Tag: alegeri prezidentiale

  • Elementele “proiectului de ţară” al lui Iohannis şi Predoiu

    Decizia de a-l nominaliza ca viitor premier pe Predoiu are nu numai darul de a oferi un stimulent al zelului în campania lui Iohannis pentru cei de la PDL, dezamăgiţi că prezidenţiabilul lor nu a putut fi promovat drept candidat comun al dreptei, ci oferă şi ACL în ansamblu o şansă de a deveni mai credibilă în rolul de principal partid de opoziţie, ţinând cont că nici Klaus Iohannis, nici şeful său de campanie Vasile Blaga nu sunt prea convingători în postura de critici ai guvernării Ponta, nici la nivel ideologic, nici la nivel practic.

    Predoiu a apelat la teme electorale noi, neexploatate nici de putere, nici de opoziţie, propunând, de pildă, urmărirea de către guvern a rezultatelor tuturor privatizărilor (pornind de la exemplul ICA-Voiculescu), numirea titularilor din ministerele economice numai după consultarea mediului de afaceri sau construirea unui aparat de lobby pentru România la Washington, după modelul Ungariei.

    Cât despre Iohannis, acesta şi-a lansat campania (sau “precampania”, cum spun acum politicienii) cu un discurs centrat pe două teme: o preşedinţie fără “conflict şi scandal” (în opoziţie deci cu ceea ce îi impută lui Traian Băsescu adversarii săi) şi o administraţie corectă, deasupra intereselor baronilor locali (în opoziţie deci cu ceea ce îi impută lui Victor Ponta adversarii săi).

    Până la detalierea unui “proiect de ţară”, la care liderii ACL s-au referit până acum doar ca la o promisiune, sloganul lui Iohannis pare să fie pur şi simplu că experienţa sa de succes ca primar de Sibiu poate fi extrapolată la nivelul întregii ţări. Ca bonus ulterior, Iohannis a adăugat şi o temă menită să-l impună în opinia publică drept candidatul “preferat de americani”, susţinând urgenţa majorării la 2% din PIB a bugetului armatei, în acord cu cerinţele NATO.

  • Alianţa electorală a lui Marcel Pavel

    Liderii Klaus Iohannis şi Vasile Blaga au pornit de la două premise. Prima – că electoratul îşi doreşte în sfârşit linişte şi consens după mandatul unui preşedinte conflictual, motivat de opoziţia faţă de PSD (Iohannis: “noi şi cei din PDL am avut înţelepciunea de a conştientiza că avem datoria să fim cheia de boltă a echilibrării scenei politice româneşti”; ” nu este o construcţie pe care să o îndreptăm împotriva stângii, nu este o reacţie la un PSD din ce în ce mai hegemonic şi mai autoritar, ci este o construcţie pentru români şi pentru România”).

    A doua premisă –  că Alianţa Creştin-Liberală poate câştiga mai multe voturi de la cei dezamăgiţi de PSD decât de la cei dezamăgiţi de Traian Băsescu, astfel încât e mai prudent să nu deranjeze sensibilităţile primilor (de unde şi hazlia omisiune, din cele trei strofe ale imnului naţional cântat la congres, tocmai a celei de-a doua strofe, exact ca la meciul România-Franţa din 2011, când cântăreţul Marcel Pavel a evitat versul “Triumfător în lupte, un nume de Traian” cu justificarea că “s-ar fi interpretat politic”).

    Prima tentativă de a coagula suport electoral în jurul lui Iohannis s-a redus la sperietoarea simplă “dacă nu votaţi cu Iohannis, câştigă Ponta”; atâta vreme cât Iohannis însuşi spune însă că ACL nu este o construcţie contra PSD, va fi nevoie în mod evident mai mult decât de o sperietoare pentru a convinge electoratul.

