Tag: sezon

  • Rapid, U. Cluj şi CS Turnu Severin nu au primit licenţa pentru Liga I

    “A fost refuzată acordarea licenţei pentru participarea la competiţiile UEFA de club şi la campionatul naţional Liga I, în sezonul 2013-2014, următoarelor cluburi: – Fotbal Club Rapid SA, – Fotbal Club Universitatea Cluj SA, – Clubul Sportiv Turnu Severin. Cluburile cărora le-a fost refuzată licenţa în apel au avut dreptul să facă recurs la TAS până la data de 30 mai 2013”, se arată în comunicatul FRF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Filmele pe care nu trebuie să le ratezi în primăvara aceasta – GALERIE FOTO

    Filmele pe care nu trebuie să le ratezi în primăvara aceasta – GALERIE FOTO

    Acest lucru s-ar putea schimba în curând, odată cu intrarea în cinematografe a filmului Iron Man 3, cu care a debutat sezonul de vară al filmelor.  Există multe alte motive pentru care cinefilii să se entuziasmeze în noul sezon: Marele Gatsby cu Leondardo DiCaprio în rolul protagonistului, adaptarea după Superman-Man of Steel sau  continuarea Star Trek, Star Trek: Into Darkness. Oferta de filme recent lansate sau care vor apărea în curând este bogată şi pentru toate gusturile.

     

  • Alex Ferguson pleacă de la Manchester United după 27 de ani

    “Este momentul potrivit să plec. A fost important pentru mine să las gruparea în cea mai puternică formă şi cred că am reuşit”, a declarat Alex Ferguson, într-un comunicat pe site-ul oficial al clubului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Weekend-urile combinate”, noutatea acestei veri pe LITORAL

     “Poate că noutatea va fi faptul că lansăm weekend-urile combinate Mamaia – Miami, Mamaia – Dubai, Mamaia – Hong Kong, Mamaia – Milano. (…) Într-un club din Mamaia vin DJ din oraşul respectiv, noi facem show-ul nostru, ei fac show-ul lor şi în general promovăm ambele destinaţii”, a declarat Corina Martin, după lansarea oficială a melodiei dedicate staţiunii Mamaia.

    Ea a precizat că aceste spectacole vor avea loc în lunile iulie şi august.

    Corina Martin a mai spus că intenţionează să organizeze un carnaval al staţiunii Mamaia la Bucureşti pentru atragerea unui număr şi mai mare de turişti pe litoral.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum trebuie să arate o haină: pur şi simplu invizibilă (FOTO)

    Alteori, hainele devin aproape invizibile pur şi simplu prin subtilitatea coloristică, aşa cum se poartă în sezonul acesta de primăvară/vară, scrie The Independent.

    Specialiştii în modă recomandă culori care nu ies în evidenţă, cum ar fi cele neutre ca bejul, culoarea ciocolatei cu lapte ori rozul delicat, care trebuie însă alese astfel încât să nu fie în aceeaşi nuanţă cu pielea sau mai deschisă, pentru a evita un aspect spălăcit.

    Avantajul unor asemenea culori îl reprezintă, spun cunoscătorii, uşurinţa asortării cu restul elementelor din garderobă şi eleganţa discretă a întregii ţinute.

  • Un nou sezon al celui mai asteptat serial al anului 2013 – GALERIE FOTO SI VIDEO

    „Cât timp va mai continua?” este întrebat personajul central femin în trailer, iar răspunsul ei este „Până când ne vom fi confruntat cu toţi duşmanii”. Regi şi regine, cavaleri şi renegaţi, mincinoşi, lorzi şi oameni cinstiţi  vor lupta pentru putere şi în noul sezon. Acesta va avea premiera în Anglia la data de 1 aprilie.

    În 2012, Game of Thrones a fost cel mai piratat serial, potrivit informaţiilor furnizate de siteul TorrentFreaj. Acesta a avut 4,28 de milioane de downloadări pentru un singur episod, depăşind serialul Dexter, fruntaşul de anul trecut, care avusese 2, 75 de milioane de donwloadări.

     

  • Un nou sezon al celui mai asteptat serial al anului 2013 – GALERIE FOTO SI VIDEO

    „Cât timp va mai continua?” este întrebat personajul central femin în trailer, iar răspunsul ei este „Până când ne vom fi confruntat cu toţi duşmanii”. Regi şi regine, cavaleri şi renegaţi, mincinoşi, lorzi şi oameni cinstiţi  vor lupta pentru putere şi în noul sezon. Acesta va avea premiera în Anglia la data de 1 aprilie.

    În 2012, Game of Thrones a fost cel mai piratat serial, potrivit informaţiilor furnizate de siteul TorrentFreaj. Acesta a avut 4,28 de milioane de downloadări pentru un singur episod, depăşind serialul Dexter, fruntaşul de anul trecut, care avusese 2, 75 de milioane de donwloadări.

     

  • TOPUL fotbaliştilor cu cele mai mari venituri în acest sezon

     “Becks” are un salariu anual de 1,7 milioane de euro (141.000 euro pe lună), prime de 1,3 milioane şi primeşte 33 de milioane de euro din contracte de publicitate şi alte parteneriate.

    La 31 ianuarie, când a semnat contractul cu PSG, înţelegere valabilă până la finalul sezonului, fostul căpitan al echipei naţionale a Angliei a anunţat că salariul pe care urmează să-l încaseze va fi donat în scopuri caritabile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sezonul de raportări va pune la încercare optimismul investitorilor

    Bursa de la Bucureşti a revenit pe verde la finalul zilei şi a încheiat pe creş­tere cu 0,41 %, însă volumele de tran­zacţionare au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni şi abia au însumat 18,4 milioane lei (4,2 milioane euro). Brokerii spun că în con­tinuare evoluţia va de­pinde de rezultatele fi­nan­ciare ce vor fi publi­cate de companii în următoarele săptămâni. Invesitorii sunt în aceste zile cu ochii şi pe rezultatele afişate de marile companii interna­ţio­nale care dau trendul general al burselor. “Este o fază corectivă, având în vedere creşterile din ultima perioadă. Evo­luţia pozitivă va fi confirmată sau nu în perioada de raportări financiare, care va începe lunile următoare. Atunci vom putea avea o imagine mai clară cu pri­vire la trendul din acest an”, a declarat Rareş Nilaş, directorul general al BT Se­curities. La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 1,15%. Aproape 80% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii cu ac­ţiunile Fondului Pro­prie­tatea (6,5 milioane lei), OMV Petrom (2,9 milioane lei, din care trei deal-uri în sumă de 1,6 milioane lei), SIF Mun­tenia (2,5 milioane lei) şi SIF Transilvania (2,2 mi­lioane lei). Cele mai mari volume de acţiuni SIF Muntenia şi SIF Transilvania au fost transferate în ultima oră a şedinţei.

    Stiri non-stop pe zf.ro