Tag: ponta

  • Prefectul de Suceava îi scrie premierului Victor Ponta despre situaţia de blocaj din Rădăuţi

    Harasim a declarat corespondentului MEDIAFAX că a transmis premierului Victor Ponta o informare care conţine tot istoricul situaţiei municipiului Rădăuţi, rămas fără conducere după ce primarul Aurel Olărean a fost suspendat, fiind arestat la domiciliu, Consiliul local este dizolvat, iar mandatul secretarului Consiliului local s-a încheiat în 27 aprilie.

    Prefectul prezintă în informare toate demersurile pe care le-a făcut către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Autorităţii Electorale Permanente, el solicitând, pe rând, organizarea de alegeri parţiale pentru Consiliul local, iar după ieşirea din termen, găsirea unei soluţii legale pentru numirea provizorie a unui primar şi viceprimar, prin modificarea, prin ordonanţă de urgenţă, a Legii administraţiei publice locale.

    Harasim a spus că, în prezent, blocarea activităţii instituţiei are repercusiuni pe termen imediat, mediu şi lung asupra salariaţilor, a bugetului, cum ar fi penalităţile, majorări pentru întârzieri la plata angajamentelor, iar cel mai important, faptul că nu se pot asigura serviciile curente care intră în sarcina instituţiei.

    Totodată, tot din cauza acestui blocaj, aproximativ 200 de salariaţi ai Primăriei nu şi-au primit salariile, existând, în acelaşi timp, probleme la Spitalul Municipal din Rădăuţi, care a rămas fără conducere din 10 mai.

    Prefectul a spus că salariaţii din Primăria Rădăuţi vor să organizeze joi un protest la sediul primăriei, el urmând să meargă în zonă pentru a discuta cu aceştia.

    Constantin Harasim a precizat că prin această scrisoare îl roagă pe premierul Victor Ponta “să dispună cu celeritate rezolvarea acestei probleme de blocaj a municipiului Rădăuţi”.

    Prefectul de Suceava a înaintat, în urmă cu două săptămâni, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Afacerilor Interne şi Secretariatului General al Guvernului, o adresă prin care solicită urgentarea promovării unui proiect de act normativ, o ordonanţă de urgenţă, privind completarea art. 55 alin.(8) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 astfel încât să poată fi numite temporar două persoane care să preia atribuţiile de primar şi viceprimar.

    Situaţia de la Rădăuţi a fost semnalată ministrului Afacerilor Interne şi de senatorul PNL de Suceava Gheorghe Flutur, care, printr-o interpelare, a atras atenţia ministrului Gabriel Oprea că la Rădăuţi salariaţii primăriei, profesorii, poliţiştii locali şi angajaţii spitalului municipal nu-şi pot primi salariile.

    Primăria Rădăuţi a rămas, din 27 aprilie, fără conducere după ce mandatul primarului ales al municipiului, Aurel Olărean, trimis în judecată pentru fapte de corupţie, este suspendat din septembrie 2014, Consiliul Local al Municipiului Rădăuţi a fost dizolvat prin hotărâre judecătorească definitivă, iar mandatul secretarului interimar al Primăriei municipiului, Adrian Onciul, transferat de la Primăria Marginea, singurul care mai avea dreptul să semneze documentele importante pentru funcţionarea primăriei, a expirat în 27 aprilie. Oricum, Onciul avea atribuţii limitate, respectiv doar de gestionare a treburilor curente.

    “După această dată, o problemă deosebită este cea a ordonatorului de credite, cel care trebuie să semneze plăţile. Nu există un angajat al Primăriei căruia să-i fi fost delegate astfel de atribuţii”, preciza senatorul liberal Gheorghe Flutur.

    O situaţie deosebit de gravă se înregistrează şi la Spitalul municipal Rădăuţi privind plata salariilor celor 420 de angajaţi, după ce mandatul provizoriu al managerului a încetat la data de 10 mai 2015, iar directorul medical şi-a dat demisia, un blocaj fiind înregistrat şi în ceea ce priveşte plata facturilor pentru lucrările de investiţii aflate în derulare, emiterea certificatelor de naştere, de deces sau de căsătorie, a documentelor de urbanism în Rădăuţi.

    Consiliul Local al municipiului Rădăuţi a fost dizolvat, la sfârşitul lunii martie, prin hotărâre judecătorească definitivă.

    De la suspendarea lui Olărean, în septembrie 2014, după arestarea sa, până la dizolvarea Consiliului Local, funcţia de primar a fost asigurată de viceprimar. După dizolvarea CL Rădăuţi, consilierii locali, inclusiv viceprimarul cu atribuţii de primar, au pierdut mandatul.

    Tribunalul Suceava a decis, în 9 octombrie 2014, dizolvarea de drept a Consiliului Local Rădăuţi şi a admis astfel cererea formulată de Prefectura Suceava de dizolvare a CL, care nu s-a întrunit două luni consecutiv în şedinţă, deşi a fost convocat conform prevederilor legale.

    Decizia Tribunalului Suceava a fost contestată, iar Curtea de Apel Suceava a respins recursul. Astfel, Curtea de Apel Suceava a menţinut, în 31 martie, decizia Tribunalului Suceava, iar Consiliul Local Rădăuţi a fost dizolvat de drept.

  • Ponta: Propunerea de închidere a supermarketurilor în weekend este o măsură stupidă

    “Vreau să exprim o opinie pe care o vom transmite şi la Parlament, e o propunere a unor colegi liberali, o măsură liberală altfel, să închidem hipermarketurile în weekend. Eu cred că e bine să le lăsăm deschise ca oamenii să cheltuie bani, ca să avem consum, ca să păstrăm locuri de muncă şi ca să fie plătiţi, conform legislaţiei, cei care lucrează în weekend, să fie plătiţi mai bine“, le-a spus Ponta miniştrilor, miercuri, reuniţi în şedinţa săptămânală.

    El a adăugat că nu ştie ce e “liberal” în a închide hipermarketurile, catalogând măsura ca fiind “stupidă” în acest moment pentru România şi a cerut Guvernului să dea aviz negativ acestei propuneri legislative.

    “Nici cei care lucrează şi câştigă-au salariu dublu, nu pentru zilele alea, doamna ministru? (Rovana Plumb, ministrul Muncii-n.r)- nici noi cei care atunci ne ducem la cumpărături nu aveam nimic de câştigat. E doar o măsură stupidă în acest moment pentru România şi să daţi aviz negativ”, a afirmat premierul.

    În acest context, el i-a mulţumit ministrului Agriculturii pentru că a discutat cu reprezentanţii hipermarketurilor şi a apreciat ca fiind o măsură bună afişarea simultană a preţurilor cu 24% şi 9%.

    Propunerea legislativă iniţiată de doi parlamentari liberali prevede ca hipermagazinele să fie închise duminica şi de sărbători legale, cu argumentul că astfel va fi revitalizat comerţul tradiţional iar consumatorul va petrece duminica în familie şi va face mişcare în aer liber

     

  • Ponta: În America am luat amendă de radar la viteză. Dacă nu o plăteam rapid, mă arestau la aeroport

    Centrul de Inovare în Securitate Cibernetică a fost lansat miercuri în prezenţa mai multor experţi americani, evenimentul fiind transmis live pe canalul Youtube al Guvernului.

    Zâmbind, premierul a întrebat dacă este presă în sală şi, după ce i s-a răspuns că nu, a continuat în aceeaşi notă, relatând mai multor participanţi americani cum a fost amendat în SUA.

    “Nu e presa? Am luat o amendă în America de radar, că dacă n-o plăteam rapid, mă şi arestau la aeroport! Da, mă arestau la aeroport”, le-a spus premierul.

    El a relatat întâmplarea în contextul în care îşi exprima nemulţumirea că nu există o bază de date comună a Poliţiei şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind la amenzile rutiere.

  • Ponta: Datorii la DA şi CASS – anulate pentru persoane şi firme, nu însă şi TVA ori alte impozite

    El a răspuns astfel întrebat de presă dacă “amnistia fiscală” este pentru toată lumea sau numai pentru cei care au intentat un proces.

    “În primul rând, am o zi foarte bună, creştere economică de 4,2% în primul trimestru, mult peste ce ne aşteptam, şi cred că mergem în continuare în direcţia bună. Tocmai din acest motiv, vreau să facem un moment T0, pentru că avem din urmă de ordinul a deja milioane de contribuabili, probleme cu contribuabili, legate de lucruri care vin din trecut, adică drepturi de autor, persoane fizice autorizate, independente, CASS şi aşa mai departe. Pentru toate acestea vreau să dăm o decizie prin care, ca amnistie, să ştergem trecutul, să fie momentul T0 1 iunie, de exemplu, de la care absolut toată lumea trebuie să plătească corect şi nu mai facem niciun fel de iertare pentru nimeni. Dacă mă întrebaţi la cine se referă, se referă la cei care – pe acest teme, nu vorbesc aici de TVA sau alte impozite, nu asta – pe aceste teme care au fost controversate, avem foarte multe litigii şi ne costă mai mult să ne judecăm cu oamenii, pe lângă faptul că îi enervăm, decât ce recuperăm de la persoane juridice sau persoane fizice. Deci, toţi cei care se încadrează în aceste categorii vor beneficia”, a spus Ponta.

    El a argumentat redactarea unui proiect de lege prin faptul că promovarea unei ordonanţe de urgenţă nu este permisă de Constituţie pe această temă, dar s-a declarat convins că proiectul va fi avizat de ambele camere ale Parlamentului în actuala sesiune, care se încheie la finele lunii iunie.

    Legat de efortul bugetar aferent, premierul a afirmat că statul poate câştiga din această operaţiune dacă nu se va gândi “cu ochelari de cal, ci ca nişte oameni deştepţi”, comparativ cu posibila sumă recuperată.

    “A fost vina oamenilor şi a companiilor, dar şi a legislaţiei confuze”, a adăugat Ponta.

    Luni seara, premierul Ponta a anunţat că Guvernul va discuta un proiect de lege prin care vor fi anulate anumite obligaţii de plată pentru drepturi de autor, PFA, CASS, diurne, în cazul cărora sunt deschise procese între ANAF şi diverşi contribuabili, deoarece costul procesele depăşeşte cuantumul banilor obţinuţi.

    El a precizat că proiectul va fi discutat în şedinţa de miercuri şi va reglementa situaţia obligaţiilor apărute până la 1 iunie.

    Pe agenda şedinţei de miercuri a Guvernului a fost introdus proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale, în primă lectură.

  • PNL solicită ca premierul să vină în plenul Camerei să prezinte evaluarea stării economiei

    “Grupul parlamentar PNL a solicitat prezenţa primului ministru Victor Ponta la Camera Deputaţilor în vederea unei dezbateri privind evaluarea anuală a stării economiei, care se face de către Comisia Europeană“, a precizat Orban.

    El a spus că scopul acestei dezbateri este ca, plecând de la concluziile Comisiei Europene, să se atragă atenţia Guvernului Ponta că “bate pasul pe loc”.

    Orban a arătat că PNL a depus această solicitare la Biroul Permanent şi urmează să se stabilească data la care va avea loc dezbaterea.

    Potrivit noului Regulament al Camerei Deputaţilor votat de deputaţi săptămâna trecută, se instituie ora prim-ministrului, în care, o dată pe lună, în ziua de luni, premierul vine în plenul Camerei cu o dezbatere pe o temă.

  • Ponta, de Ziua Regalităţii: Casa Regală a sprijinit România în momente dificile şi a definit repere morale înalte

    Într-un mesaj cu ocazia Zilei Regalităţii, premierul a transmis, în numele Guvernului şi al său, cele mai bune gânduri de respect şi consideraţie faţă Casa Regală, în semn de apreciere pentru contribuţia adusă istoriei, integrităţii şi identităţii naţionale.

