BusinessMagazin

Tag: deschidere

  • Românul de 37 de ani care câştigă 300.000 de dolari pe an învăţându-i pe alţii să danseze

    La 37 de ani, Lucian Stănilă este mulţumit. Nu numai că face exact ceea ce-i place, anume să danseze, dar şi câştigă bani buni din asta. Şi-a început afacerea în SUA, iar în luna mai a deschis un studio de dans şi în Bucureşti. Deşi iniţial a ezitat să investească în România, acum este sigur că va mai deschide şi alte studiouri.

    Dansatorii profesionişti se recunosc de la distanţă, mai cu seamă după felul în se mişcă, iar Lucian Stănilă nu face excepţie. Poartă, degajat, papion, iar pe parcursul interviului presară cuvinte englezeşti, urmare a celor 13 ani petrecuţi în SUA. „Visul meu, ca probabil al multor români, a fost să plec din ţară.„ Înainte de a-şi încerca norocul peste hotare, a fost croitor specializat în articole din piele, la Sibiu, dar, completează el, toată viaţa a dansat, părinţii povestesc că încă de la trei ani, printre picioarele lor, la petreceri.

    Pe la 14 ani a început să urmeze cursuri, în cadrul unei mici şcoli din Sibiu, iar profesorul de la acea vreme este acum managerul şcolii de dans Arthur Murray din Bucureşti. „M-a văzut dansând la o petrecere şi m-a chemat la cursurile lui.„ A început cu dansuri de scenă, a participat la multe spectacole, iar apoi a început să înveţe şi dansuri de societate, cum sunt valsul şi rumba. „Visul meu era să dansez şi să ajung în America.„ Nu erau chiar vise deşarte, de vreme ce sora lui lucra în SUA, şi când Lucian Stănilă a împlinit 24 de ani l-a invitat să meargă la ea. La acea vreme probabilitatea de a obţine viză pentru SUA era extrem de mică şi el încadrează „ştampila„ primită pe paşaport în categoria şanselor pe care i le-a oferit viaţa. A plecat din ţară în decembrie 2000 şi, ajuns în Oklahoma, „am avut coşmaruri vreun an că mă trimit înapoi în România”.

    Pentru a-şi câştiga existenţa a avut o serie de slujbe care nu au nicio legătură cu dansul – de la îngrijit grădini până la curăţenie. La un moment dat a participat la o petrecere, la care era prezent şi proprietarul unei şcoli de dans; a ajuns să lucreze pentru el. „Am studiat acolo, am participat la competiţii şi după un an şi ceva destinul a făcut ca la un concurs să fie arbitru un campion mondial la dans, Gary McDonald, care m-a văzut, ne-am împrietenit şi m-a chemat la New York şi să stau la el acasă până îmi fac un rost. Am crezut că visez, pentru că Gary McDonald era idolul meu, pe care îl studiam urmărind casete video.„ Privind în urmă, Lucian Stănilă apreciază că de la plecarea din România parcursul său i-a depăşit aşteptările, a fost ca şi cum „stelele erau aliniate şi nu trebuia decât să muncesc corect„.

    În 2003 a ajuns la studiourile de dans Arthur Murray, o afacere cu o istorie de 103 ani, „şi din momentul în care am intrat pe uşă am fost convins că voi primi o slujbă acolo; m-am îndrăgostit de atmosferă, de energia de acolo, de felul în care m-au tratat oamenii„. Interviul a decurs foarte bine, dar managerul studioului de dans i-a spus că are personalul complet şi nu poate face angajări. Lucian Stănilă i-a propus atunci să lucreze gratuit, ceea ce era de neconceput pentru managerul american; după numai o săptămână i-a oferit o slujbă de profesor în cadrul studioului. După o lună, era hotărât să-şi deschidă propria afacere sub franciza Arthur Murray, iar managerul i-a zis: „Îţi spun exact ce ai de făcut şi te ajutăm„. În circa trei ani a ajuns cel mai bun instructor al studioului, fiind evaluat în funcţie de numărul de cursanţi şi de cel al lecţiilor predate.

    Când ajunge într-un studio de dans, explică Lucian Stănilă, un cursant indică un obiectiv la care vrea să ajungă, iar în funcţie de acesta se stabileşte un plan şi poate ajunge la 50, 100 sau 200 de lecţii. „Sistemul Arthur Murray este aşa de bine pus la punct, încât putem arăta oricui că poate face orice vrea, chiar dacă crede că nu poate deosebi piciorul stâng de cel drept sau că nu are ritm.„ Lecţiile de dans pot fi private, în grupuri sau în varianta de exerciţii pentru petreceri, cursanţii învăţând să se adapteze la orice situaţie în care se dansează.

    După trei ani la Arthur Murray şi-a deschis primul studio, pentru care pregătise 150.000 de dolari, bani proprii şi împrumutaţi, dar cheltuiala s-a dovedit mai mare. Aşa a început practic aventura antreprenorială a lui Lucian Stănilă şi a soţiei sale, Sarah, primul studio fiind deschis în New Jersey. A ales oraşul pentru  spaţiul găsit dar şi pentru că statul se află în rândul primelor zece state americane în ce priveşte nivelul de trai. „S-a dovedit o alegere inspirată.„ De când a deschis primul studio, Stănilă le-a spus tuturor angajaţilor că în primul rând contează ca oamenii care intră în studio să iasă cu zâmbetul pe buze. „Asta este cea mai imporantă satisfacţie„, crede el; cu sau fără ştiinţă, Stănilă se conformează astfel şi legilor din marketing.

    La studioul din New Jersey lucrează acum opt oameni, sunt în jur de 100 de clienţi, iar investiţia s-a amortizat în circa trei ani. Dar, râde acum Lucian Stănilă, ca antreprenor „înveţi mult pe pielea ta – cum se cheltuie banii, cum se păstrează, cum să faci o afacere mai bună decât alta. Nu eram obişnuit să fac calcule, eram doar fericit dacă intră oamenii în studio„. Cei mai mulţi bani, în acest domeniu de activitate, se cheltuiesc pe chirie şi pe pregătirea personalului, urmează costuri cu avocaţii, publicitatea, contabilitatea şi salarizarea.

    „Nu mă gândeam să deschid alt studio, dar a apărut o oportunitate, pentru că nişte francezi doreau să renunţe şi ne-au ales pe noi să ne dea «cheile».„ Al doilea studio este tot în New Jersey. Reţeaua Arthur Murray numără circa 180 de astfel de spaţii în întreaga lume.

  • Povestea incredibilă a cazinoului care trebuia să salveze un oraş de legendă

    Cazinoul Revel ar fi trebuit să reprezinte viitorul oraşului american Atlantic City. Cu toate acestea, clădirea de 57 de etaje şi un cost de 2,2 miliarde de dolari a fost un dezastru iremediabil.

    După o poveste care a durat şase ani şi care a inclus greve, proteste ale sindicatelor şi asistenţă din partea guvernului, cazinoul s-a deschis cu mare fast în mai 2012. Ar fi trebuit să revitalizeze economia oraşului şi să ofere o alternativă la stilul clasic al sălilor cu geamuri fumurii şi fumatul permis. La doar 12 luni de lansare, compania care deţine Revel a depus actele pentru cererea falimentului.

    Deschiderea cazinoului a fost una la care au participat oameni celebri din Statele Unite; chiar şi prima doamnă, Michelle Obama, a venit alături de copii. Toată lumea credea că a venit sfârşitul pentru cazinourile mai mici din Atlantic City. Unitatea avea însă două lipsuri majore: spaţiul de joc unde fumatul să fie permis, adică unul dintre punctele ce se voiau a fi pozitive, şi un bufet ieftin pentru pariori. Acestea au dus la rezultate mult sub aşteptări ale cazinoului, după primele şase luni acesta fiind cotat pe locul 11 dintr-un total de 12 unităţi.

    Toată lumea implicată în proiectul Revel şi-a asumat riscuri şi toate părţile implicate au pierdut sume considerabile. Speranţa că Revel va aduce un altfel de lux în Atlantic City s-a dovedit falsă; s-a dovedit încă o dată că tiparul de jocuri care a funcţionat timp de zeci de ani este şi singurul care funcţionează. Astfel, Atlantic City rămâne în continuare doar o amintire a locului unde cei mai bogaţi americani îşi petreceau timpul liber.

  • Cinci grădini de vis din jurul lumii – GALERIE FOTO

    Parc de la Tete d’Or, Lyon, Franţa

    Această grădină are o suprafaţă de peste 1 milion de metri pătraţi este cunoscută mai ales pentru colecţia de trandafiri care va găzdui convenţia internaţională din 2015. Principala atracţie este sectorul cu 16 mii de bulbi de trandafir din 450 de specii. Numele grădinei, “Capul de aur” vine de la o legendă străveche despre o comoară ascunsă sub miile de flori.

    Grădina botanică regală, Londra, Marea Britanie

    Pe malul Tamisei, în partea de sud-vest a Londrei, grădina botanică regală a fost listată ca parte a patrimoniului mondial în anul 2003. Astfel i-au fost recunoscute meritele în domeniul botanicii încă de la momentul înfiinţării, în 1759. Salonul central este cea mai mare structură de sticlă construită în stil victorian.

    Grădina Monet, Giverny, Franţa

    Unul dintre cei mai importanţi artişti din istorie, Claude Monet este cel care a pornit  mişcarea impresionistă. Pictorul a cumpărat o casă şi teren în satul Giverny în 1980 şi a creat una dintre cele mai frumoase locuri din Franţa. Grădina, inspirată de cultura japoneză, este cunoscută pentru iazurile şi podurile sale.

    Kenrokuen, Kanazawa, Japonia

    Kenrokuen este considerată una dintre cele mai frumoase trei grădini din Japonia. A fost, în primă fază, teritoriul castelului Kanazawa pentru ca apoi, în perioada 1620-1840 diverşi proprietari să adauge cascade, alei şi poduri. Grădina a fost deschisă publicului larg în 1870.

    Grădina botanică Christchurch, Christchurch, Noua Zeelandă

    Deschisă în 1863 prin plantarea unui stejar englez, grădina se bucură astăzi de mulţi arbori cu o vechime de peste 120 de ani. Grădina botanică a supravieţuit cutremurului din 2011 şi a aniversat în 2013 cei 150 de ani de existenţă. Autorităţile locale lucrează acum la dezvoltarea unui nou segment, şi anume reconstruirea unei păduri de tip jurasic.

    Cinci grădini de vis din jurul lumii – GALERIE FOTO

  • Ce resurse are politica monetară să relanseze economia Europei

    O dobândă negativă pentru depozitele băncilor la BCE este o opţiune, fie şi pentru că trebuie ţinut cumva ritmul cu reducerea continuă a dobânzii de referinţă la credite, sugera în iulie 2012 Benoit Coeure, membru al Consiliului BCE, când dobânda de referinţă fusese redusă la 0,75%, iar dobânda la depozite ajunsese la zero.

    „Nu e clar dacă pieţele pot funcţiona la dobânzi negative. Unele pieţe pot“, reflecta Coure, adăugând că BCE va studia ce se întâmplă în Danemarca, ţară din afara zonei euro, dar a cărei bancă centrală introdusese atunci în premieră o dobândă negativă la depozite ca să se apere de invazia de capitaluri speculative care căutau un refugiu din criza zonei euro, ceea ce pentru coroana daneză a însemnat o apreciere excesivă.

    Anul acesta, în aprilie, experimentul danez a luat sfârşit, iar banca centrală a majorat dobânda respectivă de la -0,1% la 0,05%, ca să stimuleze o apreciere a coroanei, depreciată între timp până la minimul ultimilor opt ani faţă de euro. În luna mai, acelaşi Coeure sugera că a venit momentul şi pentru BCE să acţioneze, fiindcă un euro prea puternic şi inflaţia prea mică subminează relansarea zonei euro.

    O comparaţie cu situaţia din Danemarca nu l-ar mai fi servit, pentru că şi cu dobânda negativă, şi cu coroana depreciată, inflaţia în ţara nordică n-a făcut decât să scadă continuu, de la peste 2% în 2012 la 0,3% în mai 2013, faţă de 0,5% în zona euro, reflectând aceeaşi greutate a economiei reale de a depăşi urmările crizei financiare ca şi în zona euro. Anul trecut, economia daneză a crescut cu 0,4% (la fel ca a Germaniei), în timp ce în zona euro economia a scăzut cu 0,4%.

    Faptul că aprecierea euro contribuie la dificultăţile de redresare a zonei euro este însă o realitate. De la o medie anuală de 1,47 dolari/euro în 2008, cursul a evoluat la 1,39 în 2009, 1,32 în 2010, 1,39 în 2011, 1,28 în 2012, 1,32 în 2013 şi 1,37 în primele cinci luni din acest an. Preşedintele BCE, Mario Draghi, remarca în martie, când euro atinsese 1,39 dolari, că în comparaţie cu minimele din 2012 euro a câştigat 9% faţă de moneda americană, ceea ce ar însemna un minus de 0,4-0,5% la rata actuală a inflaţiei în zona euro.

    Cum mandatul BCE vizează stabilitatea preţurilor (o ţintă de inflaţie de 2%), nu cursul valutar, era normal ca Draghi şi ceilalţi oficiali ai BCE să vorbească despre dezinflaţie drept nume de cod pentru necazurile actuale: o inflaţie foarte mică face dificilă reducerea îndatorării guvernelor, a companiilor şi a familiilor, ceea ce loveşte în primul rând în statele de la periferia zonei euro, împiedică avansul de competitivitate al acestora faţă de Germania şi amână perspectivele de cumpărare pentru companii şi consumatori, în aşteptarea unor preţuri şi mai mici. Ultimele luni însă au mutat centrul discuţiei asupra aprecierii euro faţă de dolar, fiindcă ea a fost mai greu de explicat decât neputinţa clasică a oricărei economii slabe de a genera inflaţie. De unde a venit această întărire a euro?

    La sfârşitul anului trecut, motivele avansate de finanţişti ţineau de îmbunătăţirea perspectivelor zonei euro după cei mai grei ani de austeritate. Treptat, explicaţiile au devenit tot mai legate de factori externi. Pe de o parte, politica Rezervei Federale a SUA: previziunile curente nu dau ca posibilă o majorare a dobânzilor (care ar atrage o apreciere a dolarului) înainte de vara lui 2015, pentru că economia SUA nu şi-a revenit: salariile cresc lent, iar locurile de muncă noi în domeniile cu salarii mari sunt prea puţine.

    Pentru a stopa aprecierea yuanului, Banca Chinei a cumpărat iniţial dolari, umflându-şi rezervele valutare cu 126 mld. dolari în T1, la un total echivalent cu aproape 4.000 de miliarde, dar ca să nu mărească ponderea dolarului în rezerve, a vândut ulterior dolari cumpărând alte monede, în primul rând euro. În februarie, când Banca Chinei a început mişcarea, yuanul a scăzut cu 1,4% faţă de dolar, în timp ce euro a urcat cu 2,3%. Alte explicaţii ţin de întoarcerea investitorilor speculativi spre activele mai sigure din pieţele dezvoltate, după ce în anii precedenţi preferau pieţele emergente.

    Aşa se face că s-au înmulţit vocile din rândul finanţiştilor care au propus ca BCE să contracareze aprecierea euro şi inflaţia prea mică prin singurul instrument de politică monetară cu adevărat neconvenţional: tiparniţa de bani, respectiv o operaţiune de relaxare monetară cantitativă (QE – quantitative easing) după exemplul celor derulate din 2008 până acum de Rezerva Federală a SUA (cumpărări de obligaţiuni federale şi ipotecare pentru a împinge băncile să se reorienteze spre creditare şi spre piaţa acţiunilor, stimulând astfel economia).

    Aceste voci existau încă din 2012, în contextul recesiunii din zona euro, însă pe atunci inflaţia în zona euro era peste 2%, iar cursul euro era suportabil. Între timp, şefa FMI, Chistine Lagarde, a avertizat repetat că pericolul deflaţiei paşte zona euro şi a cerut deschis BCE să ia măsuri neconvenţionale de relaxare monetară. În ultimele luni, Mario Draghi a sugerat că ar putea avea în vedere în ultimă instanţă un astfel de model, ceea ce i-a făcut pe comentatori să estimeze că dacă speculatorii vor duce euro peste pragul de 1,40 dolari, atunci poate vor reuşi să forţeze BCE să acţioneze. Ori măcar să dea un orizont de timp pentru aşa ceva.

  • Cum să devii Persoană Fizică Autorizată. Paşii necesari pentru deschiderea propriului business

     Varianta actualizată conţine şi ordonanţa de urgenţă 44/2008 care reglementează societăţile de tip PFA.

    Cea mai uşoară modalitate prin care un antreprenor îşi poate deschide o afacere este înfiinţarea unei societăţi de tip PFA (persoană fizică autorizată), care se poate obţine în trei zile şi pentru care este necesar un capital de doar 200 de lei. Totuşi, un dezavantaj ar fi că impozitul pe venit trebuie plătit trimestrial, în patru rate egale.

    Sunt eligibile pentru înfiinţarea PFA toate persoanele de peste 18 ani care nu au comis în trecut infracţiuni financiare şi care au pregătire profesională în domeniul în care doresc să se avizeze.

    Paşi necesari pentru înfiinţarea PFA:

    1. Verificarea numelui la Registrul Comerţului

    2. Completarea şi depunerea cererii de înregistrare la Registrul Comerţului

    3. Completarea şi depunerea cererii de autorizaţie de funcţionare la tribunal

    4. Depunerea unui dosar care să conţină: copie după cartea de identitate, act care să ateste dreptul de folosinţă a sediului, declaraţie pe propria răspundere şi atestarea pregătirii/experienţei profesionale

    5. Înregistrare la ANAF

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • ANUNŢUL făcut de LIDL: deschide două noi magazine în Craiova şi Bucureşti

    Lidl continuă expansiunea agresivă în România prin inaugurarea pe data de 19 iunie a două magazine nou construite, reţeaua sa din această ţară ajungând la 175 de magazine. Spre comparaţie, la finalul lui 2013 reţeaua avea 169 de spaţii, după ce a deschis pe parcursul întregului an 15 noi spaţii de vânzare.

    Noile unităţi se deschid în Craiova, pe Str. Maramureş nr. 4 şi în Bucureşti, pe B-dul. Theodor Pallady nr. 30. Noul magazin din Craiova are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1200 mp şi are 17 angajaţi. |n Bucureşti, magazinul se întinde pe aproximativ 1200 mp şi are 20 de angajaţi.  

    Lidl România are în prezent aproximativ 3.800 de angajaţi în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central.

    Potrivit unui raport al Consiliul Concurenţei, Lidl se situează pe locul trei într-un top al marilor retaileri, după vânzările din 2012, fiind depăşit de Kaufland şi Carrefour

    Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 26 de ţări europene şi având peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a peste 10.000 de magazine. Având mai mult de 170.000 de angajaţi, Lidl se numără printre primii 10 comercianţi de produse alimentare la nivel mondial.

  • Vânzările H&M România au crescut cu 34% în decembrie 2013 – mai 2014, când a deschis 7 magazine

     În lei, vânzările H&M România s-au majorat cu 30%. Vânzările includ TVA.

    În perioada menţionată, retailerul a deschis şapte magazine şi a ajuns la o reţea de 35 de unităţi pe piaţa locală, se arată într-un comunicat al companiei.

    În al doilea trimestru al anului fiscal, intervalul martie-mai 2014, H&M a înregistrat în România vânzări de 301 milioane de coroane suedeze (33,4 milioane euro), în creştere cu 36%, şi a deschis 5 magazine noi.

    Anul trecut, vânzările H&M România au depăşit pragul de 100 milioane euro. Totodată, profitul net înregistrat de companie s-a situat la 23,6 milioane lei (5,4 miliane euro), în creştere cu 52%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE: Posibilităţile de a-i proteja pe românii din Irak sunt REDUSE. Ambasada de la Bagdad rămâne deschisă

     “Misiunea diplomatică a României la Bagdad rămâne deschisă şi se coordonează constant cu partenerii din statele membre UE, SUA şi partenerii strategici pentru evaluarea constantă a situaţiei din Irak”, se arată în răspunsul Ministerului de Externe.

    MAE îi sfătuieşte pe cetăţenii români să evite călătoriile în Irak, deoarece “persistă riscurile generate de acţiuni cu caracter terorist”.

    “Situaţia de securitate este precară, iar posibilităţile de intervenţie şi de protecţie din partea Ambasadei României şi a autorităţilor locale sunt reduse”, astfel că “cetăţenii români care ignoră avertismentele Ministerului Afacerilor Externe şi se deplasează în zone de risc, o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în astfel de zone sunt reduse”, informează MAE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce despăgubiri a plătit Omniasig pentru accidentul din Muntenegru de anul trecut

     Autocarul implicat în accident era asigurat de către Omniasig, printr-o poliţă de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) şi o poliţă de asigurare facultativă Casco.

    În baza poliţei RCA, au fost deschise 47 dosare de daună pentru cei 45 de pasageri ai autocarului şi cei doi şoferi, precum şi un dosar pe Carte Verde pentru un cetăţean din Muntenegru.

    Astfel, 40 de cazuri au fost deja soluţionate pe cale amiabilă, două sunt în curs de soluţionare pe aceeaşi cale, iar în cadrul dosarului de daună care avea ca obiect pretenţiile de despăgubire formulate de către familia şoferului vinovat de producerea accidentului, aceste pretenţii nu au fost acoperite de poliţa RCA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A pornit o afacere cu 30 de maşini de cusut, iar acum are peste 1.000 de angajaţi şi câştigă 3 mil. de euro

    Pentru Dorel Boris Simiz, cutia Pandorei s-a deschis de mai multe ori. Au ieşit de acolo producţie de textile în lohn şi pentru piaţa mass-market, un business în agricultură şi altul în zootehnie. Ultima deschidere a cutiei şi o decizie curajoasă au fost însă decisive  pentru omul de afaceri.

    Pandora Prod este un business de familie, care are în spate o istorie de peste două decenii“, povesteşte Dorel Boris Simiz, cel care conduce alături de familia sa Pandora Prod. În 1991, tatăl său a intrat în acest business, al producţiei de textile, în asociaţie cu un partener. Trei ani mai târziu a decis să dezvolte prima fabrică doar împreună cu familia.

    La început, compania se adresa pieţei interne, însă apoi s-a orientat spre export. Dorel Boris Simiz a lucrat de la început în afacerea familiei, deşi a încercat pe parcurs şi alte businessuri, în special în agricultură: „Am avut şi alte investiţii, într-o fermă de creştere a porcilor şi în producţie agricolă, însă am vândut.către o firmă din Danemarca, pentru a mă concentra asupra producţiei de textile“.

    „Am pornit la drum cu 30 de oameni şi 30 de maşini de cusut, iar acum avem peste 1.000 de angajaţi.“ Astăzi, partenerii de business ai Pandora Prod sunt doar companii străine, în general retaileri de lux. Până la a ajunge în acest punct, drumul a fost mai complicat.

    În urmă cu aproape două decenii firma producea în sistem de lohn pentru retaileri mass market mari precum H&M, Next, Marks & Spencer sau Dorothy Perkins: „Aveam o marjă mică pentru că valoarea adăugată era mică, însă era un business sigur. În 2004 ajunseserăm să avem 1.500 de angajaţi“. Odată cu migraţia retailerilor spre Asia după forţă de muncă mai ieftină, businessul a intrat în criză, iar în 2008 familia Simiz a început restructurarea.

    „În 2008, când businessul a intrat în criză, aveam trei fabrici care lucrau în lohn. Am decis atunci să realizăm produse integrate, respectiv să primim o schiţă de la client, iar  noi să realizăm proiectarea şi dezvoltarea produsului.“ Tot producătorul român alege ţesătura şi accesoriile. Mai mult, se ocupă şi de transportul la client, având un parteneriat cu firme specializate. „Anterior, când lucram în lohn, clientul trimitea el şi materialele şi toate detaliile, noi doar executam produsul.“

    Restructurarea businessului a început treptat, compania lucrând produse integrate doar pentru unii clienţi. A ajuns la 90% produse integrate şi vrea să mai crească ponderea şi anul acesta. „Realizăm cantităţi mai mici, însă valoarea per produs este mult mai mare, putând depăşi 100 de euro, sumă ce include şi valoarea materialului, a accesoriilor, manopera. La lohn ai doar manopera.“ Dorel Simiz recunoaşte că atunci când lucrezi în sistem de lohn ai într-adevăr clienţi mulţi, forţa de muncă este mai ieftină, însă şi veniturile sunt mai mici. La produse integrate, ai nevoie de investiţii în utilaje bune, ai nevoie de angajaţi bine pregătiţi şi de clienţi buni.

    „Pentru că ne-am orientat către realizarea de produse integrate, cifra de afaceri a crescut puternic. An de an am crescut valoarea fiecărui produs realizat pentru că producem articole tot mai complexe.“ Marja de profit rămâne însă, ca şi în cazul lohnului, la 8-10%. Pandora Prod a terminat anul trecut cu afaceri de 128,8 mil. lei, în creştere cu 25% faţă de anul anterior. Profitul companiei a fost de 14,5 mil. lei, în creştere cu 38% faţă de 2012. Anul acesta compania se aşteaptă la o creştere de 3-5% a afacerilor, pe fondul creşterii uşoare a ponderii produselor integrate în total producţie.

    „Odată cu restructurarea businessului ne-am reorientat de la clienţii mass market către piaţa exclusivistă şi de lux.“ Acum lucrează cu branduri precum Ted Baker, Cos, Hugo Boss, Comptoir de Cotonniers, Massimo Dutti şi alţii, toţi clienţii firmei fiind străini. Comptoir de Cottoniers a fost primul brand de lux din portofoliul Pandora Prod, compania lucrând cu ei din 1995.