni s-a arătat în lumină importanţa dezvoltării oraşelor în module mai mici, cu servicii esenţiale concentrate în jurul centrelor comunitare”, a scris el. „În secolul al XIX-lea, răspunsul la epidemia de holeră din Londra a adus o infrastructură mare, reţeaua de canalizare. Sper că Covid-19 va conduce la intervenţii la scară mai mică, dar mai răspândite.”

    Oraşele vor avea întotdeauna locuitori, şi nu toată lumea poate fugi la ţară. Însă pentru centre urbane precum City of London, unul din nucleele financiare ale Europei, pandemia s-a dovedit deosebit de distructivă la capitolul demografie. Al doilea val a fost la fel de perturbator ca primul, cu activitatea redusă la mai puţin de jumătate. Tendinţa a fost observată atât în Europa, cât şi în SUA, scrie Financial Times. Criza i-a făcut pe unii oameni să se întrebe dacă nu cumva asistăm la sfârşitul dominanţei economice şi sociale a acestor oraşe. Răspunsul este „Nu”, conform lui Andrés Rodríguez-Pose, profesor de geografie economică la London School of Economics. În ceea ce priveşte „macrogeografia” – diferenţa dintre metropole, oraşe şi zone rurale – „diviziunea generală dintre oraşele dinamice şi locurile mai puţin dinamice va rămâne”, spune el. În schimb, „cele mai mari schimbări vor avea loc înăuntrul oraşelor şi între oraşe şi periferiile lor rurale – microgeografia”. O nevoie mai redusă de a face naveta, având în vedere persistenţa muncii la distanţă, mai multe cumpărături online şi mai puţină socializare „va reduce cererea de spaţiu în centrele oraşelor, pentru birouri şi poate chiar şi pentru locuinţe, şi o va creşte în suburbii”, spune profesorul. Acest lucru înseamnă „o redefinire a centrelor oraşelor”, spune el. „Odată ce începeţi să eliberaţi centrul, acesta nu rămâne gol, alţii încep să se mute.” Provocarea este de a „facilita o reproiectare şi reamenajare a centrelor oraşelor” cu noi funcţii, inclusiv activităţi culturale, activităţi în aer liber şi sport.

    Milano, lovit puternic de primul val al pandemiei, s-a îmbogăţit cu peste 30 de km de piste pentru ciclism, precum şi cu părculeţe în fostele parcări. Oficialii londonezi au început anul trecut un proiect, „Streetspace”, ce constă în crearea de piste de biciclete temporare şi lărgirea zonelor pietonale pentru ca navetiştii să poată evita pericolele din metrou sau din autobuzele aglomerate. Parisul şi Barcelona au făcut paşi similari.

    O alta este evitarea segregării de facto care a avut loc în SUA între anii 1960 şi 1980, cu „oraşul interior mai puţin important şi suburbii care sunt mult mai omogene în termeni de etnie şi venituri”. Mecanismele pieţei vor produce schimbările în modul în care funcţionează oraşele, spune Rodríguez-Pose, „însă conducerea oraşelor care insistă pe o astfel de dezvoltare va avea un avantaj. Trebuie să faceţi centrele oraşelor mai prietenoase”. Lockdownul a reuşit să facă până şi din cele mai poluate oraşe locuri cu aer curat, demonstrând astfel cum dispariţia traficului poate îmbunătăţi calitatea vieţii. Însă când restricţiile au fost retrase, lumea a evitat transportul public pentru a merge la lucru, preferând în schimb maşinile. În cartierul său londonez, Jon Burke, consilier pe teme de transport din Hackney, a încercat să evite tocmai acest lucru. „A trebuit să trecem la acţiune pentru a evita o revenire care să aibă în centrul ei maşina”, povesteşte el. În alte cartiere nu s-a făcut nimic şi nivelul traficului a crescut cu 150% în ritm anualizat în septembrie. Acest lucru arată că oraşele se află în centrul acţiunii atunci când vine vorba de schimbări economice structurale, spune Francesca Bria, consilier pentru oraşe digitale la ONU. „Oraşele sunt cele mai avansate laboratoare de experimentare” într-o serie de transformări structurale, cum ar fi tranziţia verde, digitalizarea şi abordarea inegalităţii şi coeziunii sociale. Transformările nu ţin doar de strategie, ci şi de politică. „Nu se pot lua doar decizii de sus în jos, deoarece este nevoie de o schimbare masivă de comportament, aşa că trebuie lucrat pe teren şi trebuie avute resursele financiare pe teren”, a mai spus Bria.

    Potrivit lui Rodríguez-Pose, întrebarea este cine va avea „cele mai bune şi mai strălucite idei” pentru măsuri care vor „valorifica declinul activităţii comerciale pe stradă şi vor promova alte activităţi care ar putea fi motoare ale noilor centre urbane?”. Scepticii se pot întreba dacă redistribuirea activităţii pe care ar presupune-o astfel de schimbări nu ameninţă chiar densitatea care face ca oraşele să fie atât de productive din punct de vedere economic. Cu alte cuvinte: ne permitem transformarea? Unele dintre răspunsuri depind de modul în care impozitul şi puterea de decizie sunt împărţite între diferite niveluri de guvernare. „Veniturile fiscale se vor schimba” dacă activitatea economică este distribuită diferit, în funcţie de „diviziunea administrativă” a teritoriului, spune Rodríguez-Pose. „Dacă aveţi un oraş care corespunde zonei urbane funcţionale, atunci nu contează atât de mult. Dacă suntem de exemplu, la Paris, şi vorbim doar de primăria centrului oraşului, atunci aveţi nevoie de politici teritoriale naţionale care-l iau în considerare pe cel care pierde. „În contrast, spune el, „în majoritatea ţărilor puterile de planificare sunt în mâinile factorilor de decizie locali”, ceea ce permite „experimente de strategie” care vor diferi de la un oraş la altul. Este posibil ca unele oraşe să nu îmbrăţişeze transformarea, ci mai degrabă să încerce să „menţină în viaţă magazinele locale şi activităţile tradiţionale locale, chiar promovând folosirea maşinii”. Rodríguez-Pose consideră că acest lucru „ar fi contraproductiv pe termen lung”. Burke este de acord. „Politica în materie de transport nu se referă doar la transport – este vorba despre a găsi modalităţi de a administra oraşele în moduri mai umane şi care sunt dovedite în mod obiectiv că atrag tipul de oameni care fac aceste oraşe de succes.” El adaugă că „este foarte clar că afacerile independente au avantaje mai mari dacă în comunităţi oamenii sunt încurajaţi să meargă pe jos sau cu bicicleta – şi sunt mai predispuşi să cumpere din cartier”. „Nimeni nu ar mai susţine acum o autostradă cu şase benzi prin parcul Washington Square, aşa cum a făcut Robert Moses” la mijlocul secolului al XX-lea în New York. „Când închidem ochii şi ne gândim la cum arată viaţa bună din oraş, nimeni nu se mai gândeşte la kilometri şi kilometri de SUV-uri poluante.”

    Preţurile proprietăţilor din Dublin au explodat în ultimii ani, după o prăbuşire a pieţei imobiliare în urma crizei financiare din 2008; o scădere accentuată a ofertei s-a suprapus cu o cerere copleşitoare, agravată de o creştere a chiriilor pe termen scurt. Doody a explicat că planurile guvernului irlandez de a crea un drept legal pentru angajaţi de a solicita munca la distanţă ar putea face paşi spre detensionarea pieţei locuinţelor din Dublin, distribuind în acelaşi timp angajaţi cu venituri mari în altă parte.

  • ONU se teme pentru viaţa prinţesei Latifa şi cere dovezi că trăieşte. „Guvernul să facă din răspunsul său o problemă prioritară”

    ONU a anunţat că a cerut Emiratelor Arabe Unite dovada că prinţesa Latifa este încă în viaţă.

    Şeful diplomaţiei britanice, Dominic Raab, ceruse deja, miercuri, dovada că prinţesa trăieşte. Prinţesa în vârstă de 35 de ani a încercat să evadeze cu barca din Dubai în 2018, dar a fost prinsă.

    ONU a anunţat că a cerut Emiratelor Arabe Unite dovada că prinţesa Latifa, fiica şeicului Dubaiului, este încă în viaţă după mesajul transmis, în care spunea că este ţinuţă ostatică şi se teme pentru viaţa ei, după tentativa a fugi din oraş în 2018, relatează Le Figaro.

    „Ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la această situaţie, după videoclipurile deranjante care au apărut săptămâna aceasta. Am cerut mai multe informaţii şi clarificări cu privire la situaţia actuală a prinţesei Latifa. Am cerut dovada că trăieşte,” a spus Liz Throssell, purtător de cuvânt al Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

    ”În plus, am cerut guvernului să facă din răspunsul său o problemă prioritară”, a insistat purtătorul de cuvânt, având în vedere „îngrijorările serioase cu privire la soarta prinţesei Latifa.”

    Şeful diplomaţiei britanice, Dominic Raab, ceruse deja, miercuri, dovada că prinţesa trăieşte. ”Această situaţie ne preocupă”, a declarat şi premierul Boris Johnson.

    Ambasada Emiratelor Arabe Unite la Londra a avut o primă reacţie în acest caz vineri după-amiază, când a transmis că „mediatizarea nu reflectă adevărata situaţie”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro


     

  • Miliardarul altfel.Trăieşte în aceeaşi casă de 40 de ani şi nu are avioane sau iahturi, deşi a fost cel mai bogat om din lume, depăşindu-l chiar şi pe Bill Gates

    Magnatul mexican Carlos Slim a ajuns de câteva ori să îl depăşească pe Bill Gates pe lista celor mai bogaţi oameni din lume. Dar nu trăieşte totuşi conform standardelor de oameni bogaţi la care ne-am aştepta, scriu moneytalks.com şi businessinsider.com.

    Carlos Slim trăieşte spre exemplu în aceeaşi casă cu şase dormitoare în care a trăit de peste 40 de ani.

    Este implicat în mai multe companii din Mexic, cunoscute ca „Slimlandia”, dar este o persoană discretă.

    Indexul Miliardarilor realizat de Bloomberg îl plasează pe locul 24 în topul celor mai bogaţi oameni ai lumii, cu o avere netă de 43,6 de miliarde de dolari. În 2016 însă, el era a cincea cea mai bogată persoană din lume – averea lui a fost lovită în ultimii câţiva ani.

    Chiar după alegerea preşedintelui Trump, în noiembrie 2016, pieţele globale s-au contractat şi valoarea peso-ului mexican s-a prăbuşit, astfel că Slim a pierdut mai mult de 9% din averea sa.

    Bloomberg scria în martie 2017 că niciun alt miliardar nu a pierdut la fel de mulţi bani ca şi el în timpul preşedinţiei lui Trump.

    Pandemia de coronavirus a adus o altă lovitură averii lui Slim: la începutul lunii martie, a pierdut aproape 5 miliarde de dolari într-o singură zi.

    Cititi aici materialul integral

  • Avertismentul CEO-ului producătorului de vaccinuri Moderna, care ne schimbă modul în care ne uităm la viaţă: Va trebui să trăim cu Covid „pentru totdeauna”

     
    CEO-ul producătorului de vaccinuri anti-COVID-19 Moderna a avertizat că virusul care a zguduit planeta va rămâne printre noi „pentru totdeauna”, potrivit CNBC. 
     
    „Cred că va trebui să trăim cu acest virus printre noi, cred, totdeauna”, a spus Stephane Bancel într-o discuţie tip panel la JP Morgan Healthcare Conference. Oficialii din domeniul sănătăţii vor trebui să fie permanent în alertă, pentru a identifica eventualele noi variante ale virusuri, astfel încât oamenii de ştiinţă să producă vaccinuri pentru a lupta împotriva lor. 
    Cercetători din Ohio au declarat, de pildă, că au descoperit noi variante posibil originare în Statele Unite şi care au devenit tulpinile dominante din Columbus, Ohio, într-o perioadă de trei săptămâni, între finalul lui decembrie şi începutul lui ianuarie în Columbus, Ohio. 
     
    Cercetătorii de la Pfizer au declarat că vaccinul dezvoltat în parteneriat cu BioNTech pare să fie eficient în ceea ce priveşte noua tulpină de virus, din Regatul Unit, precum şi al unei variante găsite în Africa de Sud. 
     
    Vaccinul Moderna a fost autorizat de autoritatea de profil din Statele Unite (Food and Drug Administration) pentru a fi folosită de americanii care au peste 18 ani. Alte studii trebuie să fie realizate pentru a vedea dacă poate fi administrat şi copiilor, al căror sistem imunitar poate reacţiona diferit de cel al adulţilor. 
     
    În lume există alte patru coronavirusuri care sunt endemice, dar niciunul nu este la fel de contagios sau mortal precum COVID-19, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. 

  • Avertisment: 65% din hotelieri sunt de părere că fără sprijin guvernamental nu îşi vor mai putea ţine în viaţă businessurile după martie 2021

    Circa 65% din hotelieri consider faptul că fără un sprijin din partea statului, după luna martie 2021 nu îşi vor mai putea susţine businessurile, astfel că vor fi nevoiţi să pună lacatul pe uşile hotelurilor, conform unui studiu realizat de Cushman & Wakefield, în parteneriat cu Federaţia Industriei Hoteliere din România.

    Din participanţii la studiu, doar 7% au spus că afacerea lor poate supravieţui mai mult de un an în condiţiile actuale, astfel supravieţuirea şi redresarea sectorului hotelier românesc vor rămâne dependente de sprijinul guvernamental oferit în 2021, se arată în studiu.

    Chiar dacă sectorul hotelier se confruntă cu diferite provocări, pe termen lung, previziunile sunt optimiste ca urmare a creşterii constante din ultimii ani. Totodată, este aşteptată o revenire a nopţilor înregistrate în unităţile de cazare din România în 2023 la nivelul din 2019.

    „Privind în perspectivă, hotelierii îşi menţin optimismul, majoritatea respondenţilor intenţionând să rămână deschişi în 2021, atâta timp cât nu vor fi introduse alte perioade de carantină. Pe de altă parte, 20% dintre respondenţi iau în considerare închiderea hotelurilor în timpul extra-sezonului, pentru a salva din costuri pe fondul lipsei cererii. 3% dintre respondenţii hotelieri planifică o schimbare de strategie pentru transformarea conceptului de business adaptat pentru sejururi pe termen lung (de peste 6 luni) în 2021”, se arată în studiu.

    Sprijinul guvernamental este esenţial pentru redresarea sectorului hotelier din România, astfel că 40% din hotelieri consideră că se poate asigura o revenire mai rapidă odată cu relaxarea restricţiilor de călătorie şi evenimente desfăşurate în interior cu condiţia oferirii unui sprijin financiar şi salarial din partea statului. De asemenea, 10% din participanţii la studiu observă beneficiul implementării unor ajutoare guvernamentale de călătorii pentru o creştere a cererii interne.

    Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, ce activează în toate segmentele pieţei imobiliare, fiind afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent.

    FIHR – Federaţia Industriei Hoteliere din România este prima organizaţie patronală din turismul românesc şi cea mai reprezentativă din industria hotelieră, prin cifra de afaceri şi numărul de angajaţi, reunind 4 din top 5 companii hoteliere din România după cifra de afaceri, fiind prezentă la nivel naţional în 38 de localităţi şi cumulând  peste 11.800 camere în proprietăţile hoteliere membre.

