BusinessMagazin

Tag: forta de munca

  • Fermele britanice riscă falimentul, pentru că românii nu vor mai veni după Brexit

    Potrivit unui reportaj realizat de the Guardian, acest fenomen se datorează scăderii valorii lirei sterline, dar şi a creşterii economice în alte ţări din Europa, care fac ca ofertele britanicilor să devină mai puţin atractive, în timp ce angajatorii se luptă să umple registrul comenzilor şi să mărească taxele.
     
    ,,Anul acesta este cel mai greu. Acum 3 ani, ocupam aproape 5,000 de locuri de muncă. Anul acesta, vom ocupa 3,000, 3,500. În iunie, am cheltuit aproximativ 2,000 de dolari pentru reclamele de pe Facebook. Anul trecut, nu a trebuit să investesc nimic”, spune Alexandru Bărbăcaru, director al Est-Vest Services, o agenţie română de angajare pentru muncitorii temporari din Regatul Unit.
     
    În iunie, asociaţia British Summer Fruits a anunţat că membrii ei au avut o scădere a forţei de muncă de 10 – 15% şi se aşteaptă ca până în toamnă, să scadă cu peste 30%.
     
    Bărbăcaru, un veteran în domeniul angajărilor sezoniere, spune că va fi din ce în ce mai greu să se găsească muncitori pentru fermele din Marea Britanie şi că, în ultimul timp, el caută să recruteze lucrători specializaţi precum măcelarii sau sudorii.
     
    Între timp, într-un studiu realizat de Uniunea Naţională a Fermierilor, fermele horticole din Regatul Unit au avut un raport de scădere a forţei de muncă sezoniere de 12,5 %.

    Potrivit the Guardian, în România, una dintre principalele furnizoare ale foţei de muncă, rata şomerilor este la cel mai scăzut nivel din ultimul trimestru al secolului, iar economia a crescut cu 7% în 2017, având cea mai rapidă rată de creştere din UE. Rata şomajului a Bulgaria a scăzut şi ea în ultimii ani şi, în timp ce mulţi est-europeni continuă să îşi părăsească ţara pentru a lucra în regim sezonier, se îndreaptă spre alte state, unde ofertele sunt mai generoase.

     

  • Studiu: România a început să importe forţă de muncă din ţările asiatice

    „Primele iniţiative în sensul recrutării de forţă de muncă din afara ţării au început să apară în România în urmă cu 2-3 ani. Motivele pentru care angajatorii români au apelat la această strategie sunt diverse şi includ migraţia anumitor categorii sociale către ţări mai dezvoltate din vest, scăderea natalităţii, cerinţele în schimbare pentru diferite locuri de muncă, schimbări dictate de noile tehnologii şi incapacitatea sistemului de învăţământ de a se plia la nevoile angajatorilor de astăzi”, notează autorii studiului.

    Potrivit Smartree, industriile în care companiile au recurs la angajarea de lucrători străini sunt HoReCa (hoteluri-restaurante-catering), producţie, industria uşoară, agricultură, construcţii, servicii, iar cei mai mulţi angajaţi străini provin din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda – ţări în care nivelul de trai este sub cel al României.

    „Companiile din România au început să-şi pună problema importului de angajaţi din ţări non-UE, care să asigure resursa umană în sectoarele în care există deficit de personal şi activitatea riscă să fie întreruptă din această cauză. În schimb, costurile ridicate asociate procedurii de angajare internaţională, concomitent cu durata relativ mare de închidere a proiectelor, reprezintă cele mai importante dezavantaje. Printre dezavantaje se mai numără diferenţele culturale şi de limbă vorbită, integrarea angajaţilor străini într-o nouă cultură, un ciclu lung de angajare, începând cu realizarea documentaţiei şi demararea procedurilor pentru a obţine avizele necesare din partea instituţiilor statului, procesul de recrutare internaţională şi volatilitatea forţei de muncă adusă”, mai arată studiul citat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • SE ÎNTÂMPLĂ! A început al doilea exod al românilor din ţară. Lovitura DEVASTATOARE abia începe

    România continuă să fie o ţară a contrastelor, deşi economia şi salariile cresc, iar oferta de jo­buri este mai mare decât cere­rea, jumătate dintre tineri au planuri concrete să plece din ţară, ceea ce va lovi în plin economia peste câţiva ani.

