BusinessMagazin

Tag: obiecte

  • Două obiecte “posibil legate” de avionul dispărut, observate prin satelit: Pista este credibilă. IMAGINILE oferite de autorităţi

     UPDATE 12:35 – Malaysia consideră “credibilă” pista privind fragmente ale avionului dispărut, în Oceanul Indian

    Malaysia a apreciat drept “credibilă” pista privind descoperirea unor posibile fragmente ale Boiengului 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines detectate de satelit în sudul Oceanului Indian.

    “Avem în acest moment o pistă credibilă”, a declarat ministrul malaysian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein, într-o conferinţă de presă.

    Verificări sunt desfăşurate în zona indicată, dar vor continua şi căutările în celelalte perimetre de căutare stabilite, a menţionat oficialul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vietnamul şi Malaysia nu au găsit resturi ale avionului dispărut. Premierul chinez: Continuăm căutările cât timp există speranţă. Avionul ar fi mai zburat patru ore după ultimul contact

     UPDATE 10:41 – Boeingul Malaysia Airlines ar fi zburat timp de patru ore după ultimul contact – presă

    Avionul aparţinând companiei Malaysia Airlines, dispărut sâmbătă de pe radare, ar fi zburat timp de încă patru ore de la locul în care i-a fost confirmată prezenţa ultima dată, apreciază investigatori americani, potrivit unor surse, relatează Wall Street Journal (WSJ) în ediţia electronică de joi.

    Potrivit publicaţiei, care citează “două persoane familiare cu detaliile”, investigatori în domeniul aviaţiei şi oficiali din domeniul Securităţii Naţionale americane cred că avionul a zburat în total cinci ore, în baza datelor descărcate în mod automat şi trimise la sol de motoarele Boeingului 777, în cadrul unui program de mentenanţă şi monitorizare de rutină.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea fraţilor Cernătescu, tinerii care au înţeles încă din 2007 că se pot îmbogăţi din Facebook

    Cifra de afaceri de 1,25 milioane de euro şi clienţii precum Honda, Rompetrol, Romaqua, Praktiker se numără printre realizările de anul trecut ale celor doi fraţi. Birourile aranjate după gusturile proprii – cu un perete tapiţat cu fulare şi tricouri ale cluburilor de fotbal din întreaga lume, o chitară electrică, dar şi canapeaua din sufrageria unde Alexandru Cernătescu şi fratele lui, Andrei au început afacerea – fac parte din noul sediu Infinit Tower, prezentat cu entuziasm de CEO-ul acestuia.

    Infinit Solutions este o agenţie tradigitală – construieşte digital şi comunică integrat. „Este singura cale în care poţi să funcţionezi în prezent: te trezeşti dimineaţa, te uiţi pe Facebook – digital, îţi citeşti mailurile – digital, porneşti televizorul – tradiţional, asculţi radio în timp ce conduci sau vezi un anunţ outdoor – tradiţional„, explică el.

    O viziune avangardistă asupra Internetului, în 2007, când site-uri precum Facebook şi Twitter nu făceau încă legea în piaţa de advertising, i-a oferit lui Alexandru Cernătescu ideea începerii unei afaceri în domeniu axată pe construirea imaginii companiilor în mediul online – aspect neglijat de multe ori în acea perioadă de cei care activau în piaţa de publicitate. În şapte ani, filosofia de concepere şi de întreţinere a ecosistemelor digitale de brand – web & mobile, inclusiv social media, dar şi rularea de campanii de comunicare integrate – a fost un pariu de succes pentru cei doi antreprenori.

    „Am început în sufrageria unui prieten care şi-a dat restanţele şi plecase acasă„, îşi aminteşte Cernătescu primul birou al companiei. După ce a absolvit cursurile Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnice şi a avut mai multe joburi în IT, Internet, telecom, a simţit nevoia de a crea ceva nou. „Oricât ar promova multinaţionalele conceptul de intraprenor, oricâtă libertate ţi s-ar da, nu se poate compara cu a fi antreprenor.„

    A avut revelaţia că există potenţial de a începe o afacere în această piaţă în momentul în care a observat, lucrând
    într-o agenţie americană pentru diferite agenţii de comunicare clasică, că discuţia legată de digital nu se afla printre priorităţi: „da, lasă că o să refacem şi site-ul la un moment dat„. Din punctul lui de vedere, pagina web a unei companii poate fi asemănată cu un magazin nonstop şi, într-o campanie de advertising, ar trebui plasată pe primul loc, urmând ca restul să fie construit ulterior.

    L-a cooptat în afacere pe fratele lui, Andrei, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, şi au început să construiască afacerea Infinit Solutions Agency. Cu o investiţie iniţială zero şi cu calculatoarele de acasă, din  sufragerie, au început primele proiecte: „Amestecam deja digitalul cu BTL-ul, amestecam comunităţi online pe care le continuam cu evenimente fizice, transpuse apoi din nou în digital„.

    Clienţi precum Coca-Cola şi Cosmote s-au arătat printre primii încântaţi de această abordare. Iar dacă la început lucrau prin intermediul celorlalte agenţii de comunicare, după doi ani au început să preia clienţi în mod direct, aspect care s-a reflectat în evoluţia companiei: de la o cifră de afaceri de 50.000 de euro în 2007, au ajuns la 100.000 în 2008, 300.000 în 2009, iar în 2010 au depăşit milionul de euro. Creşterea a fost asigurată mai ales de angajaţi, aleşi în funcţie de „atitudine„.

    Alături de el şi de Andrei Cernătescu, CFO-ul companiei, se află încă 45 de angajaţi, dintre care 60% au pregătire tehnică. În prezent, derulează o campanie de recrutare în mediul online, prin intermediul promovării de către angajaţi a mediului de lucru: „Materiale video făcute de angajaţi într-un team building au devenit virale, spre exemplu unul are peste 800 de like-uri„. În ce priveşte modul în care va continua afacerea, Alexandru Cernătescu nu exclude un exit, dar preţuieşte deocamdată independenţa, după cum reiese şi din steagul arborat peste tot în companie.

    „Când am intrat în piaţă, identificasem mai mult de 20 de firme web româneşti, iar acum poţi să le numeri pe degetele de la o mână„, observă el, referindu-se la fuziunile şi preluările de pe piaţă. „De cele mai multe ori, un exit duce la distrugerea companiilor, la schimbarea culturii organizaţioanele prin impunerea canoanelor organizaţionale.„

  • Secretul Mariei Tănase şi alte obiecte de colecţie – GALERIE FOTO

    Maria Tănase declara, printr-un text olograf, scris la 23 februarie 1957 – în contextul cazului cu privire la paternitatea compoziţiei, disputate între Richard Stein şi compozitorul american Cole Porter –, că melodia „Sanie cu zurgălăi” a fost compusă special pentru ea, de către românul-evreu Richard Stein.

    Expoziţia de la Palatul Cesianu-Racoviţă, numită “Cabinetul de Curiozităţi – Arta Fotografiei, Muzicii şi Scrisului”, aduce în atenţia colecţionarilor câteva piese cu valoare muzeală ce vor fi scoase la licitaţie miercuri, 29 ianuarie, după cum anunţă un comunicat al casei de licitaţii Artmark.  Casa de licitaţii a fost înfiinţată în urmă cu cinci ani şi deţine o cotă de piaţă de 75%, având vânzări de 14,6 milioane euro în 2012.

    Atracţia centrală a expoziţiei de la Palatul Cesianu-Racoviţă o reprezintă Orchestrionul fabricat într-un atelier austriac, la sfârşitul secolului al XIX-lea (estimat la 4.000 de euro), ce se mai găseşte într-un exemplar pe teritoriul României la Complexul Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi. Orchestrionul poartă marca distribuitorului Jacques Calmanovici, proprietar al magazinului de profil „La înger” din Iaşi.

    Melodiile înregistrate fac parte din repertoriul popular românesc, dar şi din cel monden al epocii: ”Hora pe bătae”, ”Chindia olteanului”, ”Bulgăraşul”, ”Susi Walser”, ”Hercules Vals”, ”Polca Serafina”.

    O altă piesă de colecţie este Jukeboxul marca Wurlitzer, fabricat în 1954 (estimat la 2.000 de euro), ce provine dintr-o fabrică ce a scris istorie în civilizaţia modernă a SUA. Germanul naturalizat american Franz Rudolph Wurlitzer aducea în 1853, la Cincinnati, în noua sa patrie, tradiţia confecţionării instrumentelor muzicale, asupra cărora inovează prin noi mijloace tehnice de expresie. Compania s-a dezvoltat, iar după cel de-al Doilea Război Mondial începea producţia de aparate automate de tip Jukebox, care vor deveni emblematice pentru evoluţia muzicii.

    Seria destinată soldaţilor americani angajaţi în Războiul din Coreea (1950-1953) a sporit prestigiul companiei, care se extinde şi în Europa. Exemplarul de faţă utilizează 52 de discuri pe vinil şi are încorporat propriul sistem de amplificare a sunetului.
     

