Tag: deschidere

  • Trei măsuri care ar creşte economia cu 5% de la Marian Dinu, 
DLA Piper Dinu SCA

    1. Creşterea economică poate veni din efectul cumulat al unor investiţii străine mai susţinute decât în anii de criză şi dezvoltarea antreprenoriatului local. În acest sens, este importantă crearea unei economii deschise şi flexibile.

    2. Statul ar trebui să ia toate măsurile pentru a debirocratiza administraţia, a simplifica în continuare fiscalitatea, a face foarte simplu pentru oricine vrea să se apuce de o afacere să navigheze hăţişul administrativ. Un antreprenor are destul de furcă în gestionarea afacerii propriu-zise şi nu are nevoie de piedici administrative suplimentare.

    3. Sistemul de educaţie ar trebui şi el să fie reorientat, pe de o parte prin stimularea învăţământului vocaţional şi pe de altă parte prin încurajarea tinerilor să gândească antreprenorial.
     

  • Lidl deschide două magazine săptămâna viitoare, în Bucureşti şi Craiova. Câte magazine va deschide în acest an

     Magazinul din Capitală este situat pe bulevardul Theodor Pallady din sectorul 3, iar cel din Craiova pe strada Maramureş.

    De la începutul anului, retailerul a deschis alte cinci magazine noi, în Iaşi, Arad, Bucureşti, Popeşti Leordeni şi Timişoara, a schimbat locaţia unui magazin din Târgu Mureş şi a închis o unitate din Drobeta Turnu Severin.

    Compania a anunţat pentru acest an 15 deschideri noi.

    Lidl a intrat pe piaţa locală în 2010, când a preluat de la grupul Tengelmann cele aproximativ 100 de magazine de discount Plus.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cupa Mondială din Brazilia: LISTA liderilor mondiali care vor asista la ceremonia de deschidere

     În tribuna oficială se vor afla, la Arena Corinthians din Sao Paulo, şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi preşedintele FIFA, Joseph Blatter.

    În total, 21 de preşedinţi, şefi de guvern şi capete încoronate se vor afla în Brazilia pentru Cupa Mondială, între care şi liderul rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel şi prinţul Albert de Monaco.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FC Dinamo, în INSOLVENŢĂ. Tribunalul Bucureşti a admis cererea societăţii care administrează clubul

     “Admite cererea debitorului  FC Dinamo 1948. Deschide procedura generală a insolvenţei. Termen pentru continuarea procedurii la 10.09.2014. Desemnează administrator judiciar pe CII Dascăl Cătălin Andrei care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 raportat la art. 49 al.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu o remuneraţie de 1500 lei din averea debitorului.”, se arată în soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

    Miercuri a avut loc al doilea termen în dosarul înregistrat la 13 mai, la Tribunalul Bucureşti, prin care clubul condus de Ionuţ Negoiţă solicita deschiderea procedurii de insolvenţă.

    FC Dinamo este al şaselea club de Liga I care solicită intrarea în insolvenţă în ultimii doi ani, după FC Rapid, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi şi FC Vaslui.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea lui John Willard Marriott, fondatorul lanţului hotelier ce îi poartă numele

    Marriott s-a născut în apropierea oraşului american Ogden din Utah. A crescut, alături de încă şapte fraţi, la ferma familiei sale. La 13 ani, Marriott a început să cultive salată pe câţiva acri ai fermei, angrenându-i şi pe fraţii săi în această activitate.

    Recolta i-a adus 2.000 de dolari, pe care Marriott i-a oferit imediat tatălui său. I-a câştigat astfel încrederea, iar el i-a oferit din ce în ce mai multe responsabilităţi în gestionarea fermei. Spre exemplu, când avea doar 14 ani, a fost trimis cu 3.000 de oi într-un vagon spre San Franscico. La 19 ani, a început să fie din ce în ce mai implicat în activităţile bisericii, parte a îndatoririlor date de faptul că provenea dintr-o familie de mormoni. O misiune religioasă în New England, în care a trecut şi prin Washington D.C., i-a dat ideea pe baza căreia avea să îşi construiască afacerea: a văzut un cărucior încărcat cu îngheţată şi sucuri, devorate în câteva minute de trecătorii însetaţi din cauza caniculei.

    A realizat şi că pentru a-şi fonda o afacere similară are nevoie şi de studii, prin urmare şi-a luat diplomele în urma absolvirii Webber College, în 1923, şi, trei ani mai târziu, Universitatea din Utah. În 1927 a câştigat franciza pentru berea A&W Root pentru Washington, Baltimore (Maryland) şi Richmond (Virginia) şi s-a mutat în Washington, unde a deschis, împreună cu partenerul său de afaceri, Hugh Colton, un stand în care vindea berea A&W. Au investit aproximativ 6.000 de dolari în echipamente şi pentru închirierea spaţiului pentru operaţiunile lor. Odată cu apropierea sezonului rece şi cu introducerea mâncării mexicane în meniu, Marriott a transformat standul într-un restaurant de familie care a devenit ulterior popular.

    În 1928 a deschis primul drive-in aflat la estul fluviului Mississippi, iar în 1929 toate afacerile sale s-au reunit sub umbrela Hot Shoppes Inc. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, afacerea a crescut pe seama managementului serviciilor de food din centrele de apărare şi clădirile guvernamentele precum Trezoreria SUA. În 1935 a fost diagnosticat cu cancer malign şi noduli limfatici şi i s-a dat de trăit mai puţin de un an. A supravieţuit însă mai bine de jumătate de secol, perioadă în care lanţul său de restaurante a crescut, iar compania a fost listată la bursă, în 1953.

    Patru ani mai târziu, a extins afacerea în zona hotelurilor prin deschiderea primului hotel Marriott – un motel la vremea respectivă –, Twin Bridges Motor Hotel în Arlington, Virginia. Compania a devenit Marriott Inc. în 1967, iar un an mai târziu în cadrul acesteia au fost integrate şi lanţurile Big Boy şi Roy Rogers. Pe parcursul anilor, compania s-a extins în mai multe domenii, Marriott inventând chiar şi serviciile de catering pe durata zborurilor, segment care continuă să fie şi o parte importantă a afacerilor companiei. A fost un muncitor energic, cunoscut pentru faptul că prefera să îşi gestioneze afacerile în defavoarea odihnei.

    Chiar şi după ce afacerea companiei a crescut suficient de mult încât să includă sute de restaurante şi hoteluri, Marriott verifica personal fiecare întreprindere de cel puţin patru ori pe an. Pe parcursul vieţii, a menţinut chiar şi relaţii de business cu influenţi oameni de afaceri ai perioadei. Unul dintre asociaţii săi a fost George W. Romney, tatăl lui Willard Mitt Romney, candidat la preşedinţia Americii în 2012. Prenumele lui Mitt Romney, Willard, a fost inspirat de omul de afaceri. După moartea sa, în 1985, afacerea a fost preluată de cei doi fii, Bill Marriott Jr. şi Richard Marriott.

  • Românul care şi-a făcut birou în mijlocul unui spa. Are saună, piscină şi jacuzzi la dispoziţie în fiecare zi

    La spa te simţi de milioane. Dar când conduci spa-ul şi acesta aduce milioane, te simţi şi mai bine.

    Conduce un centru spa de 3.000 de metri pătraţi şi merge o singură dată pe lună la masaj, deşi este prezent de duminică până vineri în biroul aflat la doar câţiva metri de spa‑ul pe care îl administrează.

    Dragoş Penca, 38 de ani, a acceptat să se ocupe în 2010 de deschiderea centrului Orhideea Spa din cadrul complexului rezidenţial Orhideea Gardens, dezvoltat de omul de afaceri Daniel Piţurlea. Investiţia în spa s-a ridicat la circa 3,5 milioane de euro. Decizia de a dezvolta centrul spa a venit la scurt timp după ce a vândut acţiunile pe care le deţinea la agenţia de turism online Paravion către fondul de investiţii spaniol GED.

    „Avem lunar 4.500-5.000 de clienţi la spa. Sunt două categorii de clienţi, cei care sunt membri, 850-900 de persoane, care plătesc o taxă de membru 350 de euro anual individual (la care se adaugă taxa de abonament – n. red.) şi 500 de euro pe familie (soţ, soţie, bonă, copii) şi cei care nu sunt membri. Cei mai mulţi sunt corporatişti“, spune Dragoş Penca. Profilul clientului de spa se referă la persoane cu vârstă cuprinsă între 35 şi 40 de ani, care au grijă de sănătatea lor, cu studii universitare şi postuniversitare, cu salarii între 600 şi 1.200 de euro în general. „Înainte de-a intra la terapii li se fac fişe de anamneză, pentru ca terapeutul să ştie ce afecţiuni au“, spune el.