  • Viaţă „plină de viaţă” în 2021? Medicul Virgil Musta, despre anul pandemic şi viitor: „Nu pot uita strigătul de disperare al unor copii”

    „Anul 2020 a fost un an cu totul altfel faţă de toţi anii pe care i-am trăit la patul bolnavilor”, mărturiseşte, pentru Mediafax, medicul Virgil Musta.

    Cunoscutul medic de la Timişoara descrie 2020 ca un an de război. „Prioritatea numărul 1 era ca personalul medical să fie protejat împotriva infecţiei, al doilea obiectiv era să aflăm cât mai multe despre inamic”.

    „A fost un an deosebit de greu atât pentru personalul medical, cât şi pentru pacienţi”. „Nu pot uita strigătul de disperare şi ajutor al unor copii care şi-au îmbolnăvit părinţii”, este imaginea din 2020 care l-a marcat pe medicul de la Timişoara.
    Medicul Virgil Musta, apreciat ca unul dintre comunicatorii de succes din România în pandemie, dar şi pentru tratarea pacienţilor Covid cu mare succes, a descris pentru MEDIAFAX anul pandemic, a vorbit despre imaginile pe care nu le va uita, dar şi despre 2021: „Am tratat pacientul, nu boala”.

    Începutul războiului cu virusul şi „norocul” Spitalului Victor Babeş din Timişoara
    Anul 2020 a fost un an cu totul altfel faţă de toţi anii pe care i-am trăit la patul bolnavilor, de peste 30 ani. Dacă până acum practicam o medicină cu care toată lumea era obişnuită, consultând în ambulatoriu de specialitate sau la patul bolnavului, începând din februarie 2020 am intrat într-un război cu un virus deosebit de parşiv, despre care nu ştiam mare lucru, ci doar că a făcut ravagii în China şi a ajuns şi în Europa, prin Italia. Ştiam că va veni şi la noi şi am început să ne pregătim. Nu puteam începe războiul fără să fim pregătiţi.
    Norocul a făcut ca în luna noiembrie 2019, două colege au participat la un curs de biosecuritate în Bucureşti la Spitalul „Matei Balş”. Analizând cu acestea ceea ce au învăţat, am reorganizat structural şi funcţional spitalul. Ne-am reorganizat activitatea, am procurat echipamente de calitate pentru a fi protejaţi. Toate acestea au făcut că echipa să aibe încredere, să fie unită şi să depună toate eforturile pentru reuşită.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro
     

  • Românul de 30 de ani care a trăit toată viaţa în SUA, dar vorbeşte perfect româneşte şi visează să predea la şcoala din satul în care a copilărit

    Tim Marian, senior portfolio manager la Morgan Stanley în Atlanta, ajunge la birou în fiecare zi la 8:00 – 8:30, iar primul lucru pe care îl face este să revizuiască evoluţiile de pe pieţele bursiere asiatice şi să citească noutăţile care apar pe pieţele financiare. Apoi, se uită timp de 35 – 40 de minute la pieţele futures şi derivate pentru a înţelege cum va fi tonul zilei, timp în care Bloomberg sau CNBC sunt pe fundal la televizorul din birou.
    „Persoanele fizice care consideră serviciile mele ca fiind cele mai valoroase sunt clienţi care au 3 milioane de dolari în numerar sau active investibile şi pe care îi ajutăm să le gestioneze şi instituţii care au peste 5 milioane de dolari”, povesteşte el.
    După ce se pune la punct cu noutăţile, întocmeşte o listă cu toate activităţile care sunt de făcut în acea zi, de la răspuns la e-mailuri (clienţi, clienţi potenţiali, memo-uri interne etc.), la pregătirea pentru conferinţe telefonice şi revizuirea portofoliilor. 
    „Petrec următoarele 3-4 ore ale zilei pentru a completa sarcinile din acea listă, pentru a urmări pieţele, pentru a face orice modificări care sunt necesare portofoliilor etc. Apoi, în mod normal, iau masa cu un client sau un potenţial client (sau mă întorc acasă pentru a lua prânzul cu familia mea dacă pot). După ce mă întorc la birou, în mod normal mă întâlnesc cu clienţi potenţiali sau recomandaţi din reţeaua mea, oameni care ar dori să discute despre planificarea financiară/ gestionarea portofoliului şi văd cum îi putem ajuta.”
    Spune că face un efort să fie acasă cel târziu la 16:00-17:00, iar noaptea petrece aproximativ o oră studiind, având în vedere că este pe cale să obţină un CFA (Chartered Financial Analyst), una dintre cele trei certificări profesionale care îl interesează.


