Tag: proprietati

  • Fiscul vrea să intre pe proprietăţile persoanelor verificate fiscal

     “Indiferent de locul unde se desfăşoară verificarea fiscală, aveţi obligaţia de a permite funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal să efectueze o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune, intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal. Aveţi dreptul de a refuza intrarea în domiciliu sau în reşedinţă, caz în care intrarea în domiciliul sau în reşedinţa dumneavoastră se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente”, se arată într-un proiect de ordin al ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.

    Prin proiectul de ordin MFP intenţionează să statuteze Carta drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale cu privire la impozitul pe venit, verificare prevăzută la art. 1091 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul introduce impozit pentru proprietăţi exceptate în prezent, precum parcări şi piscine

     Noul impozit va fi aplicat doar acelor persoane sau firme care deţin în proprietate astfel de construcţii, nu şi persoanelor fizice care achită anual o taxă primăriei pentru folosirea unui loc de parcare.

    Reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu au putut fi contactaţi până la ora transmiterii acestei ştiri.

    Ideea impozitării piscinelor a fost avansată de către reprezentanţii Guvernului încă din toamna anului trecut, când Liviu Voinea, atunci secretar de stat în Finanţe, în prezent ministru-delegat pentru Buget, anunţa pentru MEDIAFAX că se urmăreşte o reformă a impozitării proprietăţii, care are în vedere extinderea bazei de taxare prin eliminarea excepţiilor şi un accent mai puternic pe principiu solidarităţii, ceea ce înseamnă că proprietăţile multiple vor fi impozitate şi mai mult decât până în prezent. El a prezentat atunci piscinele din proprietăţile individuale ca exemplu de exceptare de la impozitare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TOPUL celor mai scumpe proprietăţi de vânzare în Bucureşti

     Vila de pe primul loc, amplasată în zona Palatul Parlamentului-Parcul Carol pe un teren de 1.500 de metri pătraţi, are o suprafaţă construită de 2.700 metri pătraţi. Imobilul a fost restaurat şi este structurat pe cinci nivele, 20 de camere cu băi proprii, patru saloane de 40-140 metri pătraţi, terase şi balcoane, 15 camere cu destinaţie utilitară şi o parcare pentru 15 maşini, potrivit datelor imobiliare.ro.

    Vila ar putea fi utilizată ca sediul pentru ambasade, cazino sau hotel-resaurant, fiind complet utilată şi mobilată.

    Un preţ de 9,95 milioane de euro cere proprietarul unei vile din centrul Bucureştiului (Polonă-Eminescu), aceasta fiind pe locul doi în clasament. Vila are o suprafaţă utilă de 600 metri pătraţi, două etaje şi este construită pe un teren de 368 metri pătraţi. Imobilul are 10 de camere, 2 bucătării, 5 băi, 2 balcoane, 2 terase, 2 garaje şi patru locuri de parcare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daimler vrea sa cumpere o fosta baza militara din Germania, unde sa testeze automobile Mercedes

     Directorul pentru proiecte regionale al Daimler, Lothar Ulsamer, era in cautarea unui teren in apropiere de Stuttgart, unde se afla sediul central al grupului, iar baza de la Immendingen a fost considerata o alegere perfecta, relateaza Bloomberg.

    Armata germana sa pregateste sa elibereze baza, iar Daimler negociaza achizitia complexului amplasat pe 500 de hectare, unde vrea sa construiasca ateliere, un tunel de testare a farurilor si o pista de testare. “O baza militara este perfecta. Transformarea unui teren agricol intampina deseori opozitia fermierilor si ecologistilor”, a spus oficialul Daimler.

    Tranzactia este parte a celui mai mare transfer de proprietati militare efectuat vreodata in Germania, unde fortele armate sunt intr-un proces de restrangere, iar Marea Britanie si Statele Unite inchid bazele infiintate in Germania dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Valoarea tranzacţiilor imobiliare ar putea stagna în acest an la circa 200 milioane euro. Care au fost cele mai tranzacţionate proprietăţi

     “Cele mai tranzacţionate proprietăţi în perioada perioada 2010- 2013 au fost clădirile de birouri (42%), urmate de centrele comerciale (40%) şi de spaţiile industriale (10%). Interesul pentru clădiri de birouri şi centre comerciale va continua să crească, având în vedere dezvoltarea acestor segmente şi apetitul tot mai mare pentru aceste proprietăţi. Astfel, nivelul din 2012 (peste 200 milioane de euro) ar putea fi egalat până la finalul anului 2013, însă cel din 2010 şi 2011 (peste 300 milioane de euro în fiecare an) este dificil de atins”, a apreciat Iorgu, într-un comunicat al companiei de consultanţă imobiliară.

    Potrivit CBRE, volumul total investiţional din România a crescut cu 32% la 79 milioane de euro în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Proprietăţile prime din întreaga ţară continuă să fie atractive atât pentru investitorii internaţionali, cât şi pentru cei locali, o creştere a acestui interes fiind înregistrată pe piaţa de centre comerciale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fiscul din Lituania caută evazioniştii pe Google

     Unele state europene au acuzat Google că încalcă dreptul oamenilor la viaţă privată, însă în Vilnius trecerea maşinilor Google Street View a pus la dispoziţia autorităţilor un nou instrument pentru descoperirea celor ce nu-şi plătesc taxele, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

    Inspectorii din Vilnius au petrecut mai multe luni căutând imagini despre active nedeclarate pentru impozitare.

    “Am fost foarte impresionaţi. Ne-am dat seama că putem face mai mult şi într-un timp mai scurt”, a declarat şeful autorităţii pentru taxe, Modestas Kaseliauskas.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conace boiereşti scoase la vânzare la preţuri de apartamente de lux în Capitală. Care sunt cele mai scumpe proprietăţi

     “Potrivit ofertelor listate pe Imobiliare.ro, în momentul de faţă cel mai scump apartament scos la vânzare în Capitală are un preţ cerut de 2,5 milioane de euro. Este vorba despre un penthouse de 500 de metri pătraţi, construit în anul 1996, situat în zona Dorobanţi-Aviatorilor. Suma impresionantă solicitată de proprietar este însă mai mult decât suficientă pentru achiziţionarea unei proprietăţi cu valoare arhitecturală şi istorică precum unul sau chiar mai multe conace boiereşti; iar în astfel de cazuri oferta vine «la pachet» chiar cu zeci de hectare de teren”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.

    Portalul a realizat un top al conacelor scoase la vânzare în diferite regiuni ale ţării, în funcţie de preţurile de listare. Exceptând zona Bucureşti-Ilfov, astfel de proprietăţi pot fi achiziţionate cu mai puţin de un milion de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile din Andaluzia vor să preia locuinţe executate de bănci pentru a caza familii sărace

     Autorităţile din Andaluzia, regiunea cu cele mai multe proprietăţi vacante, şi din Insulele Canare, intenţionează să cazeze pe proprietăţile expropriate familiile cu venituri mici, transmite Bloomberg.

    Băncile sau dezvoltatorii vor primi în schimb 2% din valoarea proprietăţilor pe an şi vor putea redeveni proprietari de drept după trei ani, potrivit unui decret adoptat în aprilie de guvernul din Andaluzia.

    De asemenea, autorităţile pot sancţiona cu amenzi de până la 9.000 de euro proprietarii locuinţelor care sunt neocupate de cel puţin şase luni, pentru a forţa oferirea caselor spre închiriere.

    Andaluzia are cel mai mare număr de proprietăţi neocupate din Spania, peste 600.000 de unităţi. Andaluzia înregistrează una dintre cele mai ridicate rate ale şomajului din Spania, care ajunge la 66% în rândul tinerilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • E cineva capabil să ne administreze domeniile?

    Mulţi dintre care se doresc proprietari de domeniu în Marea Britanie nu provin din vechi familii înstărite, ci şi-au câştigat banii în ultimii zece-cincisprezece ani din diverse domenii precum cel financiar, din artă sau modă şi nu au experienţa administrării unei asemenea proprietăţi. De aceea, ei au nevoie de ajutor în persoana unor consultanţi care să se îngrijească de chestiunile administrative, scrie Financial Times.

    Consultanţii se ocupă de activităţi precum selecţia şi coordonarea personalului care deserveşte o proprietate, decizând dacă să-l păstreze pe cel existent sau să-l înlocuiască, de crearea unui ghid al acesteia pentru noii proprietari sau chiar de obţinerea unor autorizaţii de construcţii pentru intervenţii asupra clădirilor de pe domeniu.

    Uneori oferă şi sfaturi care să-i scutească pe clienţi de cheltuieli, cum ar fi “împrumutul” de oi care să le populeze pajiştile ca să nu fie nevoiţi să-şi bată capul cu întreţinerea lor. Alteori, consultanţii cu rol de administrator îl pun pe client în legătură cu alţi specialişti care-i să-i explice, de exemplu, de ce speciile de peşti dorite nu pot fi aclimatizate în iazul personal, ori se ocupă până şi de rezervări de bilete şi la restaurant.

  • O moştenire cu adevărat grea pentru orice guvern

    În timp ce PDL reclamă că propria sa lege de despăgubire este încă teoretic în dezbatere parlamentară, pe de o parte, iar pe de altă parte că legea USL blochează practic despăgubirile până în 2016, refuzând atât retrocedarea în natură, cât şi plata imediată a contravalorii imobilelor naţionalizate acolo unde retrocedarea nu mai e posibilă, argumentul USL este că neadoptarea legii ar sili România să plătească imediat 8 mld. euro foştilor proprietari, ceea ce ar fi echivalent cu neplata tuturor pensiilor în 2013.

    Conform legii, foştii proprietari care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu cu care vor putea cumpăra prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, în perioada 2017-2024, în limita a 14% pe an din suma punctelor.

    Din 1991 până în prezent, România a retrocedat în natură 9.000 de clădiri şi peste un milion de hectare de teren, a plătit în bani şi acţiuni la Fondul Proprietatea alte 5 mld. euro. Principalii beneficiari ai acestor compensaţii au fost însă persoanele care au cumpărat drepturile litigioase de la foştii proprietari.