Tag: plati

  • PayU: 0,19% tentative de fraudă la plata online anul trecut

    Deşi valoarea asociată fraudelor a crescut cu 37%, numărul tentativelor de fraudă este în scădere de la un an la altul.

    Segmentele cele mai expuse tentativelor de fraudă sunt reprezentate de turism (32% din numărul tentativelor de fraudă), telecom (31%), servicii (18%) si IT&C (9%).

    “În 2010 sau 2011, domeniul IT&C era unul dintre segmentele cu cel mai mic număr de tentative, sub 3% din total. Observăm în prezent o crestere a vârstei medii a celui care încearcă o fraudă, de la puţin peste 20 de ani la 30 de ani, precum si o evoluţie semnificativă a valorii medii a unei tentative, cu 31%. Aceste tendinţe, împreună cu cresterea preferinţei pentru produse cu livrare fizică sau produse mai scumpe, demonstrează că persoanele care încearcă să fraudeze sunt tot mai bine pregătite si mai îndrăzneţe. Din acest motiv, de la un an la altul, serviciile de securitate devin tot mai importante pentru magazinele online”, explică Anamaria Pîrjol, Risc & Customer Experience Manager PayU România.

    Astfel, în perioada 2013 – 2014, strategia de securitate a companiei vizează integrarea serviciilor de antifraudă din toate ţările în care operează pentru a putea face evaluare si monitorizare de risc la nivel internaţional, în timp real si dezvoltarea unor filtre de securitate suplimentare pentru produsele de plată online noi.

    Cardurile folosite în tentativele de fraudă sunt emise în proporţie de 38% în Statele Unite, 16% în România, 8% în Italia si 8% în Marea Britanie. Restul cardurilor folosite au fost emise în special în Franţa, Australia, Germania si Canada.

    Tentativele de fraudă au fost iniţiate din 178 de ţări, de pe IP-uri din România (49%), Statele Unite (23%), Italia (5%) sau Marea Britanie (4%).

    “Datele identificate în sistemul PayU arată încă o dată că în comerţul electronic nu există limite si că toţi jucătorii pot acţiona la nivel global. România este o ţară foarte bine securizată în privinţa plăţilor online, însă tendinţele observate arată că există provocări si că investiţiile în securitate trebuie să fie prioritare. Pentru noi, antifrauda nu este un simplu modul, ci reprezintă punctul central în jurul căruia a fost construită platforma si mergem chiar mai departe, colaborând foarte strâns cu autorităţile locale. în 2012, numărul dosarelor în care am colaborat cu DIICOT a crescut la 45, de la 18 în 2011”, explică Anamaria Pîrjol.

  • Salariile restante de la Oltchim, plătite integral astăzi

     Suma medie de plată pentru fiecare dintre cei 3.318 angajaţi ai combinatului este de 6.300 de lei.

    Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat joi că procedura de privatizare a combintului Oltchim ar trebui să începă în luna iunie.

    El a menţionat că în urmă cu o zi a primit de la administratorii judiciari evaluările finale privind datoriile Oltchim, care arată că datoriile combinatului se ridică la 793 de milioane de euro.

    Vosganian a afirmat miercuri că a primit oferte scrise din partea unor “mari companii din domeniu” care s-au arătat intersate de privatizarea Oltchim şi va începe discuţii cu acestea.

    Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport secret al Atenei: Germania trebuie să plătească Greciei pentru Al Doilea Război Mondial. Schaeuble: “Iese din discuţie”

     “Chestiunea a fost încheiată cu mult timp în urmă. Plata unor reparaţii iese din discuţie. Consider că astfel de declaraţii sunt iresponsabile. În loc să amăgească oamenii în Grecia ar fi mai bine să le arate calea reformelor”, a declarat Schaeuble, potirivt presei germane, preluate de cotidianul elen Kathimerini.

    O comisie de experţi a Ministerului de Finanţe de la Atena a întocmit un raport secret în care reparaţiile datorate de Germania erau estimate la 162 miliarde de euro. Informaţii din raport au apărut duminică în cotidianul elen To Vima.

    Potrivit raportului Germania ar trebui să plătească Greciei 108 miliarde de euro pentru distrugeri cauzate infrastructurii şi 54 de miliarde de euro pentru împrumuturi luate cu forţa de regimul nazist de la Berlin de la banca centrală a Greciei în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capitalistul săptămânii: Frank Mcnamara

    Corporation, respectiv faptul că mulţi dintre clienţii lui McNamara împrumutaseră bani pe care nu puteau să îi returneze.
    La sfârşitul mesei, McNamara şi-a căutat portofelul ca să plătească cash, dar a descoperit că şi-l uitase. A trebuit să o sune pe soţia lui care să-i aducă bani, iar McNamara a jurat că acest lucru nu se va mai întâmpla.

    A pus cap la cap întâmplarea de la cină, împrumutul de credite pe card şi lipsa banilor pentru plata mesei şi i-a venit ideea unui credit pe card care putea fi folosit în mai multe locuri. Noutatea pe care a adus-o el conceptului era de fapt o cale de mijloc între companii şi clienţii lor.

    McNamara şi cei doi prieteni ai lui au investit în formarea companiei Diners Club în 1950, cu rolul în medierea tranzacţiilor dintre companii şi clienţi. Pentru a face bani din aceste carduri, Diners Club taxa magazinele cu 7% pe toate tranzacţiile, iar pe clienţi cu trei dolari pe an.
    Comercianţii nu au fost de la început încântaţi de ideea cardului de credit, totuşi compania a obţinut în al doilea an un profit de 60.000 de dolari, potrivit nerdwallet.com.

    McNamara a fondat o companie care avea să schime stilul de cumpărare a clienţilor din toată lumea. Dar din punctul lui de vedere, nu părea să fie ceva de durată şi a decis să vândă acţiunile companiei partenerilor lui pentru 200.000 de dolari.

    Până în 1960, American Express, Banca Americii (BankAmericard, cunoscută mai târziu drept Visa) şi Interbank Card Association (mai târziu MasterCard) au intrat în afacere, iar cardul de credit a intrat în uzul curent. În 1970, apăreau primele reglementări referitoare la cardurile de credit, iar americanii s-au orientat către această modalitate în detrimentul folosirii cecurilor şi banilor. În 1995, existau 489,5 miliarde de note de plată plătite în SUA şi 15,6 miliarde tranzacţii cu cardul de credit.

    Cardul de credit s-a răspândit apoi în întreaga lume, dar cu rapiditatea cu care evoluează noile tehnologii, s-ar putea ca această modalitate de plată să dispară la fel de repede.

  • PayPoint aduce Ukash în România

    Parteneriatul oferă consumatorilor din toată ţara posibilitatea de a schimba numerar în monedă electronică, pentru a face plăţi pe internet în mod sigur şi confortabil. Ukash operează pe un număr semnificativ de segmente de piaţă precum cele de cumpărături online, carduri cadou, divertisment şi poate fi utilizat pentru a plăti direct şi în siguranţă pe mii de site-uri la nivel mondial.

    Concret, consumatorii din România pot converti numerar în monedă electronică Ukash prin intermediul celor peste 7.000 de terminale PayPoint instalate în magazine de proximitate din întreaga ţară. 

    Valoarea tranzacţiilor online din România a crescut cu 24% în 2011, ajungând la 158,9 milioane de Euro, conform Romcard, ceea ce relevă o semnificativă creştere a pieţei. Totuşi, consumatorii din România sunt încă reticenţi cu privire la utilizarea cardurilor de credit sau debit atunci când fac tranzacţii pe internet. Un procent estimativ de 75% din plăţile realízate online sunt efectuate prin metode alternative plăţilor prin card. în acest context, posibilitatea de a converti numerarul în credit Ukash® pentru a realiza plăţi online este o iniţiativă importantă, care susţine creşterea comerţului electronic în România.

    “Ukash este o alternativă viabilă plăţilor online cu card de credit sau de debit, oferind clienţilor posibilitatea de a utiliza numerar pe internet, fără a fi nevoiţi să dezvăluie informaţii financiare personale”, explică David Hunter, CEO Ukash. “Aceasta este soluţia ideală pentru oricine este îngrijorat de fraudele online sau pentru consumatorii care nu deţin un card bancar, oferindu-le posibilitatea de a plăti şi a cumpăra de la mii de magazine online la nivel mondial.”

    “Având în vedere creşterea semnificativă a comerţului pe internet în România, considerăm că PayPoint, împreună cu Ukash, oferă consumatorilor acces la un sistem de plată sigur şi totodată comod, prin convertirea numerarului în monedă electronică”, a adăugat Mugur Dogariu, managing director PayPoint România.

    Ukash este reglementat de FSA (Financial Services Authority) şi oferă consumatorilor posibilitatea de a efectua plăţi pe internet în numerar, fără ca aceştia să dezvăluie informaţii financiare personale. Pentru a realiza o plată la unul din miile de magazine online din întreaga lume ce acceptă Ukash ca metodă de plată, consumatorii trebuie doar să introducă codul Ukash format din 19 caractere, cod ce se regăseşte pe fiecare chitanţă emisă de terminalul PayPoint.
     

  • Medicii dentişti, fără bani de la CNAS în aprilie. Toţi pacienţii plătesc asistenţa stomatologică

     Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), întrucât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a alocat fonduri în aprilie pentru asistenţa stomatologică, nu vor fi încheiate acte adiţionale pentru această perioadă şi nici pentru restul anului.

    “Având în vedere faptul că, prin adresa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din 29 martie, nu s-au alocat fonduri aferente lunii aprilie 2013 pentru «Asistenţa medicală stomatologică – activitate curentă», vă comunicăm imposibilitatea de a încheia acte adiţionale pentru luna aprilie 2013 la acest tip de asistenţă. Totodată, vom suspenda procesul de contractare pentru aceast tip de asistenţă pentru anul 2013, până la primirea unor precizări suplimentare din partea CNAS”, se arată în anunţul postat de CASMB.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clienţii Vodafone pot plăti prin SMS călătoriile cu metroul

    Clienţii Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, pot plăti începând de ieri călătoriile cu metroul prin SMS, a anunţat compania de comunicaţii.

    “Printr-un SMS la numarul 1700, cu textul 1C, la un tarif de 0,5 euro (fără TVA), utilizatorii plătesc o călătorie cu metroul. Pentru două călătorii, plata se face printr-un mesaj la acelaşi număr, cu textul 2C, tarifabil cu 0,9 euro (fără TVA), iar pentru zece călătorii, plata se efectuează printr-un SMS la1700 cu textul 10C, tarifabil cu 3,25 euro (fără TVA)”, conform operatorului.

    Odată ce au plătit călătoria prin SMS, pentru a avea acces în staţia de metrou, utilizatorii trebuie să apeleze numărul gratuit 1700 şi să apropie telefonul, în timpul convorbirii, de dispozitivul de validare dedicat, aflat la intrarea staţiei de metrou, până când mesajul “Tranzacţie reuşită” apare pe ecranul acestuia. Utilizatorii vor vedea, în acel moment, şi numărul de călătorii disponibile în cont. Tichetele obişnuite de călătorie de la Metrorex au un cost de 4 lei (0,91 euro) – 2 călătorii şi de 15 lei (3,4 euro) pentru 10 călătorii. Metrorex nu vinde bilete pentru o singură călătorie cu metroul.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • COPLATA a intrat în vigoare. Ce sumă vor plăti pacienţii spitalelor din ţară la externare

     Coplata, în valoare de 5 lei la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin

    Pacienţii care din 1 aprilie se internează la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin vor achita la externare 5 lei, valoarea coplăţii fiind stabilită în Consiliul de Administraţie al unităţii medicale.

    Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că banii vor fi achitaţi la externare de către pacienţii internaţi începând cu data de 1 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COPLATA la externare se aplică de mâine. Ce taxe vor plăti pacienţii în spitalele bucureştene

     COPLATA la externare este prevăzută în Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, valoarea acesteia urmând să fie stabilită de către fiecare spital în parte, dar nu la mai puţin de cinci lei şi nu mai mult de 10.

    Altfel spus, pacienţii vor plăti la externare, indiferent de durata spitalizării, între cinci şi 10 lei.

    În Bucureşti, unele spitale au stabilit coplata la 10 lei, printre acestea fiind Spitalul Floreasca, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă şi Spitalul “Sf. Maria”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zuckerberg trebuie să plătească taxe de 1,1 miliarde dolari, la aproape un an de la listarea Facebook

     Suma uriaşă provine din câştigurile obţinute de Zuckerberg în urma listării Facebook la bursă, mai precis din exercitarea unei opţiuni prin care omul de afaceri a preluat 60 milioane de acţiuni la un preţ preferenţial de numai 6 cenţi pe acţiune pentru a păstra votul majoritar la companie, potrivit unei analize CNN Money.

    Chiar dacă a păstrat acţiunile, Fiscul din SUA le tratează drept venituri înregistrate la momentul exercitării opţiunii, deoarece astfel de operaţiuni sunt considerare o formă de compensaţie financiară sau bonus.

    Astfel, Zuckerberg are de raportat încasări de aproape 2,3 miliarde de dolari rezultat în urma exercitării acestei opţiuni, la care se adaugă alte venituri obţinute din alte surse.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro