Economia se confruntă cu “o incertitudine deosebit de ridicată şi riscuri intensificate”, a spus Trichet într-o conferinţă de presă organizată la Frankfurt, după ce BCE a menţinut rata dobânzii la 1,5%. BCE a redus prognoza de creştere economică pentru zona euro de la 1,5-2,3% la 1,4-1,8% pentru acest an şi de la 0,6-2,8% la 0,4-2,2% pentru anul următor, iar Trichet a adăugat că riscurile economice sunt “în mare parte echilibrate”. “În august aceste riscuri se aflau pe un trend de creştere”, a adăugat el.
Tag: riscuri
-
BNR: Preturile administrate si fluxurile de capital reprezinta principalele riscuri privind inflatia
“Riscurile la adresa perspectivei pe termen mediu a inflatiei
raman insa semnificative, ele avand ca sursa calendarul si
amploarea ajustarii preturilor administrate, volatilitatea
fluxurilor de capital in contextul posibilelor evolutii ale crizei
datoriilor suverane din Uniunea Europeana si Statele Unite ale
Americii, precum si incertitudinile privind comportamentul
preturilor internationale ale materiilor prime”, se arata in
comunicatul detaliat transmis de Consiliul de Administratie al BNR
dupa sedinta de politica monetara si aprobarea raportului
trimestrial privind inflatia. CA-ul Bancii Nationale a Romaniei a
decis miercuri sa mentina rata dobanzii de politica monetara la
6,25% pe an, precum si nivelul actual al rezervelor minime
obligatorii aplicate pasivelor in lei si in valuta ale
institutiilor de credit. -
Aurescu: Riscurile scutului antiracheta, cu mult mai mici decat avantajele
Bogdan Aurescu s-a declarat convins ca “atunci cand te dotezi cu
un instrument extrem de sofisticat de aparare suplimentara a
teritoriului national, deci a securitatii nationale, este evident
ca securitatea nationala este intarita”.“Nu trebuie sa uitam ca suntem stat membru NATO deja de cativa
ani, avem un profil important in cadrul Aliantei si prin instalarea
acestui sistem antiracheta, care va face parte din sistemul NATO
antiracheta, deci baza de la Deveselu va deveni o baza NATO
probabil tot la orizontul anilor 2015, in jurul acestui termen, eu
cred ca securitatea nationala a Romaniei creste. Riscurile sunt cu
mult mai mici decat avantajele pe care le presupune participarea
Romaniei la acest proce s”, a spus oficialul la RFI.Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Patru firme de asigurare prezinta polite facultative pentru locuinta ca fiind obligatorii
Romanii sunt invitati de unele firme de asigurare sa cumpere
polite facultative pentru locuinta care le sunt prezentate ca fiind
obligatorii. Unii dintre agentii de vanzare isi abordeaza
potentialii clienti chiar in sediile directiilor de taxe si
impozite locale, mizand pe faptul ca mare parte a populatiei a
perceput asigurarea obligatorie a locuintei drept un nou bir.
Pretul politelor este 20 de euro, iar suma maxima asigurata este
20.000 euro, adica tot atat cat la celebrele asigurari obligatorii
pentru locuinte (PAD).Similaritatile cu polita obligatorie merg pana la denumire, in
unele cazuri. “In martie, Astra ofera polita «PAD plus Martisor»,
la un pret de 20 de euro pe an, in limita unei sume asigurate de
20.000 de euro. Aveti toate riscurile incluse. Gratuit oferim o
asigurare in limita a 2.000 de euro pentru bunurile din locuinta”,
ne spune o reprezentanta a agentiei Astra din Vaslui.Cititi mai multe pe www.gandul.info
-
Cele mai importante zece riscuri din 2011
“Suntem martori ai unei competitii acerbe la nivel global si se
pare ca acest lucru se va intensifica in continuare. Companiile se
lupta pentru cote de piata si nu este nicio surpriza ca presiunea
pe costuri este riscul care a urcat cel mai rapid in top fata de
clasamentul realizat anul trecut; pentru a ajunge la un pret corect
companiile trebuie sa-si optimizeze costurile”, declara Andrew
Embury, Advisory Leader, Ernst & Young EMEIA.Topul celor mai importante zece riscuri in afaceri (Pozitia
ocupata in 2010)
1. Regulamente si conformitatea (1)
2. Taierile de costuri (6)
3. Revenirea lenta / mentinerea recesiunii (3)
4. Riscuri de piata (nou intrat in top)
5. Presinea pe preturi (15)
6. Gestionarea talentelor (4)
7. Accesul la creditare (2)
8. Riscul aceeptarii sociale / CSR (9)
9. Cresterea rolului guvernelor (nou intrat in top)
10. Tehnologiile emergente (13)Studiul a fost realizat de Oxford Analytica pe un panel de 75 de
manageri si analisti, reprezentand sapte industrii. -
Instabilitatea politica, adancirea recesiunii si coruptia – cele mai importante riscuri pentru Romania
Agentia Reuters noteaza ca, dupa ce Guvernul a recurs
la taieri de cheltuieli si la cresterea TVA pentru a tine sub
control deficitul bugetar, FMI a comunicat ca nu mai e nevoie de
schimbari majore in politicile statului, astfel incat, daca bugetul
pentru 2011 va fi aprobat in decembrie, urmatoarea transa de
imprumut va fi deblocata la inceputul lui ianuarie.In acest context, investitorii isi pun problema daca Guvernul va
reusi sa treaca prin Parlament legea salarizarii si reforma
pensiilor pana la sfarsitul anului si sa se incadreze in tinta de
deficit fiscal de 6,8% din PIB, pentru a obtine urmatoarea transa
de finantare de la FMI.POLITICA. Dupa ce a rezistat la limita celor doua motiuni de
cenzura din acest an, este de asteptat ca guvernul Boc sa se
confrunte cu noi incercari din partea opozitiei de a-l rasturna de
la putere prin alte motiuni si exista riscul ca, daca tensiunile
vor provoca o criza politica, pietele financiare sa penalizeze
Romania, marind dobanzile cerute pentru a imprumuta statul.In acelasi timp, partenerii de coalitie, mai ales UNPR, ar putea
decide sa-si retraga sprijinul pentru Guvern, ceea ce va periclita
ori va intarzia adoptarea in Parlament a legilor de reforma.ECONOMIE. Perspectiva iesirii din recesiune la anul, dupa o scadere
a PIB cu circa 2% estimata de FMI pentru 2010, este afectata de
insuficienta investitiilor straine, care au scazut la 1,8 miliarde
de euro in prima jumatate a anului, de la 2,6 miliarde cu un an in
urma, precum si de prabusirea pietei imobiliare.Intrebarile care se pun, din unghiul investitorilor, sunt legate de
politica monetara (daca BNR va incepe sau nu sa inaspreasca
politica monetara din cauza temerilor ca efectele majorarii TVA vor
stimula inflatia) si de impactul preturilor (daca scumpirile din
economie vor intarzia redresarea economiei).In acelasi timp, investitorii raman atenti la orice semn ca bancile
grecesti ar putea intentiona sa-si restranga expunerea pe Romania,
din cauza presiunilor legate de propriile bilanturi contabile.
Romania a imprumutat circa 19 miliarde de euro de la bancile
grecesti, arata Reuters – echivalentul a circa 14% din PIB.SOCIETATE. Desi protestele sindicale din septembrie si octombrie au
adunat mai putini oameni decat cel din mai si n-au influentat
pietele financiare, intrebarea este daca sindicatele pot sau nu
sa-si mobilizeze membrii astfel incat sa provoace greve care sa
dureze mai mult de o zi.Actiunile de genul mitingurilor de pana acum n-au impact asupra
pietelor, insa o greva generala prelungita – posibila, daca
resentimentul popular creste – ar mari presiunea asupra Guvernului
si a finantelor publice, influentand capacitatea de finantare
externa.JUSTITIE. Reuters aminteste, in fine, ca Romania este pe locul al
treilea in topul perceptiei privind coruptia in randul tarilor UE,
iar esecul luptei cu coruptia reprezinta un risc la adresa
eficientei masurilor de austeritate si a acordului cu FMI – ambele
vitale pentru redresarea economica si pentru increderea
investitorilor.Intrebarea este daca va exista sau nu in viitorul apropiat un caz
de condamnare a unui inalt functionar public pentru coruptie, ceea
ce ar fi un semnal important ca autoritatile au succes in
combaterea coruptiei. O astfel de condamnare n-ar duce, pe termen
scurt, la vreo modificare a pretului activelor romanesti, dar ar fi
un semn ca Romania devine un loc mai bun pentru a face afaceri. -
Franks: Perspectivele Romaniei sunt mai bune decat cele ale unor state din zona euro
“Incepem sa resimtim revenirea cresterii economice si observam,
de asemenea, o reducere semnificativa a deficitului. Acesti doi
factori reduc riscul pentru Romania. Si raspunsul meu este, da,
cred ca perspectiva privind situatia din Romania este mai buna
decat in unele state din zona euro care intampina dificultati”, a
spus Franks, intrebat daca situatia din Romania este mai buna decat
in tari precum Portugalia, Irlanda, Ungaria sau Letonia.Reprezentantul FMI a explicat ca prima de risc a Romaniei este
mai scazuta decat in aceste state, intrucat Romania a luat deja
“masuri semnificative” pentru a iesi din criza.Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Irlanda, la mana FMI?
Purtatoarea de cuvant a FMI, Caroline Atkinson, s-a ferit sa
comenteze pe marginea riscurilor de contagiune derivate din
relatiile bancilor irlandeze cu cele din alte tari, spunand doar ca
PIB-ul Irlandei reprezinta doar 1% din economia zonei euro, insa
bancile irlandeze au active care inseamna 400% din PIB-ul tarii,
iar portofoliul de active toxice nu numai ca n-a fost curatat, dar
apare acum chiar mai mare decat la debutul crizei din 2008.Numai Anglo-Irish Bank si Bank of Ireland, confruntate cu
retrageri de depozite de 20 de miliarde de euro, ar avea nevoie de
noi injectii de capital din partea statului de 15 miliarde de euro,
insa valoarea pachetului de imprumut de la UE si FMI ar putea
ajunge la 100 de miliarde de euro, conform presei irlandeze, bani
ce ar urma sa provina din mecanismul de sustinere de 440 de
miliarde constituit in primavara de UE si FMI pentru eventualitatea
unei noi crize de tip grecesc. Iar daca e sa-l credem pe
presedintele Traian Basescu, lucrurile nu se vor opri aici, asa
incat dupa Grecia si Irlanda vor mai urma inca doua tari cu
probleme similare, dintre care una se anunta a fi Portugalia.
Presedintele considera ca si Romania va fi afectata de acutizarea
crizei in Irlanda – “mai putin decat statele din zona euro, dar in
mod categoric da, din punctul de vedere al credibilitatii UE”.“Nu e nicio indoiala ca se va ajunge la un acord de ajutor
financiar pentru Irlanda, posibil in cursul saptamanii viitoare,
iar aceasta speranta sustine euro”, a declarat Derek Halpenny, analist la Bank of
Tokyo-Mitsubishi UFJ, comentand faptul ca euro si-a revenit
simtitor de la minimul ultimelor saptamani, atins marti (1,344
dolari), ajungand la 1,366 dolari. Pietele vad in sustinerea
Irlandei cu bani de la UE si FMI o reducere a riscurilor de
contagiune catre tari ca Portugalia si mai ales Spania, dupa
speculatii ca daca problemele bancilor si ale deficitului de
finantare s-ar manifesta si in Spania, economie cu pondere
importanta in zona euro, atunci insasi zona euro ar fi in pericol
sa se destrame.