  • Suntem tot în 29 iulie 2012

    Motivul e simplu – recuperarea ambelor furii ar fi profitabilă electoral pentru PSD, respectiv PMP, ştiind că de atunci încoace, atât PSD, cât şi Traian Băsescu şi-au pierdut inevitabil din popularitate, iar numărul celor indecişi în perspectiva prezidenţialelor justifică orice încercare de remobilizare la vot cu vechile arme valabile la momentul 2012.

    Premierul Victor Ponta nu doar că s-a ţinut de data simbolică de 29 iulie ca să-şi lanseze candidatura la preşedinţie, deşi inundaţiile catastrofale din Oltenia şi Muntenia ar fi făcut pe oricine altcineva să amâne momentul festiv, dar a şi emis perla “Dacă azi, la doi ani după referendum, constatăm că doi ani din viaţa acestei ţări au fost pierduţi, vă cer să fiţi alături de mine ca următorii zece ani să fie schimbarea”, la doar câteva zile după ce se ostenise să prezinte ultimii doi ani drept limanul economic paradisiac după dezastruoasa guvernare PDL-Băsescu.

    De partea cealaltă, candidatul PMP la preşedinţie, Cristian Diaconescu, a înaintat Parchetului o sesizare de fapte de abuz în serviciu comise de liderii USL în 2012 în contextul suspendării preşedintelui Băsescu, iar politicienii care vizează categoria “electoratului justiţiar” al dreptei (Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu, Monica Macovei, Elena Udrea) continuă să-i înfiereze pe liderii ACL şi pe prezidenţiabilul Klaus Iohannis pentru că nu se dezic de evenimentele din 2012.

    Nu că disponibilitatea comică de compromis şi de uitare a trecutului din partea capilor ACL n-ar justifica un apel decent la memorie, numai că nu imperative etice îi animă pe cei ce se întorc obsesiv la 2012, ci perspectiva pierderii singurilor cai de bătaie viabili atât de către un PSD care a prins putere pe seama demonizării lui Băsescu, cât şi de către un PMP care aspiră să prindă putere pe seama demonizării oricui nu e cu Băsescu – cu alte cuvinte, ambele grupări ar fi nevoite să se întoarcă în prezent, adică la ce aşteaptă, fără furie, electoratul în 2014.

  • Victor Ponta candidează la prezidenţiale: Mi-am lansat candidatura alături de oameni ce reprezintă România adevărată

    UPDATE 20:00 Dragnea: Să fim conştienţi toţi că nu există victorie uşoară în alegerile prezidenţiale

    Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, le-a spus, marţi, membrilor Consiliul Naţional că a văzut mulţi candidaţi care au crezut că sunt deja preşedinţi şi să nu uite că vanitatea este cel mai grav păcat, arătând că Victor Ponta va fi preşedinte atunci când se va număra ultimul buletin de vot.

    “Să fim conştienţi toţi că nu există victorie uşoară în alegerile prezidenţiale. Această regulă e valabilă oriunde în lume, iar la noi în partid, cu atât mai mult. Mai ales că în România instituţia prezidenţială are importanţă covârşitoare în arhitectura statului şi are o încărcătură emoţională profundă. Oricât de slabi ar părea adversarii noştri, cât de vulnerabili ar fi, victoria nu va fi niciodată uşoară. Să nu uitaţi că vanitatea este cel mai grav păcat. Am văzut mulţi candidaţi, inclusiv la noi, de-a lungul anilor, care au crezut că sunt deja preşedinţi, să nu ne lăsăm înşelaţi de avansul de pe care îl avem şi să nu uităm că cel mai important lucru este să muncim şi să fim organizaţi şi că Victor Ponta va fi preşedinte atunci când se va număra ultmul buletin de vot şi rezultatul va fi oficial”, a afirmat Dragnea, la reuniunea de la Craiova, unde Victor Ponta şi-a anunţat candidatura la Preşedinţie.

    El a mai spus că voturile nu se câştigă la televizor, ci se pot pierde la televizor, arătând că trebuie să se meargă la uşa fiecărui român.

    “Vreau să vă reamintesc că, deşi vorbim de o campanie naţională, ştiţi foarte bine că voturile se câştigă în teritoriu, în fiecare localitate, în fiecare sat, la uşa fiecărui român. Ca director al campaniei vă spun că alegerile nu se câştigă la televizor, se pot pierde la televizor, dar alegerile se câştigă din discuţia directă cu oamenii, din dicuţiile pe care le putem face. Să nu ne amăgim că realitatea tării este ceea ce se vede la televizor, în nişte studiouri, realitatea este la Novaci (…), oriunde în această ţară. Pentru a-i convinge, nu este suficient să ieşim la televizor, să iasă Victor Ponta la televizor, este important ca fiecare dintre dumneavoastră să discutaţi cu vecinii, cu prietenii şi să spuneţi în primul rând de ce va fi bine pentru viaţa, bunăstarea şi viitorul lor ca Victor Ponta să fie preşedinte. Fiecare membru de partid va trebui să devină militant”, a mai arătat Dragnea.

    El a mai spus că toţi militanţii partidului trebuie să organizeze adunări generale până la finalul lunii august şi le-a cerut liderilor PSD din teritoriu să încheie protocoale de colaborare cu PC şi UNPR deoarece sunt “colegi loiali”.

    “În perioada 1-31 august vă cer să organizaţi adunări generale în toate localităţile din România, astfel încât la finalul lunii august fiecare membru de partid să-şi cunoască rolul pe care îl va avea în această campanie electorală. Trebuie să ştim adevărul electoral din fiecare sector electoral din această ţară, nu este uşor, dar o să o facem. Cer tuturor colegilor de la PSD să încheie rapid protocoale de colaborare cu colegii de la PC şi UNPPR, sunt colegii noştri loiali, sunt un real sprijin, au dovedit în campania pentru europarlamentare, dovedesc în Parlament, în arcul guvernamental”, a adăugat Dragnea.

    UPDATE Ponta: Ca preşedinte, voi sprijini şi promulga o Constituţie aşa cum a fost propusă de USL în 2012

    Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a precizat, marţi, la Craiova, unde şi-a anunţat în faţa CN al PSD decizia de a candida la funcţia de preşedinte al României, că în calitate de şef de stat va sprijini şi promulga o Constituţie aşa cum a fost propusă de USL în 2012.

    „Vă anunţ de pe acum că voi sprijini, voi promulga o modificare a Constituţiei aşa cum a fost propusă de noi toţi, de USL în 2012, o Constituţie care să stabilească foarte clar ce face preşedintele, ce face Guvernul, ce face Parlamentul, ce are de făcut un primar, un preşedinte de CJ, o Consituţie care să ne ajute să evităm conflictele, nu să ajungem în fiecare zi sau săptămână la o luptă”, a spus Ponta.

    El a arătat că vrea să fie un preşedinte util societăţii.

    „Vreau să fiu un preşedinte util societăţii. Întrebarea pe care şi-o pune toată lumea este ce rămâne după zece ani ai mandatului lui Traian Băsescu? Ură, dezbinare, vieţi distruse. Ce a făcut bun pentru România, ce a făcut util societăţii? Cred că preşedintele României trebuie să fie omul la care se vine pentru a exista o soluţie, pentru a evita un conflict. Cred că un preşedinte nu poate fi o persoană care în fiecare zi seamănă vânt şi după aceea e uimit că pur şi simplu culege furtună”, a spus Ponta.

    El a precizat că, în opinia sa, acest rol de a uni, de a ajuta la dialog, de a accepta toate părerile, de a reuşi să pună oamenii să lucreze împreună şi nu să se lupte este cea mai importantă calitate pe care viitorul preşedinte al românilor, nu doar al României, trebuie să o aibă.

    UPDATE Ponta: Nu vreau să mă acuze nimeni că sunt român sau ortodox în ţara mea

    “Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru”, a spus Ponta.

    El a arătat că, în opinia sa, un candidat la funcţia de preşedinte trebuie să spună clar ce vrea să facă.

    “Cred că am făcut foarte bine şi în continuare trebuie să sprijinim Biserica şi cultele religioase. Biserica şi Armata sunt instituţii fundamentale care au ajutat la fondarea şi salvgardarea naţiunii române şi cred că merită respectate, sprijinite”, a mai spus Ponta.

    El a menţionat că are tot respectul nu doar pentru Biserica Ortodoxă, ci pentru toate celelalte culte.

    “Vă asigur, ca premier am arătat tot respectul, sprijinul nu doar pentru BOR – bineînţeles, sunt ortodox, majoritatea românilor e ortodoxă – ci pentru toate celelate culte, romano-catolic şi greco-catolic, protestanţi, neopreotestanţi, musulmani, evrei, pentru oricine. România e ţara tuturor, indiferent de etnie, de religie, dar e o ţară în care credinţa noastră e esenţială pentru fiinţa neamului românesc şi trebuie să sprijinim toate cultele”, a spus Ponta.

    UPDATE 19:15 Ponta: Mi-am lansat candidatura la Novaci, Bengeşti, alături de oameni ce reprezintă România adevărată

    Premierul a declarat că şi-a lansat candidatura la funcţia de preşedinte al României fără să ştie şi fără să-şi programeze astfel în comunele inundate Novaci şi Bengeşti, alături de oameni care reprezintă România adevărată.

    “Eram cu toţii pregătiţi azi să-mi lansez candidatura. Dumnezeu aşază lucrurile mult mai bine şi mi-am lansat deja candidatura pentru a fi preşedintele românilor la Novaci, la Bengeşti, alături de oameni care de fapt reprezintă România adevărată, nu România din cărţi sau de la televizor”, a spus Ponta, în deschiderea discursului său ţinut în faţa Consiliului Naţional al PSD.

    El a spus că şi-a lansat candidatura fără să ştie, fără să-şi programeze în acest fel, alături de eroi care au scos oameni din mijlocul apelor şi care ajută oameni la nevoie.

    “Mi-am lansat candidatura fără să ştiu, alături de oameni curajoşi, dar şi de oameni deznădăjduiţi, care aşteptau de la mine şi de la noi un sprijin. Cred că mi-am lansat candidatura, fără să mă gândesc aşa, alături de români, de acei care de fiecare dată au avut nevoie să ştie că nu sunt singuri la nevoie”, a mai spus Ponta.

    El a arătat că se va întoarce la Novaci în cursul serii.

    “Mă întorc în această seară la Novaci, vreau să ştie acei oameni că sunt alături de ei”, a mai spus Ponta.

    UPDATE 19:05 Premierul Victor Ponta a ajuns, marţi, la reuniunea Consiliului Naţional lărgit al PSD în care este programat să-şi anunţe candidatura la alegerile prezidenţiale, evenimentul debutând, conform programului, la ora 18.00, în absenţa sa.

    Premierul a ajuns la reuniunea de la Craiova venind din judeţul Gorj, afectat de inundaţii. Victor Ponta a inspectat, marţi după-amiază, comuna gorjeană Bengeşti şi un baraj din zonă, precum şi oraşul Novaci, unde o viitură de peste trei metri a afectat grav oraşul, sute de oameni fiind evacuaţi. El s-a îndreptat apoi spre localitatea Polovraci. Premierul a fost însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea.

    Victor Ponta şi Liviu Dragnea au ajuns în jurul orei 19.00 la reuniunea Consiliului Naţional al PSD, aceştia intrând în sală fără a face declaraţii presei.

    Evenimentul, la care participă aproximativ 6.000 de social-democraţi, a început, aşa cum fusese stabilit, în jurul orei 18.00.

    Până la sosirea lui Victor Ponta, au luat cuvântul în faţa participanţilor la eveniment, între alţii, social-democraţii Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda, Mihai Sturzu, liderul PC Daniel Constantin, liderul UNPR Gabriel Oprea, Ecaterina Andronescu.

     

  • Creşte concurenţa orgoliilor între candidaţii dreptei

    Pe ultima sută de metri însă, Monica Macovei a cerut şi ea să fie luată în calcul la sondajele comandate pentru desemnarea candidatului PDL, cu nădejdea că dacă liderii pedelişti nu se vor mai rezuma la scorul din sondaje drept criteriu suprem, ar putea deveni ea în cele din urmă candidatul PNL-PDL la alegerile prezidenţiale.

    Suporterii fostului ministru al justiţiei speră că apariţia Monicăi Macovei, justificată de faptul că parte din scorul PDL de la europarlamentare s-a datorat prezenţei ei pe listă şi pe afişe, ar pune probleme nu numai ambiţiilor lui Predoiu, ci şi ambiţiilor lui Cristian Diaconescu, candidatul PMP, dat fiind că ea ar putea drena în principal partea din electoratul PMP nemulţumită de însuşirea moştenirii “băsismului” de către Elena Udrea, dacă nu cumva şi părţi din bazinul electoral al dreptei pe care nu le-au convins personalităţile celorlalţi potenţiali candidaţi rămaşi fie practic, fie doar teoretic în cursă – Iohannis, Predoiu, Crin Antonescu sau Mihai-Răzvan Ungureanu.

    “O fac pentru România. Pentru că nu văd o soluţie care să asigure aceste lucruri, nu văd puterea şi determinarea care să asigure, de exemplu, menţinerea clară a României pe drumul euro-atlantic”, a afirmat Monica Macovei, făcând aluzie în special la faptul că noua Alianţă Creştin-Liberală ar fi preluat mai curând poziţia PNL de la referendumul din 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu decât poziţia PDL cu ocazia aceluiaşi referendum. “Cred că alianţele sunt bune dacă ajută dreapta şi ţara noastră. Dar nu cred în compromiterea valorilor noastre. Valorile în care noi, membrii PDL, credem şi pentru care am stat pe baricade de câte ori aceste valori au fost în pericol”, a sugerat Macovei.

    Mult mai radicală decât Monica Macovei în privinţa criticilor la adresa Alianţei Creştin-Liberale a fost însă Elena Udrea, lidera PMP, avantajată de faptul că, spre deosebire de Macovei, ea nu mai face parte de mult din PDL. “Astăzi este o zi neagră în istoria politică post-decembristă”, a susţinut Udrea. “Partidul celei mai mari speranţe şi celor mai mari victorii electorale, PDL, dispare! Noul proiect politic este născut din resentimente faţă de Preşedinte într-o măsură cel puţin egală cu USL. Din multe puncte de vedere, avem de-a face doar cu o variantă mai soft al proiectului girat de Dan Voiculescu în urmă cu trei ani şi jumătate”. În ceea ce îl priveşte pe Cristian Diaconescu, al cărui potenţial bazin electoral ar fi primul afectat de o candidatură a Monicăi Macovei, el a lăsat să se înţeleagă că dacă el nu intră în turul al doilea al prezidenţialelor, e posibil să nu mai vină deloc la vot.

  • ANALIZĂ privind alegerile prezidenţiale: În iulie, sondajele de opinie îl dau pe Ponta cu zece procente în faţa lui Iohannis

     Totuşi, potrivit sondajelor, diferenţa dintre cei doi scade în ipoteza unui tur doi în care Ponta şi Iohannis ar intra.

    În ceea ce priveşte măsurarea intenţiei de vot pentru Victor Ponta se observă existenţa unei diferenţe de 15 procente între cea mai optimistă şi cea mai pesimistă evaluare. Astfel, Victor Ponta este creditat cu 47% intenţie de vot în sondajul CURS, spre deosebire de 32% în sondajul IRSOP. INSCOP şi CSCI îl creditează pe premier cu procente apropiate: 41% – CSCI şi 40,5% – INSCOP.

    Spre deosebire de Ponta, Klaus Iohannis este creditat cu procente sensibil apropiate: 28% – CURS şi CSCI, 29% – INSCOP, 21% – IRSOP. Astfel, diferenţe între cea mai optimistă şi cea mai pesimistă evaluare în ceea ce îl priveşte pe Iohannis este de doar opt procente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Protocolul Alianţei Creştin Liberale PNL-PDL: Candidatul la prezidenţiale va avea însemnele celor două partide

     PNL şi PDL vor aproba sâmbătă protocolul de constituire a alianţei electorale pentru alegerile prezidenţiale, sub denumirea Alianţa Creştin Liberală PNL- PDL, în şedinţele Delegaţiei Permanente a PNL şi Convenţiei Naţionale a PDL.

    Documentul prevede denumirea alianţei, precum şi faptul că ”semnul electoral al alianţei este reprezentat de semnele electorale alăturate ale celor două partide sub care se află denumirea prescurtată a alianţei”.

    ”Obiectivul alianţei este participarea cu un candidat si un program electoral comun la alegerile prezidenţiale din anul 2014”, se mai arată în protocol.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alianţa electorală formată de PDL şi PNL pentru prezidenţiale se va numi Alianţa Creştin Liberală

     Anunţul a fost făcut de către preşedintele PNL, Klaus Iohannis, la finalul unei şedinţe a liderilor celor două partide, desfăşurate marţi la sediul din Aleea Modrogan 1.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elena Udrea: Mai rămâne să avem o femeie prim-ministru şi chiar preşedinte al României

    Udrea a participat la Congresul Femeilor Populare de la Sinaia, unde printre invitaţi s-a aflat şi preşedintele Traian Băsescu, “politicianul căruia i se datorează carierele de top ale multor femei în politică”, conform Elenei Udrea.

    Ea şi-a amintit de vremurile în care a intrat în politică, “atunci când modelul feminin era încă inspirat dinainte de 1989: haine cu două numere mai mari, cenuşii, pantofi fără toc, neapărat părul prins în coc iar ochelarii de vedere, chiar falşi, reprezantau un atu”.

    Mentalitatea referitoare la femeile de carieră a evoluat însă mult în ultimii ani, consideră Elena Udrea, adăugând că ea a avut “o contribuţie evidentă de forţare a acestei evoluţii” şi că rezultatele obţinute până acum o fac să spună că “a meritat tot ce am suportat”. În opinia ei, “de succesul nostru, al celor care ne-am asumat cariere publice, depinde implicarea tot mai mare a femeilor în politică şi prezenţa lor în funcţii cheie în toate domeniile”.

    “Avem deja o femeie preşedinte de partid – mai rămâne să avem o femeie prim-ministru şi chiar preşedinte al României”, crede Udrea, adăugând însă un sfat pentru colegele  sale: “Ca o femeie care a stat toată viaţa pe picioarele ei, le-am spus că pentru aceasta, este nevoie să îşi câştige independenţa financiară. Atât în viaţa privată, cât şi în interiorul partidului”.

  • Ponta: Foarte probabil, pe 1 august voi anunţa intenţia de a candida la Preşedinţie

     “Foarte probabil, pe 1 august voi anunţa intenţia de a candida”, a spus Ponta, la DC News.

    Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus că la reuniunea informală de la Orăştie a liderilor PSD le-a spus colegilor că dacă există sprijinul lor, el este pregătit pentru o candidatură la Preşedinţie, menţionând că nu au existat presiuni pentru a candida, iar la 1 august va avea loc Consiliul Naţional.

    Ponta a mai spus, luni, că după 10 septembrie va avea loc Congresul PSD. El a menţionat că cei care doresc să candideze la Preşedinţie vor putea anunţa acest lucru la reuniunea din 1 august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro