Tag: poluare

  • Un artist chinez a aspirat aerul Beijingului timp de 100 de zile, apoi a făcut o cărămidă din ceea ce a colectat

    Aerul din Beijing este poluant. Nimic surprinzător aici.  Chiar ieri am scris faptul că un nor de poluare de 530.000 de kilometri pătraţi acoperă nordul Chinei. În 23 de oraşe din zonă, inclusiv în Beijing, Tianjin sau Hebei, aerul este considerat extrem de nesănătos, nivelul substanţelor nocive fiind de 17 ori mai mare decât limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

    Acestea sunt date abstracte, însă un tânăr de 34 de ani s-a gândit la o metodă mai practică pentru a demonstra gradul de poluare din oraş. Timp de 100 de zile a ieşit pe străzile din oraş cu un aspirator după el şi a aspirat aerul. Rezultatul? Foarte mult praf, foarte mult smog, în jur de 100 de grame.

    Proiectul s-a încheiat 30 noiembrie, apoi artistul “Nut Brother” a mers la o fabrică unde a amestecat praful cu argila şi a făcut o cărămidă. “Este un simbol, nu o cercetare ştiinţifică”, a spus el.

    Acest proiect este menit să atragă atenţia asupra climatului, asupra poluării din Beijing. 

  • Nordul Chinei este acoperit de un nor uriaş de smog, mai mare decât Spania; rezolvarea este la discreţia vremii

    În timp ce la Paris 140 de lideri ai lumii dezbat schimbările climatice, un nor de poluare de 530.000 de kilometri pătraţi acoperă nordul Chinei de mai multe zile. Aria poluată este mai mare decât suprafaţa Spaniei sau a statului american California.

    În 23 de oraşe din zonă, inclusinv în Beijing, Tianjin sau Hebei, aerul este considerat extrem de nesănătos, nivelul substanţelor nocive fiind de 17 ori mai mare decât limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

    Poluarea a început odată cu pornirea termocentralelor din zonă, alimentate cu cărbune. La Beijing nivelul alertei este portocaliu, cel mai ridicat din acest an, iar fabricile şi-au redus producţia, şantierele de construcţii au încetat lucrul şi circulaţia camioanelor a fost interzisă.

    Singura soluţie pentru disiparea norului este un vânt puternic; meteorologii chinezi cred că aşa ceva va apărea în primele zile ale lunii decembrie.

  • Nordul Chinei este acoperit de un nor uriaş de smog, mai mare decât Spania; rezolvarea este la discreţia vremii

    În timp ce la Paris 140 de lideri ai lumii dezbat schimbările climatice, un nor de poluare de 530.000 de kilometri pătraţi acoperă nordul Chinei de mai multe zile. Aria poluată este mai mare decât suprafa]a Spaniei sau a statului american California. În 23 de oraşe din zonă, inclusinv în Beijing, Tianjin sau Hebei, aerul este considerat extrem de nesănătos, nivelul substanţelor nocive fiind de 17 ori mai mare decât limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

    Poluarea a început odată cu pornirea termocentralelor din zonă, alimentate cu cărbune. La Beijing nivelul alertei este portocaliu, cel mai ridicat din acest an, iar fabricile şi-au redus producţia, şantierele de construcţii au încetat lucrul şi circulaţia camioanelor a fost interzisă.

    Singura soluţie pentru disiparea norului este un vânt puternic; meteorologii chinezi cred că aşa ceva va apărea în primele zile ale lunii decembrie.

  • Abandonul maşinilor de lux, o nouă modă în Dubai – GALERIE FOTO

    Dacă în alte oraşe sunt probleme legate de curăţenie, criminalitate sau de poluare , în Dubai a apărut o problemă mai neobişnuită, din ce în ce mai multe maşini sport sunt abandonate pe străzile sau în parcările oraşului arab.

    Ferrari, Porsche, BMW sau Mercedes adună praf în parcările din Dubai. Proprietarii nu le-ar fi abandonat doar de dragul artei, ci datorită faptului ca au rămas faliţi, cu datorii la bancă şi au fugit din ţară. De când a lovit criza, mii de maşini sunt abandonate deoarce expaţii din Dubai nu au mai avut bani să plătească, iar datoriile neplătite sunt considerate infracţiune. Astfel datornici riscă să fie condamnaţi la ani de închisoare, potrivit Business Insider.

    Printre aceste autoturisme a fost găsit şi unul rar, un Ferrari Enzo, ce valorează peste 1 milion de dolari, doar 400 fiind produse. Acesta a fost luat de poliţie şi scos la licitaţie alături de alte automobile de lux. Poliţia recuperează în jur de 3.000 de maşini pe an.

