Tag: cartier

  • Cea mai mare pedeapsă într-un dosar DNA: Radu Ion Fotino, revendicatorul terenurilor din cartierul ANL “Henri Coandă”, CONDAMNAT DEFINITIV la 16 închisoare cu executare

     Instanţa a respins ca nefondate recursurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie, Radu Ion Fotino şi Andra Luminiţa Râşnoveanu împotriva deciziei din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.

    Astfel, instanţa a menţinut condamnările dispuse de Curtea de Apel Bucureşti în cazul celor doi, Ion Radu Fotino având de executat 16 ani de închisoare, iar Andra Luminiţa Râşnoveanu rămânând cu pedeapsa de 11 ani de închisoare.

    Judecătorii instanţei supreme au admis recursul lui Romulus Benone Dragomir şi au dispus reducerea pedepsei de la patru ani şi şase luni de închisoare la trei ani de închisoare pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de şase ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai bun loc din lume unde să te retragi la pensie (GALERIE FOTO)

    Dar se pare că micul stat de circa 400.000 de locuitori, cam cât un cartier al Bucureştiului, ar putea să fie nu doar o destinaţie de vacanţă, ci şi una ideală pentru pensionare. Plimbări lungi pe faleza Mediteranei, sporturi acvatice, numeroasele vase de croazieră care acostează în portul La Valetta – sunt doar câteva dintre motivele pentru care ar trebui să luaţi în considerare viaţa aici.

    Soarele maltez şi fluenţa în engleză a oamenilor au propulsat Malta pe locul I într- listă a locurilor ideale de pensionare anul trecut – deocamdată pentru britanici – potrivit site-ului financiar al Yahoo.

    Acesta era urmat de Portugalia, Spania, Barbados, SUA, Australia, Thailanda, Jamaica, Maroc şi Grecia.

    Mai mutl de 3000 de ore de soare pe an, o temperatură medie de 18 grade Celsius, dar şi un bun sistem de sănătate, care îmbină mediul privat cu cel de stat, taxe reduse, posibilitatea de a construi afaceri aici şi chiriile acceptabile, cu o medie de 300 de euro pentru un apartament cu două camere, sunt alte câteva motive pentru a lua în considerare o vacanţă aici.

  • Imotrust construieşte un cartier de case în Arad cu 3 mil. euro

    Dezvoltatorul imobiliar Imo­trust Arad (ARCV), controlat de omul de afaceri Alexadru Bercea, va ridica un cartier de case în Arad pe o suprafaţă de peste 12 hectare, în următorii trei ani urmând să construiască o sută de case cu 3 milioane de euro şi să pună la dispoziţia clienţilor 180 de parcele de teren.

    Primăria Arad a publicat pe site-ul instituţiei PUZ-ul unui nou cartier, care va fi ridicat de Imotrust pe locul fostelor sere din oraş, pe o suprafaţă de 12,5 hectare situată la ieşirea spre Ora­dea, la marginea cartie­rului Gră­dişte.

    Reprezentanţii Imotrust au declarat joi că este vorba despre un cartier de case familiale, pentru tinerii cu venituri medii, lucrările de parcelare şi de infrastructură urmând să înceapă în aproximativ trei luni.

    Directorul executiv al companiei Victor Chebeleu a declarat că în următorii trei ani se vor investi 3 milioane de euro în construirea a o sută de case.

    De asemenea, vor fi puse la dispoziţia clienţilor aproximativ 180 de parcele de teren pentru construirea de locuinţe, acestea urmând să aibă între 250 şi 600 de metri pătraţi. „Primele case disponibile clienţilor vor fi finalizate în primăvara anului viitor. Proiectul nostru prevede construirea de case cu două niveluri, respectiv parter şi etaj sau mansardă, cu suprafeţe utile cuprinse între o sută şi 150 de metri pătraţi“, a afirmat Chebeleu.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Complexul rezidenţial City Point intră în construcţie

    Complexul rezidenţial care va însuma o investiţie de 15 milioane de euro va cuprinde patru clădiri cu şapte etaje, cu un total de 180 de apartamente cu una, două şi trei camere.

    Prima etapă a ansamblului a fost începută în luna aprilie a acestui an, ceea ce înseamnă construcţia unei clădiri cu 45 de apartamente, cu termen de finalizare pentru luna martie a  anului viitor.

    “Piaţa rezidenţială din România are nevoie de unităţi locative adaptate la necesităţile şi dorinţele clientului final. Siguranţa şi calitatea sunt două chestiuni extrem de importante în construcţii, însă ne dorim, în acelaşi timp, să fim corecţi din punct de vedere al preţului şi să ne adaptăm la puterea de cumpărare a clientului”, a declarat Favi Stelian, CEO al Red Sea Group România.

    Preţurile pentru o locuinţă în ansamblul City Point pornesc de la 63.000 euro, fără TVA, preţul mediu per ansamblu fiind în jurul valorii de 78.000 euro, fără TVA.

    Încă din faza de concept a proiectului, toate aspectele legate de compartimentarea internă, calitate a finisajelor, amplasament şi pret, au fost definite astfel încât să reprezinte o proprietate optimă pentru publicul vizat.

    “Amplasamentul şi conceptul ansamblului rezidenţial City Point îndeplinesc întocmai nevoile şi dorinţele persoanelor şi famililor tinere care lucrează la companiile multinaţionale din zona de Nord. Vom încerca să transformăm apartamentele noi construite în locuinţele dorite de clientul final fără a folosi strategii agresive de marketing şi vânzări” a declarat Ion Catutoiu, managing partner al RealTime Imobiliarii.

    Ansamblul rezidential City Point este construit în zona de Nord a Capitalei, în apropiere de zona de afaceri, cu puncte de interes precum Sky Tower, Promenada Mall sau Floreasca Park, dar şi în vecinătatea unei zone mari de recreere a Bucureştiului, parcul Herăstrău.

    Partenerii Red Sea Group şi Shikun&Binui R.E.D pentru acest proiect sunt compania de arhitectură Vlad Simionescu&Asociaţii, compania de construcţii Danya Cebus, consultantul imobiliar RealTime Imobiliarii şi agenţiile de marketing Godmother şi Momentos.
     

  • Sora Papei Francisc, despre sarcina pe care acesta o are la Vatican: “Săracul de el”

     “Ce şoc, ce emoţie, să auzi această mulţime strigând «Trăiască Papa». Săracul de el”, a declarat Maria Elena Bergoglio pentru jurnalişti în faţa domiciliului său de la Ituzaingo, un cartier de periferie din Buenos Aires.

    “Când am aflat vestea, am plâns. Eram incapabilă să pronunţ vreun cuvânt. Îmi doresc doar să îl îmbrăţişez”, a declarat ea.

    Maria Elena Bergoglio, în vârstă de 65 de ani, a mai povestit că, din cauza diferenţei de vârstă faţă de fratele ei, ea fiind cu 11 ani mai mică, nu s-a jucat cu acesta în copilărie, dar că el a susţinut-o întotdeauna.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Batalia de la Copenhaga: hippies alungati de autoritati nu vor sa plece

    Dupa un proces care a durat cativa ani, instanta suprema a
    Danermarcei a confirmat o decizie anterioara prin care se arata ca
    locuitorii cartierului cunoscut sub numele de Christiania nu au
    dreptul irevocabil de a locui in baza navala abandonata.

    Cartierul a fost infiintat de catre hippies care si-au construit
    acolo propria lor societate, iar autoritatile i-au lasat in pace,
    nepercepandu-le chirie, ci doar impunand plata apei, a
    electricitatii si a altor servicii de acest gen; zona a devenit in
    timp o atractie turistica. Intristati de decizia instantei,
    locatarii din Christiania sustin insa ca nu se vor da dusi din zona
    pe care guvernul doreste sa o aduca la standarde moderne si ca vor
    incerca sa negocieze cu autoritatile.

  • Cat mai valoreaza casa ta. Harta preturilor din marile orase

    Raman totusi discrepante majore intre diferitele zone ale
    Capitalei. Daca un apartament central din zona Dorobanti este scos
    la vanzare cu circa 95.000 de euro, unul similar, dar din Drumul
    Taberei, pe Compozitorilor, este evaluat de proprietari la numai
    49.000 de euro, conform site-urilor de anunturi imobiliare.

