Stelistii au dat autografe si s-au intretinut cu fanii.
Berea Steaua este produsa in Uniunea Europeana si exista in doua
variante: cu alcool si fara alcool. Linia de productie are o
capacitate de 70.000 de doze pe ora si, potrivit directorului de
marketing al Steaua, Bobby Durbac, berea cu numele clubului din
Ghencea “are deja foarte mult succes”.
Lansarea berii Steaua face parte din strategia clubului de a
strange relatiile cu fanii prin lansarea de produse alimentare de
larg consum. Pana acum, au mai fost lansate vinul si cola
Steaua.
Presedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argaseala, declara cu ocazia
lansarii ca “produsul de astazi se afla in programul nostru de mai
multa vreme”. Argaseala a adaugat ca “vor mai fi si alte
evenimente; cred ca este bine sa ne bucuram suporterii si romanii
cu astfel de produse, care poarta emblema Steaua”. In opinia lui, o
astfel de actiune este “comparabila cu a marilor cluburi din
Europa”.
Berea Steaua intra in lupta pe un segment aglomerat, ocupat de
marci puternice, care pe parcursul ultimului an si jumatate s-a
redus cu circa un sfert in valoare. Pe piata berii, care are o
valoare anuala de circa 800 de milioane de euro, cele mai mari
vanzari le inregistreaza companiile Ursus Breweries, Heineken,
Bergenbier si United Romanian Breweries Bereprod (imbuteliatorul
marcilor Tuborg si Carlsberg).