Prima la mana: remarcabil corul suparatilor de prevederile
proiectului de Cod al muncii propus de Consiliul Investitorilor
Straini. Patronatele si sindicatele, doua entitati care ar trebui
sa fie ca apa si uleiul, l-au contestat la unison, deranjati, daca
e sa credem declaratiile oficiale, fie de prevederi, fie de modul
in care proiectul a fost promovat. Guvernul, in buna traditie a
politicianului roman, s-a dezis prompt: nu este proiectul nostru,
vom analiza, vom studia, vom infiinta, formularile obisnuite cu
care in Romania sunt bagate sub pres problemele reale.
Doi la mana: am inceput sa citesc memoriile lui Jérôme Kerviel,
traderul condamnat la inceputul lunii octombrie la cinci ani de
inchisoare pentru ca a prejudiciat grupul Societe Generale cu 4,9
miliarde de euro. Un interviu al aceluiasi Kerviel din publicatia
germana Der Spiegel mi-a oferit ceva amanunte suplimentare despre
istoria omului care trebuie sa inapoieze bancii 4,9 miliarde de
euro (cum are salariul de 2.300 de euro, ar avea nevoie de 177.000
de ani pentru a-si plati datoria).
Sa punem toate cele de mai sus in shaker si sa amestecam: X face
ceva. Y beneficiaza de ceva-ul acela; mai tarziu Y vrea mai mult si
gaseste caile necesare pentru a-l determina pe X sa-i ofere mai
mult. X incearca, de multe ori reuseste. X greseste, Y devine rapid
frustrat, actioneaza. X la puterea 33 plateste. Ecuatia se aplica
si in primul si in al doilea caz.
Sa explic: pot accepta ideea ca investitorii straini, bine
organizati, actioneaza prin proiectul de Cod al muncii pentru
transformarea Romaniei intr-un lagar de munca. Ei vor sa nu aiba
mare bataie de cap cu angajatii, sa castige bine si sa plateasca
taxe reduse – si vor face, firesc, tot ce le sta in putinta pentru
a obtine toate acestea, pentru ca au banii fara de care Romania nu
ar mai insemna chiar nimic in lume. Asa ca pot solicita modificari
legislative. Nemultumirea patronatelor si a sindicatelor insa nu ma
convinge, desi aparent este condusa de intentii cat se poate de
onorabile, de grija pentru poporeanul uvrier.
Cred ca mai degraba in strafundurile demersurilor lor nu-i vorba
de uvrier, ci de pastrarea unor privilegii. De 20 de ani orice
analist economic vorbeste de productivitatea scazuta din Romania,
de piata neagra a fortei de munca, de atragerea investitiilor. De
20 de ani Romania are nevoie de bani, de locuri de munca, de
competente, de un sistem de invatamant care sa ofere specialistii
de care economia si companiile au nevoie. De 20 de ani baltim intre
intentii si promisiuni, iar cand cineva incearca sa ne forteze
cumva mana, ne suparam, ne burzuluim, ba ne lepadam si spunem ca o
sa facem si o sa dregem. Nu cred ca un investitor ar renunta la
angajatii corecti si productivi, cel putin asa spune teoria, ci ar
cauta mijloace prin care sa-l motiveze. Unde s-ar putea ajunge?
Pai sa-l luam pe Kerviel. Judecatorul a ajuns la concluzia ca a
manipulat date si tranzactii, iar seful bancii l-a caracterizat
drept un terorist. Pe de alta parte, tanarul de 33 de ani spune ca
a folosit metodele pe care le-a invatat ca angajat al bancii. Ca
supraveghetorul sau a deconectat sistemul de alerta care reactiona
la depasirea unui prag de expunere de 125 de milioane de euro. Ca
pentru a investi 150 de milioane de euro este de ajuns numai o
secunda si alte patru secunde pentru a juca un miliard de euro. Nu
intru in zona cu cine si ce a stiut si cine si ce a sustinut la
tribunal. Kerviel a fost o parte a unui angrenaj economic si
financiar care s-a invartit din ce in ce mai repede si care s-a
defectat in 2008; cine plateste?
Undeva la mijloc intre relaxarea din actualul Cod romanesc al
muncii si patimile lui Kerviel, dar si intre supararea patronatelor
si a sindicatelor din Romania si dorintele investitorilor straini
este o relatie corecta intre angajati si angajatori. Propunerile
investitorilor trebuie ascultate si modificarea Codului muncii
poate fi facuta, dupa discutii si negocieri intre toti cei
implicati, nu numai intre patronate care cred ca pot rezolva
problemele Romaniei impozitand jucatorii de poker online, sindicate
lipsite de reprezentativitate si guvernanti indecisi (e un
eufemism).
Romania are nevoie de masuri mult mai dure decat chiar
solicitarile investitorilor straini, masuri care sa elimine
imobilismul, superficialitatea si hotia. Nu exista aici buni si
rai, curati si murdari sau cinstiti si hoti la modul absolut. Daca
nu ne plac pretentiile investitorilor straini, sa facem locuri de
munca cu banii si inteligenta poporului roman. Credem ca unii ne
muncesc prea rau, sa-i concuram folosind elanurile noastre
lucrative si obtinand rezultate mai bune.
Dar sa nu ne burzuluim aiurea si gratuit, pentru ca cineva, X la
puterea 33, va plati mereu.