    In cazul unui cartier semicentral, precum Dristorul, care
    beneficiaza si de avantajul apropierii metroului, proprietarii ar
    vrea sa vanda un imobil cu doua camere cu 61.000 de euro.

    Detalii pe www.gandul.info.

  • Criza a schimbat top 5-ul companiilor de consultanta imobiliara

    Cand lucrurile mergeau bine si aveam cresteri mari, nu era o asa
    mare problema ca ne comunicam rezultatele financiare inainte de a
    deveni date publice”, reflecteaza Bogdan Georgescu, managing
    director al Colliers International, liderul pietei de consultanta
    imobiliara potrivit ultimelor informatii publice – cele din 2008.
    In vremurile bune ale pietei, compania isi comunica rezultatele la
    inceputul primaverii si acelasi lucru era valabil si pentru
    celelalte filiale ale marilor nume internationale din segmentul de
    profil.

    Dupa cum era de asteptat, 2009 s-a tradus in vremuri grele
    pentru companiile de consultanta imobiliara: majoritatea au redus
    mult din personal, iar unele s-au confruntat cu plecarea unor
    consultanti cu experienta. “2009 a fost mai rau decat ne gandeam,
    dar cred ca a trecut cu bine”, declara Oana Iliescu, co-managing
    director al DTZ Echinox. Compania este singura din top 5 care si-a
    comunicat rezultatele inregistrate anul trecut, respectiv reducerea
    cifrei de afaceri de la 5,6 mil. euro la trei milioane. Dintre cei
    ce nu erau in top, singura companie care si-a comunicat rezultatele
    este Regatta, cu o reducere de la cinci milioane de euro la 2
    milioane. “2009 a fost un an foarte prost pentru toata lumea. Mult
    mai slab decat 2007 si 2008”, comenteaza directorul Colliers,
    companie care a trecut si printr-o serie importanta de plecari:
    Horatiu Florescu, Monica Barbu si ulterior Gabriel Chimisliu,
    directorii departamentelor de birouri, retail si industrial, au
    parasit firma si au acum o noua companie, The Advisers Knight
    Frank.

    “Eu sunt multumit cu ce am facut anul trecut. Nu am plecat cu
    clientii dupa noi si mult mai important, la sfarsitul anului nu a
    trebuit sa aduc bani de acasa”, afirma Horatiu Florescu, presedinte
    si CEO al nou-formatei companii. Anul trecut n-a adus rezultate mai
    slabe pentru toate firmele de profil. Desi segmentul rezidential a
    fost cel mai lovit de criza, cu companii care si-au inchis sau
    si-au redus drastic echipele departamentelor de rezidential, au
    existat cresteri chiar si aici. “Ne-am dus acolo unde erau banii,
    am furat din cota agentiilor de cartier si a celor care s-au
    retras”, spune Valentin Ilie, CEO si actionar al Coldwell Banker
    Affiliates of Romania.

    Potrivit lui Ilie, compania a inregistrat anul trecut afaceri de
    3,6 milioane de euro, cea mai mare parte venind din activitatea de
    brokeraj, in special in segmentul rezidential. “Avem 6.000 de
    vizionari de proprietati pe luna si am incheiat anul trecut cu
    aproape 1.000 de tranzactii. Prin Prima Casa au fost aproximativ 70
    de contracte din cateva mii in Capitala. E piata pentru noi”,
    explica reprezentantii Coldwell Banker intentiile de dezvoltare pe
    segmentul rezidential.O crestere care a apropiat-o de plutonul
    primilor cinci a avut si Retail Group, un nume relativ nou, devenit
    mai cunoscut dupa ce a intermediat inchirierea fostului Media
    Galaxy din Unirea Shopping Center Bucuresti catre retailerul
    spaniol Inditex, care a deschis aici primul magazin stradal Zara
    din Romania. “Am avut afaceri de 2,36 milioane de euro, in special
    din contracte mai vechi incasate anul trecut, precum Jupiter City
    din Pitesti sau contractul cu Cocor”, explica Ilan Laufer, general
    manager si actionar majoritar al companiei.