     
    Rezultatele unui sondaj arată că  47% din tinerii români au planuri concrete de a pă­răsi ţara, a spus  prof. univ. dr. Dumitru Sandu de la Facultatea de sociologie şi asis­tenţă socială a Universităţii din Bu­cureşti, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
     
    „Cifra-cheie este 47%, aceasta fiind pon­derea tinerilor din România care au pla­nuri de plecare. Aceştia nu sunt tinerii care vor să plece, ei sunt mai mulţi, ci sunt cei care au planuri de plecare, s-au gândit serios şi ştiu unde vor să meargă. Nu mai este vorba de simplă dorinţă, e vorba de o idee bine struc­turată.“ Mai mult decât atât, această cifră este din 2015, iar datele fragmentate pe care profesorul Sandu le are la dispoziţie sugerează că ponderea tinerilor cu planuri de a părăsi România a crescut.  „În afară de faptul că în România cresc salariile, dacă ne uităm pe ra­poartele Eurostat constatăm că PIB per capita în România, în raport cu media Uniunii Europene, a crescut consistent. Am pornit în 2007 de la 46 – 47% din media UE şi ne aflăm acum la 63%. Realmente, pornim de la o si­tuaţie de contrast: salariile cresc, PIB-ul creşte şi totuşi oamenii pleacă.“ Românii plecaţi în stră­i­nătate au trimis peste 55 mld. euro de la ade­rarea la Uniunea Europeană încoace, aceştia devenind cei mai mari investitori privaţi în România.
     

  • Un mare avertisment: Economia şi salariile cresc, dar jumătate dintre tineri au planuri concrete să plece din ţară

    România continuă să fie o ţară a contrastelor, deşi economia şi salariile cresc, iar oferta de jo­buri este mai mare decât cere­rea, jumătate dintre tineri au planuri concrete să plece din ţară, ceea ce va lovi în plin economia peste câţiva ani.

    Rezultatele unui sondaj arată că  47% din tinerii români au planuri concrete de a pă­răsi ţara, a spus  prof. univ. dr. Dumitru Sandu de la Facultatea de sociologie şi asis­tenţă socială a Universităţii din Bu­cureşti, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

    „Cifra-cheie este 47%, aceasta fiind pon­derea tinerilor din România care au pla­nuri de plecare. Aceştia nu sunt tinerii care vor să plece, ei sunt mai mulţi, ci sunt cei care au planuri de plecare, s-au gândit serios şi ştiu unde vor să meargă. Nu mai este vorba de simplă dorinţă, e vorba de o idee bine struc­turată.“ Mai mult decât atât, această cifră este din 2015, iar datele fragmentate pe care profesorul Sandu le are la dispoziţie sugerează că ponderea tinerilor cu planuri de a părăsi România a crescut.  

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Înainte să avem o criză de personal, avem o criză de management. Cu cine vrem să construim capitalismul, cu paznici la 30-45 de ani?

    „În IT, nu criza de personal este cea mai mare, ci criza de management în interiorul companiilor, în special în cele mari: sigur că toţi ar vrea programatori rachetă, echivalentul a 10-15 ani de experienţă, productivi pe 4-5 tehnologii importante şi încă pe atâtea de nişă, plătiţi pe 1.000 de euro (cei avansaţi). Nu se poate.
    În IMM-uri, la fel, criza este de management: 95% nu au cultură antreprenorială, neavând nici cultură certificată printr-o diplomă de studii superioară obţinută pe bune.
    Când ai criză de management, nu poţi face prea multe.
    Când vorbiţi despre recomandările de manageri, probabil vă referiţi la un număr redus de companii, iar informaţia provine de la aşa-zişii experţi în recrutare/head-hunting, care nu sunt în esenţă decât nişte indivizi care bifează un checklist generat de un soft făcut de unii mai deştepţi… Extrem de puţini măsoară calitatea resursei umane, sunt activi în a atrage, creşte şi dezvolta talente.
    IMM-urile sunt praf pe zona recrutării. Nu pot depăşi bariera angajării prin recomandare, cel ce recomandă vrea să îl ajute pe cel pe care îl recomandă, nu pe cel care i-a solicitat recomandarea.
    Aţi urmărit ce tipuri de joburi există, câte apar zilnic, în ce industrii, ce firme publică anunţuri pe ejobs.ro, bestjobs.ro, hipo.ro, infomunca.ro, myjob.ro, pe olx.ro, anuntul.ro, publi24.ro?
    V-aţi uitat vreodată la CV-urile celor care fac recrutare şi decid soarta altor oameni, ale celor cărora manageri nepregătiţi şi care nu au timp pentru asta le deleagă integral – fără supraveghere, mai ales calitativă – activitatea de recrutare a firmei?
    Pe vremea mea, anii ’90, cei din vârf se regăseau la anumite licee, la anumite facultăţi. Uitaţi-vă puţin pe CV-urile celor care sunt în zona
    HR-ului să vedeţi cam pe unde le este nivelul şi comparaţi.
    Văd în jurul meu o mulţime de bărbaţi la 30-45 de ani angajaţi ca paznici! Atenţie, nu agenţi de intervenţie, paznici! Adică o mare pierdere de resursă umană!!! În loc să laşi paznicii să fie bătrâni, de plus 55 de ani, să fie meseria celor care sunt spre pensie, iar cei de 40 de ani eventual să se recalifice în 2-3 ani, să devină sudori, instalatori, operatori CNC etc. şi să construieşti capitalismul cu ei, îi vezi în metrou sau la mall plimbându-se prin magazine pe salariul minim pe economie.”
    Căderea comunismului ne-a prins pe nepregătite, iar rezultatul după 30 de ani este extrem de împărţit: România este şi mai mult divizată din punct de vedere economic, politic şi social. Avem o creştere economică substanţială – în 1989 PIB era 40 de miliarde de dolari, iar acum este 200 de miliarde de dolari, exporturile au crescut de la 8 miliarde de dolari la peste 70 de miliarde de dolari pe an, dar nu avem o dezvoltare economică, iar acest lucru se vede şi la nivel micro în toate companiile. Nu există o uniformitate din punctul de vedere al cunoştinţelor, mulţi dintre cei care ajung manageri ajung nu pentru că şi-ar dori acest lucru şi s-au pregătit, ci pentru că cineva trebuie să ocupe o poziţie atunci când pleacă altcineva. Iar acest lucru se vede în business, în relaţiile cu oamenii, în cultura companiei şi în final în capacitatea companiei de a creşte.
    Foarte mulţi patroni, acţionari, investitori se plâng că nu au cu cine să facă investiţiile şi dezvoltarea firmei, cu toate că au resurse financiare sau acces la tehnologie. Roboţii pot înlocui anumite poziţii, dar încă nu au ajuns la manageri.
    Viaţa de manager a ajuns prea stresantă şi nu mulţi vor să-şi ia această cruce, mai ales când ştiu că nu sunt pregătiţi şi nu au nici cunoştinţe.
    Căderea comunismului a fost atât de rapidă şi bruscă, încât societatea românească nu a avut timp să se aşeze, lupta pentru a acapara, a cumpăra resurse a devenit extrem de rapidă, încât prea puţini s-au mai gândit la dezvoltare. Totul a fost o chestie de preluare, asigurarea rapidă a câştigului şi cam atât. Cred că primul deceniu de după ’90 a mai avut manageri cu o calificare în spate, dar după 2000, odată ce economia s-a schimbat prin intrarea masivă a investiţiilor străine, foarte mulţi tineri s-au calificat ca manageri la locul de muncă.
    După criză şi pe fondul plecării masive a unor întregi generaţii la muncă în străinătate, ne-am trezit cu un gol mare, care acum se vede.
    Înainte să avem o criză de personal, avem o criză de management, iar când ai criză de management, nu poţi face mare lucru. Cu cine vrei să construieşti capitalismul, aşa cum observă cititorul, cu bărbaţi la 30-45 de ani, angajaţi ca paznici?

  • România şi Japonia sunt campioanele mondiale la deficitul de talente de pe piaţa forţei de muncă

    În România, 81% dintre angajatori întâmpină dificultăţi în ocuparea posturilor vacante, potrivit ediţiei 2018 a Studiului ManpowerGroup privind Deficitul de Talente, sondaj la care a răspuns un eşantion reprezentativ de 625 de angajatori. Ţara noastră se situează pe locul doi în lume în privinţa ponderii angajatorilor care se confruntă cu deficitul de talente, fiind depăşită doar de Japonia, unde 89% dintre angajatori au probleme la ocuparea posturilor vacante.

    La nivel global, ponderea angajatorilor afectaţi de deficitul de talente este de 45%, cea mai ridicată din istoria de 12 ani a studiului global.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este pentru prima dată când sunt fără idei

    Cine recomandă un angajat de nivel inferior sau de middle management primeşte 1.000 de lei. Cine recomandă un director care confirmă primeşte 1.000 de euro.

    Proprietarii din industria de restaurante şi hoteluri spun că au nevoie de peste 50.000 de oameni, pe care nu au de unde să îi ia şi nu îi găsesc în România.

    Transportatorii spun: Este criză acută de şoferi. România are un deficit de 30.000-40.000 de şoferi. „O firmă cu 300 de camioane are zilnic 30-50 de camioane pe care nu le mişcă pentru că nu are şoferi”, spune Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Transportatorilor Rutieri din România. Un şofer poate ajunge să câştige şi 2.200 de euro net pe lună.

    Cei din industria IT reclamă şi ei deficitul de pe piaţa lor de muncă, unde sunt cele mai mari salarii – 1.200-1.300 de euro pe lună. Ei estimează necesarul actual la 30.000 de programatori şi softişti pe care nu au de unde să îi ia.

    În construcţii, companiile reclamă lipsa a 100.000 de oameni. Noroc că nu au început lucrările de infrastructură la autostrăzile promise pe hârtie în programul de guvernare, pentru că altfel ar fi fost dramatic.

    În industrie, unde salariile au început să crească mai rapid în ultimii ani, necesarul de forţă de muncă este undeva la 100.000.
    România pierde comenzi pentru că nu are cu cine să le execute.

    Dragoş Damian, directorul general al producătorului de medicamente Terapia Cluj, spune că acesta este doar începutul: Putem doar să bănuim ce-o să fie în cinci ani, când încep să plece decreţeii la pensie, având în vedere că media de vârstă în site-urile mari de manufactură trece de 50 de ani.

    Ce soluţii aveţi? Este pentru prima dată când sunt fără idei. Nu cred că şcoala îşi mai revine, iar universităţile par că există ca să păstreze privilegiile academice şi nu ca să conecteze educaţia de piaţa muncii. Cred că din BPO (business process outsourcing), IT şi Automotive n-o să creştem economic, iar proiectele de infrastructură nu mai pot fi executate tocmai din cauza lipsei forţei de muncă.

    Companiile mari, în special cele multinaţionale, mai pot să îşi reorganizeze procesele de producţie astfel încât să facă faţă lipsei de personal, mai pot să vină cu roboţi sau coboţi, mai cresc salariile, mai aduc oameni din grup – dacă au şansa unei reţele extinse, mai găsesc soluţii.  

    Companiile româneşti antreprenoriale şi care nu au reuşit să crească suficient astfel încât să preia organizarea unei multinaţionale suferă şi vor suferi cel mai mult în această criză a forţei de muncă.

    La polul opus, România stă destul de prost într-un clasament european al tinerilor: unu din cinci tineri nu munceşte sau nu studiază, adică aproape 20% faţă de o medie a Uniunii Europene de 14%. În Austria, Cehia, Germania, Slovenia, media este de 8%.

    Potrivit Eurostat, peste 28.700 de tineri români cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani nici nu studiază, nici nu lucrează.

    Tinerii români nu îşi găsesc un viitor pentru că încă stau cu părinţii, care îi tolerează, susţinându-i în ideea – Unde să muncească? Ăla e salariu?

    De asemenea, mulţi tineri sunt zilieri sau lucrează la negru şi de aceea sunt incluşi în statistici că nu studiază, că nu sunt la şcoală, că nu au un loc de muncă care să fie însoţit de carte de muncă.

    Pe baza rezultatului alegerilor de la nivel european – Brexit, Austria, Italia, Germania – aceşti tineri europeni care nu muncesc şi nici nu studiază sunt principalii votanţi şi susţinători ai partidelor antisistem.

    Aceşti tineri vor prelua puterea – ducând în spate o frustrare extraordinară împotriva establishmentului – împotriva instituţiilor guvernamentale, mai mult sau mai puţin birocratice, împotriva partidelor tradiţionale – şi vor ridica bariere.

    Dragoş Damian, care are pe mână responsabilitatea unui business de aproape 700 de milioane de lei (150 de milioane de euro), este obligat să găsească soluţii pentu a merge mai departe.

    Iar cea mai la îndemână dintre acestea va fi cea în care pensionarii nu se vor pensiona la termen, ci poate peste 10 ani.

    Toate economiile se duc spre această soluţie, mai ales că aceasta rezolvă parţial şi deficitele fondurilor de pensii.

    Cum îi vei determina pe „pensionari” să lucreze în continuare va ţine de stat prin sistemul de taxare a veniturilor, dar şi de companii.

    Eu aş spune să ne pregătim de acum.

  • Opinie Mihai Bandraburu: „In-work poverty” sau cum poţi sărăci muncind

    Activitatea noastră de zi cu zi se bazează mult pe statistici. Pe cifre. Trăim într-o lume a cifrelor. Am dezvoltat tot felul de modele de analiză, sprijinite de platforme informatice complexe, pentru a înţelege mai în profunzime ce se întâmplă. Suntem într-o permanentă căutare de soluţii pentru a ne ne dezvolta mai mult. Până aici totul este OK.

    Însă cifrele sunt şi foarte înşelătoare, dacă nu ştim să trecem dincolo de ele şi dacă ne limităm la imaginea pe care acestea o creează. Statisticile arată o tendinţă şi spun că lucrurile se îndreaptă într-o anume direcţie. Statisticile nu traduc însă ce se află dincolo de cifre; aici întervin analiştii, care, cu metode specifice extrag adevărul din cifrele înregistrate.

    Cu cifrele poţi manipula sau dezinforma. Voit sau nevoit. Spre exemplu: o autoritate / guvern îşi doreşte o imagine bună şi anunţă că şomajul a scăzut într-o anumită zonă, de la 5% la 2% (exemplu luat la întâmplare). Acest lucru este parţial adevărat. Corect spus este: şomajul a scăzut cu 3%, raportat la numărul persoanelor înregistrate în plată, la şomaj. Dar persoanele care au ieşit din orice formă de plată, acestea în ce statistică sunt incluse?

    Odată ieşiţi din sistem, ei nu mai sunt număraţi. Pentru statistică, ei nu mai există. Şi, dintr-o dată, realitatea economică şi socială pare mult mai roz. Faptul că cifrele arată că şomajul este în scădere nu înseamnă că în realitate situaţia nu stă din ce în ce mai rău.

    Cunosc astfel de persoane care nu mai beneficiază de niciun fel de indemnizaţie socială din partea statului şi care sunt ajutate de multă vreme de cei dragi. Au făcut toate eforturile pentru a găsi de muncă, dar au o vârstă, iar mentalitatea locului este că de la 40 de ani eşti prea bătrân pentru a munci; ca atare, nu au reuşit să găsească un job. Pe aceştia nu-i vede şi nu-i numără nimeni. În aceste situaţii, statistica nu exprimă o realitate!

    Cifrele care indică creşterea activităţii economice, producţia industrială, exporturile pot fi la fel de înşelătoare în a prezenta realitatea. Citeam recent informaţii despre parametrii economiei băcăuane şi articolul menţiona că majoritatea cifrelor sunt în creştere. Foarte bine! Însă trebuie să spunem şi adevărul: există două feluri de dezvoltare economică. Pe de o parte, există firme mici şi medii în număr mare, dezvoltate, acestea având şi o capacitate sporită de a absorbi forţă de muncă, situaţie în care bunăstarea realizată la nivelul regiunii este împărţită între mai mulţi. Pe de altă parte, există şi situaţia existenţei câtorva firme mari, cu management performant şi cifră de afaceri foarte mare, iar restul firmelor mici şi mijlocii se luptă pentru supravieţuire. În acest caz, bunăstarea se concentrează în câteva locuri şi nu se distribuie pe orizontală, în teritoriu.

    Cea de-a doua situaţie se aplică judeţului Bacău. Avem câteva firme de excepţie, cu care ne mândrim (Dedeman, Aerostar, Agricola Internaţional, Elmet, Pambac) şi în rest multe firme cu probleme de existenţă. Oricâtă bunăvoinţă umană şi implicare ar demonstra companiile mai sus menţionate, ele nu pot absorbi decât parţial forţa de muncă locală.

    Un oraş şi un judeţ se dezvoltă astfel asimetric, dezordonat şi fenomenul poate genera iluzia că lucrurile merg bine, când de fapt nu este aşa. Situaţia de la Bacău poate fi extrapolată în multe judeţe din România, de aceea se impune tot mai mult să discutăm despre regionalizare, despre cum putem crea bunăstare de care să beneficeze cât mai mulţi oameni.

    Statisticile, cifrele au evident limitările lor. Ca şi testele psihologice. De aceea, în medicină, psihologie, asistenţă socială nu se poate pune un diagnostic sau să se facă recomandări până când situaţia nu este abordată complex, multidisciplinar. Abia atunci se reduce foarte mult riscul de a scăpa informaţii vitale sau de a vedea unilateral realitatea.

    Ce este in-work poverty? Expresia se traduce prin faptul că deşi ai job, veniturile obţinute din muncă au devenit insuficiente pentru traiul de zi cu zi.

    Este un fenomen în tot mai mare creştere la noi în ţară, mascat de cifre şi statistici economice pozitive. Acest fenomen indică o polarizare a bogăţiei în România: bunăstarea este în creştere, dar se distribuie la un segment mic de populaţie, restul scufundându-se într-o spirală a sărăciei şi a împrumuturilor continue pentru a putea ajunge la luna următoare.

    Această dezvoltare nu este una sustenabilă şi dezechilibrează foarte mult o ţară atunci când sunt diferenţe economice mari între regiuni. E ca şi cum un avion ar fi supraîncărcat pe o parte, greutatea nefiind distribuită în mod egal pe ambele planuri.

