BusinessMagazin

Blog

  • ECHIPAREA“ UNUI CONCERT

    Lumina, sunet, scenotehnica – adica decoruri si construirea scenei – cadre pentru filmare, artificii de interior. Zece-douazeci de tehnicieni sunt necesari pentru a „cladi“ infrastructura unui concert de o oarecare amploare, iar munca incepe cam cu trei zile inainte de ultimul „gong“. Povesteste din experienta sa de la Deb Sound, Doru Bratu.

    INVESTITII PERMANENTE: Pentru a-ti pastra piata, trebuie sa investesti mereu in echipamente de ultima ora. Compania lui Bratu a investit anul acesta 140.000 de euro in echipament de lumina.

    CONCURENTA: In Bucuresti sunt circa 10 companii care se ocupa de „infrastructura“ concertelor „live“.

    BREAK-EVEN POINT: O companie de acest gen devine profitabila abia dupa trei-patru ani, cand investitia s-a amortizat.

    CONCERTE: Compania Deb Sound are cinci concerte cu trupe in fiecare luna, deci cam 60 de concerte pe an, la care se mai adauga 100 – 150 de altfel de evenimente.

    INVESTITIE INITIALA: 100.000 de euro este o investitie minima pentru a putea asigura infrastructura unui concert in sala. Pentru o sala de dimensiunea Salii Polivalente, o instalatie de sunet si lumina pentru un concert rock costa cel putin 200.000 de euro.

    BANI DIN INCHIRIERE: Din inchirierea aparaturii, o companie poate castiga de la 10 euro (inchirierea unui reflector), pana la cateva mii de euro. Daca o conferinta poate fi „rezolvata“ din punct de vedere tehnic cu 200-300 de euro, inchirierea echipamentului tehnic pentru un concert in aer liber costa minimum 3.000 – 5.000 de euro, dar poate ajunge la 15 – 20.000. Iar pentru o sala ca Sala Polivalenta, 4-5.000 de euro e un buget „usor“.

    RIDER-UL: E o fisa tehnica pe care compania care urmeaza sa asigure sunetul si lumina o primeste inainte de concert si pe care o semneaza. Daca realitatea de pe scena nu corespunde contractului, compania nu isi mai primeste banii. In cazul concertelor mari, rider-ul vine cu cateva luni inainte de eveniment. „De o saptamana am rider-ul lui Tiesto, care vine in noiembrie“, spune Bratu.

    DIFICULTATI: „Artistii romani, spre deosebire de cei straini, nu stiu ce vor, si e foarte greu de lucrat cu ei, mai ales cu cei neconsacrati“, spune Doru Bratu. „Sunt depasiti de echipamentul tehnic.“

    CAMIOANELE: Infrastructura unui concert circula pe sosele, ca orice marfa, in camioane – cine nu le cunoaste? Pentru o trupa ca Holograf, e nevoie de trei. Pentru Laguna, nu e necesar unul, spune Bratu.

    ECHIPA: In medie, de un concert se ingrijesc 12-14-16 tehnicieni. Pentru concerte foarte mari, se ajunge si la 25 de tehnicieni.

  • Sofia o ia de la capat

    Are 39 de ani, e socialist si prim-ministru. Serghei Stanisev a reusit sa alcatuiasca un guvern la Sofia, gratie ok-ului dat de „salvatorul“ Bulgariei, Simeon de Saxa Coburg-Gotha (care a acceptat sa participe la un guvern de uniune nationala), punand astfel capat unei crize politice de sase saptamani.

    Bulgarii au rasuflat usurati, desi toata lumea apreciaza ca e cam tarziu si ca timpul ramas pana la raportul de tara din octombrie e prea scurt pentru cat de multe mai sunt de facut. Ca si romanii, bulgarii au restante mari la reforma in justitie (capitol la care Bucurestiul e insa ceva mai avansat, dupa adoptarea, prin asumarea raspunderii guvernului, a pachetului de legi privind reforma in domeniu).

    Ca si romanii, bulgarii sunt tot la nivel de promisiuni si in ceea ce priveste lupta anticoruptie. Ca si in cazul romanilor, politicienii occidentali nu se mai multumesc cu promisiuni nici atunci cand ele sunt rostite in limba bulgara. Nu e suficient sa spuna ca vor face totul, iar reformele nu se fac peste noapte, spun ei cu scepticism. Criza politica din Bulgaria s-a sfarsit. Cu toate acestea, sansele ca Sofia sa devina capitala europeana cu staif la 1 ianuarie 2007 sunt abia de 50%, estimeaza analistii. Cam aceleasi cu cele ale Bucurestiului.

  • CE NE TINE PE LOC?

    Romania e departe deocamdata de „zona“ concertelor cu artisti mari, considera toti organizatorii de concerte intervievati de BUSINESS Magazin. Sapte motive justifica situatia.

    SALI PREA PUTINE Daca vrei sa aduci o trupa mare in Romania, cu siguranta te vei lovi de problema salilor. Iar organizatorii de concerte o invoca invariabil, cand ii intrebi „de ce nu e la noi ca la ei“. In Bucuresti, ai de ales intre Sala Palatului – care are insa numai 4.000 de locuri si biletele trebuie sa fie scumpe pentru ca organizatorul sa-si poata recupera investitia -, Sala Polivalenta – care are un numar dublu de locuri, dar nu e sala de concerte -, Arenele Romane – care nu sunt acoperite si exista intotdeauna riscul meteorologic – sau orice stadion sportiv din tara. Petrecerile cu disc-jockey sunt singurele pentru care se pot improviza sali in locatii neconventionale.

    PUTINI ORGANIZATORI Cei cinci-sase organizatori de concerte cu artisti straini in Romania sunt prea putini pentru a crea o imagine de piata serioasa care sa atraga atentia impresarilor straini, spun organizatorii.

    PUTEREA DE CUMPARARE Unii organizatori cred ca romanii trebuie sa traiasca la fel de bine ca ungurii pentru ca organizarea de concerte sa devina o activitate banoasa. Altii cred ca obiceiurile de cumparare primeaza in fata puterii de cumparare cand e vorba de mersul la concerte cu bilet, dand ca exemplu Sofia sau Belgrad, superioare Bucurestiului in ce priveste concertele live, dar cu un nivel de trai comparabil.

    PIATA SLABA Vanzarile de CD-uri in Romania sunt foarte slabe, fapt pentru care nici managerii artistilor nu vad in concertele in Romania o oportunitate de a-si creste vanzarile de CD-uri (unul din scopurile oricarui turneu de promovare).

    POZITIONAREA GEOGRAFICA Romania este amplasata oarecum in afara circuitelor normale ale artistilor. Fiecare zi de turneu costa, iar daca in Vest concertele se pot tine lant, pentru un concert in Romania e nevoie de trei zile: venit, cantat, plecat.

    CONCERTELE GRATUITE Un obicei specific romanesc, cum il descriu organizatorii de concerte live din Romania, concertele gratuite i-au dezobisnuit pe romani de obiceiul de a plati pentru a vedea un concert.

    AUDIOVIZUALUL Posturile de radio si televiziunile romanesti difuzeaza foarte rar muzica artistilor „de live“ considerati mari in Occident.