    “Ziua Regelui este una dintre cele mai importante sărbători ale României, fosta noastră zi naţională în perioada proclămarii independenţei ţării şi încoronarii Regelui Carol I până după finalul celui de-al Doilea Război Mondial. În trecut, românii se bucurau de acest moment prin​ lupte cu flori şi focuri de artificii, petrecând ziua alături de familia regală. Cred că este important să retrăim această atmosferă de sărbătoare şi acum, iar în acest sens salut decizia Parlamentului de a adopta în luna aprilie Proiectul de Lege nr. 609/2013 privind declararea zilei de 10 Mai ca sărbătoare naţională – zi nelucrătoare. Casa Regală a sprijinit România în momente dificile, ne-a învăţat ce înseamnă patriotismul şi a oferit ţării o direcţie puternică prin definirea unor repere morale înalte. Avem obligaţia să susţinem aceste valori, să ne respectăm istoria şi să învăţăm noile generaţii să facă la fel. La mulţi ani Casei Regale!”, spune Ponta.

    Camera Deputaţilor a decis, în luna aprilie, ca 10 mai să fie zi de sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

  • Ponta: Codul Silvic, repins de Iohannis, intră marţi în dezbaterea comisiei. PSD îşi menţine poziţia

    “Am vorbit cu Moldovan, preşedinta comisiei de mediu din Camera Deputaţilor, şi marţi va fi din nou Codul Silvic în dezbatere, iar noi rămânem pe poziţia pe care am fost, aceea de a adopta un Cod -la care, culmea, am lucrat şi cu liberalii, cu Lucia Varga, atunci, acum s-au mai răzgândit – prin care prevenim, combatem şi sancţionăm defrişările ilegale şi monopolul pe piaţă al oricărei companii”, a spus Ponta.

    Codul Silvic este reexaminat de Parlament la cererea preşedintelui Klaus Iohannis.

    Senatul a respins, săptămâna trecută, modificările solicitate prin cererea de reexaminare şi a votat legea în varianta iniţială.

    Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, vineri, la Suceava, că asupra preşedintelui României Klaus Iohannis “planează o suspiciune” că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.

    Vineri, purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că vrea să creadă că respingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului.

  • Guvernul va transmite săptămâna viitoare aviz negativ pentru pensiile parlamentarilor

    Întrebat când va trimite Guvernul un punct de vedere referitor la pensiile parlamentarilor, şeful Guvernului a precizat că acesta va fi transmis foarte repede, şi anume săptămâna viitoare.

    Întrebat de asemenea dacă acesta va fi pozitiv sau negativ, Ponta a răspuns: “Negativ, bineînţeles. Conform acordului nostru cu FMI”.

    Conducerea Parlamentului a decis, la finele lunii aprilie, să trimită proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari la comisiile de specialitate, cu termen de două săptămâni pentru elaborarea raportului.

    Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă la Camera Deputaţilor şi Senat şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori, inclusiv din opoziţie.

    Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

    Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii.

  • Ponta: Şeful CNA să aibă mandat de maximum un an, după modelul CSM, nu să fie schimbat de Parlament

    El a susţinut declaraţia după ce Camera Deputaţilor a respins, miercuri, un proiect de modificare a Legii audiovizualului care prevede posibilitatea demiterii preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului de către Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al instituţiei.

    El a arătat că organizaţii neguvernamentale au reclamat faptul că acest proiect permite retragerea de către Parlament a membrilor CNA, ceea ce ar presupune că membrii CNA vor răspunde întotdeauna în faţa unei majorităţi.

    “Din punctul meu de vedere – am vorbit şi cu colegii mei de la Senat şi Cameră – cred că soluţia cea mai bună este cea care se aplică la Consiliul Superior al Magistraturii, şi anume că din rândul membrilor CNA – preşedinte maxim un an, cu mandat care nu poate fi reînnoit. E un sistem care funcţionează la CSM şi nu mai lasă loc de discuţii, dar ideea că Parlamentul poate să retragă membrii CNA cred că e greşită”, a spus Ponta, argumentând că, astfel, membrii CNA ar fi schimbaţi de fiecare dată când majoritatea parlamentară se schimbă.

    Camera Deputaţilor a respins, miercuri, un proiect de modificare a Legii audiovizualului care prevede posibilitatea demiterii preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de către Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al instituţiei.

    Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată în cazul acestei iniţiative legislative, Senatul fiind forul decizional.

    Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, că este neplăcut surprins că deputaţii PSD au respins proiectul privind posibilitatea demiterii preşedintelui CNA, arătând că PSD şi-a schimbat poziţia şi o menţine pe Laura Georgescu la conducerea instituţiei pentru a executa comenzile politice.

    Acest proiect de modificare a Legii audiovizualului a fost iniţiat de parlamentarul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, şi de parlamentarul PNL Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.

    Proiectul a fost depus, pe 31 martie, la Biroul Permanent (BP) al Camerei Deputaţilor şi prevede modificarea articolului 20 din actuala Lege a audiovizualului, în sensul în care se introduc mai multe alineate: “Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate (al Consiliului Naţional al Audiovizualului, n.r.) atrage, de drept, demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului”.

    În această situaţie, “Parlamentul va numi un nou preşedinte al Consiliului, pentru restul de mandat al fostului preşedinte”, iar “fostul preşedinte demis nu mai poate fi reales în funcţie până la expirarea mandatului”.

    În prezent, Legea audiovizualului nu prevede posibilitatea demiterii preşedintelui CNA, însă prevede că CNA trebuie să depună un raport anual de activitate şi execuţia bugetară. Acest raport trebuie depus la Parlament până la data de 15 aprilie a fiecărui an.

    Apariţia acestui proiect de modificare a Legii audiovizualului a venit în contextul în care atât Georgică Severin, cât şi Gigel Ştirbu i-au cerut în mai multe rânduri, în ultimul an, demisia Laurei Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului.

    Pe de altă parte, şase membri ai CNA au votat, pe 19 martie, într-o şedinţă cu uşile închise, o decizie pentru retragerea sprijinului acordat Laurei Georgescu în funcţia de preşedinte al CNA şi pentru a transmite Parlamentului o solicitare de revocare a acesteia de la conducerea Consiliului. Hotărârea a fost transmisă la Comisia pentru cultură de membrii CNA Radu Călin Cristea, Monica Gubernat, Valentin Jucan, Răsvan Popescu, Dorina Rusu şi Florin Gabrea.

    Legea audiovizualului nu prevede însă în mod explicit această procedură privind retragerea sprijinului acordat preşedintelui Consiliului.

    În mod concret, potrivit articolului 14 din Legea audiovizualului, “Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora. Mandatul este de 6 ani”.

    De asemenea, potrivit Legii audiovizualului, “membrii Consiliului pot fi demişi, la propunerea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, în următoarele situaţii: în cazul incapacităţii de a-şi exercita funcţia pentru o perioadă mai mare de 6 luni; în cazul unei condamnări penale aplicate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă”.

    Retragerea sprijinului acordat Laurei Georgescu în funcţia de preşedinte al Consiliului a venit după ce aceasta a dat în judecată şase membri ai CNA, care, în septembrie 2014, i-au redus atribuţiile la conducerea Consiliului, prin modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al instituţiei.

  • Ponta: Există listă de aşteptare pentru case de marcat, chelnerii aleargă după clienţi cu bon fiscal

    “Îmi spunea -nu dezvălui sursa- că, într-o singură seară, un club faimos din Mamaia a avut încasări cât tot sezonul trecut. Mă gândeam: românii deodată s-au hotărât să consume într-o seară mai mult decât tot anul trecut sau poate că nu era chiar aşa… Important este că, deodată, pentru casele de marcat este listă de aşteptare, că deodată aleargă chelnerul după tine cu bonul fiscal… sunt transformări pe care eu le consider benefice pentru societatea românească şi lucruri cu care turistul internaţional s-a obişnuit deja”, a spus Ponta la o conferinţă privind turismul, în care s-a referit şi la combaterea evaziunii fiscale.

    Inspectorii de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală au aplicat amenzi de aproape două milioane de lei şi au confiscat venituri şi bunuri în sumă de 200.000 de lei, în urma unor controale făcute în minivacanţa de 1 Mai în ţară, cele mai multe abateri fiind constatate în cluburile din Mamaia.