Tag: constructie

  • Arcadia Apartments Domenii intră în faza a II-a de dezvoltare, cu 225 de apartamente noi

    Cele două clădiri noi din cadrul complexului vor conţine unităţi de tip studio, apartamente cu două, trei şi patru camere, precum şi duplex-uri şi penthouse-uri, concepute să ofere un nivel înalt de funţionalitate a spaţiului. Noile blocuri dispun de o mare diversitate de compartimentări şi includ 39 de tipuri de apartamente cu suprafeţe diverse. Suprafeţele pornesc de la 46 de metri pătraţi pentru studio-uri şi ajung la 197 de metri pătraţi pentru penthouse.

    Preţurile apartamentelor pornesc de la 72.000 de euro + TVA pentru studio şi ajung la 402.000 de euro pentru penthouse. Pe durata Salonului Imobiliar Bucureşti (2 – 4 martie), unde unităţile din cele două noi clădiri ale complexului vor fi prezentate în premieră, cumpărătorii vor beneficia de un discount special de 10%.

    În prezent, la jumătate de an de la momentul lansării proiectului Arcadia Apartments Domenii, se lucrează în ritm susţinut la suprastructura primei clădiri de apartamente, în paralel cu subsolurile celor două clădiri din faza a II-a. Faza I a complexului urmează să fie finalizată în luna decembrie a acestui an, iar faza a II-a în mai 2019.

    „Lucrările de construcţie decurg conform graficului, iar ritmul vânzărilor se menţine alert. În şase luni, am vândut circa 80% din prima clădire şi avem deja solicitări pentru apartamente din următoarele două clădiri.”, declară Daniela Barbu, director de comunicare Arcadia Apartments Domenii.

    Întregul complex Arcadia Apartments Domenii este prevăzut să cuprindă 800 de apartamente şi are ca termen de finalizare trei ani.

  • Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe investeşte peste 90 de milioane de euro într-un proiect din Pipera

    H Pipera Lake are ca proiectant general biroul de arhitectură Răzvan Bârsan + Partners şi va livra 1.350 de apartamente de tip studio dublu, 2 şi 3 camere, dispuse în 17 imobile cu un regim de înălţime S+P+6E+7R. Acestora li se adaugă mai mult de 1.600 de locuri de parcare, dar şi grădini proprii pentru apartamentele de la parter.

    Demararea lucrărilor noului proiect imobiliar H Pipera Lake este estimată pentru primăvara lui 2018. Primele 5 clădiri cu regim de înălţime P+6E+7R vor însuma 390 de apartamente cu suprafeţe între 55 mp şi 97 mp construiţi. Primele clădiri din cadrul proiectului vor fi livrate în a doua jumătate a anului 2019.

    HAGAG Development Europe este un dezvoltator imobiliar specializat în proiecte rezidenţiale şi comerciale în România. Compania este implicată în achiziţionarea, dezvoltarea şi renovarea unor imobile şi proiecte care implică mai mult de 150 de milioane de euro investite în zonele de lux şi de dezvoltare ale Bucureştiului. 

    Înfiinţat în 2003, Hagag Group activează ca investitor internaţional specializat în dezvoltarea, managementul şi marketingul proiectelor imobiliare. Compania este responsabilă de implementarea şi dezvoltarea unui număr considerabil de proiecte de lux, unice, amplasate în cele mai atractive locaţii din Israel.

  • NEPI demarează în primăvară construcţia mallului de 70 mil. euro de la Sibiu

    ’’Proiectul de construcţie a centrului comercial Festival Centrum, care va fi amenajat lângă Podul Gării, intră in linie dreaptă. Investitorul a anunţat că lucrările de construcţie vor începe în primăvara acestui an şi estimează că se vor încheia la finalul lui 2019’’, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

    Reprezentanţii investitorului New Europe Property Investments (NEPI) şi cei ai dezvoltatorului imobiliar Primavera Development au efectuat săptămâna trecută o vizită la primăria Sibiu pentru o discuţie pe tema ultimelor detalii cu privire la construcţie, sistematizarea traficului şi a parcărilor în zonă. Compania de dezvoltare imobiliară Primavera Development este controlată de familia Tănăsoiu şi de olandezul Ellko Kortaweg

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Aşa să tot faci afaceri. Au cumpărat o casă cu un dolar iar acum este evaluată la 2,4 milioane de dolari – GALERIE FOTO

     Era o construcţie în stil victorian, dar condiţiile din Palmetto nu permiteau reabilitarea completă a casei; cei doi au decis, astfel, să plătească 250.000 pentru a muta casă în Tampa Bay, Florida.

    Cei doi au plătit urcarea casei pe un bac, transportul pe apă şi descărcarea ei la 32 de kilometri distanţă. Soţii Corbett s-au apucat apoi de renovare; ei au estimat că pot readuce frumuseţea vilei în trei ani, dar au subestimat munca necesară.

    A durat astfel şapte ani pentru ca vila să fie gata, iar investiţia s-a ridicat la 1,9 milioane de dolari. Ei au listat-o apoi la preţul de 5 milioane de dolari, dar puţini s-au arătat interesaţi.

    Casa s-a vândut în cele din urmă în 2014 pentru 1,15 milioane de dolari şi a reapărut recent pe site-urile de imobiliare din Tampa Bay, Florida la un preţ de 2,4 milioane dolari.

    Vila are 650 de metri pătraţi, lift interior şi chiar o piscină de tip lagună, cu propria cascadă artificială.

    Sursa: Daily Mail

  • O tânără din România a „inventat” casa pentru care nu ai nevoie de autorizaţie si este rezistentă la cutremur şi foc – FOTO

    Posta Maria a realizat, în scop demonstrativ, o casă dintr-un container industrial, de tip birou. Aceasta are izolaţie, aer condiţionat şi multă lumină. Tîrgumureşeanca spune că există posibilitatea construirii unei astfel de case şi din containere maritime care sunt mult mai rezistente, însă cu mai puţine facilităţi, relatează Radio Mureş.

     Containerul maritim nu are izolaţie. La fel, nu are sistem electric încorporat. Cel industrial are. Din acesta am făcut atelierul meu şi, momentan, îl folosesc ca şi atelier dar, între timp, dacă doresc să schimb ceva, atunci pot să-l folosesc şi pentru casă de weekend, de exemplu, sau pentru orice.”

    O casă construită din containere are mai multe avantaje: nu necesită proiect şi nici autorizaţie de construcţie deoarece se poate amplasa direct pe teren. În plus, e rezistentă la cutremur şi foc. Costurile sunt comparabile cu cele ale construcţiilor clasice, spune Posta Maria:

     Nu are nevoie de autorizaţie de construcţie, nu are nevoie de un proiect anume pentru realizarea unei case pentru că este ca şi un joc Lego. Se montează unul lângă celălalt, se pot pune la etaj… deci, numai creativitatea nu are limite. Costul unei astfel de case este undeva între casa de cărămidă şi cea de lemn. Deci, costurile sunt undeva la mijloc şi includ toate amenajările, tot ce ţine de construcţie.”
     

     

  • Românul care deţine cele mai multe mall-uri din ţară. Colectează zeci de milioane de euro din chirii

    Iulian Dascălu a fost unul dintre primii investitori în malluri din România; în 2000, când a deschis Iulius Mall la Iaşi, în România mai funcţiona doar proiectul Bucureşti Mall al companiei turceşti Anchor Grup.

    La un deceniu şi jumătate distanţă, Iulius Group controlează patru centre comerciale sub brandul Iulius, la Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava, precum şi ansamblul multifuncţional Palas Iaşi. Pe segmentul office, compania a dezvoltat la nivel naţional peste 58.000 de metri pătraţi de birouri clasa A, iar alţi 15.000 de metri pătraţi se află în construcţie.

    Iulian Dascălu este licenţiat în finanţe-contabilitate în cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, respectiv economie şi administrarea afacerilor în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

    Toate proiectele omului de afaceri Iulian Dascălu au înregistrat în 2015 creşteri ale cifrei de afaceri, ajungând la o valoare cumulată de 291 mil. lei (66,1 mil. euro) numai din segmentul de retail.

    Acestui total i se adaugă 27,8 mil. lei (6,3 mil. euro) din exploatarea sectorului office construit în cadrul an­samblului Palas din Iaşi. Faţă de anul 2014, când rezultatul pe retail a fost de 268,1 mil. lei (60,9 mil. euro), creşterea este de 8,5%. Liderul grupului în ceea ce priveşte rezultatele pentru anul trecut este centrul comercial Iulius Mall Timişoara, care a adus în 2015 venituri de 89,7 mil. lei (20,4 mil. euro), în creştere cu 6,5% faţă de anul anterior. Mallul din vestul ţării va fi integrat într-un proiect mai amplu la care compania lucrează în prezent şi în care investeşte peste 220 mil. euro. Acesta va fi al doilea ansamblu de tip mixed-use din portofoliul companiei, după Palas Iaşi.