    „Eu nu am avut o diplomă în Finanţe”
    Tim Marian a trăit cam toată viaţa în SUA, având în vedere că atunci când avea mai puţin de un an – în 1991 – familia sa s-a mutat în Londra pentru o perioadă de un an, apoi s-au mutat în Queens, New York. Astfel, din 1992 până în 2011 el locuit în New York împreună cu familia sa şi, la scurt timp după ce s-a căsătorit, s-a mutat în Atlanta.
    „De fapt, eu nu am avut o diplomă în finanţe. Am început universitatea cu dorinţa de a deveni profesor, ca ambii mei părinţi, şi, dintre toate materiile, voiam să predau matematică. Ideea părea bună, dar la scurt timp după începerea şcolii am început relaţia cu soţia mea, care locuia în Cluj în acea perioadă şi care mergea la Universitatea Babeş-Bolyai”.
    Astfel, petrecându-şi verile şi iernile în România, ca să fie alături de soţia lui, şi-a dat seama că studierea matematicii ar fi presupus un efort prea mare, aşa că a făcut trecerea de la matematică la studierea englezei/ literaturii.
    „Era mai uşor, mai puţină muncă şi deja citisem majoritatea cărţilor care se cereau. Pentru un profesor salariul este acelaşi indiferent de materie. Am început facultatea la 17 ani (am terminat liceul în trei ani) şi, ca majoritatea oamenilor, căutam calea cea mai uşoară. Călătoriile mele către România au făcut să fie greu să găsesc un loc de muncă stabil mai ales în plină criză financiară şi, printr-o coincidenţă, tatăl unui prieten mi-a zis (ţinând cont de istoricul meu cu matematica) să privesc tranzacţiile valutare ca pe o posibilă sursă de venit”.
    La acel moment, nu ştia nimic despre piaţa Forex (piaţa internaţională de schimb valutar în care participanţii câştigă din diferenţa de curs valutar), iar după câteva zile de cercetare şi practică pe un cont de tranzacţionare demo şi-a dat seama că îşi doreşte să lucreze în domeniul financiar. Între timp, a obţinut diploma de absolvire la Queens College în New York.


    A fost escortat de agenţii de pază când a vrut să se angajeze
    După ce a terminat studiile, şi-a făcut CV-ul şi şi-a dat seama că nu are nicio şansă să fie chemat la un interviu dacă aplica pe portalul de HR al vreunei firme, având în vedere că nu avea studii în domeniu.
    „Aşa că m-am îmbrăcat la costum şi am căutat adresele celor mai mari bănci de investiţii şi firme din New York. M-am dus pe Wall Street şi Park Avenue şi am început să bat la uşi. M-am gândit că, dacă am noroc, va vorbi cineva cu mine câteva minute. Nicio şansă, m-am dus la patru dintre cele mai mari firme şi trei dintre ele nici nu au vrut să vorbească cu mine. La ultima la care m-am dus, au pus să fiu escortat afară de către cei de la securitate.”
    Apoi, s-a dus către firmele mai mici din domeniu, iar scenariul s-a repetat. Se simţea descurajat şi şi-a dat seama că New Yorkul e prea scump pentru el, aşa că a vorbit cu fratele său, care l-a încurajat să se mute în Atlanta – unde locuia la acea vreme – având în vedere că acesta plănuia să se mute înapoi în România.
    „La scurt timp după ce ne-am hotărât să ne mutăm în Atlanta, fratele meu s-a mutat înapoi în România. Odată rămaşi singuri în Atlanta, nu cunoşteam pe nimeni, aveam puţini bani şi eu eram foarte dezamăgit. Am făcut singurul lucru pe care îl puteam face: mi-am luat CV-ul, m-am îmbrăcat la costum şi m-am dus să bat la uşile aceloraşi firme, dar în Atlanta. Scenariul a început la fel, respingeri, mulţi oameni chiar au râs de mine. Eu am simţit că aceasta este chemarea mea, dar nu aveam idee în ce mă băgam.” Aşa a ajuns la sediul Merrill Lynch din Atlanta, unde a cerut să vorbească cu persoana aflată la conducere.
    „Pentru prima dată, cineva era dispus să îmi ofere cinci minute. Cinci minute s-au transformat în 15, apoi în 30 şi aşa mai departe. Cunoştinţele pe care le acumulasem şi studiul individual au dat rezultate, dar am plecat cu impresia că nu aveam nicio şansă să obţin jobul respectiv.”
    Prin urmare, şi-a sunat soţia plângând, era foarte frustrat şi, la scurt timp după ce a vorbit cu ea, a fost sunat de la Merrill Lynch cu o ofertă de muncă. Astfel, frustrarea s-a transformat în fericire, „au fost şi mai multe lacrimi”, pentru că „nici nu puteam să-mi imaginez cât de mult urma să mi se schimbe viaţa şi tipul de stres la care urma să fiu expus în următorii cinci ani”.


    „Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii”
    Tim a petrecut aproximativ patru ani la Merrill Lynch, apoi a fost recrutat de JPMorgan, unde a stat aproape trei ani şi a devenit Certified Financial Planner (studii la Universitatea Emory) şi Certified Investment Management Analyst (studii la Yale School of Management).
    „Acum sunt la destinaţia mea finală, care este Morgan Stanley. Următorul pas este să-mi finalizez desemnarea/titulatura de Chartered Financial Analyst (CFA) şi apoi, probabil, să obţin un master de la Yale.”
    Cea mai mare satisfacţie a meseriei lui Tim Marian este reprezentată de faptul că lucrează cu oamenii, pentru că ajunge la conversaţii foarte personale cu clienţii, având în vedere că îi întreabă câţi bani fac, ce investiţii au, care sunt planurile lor pentru viitor, ce fel de datorii au (dacă există) şi ce îi preocupă.
    „În mod ironic, şi partea cea mai complexă este, de asemenea, să lucrezi cu oamenii. O porţiune foarte importantă a investiţiilor este aspectul emoţional al acestora. Subestimăm acest lucru şi credem că toată lumea este raţională şi matematică şi aproape niciodată nu se întâmplă aşa. Una dintre cele mai dificile părţi ale jobului este să lucrez cu oamenii ca să îi ajut să depăşească anumite aspecte psihologice atunci când vine vorba de bani. Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii.”


    Stresul angajaţilor din servicii financiare este subestimat în filme
    Domeniul serviciilor financiare este extraordinar de stresant, dar poate deveni uimitor atunci când depui efortul necesar, crede el. Spune că mentorul său l-a ajutat să înţeleagă ceva pe care puţini oameni care lucrează în finanţe îl realizează: faptul că cei pe care îi deserveşte şi-au sacrificat o parte din viaţă pentru a munci din greu şi a-şi strânge averea.
    „Clienţii noştri au lucrat multe ore pe zi şi au dormit puţin noaptea, au ratat evenimentele din familie şi au făcut sacrificii mari pentru a fi acolo unde sunt. De aceea, este corect să sacrific şi eu o parte din viaţa mea pentru a învăţa cum să îi ajut mai bine, am o obligaţie morală să fac asta.”
    În ceea ce priveşte o comparaţie a meseriei de bancher de investiţii din viaţa reală versus cea proiectată în filmele americane, Tim spune că, în filme, „glamourul este adesea exagerat, iar stresul este aproape întotdeauna subestimat” şi că, uneori, chiar dacă bucuria unei reuşite profesionale este uimitoare, stresul poate fi devastator în această meserie. Nu pot vorbi pentru alţii, dar eu am un profund ataşament emoţional faţă de ceea ce fac şi pot spune că, uneori, bucuria este uimitoare, iar stresul poate fi devastator.”


    Vrea să fie profesor în satul Jac din judeţul Sălaj
    În ceea ce priveşte viitorul, Tim Marian spune că unul dintre obiectivele sale – poate cel mai mare – este să se mute înapoi la Zalău. De fapt, el s-ar fi mutat de mult în Zalău, dar are oameni „care contează pe el” în SUA, dincolo de faptul că nu ştie cine l-ar putea angaja cu setul de abilităţi pe care le are. Iar antreprenor nu vrea să devină.
    Locul lui preferat din lume este satul Jac din Sălaj, de unde provin mama şi soţia sa, unde şi-a petrecut în copilărie vacanţele de vară.
    „Am fost foarte binecuvântat să trăiesc o viaţă dublă, am crescut în New York, am mers la şcolile de acolo, am vorbit limba, am învăţat cultura, dar Zalăul a fost întotdeauna acasă. Adevărul este că, până la urmă, oricât de mult lucrez pentru a dezvolta latura corporatistă, voi fi întotdeauna doar un alt copil din Zalău.” Spune că se simte cel mai bine atunci când îşi duce copiii în Jac şi îi vede jucându-se pe strada unde se jucau părinţii, bunicii şi străbunicii lui. „Dacă aş putea, aş merge şi aş preda la şcoala din Jac. Ştiu că în acest moment există o criză când vine vorba de profesori în mediul rural, de ce să nu merg şi să ajut? Sper să-mi acorde şi ei cinci minute când voi merge şi voi bate la uşa lor.”

    Găseşte-ţi un mentor – cea mai bună lecţie învăţată de Est

    Cea mai mare lecţie nu vine, de fapt, din viaţa profesională. În 2016 am aflat că am o tumoare la gât (era cancer, dar nu agresiv). Adevărul este că acumulasem foarte mult stres şi mă scufundasem încet într-o depresie uşoară. A fost o perioadă îngrozitoare, am trecut printr-o intervenţie chirurgicală şi mi-a fost scoasă jumătate din tiroidă. La aproximativ două zile după operaţie, îmi amintesc că m-am uitat pe fereastră spre lacul din spatele casei şi m-am gândit că cel mai logic lucru ar fi fost să merg şi să mă arunc în el şi să nu ies niciodată afară. Nu m-am gândit niciodată cât de drastic ar putea fi dezechilibrul hormonal cauzat de tiroidă. Slavă Domnului, soţia mea a fost acolo, dar pentru o clipă, gândul a fost foarte real. La aproximativ o lună, am mers să iau singur prânzul în pauză, iar viaţa mi s-a schimbat drastic. Un domn mai în vârstă s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă poate să mi se alăture, fiindcă amândoi eram singuri. Am fost de acord, s-a aşezat şi mi-a pus o întrebare: „Când începi să construieşti o casă?”. După aproximativ o oră şi jumătate, mi-am dat seama că trebuie să stau aproape de această persoană. Timp de doi ani, această persoană m-a îndrumat. Cea mai bună lecţie pe care o poţi învăţa în afaceri şi chiar şi în viaţa personală este aceasta: dacă eşti tânăr, găseşte pe cineva care a trecut prin viaţă, roagă-l să te mentoreze şi vei realiza că sunt atât de multe lucruri pe care nu le ştii. Cineva trebuie să ne înveţe să gândim, chiar dacă credem că putem gândi deja pe cont propriu, un pic de experienţă de viaţă ajută mult.

