Tag: terorism

  • Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, cere întărirea măsurilor de securitate împotriva terorismului

    Într-un interviu pentru cotidianul Bild am Sonntag, Thomas de Maiziere a declarat că este în favoarea instalării unor de sisteme de recunoaştere facială în aeroporturi şi gări, lucuru care ar ajuta la identificarea suspecţilor de terorism.

    Oficialul german a mai spus că un sistem similar este deja testat în cazul bagajelor abandonate.

    Alte state deja folosesc astfel de sisteme, dar germanii au fost în mod tradiţional sceptici la instalarea unor sisteme de supraveghere din cauza abuzurilor comise de poliţia secretă din Germania de Est şi de nazişti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia efectuează exerciţii militare în estul Mării Mediterane

    “Luni, 15 august, grupul naval de suprafaţă a iniţiat manevre tactice în estul Mării Mediterane. Sunt testate capabilităţile militare în situaţii de criză generate de ameninţări teroriste”, a transmis Ministerul rus al Apărării pe site-ul propriu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Armata Ucrainei, plasată în stare de alertă de teama unui conflict militar cu Rusia

    Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a ordonat plasarea în stare de alertă a tuturor unităţilor militare din Crimeea şi din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, de teama riscului izbucnirii unui conflict militar cu Rusia, scrie Mediafax

    Petro Poroşenko a transmis ordinul în cursul unei reuniuni cu şefii serviciilor de securitate, inclusiv comandanţii militari. Decizia a fost luată pe fondul amplificării tensiunilor cu Rusia.

    Miercuri seară, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat Ucraina că foloseşte metode “teroriste” pentru declanşarea unui conflict în Crimeea, după confruntări soldate cu moartea a doi militari ruşi, în timp ce Administraţia de la Kiev susţine că Moscova caută pretexte pentru intensificarea conflictului militar. “Persoanele care au preluat puterea la Kiev au început să recurgă la tactici teroriste în loc să caute modalităţi pentru o soluţionare politică. Vreau să le atrag atenţia partenerilor noştri americani şi europeni. Cred că este deja evident că autorităţile de la Kiev nu caută soluţii diplomatice la probleme, ci recurg la terorism. Este o situaţie foarte îngrijorătoare. Tentativa de a provoca confruntări militare, de a genera un conflict este o dorinţă de a distrage atenţia de la problemele sociale din Ucraina. Sunt acţiuni criminale”, a declarat Vladimir Putin.

  • Cea mai mare ameninţare pentru America s-ar putea să nu fie ISIS sau Al-Qaeda, ci o ţară care va deveni o forţă dominantă în Orientul Mijlociu

    Unii experţi în securitate avertizează că cea mai mare ameninţare la adresa securităţii SUA s-ar putea să nu fie una dintre organizaţiile care se află momentan în centrul atenţiei, cum ar fi ISIS.

    Oficialii care luptă contra terorismului şi publicul sunt în stare de alertă ridicată din cauza ameninţărilor teroriste, însă o nouă evaluare din partea Heritage Foundation averitizează că „Iranul reprezintă de departe cea mai mare provocare semnificativă de securitate pentru SUA, aliaţii săi şi interesele acestora în Orientul Mijlociu”.

    Este posibil ca Iranul să nu fie o ameninţare pe termen scurt pentru securitatea SUA, cum sunt grupurile teroriste ca ISIS şi Al Qaeda. Probabilitatea ca Iranul să dezvolte o armă nucleară după ce se încheie acordul său cu SUA este foarte mare, iar aceasta reprezintă, de fapt, o ameninţare semnificativă pe termen lung. Înţelegerea pe care a făcut-o administraţia Obama este cea de a limita capacitatea ţării în dezvoltarea unei arme nucleare în schimbul unor măsuri oferite, dar după 10 ani Iranul are posibilitatea de a  începe programul nuclear.

    „Sunt foarte răbdători şi foarte strategici” spune Michael Pregent, un fost ofiţer de informaţii al armatei americane pentru Irak, care se opune acordului cu Iran. „Pentru noi, 15 ani pare o perioadă lungă de timp, pentru ei nu… Vor fi liberi să fabrice armele în 15 ani şi vor deveni forţa dominantă în Orientul Mijlociu. Creşterea activităţilor nucleare ale Iranului şi a infrastructurii sale nucleare rămase vor fi legitimate de comunitatea internaţională, capacităţile sale defensive şi ofensive vor fi mai mari, iar SUA va avea dificultăţi în a lupta nu doar pentru impunerea de sancţiuni Iranului în ceea ce priveşte avansurile nucleare, ci şi în a-şi  tempera sancţiunile faţă de această ţară”.

    Iar programul nuclear al Iranului nu este singura cauză de îngrijorare.

    Această ţară reprezintă, de asemenea, o ameninţare de securitate cibernetică, care susţine grupări teroriste cum ar fi Hezbollah. Iar scutirea de sancţiuni pe care Iranul a primit-o odată cu acordul nuclear i-ar putea facilita operaţiunile teroriste în alte ţări. „Ei nu-şi schimbă comportamentul”, spune Pregent. „Sunt mai agresivi şi sunt în stare să facă mai mult. Sunt o forţă mai puternică acum, după înţelegerea semnată”.

    „Având în vedere legăturile strânse ale Hezbollah cu Iranul şi propriul record în executarea atacurilor teroriste în numele Iranului, există un pericol real ca celulele teroriste Hezbollah să fie activate în SUA în cazul unui conflict între Iran şi SUA sau Israel”, arată raportul Heritage.

  • Ameninţare primită de Rusia: “Putin, vom veni în Rusia şi vă vom ucide în casele voastre”

    Gruparea teroristă Stat Islamic îşi îndeamnă simpatizanţii să efectueze atentate pe teritoriul Rusiei, potrivit unui înregistrări video postată pe reţelele sociale, informează agenţia de ştiri Reuters.

    “Ascultă Putin, vom veni în Rusia şi vă vom ucide în casele voastre … Fraţii mei, declanşaţi jihadul, ucideţi şi luptaţi,” este îndemnul unui bărbat mascat care apare în înregistrarea video.

    Autenticitatea acestei înregistrări nu a putut fi verificată, însă a fost trimisă de pe un cont de mesagerie electronică utilizat de gruparea teroristă.

    Recent, Rusia şi SUA au purtat o serie de discuţii privind despre intensificarea cooperării militare împotriva organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi al-Qaida în Siria.

    Citit mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ameninţare primită de Rusia: “Putin, vom veni în Rusia şi vă vom ucide în casele voastre”

    Gruparea teroristă Stat Islamic îşi îndeamnă simpatizanţii să efectueze atentate pe teritoriul Rusiei, potrivit unui înregistrări video postată pe reţelele sociale, informează agenţia de ştiri Reuters.

    “Ascultă Putin, vom veni în Rusia şi vă vom ucide în casele voastre … Fraţii mei, declanşaţi jihadul, ucideţi şi luptaţi,” este îndemnul unui bărbat mascat care apare în înregistrarea video.

    Autenticitatea acestei înregistrări nu a putut fi verificată, însă a fost trimisă de pe un cont de mesagerie electronică utilizat de gruparea teroristă.

    Recent, Rusia şi SUA au purtat o serie de discuţii privind despre intensificarea cooperării militare împotriva organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi al-Qaida în Siria.

    Citit mai multe pe www.mediafax.ro

  • Măsuri extreme de securitate în Franţa: ce se întâmplă pe plaja din Saint Tropez – GALERIE FOTO, VIDEO

     Atacurile teroriste din acest an care au zguduit Franţa au obligat autorităţile să ia măsuri sporite de secutitate. Iar acest lucru afectează turismul ţării şi schimbă peisajul plajelor din Saint Tropez. 

    Cel mai recent atac a fost cel în care un preot a fost ucis într-o biserică monument istoric, situată într-un cartier liniştit din St-Etienne-du-Rouvray. Atacatorii l-au forţat să îngenucheze în timp ce înregistrau cum îl omoară.  Atacul s-a petrecut în timpul unei slujbei de dimineaţă 

    Vezi aici ce se întâmplă pe plaja din Sain Tropez

  • INCREDIBIL: O românca a ajuns pe lista celor mai periculoşi islamişti

    Autorităţile din Austria sunt preocupate de riscul unor atacuri teroriste, dezvăluind că sunt monitorizaţi sute de islamişti, inclusiv o femeie de origine română convertită la islam care ar locui în Viena, relatează site-ul publicaţiei Kronen Zeitung.

    Ministrul austriac de Interne, Wolfgang Sobotka, atrage atenţia că situaţia în materie de securitate în Europa a continuat să se înrăutăţească începând din ianuarie 2015, când au fost comise primele atentate la Paris, în redacţia revistei satirice Charlie Hebdo.

    Oficialul guvernamental austriac a dat asigurări că serviciile de securitate au primit echipamente ultramoderne, legislaţia antiteroristă a fost modificată, iar Direcţia federală pentru protecţia Constituţiei şi combaterea terorismului (BVT) are personal suplimentar.

    Autorităţile austriece monitorizează aproape 300 de islamişti care au participat la conflictele din Siria şi Irak.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Atacurile teroriste din Europa schimbă harta turistică a continentului. Care sunt cele mai periculoase destinaţii de vacanţă. Unde se plasează România?

    Atacurile teroriste recente şi instabilitatea din anumite ţări ale Europei le pun probleme celor care îşi doresc să pe treacă vacanţa într-o destinaţie considerată până recent ca fiind sigură. Site-ul britanic express.co.uk a clasificat ţările europene în funcţie de riscul de atac terorist stabilit de autorităţile din fiecare stat, iar multe dintre acestea au trecut de la a fi printre cele mai populare destinaţii de vacanţă, la o ţară „ameninţată de terorism”.

    Spania este un astfel de exemplu, până nu de mult una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor din întreaga lume, iar acum, statul din peninsula Iberică este pe lista ţărilor cu un nivel al activităţii teroriste ridicat. Autorităţile spaniole îi sfătuiesc pe turiştii care vor să viziteze Peninsula Iberică să fie vigilenţi şi să urmărească instrucţiunile autorităţilor locale în caz că vor să aleagă această ţară ca următoarea destinaţie turistică.

    Alerta de călătorie de pe site-ul guvernului spaniol anunţa în 2015 că poliţia a descoperit câteva grupuri de persoane care recrutau indivizi pentru a călători în Siria şi Irak, mai scrie express.co.uk.

    Şi Franţa este pe lista ţărilor cu un pericol iminent pentru turiştii care aleg să călătorească aici, mai ales după ce de mai bine de un an Parisul şi alte oraşe au fost ţinta teroriştilor. Intervenţia guvernului de la Paris asupra Statului Islamic în urma atacurilor revendicate de organizaţia teroristă a dus la creşterea ameninţărilor asupra Franţei, iar autorităţile franceze le recomandă cetăţenilor şi turiştilor să fie atenţi la orice li s-ar părea suspect în locurile publice, scrie express.co.uk. De altfel, pe lista statelor ameninţate de terorism apar unele dintre cele mai puternice economii europene, multe dintre ele fiind implicate în lupta contra ISIS sau a altor organizaţii similare. Cea mai puternică economie europeană, Germania, apare colorată în roşu pe harta express.co.uk, ceea ce înseamnă că alerta este maximă. Astfel, în urma atacurilor recente şi Germania a intrat în topul ţărilor la care oamenii ar trebui să se gândească de două ori înainte de a-şi plănui vacanţa. Lista ţărilor nesigure este completată de Marea Britanie, Belgia şi Rusia, la rândul lor economii de top pe bătrânul continent.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro