Tag: calatorie

  • Cronică de film: Kong: Skull Island

    După filmul din 2005, nu foarte bine primit de critici sau de public, varianta regizată de Jordan Vogt-Roberts aduce o gură de aer prospăt. Acţiunea este rapidă, efectele speciale aproape impecabile, iar apariţie actorilor pe care îi aminteam mai sus dă acea doză de superficialitate care lipseşte de multe ori la blockbusterele de azi. Acestea fiind spuse, să analizăm mai în detaliu diferenţele dintre cele două filme.

    Fără a da prea multe detalii, trebuie spus că elementele definitorii ale celuilalt film (şi ale tuturor versiunilor anterioare, de altfel) erau, în ordine: călătoria către insulă, întâlnirea cu King Kong, povestea de dragoste (să-i spunem aşa) şi confruntarea de pe meleagurile americane. Unele dintre aceste elemente lipsesc, unele sunt uşor modificate; vă las pe voi să aflaţi care.

    O altă diferenţă sesizabilă e dimensiunea lui Kong – nu am datele exacte, dar cred că producătorii au vrut să vadă cât de mult spaţiu poate o maimuţă să ocupe. Le-a reuşit, cred, pentru că este cea mai mare versiune a lui Kong de până acum.

    Un element oarecum nou este dat de animalele cu care Kong trebuie să se lupte (spun oarecum pentru că maimuţa s-a mai confruntat cu diverse creaturi de-a lungul timpului); acestea sunt bine schiţate şi produc efectul de frică pe care presupun că regizorul l-a căutat.

    În rest, Skull Island respectă reţeta clasică imaginată în urmă cu 84 de ani de James Ashmore Creelman şi Ruth Rose. Dacă vă aflaţi printre cei câţiva oameni de pe planetă care nu ştiu despre ce e vorba în film, nu vă aşteptaţi la ceva foarte logic sau care să conţină vreun mesaj memorabil. Filmul este un blockbuster şi trebuie tratat ca atare.

    Distribuţia este una mai mult decât respectabilă, aducând la un loc un premiu Oscar (Brie Larson), o nominalizare la aceleaşi premii (Samuel L. Jackson) şi un Glob de Aur (Tom Hiddleston).

    Trebuie să mă refer şi la durată, pentru că în cazul filmului din 2005 regizorul Peter Jackson nu a primit chiar cuvinte de laudă pentru cele 3 ore lipsite de suspans. Sigur, scuza lui Jackson poate fi puterea obişnuinţei – trilogia Stăpânul Inelelor a avut o durată media de 3 ore şi 6 minute pe film.

    După cum scriam şi la începutul acestei cronici, efectele speciale sunt realizate fără cusur, mult superioare celor din 2005 – sigur, tehnologia de azi ajută mult în acest sens. Dar realismul creaturilor este cel care mă face să cred că scenariştii au avut şi ei ceva de spus în această privinţă.

    Până la data redactării acestei cronici, Kong: Skull Island a generat încasări de 393 de milioane de dolari contra unui buget de 185 de milioane. Cu alte cuvinte, pregătiţi-vă pentru Kong: Multe alte părţi.

    În concluzie, filmul este mai mult decât decent; cea mai bună parte? Nu încearcă să fie mai mult decât este.

    Nota: 7/10

  • De ce nu trebuie să arunci niciodată biletul de avion. Vei fi şocat să afli asta

    De cele mai multe ori uităm biletele în avion sau le aruncăm, fără să ne gândim la consecinţe. Conform “Krebs on Security”, există o mulţime de informaţii personale care se găsesc pe boarding pass. Orice persoană poate fotografia codul de bare de pe biletul de îmbarcare şi îl poate introduce într-un cititor de coduri.

    Expertul criminalist Winston Krone spune că în acest fel se pot află informaţii despre adresa de e-mail, adresa de acasă şi numărul de telefon.

    “I-am luat numele, numărul de frequent flyer şi alte informaţii personale. Am reuşit să iau şi un număr numit “record key” de la zborul Lufthansa cu care mergea în aceea zi. Am intrat pe site-ul companiei aeriene şi folosind numele de familie şi codul “record key” am reuşit să intru în contul său. Acolo am văzut toate zborurile pe care le-a făcut şi toate zborurile pe care le avea rezervate deja”, a scris  el pe site-ul său.

