Tag: europa

  • Cea mai mare tranzacţie din serviciile medicale private: „Regina Maria“ a trecut în mâinile fondului de investiţii Mid Europa Partners. Ce înseamnă asta

    Valoarea investiţiei nu a fost făcută publică, însă, potrivit estimărilor din piaţă, aceasta depăşeşte 100 mil. euro.

    Fondul de investiţii Mid Europa Partners a cumpărat în totalitate re­ţeaua de clinici şi spitale Regina Maria, în cea mai mare tranzacţie din industria locală a serviciilor medicale private. Valoarea investiţiei nu a fost făcută publică, însă, potrivit estimărilor din piaţă, aceasta depăşeşte 100 mil. euro.

  • Această ţară din Europa are nevoie disperată de imigranţi pentru a le ocupa locurile de muncă

    Populaţia nativă este de ani buni în scădere, iar forţa de muncă devine astfel insuficientă. Este situaţia cu care se confrunta una dintre cele mai bogate ţări din Europa şi care, în anii următori, poate deveni o alternativă pentru europenii care nu îşi mai găsesc un loc de muncă în propria ţară.

    Specialiştii confirmă cu cifre această tendinţă. În numai 6 luni, din ianuarie în iunie, numărul imigranţilor din această ţară a crescut de la 11.200 la 16.800, astfel că tendinţa este ca străinii să ocupe pe viitor locurile de muncă.  

    Această ţară din Europa are nevoie disperată de imigranţi pentru a le ocupa locurile de muncă

  • RINF deschide un nou birou la Berlin

    RINF, una dintre cele mai importante companiiromâneşti din domeniul IT&C, ce oferă servicii specializate în dezvoltarede software, consultanţă şi  suport multilingvistic,  îşi  continuă planul  deextindere  pe  plan  internaţional  şi  deschide  un  nou  sediu  la  Berlin,consolidând  astfel  statutul  de  companie  internaţională  fondată  înRomânia.

    După două luni de la deschiderea biroului din Marea Britanie, RINF bifeazăurmătorul pas în planul de extindere la nivel global pe segmentul IT&C şiinagurează  un  nou  sediu  în  capitala  Germaniei.  Cu  toate  că  este  ocompanie  tânără,  RINF  a  câştigat  rapid  recunoaştere  internaţională,expansiunea rapidă în Europa atestând acest fapt. Extinderea companieila  nivel  internaţional  demonstrează  excelenţa  specialiştilor  români  îndomeniul IT.  Astfel, doar între 2008 şi 2012, proiectele de outsourcing dinRomânia au generat peste 13.476 locuri de muncă.

    Această  dezvoltare  se  datorează  faptului  că  industria  de  IT&C  dinRomânia, la nivel de outsourcing este cotata pe locul 9 la nivel mondial,având tendinţă ascendentă. Acest lucru este relevat şi de studiul realizatde CEEOA (Asociatia de Outsourcing din Europa Centrală şi  de Est), iarRINF este una dintre companiile de top ce pun România pe hartă, în ceeace priveşte calitatea acestor servicii. Proiectele RINF sunt focusate pe trei arii de compentenţă: platforme cloudcare utilizează arhitecturi  elastice, integrări  crossplatform sau hawdare-software şi suport multilingvistic pentru utilizatori. Aceste elemente suntrelevante  pentru  companiile  care  avansează  în  programele  proprii  dedigitizare în căutarea acelei flexibilităţi care să le permită să preîntâmpineschimbările disruptive din piaţă.

    Odată cu extinderea portofoliului de clienţi, RINF îşi va mări de asemeneaşi echipa, iar sediul central se va reloca, la începutul anului 2016, în unadintre  cele  mai  moderne  clădiri  de  birouri  din  Bucureşti,  Green  CourtBucharest, ocupând o suprafaţă totală de 1843.8 mp.

  • Povestea lui Stelios Haji-Ioannou, fondatorul easyJet

    Haji-Ioannou s-a născut în anul 1967, în Atena, fiind al doilea dintre cei trei copii ai familiei sale. A obţinut o diplomă în economie la London School of Economics şi un master în transport, comerţ şi finanţe de la Cass Business School.

    Stelios şi-a început cariera devreme, la 21 de ani, când s-a implicat în afacerea de transporturi maritime a tatălui său. La împlinirea vârstei de 25 de ani, el a primit de la părinţi 30 milioane de lire sterline pentru a-şi deschide propria companie, Stelmar Shipping, pe acelaşi segment de business, pe care a vândut-o în 2005 cu 1,3 miliarde de dolari.

    Afacerea ce i-a conferit un nume cunoscut în business a fost înfiinţarea companiei aeriene low cost easyJet, în 1995, când avea 28 de ani, companie ce a căpătat o mare notorietate în domeniul transportului aerian. Strategia sa a constat în stabilirea unor tarife foarte scăzute pentru a atrage clienţi care nu şi-ar fi permis să călătorească cu avionul din cauza preţurilor mari. În 2000, easyJet a fost parţial listată la bursa din Londra, însă Haji-Ioannou împreună cu familia sa au rămas principalii acţionari. Astăzi, easyJet este una dintre cele mai mari companii de transport aerian low cost la nivel european, cu o flotă de 217 avioane, ce transportă peste 60 de milioane de pasageri anual.

    În completarea acestui segment de business, Stelios şi-a extins investiţiile spre domenii precum călătoriile sau timpul liber, cu scopul de a oferi clienţilor săi servicii de transport, cazare, masă şi relaxare la preţuri reduse. Astfel, antreprenorul şi-a dezvoltat afacerea înfiinţând easyGroup, care deţine licenţele numeroaselor braduri ”easy”, inclusiv linia aeriană.

    El deţine şi o fundaţie de caritate, Fundaţia Filantropică Stelios, care sprijină educaţia, precum şi iniţiativele antreprenoriale şi de mediu prin furnizarea de finanţare şi consultanţă în Marea Britanie, Grecia şi Cipru. De asemenea, sponsorizează premii anuale în bani pentru antreprenori din aceleaşi trei state.

    Haji-Ioannou este membru al New Enterprise Council, un grup înfiinţat pentru a consilia Partidul Conservator din Marea Britanie privind politca de afaceri. El a ţinut, însă, să afirme că această apartenenţă nu reflectă nicio afiliere politică.

    În 2006, la vârsta de 39 de ani, Stelios Haji-Ioannou a primit rangul de cavaler de la Regina Elisabeta a II-a pentru servicii de antreprenoriat, iar din 2009 el este consul general onorific al Republicii Cipru în principatul Monaco, acolo unde locuieşte în prezent.

  • Lecţiile istoriei pe care creditorii le uită: „Miracolul“ Germaniei a fost posibil doar după ce Europa a iertat-o de datorii

    În urmă cu şase decenii, un acord pentru anularea a jumătate din da­toriile postbelice germane a ajutat Germania să devină o economie puternică şi Europa răvăşită de război să intre într-o perioadă prelungită de prosperitate.

    O clauză a acordului de la Londra din 1953 prevedea că Germania nu-şi va plăti restul de datorii decât atunci când va avea cu ce şi nu prin datorii noi, iar creditorii au fost încurajaţi să cumpere exporturile germane pentru a se asigura că îşi primesc bani înapoi. În 2015, Grecia a cerut doar iertarea datoriei, dar a fost refuzată.

    Citiţi mai mult aici.

  • Tânărul care vă oferă posibilitatea de a vă construi propriul televizor. Sau laptop. Sau orice aparat electronic

    La începutul lunii iulie proiectul Visionbot, un robot creat de studenţii  Ionuţ Budişteanu şi Ane Mari Androniceanu, a obţinut CISCO Systems Technopreneurship Award, în cadrul concursului European Enterprise Challenge 2015. Ionuţ Budişteanu este, la doar 21 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi tineri din lume, care a câştigat premii atât în Europa cât şi în Statele Unite, iar invenţiile sale au ajuns pe paginile celor mai importante reviste din lume. Acum vrea să ofere oamenilor posibilitatea să îşi construiască singuri, cu ajutorul Visionbot, propriile aparate electronice, de exemplu televizorul.

    Cel mai recent proiect al lui Ionuţ Budişteanu, VisionBot, este un robot de asamblare a produselor electronice. Ideea i-a venit în timp ce căuta o companie care să îi producă piese pentru maşina autonomă. „Anul trecut am încercat să colaborez cu trei fabrici din Shenzhen pentru a produce sistemul Lidar de la maşina fără şofer într-un volum de 200-300 de bucăţi. Pentru mine era o investiţie uriaşă, în jur de 40.000 de euro, dar am fost refuzat pentru motivul că este un volum nesemnificativ pentru ei”, povesteşte tânărul antreprenor. „Ulterior, noi am dorit achiziţionarea roboţilor de asamblare a produselor electronice, dar aceştia costă foarte mult, pot ajunge şi la costuri de peste 100.000 de dolari. Aşa că am căutat informaţii despre cum funcţionează şi ne-a venit ideea de a folosi tehnologia de la imprimantele 3D pentru a realiza roboţi de asamblare a plăcilor electronice. Există milioane de ingineri în electronică, inventatori, start-up-uri şi companii mici şi mijlocii care se lovesc de problema de a transforma un prototip electronic într-un produs. Noi încercăm să oferim o soluţie integrată de asamblare a dispozitivelor electronice acasă sau în propriul garaj.”

    ÎN 2013, IONUŢ BUDIŞTEANU A PARTICIPAT LA INTEL INTERNATIONAL SCIENCE AND ENGINEERING FAIR (ISEF) cu un proiect al unei maşini care se conduce singură. Deşi nu era ceva neapărat nou, audienţa a fost captivată de modul în care un tânăr de 19 ani a reuşit să dezvolte un concept similar cu cel lansat de Google, la un preţ mult mai mic. Maşina autonomă gândită de Budişteanu ar fi costat 4.000 de dolari; prototipul Google are un preţ de aproape 100.000 de dolari.  În loc să se folosească de sistemul Lidar (responsabil de detectarea obstacolelor din trafic), Ionuţ Budişteanu a folosit patru laptopuri şi o cameră pentru a analiza traficul şi a detecta obiectele din apropiere. Această metodă i-a convins pe membrii juriului să îi acorde marele premiu Gordon E. Moore şi un cec în valoare de 75.000 de dolari. A urmat recunoaşterea internaţională, Budişteanu fiind numit de către revista Time unul dintre cei mai influenţi adolescenţi din lume.

    PROIECTUL VISIONBOT A ÎNCEPUT ÎN AUGUST 2014, iar dezvoltarea prototipului a început în noiembrie. Investiţia de până acum a fost relativ mică, iar Budişteanu preferă să nu apeleze la finanţări. “Până acum am investit în jur de 1.500 de dolari pentru a realiza primul prototip. Acum lucrăm la a finaliza cel de‑al doilea prototip. De asemenea, luna aceasta o să achiziţionăm şi echipamentele necesare ce ne vor permite să producem roboţii VisionBot într-un volum mai mare. Investiţia nu o să fie mare, până în 5.000 de dolari. Am primit şi oferte de investiţii, dar am încercat să stăm independenţi şi cât mai departe de investitori. Cel mai important lucru este că la fiecare 2-3 zile primim câte un e-mail de la cineva care doreşte să îl cumpere. Succesul de până acum ne-a forţat şi ne-a dat încrederea să mergem mai departe.”

    Primele prezentări publice au adus şi primele premii: VisionBot a câştigat premiul pentru impact social în cadrul Impact Hub Bucureşti, premiul Junior Achievement şi un cec de 10.000 de euro din partea Hyundai, pentru ca ulterior să obţină CISCO Systems Technopreneurship Award. Compania BIT Technologies, fondată de Budişteanu, a primit invitaţii în cadrul unor evenimente din San Francisco şi Silicon Valley. „Dacă imprimantele 3D au început o revoluţie în prototipare, credem că VisionBot poate crea o revoluţie în domeniul automatizării şi producţiei electronice industriale.  Potenţialul este foarte mare. Există câteva milioane, chiar şi zeci de milioane de potenţiali cumpărători. Orice produs electronic cu care interacţionăm, telefon mobil, laptop, calculator, aparatură electronică dintr-o maşină, televizorul, sunt produse în fabrici uriaşe. Aceste fabrici au costat zeci, sute de milioane de dolari. Noi încercăm să oferim posibilitatea oricui să îşi asambleze acasă propriile produse electronice cu o investiţie de până în 3.000 de dolari.”

     

  • Ce trebuie să facă Grecia în schimbul ajutorului internaţional. Condiţiile sunt extrem de dure

    Liderii zonei euro au spus că Grecia va primi până la 86 de miliarde de euro, pe parcursul a trei ani, cu condiţia ca Tsipras să respecte un calendar strict de măsuri.

    VEZI AICI CE TREBUIE SĂ FACĂ GRECIA ÎN SCHIMBUL AJUTORULUI INTERNAŢIONAL

  • Top 10 cele mai frumoase fotografii din Europa postate pe Instagram

    Cu peste 300 de milioane de utilizatori, Instagram a devenit platforma preferată a globetrotter-ilor din toată lumea. Ultimele statistici furnizate de reprezentanţii Instagram arată că reţeaua de socializare foto a crescut cu 50% în mai puţin de un an. Conform aceloraşi rapoarte, 70 de milioane de fotografii sunt publicate în fiecare zi, iar numărul acestora e în creştere.

    În contextul popularităţii în creştere a Instagram, Business Insider a alcătuit un top al celor mai frumoase peisaje din Europa publicate de utilizatori. Germania, Danemarca sau Italia sunt doar cateva dintre ţările care i-au impresionat pe redactorii cunoscutului site.

    Castelul Neuschwanstein, Germania

    Acest castel impresionant a fost construit în 1869 pentru regele Ludwig al II-lea. Scrierile istorice consemnează că acesta şi-a petrecut doar 11 nopţi acolo.


    Lacul Bled, Slovenia

    Lacul Blend e deseori indexat de către ghidurile turistice drept unul dintre cele mai frumoase lacuri din Europa. E vizitat anual de cateva sute de mii de turişti.

    Copenhaga, Danemarca

    Copenhaga apare deseori în topurile oraşelor care au cei mai fericiţi locuitori. Potrivit Business Insider, frumuseţea peisajelor din această ţară ar putea fi una dintre explicaţiile stării de spirit a danezilor.

    Riomaggiore, Italia

    Această porţiune din Riomaggiore face parte din patrimoniul UNESCO şi a apărut iniţial din necesitate. Mai precis, pentru ca localnicii să poată cultiva viţă de vie fără a mai trăi permanent cu teama că vor fi atacţi de piraţi.


    Plaja Ksamil, Albania

    Business Inisder notează că plaja Ksamil e una dintre cele mai frumoase din Europa, dar şi una dintre cele mai necunoscute.

    Giverny, Franţa

    Giverny a fost unul dintre locurile preferate ale lui Monet. Pictorul obişnuia să meargă aici pentru a se odihni şi, uneori, pentru a picta.

    Berat, Albania

    Berat face parte din patriomoniul UNESCO şi e cunoscut drept “oraşul ferestrelor”.

    St. Petersburg, Rusia

    Potrivit Business Insider, vechile clădiri sunt piesele de rezistenţă ale oraşului fondat de ţarul Petru cel Mare, în 1703.

    Beynac-et-Cazenac, Franţa

    Acest oraşel încantător e situat în sud-vestul Franţei şi a fost catalogat drept unul dintre “Les plus beaux villages de France” (cele mai frumoase oraşe ale Franţei, n.r.)

    Preikestolen, Norvegia

    Cu o înălţime de 604 metri, locul din fotografie e unul dintre locurile preferate ale turiştilor.

     

     

  • Dalai Lama, aflat în Germania, cere Europei să rămână unită în faţa crizei legate de bani

    La începutul unei vizite de trei zile în landul german Hessa, liderul spiritual tibetan a făcut apel la Europa duminică să nu uite de unitate în faţa banilor. Uniunea Europeană poate fi un model pentru alte continente, ca Africa sau Asia, a adăugat el.

    UE a pus capăt conflictului îndelungat dintre Franţa şi Germania şi a condus la o prietenie în condiţii de siguranţă. Conflictele pot fi soluţionate doar prin dialog. Pentru acest lucru, este necesară conştientizarea faptului că toate cele şapte miliarde de oameni din lume sunt egali, a precizat Dalai Lama.

    Motivul oficial al vizitei lui Dalai Lama, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, este sărbătorirea zilei sale de naştere, pe 6 iulie.

    Dalai Lama a vizitat landul Hessa de mai multe ori şi este prieten cu fostul premier al landului Roland Koch de zeci de ani.

    Liderul spiritual tibetan urmează să rămână în Hessa până marţi şi are programate întâlniri cu actualul premier, Volker Bouffier, şi cu membri ai Parlamentului landului.

  • Un număr de 17 state europene, inclusiv România, discută un plan pentru infrastructura energiei

    Decizia urmează să fie luată la o reuniune a miniştrilor de profil la Dubrovnik, Croaţia, la care va participa vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu uniunea energetică, Maros Sefcovic, relatează Bloomberg.

    Statele membre UE participante sunt Austria, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Ungaria, Italia, România, Slovenia şi Slovacia. Din afara UE participă Serbia, Albania, Bosnia şi Herzegovina, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Kosovo, Muntenegru, Republica Moldova şi Ucraina.

    Criza din Ucraina şi decizia din decembrie a Rusiei a a renunţa la proiectul South Stream au şocat multe state europene, din Austria până în Bulgaria.

    Comisia Europeană vrea să încurajeze colaborarea între state pentru protejarea aprovizionării cu energie.

    Rusia asigură 27% din necesarul de gaze al Europei.

    “Pe piaţă există încă blocaje şi constrângeri considerabile, care fac dificilă trecerea la surse alternative de aprovizionare şi reducerea dependenţei de Rusia”, a declarat Emily Stromquist, analist în domeniul energiei lainstitutul de cercetări Eurasia în Londra.

    Comisarul Miguel Arias Canete, însărcinat cu probleme de climă şi energie, va participa la rândul său la discuţiile care vor porni de la o strategie anunţată în februarie.

    Europa de Sud-Est este un element vital al discuţiilor politice de diversificare a furnizorilor de energie. Statele din regiune sunt situate între pieţele mari consumatoare de energie din vestul Europei şi zăcămintele de gaze de la Marea Caspică deţinute de Kazahstan, Turkmenistan şi Azerbaidjan.

    Anul viitor, un consorţiu care include grupurile BP şi Statoil urmează să înceapă lucrările la Conducta Trans-Adriatică, prin care vor putea fi livrate gaze în Italia, Grecia, Albania şi Bulgaria.

    Prin conducta South Stream la care Rusia a renunţat ar fi fost livrate gaze pe sub Marea Neagră, către Europa.

    Alternativa Rusiei la South Stream este construcţia unei conducte spre Turcia şi Grecia.

    Strategia UE este ca livrările de gaze să fie mai flexibile prin construcţia de noi conducte în sud-estul Europei, care să aibă capacitatea de inversare a fluxului.

    Oficialii Comisiei au propus formarea unui grup de miniştri care să discute îmbunătăţirea infrastructurii de gaze la două luni după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anulat proiectul South Stream.

    Mai multe proiecte sunt deja în faza de proiectare. Operatorul slovac de conducte Eustream are un plan de construcţie a conductei de gaze Eastring, din Slovacia până în sud-estul Europei, prin România. Conducta va fi conectată la Turcia via Bulgaria, a declarat în acest an premierul slovak Robert Fico.

    Mai multe ţări vor “un coridor vertical de gaze”, care ar conecta România, Bulgaria şi Grecia. Proiectul ar implica construcţia de tronsoane inter-conectoare între Bulgaria şi Grecia şi România şi Bulgaria.

    Miniştrii participanţi la reuniunea de la Dubrovnik vor alege mai multe proiecte de infrastructură care trebuie accelerate. Proiectele ar putea fi eligibile pentru finanţare din partea Băncii Europene pentru Investiţii, Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi UE.

    Investitorii speră că oficialii vor lua decizii concrete şi vor stabili termene concrete, a spus Stromquist. Ea a arătat că aceste proiecte nu sunt foarte costisitoare, dar impactul lor este considerabil, prin îmbunătăţirea concurenţei şi reducerea dependenţei de Rusia.