  • Pretul muzicii live

    Inceputul e acum, nu a fost acum 15 ani, spun organizatorii de concerte din Romania. Anul acesta, au lipit afis peste afis pe stalpii publicitari – iar numele mari de pe afisele lor au fost mai multe (peste 25) si mai in voga (Nightwish, Faithless, Paul Van Dyke) decat cele cu care publicul romanesc se obisnuise. Pentru concertul lui Phil Collins s-a facut o investitie-record. Spectatori exista, incasarile sunt in crestere, dar piata e roasa de lipsuri. Unul dintre ele, tocmai organizatorii de concerte. Incercati?

    In primele 24 de ore dupa ce au anuntat concertul Phil Collins din Tallin, organizatorii vandusera 10.000 de bilete. Acelasi spectacol, anuntat la Bucuresti pentru sfarsitul lui octombrie, nu a vandut in patru luni decat 4.000 de bilete. Emotia organizatorilor romani de a-si recupera investitia – in cazul acesta, 500.000 de euro – e o trasatura a breslei. Iar breasla abia daca numara sase-sapte companii.

    Desi mic, grupul organizatorilor de concerte e de departe, in mediul de afaceri romanesc, cel mai pestrit. Nici macar nu e un paradox. In afara de muzica, nimic nu-i face pe cei care-l formeaza sa se asemene. Avem, printre cei care ne-aduc in tara trupe straine, un fost realizator TV, un tanar realist, un om de afaceri pasionat, doi intreprinzatori entuziasti, un fost patron de restaurant, doi tineri atasati de arta si de tratamente medicale neconventionale, un motociclist si, in fine, un muzician cu renume in rockul romanesc. Daca stai de vorba cu ei, afli ca munca lor nu e nici usoara, nici mai putin riscanta decat alte afaceri. Nici nu e de mirare ca s-au gasit doar putini curajosi.

    La noi, „promovarea concertelor este o activitate de nisa, pentru ca suntem departe de piata europeana a concertelor“, spune Dorian Ciubuc, directorul general de la Fun Time Production, omul care a spart gheata in organizarea de concerte in Romania, aducandu-i in 1991 pe cei de la Uriah Heep, si pe care il numeam mai sus „afacerist pasionat“ pentru ca se ocupa de inca o afacere (Zone Vision Romania). „Infrastructura este insuficienta, si nici pozitia geografica nu ne avantajeaza. Desfasurarea unui concert la Bucuresti necesita pentru artisti si echipa ce ii insoteste trei zile fata de o zi in alta parte a Europei“, explica Ciubuc.

    Dupa revolutie, romanii s-au obisnuit cu doua pana la patru prezente ale numelor importante din muzica internationala pe an. Cu rare exceptii – Prodigy, Faithless, Moby sau Metallica, „adusi“ pe la jumatatea anilor ‘90 – pana anul trecut amatorii de pop si rock s-au intalnit cu legendele anilor ‘70 si ‘80, ascultate pana atunci la Europa Libera sau pe benzi, discuri si casete ce circulau underground. De anul trecut, dar cu precadere in acest an, numarul artistilor care vin in Romania a crescut. Iar rotita se invarte inainte, spun organizatorii de concerte live in Romania. Dar se traieste din asta?

    „Depinde cum vrei sa traiesti… as spune ca da“, spune Minel Stoica, asociatul lui Dorian Ciubuc la Fun Time, care pe vremuri realiza emisiuni muzicale la TVR. „Este o afacere intre pasiune, hobby si profit. Este la fel de adevarat ca toti marii organizatori de concerte din Romania mai fac si altceva, au si alte surse de venit“, spune Stoica. Mihai Cernea de la Sfinx Experience, care organizeaza in jur de 12 concerte cu artisti internationali pe an, confirma: „Din pacate, in proportie de 70% traim din inchiriere (n.r. – de aparatura pentru dotarea scenei) si doar 30% din concerte“. Dupa ce a investit circa 600.000 de euro in cel mai mare sistem „touring GPL“ (instalatie de sunet) existent in Europa, Cernea a facut bani cu el plimbandu-l in alte tari precum Bulgaria, Austria sau Franta.

    Pentru Mircea Nanca, producator si organizator de concerte din acest an la Fundatia Culturala Phoenix, exista o regula nescrisa conform careia, daca faci 10 concerte intr-un an, unul dintre ele iti va aduce foarte multi bani, doua iti vor aduce multi, din altele doua vei castiga relativ bine, dar pe restul le faci de dragul meseriei si al artistilor. Pentru acest organizator de concerte de 28 de ani – pe care l-am numit „realist“ la inceputul istorisirii pentru ca incepe totul cu calcule si gandeste pe termen lung – trupa britanica Faithless cantand pe scena Arenelor Romane a fost concertul anului. Din start, Nanca a gandit evenimentul nu ca pe o masina de bani, ci ca pe o oportunitate de a intra in relatie si a-si construi credibilitatea in ochii agentiilor straine „de booking“, care gestioneaza agenda concertelor marilor artisti. Primele concerte sunt cel mai greu de realizat, pentru ca impresarii isi lasa cu greu artistii pe mana unor incepatori. Cu Faithless pe cartea de vizita, Nanca a capatat credibilitate.

    De cinci ani in meserie, Razvan Opran de la The Mission organizeaza cate cinci-opt concerte si petreceri cu disc-jockey pe an si spune ca, pe termen lung, se poate trai din asta. Cu conditia sa ai sponsori: „De luni pana vineri suntem agentie de publicitate“. Cu alte cuvinte, The Mission presteaza servicii de publicitate „sponsorilor“. Concurentii lor directi in piata: vreo doi-trei.

    Cuantificarea a ceea ce inseamna organizarea de concerte in Romania este destul de greu de facut, dar piata in intregul ei poate fi estimata la 25 de milioane de euro anual. In intregul ei, adica tot ce inseamna – o scena, unul sau mai multi muzicieni pe scena si organizatorii (companii specializate sau cele care sponsorizeaza evenimente muzicale). Iar la aceasta suma se ajunge greu. Daca va intrebati de ce, cititi mai departe.

    Privita din afara, Romania ca piata a concertelor nu e prea atragatoare pentru artistii straini: concertele se amana sau se anuleaza (vezi Michael Bolton sau Depeche Mode), salile sunt putine si organizatorii de concerte, la fel, spun insisi organizatorii de concerte din Romania. In plus, in aceasta piata vanzarile de CD-uri originale sunt atat de mici ca ar fi absurd sa credem ca pe un manager de artist strain l-ar imbia spre Romania speranta de a-si creste cota de piata, unul dintre scopurile turneelor de promovare. Nu puterea de cumparare e vinovata de aceasta stare de fapt, crede Mircea Nanca.

     „Daca ma uit peste Dunare la Sofia sau Belgrad, ca sa nu mai zic de Katovice sau Budapesta, imi dau seama ca e un handicap mai degraba in starea pietei, decat in puterea de cumparare“, spune Nanca. „Sofia si Scopje nu se compara cu Bucurestiul, insa acolo oamenii au alte preocupari de a-si cheltui banii decat mall-urile.“ In plus, concertele cu intrare libera, oferite atat de frecvent in Romania de mari companii sau de administratiile locale, au facut ca gestul cumpararii unui bilet pentru a asista la un concert sa devina aproape nenatural, se plang toti organizatorii intervievati de BUSINESS Magazin.

    „Consumatorul capata sentimentul ca i se cuvine“, spune Dorian Ciubuc de la Fun Time Production. „Ulterior, influentat de concertele gratuite sau de televiziune, dar si sub impactul puterii reduse de cumparare, potentialul spectator nu se mai simte indemnat sa cumpere un bilet, indiferent de numele aflat pe afis.“ In timp ce in pietele occidentale orice concert se autosustine prin vanzarea de bilete, in Romania concertele cu bilet sunt, de regula, partial sponsorizate, spectatorul platind un pret modic fata de cel real.

    Moda a inceput dupa revolutie. „Culmea este ca, inainte de 1989, organizarea de spectacole era o activitate mai capitalista decat in prezent, pentru ca un concert sau un turneu era sustinut numai din vanzarea de bilete“, isi aminteste Mihai Cernea, fost membru al grupului rock Sfinx. „Nu existai daca nu vindeai. In prezent, putini muzicieni romani mai pot vinde bilete la un concert: Stefan Banica jr., Voltaj sau Holograf“. Iar aceste fenomene specifice doar pietei romanesti au influentat piata si consumatorul.

    „Un esec major a fost pentru noi concertul cu trupa Yes, un spectacol de 90.000 de euro, la care am avut un bilet modic, dar nu a venit lumea“, spune Cernea, directorul general de la Sfinx Experience. „Am pierdut 60.000 de euro. In loja, la spectacol, am constatat ca am cumparat, eu si asociatul meu, doua bilete de cate 30.000 de euro.“

    Aceasta nesiguranta a pietei concertelor din Romania ii tine inca la distanta de scenele romanesti pe multi dintre artistii straini. „Cred ca acum se uita spre Romania ca la o piata in crestere, dar fata de care functioneaza inca vechile rezerve“, spune Nanca. In august, Marilyn Manson a concertat in Budapesta. O ocazie mai buna de a-i aduce pe americanii excentrici in Bucuresti nici c-ar fi gasit. Dar directorul de la Phoenix spune ca tratativele cu agentia artistilor s-au incheiat cu un refuz, amintindu-i de alta incercare, si ea esuata, de a-i aduce pe Black Sabbath. „«It’s not gonna work» (n.r – «Nu va functiona»), e raspunsul pe care il primesc cel mai frecvent, si, de regula, nu prea explica ei de ce“, spune managerul Fundatiei Phoenix. De acelasi refuz se loveste si Mihai Cernea de la Sfinx Experience de trei ani, de cand incearca sa aduca grupul german Rammstein in Romania.

    Cele mai statornice categorii de spectatori sunt, in prezent, cele ale concertelor rock si ale amatorilor de muzica electronica pe care-i aduna la un loc petrecerile cu disc-jockey. La concertul Nightwish de anul trecut, 5.000 de spectatori au facut casa inchisa la Sala Palatului, care are o capacitate de 4.000 de locuri, iar in acest an e aproape sigur ca trupa va reedita succesul. Pentru trupa rock Megadeth s-au strans 4.200 de spectatori. La concertele rock vin si tineri, dar si publicul matur care s-a format cu aceasta muzica. La DJ-party vin numai tineri, dar termenii sunt comparabili, avand in vedere ca la recitalul DJ Paul Van Dyke au participat peste 5.000 de romani.

    Intre timp, concertul unuia dintre cei mai valorosi artisti de jazz – Joe Zawinul – nu a reusit sa adune nici 2.000 de spectatori si nici un sponsor, spune Pepino Popescu, organizatorul concertului, care „semneaza“ si aparitiile bianuale ale lui Tudor Gheorghe. Popescu pregateste acum concertul Michael Bolton si spune ca altul nu va mai urma, pentru ca nu a reusit sa traiasca din asta.

    O nisa in nisa este de multe ori o cheie a succesului. Si a fost descoperita de Fundatia Aquarium, care s-a specializat pe rock simfonic, aducand in Romania grupurile Therion si Nightwish. Daca pana anul trecut reprezentantii fundatiei aveau proiecte in domenii precum medicina, educatia, cultura si artele vizuale, de anul trecut s-au lasat cuprinsi si de virusul organizarii de concerte. Tot cu gandul la cultura. „Cand am inceput discutiile cu Therion, managerul trupei l-a legat de Romania pe Mircea Eliade si nu pe Hagi“, zambeste Aurelia Olaru, vicepresedinte la Aquarium. Olaru spune ca relatiile de prietenie si respect pe care le-a dezvoltat cu artistii au ajutat-o sa obtina contracte bune.

    Flerul conteaza mult, pana la urma, si in aceasta afacere. Cum calculeaza organizatorii sansa de a face un spectacol de succes? „Sa luam un artist de 120.000 de euro, precum Joe Cocker“, incepe sa explice Mihai Cernea de la Sfinx Experience. „Unde il duci sa cante? El singur nu mai e de stadion. In Sala Palatului sunt 4.000 de locuri. Daca imparti 120.000 de euro la 4.000, iti iese 30 de euro biletul. Dar la cei 120.000 de euro se mai adauga transportul, acomodarea, masa, taxele la stat si, daca mai adaugi si dotarea tehnica, ajungi la o suma aproape dubla: 200.000 de euro. Impartind suma la 4.000 de locuri, iti iese biletul la 50 de euro, si asta fara sa ai profit. Nu ai cum sa ceri 50 de euro in Romania, unde Cocker a mai cantat“, explica Cernea, care a primit o astfel de oferta la un moment dat. Dar nu toate concertele se fac de dragul banilor.

    Cine a auzit de Kid Koala, un DJ canadian-chinez, catalogat de cunoscatori drept „turntable“-ist pentru ca foloseste pick-up-ul drept instrument muzical? Foarte putini, probabil, dar asta e si ideea: „Incerc sa aduc ce nu s-a prea adus, sa formez un public pe care sa ma bazez in viitor“, spune Mircea Nanca de la Fundatia Phoenix. „Obiectivul meu este ca, in timp foarte scurt, publicul sa fie pregatit pentru tot mai multe genuri de muzica“. Printre concertele cu „curiozitati“, Nanca presara si artisti pentru care exista un public format, pe care se poate baza, precum Eliades Ochoa, care va concerta in octombrie la Sala Palatului.

    Ochoa face parte din Buena Vista Social Club, un „club“ foarte popular intre melomanii romani. „Aceste concerte care imi aduc profit imi dau speranta ca pot face asta pe termen lung.“ Inainte de a organiza un concert, Nanca face si el acel studiu prin care stabileste, ca in orice plan de afaceri, un „break-even point“ (adica momentul in care investitia e amortizata). Astfel, daca la concertul Megadeth Nanca si-ar fi recuperat investitia din banii primilor 2.200 de cumparatori de bilete, in sala s-au adunat pana la urma peste 4.000 de platitori, aducandu-i un profit de 60%. Pentru a atinge „break-even point“ cu concertul Faithless, Nanca spune ca ar fi avut nevoie de 3.000 de cumparatori de bilete la un pret mediu de 75 de lei noi. Si nici nu se astepta sa vina mai multi. Dar totalul de platitori s-a ridicat la 3.600, astfel incat, chiar in lipsa unui sponsor, fundatia a avut profit.

    Puterea scazuta de cumparare nu e unica explicatie pentru faptul ca numarul de platitori de bilete nu prea sare de cateva mii: salile de concerte sunt mici, motiv pentru care pretul biletelor nu poate fi decat mare.

    „Reteta-i scumpa la sala mica“, spune Pepino Popescu de la Solistis Media. „Daca as fi avut o sala mare, de 10-15.000 de locuri, as fi putut fixa un pret mai mic pentru biletele la Michael Bolton, pana in 50 de lei noi. Dar o astfel de sala nu exista in Romania.“ Mici cum sunt, salile din Romania tot inghit intre 1.000 si 8.000 de euro cu titlu de chirie pentru fiecare concert. Per total, cheltuielile unui organizator ar putea speria orice novice: 20-25% din veniturile din bilete merg pe chiria salii, inca 2% merg catre stat daca locatia aleasa pentru concert se afla in patrimoniul national (vezi Teatrul National sau Sala Palatului), 5% e timbrul de spectacol, 8,5% drepturile de autor, mai adaugi TVA-ul pentru bilete introdus din luna iunie a acestui an, apoi onorariul artistului, al firmei care se ocupa de sonorizare, lumini si scena, cazarea, masa si transportul artistilor, fara a uita cheltuielile de promovare dinainte de spectacol (pe langa spoturi radio si TV si articole in presa, mai platesti 60 de bani pentru tiparirea fiecarui afis, 90 de bani – lipirea afisului, fara a avea garantia ca peste el nu va fi aplicat altul in minutul doi si 30 de bani taxa de publicitate pentru fiecare afis lipit).

    Dar partea cea mai consistenta ramane, desigur, onorariul artistului: bugetul total pentru Phil Collins este de 450-500.000 de euro, si este cel mai mare buget de concert organizat in Romania – daca il scoatem din socoteala pe cel al lui Michael Jackson, cotat la vremea respectiva (1992 si 1996) la un milion de dolari. Organizatorii – Fun Time Production – se asteapta sa vanda 8.000 de bilete. Comparatiile cu pietele invecinate suna nostim sau ironic: „La acelasi concert la Tallinn, s-au vandut 10.000 de bilete in primele 24 de ore“, spune Dorian Ciubuc de la Fun Time Production. „Aici, am vandut 1.000 (n.r. – din mai) pana acum.“ Pana la Phil Collins, recordul era detinut de concertul Metallica din 1999: 250.000 de dolari (acum, pretul lor trece de 500.000 de dolari). Si Michael Bolton tinteste sus: 240.000 de euro. Despre artistii mari de jazz, Minel Stoica de la Fun Time Production spune ca nu castiga mai mult de 20-30.000 de euro pe concert, iar tariful celor mai cunoscuti DJ-i nu sare de 40.000 de euro. Pentru concertul Nightwish, organizatorii de la Fundatia Aquarium nu au vrut sa divulge onorariul, spunand doar ca e mai mic decat cel practicat de trupa pe alte piete.

    Pe toti va va incerca o senzatie placuta in urmatoarele momente, cand veti citi ca piata romaneasca a concertelor e in crestere intr-un moment in care sora mai mare occidentala e in scadere: pretul mediu al biletelor la concerte a scazut cu 6% in acest an – la 50,27 dolari – in efortul organizatorilor de a umple locurile, iar biletele ieftine de 20 de dolari au redevenit realitate in oferta celui mai mare organizator de concerte din lume – Clear Channel, scrie revista Newsweek.

    Un lucru bun este si faptul ca Bucurestiul pare sa fi pierdut exclusivitatea concertelor importante. Unde merg amatorii de muzica din provincie?

    Pe malurile Muresului, la doua manifestari importante – Festivalurile Peninsula (Targu-Mures) si Rock la Mures (Periam, judetul Timis). La prima editie a festivalului Rock la Mures, organizat in 2002 de Nicolae Buda si Helmuth Jost, au participat 18 trupe din Romania, Elvetia, si Germania. Numarul spectatorilor a crescut de la cateva sute la cateva mii in timp, sporind si numarul formatiilor participante si chiar numarul scenelor – de la una la trei. Rock la Mures s-a desfasurat in perioada 14 – 17 iulie.

    Festivalul Peninsula (27-31 iulie) este puiul manifestarii de gen de la Sziget din Ungaria, fiind organizat de aceeasi companie. Bugetul manifestarii a crescut in timp de la 70.000 de euro in primul an la 350.000 de euro pentru acest an, la finantarea editiei din acest an participand si Ministerul ungar al Tineretului cu o contributie de 652,5 de milioane de lei vechi. Evenimentul a cuprins circa 70 de concerte ale unor trupe din Romania, Ungaria, Marea Britanie, Finlanda si Statele Unite, dar a beneficiat si de prezenta unui mare numar de organizatii neguvernamentale care au profitat de ocazie pentru a-si transmite mesajele, ba chiar si de un Cort al Integrarii si de unul al Artelor Vizuale, cu un maraton de proiectii de filme.

    Organizatorii au pierdut in jur de 20.000 de euro. „Pentru a nu avea pierderi, ar fi trebuit sa vindem 50.000 de bilete. Noi am prognozat trei ani cu pierderi la festivalul Peninsula de la Targu-Mures“, a declarat Gerendi Karoly, actionarul majoritar la Sziget Management. Cei de la Apocalyptica, care canta rock cu violoncelul si au fost prezenti pe peninsula, spun ca muzica lor s-a nascut din greseala, la o repetitie de muzica clasica, intr-o pauza in care s-au jucat cu acordurile dure ale rockului pe instrumentele clasice.

    Un al doilea nucleu pentru concertele din provincie a devenit Brasovul, care ii va gazdui, in aceasta vara, pe cei de la trupa Europe, dar si pe Joe Cocker, la Cerbul de Aur. Tot la Brasov, dar mai spre finele anului, ar putea veni si Deep Purple.

    Un lucru care ar fi parut destul de greu de realizat, dar posibil acum, este si aducerea unor formatii importante la manifestari aparte, cum sunt intalnirile motociclistilor. Clubul timisorean MC Trust a reusit, dupa discutii care au durat cateva luni de zile, sa aduca la manifestarea West Romanian Bike Week patru trupe rock, trei din Germania – Bonfire, Messenger si Slick 50 – precum si Kiss Forever Band din Ungaria.

    Organizatorii evenimentului au avut ghinion: pierderile lor s-au ridicat la peste 35.000 de euro. „Din cauza meciului de fotbal Romania – Brazilia, organizat in aceeasi perioada, au venit mai putini oameni decat ne-am asteptat, in jur de 1.500, mai multi straini decat romani“, spune Radu Nidel, unul din organizatori. „Anul trecut grupul romanesc Cargo a strans 5.000 de oameni.“

    Pierderea, spune Nidel, era planificata, dar organizatorii vor ca intalnirea pe care o organizeaza sa intre, in urmatorii doi – trei ani, in circuitul marilor intalniri ale motociclistilor europeni, dupa care vor veni si banii. Redimensionand discutia la nivelul pietelor dezvoltate, unde se plimba trupe la care romanii nici nu indraznesc sa viseze, cele mai scumpe acte artistice la ora actuala sunt Rolling Stones si U2.


    In cazul lor, vorbim deja de onorarii minime de 1,5 – 2 milioane de euro. Dar daca Pink Floyd va avea turneu anul viitor, va trece pe primul loc, spune Dorian Ciubuc de la Fun Time. „Iata trei nume a caror muzica nu se difuzeaza in Romania.“

    Vreti doua ponturi? Primul: daca sunteti pasionat si aveti ceva bani, puteti incerca sa-i concurati pe Ciubuc, Cernea sau Nanca, pentru ca pe piata mai este loc. Ba este loc si de activitati conexe, cum ar fi distributia de bilete sau prestarea de servicii. Al doilea este cel de construire a unei sali de peste 10.000 de locuri in Bucuresti, necesara daca romanii vor vrea sa vada numele mari ale muzicii fara a pandi buletinul meteo.

  • Si ce folos daca Mutu a dat doua goluri cu Andorra?

    Marti, 16 august: Presedintele Traian Basescu trecedin nou pe la podul de la Maracineni, Buzau, obiectivulde infrastructura cel mai afectat de inundatii.

    „Maine cu siguranta trec premierul si toti ministrii buluciti la pod, ca atat timp cat am fost in concediu au uitat sa mai treaca pe la pod. De maine, bulucesc toti!“, a afirmat Basescu. El a tinut sa precizeze ca a facut mai multe vizite in zona nu pentru ca s-ar fi indragostit de acest obiectiv, ci pentru ca este cea mai importanta paguba produsa de inundatii in infrastructura. Miercuri, 17 august: Premierul Tariceanu, direct vizat de afirmatii, ii raspunde presedintelui, afirmand ca nu se duce ca sa se plimbe, ci ca sa evalueze, ca inginer, stadiul realizarii lucrarilor de refacere a podului.

     „La podul de la Maracineni am mers pana in momentul in care am considerat necesar si acel moment a fost determinat de interventiile pe care le-am facut pentru ca fortele umane si mijloacele tehnice sa fie la nivelul necesar realizarii lucrarilor in timp“, a explicat premierul. El a mai spus ca nu trebuie sa se duca personal in fiecare zi la acel pod.

    „Eu nu sunt sef de santier, dar in momentul in care am vazut, pentru ca sunt inginer constructor si ma pricep si eu, m-am dus. Si, cu ochiul inginerului, pot sa apreciez daca lucrul se desfasoara la nivelul si in ritmul care sa ne permita realizarea termenelor de dare in functiune“, a spus prim-ministrul. Doua declaratii care arata cum cei mai inalti demnitari inteleg sa conduca tara. Nu stiu daca presedintele si premierul ar trebui sa-si consume atat de mult energia la acest pod de la Maracineni. Poate ar trebui sa „consume benzina“ pentru a se intalni cu investitori si a-i convinge sa aloce fonduri pentru Romania. Decat sa se intreaca pe tema „cine a trecut de mai multe ori pe la pod“, presedintele si premierul ar trebui sa-si bata gura pe tema cum se pot crea mai multe locuri de munca, pentru ca fiscul sa aiba de unde lua impozite ca sa finanteze refacerea podului de la Maracineni.

    De multe ori ii judecam si ii alegem pe politicieni in functie de ce declara, de cat de tari sunt in vorbe. De prea putine ori ne uitam daca acesti politicieni au facut ceva, daca vorbaria lor i-a convins pe straini sa investeasca in tara, daca se pot lauda cu ceva palpabil, care poate fi cuantificat.   

    Presedintele Basescu a declarat ca va fi un jucator, ca se va implica in politica de zi cu zi a tarii si ca nu va sta deoparte, asa cum a facut predecesorul sau, Ion Iliescu. Pana acum a fost doar un jucator care vorbeste mai mult decat sa faca „pe teren“ ceva. Exact ca Mutu, care este cel mai bun jucator, dar care nu se poate lauda cu ceva palpabil.

    Este jucatorul care cand vorbeste aduce cel mai mare rating, este pe prima pagina a ziarelor, dar nu are la activ nici un Campionat European, nici unul mondial, nici un gol cu Olanda. In schimb, a dat doua goluri cu Andorra si a fost cel mai bun jucator de pe teren.

    Ce folos pentru tara daca presedintele Basescu are cea mai ridicata cota de audienta dupa ce trece pe la podul de la Maracineni? A crescut nivelul de trai dupa acele vizite, a adus vreun investitor, a scazut inflatia sau a mai crescut euro ca sa nu mai piarda exportatorii? Nimic din toate astea. Bine, asta ar fi treaba premierului si a Guvernului. Dar presedintele a spus ca vrea sa fie un jucator si ar trebui sa-si asume astfel si evolutia economiei. Cresterea economica incepe sa-si piarda din suflu, iar ultimele date statistice arata ca si productivitatea pierde teren. Investitiile straine bat pasul pe loc, iar numarul de salariati din industrie scade. In schimb, numarul functionarilor publici creste cu 15.000 in sase luni. A crescut atat de mult economia, s-a marit populatia, ca sa se justifice cresterea numarului de functionari publici? Nimic din toate astea, ci dimpotriva.

    Tot luptandu-se la pod, presedintele si premierul uita ca nu vor avea de unde sa plateasca „podul“ daca nu se ingrijesc de economie, care da primele semne de incetinire a cresterii.

  • Willkommen in Casa Lux

    Saptamana trecuta, vestea achizitiei grupului de presa Casa Lux de catre trustul german Burda nu a surprins prea tare publisherii locali. In schimb, le-a starnit curiozitatea: cu cat s-a vandut? Punand cap la cap estimarile din piata si calculele unor tranzactii de acest gen, BUSINESS Magazin avanseaza o ipoteza: intre 6 si 8 milioane de euro.

    Daca as fi vandut in urma cu 8 ani, mi-ar fi placut sa tot creez si sa tot vand“, marturiseste, relaxata, Mariana Braescu, proprietarul absolut al grupului de presa Casa Lux – pe care l-a vandut saptamana trecuta nemtilor de la Burda. In tonul Marianei Braescu nu se simte o renuntare la mass-media – dimpotriva, ea spune ca are in lucru niste proiecte – ci altceva. Liniste, multumire. In 11 ani, Mariana Braescu a reusit sa transforme circa 20.000 USD (cat estimeaza cheltuielile demararii proiectului Casa Lux) in cateva milioane bune de euro. „Am avut o viata de soldat. Am adunat noptile nedormite de cand am pornit Casa Lux si am calculat ca numarul acestora ar echivala cu un an de zile. Dar am avut ambitia sa imi duc la bun sfarsit ce mi-am propus: sa creez un brand si sa il «cuplez» cu un grup strain de presa“, spune proprietarul Casei Lux, careia ii place sa i se spuna „Doamna Casa Lux“.

    Dar nu numai in industrie este Mariana Braescu cunoscuta astfel, ci si in analele OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci), unde „Doamna Casa Lux“ figureaza ca marca inregistrata, precizeaza Braescu pentru BUSINESS Magazin. Mai mult, marca Doamna Casa Lux este singurul brand care ii va apartine in continuare, iar acest lucru „este stipulat in contract“. Ce altceva mai este stipulat in contract, in afara de vanzarea celor sapte titluri? Primul lucru pe care il mentioneaza Braescu este acela ca numele ei va aparea in continuare pe coperta si in casuta redactionala, in calitate de director fondator. Al doilea lucru: faptul ca va asigura tranzitia grupului din punct de vedere logistic. Iar timp de doi ani va asigura consiliere grupului Burda pe partea titlurilor Casa Lux. In ce priveste echipa redactionala, nu vor fi disponibilizari in urma preluarii, conform acelorasi intelegeri contractuale.

    Dar cel mai important alineat din contract – valoarea tranzactiei – ramane sub tacere. Nici Casa Lux, nici Burda nu sufla o vorba. Dar nu aceasta tacere alimenteaza curiozitatea celorlalti publisheri. Ci faptul ca, la un moment dat, aproape fiecaruia dintre ei le-au facut cu ochiul performantele publicatiilor editate de Casa Lux. Adica cifrele din Studiul National de Audienta (SNA) si rata de profitabilitate a grupului. In primul caz – pentru necunoscatorii industriei de media – de notat faptul ca Practic in Bucatarie are un public de peste 1,1 milioane de cititori (conform ultimelor livrari de date din SNA). Aceasta audienta o plaseaza pe primul loc in topul publicatiilor din Romania –  ca numar de cititori. Iar in ce priveste profitabilitatea, aceasta este de „peste 50%“, spune cea care va mai sta in fotoliul de patron al Casei Lux pana la sfarsitul anului (cand Burda isi va intra efectiv in drepturi).

    Poate tocmai aceste date de audienta si financiare explica de ce publisherii nu au parut surprinsi saptamana trecuta la aflarea vestii vanzarii. Afacerea era buna, coapta, deci avea toate premisele sa se vanda acum. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, chiar unii dintre ei au „curtat“, la randul lor, acest grup de presa – iar vestea ca in jurul Casei Lux roiesc petitorii s-a aflat in industrie. Cumparatorul si valoarea tranzactiei erau piesele care mai lipseau din puzzle-ul vanzarii. „Am avut cinci oferte pana acum. Dar am preferat Burda, pentru ca este un business de familie, ca si Casa Lux, dar si pentru ca este un nume international de incredere“, spune Braescu. Ea nu a nominalizat celelalte oferte, dar a mentionat ca, printre acestea, s-a numarat si un trust international care nu este prezent in Romania, dar care ar fi vrut, prin aceasta achizitie, sa penetreze piata romaneasca.

    In ce priveste publisherii locali, indiciile petitorilor sunt slabe. De pilda, Peter Jansen de la Sanoma Hearst spune ca Sanoma nu a facut vreo oferta, dar ca „si-a exprimat interesul“. Razvan Corneteanu de la Ringier nu a comentat, dar spune ca „simte o invidie profesionala colegiala pentru reusita celor de la Burda“. Cristina Simion de la Edipresse a fost categorica: „Nu am facut nici o oferta de preluare sau de joint-venture grupului Casa Lux“. Toti trei insa au cazut de acord ca vanzarea Casei Lux era un pas firesc in procesul de consolidare a pietei de publishing, dar si ca noua achizitie va intari pozitia grupului Burda pe piata, „mai ales pe segmentul publicatiilor practice, segment pe care este deja puternic si in care are suprematia in cateva tari deja“, subliniaza Cristina Simion de la Edipresse.

    Asadar, piesa cumparatorului a iesit la iveala. Mai ramane cea financiara. S-au vehiculat mai multe variante: „in jur de 4 milioane de euro“, „peste sase milioane“, „in jur de 8 milioane“. Un cunoscator al fenomenului achizitiilor de acest gen spune ca, in astfel de cazuri, valoarea tranzactiei reprezinta de cinci ori valoarea profitului companiei de vanzare. La care se mai adauga si alti coeficienti, cum ar fi pozitia pe piata a trustului (pe segmentele in care este prezent – , n.r.) sau valoarea brandului. De pilda, daca trustul care este de vanzare ocupa prima pozitie pe un segment de piata, atunci mai poate pretinde un plus de 10% valorii de vanzare calculate dupa regula multiplicarii profitului. Daca ocupa pozitia a doua, atunci i se scad 10% din valoarea respectiva. In ce priveste valoarea brandului, sunt cativa indicatori-standard care se iau in considerare, pe langa cei financiari (cum ar fi favorabilitatea brandului, puterea acestuia in mintea consumatorului sau capacitatatea de a genera business pe viitor).

    Mariana Braescu spune ca brandul a avut o pondere „foarte mare“ in valoarea tranzactiei, la stabilirea careia a ajuns in urma unui audit realizat de o companie de branding internationala, care nu este prezenta in Romania. Braescu nu a spus nici numele companiei, nici valoarea brandului rezultata in urma acestei evaluari. Cert este ca este „mult mai mare“ decat un milion de euro, suma care fusese vehiculata neoficial in urma cu cativa ani.

    Dar, lasand brandul la o parte si revenind la regula generica a multiplicarii profitului de cinci ori, ar rezulta ca grupul de presa Casa Lux a avut o valoare de vanzare de circa 5.400.000 euro. Calculul pleaca de la cifrele puse la dispozitia BUSINESS Magazin de catre Casa Lux (grupul a avut un profit net de 43.828.491 mii lei vechi in 2004, adica aproximativ 1.081.000 de euro). Valoare care nu include insa procentele pentru pozitia de lider pe segmentele in care este prezenta si nici pe cea a brandului.

    Care va fi urmatoarea tranzactie de acest gen, pe termen mediu? Nimeni nu da nume, dar toti fac diverse previziuni. Razvan Corneteanu spune ca vor disparea „publicatiile care au in spate alte interese si cele care nu performeaza“. Peter Jansen crede ca au mai ramas „putine perle“ de acest gen pe piata si estimeaza ca vom asista la deal-uri in sectorul publicatiilor H&D (case si decoratiuni) si cel auto. Iar Cristina Simion spune ca ne putem astepta la fuziuni si achizitii si pe piata internationala, „care sa schimbe configuratia pietei locale“, deci nu numai la preluari de publicatii/grupuri de publicatii romanesti de catre grupuri internationale de presa. „Putem vedea intrari pe piata ale unor grupuri care inca nu sunt prezente in Romania. Dar putem asista si la injectii de capital ale unor fonduri de investitii in afaceri rentabile din publishing.“ Concret? „Orice companie de publishing care are o cifra de afaceri sub 10 milioane de euro, fie va fi vanduta, fie va fuziona cu o companie cu pozitie similara“, este de parere Dragos Stanca de la Publimedia.

    Dar pana la astfel de miscari de amploare, publisherii dau ocol unei „perle“ care nu vrea sa se desprinda sub nici o forma din locul sau: Formula AS. Ei cand ii va veni randul? Si, mai ales, cine se va bucura de ea si pe cati bani?

  • De stiut

    • BRONZ ADJUDECAT

    La ultima livrare a datelor SNA, Casa Lux ocupa locul al treilea in topul publisherilor (ca numar de cititori). Ceea ce inseamna ca, in urma tranzactiei de saptamana trecuta, Burda isi adjudeca peste 1,6 mil. cititori. Adunand cele doua universuri, rezulta un total de 2.870.000 de cititori, cifra ce propulseaza Burda de pe pozitia a cincea in top, pe a doua.


    Trust                              Nr. publicatii                       Audienta
                                                  in SNA                       neta (mii pers.)
    Ringier                          15                              3.590
    Publimedia                    11                              1.855
    CASA LUX                       5                               1.640
    Intact                            3                               1.442
    BURDA                           6                               1.230
    Sanoma Hearst               7                                  985
    Catavencu                      4                                  975
    Edipresse                       6                                  968

    Sursa: SNA, realizat de BRAT. Perioada: 3 mai 2004 – 24 aprilie 2005; Nota: Audienta neta – persoane care citesc numar de numar cel putin o publicatie a trustului respectiv, persoanele care citesc doua sau mai multe publicatii fiind luate In considerare o singura data.

     

    • CASA LUX, IN CIFRE

    3.658.339 EURO cifra de afaceri a grupului in 2004
    1.081.330 EURO profitul net in 2004
    3.162.110 EURO incasari de publicitate intre ianuarie 2004-iunie 2005* (rate-card)
    1.640.000 CITITORI la ultima livrare SNA (mai 2004-aprilie 2005)

     * sursa: Alfa Cont. Valoarea Insumeaza doar veniturile atrase de publicatiile monitorizate de Alfa Cont (Casa Lux, Casa de Vacanta, Practic In Bucatarie, Practic – Idei pentru casa, gradina si apartament). De notat ca suma nu include Incasarile publicatiilor: Draga Mea, Carticica Draga Mea pentru copii si colectia Carticica Practica (apare trimestrial). NOTA: cifra de afaceri si profitul net reprezinta echivalentul In euro al sumelor exprimate In lei vechi si puse la dispozitia Business MAGAZIN de catre Casa Lux (convertirea s-a facut la valoarea euro a BNR pentru 2004).

     

    • IN-BRIEF

    Piata de publishing a cunoscut mai multe miscari de consolidare: de la vanzari de marca pana la parteneriate strategice. Dar cele mai notabile „miscari“ (dupa dimensiunea tranzactiilor) au aparut in ultimii doi-trei ani.

                Tranzactia                                           Val. estimata

    • Vanzarea Casa Lux                     6-8 mil. euro
      catre Burda (2005)
    • Preluarea Cotidianului                       N/A*
      de grupul Catavencu (2004) 
    • Vanzarea Evenimentul                 cca. 5 mil. USD**
      Zilei catre Ringier (2003)
    • Vanzarea Pro Sport                     6-7 mil. USD
      catre Ringier (2003)

    * De notat ca nu a fost vorba despre o vanzare, ci despre o fuziune Intre cele doua companii (Grupul Catavencu si RH Printing), pe doua titluri: Cotidianul si Radio Guerilla, ambele grupuri avand participare egala. Pentru primul an si jumatate, cei doi parteneri s-au angajat sa faca o investitie comuna de 2,5 milioane DE euro In proiectul comun (sursa: reprezentantii companiilor). ** ESTMaRILE PRIVIND SUMA CU CARE A FOST VANDUT Evenimentului Zilei AU FOST MAI VAGI pentru ca nemtii de la Gruner und Jahr au vandut ziarul CATRE RINGIER In cadrul unei tranzactii internationale, la pachet.

  • Noul cadru tranzactional

    Conferinta TED desfasurata la Oxford s-a constituit intr-un exercitiu de „gandire la nivel inalt“ care a pus in evidenta tendintele majore care se contureaza in ultimii ani si care-i vor influenta cu siguranta pe urmatorii.

    TED (Technology, Entertainment and Design) este un eveniment anual – conferinta ar fi un termen prea restrictiv – care reuneste experti in domeniul tehnologiei, divertismentului si designului pentru a-si impartasi ideile despre viitorul nostru comun.

    „Experti“ este un termen oarecum inadecvat, pentru ca desi pianistul Herbie Hancock este un maestru al jazzului, cu greu poate fi considerat un „expert in divertisment“.

    Domeniile evocate de nume sunt limitate mai degraba din ratiuni istorice – de fapt evenimentul aduna si personalitati din lumea stiintei, a afacerilor si a artei. Prima reuniune TED a avut loc in 1984, pornind de la observatia ca cele trei domenii au o puternica tendinta de convergenta. Nu intamplator, atunci a fost prezentat computerul Macintosh de la Apple si compact-discul de la Sony.

    Insa evenimentul a devenit regulat abia sase ani mai tarziu, reunind de atunci la Monterey (California) peste 800 de personalitati de prim rang.

    Din 2002 gazda evenimentului este Chris Anderson – redactorul-sef al revistei Wired – iar din acest an TED ia o anvergura internationala prin TEDGlobal, conferinta organizata la Oxford (Marea Britanie) la mijlocul lunii iunie. Una dintre cele mai interesante sectiuni de la TEDGlobal a fost cu siguranta cea numita „Co-op World“, care l-a avut printre invitati si pe Jimmy Wales, fondatorul proiectului Wikipedia.

     Ideea dezbatuta a fost ca pe baza colaborarii informale prin internet apar semnele unui nou mod de productie si ca aceasta „productie sociala“ va crea inevitabil o presiune asupra lumii institutionale a prezentului. „Este pentru prima data de la revolutia industriala cand cele mai importante mijloace si componente ale nucleului economiei sunt la indemana populatiei“ – remarca Yochai Benkler de la Yale. Computerele si retelele de comunicatii – tot mai puternice si mai usor de folosit – sunt cele care pot declansa colaborarea creativa din care s-a nascut pana acum nu doar miscarea „open source software“, ci si numeroase alte proiecte bazate pe aceleasi principii.

    Charles Leadbeater – analistul preferat al lui Tony Blair – a remarcat faptul ca aceasta tendinta nu este tocmai noua, iar exemplul pe care l-a adus este sugestiv.

    Bicicletele „mountain bike“ au fost create de niste tineri din nordul Californiei, pasionati de ciclism in natura dar nemultumiti de bicicletele prea sensibile pe care le aveau la dispozitie. Au bricolat cu ce au avut la dispozitie si au creat ceva cu totul nou, cu 10-15 ani inainte ca marile companii producatoare sa realizeze valoarea comerciala a acestui sortiment (care astazi reprezinta circa 65% din totalul vanzarilor in SUA). Ceva asemanator, dar la alta scara, se petrece acum in spatiul Retelei. Experienta lui Jimmy Wales pune un accent in plus pe diferenta dintre ritmurile dezvoltarii in conditii institutionale si cele ale cooperarii informale.

    Primul proiect de enciclopedie online pe care l-a incercat s-a numit Nupedia si se baza pe echipe de editori si recenzenti care trebuia sa valideze si sa publice materialele trimise de voluntari, dar a reusit sa produca doar cateva articole. Wikipedia a eliminat insa toate restrictiile si s-a dezvoltat intr-un ritm uluitor, ceea ce demonstreaza un alt aspect important: comunitatile virtuale poseda capacitatea si mijloacele de a se organiza in mod dinamic si eficient. De altfel si alte exemple demonstreaza modul in care computerele si internetul fac posibila o veritabila „explozie a creativitatii“. O adevarata presa alternativa a fost constituita din milioane de blog-uri, care prin interconectare devin o platforma de dialog si dezbatere din ce in ce mai influenta.

     Tot din mediul ne-institutional vin din ce in ce mai multe initiative de marcare a continutului pentru a-l face mai usor de regasit. Retele peer-to-peer au adus solutii inovatoare de partajare a continutului. Sistemele de relationare si colaborare informala in retele au ajuns sa fie adoptate si de organizatii formale, care par sa identifice deja o tendinta. Relatia dintre acest „nou cadru tranzactional“ – cum il numeste profesorul Bankler – si modul traditional de functionare a societatii va fi cu siguranta una tensionata. De altfel, putem observa ca tensiunile deja se manifesta, domeniul cel mai vizibil fiind cel al proprietatii intelectuale. Insa, pe de alta parte, vorbitorii au remarcat si semnele unor noi formule prin care aceasta „productie sociala“ se poate incadra intr-o noua ecuatie economica. Companiile cladite pe baza unor comunitati sunt doar un prim exemplu.

  • Sapte idei despre Internet

    In august 1991, sir Tim Berners-Lee publica primul site de Internet si punea bazele WorldWideWeb. Inventatorul www a fost intrebat de BBC despre viziunea sa asupra a ceea ce este si ce ar trebui sa devina reteaua mondiala de computere.

    1. CE E INTERNETUL AZI: Internetul este un mediu nou, universal, dar nu este in sine un mediu care ii determina pe oameni sa faca lucruri bune sau rele. In schimb, le permite oamenilor sa faca ceea ce vor intr-un mod eficient. Le permite sa se exprime intr-un spatiu care nu cunoaste limitari geografice.

    2. DESPRE BLOGGING: Intr-o anumita masura, fenomenul blog-urilor (jurnale personale online – n.r.) a fost prevazut inca de la inceputul anilor ‘90. Primul browser a fost de fapt un editor, un program in care oricine putea sa citeasca ce s-a scris anterior, dar putea si sa adauge propriile comentarii. Cam asta inseamna blogging-ul astazi.

    3. VALOAREA INFORMATIILOR: Se spune ca pe Internet gasesti numai minciuni si prostii. Dar daca te-apuci sa aduni la intamplare hartii aruncate pe strada sau sa scotocesti in gunoi, ce sanse ai sa dai peste hartii de valoare? Foarte mici. Cand navighezi pe Internet la intamplare, cum poti sa te astepti sa gasesti numai lucruri de calitate?

    4. PENTRU UN INTERNET MAI BUN: Nu ma simt responsabil pentru orice actiune a umanitatii. Presupun ca ma simt oarecum responsabil atunci cand oamenii apeleaza la Internet asteptandu-se la ceva si obtin cu totul altceva. Banuiesc ca asta este si motivul pentru care sunt implicat in World Wide Web Consortium (organizatie care reglementeaza aplicatiile software folosite online) si pentru care o multime de oameni se straduiesc sa imbunatateasca Internetul.

    5. LECTII DESPRE LUCRURI RELE: Internetul poate fi folosit si pentru a strange informatii despre cum sa faci tot felul de nenorociri, cum sa construiesti explozivi, cum sa ucizi pe cineva, cum sa otravesti pe cineva si tot asa. Exista un risc ca aceasta unealta, Internetul, sa fie folosita in scopuri periculoase. Este o unealta foarte puternica. Dar asta nu inseamna ca nu dorm bine noaptea. Pentru ca eu presupun ca Internetul poate fi folosit intr-o masura cel putin egala pentru lucruri extraordinare. Unul dintre acestea ar fi accesul la educatie al oamenilor din tarile defavorizate.

    6. LA MATURITATE: Cand va implini 30 de ani, ma astept ca Internetul sa fie ceva foarte obisnuit, despre care lumea sa nu mai vorbeasca atat. Cand vrei sa scrii un articol, nu spui „o sa scriu un articol folosind un pix si hartie“. Pixul si hartia sunt lucruri obisnuite, de la sine intelese.

    7. LIBER SI DEMOCRATIC: As vrea ca Internetul sa-si pastreze usile deschise si oricine sa aiba acces, asa cum este astazi. Sper sa devina o platforma pentru a construi ceva cu totul nou si foarte special, ceva la care azi nici nu ne putem gandi.

  • 100.000 de variante pentru un singur software

    Firma dumneavoastra s-a dezvoltat si aveti nevoie de asistenta computerului pentru a tine in ordine operatiunile de zi cu zi. In acest moment, apare de obicei nevoia de a achizitiona un program software personalizat, idee care nu este insa mereu foarte usor de pus in practica.

    In primul rand, pentru ca trebuie gasit exact acel program care sa aiba functiile de care aveti nevoie si, bineinteles, nici pretul nu trebuie sa fie exagerat. Ce faceti insa cand programul pe care il cautati nu a aparut inca pe piata sau daca aveti nevoie de un proiect pentru care nu vreti sa angajati permanent pe cineva?

    Site-ul www.RentACoder.com este o adevarata bursa a programatorilor care lucreaza pe proiecte, loc unde se intalnesc cererea si oferta. Aici puteti fie angaja un programator pentru a va duce la bun sfarsit un proiect, fie, daca printre abilitatile personale se numara si scrisul de linii de cod, puteti sa va oferiti spre inchiriere serviciile si cunostintele de programare pentru o companie.

    Indiferent daca reprezentati o firma care produce ace cu gamalie sau un gigant de talia Apple sau Microsoft, daca va inscrieti alaturi de ceilalti 41.000 angajatori, pe www.RentACoder.com puteti gasi mana (sau mai bine zis, degetele) de lucru de care aveti nevoie. Ceea ce trebuie sa faceti este sa va creati un cont cu adresa de e-mail si parola care sa contina informatii personale despre dumneavoastra si despre compania pe care o conduceti.

    Dupa aceea, descrieti proiectul sau software-ul pe care il vreti si specificati alte cateva detalii, cum ar fi perioada de timp in care sa fie finalizata munca si care va fi suma platita. De aici, nu mai trebuie decat sa asteptati, pentru ca programatorii inregistrati pe site, peste 100.000 la numar, vor avea ocazia sa puna intrebari suplimentare si sa faca oferte cu privire la suma pe care vor sa o incaseze.

    Practic, nu mai trebuie decat sa alegeti unul dintre acesti ofertanti, sa asteptati ca acesta sa finalizeze proiectul, dupa care se va face transferul de bani, printr-un cont al companiei Exhedra Solutions, detinatoarea site-ului, de la dumneavoatra catre programatorul de software. La final, aveti posibilitatea sa dati si un calificativ „angajatului“. De cealalta parte, daca sunteti in cautare de lucru in domeniu IT, ca programator, site-ul va ofera posibilitatea sa colaborati la eventuale proiecte sau sa raspundeti la intrebari. Aveti la dispozitie un motor de cautare care sa gaseasca ofertele de munca dupa anumite criterii, iar tot ce trebuie sa faceti este sa va inscrieti pe lista la proiectele de care sunteti interesati.

    Lasand deoparte comisionul de 15% din incasari pe care il platiti companiei pentru ca v-a intermediat afacerea, job-urile de pe site pot fi destul de banoase. Un proiect mic aduce programatorului mai putin de 100 de dolari, in timp ce crearea unui software pentru o companie mare poate aduce venituri de pana la 5.000 de dolari.