  • Dacia şi Ford: România are prea multe maşini vechi, iar gradul de poluare creşte în fiecare an

    “Avem peste 3,5 milioane vehicule cu peste 8 sau 10 ani vechime, iar acestea trebuie înclocuite cu vehicule noi şi pentru acest lucru este nevoie de mai multe tichete Rabla. Nu e suficient numărul pe care îl avem acum. În ceea ce priveşte programul Prima maşină, acesta trebuie să fie mai bun. Considerăm că ar trebui să existe o perioadă de rambursare mai lungă, poate de 7 ani (faţă de cinci ani, n.r.)”, a declarat marţi, la un forum pe tema investiţiilor, Nicolas Maure, directorul general al Dacia Renault România.

    Potrivit acestuia, România nu are o piaţă internă a autovehiculelor noi, lucru care constituie o slăbiciune. Maure spune că planurile Dacia Renault România vizează dezvoltarea activităţilor de inginerie şi tehnologie în România şi astfel şi crearea unor sisteme hibrid şi de vehicule autonome.

    Nicolas Maure a vorbit şi de exodul personalului calificat din sector. “Trebuie să facem ceva ca să-i putem opri pe aceşti specialişti să rămână să lucreze în ţară”, a spus el.

    În Bulgaria circulă o maşină nouă la 9 maşini vechi importate, în timp ce în România proporţia este de 1 la 3. În Polonia, proporţia este mai mică, de unu la doi, iar în Franţa importul de maşini rulate este chiar şi mai mic, spune Maure.

    La rândul său, prezent la eveniment, Valerio Brenciaglia, director general al Ford România, a declarat că potenţialul pieţei auto locale este ridicat şi că cu este corect ca România să permită importul continuu al maşinilor vechi pe care ţările dezvoltate nu le mai folosesc.

    “Există foarte mult potenţial, pentru că dacă ne gândim că ţara are 20 milioane de locuitori, industria auto este destul de scăzută. La o mie de locuitori se vând opt maşini noi, ceea ce este destul de bine şi ne dă un indiciu privind capacitatea bună a pieţei. În cazul maşinilor ecologice, avem o problemă cu infrastructura, iar condiţia de a avea maşini care să întrunească multe condiţii de siguranţă nu este valabilă. Piaţa internă s-ar putea dezvolta foarte mult. Mi se pare nedrept că această ţară primeşte ceea ce ţările dezvoltate nu mai folosesc în prezent. Recomandăm autorităţilor să creeze o piaţă corectă. Când cumperi o maşină vrei să fii protejat, în calitate de consumator. Acest import paralel al unei pieţei aproape negre din străinătate reprezintă o problemă”, a spus Brenciaglia.

    În opinia sa, pentru a îmbunătăţi piaţa auto ar trebui stabilit un nou nivel de parteneriate între producătorii de maşini, sistemul bancar şi clienţi.

    “Acest proces trebuie să fie transparent. Trebuie să fie şi fezabil. Se vorbeşte foarte mult de maşinile electrice, dar nu doar acolo trebuie să fie soluţia. În Germania, de exemplu, se dezvoltă noi tehnologii inteligente, dar şi curate. Dar noi numim acest lucru puterea alegerii. Avem o flotă de maşini cu 90% sub Euro 6 şi 10% sub Euro 5. În România nu ai unde să încarci maşina electrică, nu avem legislaţie pentru aşa ceva. Maşinile vechi din ţările occindentale intră fără ca noi să facem ceva pentru maşinile noi”, a precizat şeful Ford România.

    El consideră că ar trebui găsite soluţii pentru maşinile aflate la prima înscriere.

    “Este vorba de crearea unei posibilităţi ca românii să-şi achiziţioneze maşini noi, trebuie să creăm stimulente extraordinare.Potenţialul pieţei este mare, pentru a crea posibilitatea ca un client român să conducă o maşină curată şi sigură trebuie să facem un fel deînţelegere generală între toate părţile implicate. Nu sunt atât de absurd să cer să reducem TVA la 0. Aş fi de acord cu un program prin care oamenii să poată achiziţiona o maşină Euro 5, care este mai proaspătă. Numărul maşinilor care poluează creşte de la an la an”, a precizat Brenciaglia.

    Acesta apreciază că, în termen de tehnologie, nu ar putea spune că industria auto se dezvoltă la fel precum cea de calculatoare, dar “industria auto s-a dezvoltat foarte mult în ultima vreme”.

  • SCANDALUL VOLKSWAGEN: Cum poţi verifica dacă maşina ta VW are instalat softul-problemă

    Volkswagen a pus la dispoziţie acest link – http://info.volkswagen.com/ro/ro/home.html – unde clienţii pot verifica dacă autovehiculul deţinut este afectat.

    Sistemul verifică exclusiv seriile de şasiu (cod VIN) pentru mărcile Volkswagen şi Volkswagen Autovehicule Comerciale

    Volkswagen a anunţat, la sfârşitul lunii septembrie, că circa 11 milioane de autovehicule ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii. Constructorul auto german ar fi instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situaţiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului. Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor. În Europa, probleme similare au fost semnalate şi la alte mărci ale grupului VW.

     

  • ULTIMATUMUL dat de Germania companiei Volkswagen

    Scandalul Volkswagen a ajuns la un nou nivel, iar compania are de înfruntat o situaţie neaşteptat de dificilă chiar la ea în ţară.