    Pe viitor, cu aceste informaţii, hackerul putea să-i schimbe zborurile, să anuleze călătoriile,  şi chiar îl punea scoate din cont, resetând numărul PIN. 

    Orice haker poate avea acces la datele personale şi poate intra în conturile create. Cel mai bine este să nu arunci niciodată un boarding pass.

     

  • Aţi plecat în vacanţa fără încărcător? Puteţi lua unul de la aeroport

    “Este o experienţă unică în ceea ce priveşte <întâlnirea> cu produsele Vetter. Şi când spun acest lucru nu mă refer doar la retail-ul românesc ci chiar şi la cel de nivel european unde, de regulă, produsele electronice sunt prezentate clientului Uinal în blistere sau folii, neexistând o interacţiune directă cu produsul. În concept store-ul din Băneasa toate produsele Vetter sunt expuse şi funcţionale, clientul putând să testeze capacitatea de alimentare a unui încărcător sau flexibilitatea foliei de protecţie destinată telefonului mobil. Am eliminat complet vitrinele dar şi disconfortul, reţinerea clientului de a cere vânzătorului să scoată produsul din blister pentru a-l putea vedea sau atinge,” a explicat Alexandru Zamfirescu, director zonal vânzări, Lamy Premier.

    Primul concept store Vetter a fost deschis în a doua parte a anului trecut în cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Magazinul comercializează atât cabluri de alimentare, baterii externe, încărcătoare, cât şi produse uneorinelipsite din bagajul de vacanţă precum selfie stick-uri sau încărcătoare cu adaptoare compatibile cu prizele din peste 150 de ţări. “Lansarea de concept store-urilor face parte din strategia de dezvoltare Vetter în ţările unde prezenţa brandului este susţinută de distribuitori autorizaţi. Cele două magazine dezvoltate şi administrate de Lamy Premier au ca scop principal contactul direct al clientului cu produsele Vetter. Atât Aeroportul Internaţional Henri Coandă cât şi Băneasa Shopping Mall reprezintă două locaţii perfecte pentru acest deziderat, fiind tranzitate nu doar de clienţi din Bucureşti ci şi de clienţi din restul oraşelor României precum şi de clienţi din afara ţării,” a explicat Zamfirescu.

    Din dorinţa de familiarizare cu produsele şi de a oferi sprijin clienţilor şi tuturor pasagerilor din aeroport, în parteneriat cu Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – CNAB, Lamy Premier a proiectat şi implementat în imediata apropiere a magazinului o zonă de încărcare a dispozitivelor electronice (telefoane, tablete, laptopuri etc) – Charging Station, zonă disponibilă non stop, care dispune de două staţii de încărcare wireless, şase staţii încărcare la prize şi 26 de staţii încărcare USB.

    “Fiecare dintre noi a plecat cel puţin o dată grăbit şi a uitat să pună în bagaj cablul de

    alimentare al telefonului sau încărcătorul auto. Prin intermediul magazinului Vetter şi a zonei Charging Station din zona Plecări a Aeroportului Internaţional Henri Coandă, acest lucru nu mai reprezintă o problemă. Pasagerii pot să achiziţioneze aceste produse, sau să îşi alimenteze gratuit dispozitivele electronice. Crearea acestei zone de încărcare gratuită a dispozitivelor electronice este modul nostru de a fi alături de pasageri, această facilitate fiind disponibilă deja în cele mai mari aeroporturi din lume,” a concluzionat Alexandru Zamfirescu.

    Produsele Vetter au fost lansate pe piaţa din România în anul 2014 de către compania Square Network (importatorul şi distribuitorul oficial al mărcii Vetter in România şi ţările învecinate). Portofoliul produselor Vetter este împărţit pe mai multe categorii: accesorii auto şi călătorie; cabluri şi adaptoare; huse; protecţie pentru ecran; acumulatori externi şi interni; gadget-uri. Lamy Premier este retailer-ul oficial Vetter în Romania. Compania a investit până în prezent peste 120.000 euro în dezvoltarea şi implementarea celor două concept store-uri Vetter din Bucureşti.

  • Paradisul considerat cea mai IEFTINĂ destinaţie turistică din Europa

    Oraşul Paphos din sud-vestul insulei Cipru, este considerat cea mai ieftină destinaţie turistică din Europa. Aceasta este concluzia, la care au ajuns experţii companiei britanice Post Office.

    Ei au calculat cheletuielile pentru două persoane, necesare în cazul călătoriei în diferite localităţi, incluzând hotelul (două zile), preţul unei călătorii de la aeroport până în centrul oraşului, alimentarea şi distracţiile.

    În final, pentru Paphos, turiştii au nevoie de 160 euro. Locul II în top este ocupat de Vilnius (162 euro), urmat fiind de Riga (173 euro).

    În lista celor 10 cele mai ieftine destinaţii au mai fost incluse Varşovia, Budapesta, Cracovia, Lisabona, Praga, Atena şi Palma de Mallorca (Spania).

    Specialiştii au mai anunţat că, cel mai scump oraş pentru odihnă din Europa, este capitala islandeză Reykjavik. Pentru două zile de călătorie, vom scoate din buzunar 637 euro.

    În ianuarie, angajaţii Post Office au numit regiunea portugheză

    Algarve, cea mai preferată de turişti din lume în acest an. În ratingul celor 12 oraşe, a intrat şi Paphos (poziţia a VI-a).

    Unde găseşti cele mai ieftine locuri de cazare din Europa

  • Cum arată nişte cauciucuri după 16 km pe Marte şi 560 mil. km prin spaţiu?

    Arată semne de bătrâneţe. Nu pentru că a mers foarte mult, ci  pentru că e exploatat la temperaturi între 20 şi -125 de grade (iarna). Şi mai are o problemă, că solul este foarte dur şi fiecare pietricică şi stâncă alterează cauciucul. Rover-ul Curiosity s-a mişcat doar 16 km de când a călătorit 560 de mil. km distanţa Pământ – Marte (260 zile a durat călătoria).

    IATĂ AICI CÂT DE UZATE SUNT ROŢILE ROBOTULUI DE PE MARTE DUPĂ 16 KM PE MARTE

  • De ce nu trebuie să arunci niciodată biletul de avion. Vei fi şocat să afli asta

    De cele mai multe ori uităm biletele în avion sau le aruncăm, fără să ne gândim la consecinţe. Conform “Krebs on Security”, există o mulţime de informaţii personale care se găsesc pe boarding pass. Orice persoană poate fotografia codul de bare de pe biletul de îmbarcare şi îl poate introduce într-un cititor de coduri.

    Expertul criminalist Winston Krone spune că în acest fel se pot află informaţii despre adresa de e-mail, adresa de acasă şi numărul de telefon.

    “I-am luat numele, numărul de frequent flyer şi alte informaţii personale. Am reuşit să iau şi un număr numit “record key” de la zborul Lufthansa cu care mergea în aceea zi. Am intrat pe site-ul companiei aeriene şi folosind numele de familie şi codul “record key” am reuşit să intru în contul său. Acolo am văzut toate zborurile pe care le-a făcut şi toate zborurile pe care le avea rezervate deja”, a scris  el pe site-ul său.

    Pe viitor, cu aceste informaţii, hackerul putea să-i schimbe zborurile, să anuleze călătoriile,  şi chiar îl punea scoate din cont, resetând numărul PIN. 

    Orice haker poate avea acces la datele personale şi poate intra în conturile create. Cel mai bine este să nu arunci niciodată un boarding pass.

     

  • De ce nu trebuie să arunci niciodată biletul de avion. Vei fi şocat să afli asta

    De cele mai multe ori uităm biletele în avion sau le aruncăm, fără să ne gândim la consecinţe. Conform “Krebs on Security”, există o mulţime de informaţii personale care se găsesc pe boarding pass. Orice persoană poate fotografia codul de bare de pe biletul de îmbarcare şi îl poate introduce într-un cititor de coduri.

    Expertul criminalist Winston Krone spune că în acest fel se pot află informaţii despre adresa de e-mail, adresa de acasă şi numărul de telefon.