  • Cultura merge pe drum şi trece graniţa prin stomac

    ADRIANA SOHODOLEANU
    (CĂLĂTOR PASIONAT, GASTRONOM ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE DESERTURI ŞI CADOURI WWW.BISCUIT.RO )

    În oraşe, cultura venea pe via, intra pe cardo maximo, cotea pe decumanus şi de acolo intra în case prin apeducte şi băi, ingrediente din provincii de la celălalt capăt al imperiului, sclavi şi idei filosofice, discursuri şi obiecte domestice.

    Cu ajutorul drumurilor, provinciile erau polenizate încrucişat, ceea ce se întâmplă şi astăzi – cum este cazul micii provincii Limburg, din sudul Olandei, în care am ajuns pentru un weekend luna trecută. Stein este un sat olandez normal, poate puţin mai mare ca altele. Are 25.000 de locuitori, este preponderent rezidenţial şi deci foarte liniştit, locuitorii merg la brutărie şi concerte cu bicicleta, iar mallul a ars acum patru ani şi este în reconstrucţie. Nimic neobişnuit, până acum, pentru această parte de lume.

    Din punct de vedere culinar, Olanda nu oferă multe, însă poate părea paradoxal că opţiunile sunt nenumărate în ceea ce priveşte restaurantele etnice. Multitudinea etniilor imigrante strămutate în nordul european pe căi rutiere, maritime sau aeriene aduce la o aruncătură de băţ cam tot ce ţi-ai putea dori în materie gastronomică, de la restaurante de fine dining la take-away, all-you-can-eat şi lanţuri de supermarketuri asiatice pe mii de metri pătraţi.

    Graţie geografiei generoase – de ţară aflată la graniţa cu Belgia şi Germania –, oameni care nu ieşit vreodată din marele sat european sunt versaţi în meniurile japoneze şi particularităţile patiseriei franceze. Săteni olandezi care poate nu au mers vreodată cu avionul îşi prepară micul dejun pe pâine nemţească, pot avea scoici aburite în bere la prânz în Liege – doar 40 km mai departe, prilej să alimenteze la benzinăria de acolo (că e mai ieftin) – sau să mănânce sushi ori specialităţi indiene în satul vecin.

    Acelaşi lucru se întâmplă în zonele de confluenţă franceză-elveţiană-germanică. Ştiu familii care locuiesc în Franţa, lucrează în Elveţia, fac cumpărăturile în Germania, iar copiii trec graniţa cu bicicleta pentru a merge la şcoală.

    EUROPA PROVINCIALĂ ESTE MAI COSMOPOLITĂ DECÂT CAPITALELE UNOR STATE DIN ESTUL EUROPEAN, ORIENTAL SAU ÎNDEPĂRTAT.
    Geografia nu este însă singura responsabilă pentru această globalizare culinară şi nu numai. Drumurile sunt impecabile, indiferent că mergi prin sate sau treci graniţa, iar aceasta din urmă practic nu mai există. Acum eşti în Olanda, două clipiri mai târziu vezi deja semne de circulaţie în franceză şi flamandă, iar din Ungaria ajungi în Austria cu preţul câtorva ore.

    Uşurinţa şi rapiditatea contribuie decisiv. În definitiv şi noi am merge mai des la Istanbul sau Budapesta dacă nu ar trebui să o facem pe drumurile Bulgariei sau serpentinele de pe Dealul Negru. Şi mai e ceva – curiozitatea. Mobilitatea fizică este dublată de una a minţii şi a gustului. Poate are de-a face cu secolele de aventurare pe mare sau uscat şi spiritul cuceritor şi colonizator. Poate este ceva dezvoltat în urma evoluţiei economice şi edilitare – bugete familiale mai generoase şi infrastructură rutieră interorăşenească.

  • Roca are un nou director

    Castro a ocupat postul de managing director al Roca Bulgaria din 2008, cu rezultate remarcabile pe piata bulgareasca.
    In prezent, Sergio Castro este Country Manager Roca in Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Romania, Serbia si Slovenia. Toate activitatile Roca Group din aceste tari se vor desfasura sub supravegherea sa.
    Sergio Castro s-a nascut in 1971 la Bilbao, Spania. A obtinut diploma de licenta in Economie la Universidad Complutense de Madrid, iar in 2003 a primit specializarea in Contabilitate si Audit de la Universidad Politecnica de Madrid. In decembrie 2001, Castro s-a alaturat echipei Laufen CZ (o companie a Roca Group) in Cehia, pe functia de Group Coordinator. In 2003, a preluat responsabilitatile de Export Area Manager pentru Statele Baltice, Ungaria si Romania, iar din 2005, pana in august 2008, a fost Director Administrativ si Financiar pentru Laufen CZ s.r.o., Cehia. Din 2008, Sergio Castro a devenit Managing Director Roca Bulgaria si a condus cu succes compania in ultimii patru ani si jumatate.
    Roca este o companie spaniola care are 20600 de angajati si 76 de unitati de productie, fiind prezenta in peste 135 de tari din intreaga lume.