    Polarizarea bogăţiei, dacă se face prin muncă, nu este rea în sine. Dacă o firmă sau o comunitate îşi doreşte mai mult de la viaţă şi munceşte pentru a-şi atinge visul, atunci este normal şi firesc să existe diferenţe între oameni, între regiuni. Până la urmă, munca şi hotărârea de a reuşi trebuie să facă diferenţa.

    Politic, economic şi strategic, în cadrul aceloraşi graniţe, diferenţele socio-economice între regiuni trebuie tratate cu multă atenţie, pentru că o regiune săracă va conduce la un exod de forţă de muncă în regiunile bogate sau în exteriorul ţării, va crea probleme sociale sporite, ceea ce va dezechilibra în final şi regiunile dezvoltate economic.

    Uniunea Europeană a conştientizat acest pericol şi în consecinţă a alocat fonduri structurale nerambursabile de coeziune cu scopul de a reduce disparităţile dintre regiuni.

    Sărăcia prin muncă este din păcate un fenoment tot mai extins în regiunea Nord-Est a ţării. Lipsa investiţiilor, a locurilor de muncă face ca salariile multor oameni să se aşeze la nivelul salariului minim pe economie sau un pic deasupra, ceea ce îi pune în dificultate; nu îşi pot întreţine în mod real, decent, familiile. Sunt multe familii în care doar un singur membru aduce venituri în casă.

    Eu cred că nu este nimic mai demotivant pentru cineva de bună credinţă ca situaţia în care constată că prin muncă abia îşi duce traiul până luna viitoare!

    Iar dacă cel care munceşte este demotivat, cum vor mai îmbrăţişa copiii lui ideea că munca este soluţia pentru toate dorinţele, cei care se pregătesc ca într-o zi să intre pe piaţa forţei de muncă?

  • Hotelier din Eforie Nord: Încercăm să aducem cameriste din Republica Moldova. „E greu să imporţi forţă de muncă, statul ar trebui să debirocratizeze importul.“

    „Avem 250 de angajaţi, dar am depus, alături de mai mulţi hotelieri de pe litoral, o cerere pentru aducerea de angajaţi din Republica Moldova. Pentru început avem nevoie de 20 de cameriste. Este foarte greu să imporţi forţă de muncă, statul ar trebui să debirocratizeze importul de forţă de muncă, dat fiind că avem foarte mulţi români ce muncesc în străinătate, iar exportul de forţă de muncă se face foarte uşor“, a spus pentru ZF Nicolae Bucovală.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Jobul din România care se plăteşte cu 5.000 de euro NET pe lună, iar companiile NU GĂSESC angajaţi. Oricine poate învăţa

    Jumătate din terenul agricol din România, circa 4 milioane de hectare, este ex­ploatat de 3.000 de fermieri care deţin fie­care peste 1.000 de hectare în arendă, iar peste 50% dintre ei sunt persoane de peste 55 de ani, agricultura locală având o mare pro­blemă de succesiune, pe lângă fragmen­ta­rea masivă a terenurilor, a spus la ZF Live  Florin Constantin, fondatorul firmei de recrutare de specialişti în agrobusiness Agxecutive.
     
    Potrivit lui Florin Constantin, un şef de sector mecanizare în Călăraşi, care gestionează un parc de tractoare, poate ajunge la un salariu de 2.000 de euro net, dar chiar şi la acest nivel de venit recruiterii nu găsesc uşor amatori. „Se caută oameni pe zona de mecanizare, dar şi oameni de vânzări pe inputuri (seminţe şi produse pentru protecţia plantelor). E un mare necesar de expertiză, de mentenanţă, pe tot lanţul de producţie.“
     
    Un exemplu este lipsa de angajaţi pentru abatoare, existând firme care aduc muncitori din străinătate pentru că nu găsesc soluţii pe plan local, chiar dacă salariul lunar ajunge la 3000 lei. „ Ştiu o firmă care a adus  50 de oameni din Sri Lanka pentru a lucra în abator. Oamenii din satul respectiv nu au fost interesaţi“.