    Anul trecut centrul spa Orhideea avut venituri de 800.000 de euro, iar în acest an se aşteaptă un milion de euro. „În cazul spa-urilor există creşterea organică pe care ţi-o dă vechimea pe piaţă şi creşterea adusă de reclama făcută de la om la om. Noi vom avea o creştere organică de 20% în acest an“, spune el, care coordonează o echipă de 40 de angajaţi. Deşi este prezent la birou de duminică până vineri, când spa-ul este deschis, Penca spune că beneficiază prea rar personal de serviciile spa-ului, în restul timpului asigurându-se că sunt fericiţi clienţii: „Serviciile de calitate nu se pot realiza decât dacă eşti prezent, nu poţi să delegi calitatea“.

    Aproape 70% din clienţii care intră în centrul spa vin pentru „tratamente relaxante“, după cum spune Dragoş Penca, vin să prevină, „în loc să se ducă la spital, care inhibă relaxarea“. Jumătate dintre clienţii care intră în centrul spa sunt turişti, cei mai mulţi dintre ei evrei sau francezi. „Dacă Bucureştiul ar avea zece spa-uri mari, s-ar umple de străini“, este de părere Penca. Avantajul Bucureştiului în faţa altor oraşe europene care au centre spa ar fi că încă sunt „costuri mici cu forţa de muncă“ – Penca dă exemplu un terapeut care face masaj şi al cărui salariu în Suedia, de exemplu, trece de 1.500 de euro, pe când în România acesta câştigă 2.000 de lei pe lună.

    Centrul Orhideea Spa este structurat pe trei niveluri, unul fiind destinat terapiilor spa, pentru care au fost amenajate o salină artificială, două săli pentru tratamente, zone de relaxare, un bar şi vestiare. Pe un alt nivel sunt piscine, un hamam turcesc, saună şi un bar, iar pe cel mai de jos nivel se află o sală de aerobic şi de kinetoterapie. Orhideea Spa este operat de Fundaţia pentru Sănătate Orhideea Spa. „Am ales să funcţionăm pe fundaţie din două motive: în primul rând pentru că pe o societate comercială este foarte greu să activezi în acest domeniu.

    Legislaţia în materie de sănătate prevede să ai un cod CAEN unic. Dacă în cadrul centrului vrei să faci un curs de înot, nu poţi. Fundaţia îţi dă posibilitatea să faci mai multe activităţi sub aceeaşi umbrelă, organizarea pe fundaţie este mult mai avantajoasă şi permisivă. La fel ca o societate comercială, plătim şi noi impozit pe profit, avem aceleaşi obligaţii faţă de stat, dar mai multe înlesniri ca fundaţie“, explică Penca. Anul trecut, Fundaţia pentru Sănătate Orhideea Spa a avut un excedent de 150.000 de euro din activitatea de spa, care subliniază că acesta se redistribuie pentru activităţile medicale.

    Dragoş Penca activează într-o piaţă a spa-urilor de 6 milioane de euro şi 140.000 de clienţi, piaţă care se află încă la început. Cele mai multe spa-uri se găsesc în hotelurile de cinci stele, dar sunt şi câteva centre spa independente. În România mai este mult loc de investiţii în astfel de centre, piaţa fiind la început. Printre antreprenorii care mai deţin centre spa se numără Liliana Paraipan. Compania ei operează centrele Eden Spa (unul în zona Primăverii, care se întinde pe o suprafaţă de circa 350 de metri pătraţi, o unitate în cadrul Grand Hotel Continental, hotelul de pe Calea Victoriei, şi unitatea din cadrul ansamblului rezidenţial Orhideea Gardens).

    În afara Bucureştiului, Eden Spa operează un centru de relaxare în cadrul hotelului Hilton din Sibiu. Familia Jianu (Ştefan Jianu, medic chirurg, alături de soţia sa medicul Dana Jianu) a investit într-un centru spa din Cornu, numit Bali Spa, deschis în vara anului 2007, după o investiţie de circa 1,5 milioane de euro. La nivel mondial, turismul de relaxare, unul dintre cele mai dinamice sectoare, generează 439 miliarde de dolari anual, potrivit unui studiu prezentat la Congresul Global al Turismului de Wellness din New Delhi.

    Penca a intrat în businessul de spa după ce a vândut în 2010 afacerea Paravion, o agenţie de turism online, pe care o conducea alături de doi parteneri.

    Vânzarea Paravion l-a făcut milionar în euro pe Dragoş Penca, care admite că „termenul de milionar este relativ, dat fiind că cea mai mare parte a banilor s-a dus pe achitarea unor credite mai vechi, care au propulsat afacerea, iar diferenţa de bani a reprezentat practic un beneficiu la nivelul unor salarii rezonabile pe care nu le luasem în cei şase ani de funcţionare“. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică.

  • Asociaţie: Noile taxe vor deschide “o cutie a Pandorei”. Statul va fi dat în judecată de companii

     “Modul de impunere a taxei pe stâlp s-a făcut greşit, clar taxa nu a fost gândită, pentru că Guvernul a colectat mai mult decât dublu decât a estimat iniţial. (…) Se va deschide o cutie a Pandorei în ce priveşte redevenţele. Dacă majorarea redevenţelor va fi foarte mare se va ajunge la dispute între companii şi Guvern, posibil inclusiv în tribunal, datorită impunerii unilaterale”, a afirmat Stratan, vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA).

    Impozitul pe proprietate pentru construcţiile speciale, cunoscut ca taxa pe stâlp, este de 1,5% din valoarea construcţiei şi a fost introdus la începutul acestui an, iar normele metodologice care clarifică modul de achitare a taxei au fost aprobate la 20 mai, prima plată fiind programată pentru 26 mai, iar a doua până la 25 septembrie.

    ROPEPCA reuneşte mai multe companii de explorare şi producţie a hidrocarburilor care deţin majoritatea blocurilor de concesiune onshore (terestre) din România şi cumulează investiţii potenţiale de 630 de milioane de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 70 de ani de la Debarcarea din Normandia: Hollande a deschis ceremoniile de sărbătorire. Obama, Putin şi Merkel, printre liderii prezenţi

     Aceasta este prima recunoaştere oficială a celor aproximativ 20.000 de persoane ucise în perioada 6 iunie-22 august 1944. Regiunea a fost eliberată definitiv de sub jugul nazist abia la 12 septembrie.

    “Vreau, astăzi, la această a 70-a aniversare, ca omagiul Naţiunii să fie adresat tuturor, civili şi militari (…). Vreau ca rolul normanzilor să fie recunoscut”, a declarat şeful statului în discursul susţinut la Memorialul de la Caen.

    “După ce a început, imediat după miezul nopţii, cu zarvă şi foc, această zi (de 6 iunie) avea să se încheie în sânge şi lacrimi, lacrimi de durere, lacrimi de bucurie, la capătul celor 24 de ore care au schimbat lumea şi au marcat pentru totdeauna Normandia”, a declarat Hollande. “Această bătălie a fost una dintre cele purtate de civili”, a insistat el, aducând un omagiu “familiilor întregi care s-au confruntat cu haosul şi s-au aflat în bătaia gloanţelor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FF Group România a deschis al patrulea magazin Collective din România

    FF Group Romania, subsidiară a grupului internaţional Folli Follie – Grecia, a deschis luna trecută al patrulea magazin collective, în Afi Palace Cotroceni. 

    Magazinul are o suprafaţă totală de aproximativ 650 mp, iar deschiderea acestuia a necesitat o investiţie de 850.000 de euro, însemnând amenajare şi achiziţia de marfă.

    Magazinul comercializează colecţii ale Boss Orange, Calvin Klein Jeans, Converse, Franklin&Marshall, G-star, Hamaki-Ho, Juicy Couture, Napapijri, Polo Ralph Lauren, Scotch&Soda, UGG Australia.

    La nivel internaţional, conceptul collective a fost lansat de grup în Atena. Acest concept creativ de retail este implementat doar în spaţii de minimum 600-800mp, poziţionate fie pe artere de shopping importante sau în centrele comerciale reprezentative. Până în prezent au fost deschise în regiune opt magazine collective: patru magazine în România, trei în Grecia şi unul în Bulgaria.

  • Mega Image deschide un nou magazin Shop&Go în Bucureşti

     Shop&Go Ileana Cosânzeana 25, situat în sectorul 5 al Capitalei, are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 93 metri pătraţi.

    În luna mai, Mega Image a deschis şase magazine noi, din care cinci Shop&Go şi un supermarket Mega Image.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro