BusinessMagazin

Tag: proprietar

  • De ce a refuzat Luchi Georgescu 60 de milioane de euro

    Proprietarei Vincon, Luchi Georgescu, nu-i pare rău că a refuzat o ofertă de 60 de milioane de euro pentru vânzarea companiei sale, cel mai mare producător de vinuri de pe piaţa românească. Nu s-a putut despărţi nici de celelalte afaceri, iar pentru Meda, compania procesatoare de carne, a declinat „Îngrozitor de multe„ propuneri. Antreprenoarea munceşte 12 ore pe zi Şi ÎŞi Împarte timpul şi Între celelalte afaceri – două hoteluri de pe litoral şi o firmă de construcţii.

    Păşind hotărât şi cât se poate de degajat pe pantofii turcoaz cu tocuri de 10 cm, asortaţi cu eşarfa de pe umeri, Luchi Georgescu şi-a întâmpinat oaspeţii într-o zi caldă de toamnă, când culesul viei era în toi, la sediul Vincon, în apropiere de Focşani.

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

    Deţine 86% din societate, care a fost privatizată în 1999, diferenţa fiind în proprietatea celor care au primit cupoane la Vincon. În primă fază a investit 7 milioane de euro în societatea producătoare de vin, dar de-a lungul anilor valoarea totală a investiţiilor a depăşit 40 de milioane de euro, bani cheltuiţi pentru plantaţii cu viţă-de-vie, echipamente pentru vinificaţie şi achiziţii de terenuri. Vincon a ajuns acum cel mai mare producător de vinuri, ca volum, “iar ca valoare oscilăm între locul trei şi patru”, spune antreprenoarea pe a cărei carte de vizită sunt trecute toate cele patru afaceri pe care le-a dezvoltat. În afară de Vincon, Luchi Georgescu a investit şi în procesatorul de mezeluri Meda Prod 98, Venus Holiday (cu două hoteluri pe litoral) şi firma de contrucţii Medcons Instal.

    Pe “cartea de vizită” a Vincon stau înşirate 1.580 de hectare de viţă de vie în podgoriile Odobeşti, Coteşti, Panciu şi Huşi, 11 crame, printre care Paradis şi Beciul Domnesc, trei depozite pentru produse finite şi trei platforme industriale pentru condiţionarea şi îmbutelierea vinului, a vinarsului şi băuturilor spirtoase şi a oţetului.

    Vincon a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, ceea ce înseamnă aproape a zecea parte din valoarea pieţei vinului, evaluată la 350 de milioane de euro. Ce o nemulţumeşte însă pe Luchi Georgescu este ponderea pe care o au vânzările vinurilor de soi, adică acelea care au pe etichetă preţuri din segmentele superioare de preţ. În acest moment, compania vinde în zona premium jumătate din volume, dar “vreau să ajung la 80% pe nivelurile superioare”, spune hotărât antreprenoarea.

    Luchi Georgescu povesteşte că s-a apucat de afaceri “natural, ca mulţi români: aşa am hotărât”. În 1990 s-a angajat la o reprezentanţă străină specializată în export de cherestea şi fier beton, pentru că a vrut să înveţe despre relaţiile comerciale cu ţările capitaliste, după ce înainte de revoluţie lucrase în domeniul comerţului exterior cu ţările socialiste. După “o perioadă”, spune ea, în care societatea a avut “destul de mult succes”, pentru că a găsit unele oportunităţi şi soluţii de afaceri pe care şefii nu le vedeau, s-a hotărât să plece. Era conştientă că era un pariu riscant. Avea, ca angajată, la acea vreme, un salariu de 5.000 de dolari pe lună (“şi ei considerau că ar cam fi de ajuns pentru un român”) şi prin forţele proprii putea câştiga mai puţin, dar şi mai mult, aşa că “trebuia să încerc”. Iar prima sa firmă a construit-o în domeniul pe care îl cunoştea: import-export. Din 1997, când a intrat printr-o conjunctură în contact cu producţia, nu a mai făcut intermedieri. A intrat “întâmplător” în acţionariatul unei fabrici care producea alcool, “pentru că dădusem bani cu împrumut”. A preluat apoi Vincon (1999) şi Meda (2000) şi spune că s-a îndrăgostit “ireversibil de producţie, acesta fiind singurul motor veritabil al economiei; fără producţie nu rămâne decât o piaţă umilă de consum”.

  • Centrul comercial care iţi ia 400 de zile dacă vrei să il vizitezi pe jos

    Futian Market sau Yiwu International Trade City este cel mai mare centru comercial din lume. Se întinde pe 4 milioane de metri pătraţi, cu peste 70.000 de standuri comerciale, şi pe care Naţiunile Unite, Banca Mondială şi Morgan Stanley l-au numit, încă din 2005, cel mai mare angro din lume pentru bunuri de consum.

    „Nu există produs care să nu fie la Futian Market, la fel cum nu există producător chinez, de la cei mai mărunţi până la cei mai mari, şi nici multinaţională importantă care să nu aibă un reprezentant acolo”, spune Claudiu Ciobanu, proprietar Bizz2China. Ciobanu, care locuieşte din 2006 în Yuwi şi care îşi conduce de acolo afacerea, spune că pentru a vizita pe jos tot centrul comercial ai nevoie cam de 400 de zile, de aceea este foarte important ca doritorii de produse din Futian Market să fie îndrumaţi către sectorul care îi interesează.

    Centrul comercial a fost înfiinţat în 1982 în oraşul Yiwu din China şi avea 700 de standuri. Yiwu International Trade City este împărţit în cinci districte, unde oricine poate găsi orice, de la flori şi umbrele până la pantofi şi piese de schimb. Nu mai puţin de 400.000 de tipuri de produse sunt expuse în fiecare zi, iar 65% dintre ele sunt exportate peste tot în lume. Districtele au fost deschise treptat, de-a lungul anilor, primul fiind deschis în 2002, iar ultimul în 2011.

  • De ce a refuzat Luchi Georgescu 60 de milioane de euro

    Proprietarei Vincon, Luchi Georgescu, nu-i pare rău că a refuzat o ofertă de 60 de milioane de euro pentru vânzarea companiei sale, cel mai mare producător de vinuri de pe piaţa românească. Nu s-a putut despărţi nici de celelalte afaceri, iar pentru Meda, compania procesatoare de carne, a declinat „Îngrozitor de multe„ propuneri. Antreprenoarea munceşte 12 ore pe zi Şi ÎŞi Împarte timpul şi Între celelalte afaceri – două hoteluri de pe litoral şi o firmă de construcţii.

    Păşind hotărât şi cât se poate de degajat pe pantofii turcoaz cu tocuri de 10 cm, asortaţi cu eşarfa de pe umeri, Luchi Georgescu şi-a întâmpinat oaspeţii într-o zi caldă de toamnă, când culesul viei era în toi, la sediul Vincon, în apropiere de Focşani.

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

    Deţine 86% din societate, care a fost privatizată în 1999, diferenţa fiind în proprietatea celor care au primit cupoane la Vincon. În primă fază a investit 7 milioane de euro în societatea producătoare de vin, dar de-a lungul anilor valoarea totală a investiţiilor a depăşit 40 de milioane de euro, bani cheltuiţi pentru plantaţii cu viţă-de-vie, echipamente pentru vinificaţie şi achiziţii de terenuri. Vincon a ajuns acum cel mai mare producător de vinuri, ca volum, “iar ca valoare oscilăm între locul trei şi patru”, spune antreprenoarea pe a cărei carte de vizită sunt trecute toate cele patru afaceri pe care le-a dezvoltat. În afară de Vincon, Luchi Georgescu a investit şi în procesatorul de mezeluri Meda Prod 98, Venus Holiday (cu două hoteluri pe litoral) şi firma de contrucţii Medcons Instal.

    Pe “cartea de vizită” a Vincon stau înşirate 1.580 de hectare de viţă de vie în podgoriile Odobeşti, Coteşti, Panciu şi Huşi, 11 crame, printre care Paradis şi Beciul Domnesc, trei depozite pentru produse finite şi trei platforme industriale pentru condiţionarea şi îmbutelierea vinului, a vinarsului şi băuturilor spirtoase şi a oţetului.

    Vincon a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, ceea ce înseamnă aproape a zecea parte din valoarea pieţei vinului, evaluată la 350 de milioane de euro. Ce o nemulţumeşte însă pe Luchi Georgescu este ponderea pe care o au vânzările vinurilor de soi, adică acelea care au pe etichetă preţuri din segmentele superioare de preţ. În acest moment, compania vinde în zona premium jumătate din volume, dar “vreau să ajung la 80% pe nivelurile superioare”, spune hotărât antreprenoarea.

    Luchi Georgescu povesteşte că s-a apucat de afaceri “natural, ca mulţi români: aşa am hotărât”. În 1990 s-a angajat la o reprezentanţă străină specializată în export de cherestea şi fier beton, pentru că a vrut să înveţe despre relaţiile comerciale cu ţările capitaliste, după ce înainte de revoluţie lucrase în domeniul comerţului exterior cu ţările socialiste. După “o perioadă”, spune ea, în care societatea a avut “destul de mult succes”, pentru că a găsit unele oportunităţi şi soluţii de afaceri pe care şefii nu le vedeau, s-a hotărât să plece. Era conştientă că era un pariu riscant. Avea, ca angajată, la acea vreme, un salariu de 5.000 de dolari pe lună (“şi ei considerau că ar cam fi de ajuns pentru un român”) şi prin forţele proprii putea câştiga mai puţin, dar şi mai mult, aşa că “trebuia să încerc”. Iar prima sa firmă a construit-o în domeniul pe care îl cunoştea: import-export. Din 1997, când a intrat printr-o conjunctură în contact cu producţia, nu a mai făcut intermedieri. A intrat “întâmplător” în acţionariatul unei fabrici care producea alcool, “pentru că dădusem bani cu împrumut”. A preluat apoi Vincon (1999) şi Meda (2000) şi spune că s-a îndrăgostit “ireversibil de producţie, acesta fiind singurul motor veritabil al economiei; fără producţie nu rămâne decât o piaţă umilă de consum”.

  • Proiectul care va schimba profund relaţia dintre proprietar şi chiriaş

    După 10 ani de experienţă în real estate, Alexandru Boff şi-a propus să schimbe procesul de închiriere pe segmentul rezidenţial premium în Bucureşti. El a lansat The Middleman, un proiect care are ca scop revoluţionarea relaţiei dintre proprietari şi chiriaşi.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    The Middleman reprezintă primul serviciu din România care combină brokerajul cu property managementul şi care transformă comisionul într-o taxă de property management, potrivit reprezentanţilor start-up-ului. Potrivit informaţiilor lor, un astfel de proiect nu există până în acest moment nici pe plan internaţional. Inovaţia The Middleman este reprezentată şi de implicarea unui soft CRM sincronizat cu o aplicaţie mobilă care permite proprietarului să aibă acces permanent la informaţii despre proprietatea sa, indiferent că vorbim situaţia plăţii utilităţilor, intervenţii tehnice, cele legate de profitabilitatea proprietăţii.

    EFECTELE INOVAŢIEI:

    Produsul aduce o situaţie de ”win-win” deopotrivă proprietarilor şi chiriaşilor, relaţia dintre ei fiind eficientizată: spre exemplu, comisionul la închiriere se plăteşte în 12 tranşe lunare care includ servicii de property management; se reduc semnificativ costurile cu monitorizarea contractelor de închiriere; utilizatorii beneficiază de servicii profesioniste din partea unei echipe cu experienţă în facility management. De asemenea, companiile multinaţionale au costuri scăzute cu relocarea angajaţilor prin eliminarea comisionului la închiriere, iar chiriaşii beneficiază de servicii de suport 24/7 (plata utilităţilor, intervenţii tehnice etc.).

    DESCRIEREA INOVAŢIEI:

    Experienţa acumulată în ultimii ani în gestionarea situaţiilor limită apărute în derularea contractului de închiriere l-a determinat pe Alexandru Boff sa conceapă un serviciu care să asigure proprietarii de o mai bună gestionare a contractelor de închiriere. Prin intermediul acestei aplicaţii, proprietarului sau dezvoltatorului imobiliar i se oferă oportunitatea de a plăti comisionul la închiriere, cu valoare între 50% şi 100% din valoarea chiriei pe o lună, în 12 rate lunare egale. În această sumă este inclus, fără costuri suplimentare, un contract de property management care presupune plata impozitelor aferente imobilului, asistenţă tehnică 24/7, inspecţia trimestrială a apartamentului. De asemenea, The Middleman preia toate facturile de utilităţi şi le plăteşte în numele chiriaşului, cu opţiune şi pentru plata chiriei, pentru a preîntâmpina situaţii conflictuale între chiriaşi şi proprietari. De asemenea, nici chiriaşul nu plăteşte comision la închiriere.

    The Middleman funcţionând ca un servici de suport complex, în special pentru companiile multinaţionale, în procesul de relocare a angajaţilor săi. Acesta presupune, pe lângă eliminarea comisionului de închiriere, servicii de property management şi asistenţă tehnică 24/7 pe toată durata contractului. Resursele alocate de companii în acest proces se reduc considerabil, în special pentru că The Middleman negociază tarife preferenţiale cu furnizorii de servicii tehnice. Concret, două persoane alocate pe teren preiau ofertele din piaţă (de la dezvoltatori, proprietari persoane fizice şi juridice, etc.) în baza unui formular pe care îl completează la faţa locului împreună cu un set de poze profesionale. Acestea sunt introduse în baza de date sincronizată cu softul de administrare (CRM intern) şi cu site-urile de profil (imobiliare.ro, site propriu etc).

    După ce se închiriază proprietatea, începe contractul de property management. Un property manager coordonează serviciul externalizat de facility management cu proprietăţile în administrare. Totul este sintetizat într-un soft intern la care proprietarul va avea acces pentru a vedea statusul proprietăţii. La sfârşitul fiecărei luni, proprietarul va primi un raport de activitate ce va conţine toate acţiunile întreprinse, dar şi ce apartamente sunt disponibile în acelaşi imobil, pentru eventuale noi investiţii. Pe aplicaţia mobilă, disponibilă pentru platformele Android şi iOS. părţile implicate vor putea să consulte, în timp real, situaţia proprietăţii.
     

  • 23.333 de ani trebuie să muncească un roman pentru maşina asta. Fără să mănânce

    Colecţionarii de maşini merg până la capăt cu pasiunea lor. Nu au limite. Oricare ar fi preţul, sunt piese pe care trebuie să le bage în garaj. Cei mai bogaţi dau milioane şi chiar zeci de milioane pentru maşini unicat sau pentru cele ediţie limitată. O casă de licitaţii are o nouă piesă extraordinară, pe care proprietarul cere o sumă absolut ireală. Banii pe care îi cere înseamnă salariul minim net al unui roman pe 23.333 de ani. Maşina e din anii 60 şi au fost asamblate numai 39 de bucăţi.

    IATĂ AICI MAŞINA ŞI SUMA IREALĂ PE CARE O CERE PROPRIETARUL PE EA!

  • Viaţa SECRETĂ a omului care a devenit cea mai puternică persoană din lume

    Omul care îi este de mai bine de 30 de ani majordomn candidatului republican, Donald Trump, povesteşte viaţa acestuia şi o parte din obiceiurile pe care le are atunci când se retrage la reşedinţa sa exotică. Anthony Senecal are 74 de ani, iar de aproape jumătate de viaţă îl serveşte pe Donald Trump, fiind considerat unul dintre puţinii oameni care ştiu ce anume îl satisface pe „rege”, scrie New York Times.

    Construit în urmă cu 90 de ani de Marjorie Merriweather Post, una dintre cele mai bogate femei ale Statelor Unite, conacul Mar-a-Lago este supranumit acum Versailles-ul lui Trump. 

    Viaţa SECRETĂ a omului care a devenit cea mai puternică persoană din lume

  • Viaţa SECRETĂ a omului care a devenit cea mai puternică persoană din lume, pe care o ţine departe de ochii lumii

    Omul care îi este de mai bine de 30 de ani majordomn candidatului republican, Donald Trump, povesteşte viaţa acestuia şi o parte din obiceiurile pe care le are atunci când se retrage la reşedinţa sa exotică. Anthony Senecal are 74 de ani, iar de aproape jumătate de viaţă îl serveşte pe Donald Trump, fiind considerat unul dintre puţinii oameni care ştiu ce anume îl satisface pe „rege”, scrie New York Times.

    Construit în urmă cu 90 de ani de Marjorie Merriweather Post, una dintre cele mai bogate femei ale Statelor Unite, conacul Mar-a-Lago este supranumit acum Versailles-ul lui Trump. 

    Viaţa SECRETĂ a omului care a devenit cea mai puternică persoană din lume

  • A cerut 700.000 de dolari. După ce iniţial a fost refuzat, a primit de 40 de ori mai mult

    În septembrie 2013, Jamie Siminoff a mers la celebra emisiune “Shark Tank” în speranţa de a primi 700.000 de dolari pentru compania sa, DoorBot.  După calculele lui Siminoff, compania ar fi trebuit evaluată la 7 milioane de dolari.

    “Shark Tank” este o emisiune în care mai mulţi investitori ascultă ideile de afaceri ale antreprenorilor şi decid apoi dacă doresc sau nu să investească în business.

    Compania DoorBot producea o videosonerie care putea fi legată de smartphone, astfel încât proprietarul casei putea vedea pe telefon cine este la uşă chiar dacă era plecat. Conceptul era bazat pe un studiu ce arăta că majoritatea hoţilor sună la uşă înainte de a sparge o casă, iar DoorBot era o metodă excelentă de a lăsa impresia că proprietarul este înăuntru, scriu cei de la Business Insider.

    Compania lui Siminoff genera deja venituri de un milion de dolari anual, iar acesta spera că modelul său de business îi va convinge pe juraţi să investească; aceştia nu au fost însă impresionaţi şi au decis să nu finanţeze DoorBot.

    Siminoff a părăsit emisiunea dezamăgit, dar norocul lui era pe cale să se schimbe. După ce emisiunea a rulat pe postul american ABC, vânzările au crescut de cinci ori. “A fost probabil cel mai important lucru care ni s-a întâmplat”, povesteşte Siminoff. Pentru a da o imagine mai serioasă companiei, antreprenorul i-a schimbat numele în Ring.

    Marea surpriză a venit însă câteva luni mai târziu, atunci când Siminoff a primit un telefon-surpriză de la unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume: Richard Branson. Acesta văzuse aplicaţia Ring pe telefonul unui prieten şi voia să investească în companie. “A spus că poate trimite pe cineva imediat”. îşi aminteşte Siminoff. “A doua zi, câţiva avocaţi erau la mine acasă cu actele pregătite”, notează aceeaşi sursă.

    Prin investiţia de 28 de milioane de dolari a lui Branson, compania lui Siminoff a fost evaluată la 60 de milioane de dolari. Produsele sale pot fi acum cumpărate din marile lanţuri americane precum Home Depot, Target sau Best Buy.

  • Viaţa plină de frustrări a unui proprietar de franciză McDonald’s

    Al Jarvis avea 16 ani când a început să lucreze în cadrul unui restaurant McDonald‘s din Saginaw, un oraş din Michigan, în 1965. Primul său client a comandat un meniu All-American: un burger, cartofi prăjiţi şi un shake pentru 52 de cenţi. În curând, Jarvis ajunsese să lucreze 50 de oră săptămânal şi să recupereze orele pierdute de somn la şcoală. A renunţat chiar şi la colegiu pentru a se ocupa de managementul restaurantelor, iar până în 1977 devenise consultant pentru proprietari de franciza McDonald’s pe care îi ajuta să deschidă restaurante în statul Michigan – descriu jurnaliştii de la publicaţia Business Week povestea unuia dintre cei mai vechi angajaţi al lanţului american de fast-food.

    Ulterior, Jarvis a cumpărat un restaurant McDonald‘s, iar pe parcursul anilor a angajat sute de persoane, a văzut zeci de articole de meniu intrând şi iesind din acesta şi a petrecut 4-5 ore pe zi, cinci sau şase zile pe săptămână, administrând restaurantul. Jarvis a lucrat 50 de ani  la McDonald’s şi, la şase luni după aceasta perioadă, a decis sa vanda cele doua restaurante pe care ajunsese sa le detina. “Când vedeam cozile ce ajunsesera sa se creeze la drive-thru, simteam o durere in stomac. Oamenii erau diferiţi, compania era diferită. Devenise foarte frustrant”, explica el, referindu-se la modul diferit in care functiona compania, un exemplu in acest sens fiind faptul ca devenise imposibil pentru angajati sa livreze rapid produsele cerute de clienti in timp util.

    Există 5.000 de francize McDonald’s în toată lumea, iar acestea genereaza o treime din veniturile companiei, potrivit Business Week. ”McDonald’s a fost extrem de bun cu mine. Cred în brand.” Dar, la fel ca alţi proprietari de franciza, Jarvis se întreabă dacă directorii din sediile centrale ale companiei vor putea să inoveze pentru a-şi respecta promisiunea de a livra in continuare mâncare gustoasă rapid, promisiune făcută la inceputurile comapaniei. Experienţa lui Jarvis sugerează că răspunsul este nu şi, spre deosebire de alţi proprietari de franciza care nu doresc să comunice presei obsevaţiile lor, Jarvis a acceptat să povestească Business Week părerea sa.

    ”Nu cred că ştiu ce vor să facă”, a spus el referindu-se la executivii de top ai McDonald’s. Ei spun ca ar trebui să ne întoarcem la modul iniţial de a face afaceri, apoi fac burgeri customizaţi şi vorbesc despre micul dejun care va putea fi comandat toată ziua.(…) Îmi pare rău pentru manageri şi pentru echipă. Nu aceea este nişa noastră. Noi facem burgeri şi cartofi prăjiţi.”

    Pentru prima dată în cel puţin trei decenii, McDonald’s va închide mai multe restaurante în Statele Unite ale Americii decât va inaugura. Vanzarile celor 59 de locatii inchise au inregistrat scaderi în ultimele 10 trimestre si, potrivit Business Week,  acţiunile companiei au subperformat in indexul Standar&Poor în ultimii trei ani calendaristici. McDonald’s vrea să concureze cu Starbucks, Chick-fil-A şi Jamba Juice, încercând să pună prefixul Mc oricărui trend observant pe piaţa. ”Fac prea multe”, spune Bob Goldin, vicepreşedinte executiv şi cercetător în cadrul Technomic. ”Nu par să mai fie cei mai buni la nimc.”

    În această vară, McDonald’s a crescut salariile angajaţilor din restaurantele deţinute de companie cu cel puţin un dolar peste minimul local. Acest lucru pune de asemenea presiune asupra proprietarilor de franciza. De asemenea, la începutul lunii septembrie, McDonald’s a anunţat că va începe să ofere micul dejun pe parcursul întregii zile în Statele Unite ale Americii, iar acest lucru va aduce schimbări în restaurante care necesită investiţii cuprinse între aproximativ 500 şi 5000 de dolari pentru echipament – presiune care va cădea din nou, mai ales pe proprietari de franciza.

    Restaurantele cumparate de Jarvis functioneaza langa alte restaurant, parte din lanturi internationale: Burger King, Pizza Hut, KFC, Subway, etc. Jarvis a crezut că poate aduce restaurantul la break even în şase luni, iar acest lucru a durat 18.

    Câteva din tensiunile proprietarilor de francize McDonald’s vin de la  sediile centrale ale companiei. McDonald’s deţine doar 18% din restaurantele  deschise în toată lumea, dar controlează terenurile şi clădirile în care se află majoritatea dintre acestea. McDonald’s are o taxă de franciză care variază între 8,5% şi 15% din veniturile unui restaurant, depinzând de locaţie şi de alţi factori. Astfel, operatorii au griji legate de ce rămâne după plata chiriei, redeventelor, fondului de salariu şi a altor cheltuieli. În general, se descurcă bine, scrie Business Week. Jarvis nu a discutat despre veniturile sale cu jurnaliştii de la publicatia americana, dar nu este neobişnuit pentru proprietari să ajungă la venituri cu sume de şase cifre, potrivit lui Arturs Kalnis, profesor de management axat pe studiul francizelor. Un proprietar care în mod obişnuit lucrează în cadrul McDonald s poate să ajungă la un salaraiu de manager de 108.000 de dolari, pe lângă alte beneficii.

    Presiunile asupra proprietarilor de franciza devin mai mari in contextual in care executivii McDonald’s insistă asupra unui nou produs precum cafeaua McCafe şi cer între 15.000 şi 20.000 de dolari pentru un aparat de făcut espresso. Proprietarul de franciza şi nu compania plăteşte pentru acesta.

    Ambele părţi sunt multumite când anumite investiţii determină recuperarea rapidă a costurilor, iar Jarvis oferă exemplul unui spaţiu de joacă deschis în restaurantul său care i-a crescut numărul de clienţi.

    În 2013, McDonald’s a lansat McWrap-ul. Directorii considerau că acest produs este ideal pentru noua generaţie. Politica McDonald’s spune ca 90 de secunde este sunt suficiente pentru servirea fiecărui client, aspect pe care Jarvis l-a găsit imposibil de implementat după introducerea McWrap-ului, a cărui realizare dura cel puţin 20 de secunde.

    Un alt impas de care s-a lovit Jarvis a fost ca, la cererea conducerii McDonald’s, a încercat să ţină deschis restaurantul timp de 24 de ore în 2009. Pentru a menţine break even-ul,avea nevoie de vânzări de 100 de dolari pe oră, dar în intervalul orar 2 a.m. – 4 a.m. obţinea doar 15-20 de dolari. Nu si-a atins tinta de vanzari, astfel ca a renunţat după două luni de funcţionare in acest regim. I-a plăcut totuşi ideea conducerii companiei de a adăuga un al doilea drive thru. Acesta a fost obiectul unei investitii de 100.000 de dolari. Chiar şi aşa, cozile continuau în continuare să apară în timp ce angajaţii lui încercau să livreze comenzile din ce in ce mai complexe. Până la începutul anului 2014, după mai mulţi ani de vânzări lente, Jarvis a decis să vândă ambele sale restaurante.

    ”Adevărul este că am avut rezultate slabe în ultimul timp”, a declarat CEO-ul McDonald’s, Steve Easterbrook, in cadrul unui interviu citat de Business Week. McDonald’s este în continuare cel mai mare lanţ de restaurante din piaţa fast-food din Statele Unite ale Americii, ce are o valoare totală de 222 de miliarde de dolari. Compania a făcut faţă unor momente dificile, un exemplu al strategiei acesteia fiind în anul 2003, când au lansat strategia ”Plan to Win.” Compania a renunţat atunci la axarea pe deschiderea de noi locaţii în favoarea aducerii de mai mulţi clienţi în cele existente, cu produse mai atractive: spre exemplu, a schimbat modul de realizare a burgerilor, ce au devenit mai suculenţi în urma unui procedeu diferit de pregătire, a adăugat produse solicitate de clienţi, precum băuturile neacidulate ori salatele.

    S-a concentrat pe un serviciu mai prietenos şi mai rapid şi a introdus prima campanie de publicitate globală, ”I m lovin it”, a declarat CEO-ul McDonalds. Easterbrook a declarat că vrea ca McDonald’s să răspundă mai rapid trendurilor în domeniul food şi în acelaşi timp să îmbunătăţească serviciul – prin simplificarea companiei – prin reducerea numărului de produse din meniu şi alocarea de mai mult control proprietarilor de franciza.

    Easterbrook şi-a propus de asemenea să vândă 3.500 din cele 6.700 de restaurante deţinute de companie proprietari de francizalor în următorii trei ani. Compania ar ajunge astfel să deţină 10% din numărul total de restaurante. Spre comparaţie, Burger King deţine doar 1% din lanţul de restaurante.

  • Un alt model de Samsung cu probleme: proprietarul unui Galaxy S7 Edge pretinde că dispozitivul a explodat la încărcare

    Este posibil ca nu doar modelul Samsung Note 7 să fie predispus aexplozie, potrivit unei plângeri a unui utilizator care folosea un Samsung Galaxy S7, citat de Daily Mail. Utilizatorul, care a preferat să rămână anonim, afirmă că telefonul său a explodat la încărcare. 
     
    Totodată, un angajat neidentificat care lucrează pentru ”una dintre reţelele mari” de telefonie mobilă din Statele Unite ale Americii pretinde că un client a adus mai multe telefoane S7Edge  care ar fi explodat, potrivit Phone Arena.
     
    Această recentă plângere nu este prima legată de modelele ”explozibile” ale Samsung. 
    Un bărbat din Ohio a dat în judecată Samsung deoarece căştile lui s-au supraîncălzit când se aflau în buzunarele pantalonilor săi şi i-au provocat astfel arsuri de gradul doi şi trei, potrivit Phone Arena.
     
    Potrivit Daily Mail, Samsung a fost contactată pentru comentarii. În prima parte acestei luni, producătorul sud-coreean a trebui să recheme şi să înceteze producţia telefoanelor Galaxy Note 7. După ce a fost lansat, pe 19 august, au urmat numeroase plângeri ale clienţilor ce au escaldat într-un scandal mondial legat de acest model.