    ULTIMATUMUL dat de Germania companiei Volkswagen

  • SUA şi China anunţă într-o Declaraţie comună noi măsuri în lupta împotriva modificărilor climatice

    Pentru prima dată, China a anunţat în mod oficial anul 2017 ca an al lansării unei pieţe de schimb de credite de emisii de dioxid de carbon (CO2), care urmează să o ajute în obiectivul de a-şi reduce emisiile de gaze cu efect de seră (GES), în urma unui vârf, în 2030.

    Această piaţă, care se va spriini pe experienţa celor şapte pieţe-pilot deja lansate la nivel regional, va acoperi sectoare-cheie ca producţia de electricitate, siderurgia, chimia şi producţia de ciment.

    Publicarea Declaraţiei comune a americanilor şi chinezilor a avut loc în cadrul vizitei de stat pe care preşedintele chinez Xi Jinping o efectează în Statele Unite. Ea este menită să promoveze încheierea unui pact mondial la Conferinţa COP21 de la Paris, în decembrie.

    Statele Unite şi China au făcut un pas important anul trecut, prin stabilirea unor obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) începând din 2020.

    În declaraţia lor, cei doi preşedinţi insistă asupra măsurilor – noi sau deja existente – menite să arate că primii doi cei mai mari poluatori cu GES ai planetei îşi iau rolul în serios şi “vor conduce lumea către un acord mondial durabil cu privire la modificările climatice”, a declarat un oficial american pentru Reuters.

    Cel mai mare poluator mondia cu dioxid de carbon – China – are însă un statut de ţară în curs de dezvoltare, ceea ce-i permite să nu fie obligată să se angajeze să-şi reducă emisiile, o situaţie care irită numeroşi oficiali de la Washington, dar şi din alte ţări industrializate.

    Beijingul a anunţat, în plus, că o sumă de 20 de miliarde de yuani (2,8 miliarde de euro) urmează să fie investită pentru a ajuta această ţară în curs de dezvoltare în cadrul acestei lupte şi pentru a se adapta modificărilor climatice. Washingtonul şi-a reiterat, la rândul său, promisiunea de a contribui cu fonduri în valoare de până la trei miliarde de dolari la Fondul verde pentru climat al ONU.

    Preşedintele american Barack Obama şi-a exprimat dorinţa ca un acord mondial privind modificările climatice să şteargă frontiera dintre ţări în curs de dezvoltare şi ţări industrializate. Declaraţia semnată cu Beijingul îi oferă un avantaj important înaintea summitului de la Paris.

    Următoarea Conferinţă ONU privind modificările climatice (COP21) se desfăşoară de la 30 noiembrie şi până pe 11 decembrie la Paris. ONU speră ca ea să se încheie cu un acord universal asupra unei reduceri a emisiilor de gaze cu efect de seră care să permită oprirea ratei încălzirii globale la un nivel de două grade Celsius până la sfârşitul secolului.

  • Grupul auto Volkswagen, acuzat că a încălcat ani întregi normele de poluare din Statele Unite. Administraţia SUA cere retragerea a circa 500.000 de vehicule

    Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) acuză grupul auto Volkswagen că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

    Acuzaţiile vizează 482.000 de autoturisme diesel vândute în Statele Unite începând din anul 2009.

    “Grupul auto german a instalat un dispozitiv software pentru a induce în eroare autorităţile americane în privinţa emisiilor poluante”, anunţă Agenţia americană pentru Protecţia Mediului.

    Constructorul auto german ar fi instalat un software la motoare diesel ale unor modele Volkswagen şi Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situaţiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului.

    Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3.

    Motoarele emit oxid de nitrogen, un gaz care poate agrava boli precum astmul, susţin autorităţile americane.

    Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor, precizează EPA.

    “Intenţionăm să tragem la răspundere grupul auto Volkswagen”, a declarat Cynthia Giles, un oficial din cadrul Agenţiei americane pentru Protecţia Mediului.

    Statul California a lansat o investigaţie separată în acest caz.

     

  • Tara unde mor 4.400 de persoane zilnic

    Aerul poluat din China cauzează moartea a 1,6 milioane de oameni în fiecare an, în jur de 4.400 de persoane în fiecare zi, potrivit unui studiu, relatează publicaţia Time.

    Cercetătorii de la Berkley Earth, organizaţie non-profit de cercetarea a climei, au publicat un studiu în care se semnalează că 17% dintre decesele din China sunt cauzate de aerul poluat. Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au studiat timp de patru luni datele extrase din 1,500 de locaţii din China, Coreea de Sud şi Taiwan.

    Cel mai important factor poluant se găseşte sub forma unor particule provenite din locuri precum centrale electrice, dar şi de la combustibilii fosili utilizaţi în fabrici. Aceste particule pot cauza un număr de boli, de la astm la boli de inimă.

    Potrivit studiului, 92% din populaţia Chinei a respirat 120 de ore de aer dăunător de-a lungul celor patru luni în care a fost făcut studiul.