    Roca este lider de piata in Europa, America Latina, India si Rusia. Este, de asemenea, un important jucator pe pietele din China si restul Asiei, precum si in Africa si Orientul Mijlociu.
     

  • Principesa Irina a fost arestată în SUA. Reacţia Casei Regale a României

     Potrivit acuzării, luptele implicau zeci de cocoşi, echipaţi cu cuţite sau alte obiecte tăioase ataşate de picioare, luptând până la moarte într-un sport sângeros interzis în prezent în 50 de state americane, relatează portalul OregonLive.com.

    Un arbitru supraveghea luptele şi concesionarii vindeau bere şi mâncare, iar cei care administrau acţiunea luau 10 procente din sumele pariate, potrivit acuzării.

    John şi Irina Walker – împreună cu vecinii lor David Sanchez, 29 de ani, şi Aurelia Garcia Mendoza, 33 de ani, şi prieteni din Hermiston, Mario “El Cuba” Perez, 62 de ani, şi Jose Luis Virgen Ramirez, 48 de ani – au fost acuzaţi de operarea unor jocuri de noroc ilegale şi de sacrificarea ilegală a unor animale prin luptă la ferma soţilor Walker din Morrow County.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De la tuburi de seringi într-un apartament, la decorul vitrinei Cartier

    Un mic atelier de obiecte din sticlă de la marginea Bucureştiului a ajuns să producă pentru mari firme de mobilă obiecte care pot ajunge şi până la 2.000 de euro. Cum treci însă de la o maşină de tăiat sticla şi tuburi de seringi la desingul de lux şi care este secretul rezistenţei pe o piaţă unde atelierele de sticlă se numără pe degete?

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.08.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Piaţa de artă la jumătatea anului: interes în creştere pentru arta contemporană, dar marii maeştri sunt responsabili pentru cele mai mari tranzacţii

    Totodată, casa Artmark remarcă un interes tot mai crescut pentru arta tânără, postmodernă şi contemporană, segment al pieţei de artă a atins un maxim la cea mai recentă licitaţie de profil, organizată în urmă cu două săptămâni, cu un volum total al vânzărilor de 321.700 euro.

    Casa de licitaţii apreciază că atenţia pe care arta românească contemporană a captat-o pe plan internaţional s-a reflectat şi pe piaţa din România, iar colecţionarii români se arată tot mai dispuşi să investească în artiştii contemporani. Aceasta este şi tendinţa întâlnită pe piaţa internaţională de artă, conform ultimelor bilanţuri ale caselor de licitaţii Sotheby’s şi Christie’s, piaţa de artă contemporană înregistrând cele mai bune rezultate, peste sumele oferite pentru lucrările vechilor maeştri.

    În primul semestru al lui 2013, vânzările de artă contemporană ale Artmark au fost cu aproape 60% mai ridicate faţă de media aceleiaşi perioade a lui 2012, înregistrându-se şi cea mai mare rată de adjudecare pe acest segment, de 92%.

    Cele mai mari tranzacţii sunt atribuite totuşi, în continuare, marilor maeştri ai picturii româneşti; tablourile acestora continuă să reprezinte pentru colecţionari o investiţie sigură, de durată. Au fost stabilite noi recorduri de autor pentru Ştefan Luchian (“Două fete”, 300.000 euro), Ion Andreescu (“Ulcică cu flori de câmp”, 150.000 euro) şi Theodor Aman (42.500 euro, pentru tabloul de mici dimensiuni intitulat ”Veneţiană”) şi reconfirmări ale valorii lui Nicolae Grigorescu (“Întoarcerea de la târg”, 150.000 euro şi “Costum verde de bal/ Colombina în verde”, 142.000 euro).

    Cu 24 de licitaţii organizate de la începutul anului şi până acum, Artmark acoperă 75% din totalul pieţei secundare de artă. Casa oferă instrumente de informare şi analiză, cum sunt Indexul pieţei de artă, indicii de rentabilitate ArtC şi lichiditate ArtL.

     

  • Cum se transformă sticla la periferia Bucureştiului în marfă de lux pentru export

    A construit soţul o maşină de tăiat sticlă şi am început să facem tuburi pentru seringi în apartamentul nostru cu două camere„. Aşa descrie Gabriela Ştefănescu începuturile afacerii cu sticlă pe care a pornit-o în urmă cu mai bine de 20 de ani.

    Acum, compania Adrian Sistem şi brandul Gabriela Seres vând în toată lumea, ajungând chiar să facă decorul vitrinei magazinului Cartier din Paris. Printr-o tehnologie folosită de puţini dintre sticlarii renumiţi ai Europei, suflarea printr-un tub de sticlă, specifică producţiei de obiecte de laborator, cei doi fac obiecte de decor cu preţuri care pornesc de la 10 euro şi pot să ajungă la 2.000 de euro, în cazul candelabrelor.

    Acestea sunt vândute exclusiv pe pieţe din afara ţării şi au adus companiei soţilor Ştefănescu o cifră de afaceri de circa 400.000 de euro, în 2012. Implicarea lor într-o astfel de afacere nu este întâmplătoare: ambii au lucrat la o fabrică de sticlărie tehnică din Bucureşti. „În 1992, pluteau în aer privatizările şi începuse să se observe un dezinteres din partea conducerii fabricii„, spune Gabriela Ştefănescu. Deşi exista posibilitatea investiţiei în fabrica de sticlărie de laborator prin metoda MEBO (privatizare prin vânzare de acţiuni angajaţilor), cei doi soţi au preferat în acea perioadă să îşi deschidă afacerea lor, în propria locuinţă.

    Cu un echi-pament improvizat şi bazându-se pe experienţa de la fabrică, au început să facă tuburi pentru seringi. „Am început să mă duc cu oferte pe la institute de cercetare şi, pentru că produceam mai ieftin decât fabricile de atunci, am reuşit să trăim o perioadă astfel„. Mai mult decât atât, au crescut afacerea şi au mutat-o într-un alt spaţiu, o casă închiriată, unde lucrau la sobe speciale cu trei oameni care veneau după amiaza „pentru că nu am îndrăznit să îi angajăm definitiv„.

    Temerile lor au scăzut odată cu găsirea primului client din afara ţării şi comanda sa de sticle cu fruct în interior, foarte populare în acea perioadă. În paralel, au continuat să facă sticlărie de laborator iar, treptat, nici spaţiul din casă nu a mai fost suficient pentru comenzile primite. 

    DUPĂ ÎNCHIDEREA INSTITUTULUI NAŢIONAL DE STICLĂ – cu vaste spaţii de producţie şi unde se făcea odinioară fibră şi sticlă optică – cei doi au reuşit să închirieze un spaţiu la institut, în 1995.
    Au urmat participările la târguri de specialitate şi promovarea mai mult „din vorbă în vorbă„ care au adus colaborările cu designeri internaţionali. Primul târg unde au expus a fost MACEF Milano, unde s-au prezentat cu „lucruri mărunte„.

    Un italian i-a contractat atunci pentru mărturii de nuntă pentru câteva zeci de mii de euro. Apoi, un brand american de mobilă a dorit să îşi diversifice activitatea prin intermediul lor. Alături de acesta, Ştefănescu a început să conceapă produse noi, potrivite pentru interior, din segmentele Arts de la table şi decoraţiuni interioare.

    Alte comenzi au venit din partea unor firme americane specializate în produse pentru masă şi decoraţiuni interioare, Anthropology, (cu care au semnat cel mai mare contract, în valoare de 50.000 de euro) şi Arte Italica, dar şi din partea unor designeri europeni cum ar fi francezii Laurence Brabant – pentru o colecţie de obiecte destinate mesei sau Matteo Messervy – care a folosit candelabrale de mari dimensiuni făcute în atelierul soţilor Ştefănescu în decorarea unor centre comerciale din Franţa şi chiar la vitrina magazinului de bijuterii Cartier.

    „Produsele executate de noi au ajuns şi la o vitrină Hermes din Geneva sau Paris, ca urmare a colaborării cu designeri din străinătate„, spune Ştefănescu, pentru care nu este o problemă că designerii cu care colaborează nu obişnuiesc să menţioneze numele firmei sale când expun produsele. „Ei vând în nume propriu, iar produsele sunt luate din diverse ţări, de la firme care corespund gustului lor„. Deşi multe din produsele care se vând folosesc designul desenat de Gabriela Ştefănescu, ea respectă condiţiile celor care le vând în nume propriu.