    “I-am luat numele, numărul de frequent flyer şi alte informaţii personale. Am reuşit să iau şi un număr numit “record key” de la zborul Lufthansa cu care mergea în aceea zi. Am intrat pe site-ul companiei aeriene şi folosind numele de familie şi codul “record key” am reuşit să intru în contul său. Acolo am văzut toate zborurile pe care le-a făcut şi toate zborurile pe care le avea rezervate deja”, a scris  el pe site-ul său.

    Pe viitor, cu aceste informaţii, hackerul putea să-i schimbe zborurile, să anuleze călătoriile,  şi chiar îl punea scoate din cont, resetând numărul PIN. 

    Orice haker poate avea acces la datele personale şi poate intra în conturile create. Cel mai bine este să nu arunci niciodată un boarding pass.

     

  • Cum arată „Claudia Schiffer a Africii de Nord”. Este fiica unui fost dictator

    Nu degeaba este supranumită „Claudia Schiffer a Africii de Nord”. Singura fată din cei cinci copii ai tiranului, Aisha Gaddafi a fost de multe ori în atenţia presei.

    Fostul ambasador al Bunăvoinţei ONU şi avocat, Aisha este, în prezent, sub o interdicţie de călătorie şi titlurile ONU i-au fost retrase.
     „Oamenii uită că înainte de a fi un mare om şi un mare lider, este şi tatăl meu, prietenul meu. Îmi este foarte apropiat şi eu mă simt aşa de în siguranţă când sunt cu el”, spunea ea în urmă cu câţiva ani, citată de telegraph.co.uk.

    Citiţi mai multe şi vedeţi imaginile pe www.one.ro

  • Reportaj din fascinanta India

    Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, doctorand sociologie, fondator cofetarie artizanală online www.biscuit.ro)


    Ani de zile am ales să nu merg acolo, ci tot pe lângă: de la mai îndepărtatele Indonezia şi Malaiezia, la câţiva paşi mai aproape în Vietnam, Laos şi Cambogia, şi mai recent, la graniţe, în China. Parcă încercuiam, dădeam târcoale, amuşinam şi mă retrăgeam cuminte în călătorii mai puţin zguduitoare din temelii. Procedeam invers decât vânzătorul de cristale al lui Coelho: nu mergeam în India nu datorită vreunei sărăciri goethiene de genul vedi Napoli e poi muori, ci mai degrabă de frica deschiderii unei cutii pline cu durere şi compasiune pe care, odată deschisă, nu aş mai putea-o ignora. Şi, într-adevăr, deşi nu am ales recluziunea într-un ashram, India a fost revelatorie, m-a învăţat ceva despre mine, chiar dacă acel ceva nu a fost neapărat frumos, luminos, nu a uşurat conştiinţa şi nici nu a condus la o convertire la o viaţă ascetică sau filantropică. Dar despre aceasta puţin mai târziu.

    De-a lungul timpului, în ciuda obsedantului slogan publicitar „Incredible India”, au existat câteva reţineri majore. Cea mai mică dintre ele era aceea că mă pândeşte o toxi-infecţie alimentară la fiecare dugheană de mâncare pe stradă, pe mine, care am mâncat un rice cake împăturit în frunze de banan de-un copil frumos, sărac şi nespălat pe un bac improvizat ce traversa un râu în Laos. Temerea principală ce se culcuşise în faldurile minţii mele era că oamenii mor de foame la propriu lângă tine. Că îşi fac nevoile în mijlocul străzii. Că îmi va rămâne sufletul lângă copii înfometaţi şi mame disperate. Că este o sărăcie şi o durere palpabilă, pulsând la fiecare pas.

    Ştiţi, acele aşteptări şi stereotipii culturale şi rasiale pe care le avem fără să (vrem să) ştim şi care mă fac să mă gândesc la unul din conceptele dezbătute cu studenţii la seminar şi anume the tourist gaze elaborat de John Urry. Acesta spune că ajunşi la faţa locului turiştii aşteaptă să găsească, să vadă imaginile pe care le-au consumat deja acasă şi pe care le consideră reprezentative, autentice pentru locul vizitat.

    Această privire a turistului este un model învăţat social de a vedea realitatea, construit vizual şi discursiv de mulţi profesionişti de-a lungul timpului: poeţi, pictori şi fotografi, scriitori şi bloggeri, producţii de la Hollywood, ghizi, consilii locale, experţi în turismul heritage, agenţi de turism, proprietari de hoteluri, designeri, tour operatori şi programe TV de turism etc. Se creează astfel o imagine cu putere de simbol, iar populaţia locală întăreşte stereotipurile pe care vizitatorii le au cu privire la cultura locală şi încearcă să acţioneze în spiritul acestora, pentru a satisface cererea şi a câştiga financiar.

    Da, în bucata de Indie vizitată de mine, adică New Delhi, Agra, Jaipur, Jodhpur şi mai puţin în Kerala-Munnar, Kumily, Kuttanad şi Kovalam – cei mai mulţi oameni sunt săraci, foarte săraci şi foarte murdari. Aici a apărut urâţenia; acesta a fost punctul în care a început să nu îmi mai placă de mine. Unele călătorii fac şi asta, te ajută să te cunoşti mai bine. Deşi mă aşteptam ca imaginea de la faţa locului să corespundă cu cea fabricată acasă, greşeala a fost că am aplicat într-o primă faza standardele de acasă, cele cu privire la igienă.

    I-am luat pe săracii oameni şi i-am întins în patul meu de Procust european şi am tăiat în carne vie tot ce dădea pe afară: grămezi de bulendre adunate în mijlocul casei, mormane de gunoi în stânga sau dreapta dughene cu carcase de animal proaspăt măcelărit, centimetri de praf pe obiectele propuse spre vânzare. Nu doar excesul a fost judecat; nu au scăpat privirii mele nici lipsurile, cum ar fi serviciile inadmisibile la hoteluri de lanţ cu multe stele. Dar aceasta a fost o primă reacţie, viscerală, la mizerie. Reformulez aşadar: oamenii sunt săraci şi needucaţi şi au problemele tipice de sănătate şi integrare în societate asociate sărăciei şi lipsei de educaţie.

    India nu se reduce însă la atât şi ca să vezi dincolo de stratul de mizerie îţi trebuie un stomac zdravăn şi o minte deschisă. Acum, că am terminat cu ceea ce ştie şi aşteaptă toată lumea de la o relatare despre India, pot trece la ceea ce a fost frumos. Nu voi scrie însă despre Taj Mahal, forturi, istorie sau mitologie decât tangenţial, căci despre toate acestea poţi citi online exact aceleaşi lucruri pe care le afli şi la faţa locului. Cred că acum, astăzi, călătoria înseamnă experienţele simple, de pe stradă, interacţiunile despre care nu scrie pe Wikipedia dar pe care le speculează blogurile de turism.

    Fă-ţi temele înainte de a ajunge şi pune-ţi la punct termeni precum Mughal/mogul, căci mai tot ceea ce vei vedea în nordul Indiei păstrează vie amintirea puternicului imperiu fondat în 1526 de Babur (descendent al lui Timur pe linie paternă şi al lui Gingis Han pe cea maternă) şi cucerit definitiv de britanici în 1858. În New Delhi, printre cele mai importante obiective turistice sunt Qutub Minar – cel mai înalt turn din cărămidă din lume, construit de fondatorul dinastiei mameluce din India, şi Humayun Tomb, mausoleu dedicat împăratului mughal Humayun de către soţia sa. Fatehpur Sikri, în Agra, Uttar Pradesh este şi ea o fostă capitală a imperiului mughal, construită de marele Akbar. Tot în Agra şi tot arhitectură mughal este şi Taj Mahal, construit de Shah Jehan în memoria soţiei sale Mumtaz (copleşitor doar când treci de poartă monumentală, văzut deci din depărtare, căci în interior nu sunt decât sarcofage şi pereţi albi cu modele clasice mughal).

    Acceptă că drumuri de cinci kilometri pot dura o oră. Înţelege că praful este parte integrantă din viaţă şi că nimic nu e ca acasă pe acest front. Ciuleşte urechile şi concentrează‑te bine când vrei să înţelegi engleza pseudoghizilor binevoitori de la muzee-fort şi nu te mira când, după zeci de asigurări că nu vrea bani, la final ţi se va cere să vizitezi magazinul de suveniruri al familiei.

    Că India este o ţară a contrastelor o ştie toată lumea. Este un clişeu care acoperă subcontinentul şi pe care îl trăieşti în nenumărate şi neînchipuite moduri. Da, te aştepţi (şi te bucuri ca un copil) că fostele palate opulente sunt convertite în hoteluri şi au uşieri cu mustăţi învârtite meşter în adevăratul spirit Rajahstani. Da, ştii că te va copleşi grandoarea clădirilor mughal şi că Taj Mahal demonstrează până unde putea ajunge un împărat văduv ce dispunea de mii de supuşi fără nimic de făcut. Dar te miră canalele de televiziune ce proiectează o lume la ani-lumină de ce vezi pe stradă. Te bulversează dezvoltările urbane noi, precum Gurgaon de lângă New Delhi – o enclavă SF cu sediile unor multinaţionale de prim rang, devenită în timp zona cool de luat masa şi hang out. Te năuceşte cu calmul ei neindian zona de backwaters din Kerala, unde poţi închiria un house-boat cu echipaj şi aluneca lin pe ape liniştite, printre vegetaţie şi păsări de baltă – citeşti, meditezi, scrii, mănânci şi o iei de la capăt (bucătarul de pe barcă găteşte dumnezeieşte şi curat).

    Sunt zeci de locuri, lucruri şi poveşti care ţi se întâmplă în India. Oamenii vând te miri ce şi repară orice la margine de drum. Trebuie să înţelegi că în India copiii nu beneficiază de alocaţie, iar pensie primesc doar anumiţi funcţionari ai statului, nu toţi şi nu cei din sfera privată. Este unul din primele lucruri care îţi vor explica fenomenul copiiilor şi bătrânilor care vând sau cerşesc pe străzi. Vacile rumegă plastic şi praf alene pe mijloc de stradă. Autoricşe ca zvârluge pe trei roţi ridică praf în valuri-valuri; mai toate au afişat pe spate mesaje care informează că acel taxi respectă femeile. 

    Camioanele sunt foarte iubite de şoferii lor, mai mult ca soţiile ar spune unii, împodobite fiind cu zeci de ghirlande înflorate şi claxonând cu melodii la fel de colorate ca picturile de pe cabină. Vânzători de fructe şi chipsuri de fel şi chip stau pe margine de drum. Distanţe de nici două sute kilometri se parcurg într-o zi mai degrabă decât câteva ore. Se circulă pe multe benzi cu viteză mică şi uneori nu se sfieşte nimeni să meargă pe contrasens dacă posibilitatea unui U-turn e departe. Familii întregi se urcă pe scuter pentru distanţe considerabile, de multe ori fără cască protectoare. Accidente se întâmplă des, dar viaţa merge mai departe. Drumurile sunt destul de bune, însă maşinile-s prea multe şi faţă de alte locuri similare, cum era de exemplu Siria în 2009, nu sunt zgâriate considerabil. Semnele de circulaţie sunt opţionale, în frunte cu semaforul.

  • Primul ”metrou plutitor” din Europa. Va avea o viteză de 534 km/h

    Linia ar putea fi ”cel mai rapid sistem de trenuri subterane din lume”, potrivit planurilor comunicate de compania DCN. Acesta va folosi magneţi ca să plutească deasupra şinelor, reducând astfel frecarea.
     
    Noile trenuri au fost propuse de compania de transport Direct City Networks (DCN) şi ar putea să ajungă între Liverpool şi Hull în jumătate de oră. 
     
    DCN300+ s-ar baza pe un sistem de levitaţie bazat pe magnetism. Dacă planurile DCN vor fi puse în practică, un tunel Maglev (sistem de transport care se bazează pe magneţi, n.red.) se va întinde în nordul Angliei.
     
    Călătoria între Liverpool şi Hull, care se întinde pe 178 de kilometri ar dura doar 20 de minute, potrivit publicaţiei Liverpool Echo. O propunere în acest sens a fost trimisă instituţiei guvernamentale Transport for North; detaliile vor fi dezvăluite în viitorul apropiat, potrivit Daily Mail.
     
    Compania va dezvălui propunerile şi va începe studiile de fezabilitate pe măsură ce va încerca să atragă investitori. Bugetul pentru acest proiect se situează între 2,2 miliarde de dolari şi 3,7 miliarde de dolari.