BusinessMagazin

Tag: drum

  • Sute de şcoli DESFIINŢATE sau COMASATE în ţară. Elevii, puşi pe drum să ajungă în sala de clasă

    Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a decis ca din 10 septembrie, când începe noul an şcolar 2018 – 2019, să fie închise cinci grădiniţe şi trei şcoli din judeţ, ca urmare a scăderii numărului de elevi, dar şi a comasării şcolilor. Acestea se adaugă celor 64 de unităţi şcolare desfiinţate în ultimi cinci ani în judeţul Suceava.

    Astfel, două grădiniţe din oraşul Cajvana vor fi închise începând cu noul an şcolar, la fel ca şi grădiniţele din Drăgoieşti, Stânca şi Slobozia.

    De asemenea, vor fi desfiinţare şcolile primare din Bahna Arini (comuna Preuteşti), Petia (comuna Buneşti) şi Racova (comuna Udeşti), elevii urmând să-şi continue studiile la şcolile din vecinătate.

    În ultimii cinci ani în judeţul Suceava au fost închise 64 de unităţi de învăţământ – şcoli şi grădiniţe, principalele cauze fiind natalitatea scăzută din ultimii ani şi masivele plecări ale tinerilor în străinătate.

    Conform statisticilor IŞJ Suceava, în ultimii cinci ani cele mai multe unităţi de învăţământ din judeţ au fost desfiinţate în anul şcolar 2015 – 2016, când s-au închis 26 de şcoli şi grădiniţe.

    În anul şcolar 2013 – 2014 au fost desfiinţate zece unităţi de învăţământ din judeţul Suceava, iar în perioada 2014 – 2015, alte şapte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autostrada de lux in România. Taxa pe autostrada Braşov – Ploieşti, printre cele mai mari din Europa centrală şi de est

    Taxa aplicată pe viitoarea autostradă de pe Valea Prahovei va fi mai mare faţă de cele percepute pe majoritatea autostrăzilor din fostele ţări comuniste, informează digi24.ro.

    Cu un tarif pentru automobile de 6,3 euro, fără TVA, la suta de kilometri, circulaţia pe autostrada Ploieşti-Braşov va fi un lux pentru majoritatea românilor.

    Tarifele în Polonia variază în plaja de 4-6 euro pe suta de kilometri. Spre exemplu parcurgerea distanţei Rusoci (Gdansk) – Nowa Wies (Torun), 150 de kilometri costă 30 de zloţi, adică 20 de zloţi la suta de kilometri, echivalentul a 4,65 euro pe suta de kilometri, mult mai puţin decât pe Valea Prahovei, unde tariful este de 6,4 euro, fără TVA. Veniturile medii nete lunare sunt de 763 euro, mult peste nivelul din România, de 589 de euro.

    Cu toate acestea Comisia Naţională de Prognoză care propune nivelul de 6,3 euro, fără TVA, la suta de kilometri susţine că taxa din România este comparabilă cu media europeană.

    Croaţia are autostrăzi ceva mai scumpe. Aici cu zece euro, adică aproximativ 77 de kuna, se poate merge pe autostrada A1 de la Zagreb la Rijeka, adică 161 kilometri. Aceasta înseamnă 6,25 de euro pe suta de kilometri. Pentru autostrada A3, de la Zagreb la Osijek, 245 de kilometri de autostradă, tariful este de 135 de kuna adică 55 de kuna la suta de kilometri, echivalentul a 7,4 euro la suta de kilometri. Autostrada A4, Zagreb – Gorikan, 93 de kilometri costă 47 de kuna, ceea ce duce în final la un preţ de 6,8 euro la suta de kilometri. Salariul mediu net în această ţară este însă de 858 de euro peste cel din România de 589 de euro.

    În Serbia pentru distanţa de aproximativ 200 de kilometri din Aleksinac şi Belgrad se percepe 6 euro deci de două ori mai puţin decât în România.

    Acestea sunt singurele ţări foste comuniste care folosesc taxa de autostradă. Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia dar şi Austria folosesc sistemul vinietei, similar celui aplicat în România la parcurgerea drumurilor naţionale.

  • Povestea unui business cu rădăcini slave

    În 2017, cifra de afaceri a filialei locale Berezka Stores a fost de 11,5 milioane de lei (circa 2.5 milioane de euro), iar în 2018 reprezentanţii companiei previzionează venituri de 14,5 milioane de lei. Numărul de angajaţi din România ai grupului a ajuns la 30. „În primele şase luni ale anului 2018 am crescut cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu aceeaşi bază de magazine”, spune Arseniy Burlakov, directorul de dezvoltare al Berezka.

    Afacerea Berezska a luat naştere în 2009 în oraşul Varna din Bulgaria, la iniţiativa familiei ruse Bacurevich, care emigrase din oraşul siberian Tomsk cu un an înainte. „Ideea care a stat la baza primului magazin a fost comercializarea produselor ruseşti pentru emigranţii vorbitori de limbă rusă care trăiesc sau vin în vacanţă pe litoralul bulgăresc”, povesteşte Arseniy Burlakov. Potrivit acestuia, datorită legăturii strânse dintre Bulgaria şi Rusia din perioada URSS, mulţi localnici au recunoscut reprede produsele ruseşti de pe rafturile magazinului.

    După cinci ani de activitate şi 25 de magazine deschise în Bulgaria, au decis că a venit momentul să intre şi pe alte pieţe din estul Europei. Astfel, în decembrie 2014 au deschis primul magazin Berezka din Bucureşti, deoarece au considerat Capitala un oraş cu foarte multe perspective, distanţa mică faţă de Bulgaria, unde existau centrele logistice, constituind un alt avantaj. „Succesul primului magazin a determinat strategia ulterioară dezvoltării reţelei. În prezent avem 34 de magazine în Bulgaria şi opt în România”, spune Burlakov, care crede că Bucureştiul are un potenţial de 20-25 de magazine. În Capitală, pe lângă magazinele fizice, lucrează şi cu mai multe companii în regim en-gros.

    Pană la sfârşitul anului 2018, reprezentanţii firmei-mamă Beryozka Trading planifică deschiderea a încă opt magazine în oraşele periferice din Bulgaria, cu o investiţie de circa 150.000 de euro, iar în Bucureşti pregătesc încă două deschideri, cu o investiţie de 200.000 de lei. De asemenea, reprezentantul companiei spune că în prezent se află „în etapa semnării unui contract cu mai multe malluri din Capitală”.

    Investiţiile anuale realizate de filiala locală se ridică la 500.000 de lei, direcţionaţi în special spre deschiderea unor noi unităţi, care presupun achiziţionarea echipamentelor şi a mărfii.

    Obiectivele companiei pentru anul următor vizează deschiderea unui depozit en-gros şi a trei magazine în Budapesta, proiecte în care se vor investi în jur de 400.000 de euro în primul an. Potrivit lui Burlakov, existenţa unui centru logistic în capitala Ungariei ar facilita deschiderea de noi magazine în vestul României, precum şi în Slovacia, Austria sau Republică Cehă. „Partea vestică a României prezintă interes: Timişoara, Cluj, Arad, Deva. Dar din punct de vedere logistic putem deschide aceste puncte de lucru doar cu un depozit în Ungaria. Prin urmare, planurile în legătură cu aceste oraşe nu se vor concretiza mai devreme de 2020.” Pe plan local, reprezentanţii Berezka România plănuiesc să investească anul viitor circa 300.000 de lei în dezvoltare. Reprezentantul Berezka spune că în ceea ce priveşte competiţia, „chiar dacă o concurenţă serioasă nu se simte, nu specificul magazinului este important. Orice magazin specializat, cu un sortiment de produse alimentare de calitate, cu un personal motivat, productiv, poate deveni concurentul nostru”.

    Acesta subliniază că, în comparaţie cu piaţa din Bulgaria, cea românească este „saturată de un număr mare de servicii şi produse de calitate şi are o abordare mai modernă de lucru într-o nişă, iar oamenii sunt mai calificaţi. Dinamica creşterii profesionalismului în afaceri este înaintea celui bulgar. În consecinţă, concurenţa în orice domeniu este mai mare şi mai aspră”. Totuşi, acesta adaugă că, „din păcate, numărul instituţiilor de stat care controlează afacerile este mai mare. Administrarea de către stat a afacerilor private îngreunează în mod serios dezvoltarea acestora, fapt resimţit în activitatea noastră aici. Cred că cei mai mulţi antreprenori vor fi de acord cu mine”. Pe lângă controlul exagerat al statului asupra bussinesului, alte provocări cu care compania se confruntă pe piaţa locală sunt legate de chiriile foarte scumpe şi împărţirea populaţiei în funcţie de venituri, fapt care împiedică extinderea în toate zonele oraşului.

    Dintre clienţii businessului, circa 40% sunt reprezentaţi de români cu venituri peste medie şi 20% de cei cu venituri mari, ambele categorii cu vârstă cuprinsă între 45 şi 55 de ani; 15% sunt români cu venituri sub medie, cu vârsta de sub 55 de ani, 10% români cu venituri medii şi cu vârsta cuprinsă între 25 şi 45 de ani şi un procent de 15% este reprezentat de locuitorii de toate vârstele din Bucureşti legaţi etnic de cultura rusească.

    Valoarea bonului mediu în magazinele Berezka este de 40 de lei. Printre produsele de top se numără dulciurile, „cu o cultură de producţie de peste 200 de ani”, vinul produs în Moldova şi Georgia – „ţări cu cea mai dură competivitate din întreaga lume”, peştele afumat, caviarul roşu şi negru şi, bineînţeles, votca, despre care Burlakov spune că „trebuie să fie rusească. Mii de producători de vodcă din Rusia concurează atât de sârguincioşi încât liderii cu care lucrăm nu iau în serios mărcile europene”. Pană în prezent, în fruntea companiei şi în poziţii-cheie au rămas reprezentanţi ai familiei Bacurevich.

    Potrivit ZF, piaţa locală de retail este condusă de retailerii Kaufland, Carrefour, Lidl, Mega Image şi Profi, care deţin aproape un sfert din totalul pieţei, estimată la peste 30 de miliarde de euro.

  • Un om al străzii a ajutat-o oferindu-i ultimii bani pe care îi avea, iar ea a vrut să îi întoarcă ajutorul strângând bani pentru el. Ce a făcut tânăra cu banii a şocat pe toată lumea

    Johnny Bobbit, un om al străzii, a intrat în atenţia opiniei publice anul trecut, când şi-a folosit ultimii bani pentru a cumpăra benzină pentru o femeie rămasă cu maşina în drum. Pentru a-i mulţumi, Kate McClure a pornit o campanie pe o platformă de crowdfunding, reuşind să strângă peste 400.000 de dolari.

    Nouă luni mai târziu, din cei 400.000 de dolari a rămas doar o treime, iar Kate McClure şi partenerul său sunt acuzaţi că au furat din banii donaţi de străini pentru a-l ajuta pe Johnny Bobbit.

    Cei doi au oferit diverse explicaţii pentru faptul că au cheltuit banii, printre acestea numărându-se taxele plătite avocaţilor sau faptul că Bobbit ar fi vrut să cheltuie banii pe droguri.

    În prezent, nicio acţiune legală nu a fost demarată împotriva lui Kate McClure.

    Ea era în drum spre Philadelphia atunci când l-a întâlnit pe Johnny Bobbitt Jr. Chiar dacă el trăia pe străzi, la momentul respectiv ea era cea care a avut nevoie de ajutor.

    Tânăra Kate a rămas fără benzină pe autostrada 95; ea a tras maşina pe banda de urgenţă şi a încercat să îşi dea seama unde se află cea mai apropiată benzinărie. Bobbitt stătea în apropierea locului unde ea a oprit şi, înţelegând că tânăra are o problemă, i-a spus să intre la loc în maşină şi să încuie uşile.

    Câteva minute mai târziu, el s-a întors cu o canistră de benzină pe care o cumpărase cu 20 de dolari – ultimii săi bani.

    Kate McClure, impresionată de gestul omului, s-a hotărât să îl ajute şi a pornit o campanie de strângere de fonduri pe siteul GoFundMe. În trei săptămâni, tânăra a reuşit să strângă peste 300.000 de dolari, bani care vor ajunge la Bobbitt.

    Cei de la Washington Post, care au relatat povestea, au încercat să afle povestea lui Johnny Bobbitt, însă rudele nu au vrut să comenteze situaţia sa. Tot ce au putut afla jurnaliştii e că Bobbitt a fost paramedic şi, cel mai probabil, căsătorit.

  • Cum schimbă traficul şi naveta zilnică personalitatea unui angajat

    Aceste drumuri sunt atât de bine înrădăcinate în vieţile noastre, încât de rareori ne oprim să ne gândim la felul în care acestea ne influenţează. Cercetătorii au explorat subiecte precum conexiunea dintre naveta zilnică şi bunăstarea generală a omaneilor, cea din urmă fiind puternic compromisă de cealaltă.

    Iar aceste statistici, precum orele petrecute pe drum, sunt cele mai alarmante. Un sondaj efectuat în capitala britanică, Londra, arată că, în medie, un muncitor britanic petrece un an şi 35 de zile din viaţă făcând o navetă de 309607 de kilometri.

    Alte studii spun că un munctior britanic işi petrece în medie 139 de ore pe an făcând naveta spre muncă, echivalentul a 19 zile normale de muncă.

    Aceste informaţii ne oferă o privire de ansamblu asupra navetelor noastre zilnice. În afară de aceste descoperiri ce au în spate studii intense, cunoaştem foarte puţin în legătură cu felul în care naveta influenţează tot mai mult viaţa urbană.

    Dacă privim de aproape, putem începe a aprecia felul în care călătoria zilnică spre şi de la muncă este o ciudată sferă a vieţii de zi cu zi, presărată cu tot felul de evenimente şi întâlniri care, spre bine sau rău, au un efect asupra vieţilor noastre.

    Ascultând din greşeală o conversaţie vorbită în şoaptă, privind primele raze ale soarelui în timp ce-i ascultăm pe artiştii noştri preferaţi. Contactul vizual pe care-l facem, din nou, cu persoana care stă vis-a-vis de noi, observând că persoana ce stă la semafor lângă noi are lacrimi în ochi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Zece hoteluri unde se poate ajunge doar cu avionul privat sau cu elicopterul – VIDEO

  • Trafic blocat de aluviuni, pe un drum naţional din judeţul Suceava

    Potrivit Centrului Infotrafic, din cauza aluviunilor de pe carosabil, ca urmare a unei ruperi de nori, circulaţia rutieră pe DN17 (E58) Gura Humorului – Vatra Dornei este la această oră întreruptă total pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, în judeţul Suceava.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lauren Simmons, singura femeie trader de la New York

    În sala de tranzacţionare a bursei din New York, bărbaţi în costume scumpe se uită concentraţi la ecranele computerelor. Bărbaţi pronunţă numere. Bărbaţi aleargă frenetic de la un compartiment de tranzacţionare la celălalt, cu căşti în urechi. Chiar şi cel care face curat după ei este bărbat.

    Aproape inobservabilă în mijlocul agitaţiei, Lauren Simmons poate fi găsită la standul de tranzacţionare al firmei de investiţii Rosenblatt Securities. Cu o înălţime mai mică de 1,60 metri, îmbrăcată într-o fustă scurtă şi cu tocuri înalte, Simmons este singura femeie din uriaşa sală de trading.

    „Cred că povestea mea este aşa de unică pentru că nu sunt doar cel mai tânăr om de aici, ci şi singura femeie. Mai mult, sunt şi singurul reprezentant al unei minorităţi”, spune fata.

    Ea s-a mutat la New York după ce a absolvit Universitatea de Stat din Kennesaw în decembrie 2016, scrie CNBC. Născută în Georgia, tânăra a lucrat ca intern la un centru local de tratament clinic în timp ce învăţa pentru o diplomă de licenţă în genetică cu o specializare în statistică. Avea de gând să urmeze o carieră în domeniul medical, dar după ce a înţeles că medicina nu este pasiunea ei, a început să caute oportunităţi în alte industrii. Şi pentru că, spune ea, iubeşte numerele încă din vremea liceului, a aplicat pentru posturi în domeniul finanţelor. Şi-a încercat talentul ca manager de vânzări, ca intern pentru resurse umane şi supervizor la un parc de distracţii acvatic. A încercat să se angajaze pe un post la bursa din New York, dar a fost respinsă, pentru ca, în cele din urmă, să câştige poziţia pe care o are acum la Rosenblatt Securities aplicând la un anunţ publicat pe LinkedIn.

    „Ceea ce iubesc cel mai mult la numere şi statistici şi motivul pentru care am venit la Bursa de Valori din New York este că numerele sunt un limbaj universal”, explică ea. „Când le puneţi pe o tablă, acestea îi leagă pe toţi, iar acesta este probabil unul dintre motivele pentru care Bursa de Valori din New York este atât de emblematică.”

    Simmons şi-a preluat rolul în martie 2017, dar până atunci, povesteşte ea, angajarea a fost condiţionată de trecerea de Seria 19, examenul pe care toţi brokerii trebuie să-l treacă pentru a-şi câştiga insigna.

    „Am avut o lună la dispoziţie să iau examenul”, spune Simmons, „şi când vă spun că mulţi oameni nu credeau că voi trece înseamnă că ei chiar au crezut că nu voi trece.”

    Examenul îşi are rădăcinile în principiile şi conceptele financiare. În pofida cunoştinţelor solide de matematică, Simmons nu a studiat finanţele în facultate şi a trebuit să se pună cu burta pe carte  intens. Când a trecut („şi am şocat pe toată lumea cu acest lucru”), a înlăturat îndoielile cu privire la posibilitatea de a-şi juca rolul, spune ea. De asemenea, a demonstrat bărbaţilor din sala de trading că este pregătită să lucreze alături de ei.

    „Când văd statisticile care spun că «80% nu trec», eu mă uit la ceilalţi 20%”, spune tânăra. „Atunci când toată lumea spunea: «Este un test greu, să nu puneţi la inimă dacă nu treceţi», în cazul meu trebuia să trec pentru a-mi demonstra că pot face acest lucru.”

    Familia şi prietenii ei au fost la început îngrijoraţi când le-a spus că intenţionează să devină trader la bursă, notează Deutsche Welle. „Singura frică a mamei mele a fost: «Câte femei mai lucrează acolo?»”, spune ea. În afară de patru traderi-femei cu jumătate de normă, Lauren este singura femeie care lucrează cu normă întreagă în sala de tranzacţionare de la New York. În întreaga istorie a pieţei de valori a mai existat o singură femeie afro-americană cu insigna NYSE. Îngrijorările iniţiale ale lui Lauren Simmons s-au evaporat de îndată ce a intrat în sala traderilor a celei mai mari bursiere din lume  o zi pe care nu o va uita niciodată.

    „Tocmai trecusem testul şi îmi primisem insigna. Mi s-a permis să sun din clopotul bursier”, povesteşte tânăra cu mândrie.

    Acum, Lauren Simmons obişnuieşte să stea pe balcon alături de Richard Rosenblatt, fondatorul companiei pentru care lucrează, afişând un zâmbet uriaş.

    Mai sunt câteva lucruri cu care Lauren, cu un chip mai degrabă de om timid decât de parior cu sânge rece, trebuie să se obişnuiască. Într-o lume dominată de bărbaţi, prevalează reguli şi obiceiuri diferite, spune ea. „Am învăţat destul de repede că aici, dacă vrei să fii ascultat, trebuie să fii la fel de tare ca bărbaţii.”

    Cu toate acestea, Lauren apreciază comunitatea din sala de trading. „Aici, bărbaţii doresc ca femeile să avanseze şi să-şi poată construi o carieră de suces”, spune ea.

    Rolul lui Simmons este de a cumpăra şi vinde acţiuni în numele investitorilor. Un pic de hotărâre, cu asumare de riscuri şi capacitate de a gestiona stresul sunt atribute vitale, spune ea. Şi, deşi aceste trăsături sunt în mod tradiţional atribuite mai ales bărbaţilor, tânăra consideră că şi femeile pot fi traderi excelenţi. Ceea ce le lipseşte sunt modelele de urmat, spune ea. „Cred că multe femei se tem să-şi părăsească zona de confort, în sensul: «Oh, dacă voi fi singură, singurul reprezentant al unei minorităţi?».”

    De aceea, a fost extrem de bucuroasă când, în luna mai, Stacey Cunningham a fost numită al 67-lea preşedinte al Bursei de Valori din New York  prima dată când o femeie urcă pe scara valorilor pentru a prelua acest rol de la înfiinţarea bursei în 1792. Lauren consideră că acesta este un pas important spre egalitatea de gen.

    „Dacă sunt mai mulţi oameni ca tine şi cu mine sau cu alţii subreprezentaţi aici… veţi vedea o schimbare în modul în care oamenii respectă oamenii.”

    Lauren Simmons speră ca povestea ei să servească drept sursă de inspiraţie pentru alte femei tinere pentru a nu mai fi singurul trader-femeie de la NYSE care părăseşte sala de tranzacţionare seara pe tocuri.

    Ea declară că industria serviciilor financiare are încă un drum lung de parcurs pentru a crea locuri de muncă care să fie privite cu inters de femei.

    În 1967, Muriel Siebert a devenit prima femeie cu dreptul de a face trading la bursă. La acea vreme, nu exista toaletă pentru femei, aşa că bursa a trebuit să construiască o cabină, una singură, în sala de trading. „Aceasta este o poveste «amuzantă» pe care mi-au spus-o când mi-am primit insigna”, spune Simmons.

    De atunci, cabina de toaletă a fost desfiinţată pentru a crea spaţiul necesar noilor computere şi ecranelor mari de afişare. Există acum o toaletă specială pentru femei  dar este mai departe decât cea a bărbaţilor.

    Simmons povesteşte că legendarele jachete pe care le poartă traderii în sala de tranzacţionare nu au fost concepute pentru femei. „Vin doar în mărimi bărbăteşti, din păcate”, spune ea. „Am câteva care au fost adaptate, dar pe sacou sunt cam zece buzunare, aşa că atunci când îl croieşti pe măsura ta, devine ciudat.”

    Peter Tuchman, unul dintre cei mai fotografiaţi traderi de pe Wall Street, este la New York Stock Exchange din 1985, când a prins o slujbă de vară ca teledactilograf. El descrie mediul de atunci din sala de tranzacţionare ca fiind foarte orientat spre familie  nu era ceva neobişnuit să vezi tatăl sau bunicul unui coleg lucrând acolo – însă erau foarte puţine femei.

    „Este un club de bărbaţi şi întotdeauna a fost aşa”, spune el. „De ce nu există femei în această afacere? Pentru că bărbaţii sunt nasoli.”
    Tuchman spune că bărbaţii din sala de trading tind să interacţioneze şi să comunice în moduri care nu sunt întotdeauna prietenoase cu femeile. „Este cumva ca la vestiare”, spune el. „Bărbaţii folosesc un limbaj pe care, probabil, nu ar trebui să-l folosească. Sunt o mulţime de ţipete, strigăte şi stresul este foarte mare. Nu este ca şi cum femeile nu pot face faţă stresului, ci pur şi simplu nu este un loc unde vin femeile.”

    Odată ce dezvoltaţi o cultură la locul de muncă dominată de bărbaţi, adaugă Tuchman, femeile cu greu se pot simţi binevenite. Însă a venit timpul schimbării.

    „Noi vedem aceasta în fiecare parte a Corporate America şi o vedem şi mai mult acum cu #MeToo”, spune el. „Mediul faţă de femei încă nu s-a schimbat în multe aspecte – şi trebuie să se întâmple.”

    Deşi sala de tranzacţionare ar putea părea în mare măsură neschimbată faţă de acum 50 de ani, există semnale că schimbarea este pe drum. Stacey Cunningham este unul dintre ele. „Sunt foarte încântată de ascensiunea lui Cunningham”, spune Simmons. „Cunningham este la fel de calificată ca orice bărbat, poate chiar mai mult. Într-adevăr, cred că vor veni noi schimbări. Ea e preşedinte, povestea mea o ştiţi, sper că şi alte femei se vor simţi încurajate să vină aici.” Cunningham, care are acum 43 de ani, a venit la bursă când acolo lucrau nici 40 de femei şi peste 1.000 de bărbaţi. 

    Simmons spune că cel mai bun sfat pe care îl poate oferi oricui încearcă să se pregătească pentru o carieră pe Wall Street, în special dacă e femeie, este să nu se limiteze.

    „Lasă confortul şi du-te după ce vrei”, spune ea. „Aplicaţi pentru acel loc de muncă  nu aveţi nicio idee ce se află în spatele uşii. Iar dacă nu obţineţi locul de muncă, nu-i nimic. Aplicaţi pentru următorul post şi mergeţi mai departe. Nu lăsaţi ca aceasta să fie o barieră în carieră, în viaţă sau în orice aţi vrea să faceţi. Cred că este important să mergem mai departe.”

    Pentru Simmons, chiar şi acum faptul că a ajuns trader este „ireal”.

    Semnătura ei apare în constituţia bursei, alături de cea a legendarului industriaş John D. Rockefeller.

  • Test drive Suzuki Swift: un supermini cu mai multe calităţi decât defecte

    Suzuki Swift e o alternativă la maşini precum Toyota Yaris sau Hyundai i20, dar cele din urmă oferă ceva mai mult comfort în interiorul maşinii.

    La condus, Swift se aşează bine pe drum iar direcţia reacţionează extrem de bine la schimbări, chiar şi cele bruşte. Am mers în jur de 500 de kilometri cu maşina, atât urban cât şi extra, iar experienţa a fost una pozitivă. Singurul reproş ar fi legat de acvaplanare, pentru că am avut “norocul” să mă intersectez cu o furtună de vară; am mers ceva mai repede decât viteza recomandată de 80 km/oră, e adevărat, şi probabil că şi greutatea redusă a maşinii a contribuit la efect.

    Swift are ceva probleme în ceea ce priveşte habitaclul: butonul de avarii, spre exemplu, e aşezat foarte sus şi e dificil de apăsat. Nu e o chestiune care să afecteze în mod substanţial o călătorie, dar devine o problemă atunci când mergi pe un segment de drum în care opririle sunt dese şi neaşteptate.

    Sistemul multimedia este şi el depăşit, grafica de pe navigaţie fiind una de care nici producătorul auto nu e prea mândru. A durat aproape 30 de minute să conectez telefonul la sistem pentru a rula muzică, mult prea mult în condiţiile în care majoritatea maşinilor de pe piaţa au UX-uri extrem de intuitive.

    E poate un aspect la care cei mai mulţi nu se gândesc, dar Suzuki Swift are o gardă la sol care îţi permite să o parchezi pe bordurile de la noi, un lucru pe care eu l-am apreciat în mod deosebit.

    Maşina e suficient de spaţioasă în interior, mai ales pe locurile din faţă, iar asta se traduce într-o poziţie bună la condus. Pe locurile din spate spaţiul e limitat, dar trebuie reţinut că vorbim de o maşină care se încadrează la clasa supermini.

    Consumul s-a încadrat în limitele prezente pe fişa tehnică, atât în oraş cât şi pe autostradă; cu toate astea, creşterea devine evidentă atunci când forţezi motorul peste 4.000-4.500 de rpm. Vorbesc de un motor BoosterJet de 1.0, care nu e gândit pentru o viteză constantă de peste 140-145 km/oră. Vitezele sunt destul de scurte, lucru pe gustul meu; sistemele de asistenţă rutieră funcţionează fără greş, dovedind că asiaticii pun siguranţa pe primul loc.

    În concluzie, aş spune că Swift reprezintă o maşină corectă din punct de vedere al raportului calitate/preţ. E o maşină care se mişcă bine, nu consumă mult şi are toate sistemele de care are nevoie un şofer pentru o călătorie de durată medie.

  • UE a oferit Greciei ultima tranşă în cadrul programului de asistenţă financiară

    “Grecia a parcurs un drum lung în cei trei ani ai Programului Mecanismului European de Stabilitate”, a declarat directorul acestuia, Klaus Regling.

    Programul de asistenţă destinat Greciei se încheie pe 20 august. Tranşa primită marţi de Grecia, în valoare de 15 miliarde de euro, este a cincea şi ultima alocată prin acest program de asistenţă financiară.