  • Bicicliştii rămân fără piste noi. Programul de construcţie a pistelor, fără buget pe anul acesta

    Vremea frumoasă, ca de primăvară, îi încurajează pe mulţi bucureşteni să meargă la serviciu sau doar la plimbare cu bicicleta. O alegere care nu de puţine ori este o cursă periculoasă, cu obstacole.

    Puţinele piste pentru biciclete din centru sunt vânate şi de şoferi.

    Pistele ar trebui amenajate de Administraţia Fondului pentru Mediu, care are şi un program dedicat încă din 2011. Investiţiile ar trebui să se facă din taxele de mediu, dar benzile tot întârzie să apară. În 2018, bugetul este zero la acest capitol.

    “Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti nu este o prioritate anul aceasta, susţin surse din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu”, relatează Cătălin Deacu, jurnalist TVR.

    Fondul de Mediu este mai mic cu 30% decât anul trecut – doar 90 de milioane de euro. Din aceşti bani sunt finanţate şi alte programe, precum Rabla sau Casa Verde,srie stiriletvr.ro

     

  • OMV Petrom a început construcţia celui mai mare depozit de carburanţi din vestul României

    Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Primăria Arad, în această lună au început lucrările la una dintre cele mai mari investiţii care se va realiza la nivelul oraşului. Astfel, în Arad va fi construit cel mai mare depozit de carburanţi din vestul României, o investiţie a companiei OMV Petrom.

    “Este vorba despre o investiţie de peste 18 milioane de euro, care va face din Arad un «hub» pe calea ferată, pe transport, cât şi pe logistică, marfa fiind combustibilul. Aceasta înseamnă că pentru industriile care consumă mult combustibil, Aradul va deveni un oraş foarte atractiv”, a declarat primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

    Reprezentanţii Primăriei Arad anunţă că, în paralel, au fost făcuţi paşi importanţi în ceea ce priveşte realizarea legăturii rutiere între strada Cometei şi centura de Nord a oraşului, în apropierea cărora va fi realizat depozitul de carburanţi al OMV Petrom. Astfel, în acest moment este în desfăşurare procedura de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor, pentru care municipalitatea a alocat peste şapte milioane de lei. Termenul limită de depunere a ofertelor este 5 februarie 2018.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată hotelul de gheaţă “Game of Thrones” şi cât costă o noapte

    Satul de zăpadă din Finlanda se întinde pe 20,000 de metri pătraţi şi este format dintr-un Hotel de zăpadă cu camere de zăpadă, un restaurant de gheaţă alături de un bar, dar şi o capelă de gheaţă.

    Anul acesta, întregul hotel a fost modificat cu tematica “Game of Thrones”.

    Camerele au fost realizate de sculptori din Rusia, Polonia, Letonia sau Ucraina.

    În hotel vizitatorii pot găsi tronul de fier realizat din gheaţă, un white walker cu ochii albastrii, dar şi “Hall of Faces” din Braavosi.

    Cuplurile se pot căsători în capela de gheaţă.

    Satul de zăpadă se construieşte atunci când temperatura scade la -10 grade Celsius pe la finalul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.

    Constructorii sunt specializaţi în utilizarea zăpezii şi a gheţii şi caută tot timpul metode noi de construcţie.

    Temperatura din interiorul hotelului este undeva între -2 şi -5 grade Celsius, indiferent de cât de frig se face afară.

    Hotelul are în jur de 30 de camere şi este cotat cu 3 stele pe Booking.com, iar nota dată de vizitatori este 8,2/10.

    O noapte la hotel pentru doi adulţi, cu micul dejun inclus, ajunge la un preţ de aproape 1800 de lei.

  • Ce au descoperit inspectorii pe lotul autostrăzii Sebeş-Turda care trebuia să fie gata pentru recepţia construcţiei

    Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu, a declarat, marţi, presei, după inspecţia pentru recepţionarea lotului 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, că anumite neconformităţi descoperite în luna noiembrie 2017 s-au menţinut.
     
    ”Am constatat că s-au menţinut anumite neconformităţi descoperite şi în luna noiembrie a anului trecut, ca atare, vom vedea şi ce spun şi celelalte două echipe, pentru că au fost trei echipe, practic, astăzi în inspecţie, una care s-a ocupat de verificarea structurilor, una de siguranţa rutieră şi a treia echipă, noi împreună cu presa, cea care s-a ocupat de partea de drumuri. După câte am văzut, există aceste neconformităţi, se va întruni comisia în după-amiaza aceasta, va studia inclusiv documentele şi în funcţie de ce se va stabili se va decide dacă se acordă sau nu recepţia”, a spus Alin Şerbănescu.