    Cum se vede economia României din biroul din Atlanta

    Sunt foarte optimist (poate în mod naiv) cu privire la România. Cred că o parte a problemei este că mulţi dintre noi, românii, nu avem o viziune clară despre ceea ce ne dorim. Ţara s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii 20 de ani când vine vorba de atragerea de investitori străini. Mulţi oameni spun că dacă am avea un sistem fiscal mai avantajos ar fi ideal (ar ajuta), dar cred că noi, ca popor, ar trebui să ne concentrăm pe promovarea stabilităţii guvernamentale, pe pedepsirea dură a corupţiei (pentru a o descuraja) şi pe aplicarea unor legi care au fost de fapt adoptate, deoarece predictibilitatea poate fi atractivă. Urmăresc Cartea Albă publicată de Consiliul Investitorilor Străini şi lucrurile fascinante sunt:
    – faptul că aproximativ 1/3 dintre persoanele angajate lucrează pentru companii străine şi se pare că proporţia va creşte în viitor;
    – e interesant că firmele străine (cu angajaţi români) au o productivitate de două ori mai mare decât firmele cu capital românesc (mi se pare foarte trist, sincer);
    – SUA au un rol foarte mic în comparaţie cu Austria, Germania şi Olanda când vine vorba de investiţiile străine directe.
    Am petrecut ceva timp gândindu-mă la felul cum este structurată ţara şi consider că, cu schimbări în infrastructură şi leadership, am putea vedea o rată de creştere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor asemănătoare cu cea din 2000-2008.  Însă cred că avem un aparat guvernamental mult prea numeros.

    Sfaturi de investiţii pentru românii care câştigă peste 1.000 de euro net pe lună

    Există o carte foarte bună, pe care o recomand clienţilor şi copiilor lor, „Cel mai bogat om din Babilon”. Este un bun punct de plecare pentru a-şi face o idee despre cum să gestioneze banii. La 1.000 de euro, în cea mai mare parte, poţi trăi bine (în funcţie de oraş, un astfel de salariu pentru Zalău ar fi excelent) şi ai rămâne şi cu ceva bani. Să ştii să îţi gestionezi bugetul este important. Mie îmi place să păstrez o structură simplă a bugetului: donez 10% din ceea ce fac (fie bisericii, fie în scopuri caritabile, în funcţie de ceea ce îi face plăcere fiecăruia), 70% cheltuiesc (să zicem lifestyle), iar la ultimii 20% se întâmplă „magia”. Dacă aş locui în România, probabil că mi-aş împărţi cei 20% în două părţi: 10% aş economisi şi i-aş investi într-o afacere proprie sau aş încerca să achiziţionez imobile pentru închiriere, pentru a-mi diversifica fluxul de venituri. Pentru ceilalţi 10% aş deschide un cont la o companie de brokeraj şi aş începe să mă uit la achiziţionarea de acţiuni în companii cu care sunt familiarizat şi aş investi în soluţii pe care le pot
    înţelege.

    Viitorul muncii în era tehnologiei

    Oamenii se stresează în legătură cu asta şi nu ar trebui. Cred că noua tehnologie (de exemplu inteligenţa artificială) îi va ajuta pe oameni să facă ceea ce fac cel mai bine, să gândească şi să creeze! Susţin reducerea zilei de muncă dacă putem menţine eficienţa şi randamentul la fel sau chiar să le îmbunătăţim. Nu aduce niciun beneficiu să stai pur şi simplu la serviciu şi să aştepţi să treacă timpul. În ceea ce priveşte dispariţia anumitor seturi de abilităţi, acest lucru este normal, s-a întâmplat în istorie, cel mai bun exemplu este povestea lui JPMorgan şi Edison vs. afacerea cu petrol şi kerosen. Cu toţii avem nevoie să ne adaptăm. În prezent, în sectorul financiar există foarte multă anxietate (pentru unii) că IA va prelua locurile de muncă, dar cred că este o concluzie prea dramatică. O persoană foarte calificată care lucrează pe lângă roboţi ar putea fi extrem de benefică pentru creşterea productivităţii şi a eficienţei.

  • Lecţia de viaţă oferită de Charlie Chaplin fiicei lui.”Nu am fost un înger, dar am încercat să fiu OM. Încearcă şi tu!”

    În 1965, fiica lui se străduia să-şi facă loc în lumea dansului, la Paris, iar artistul a simţit că trebuie să-şi încurajeze fiica, aşa că i-a transmis un mesaj emoţionant lui Geraldine.

    Fiica mea,

    În lumea în care trăieşti, nu există numai dansuri şi muzică, Geraldine! La miezul nopţii, când părăseşti sala de spectacol, poţi uita de admiratorii bogaţi, dar nu uita să întrebi şoferul taxiului, care te va duce acasă, de soţia sa. Şi dacă este însărcinată. Iar dacă nu are bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i nişte bani în buzunar. Mergi din când în când cu metroul sau cu autobuzul, mergi şi cunoaşte-ţi oraşul.

    Fii mai atentă în jurul tău, la oameni! Priveşte văduvele şi copiii orfani. Spune-ţi măcar o dată pe zi: “Sunt ca ei”. Da, eşti ca ei, fiica mea! Mai mult decât atât. Arta, înainte să dea aripi omului pentru a-şi lua zborul, îi rupe picioarele. Şi dacă va veni ziua când te vei simţi mai presus decât publicul, părăseşte scena. Ia primul taxi şi mergi prin periferiile Parisului. Îl ştiu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai graţioase, mai mândre.

    Uită-te cu atenţie! Nu dansează mai bine decât tine? Recunoaşte, fetiţa mea! Întotdeauna se va găsi cineva care dansează, joacă mai bine decât tine! Dar ţine minte: în familia lui Charlie Chaplin nu a certat nimeni şoferul de taxi, nu a râs nimeni de săracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, tu îţi continui viaţa.

    Dorinţa mea este să înţelegi cu adevărat ce am vrut să-ţi spun. Charlie a îmbătrânit, Geraldine. Mai devreme sau mai târziu rochiile albe, de scenă, vor fi înlocuite de haine de doliu, pe care le vei îmbrăca pentru a veni la mormântul meu. Nu vreau să te întristez. Uită-te însă în oglindă din când în când: acolo vei vedea trăsăturile mele, în venele tale curge sângele meu. Chiar şi atunci când sângele nu-mi va mai curge prin vene, să nu uiţi că Charlie a fost tatăl tău. Nu am fost un înger, dar am încercat să fiu om. Încearcă şi tu!

    Te sărut, Geraldine! Al tău, Charlie. Decembrie 1965”.

  • We Care Together

    Societe Generale European Business Services

    Motivaţie:
    „We Care Together” este primul program de finanţare lansat de Societe Generale European Business Services pentru a susţine proiectele dezvoltate de organizaţii neguvernamentale din România pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile, în vederea creşterii şanselor la o viaţă mai bună şi la incluziune socială. Obiectivul programului este de a sprijini financiar iniţiativele care au un impact pozitiv în domeniile „integrare profesională” şi „educaţie”, două dintre direcţiile generale ale grupului Societe Generale şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile.

    Descrierea proiectului:
    Proiectele susţinute prin „We Care Together” se adresează unor categorii variate de beneficiari, care includ: preşcolari, elevi de şcoală primară, gimnazială şi liceală (persoane tipice sau cu cerinţe educaţionale speciale, persoane sănătoase sau cu diferite afecţiuni grave de sănătate, din mediul rural sau urban, cu nivel economic mediu sau cu dificultăţi economice). Acestora li se adaugă adulţi neintegraţi în câmpul muncii şi adulţi care au nevoie să îşi crească abilităţile digitale sau nivelul de competenţe în diferite domenii precum project management sau managementul echipei. Programul de finanţare „We Care Together” a fost lansat în luna februarie a acestui an, este în desfăşurare şi se va derula până în vara anului 2021. Prin program vor fi susţinuţi peste 7.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi.

    Efecte:
    La această primă ediţie a „We Care Together” au fost înscrise peste 187 de proiecte, dintre care, în urma jurizării, au fost declarate câştigătoare cinci, aparţinând: asociaţiilor ETIC (proiect „Future Ready”), Cartea Daliei („Code Hero”), P.A.V.E.L. („Şcoala de Spital – Şcoala pentru Toţi”) şi fundaţiilor World Vision România („Învăţ ce-i bine pentru mine!”) şi C.E.E.D. România („Fii Propriul Tău Stăpân!”).  
    Cartea Daliei, prin proiectul „Code Hero”, sprijină peste 1.000 de copii, între 9-13 ani, din zone rurale şi urbane, tipici sau cu deficienţe de auz, să îşi dezvolte abilităţile digitale pentru a avea şansa la o viaţă şi un loc de muncă mai bun în lumea tot mai digitalizată în care trăim. Proiectul include realizarea unor cluburi online de programare, cu acces gratuit, în care copiii vor învăţa concepte de programare şi alte abilităţi solicitate de secolul 21, precum: gândire critică, analitică şi centrată pe soluţii, gândire creativă sau lucrul în echipă. 
    ETIC, prin „Future Ready”, sprijină peste 250 de copii, între 10-16 ani, să-şi descopere pasiunile şi să-şi dezvolte abilităţile tehnice şi digitale necesare formării deprinderilor cerute în prezent şi în viitor pe piaţa muncii, în paralel cu încurajarea acestor copii să urmeze o carieră în IT. P.A.V.E.L., prin „Şcoala de Spital – Şcoala pentru Toţi”, îşi propune să prevină abandonul şcolar şi să sprijine continuitatea educaţiei pentru 200 de copii şi tineri, cu afecţiuni grave de sănătate, care sunt spitalizaţi în spitale oncologice frecvent sau pentru perioade lungi de timp.
    World Vision România, prin „Învăţ ce-i bine pentru mine! – dezvoltarea de cunoştinţe, abilităţi şi valori sănătoase pentru copiii din comunităţile rurale”, îşi propune să promoveze integrarea socială prin educaţie pentru 800 de copii în nevoie din mediul rural, sprijinind dezvoltarea nivelului de cunoştinţe şi al abilităţilor acestora, inclusiv în ceea ce priveşte teme precum responsabilitatea financiară, menţinerea sănătăţii şi dezvoltare personală. CEED România, prin „Fii Propriul Tău Stăpân!”, contribuie la integrarea profesională şi creşterea şanselor de angajare pentru 200 de persoane adulte din grupuri vulnerabile prin oferirea de asistenţă profesională şi educaţie antreprenorială.