BusinessMagazin

Tag: lifestyle

  • Friptură, ciolan sau organe? Secretele măcelăriei de modă nouă

    Semn al modernităţii, supermarketurile unde se poate găsi carne tăiată frumos şi ambalată, numai bună de preparat, au un dezavantaj pe care tot mai multă lume îl sesizează, şi anume acela că nu se poate găsi o gamă suficient de variată de carne, scrie the New York Times. De aceea, în ultima vreme s-au înmulţit în SUA micile măcelării, pentru clienţii care doresc ce nu pot găsi la supermarket.

    O măcelărie are, în plus, şi avantajul că îi poate sfătui pe cei veniţi să cumpere ceva, oferind chiar şi sugestii de mâncăruri pe care clienţii le-ar putea găti în funcţie de bugetul disponibil, lucru apreciat de cei ce au rămas cu venituri subţiate de criză. Unii dintre măcelari sunt şcoliţi în Franţa, unde au învăţat să obţină bucăţi suculente de carne din părţi ale animalelor pe care nu le-ar fi folosit anterior. Pe de altă parte, cei care nu caută neapărat materia primă potrivită pentru friptură pot găsi la măcelar şi oase cu măduvă ori rinichi de porc, cu condiţia să comande din timp să li se aducă la magazin.

    Există chiar şi restaurante care şi-au deschis măcelărie proprie, de unde clienţii cărora le-a plăcut un fel de mâncare în local pot cumpăra cele necesare preparării acasă. Unele măcelării nu se limitează doar la comercializarea produselor lor, ci ţin şi cursuri pentru bucătari şi clienţi, pe care îi învaţă cum să tranşeze carnea. Altele funcţionează online, alimentate de cate un angrosist de carne, care oferă însă şi consultanţă telefonică, pentru ca toţi care vor să cumpere să ştie foarte bine ce să aleagă atunci când pun produse în coşul virtual.

  • Cum arată casa de 9 milioane de dolari a lui Jennifer Aniston (GALERIE FOTO)

    Apartamentul are trei dormitoare şi are o vedere superbă la Parcul Gramercy din New York. De altfel, aceasta este a treia locuinţă pe care actriţa a achiziţionat-o în acest oraş de când a formează un cuplu cu Theroux. În luna aprilie, a cumpărat etajele al 17-lea şi al 18-lea dintr-o clădire de apartamente din Manhattan pentru şapte miliaone de dolari, iar în august a mai făcut o achiziţie de 2,1 milioane de dolari. Casa pe care a cumpărat-o atunci este cea în care locuiesc în prezent ea şi iubitul ei.

    Faptul că are două camere pentru copii a stârnit deja zvonuri că, în curând, cei doi ar putea anunţa venirea pe lume a unui bebeluş. Clădirea exclusivistă în care se află apartamentul include servicii de menaj, un valet la intrare, precum şi accesul gratuit la o sală de sport. Costurile lunare de întreţinere ajung însă la 11.000 de dolari.

    Aniston, în vârstă de 42 de ani, se află într-un “tur” de cumpărături imobiliare de când şi-a vândut luxoasa casă din Los Angeles pentru 38 de milioane de dolari.

    Sursa: www.dailymail.co.uk

  • Haina ideală: combinaţie între lux şi pret-a-porter

    Încep să se caute articolele vestimentare deosebite, realizate de creatori mai mult sau mai puţin cunoscuţi, dar care împrumută principii specifice croitoriei de lux, afirmă The Wall Street Journal. Hainele astfel produse se încadrează în curentul “demi-couture” şi costă câteva mii de dolari sau chiar mai mult.

    Un exemplu îl constituie rochia Jewel Tree (copacul cu pietre preţioase) cu cristale şi trandafiri aplicaţi, a tinerei creatoare londoneze Mary Katrantzou. Rochia costă 14.200 de dolari şi la fiecare exemplar au lucrat angajaţii din patru ateliere. Cei ce realizează şi colecţii vestimentare de-a gata, ca Jason Wu, Rodarte, Balenciaga, Stella McCartney ori Chanel, constată că au cerere din ce în ce mai mare pentru cele mai scumpe şi mai complexe articole.

    Un motiv pentru cererea de asemenea haine îl reprezintă faptul că tot mai puţină lume care îşi permite să plătească preţul cerut pentru articole haute couture are timp să meargă la Paris să vadă paradele de modă, iar apoi să meargă la atelier pentru câteva probe, astfel încât caută ceva scump şi deosebit, dar disponibil repede.

    Modelele de vârf de la Mary Katrantzou sau Stella McCartney se pot comanda pe site-ul Net-a-porter.com. Nici Azzedine Alaia nu s-a lăsat mai prejos, creatorul prezentând o colecţie de articole de îmbrăcăminte de-a gata pentru sezonul de toamnă, pe care le-a denumit “semi-couture”.

    Alte voci din domeniu consideră că această tendinţă se datorează şi faptului că există o clientelă dispusă să plătească mai mult, cu condiţia să primească ceva care nu este accesibil oricui. Chiar dacă hainele dorite sunt procurate de la un magazin şi nu de la casa de modă, preţul mare plătit reduce posibilitatea de a da peste cineva care poartă aceeaşi rochie la un eveniment.

  • CULTURA LA ZI: Un nou roman de Rui Zink

    Rui Zink este este profesor de literatură la Universidade Nova din Lisabona. Volumul a apărut în colecţia “Cartea de pe noptieră”, în traducerea Micaelei Ghiţescu. Este a treia carte semnată de Zink care apare la Humanitas, după “Cititorul din peşteră” şi “Aşteptarea”.

    La lansare vor vorbi: Rui Zink, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Daniel Perdigao, director al Institutului Camoes din Bucureşti, şi Radu Paraschivescu. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

  • Unde găsim marfă de lux la second-hand

    Colecţiile semnate de nume importante nu sunt în sine ceva ieşit din comun, existând unele permanente pentru diverse reţele de magazine. Cele care atrag însă atenţia publicului şi sunt intens discutate şi promovate online prin intermediul reţelelor sociale online sunt colecţiile unicat: prima de acest fel care a devenit un adevărat eveniment a fost aceea realizată de Karl Lagerfeld pentru H&M în 2004, scrie The New York Times.

    Atunci când într-o reţea de magazine apare o asemenea colecţie, lumea se înghesuie să cumpere articolele care o compun, iar unii fac achiziţia cu scopul de a revinde ulterior, dar nu mai ieftin, ci la preţuri mai mari. Întreprinzătorii de acest fel optează, de regulă, pentru comercializarea online prin eBay sau prin Craiglist.

    Preţurile pot fi cu 100 sau 200 de dolari mai mari decât cele la care s-au putut cumpăra produsele din magazin, în cazul unor vânzători, în timp ce alţii reuşesc să vândă cu un adaos de 25 până la 400 la sută din preţul iniţial. O geantă Mulberry, spre exemplu, creată pentru lanţul Target s-a vândut cu 219 dolari, faţă de 49 de dolari cât costase iniţial, în timp ce o bicicletă Missoni realizată pentru aceeaşi reţea de magazine s-a vândut pentru aproape 1.300 de dolari, faţă de 399,99 iniţial.

    Clienţi foarte buni pentru asemenea produse sunt, după explică vânzătorii, sunt cei din Europa sau Asia unde nu există reţelele de magazine pentru care s-au creat respectivele articole, dar chiar şi americani, îndemnaţi la achiziţie de toate cunoştinţele lor pe Twitter sau Facebook care susţin că un articol sau altul merită neapărat să fie cumpărat.

  • Poftiţi la o excursie printre gheţuri

    Mai nou, de când navele echipate corespunzător pentru navigaţia printre gheţuri nu mai sunt accesibile doar armatei sau oamenilor de ştiinţă şi pot fi comandate şi de cei ce doresc să aibă propriul lor iaht, vizitele făcute focilor sau pinguinilor au devenit un motiv de laudă pentru călătorii aflaţi în căutare de altceva decât locurile înţesate de turişti.

    Excursiile printre gheţuri sunt disponibile şi pentru cei care nu doresc să-şi bată capul cu întreţinerea unui iaht, fiindcă aceştia au posibilitatea să închirieze ambarcaţiuni capabile să navigheze pe toate mările lumii. O astfel de croazieră printre gheţuri costă peste 200.000 de dolari pe săptămână, pe o navă unde pot sta zece persoane ce speră să aibă şansa să vadă urşii polari la vânătoare sau să fotografieze morse.

  • Cum se poate conserva o capsulă a timpului

    Bois de Moutier, construită într-o imitaţie de stil Tudor lângă Dieppe, în Normandia, s-a păstrat aproape neafectată de trecerea timpului, cu tot cu piesele de mobilier originale ieşite din atelierul celui mai de seamă reprezentat al mişcării Arts and Crafts, William Morris. De-a lungul timpului i-au călcat pragul nume sonore ca Marcel Proust, Andre Gide, Virginia Woolf, Pablo Picasso, Miro, Wassily Kandinski sau Debussy.

    Nici măcar războiul nu a reuşit să-i vină de hac, chiar dacă a fost confiscată de nazişti (dar nu şi jefuită) în cel de-al Doilea Război Mondial. Deţinută în prezent de aceeaşi familie care a construit-o, Bois de Moutier se află la vânzare de câţiva ani de zile, fără să-şi fi găsit un cumpărător. Proprietarii îşi motivează decizia prin faptul că deja sunt prea mulţi moştenitori cu drepturi asupra casei şi ca atare ar fi foarte dificilă conceperea unui plan pentru salvarea ei.

    Bois de Moutier nu este însă genul de proprietate pe gustul multor miliardari din ziua de azi. Familia Mallet se teme că dacă ar încăpea cumva pe mâna unui rus bogat, acesta ar împrejmui-o cu gard electric şi ar schimba toată mobila cu ceva pe placul lui. Chiar dacă încă nu au nicio ofertă din partea unui cumpărător cu dare de mână, proprietarii casei speră să primească ajutor de la instituţii culturale franceze şi britanice, pentru ca aceasta să redevină locul de întâlnire al artiştilor şi al altor oameni de cultură, aşa cum era odinioară.

  • Poftiţi să gustaţi nişte ghindă!

    Ghinda face deja parte din regimul alimentar al locuitorilor din ţări precum Mexicul, Coreea sau China, dar nu a fost adoptată pe scară largă. Cei care susţin includerea acestui fruct în regimul alimentar al oamenilor afirmă că stejarul este un arbore foarte adaptabil condiţiilor de sol şi climă, care, ajuns la maturitate, poate produce o cantitate de 130 până la 220 de kilograme de ghindă pe an, suficient pentru consum uman, după ce diverse specii de animale, păsări sau insecte şi-au luat şi ele partea.

    Ghinda se poate mânca fie în stil asiatic, sub formă de jeleu servit cu ghimbir şi sos de soia, fie în produse preparate la cuptor, ori sub formă de terci. După cum explică specialiştii californieni, ghinda nu conţine gluten, are un conţinut scăzut de grăsimi şi este bogată în vitamine şi minerale.

  • Mallul – viitorul divertismentului. Aşa să fie?

    În urmă cu aproape două săptămâni, Băneasa Shopping City inaugura cel mai mare cinematograf din România. Cu 13 săli digitale şi peste 2.600 de locuri, Grand Cinema Digiplex face parte dintr-un proiect mult mai amplu, care are ca obiectiv final multiplicarea facilităţilor pentru cei care vin la mall pentru distracţie. Cinematograful este doar prima etapă în acest sens şi una destul de costisitoare, în condiţiile în care a fost ridicat în urma unei investiţii de 19 milioane de euro. Planul pentru următorii cinci ani vizează o dezvoltare fără precedent pentru mallurile din România. Practic, pentru acest orizont de timp, sunt proiectate deschiderea unei săli de fitness, a unui spa, inaugurarea unei piste de bowling, precum şi a unui parc de distracţii de interior. În total, spaţiul destinat zonei de divertisment din Băneasa Shopping City ar trebui să crească cu aproximativ 12% până în 2016.

    “În ultimii doi ani, de când am început să vorbim despre deschiderea acestui cinematograf, am vizitat foarte multe malluri din străinătate şi am văzut cât de mult s-au dezvoltat pe zona de divertisment. A fost un semnal în plus că şi noi trebuie să facem acelaşi lucru”, spune Ali Ergun Ergen, CEO al Băneasa Developments. Datele din piaţă susţin aceeaşi teorie. Astfel, din cele 3,5 milioane de bilete la film vândute anul trecut în Bucureşti, trei milioane au fost vândute de cinematografele din malluri.

    Ergen estimează că deschiderea Grand Cinema Digiplex va creşte numărul de bilete vândute cu 800.000 numai în primul an de funcţionare şi, pe măsură ce fiecare punct din planul de extindere va fi bifat, şi traficul mallului din Băneasa va creşte considerabil. Poate fi, până la urmă, un instrument chiar mai eficient decât aducerea unor noi branduri vestimentare, spre exemplu.De altfel, cu cât oferta de divertisment va fi mai complexă, cu atât este de aşteptat să crească numărul celor care vin la mall şi în restul săptămânii, nu numai vinerea, sâmbăta şi duminica, aşa cum, cu preponderenţă, se întâmplă acum.

    “Chiar şi aşa, după birou şi casă, mallul este locul unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului”, precizează şeful din Băneasa. Iarna, cel puţin, opţiunile bucureştenilor sunt extrem de limitate, iar mallul pare cea mai la îndemână variantă pentru cei care vor să iasă din casă. Din punctul de vedere al reprezentativităţii, Bucureştiul este bine segmentat, pentru fiecare zonă a Capitalei existând un mall care să o deservească. Şi, desigur, un public fidel care să îl umple la fiecare sfârşit de săptămână.

    Chiar dacă sunt malluri, precum AFI Palace Cotroceni, care încă de la intrare în piaţă au înţeles potenţialul zonelor de divertisment, în celelalte centre comerciale de acelaşi gen din Bucureşti oferta încă mai poate fi considerată inconsistentă. În plus, şi semnalele pe care le primesc dezvoltatorii din partea clienţilor dau de înţeles că ar trebui să mai investească la acest capitol. Până când vor fi puse pe picioare şi celelalte proiecte care fac parte din “cincinalul” celor de la Băneasa Shopping City, va fi exploatat la maximum potenţialul cinematografului. “Cinematograful nu este doar un loc în care să vezi filme. Vrem să transmitem în direct evenimente speciale la nivel internaţional, precum diverse gale, festivităţi sau competiţii şi să organizăm evenimente private, de la conferinţe sau prezentări de modă până la aniversări, pentru că spaţiul extins permite”, spune Ergen.

    Practic, dezvoltatorii vor pe cât posibil să pună “monopol” pe timpul liber al bucureştenilor care, la sfârşit de săptămână, rămân acasă. În ceea ce priveşte centrul comercial condus de Ergen, planurile sunt făcute şi în funcţie de caracteristicile demografice ale principalilor clienţi, respectiv oameni tineri, care locuiesc în zone bune ale oraşului şi care au venituri peste medie. Astfel, 70% dintre clienţii mallului din Băneasa locuiesc în sectoarele 1 şi 2, între 9% şi 10% stau în sectoarele 3 şi 6, 8% – 9% vin din Ilfov, Ploieşti, Buftea şi Mogoşoaia, iar restul aparţin de celelalte zone al Capitalei.

    Venirea unei noi crize ar putea să deturneze însă planurile măreţe ale şefilor de malluri, chiar dacă atuul lor principal este că oferă una dintre cele mai accesibile forme de divertisment. Clienţi se vor găsi, cu siguranţă, ca şi până acum, însă momentul când vor putea declara amortizarea investiţiilor se va prelungi. Lupta între malluri pare, din acest punct de vedere, să se relanseze, dar armele pe care le vor scoate la înaintare dezvoltatorii trebuie să fie mai creative şi mai ascuţite decât oricând.

  • Business cu vedere la mare

    “Este o piaţă foarte sensibilă la criză şi a căzut total în cap. Marii producători au scăzut chiar şi cu 60%, iar falimentele au fost colosale”. Mihai Marcu vorbeşte în biroul său din piaţa Victoriei despre celălalt business de care se ocupă când agenda plină de la clinicile MedLife îi permite: NauticLife îi răpeşte cam două ore pe săptămână. Din start, Marcu spune că o eventuală comparaţie între MedLife şi NauticLife nu poate fi făcută niciodată, nici măcar sentimental, dat fiind că MedLife înseamnă afacerea familiei.

    Ideea NauticLife a pornit din pasiunea lui Mihai Marcu de a ieşi pe mare, însemnând pescuit şi navigat. De aici şi până la transformarea pasiunii într-un business a mai fost nevoie de doar câţiva paşi şi de investiţii în poziţionarea companiei pe o piaţă care aproape nu exista. Dar va exista, este convins Mihai Marcu. În ţările din vestul Europei există în medie o ambarcaţiune la 50-60 de locuitori, în timp ce în România este una la 10.000, iar în Bulgaria una la 1.000 de locuitori. Tocmai de aici ar urma să vină potenţialul pieţei. Comercianţii susţin că nevoia de importuri s-ar situa undeva la 400 de milioane de euro dacă piaţa ar creşte doar până la nivelul vecinei de la sud de Dunăre. În viitorul apropiat piaţa ambarcaţiunilor ar putea atinge într-un caz optimist zece milioane de euro. “Nu că e prea mică această piaţă acum, este zero. Raportat la numărul de ambarcaţiuni per capita şi la puterea de cumpărare a populaţiei, România este <land of nowhere>”, spune Mihai Marcu. “Zece milioane de euro este un obiectiv îndrăzneţ pentru această piaţă”, adaugă Bogdan Rucăreanu, directorul de marketing al Euronautica, companie cu o cifră de afaceri de un milion de euro în 2010.

    La dimensiunea redusă a pieţei contribuie, pe de-o parte, puterea de cumpărare scăzută şi educaţia, neexistând în cultura românilor ideea de a avea o barcă. În febra consumului, românii au început să-şi cumpere calculatoare şi televizoare, apoi maşini, apoi locuinţe, iar tendinţa următoarelor achiziţii va fi inspirată de statele din Vest, spun importatorii. Astfel, românii ar putea începe să cumpere din ce în ce mai des o ambarcaţiune în locul unei a doua maşini, de exemplu, cu atât mai mult cu cât România are şi acces la Dunăre şi Marea Neagră.