Membri ai unor organizaţii teroriste au reuşit să ajungă în ţări europene infiltrându-se printre refugiaţii fugiţi din Siria, admite cancelarul Germaniei, Angela Merkel, citată de site-ul agenţiei Reuters.
“În parte, afluxul de refugiaţi (în Europa – n.red.) a fost folosit pentru infiltrarea teroriştilor”, a declarat Angela Merkel cu ocazia unei reuniuni a Partidului Creştin-Democrat (CDU) desfăşurată în estul Germaniei.
Şeful celei mai de temut găşti din Venezuela a descris în amănunt modul în care îşi hărţuieşte victimele, în care îi ucide pe cei nu achita răscumpărarea şi cum funcţionează reţeaua de ofiţeri corupţi din poliţie, au scris cei de la Daily Mail.
În cadrul unui interviu tulburător, realizat la ameninţarea pistolului, interlopul a spus că nu are remuşcări faţă de valul de teroare pe care l-a provocat în Caracas. “Dacă nu primim banii după o săptămână”, povesteşte regele crimei, “săpăm o groapă de doi metri şi îi împuşcăm în faţă, astfel încât nimeni să nu îi poată recunoaşte.”
Interlopul în vârstă de 23 de ani s-a lăudat cu privire la numeroasele răpiri de care se face responsabil, profitând de o naţiune atât de săracă încât oamenii caută de mâncare prin gunoaie. “Nu regret nimic”, a spus el, “oamenii pe care i-am răpit erau plini de bani”.
Sumele cerute pentru răscumpărare au crescut într-un ritm ameţitor în ultimii 5 ani: prima răpire a găştii, din 2011, le-a adus 120 de dolari; astăzi, ei cer 12.000 de dolari. Şi toate acestea în condiţiile în care salariul mediu în Venezuela e de 17 dolari pe lună, scriu cei de la Daily Mail.
Numărul răpirilor din Venezuela a crescut vertiginos pe măsură ce statul s-a adâncit tot mai mult în criza financiară. Caracas, considerat cel mai periculos oraş din lume, are cea mai mare rată a criminalităţii: 3.946 de crime doar anul trecut într-un oraş cu o populaţie de 3,3 milioane.
Poliţia recunoaşte, în mod public, că nu poate face faţă găştilor şi sindicatelor criminale. Santiago Rosas, directorul poliţiei municipale din Caracas, susţine că poliţia poate asigura protecţie pentru 9% din populaţia activă.
Potrivit raportului Transparency International, Venezuela este a 9-a cea mai coruptă ţară din lume.
Foto: Business Insider
Şeful celei mai de temut găşti din Venezuela a descris în amănunt modul în care îşi hărţuieşte victimele, în care îi ucide pe cei nu achita răscumpărarea şi cum funcţionează reţeaua de ofiţeri corupţi din poliţie, au scris cei de la Daily Mail.
În cadrul unui interviu tulburător, realizat la ameninţarea pistolului, interlopul a spus că nu are remuşcări faţă de valul de teroare pe care l-a provocat în Caracas. “Dacă nu primim banii după o săptămână”, povesteşte regele crimei, “săpăm o groapă de doi metri şi îi împuşcăm în faţă, astfel încât nimeni să nu îi poată recunoaşte.”
Interlopul în vârstă de 23 de ani s-a lăudat cu privire la numeroasele răpiri de care se face responsabil, profitând de o naţiune atât de săracă încât oamenii caută de mâncare prin gunoaie. “Nu regret nimic”, a spus el, “oamenii pe care i-am răpit erau plini de bani”.
Sumele cerute pentru răscumpărare au crescut într-un ritm ameţitor în ultimii 5 ani: prima răpire a găştii, din 2011, le-a adus 120 de dolari; astăzi, ei cer 12.000 de dolari. Şi toate acestea în condiţiile în care salariul mediu în Venezuela e de 17 dolari pe lună, scriu cei de la Daily Mail.
Numărul răpirilor din Venezuela a crescut vertiginos pe măsură ce statul s-a adâncit tot mai mult în criza financiară. Caracas, considerat cel mai periculos oraş din lume, are cea mai mare rată a criminalităţii: 3.946 de crime doar anul trecut într-un oraş cu o populaţie de 3,3 milioane.
Poliţia recunoaşte, în mod public, că nu poate face faţă găştilor şi sindicatelor criminale. Santiago Rosas, directorul poliţiei municipale din Caracas, susţine că poliţia poate asigura protecţie pentru 9% din populaţia activă.
Potrivit raportului Transparency International, Venezuela este a 9-a cea mai coruptă ţară din lume.
Foto: Business Insider
National Geographic reprezintă un punct de reper în domeniul fotografiei şi fiecare fotograf îşi doreşte să câştige concursurile organizate de National Geographic. Publicaţia a dezvăluit finaliştii pentru concursul 2016 National Geographic Travel Photographer of the Year, iar fotografiile sunt uimitoare.
Câştigătorul va fi anunţat pe 27 mai, iar marele premiu este o excursie de 7 zile pentru 2 persoane în Churchill, Canada, recunoscut pentru urşii polari din zonă.
Fotografiile sunt împărţite pe 3 cateogrii: natură, oraşe şi oameni.
Vedeţi imaginile surprinse de fotografi din întreaga lume aici
Craig Steven Wright este un antreprenor Australian, specialist în IT. El a terminat colegiul Padua în Brisbane în 1987. A fost profesor de ştiinţa calculatoarelor şi cercetător la Universitatea Charles Sturt, unde a lucrat la al doilea doctorat.
El a lucrat în IT pentru mai multe companii, inclusiv OzEmail, K-Mart şi Australian Securities Exchange. El a gândit arhitectura pentru primul caziono online din lume, Lasseter Online.
Vinuri cu o istorie de peste 100 de ani, cluburi unde femeile au voie doar dacă sunt invitate de un gentleman, plaje pustii cu dune ce-mi amintesc de Sahara, o piscină infinită de unde se poate admira întreaga vale Douro şi nu în ultimul rând ceva muzică fado pe fundal. Aşa aş rezuma prima mea întâlnire cu Portugalia. Şi trebuie să recunosc, a fost memorabilă.
Mi-am dorit să ajung în Portugalia de multă vreme, însă întotdeauna am găsit alte destinaţii care au avut întâietate dintr-un motiv sau altul. Odată ce am păşit în ţara de la marginea vestică a Europei mi-am dat seama că am amânat întâlnirea prea mult timp, aşa că va trebui să recuperez în perioada viitoare timpul pierdut şi să mă întorc.
Până atunci însă, îmi va ţine „de cald“ imaginea râului Douro flancat de dealurile îmbrăcate ordonat în viţă-de-vie. La crama Quinta do Crasto şi în valea Douro am ajuns în ultima zi după două ore de mers cu maşina din Porto. Ultimii 25 de kilometri i-am parcurs pe un drum cu la fel de multe curbe ca Transalpina, dar cu un peisaj diferit, deluros, cu diferite nuanţe de pământiu şi verde şi cu butuci de viţă de vie cât vezi cu ochii. De altfel, pe durata celor 25 de kilometri am văzut un singur sat cu vreo 20-30 de case şi multe crame în depărtare, pe diverse culmi de deal, însă nici ţipenie de om. Viţa-de-vie era însă pretutindeni.
După ce drumul s-a plictisit parcă să cotească atât de mult la stânga şi la dreapta, fix în faţă a apărut Quinta de Crasto, cocoţată pe un vârf de deal, impunătoare ca un conac „furat“ din filmele care mi-au marcat copilăria. Făcusem rezervare cu o zi înainte pentru prânz aşa că ştiam că ne aşteaptă o porţie zdravănă de caracatiţă proaspătă, vreo patru-cinci feluri de vin şi ceva desert tradiţional. Mai multe aşteptări nu aveam, dar şi dacă am fi avut tot ar fi fost depăşite, fără îndoială.
Încă un producător auto major a recunoscut că a manipulat testele. În fraudă ar fi implicate 625.000 de maşini, potrivit unui anunţ al companiei.
După anunţ, acţiunile companiei au scăzut cel mai mult din ultimul deceniu, având o scădere de 15%.
Compania auto este suspectată că ar fi manipulat sarcina pusă pe cauciucuri la patru modele diferite pentru a frauda testele pentru consum şi a părea că modelele sunt mai economice.
”Acest scandal ar putea fi diferit de cel al Volkswagen, dar piaţa auto a devenit mai senisibilă la astfel de veşti. S-ar putea să aibă un impact asemănător în termeni de vânzări şi reputaţie”, a spus un oficial al companiei.
Mitsubishi a recunoscut că a manipulat datele testelor pentru a îmbunătăţi consumul maşinilor, scrie Bloomberg.
În acet caz ar fi implicate 625.000 de maşini, inclusiv cele livrate către Nissan Motor, potrivit unui anunţ al companiei. Nissan a descoperit problema, iar cele două companii discută compensaţia.
După anunţ acţiunile companiei au scăzut cu 15% la bursa din Tokyo. Compania japoneză ar fi manipulat greutatea din pneuri la 4 modele diferite pentru a părea că sunt mai economice decât sunt în realitate, potrivit Kyodo News, care citează o sursă nespecificată.
Bun titlu. Şi dacă vă întrebaţi care este semnificaţia, trebuie să spun că autorul însuşi a recunoscut că terminase de scris cartea şi nu avea titlu, aşa că a ales această variantă de nevoie, părându-i-se cea mai bună opţiune. Dincolo de titlu, cartea, a doua scrisă de australianul Richard Flanagan, este bună, cu un touch special pentru est-europeni, pentru că prezintă istoria unor imigranţi din Slovenia, tată şi fiică, în Tasmania.
Flanagan pare să fie familiarizat cu astfel de personaje; într-un interviu el recunoaşte că s-a inspirat, pentru cei doi, din mulţii imigranţi cu care a venit în contact în Tasmania natală, fiecare dintre aceştia contribuind la conturarea pesonajelor. Şi, probabil, partea leului revine soţiei lui Flanagan, care este imigrantă din Slovenia. Aşa că omul ştie ce spune când scrie: „«-Viaţa noastră…Viaţa noastră a fost mai rea decât a unui câine. Îmi pare rău. Ştiu că nu ai să te mai întorci. Crede-mă, n-am vrut niciodată să beau, să mă cert, n-am vrut apartamentele astea pentru venetici, unele lucruri ţi se întâmplă fără să vrei şi, oricât ai încerca, oricât de mult ai spera, nu poţi să schimbi nimic»… Înainte să deschidă frigiderul pentru prima sticlă a zilei, uitând că e dimineaţă, adăugă ceva în boarera de vânt ce pătrundea de afară: «- Am venit în Australia să fim liberi»“.
Pentru ei libertatea a însemnat şi înstrăinarea membrilor familiei, plecarea mamei/soţiei, abuzurile unui tată beţiv, plecarea fiicei şi întoarcerea acesteia după două decenii. Redescoperirea şi în cele din urmă transformarea celor doi, a tatălui şi a fiicei. Trebuie să mai spun că Richard Flanagan face parte şi din specia rară a scriitorilor care îşi pot ecraniza aşa cum vor ei cărţile; a făcut-o, filmul apărând în 1998. Nu vă lăsaţi induşi în eroare de nota de pe IMDB, acolo lucrurile au luat-o razna demult; mergeţi şi pe mâna literaturii.