Preţurile locuinţelor din Germania au înregistrat cel mai dramatic declin de şase luni din ultimii peste 20 de ani în a doua jumătate a anului trecut, evidenţiind cum o scumpire fără precedent a creditului a pus capăt abrupt boomului de decenii al celei mai mari pieţe a proprietăţii din Europa, notează Financial Times.
Pentru că interacţionăm permanent în cadrul interviurilor pe care le facem cu oameni din mediul corporate, ne-am întrebat, dincolo de provocările cu care se confruntă companiile despre care scriem, care sunt problemele prin care trec angajaţii lor la nivel individual. Cu ajutorul mai multor corporatişti din generaţiile MILLENNIALS şi Z şi a câtorva specialişti din mai multe domenii am identificat cinci probleme „mari şi late”. Care sunt acestea?
1. Nu îşi permit să cumpere o casă
„Momentan am mai amânat cumpărarea unei locuinţe pentru că dobânzile la credite sunt mari acum, preţurile apartamentelor noi sunt şi ele tot foarte mari, iar suprafeţele, din ce în ce mai mici. E şi o perioadă foarte instabilă economic, aşa că preferăm să mai stăm în chirie. Nici maşină nouă nu îmi iau încă pentru că preţurile sunt prea ridicate pentru ce primeşti, termenul de livrare e imens, cheltuielile implicate sunt şi ele mai mari pentru că la o maşină nouă îţi trebuie şi Casco, service-ul e mai scump şi nu prea merită investiţia având în vedere că traficul rutier din Bucureşti e din ce în ce mai aglomerat. În plus, dacă am investi în casă şi maşină nu am mai putea pleca în concedii. Preferăm aşa momentan”, spune Marian C., un corporatist de 34 de ani, care locuieşte cu iubita lui într-un apartament închiriat din Bucureşti, şi care ia în calcul un credit pe 20/30 de ani pentru o locuinţă de 100.000 de euro.
„O bună parte din clienţii noştri sunt corporatişti, iar din activitatea noastră am putut constata că aceştia îşi achiziţionează cu credite propriile locuinţe în jurul vârstei de 27-30 de ani, când veniturile lor trec de pragul de aproximativ 5.000 de lei”, susţine Valentin Anghel, CEO şi fondator, AVBS Credit. Potrivit lui, de regulă, tinerii din ziua de azi întâi îşi finalizează studiile, îşi dezvoltă cariera, dobândesc stabilitate financiară şi apoi fac pasul cel mare, cumpărând prima lor casă, căsătoria fiind un alt factor decisiv în achiziţionarea primelor locuinţe. „Tinerii se mută la casele lor când îşi întemeiază propriile familii, iar când familia creşte ca membri, dar şi ca putere financiară, achiziţionează imobile mai mari prin credite. Aceasta e legea naturii, orice om îşi întemeiază la un moment dat un cuib: familia şi casa proprie.” În anul 2022, 80% din creditele intermediate de compania pe care o conduce au fost împrumuturi ipotecare, iar media valorii unui credit ipotecar, pe ţară, spune că este de 70.000 de euro, în general tinerii optând pentru perioada maximă de rambursare. „Aşadar, din practica noastră de anul trecut, bugetul mediu alocat de un tânăr pentru achiziţionarea unei locuinţe este de 70.000 de euro.” Executivul din fruntea AVBS Credit e de părere că cei decişi să-şi achiziţioneze locuinţe le vor cumpăra fără dubii în 2023, deoarece „creşterea inflaţiei, scumpirile şi/sau creşterea dobânzilor la creditele bancare sunt temporare”. „A trecut deja un an de când ne confruntăm cu această inflaţie, aşadar, cât poate să mai dureze?! Lucrurile se vor redresa, iar spre sfârşitul anului sperăm să vedem primele semne de îmbunătăţire. Dacă un om poate să achite acum rate bancare fără a se confrunta cu dificultăţi financiare, când vor scădea din nou dobânzile achitarea creditului va părea floare la ureche. În 30 de ani cât durează rambursarea unui credit ipotecar, orice om prinde cicluri de creşteri sau scăderi de dobânzi. Partea bună este că întotdeauna există soluţii de refinanţare pe care debitorul le poate folosi pentru a-şi transforma creditulul actual într-unul nou, mai ieftin, pe dobândă fixă.” El mai spune că este absolut firesc să vrei să ai o casă a ta şi că locuinţa proprie este nu un lux sau un moft, ci o necesitate. „În plus, dacă compari preţul chiriei cu dobânda unui credit ipotecar, o să constaţi că varianta de credit este mai ieftină, iar la vârsta pensionării nu îţi vei mai face griji în privinţa asigurării unui acoperiş deasupra capului, ci vei avea casa ta pentru care nu mai ai nimic de plătit. În puls, o locuinţă cu chirie nu prea devine niciodată acasă. Mai devreme sau mai târziu, orice om va dori să aibă propria casă.”
Cât despre tinerii care nu au – şi accentuează cuvântul „încă” – o locuinţă, Valentin Anghel spune că aceştia se confruntă cu câteva îngrijorări universal valabile: se tem să contracteze un credit ipotecar pe 30 de ani pentru achiziţionarea unui imobil deoarece nu au încă suficiente informaţii despre această soluţie de finanţare, nu sunt siguri pe jobul lor, nu au încă suficienţi bani, au alte priorităţi sau, probabil, încă sunt ajutaţi sau influenţaţi de părinţi. „Însă cu cât amână mai mult momentul, cu atât va fi mai greu să obţină un credit ipotecar pentru achiziţionarea unei locuinţe. Vârsta înaintată scurtează perioada de rambursare a creditului, iar o perioadă de rambursare mai scurtă înseamnă o rată a creditului mai mare. Dar vine o vreme când orice om dobândeşte încredere în sine, iar asta conduce la evoluţie profesională şi financiară.” În fond, conchide el, nu putem sta la nesfârşit cu părinţii sau în chirie, mai ales dacă familia noastră creşte, iar necesitatea unui spaţiu propriu, pe care să îl putem configura aşa cum avem nevoie şi cum dorim, devine un „must have”. La rândul său, citând un studiu derulat pentru CEC Bank în octombrie 2022, Adina Călin, director Direcţia Produse şi Servicii Bancare a CEC Bank, remarcă faptul că, „alături de generaţia X (40-55 de ani), în rândul milenialilor găsim o pondere relativ ridicată a celor care s-au împrumutat pentru a-şi construi viitorul: circa 47% din respondenţii din ambele generaţii au credite în derulare”. Studiul citat mai arată că ponderea este mult mai mare decât în cazul generaţiei Baby Boomers (33,7%). „Interesant este că noua generaţie – generaţia mobilă, sub 25 de ani – pare să fie mult mai independentă, cu focus mult mai mare pe bugetare şi economisire şi o aplecare mai redusă către credite (21,4% au credite în derulare)”. Potrivit ei, per ansamblu, apetitul pentru credite de nevoi personale este însă similar indiferent de generaţie: circa 6,7% din respondenţi intenţionau să apeleze la un împrumut de nevoi personale în următorul an (anul curent – n. red.), cu o pondere de 6,5% în rândul millennialilor şi generaţiei Z şi de 6,9% în rândul generaţiei mobile (sub 25 de ani). Creditele ipotecare pe de altă parte sunt luate în considerare în special de membrii generaţiilor Millennials şi Z (pondere de 6%, faţă de o medie generală de 4%), în timp ce interesul pentru achiziţia unui astfel de credit este mai redus la nivelul generaţiei mobile (doar 3,5%).
2. Nu au un stil de viaţă sănătos
„Nu am un stil de viaţă sănătos (sport, dietă echilibrată) deoarece este greu de încadrat în programul meu. Am în medie 4 ore libere pe zi după programul de lucru şi prefer să fac altceva cu acel timp liber limitat. Plus că în acele 4 ore nu am inclus treburile casnice. Singura soluţie şi cea mai bună ar fi dieta, dar este greu de găsit un nutriţionist de încredere, iar investiţia pentru a apela la un astfel de specialist este destul de mare”, spune Alex P., un tânăr de 30 de ani care lucrează într-o corporaţie de tehnologie.
Potrivit Mădălinei Ciobanu, nutriţionist dietetician, există două mari provocări în comportamentul alimentar al tinerilor corporatişti: prima este că ei îşi influenţează reciproc alegerile alimentare, aspect care îi predispune la creşterea aportului de alimente bogate în grăsimi, sare şi zahăr. A doua este capacitatea limitată sau dezinteresul de a-şi gestiona mai bine timpul, ceea ce nu le permite să-şi aducă la birou alimente sănătoase, problemele de creştere în greutate în generaţia Millennials fiind mai mari decât au fost în generaţia anterioară la aceeaşi vârstă. „Generaţia Millennials cheltuie mai mulţi bani pe alimente de tip fast-food şi mâncăruri preparate. De asemenea tind să petreacă mai puţin timp în bucătărie pentru a găti.” Femeile din generaţia Millennials, completează ea, se confruntă cu probleme de supraponderalitate şi obezitate, care generează dezechilibre hormonale, scăderea capacităţii de concentrare, deficite de vitamine şi minerale, probleme digestive (flatulenţă, constipaţie, reflux gastric, distensie abdominală, senzaţie de „prea plin”). Şi, cu toate că au cunoştinţe despre stilul de viaţă sănătos, nu le aplică în viaţa lor de zi cu zi. Asta spre deosebire de femeile din generaţia Z, care, deşi se confrunta cu probleme nutriţionale similare, sunt mult mai motivate să pună în aplicare un plan alimentar, să îşi îmbunătăţească obiceiurile alimentare, să aibă o relaţie mai bună cu mâncarea şi să îşi crească gradul de activitate fizică. „Bărbaţii din generaţia Millennials prezintă aceleaşi obiceiuri alimentare ca şi femeile din aceeaşi generaţie. Stresul crescut, sărirea meselor, mâncatul în exces, în special consumul crescut de alimente de tip fast-food, alimente procesate, fumatul, lipsa de activitate fizică, toate duc la creşterea de masă grasă, în special în zona abdominală.” Obezitatea abdominală, completează Mădălina Ciobanu, predispune la dezvoltarea sindromului cardio metabolic: colesterol crescut, dislipidemie, hipertensiune arterială, creşterea glicemiei, cu evoluţie spre boli cardiovasculare şi diabet zaharat de tip 2. Pe de altă parte, „bărbaţii din generaţia Z prezintă obiceiuri alimentare asemănătoare cu ale bărbaţilori din generaţia Millenials, dar, ca şi femeile din generaţia lor, sunt mult mai conştienţi de sănătatea lor fizică şi psihică. Bărbaţii din generaţia Z tind să aibă o hrană bogată în proteine”. Astfel, cu toate că ambele generaţii de tineri, Generaţiile Millennials şi Z au obiceiuri alimentare nesănătoase, Generaţia Z este mult mai conştientă de importanţa unui stil de viaţă sănătos. „Generaţia Z are o abordare predominant holistică a conceptelor de sănătate- alimentaţia sănătoasă, gestionarea bună a stresului şi activitatea fizica regulata- aceasta fiind ca parte integrantă a sănătăţii lor fizice şi mentale.” Supraalimentarea cu alimente calorice şi sedentarismul, frecvente în rândul corporatiştilor, duc şi la supraponderalitate şi obezitate. Mădălina Ciobanu atrage atenţia că excesul ponderal este asociat cu numeroase probleme de sănătate: creşterea colesterolului LDL, scăderea colesterolului HDL, creşterea trigliceridelor (dislipidemia) cu evoluţie spre boala cardiovasculară, creşterea rezistenţei la insulină cu predispoziţia de a dezvolta prediabet şi diabet zaharat de tip 2, scăderea rezistenţei la efort, apneea de somn, ficatul gras, scăderea stimei de sine şi scăderea calităţii vieţii. Mai mult decât atât, adaugă ea, consumul crescut de alimente procesate, de tip fast food şi scăderea aportului de fructe şi legume pot fi asociate şi cu deficite de vitamine şi minerale: vitaminele din grupul B, vitamina C, potasiu, magneziu, deficitul de micronutrienţi afectând sistemul imunitar şi crescând predispoziţia la infecţii virale frecvente. Consecinţele unui stil de viaţă nesănătos, a alimentaţiei dezechilibrate şi a sedentarismului au un impact puternic şi asupra sănătăţii psihoemoţionale, notează Mădălina Ciobanu. Cele mai frecvente tulburări psihoemoţionale rezultate sunt: scăderea stimei de sine, iritabilitatea, nervozitatea, anxietatea, depresiea, tulburările de somn şi incapacitatea de a gestiona stresul. „Afecţiunile emoţionale sunt asociate cu un comportament de mâncat emoţional, cu manifestare predominantă în rândul femeilor din ambele generaţii, Millennials şi Z. Comportamentul de mâncat emoţional, asociat cu un stil de viaţă nesănătos, afectează, în mod direct şi sigur, sănătatea fizică şi emoţională.” Mai departe, alimentaţia nesănătoasă şi sedentarismul afectează şi capacitatea de munca, prin scăderea productivităţii, a capacităţii de concentrare şi instalarea rapidă a stării de oboseală psihică. „Alimentaţia sănătoasă şi creşterea gradului de activitate fizică au fost asociate cu îmbunătăţiri semnificative ale memoriei, capacităţii de concentrare, cu creşterea productivităţii la locul de muncă şi creşterea stării de bine.”
Efectele nu se opresc aici. Mădălina Ciobanu subliniază faptul că problemele de sănătate fizică şi psihică, date de abordarea unul stil de viaţă nesănătos, au un impact major şi asupra relaţiilor sociale, atât la locul de muncă, cât şi în viaţă de familie, cuplu sau în relaţiile de prietenie. „Afectarea sănătăţii fizice şi psihice scad calitatea comunicării, cresc iritabilitatea şi nervozitatea, ceea ce duce la productivitatea scăzută la locul de muncă şi incapacitatea de a excela, de a construi relaţii de succes cu echipa. Mai mult de atât, relaţiile tensionate sunt prezente şi în viaţa de familie şi de cuplu, cu scăderea empatiei, echilibrului psiho-emoţional, a calităţii vieţii intime, crescând astfel riscurile de izolare socială şi dezvoltarea anxietăţii şi a depresiei.” Alexandru Buşilă, psihoterapeut şi fondator al proiectului Cortul Terapeutic, se declară totuşi optimist în legătură cu tendinţa românilor spre adoptarea unui stil de viaţă sănătos. „Eu cred că un stil de viaţă sănătos (să presupunem că am găsi o definiţie general acceptată) ori se moşteneşte (învăţat prin exemplu) de la părinţi/bunici în primii ani de viaţă, ori îl învăţăm forţaţi de viaţă după 35, 40 de ani. Faptul că sălile de fitness reprezintă o afacere în creştere în România, nutriţioniştii, terapeuţii şi psihoterapeuţii sunt din ce în ce mai mulţi şi din ce în ce mai căutaţi ne reliefează două aspecte: 1.Este o nevoie (deci oamenii au un stil de viaţă care necesită îmbunătăţiri) şi 2.Oamenii caută specialiştii de mai sus, deci stilul de viaţă al oamenilor este într-o continuă îmbunătăţire. E de bine, spun eu!”
3. Nu îşi găsesc „jumătatea”
„Dacă ne urcăm într-un satelit şi ne uităm de acolo către generaţiile Baby Boomers, Millennials şi Z, nu ne-am mai mira că cei din generaţiile X şi Z par că evită sau nu au noroc în dragoste”, susţine Alexandru Buşilă. De ce spune asta? „Există un bagaj toxic legat de ceea ce înseamnă o relaţie de cuplu, o familie, pe care atât generaţia Y cât şi Z l-au moştenit. Ambele generaţii în discuţie pot afirma cu uşurinţă că părinţii lor s-au înţeles bine din punct de vedere administrativ dar nu pot afirma acelaşi lucru şi din punct de vedere emoţional. Nu spun că Baby Boomers nu s-au iubit, Doamne fereşte!… Spun doar că atunci când iubirea s-a estompat nu au ştiut cum să o reaprindă, să o întreţină. Poate şi de aceea celor din generaţiile Y şi Z le este mai greu să se aşeze la casa (iubirea) lor. Au văzut nefericirea în cuplu şi le este teamă.” Mulţi, adaugă el, speră la relaţia perfectă şi de aceea nu o găsesc sau dacă o găsesc nu o recunosc, iar dacă o găsesc şi o recunosc nu ştiu sau nu sunt dispuşi să o întreţină. „Dar eu sunt optimist. Din ce în ce mai multe cupluri tinere apelează la terapie, caută să se elibereze de bagajul toxic moştenit şi cred că în cele din urmă vor accepta că iubirea dintr-o relaţie romantică necesită şi efort conştient şi continuu. Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii: Sufletul pereche nu se naşte, sufletul pereche se face.” Eliza B. a lucrat timp de mulţi ani în mediul corporate iar apoi a renunţat la statutul de angajat pentru a-şi porni propriul business. Ea crede că jobul este un loc propice in care să dezvolţi relaţii amoroase întrucât petreci mult timp alături de colegi atât la muncă, cât şi în afara progamului (ieşiri în oraş, excursii, teambuildinguri) şi ai, implicit, interese comune. „Pot fi relaţii comode şi confortabile, dar nu neapărat relaţii în care ţi-ai întâlnit jumătatea, persoana de care te simţi legată sufleteşte.” Mai spune că în prezent trăim vremuri în care până la 30-40 de ani tindem să ne dezvoltăm personal şi profesional, să ne descoperim, să ne dăm seama ce ne place, ce ne aduce împlinire şi cum putem să impactăm pozitiv lumea şi mediul înconjurător. „Dacă în această perioada nu îţi întâlneşti jumătatea sau o persoană potrivită cu care să-ti împărţi viaţa şi să întemeiezi o familie, preferi să te concentrezi pe alte aspecte ale vieţii.” În acelaşi timp, observă ea, multe cupluri ajung să se separe în jurul vârstei de 30-40 de ani pentru că simt că nu şi-au alocat timp pentu ei înşişi şi încep să se preocupe mai mult de interesele, pasiunile şi dezvoltarea lor personală şi profesională. „Consider că îţi poţi găsi jumătatea după 30-40 de ani, moment în care ai deja experienţă de viaţă, în relaţii, eşti mai asumat şi ştii mai bine ce vrei şi cum vrei să fie persoana de lângă tine. Însă, totodată presiunea societăţii este foarte mare şi multe persoane se căsătoresc şi au copii ca urmare a acestor presiuni, nu pentru că aşa simt şi îşi doresc.” Pe aceeaşi temă, Alexandru Buşilă spune că, atunci când vine vorba de presiune, familia şi societatea se cam suprapun. „E una şi aceeaşi presiune. Ori îmi spune mama să fac un copil, ori imi „spune” societatea, vedem prieteni care au un copil pentru că părinţii le-au „spus” să facă pentru că aşa se face…Aici nu am prea multe de comentat. Fac doar un apel către aceaia care se gândesc să facă un copil (mai ales dacă prin asta vor să-şi salveze relaţia sau vor să mulţumească pe cineva din familie/societate ori s-au plictisit de viaţa lor), fiţi sinceri cu voi! Şi poate înainte de a aduce un suflet pe lume mergeţi(la un consilier, psiholog) să vedeţi ce implică acest lucru şi dacă sunteţi pregătiţi pentru a deveni părinţi.”
4. Lipsa work-life-balance-ului
„În ultimii ani au fost foarte puţine zile în care am lucrat doar 8 ore, conform programului. În multe situaţii am ajuns şi la 12 ore de lucru pe zi. Motivele au variat, de la lipsa de personal, la urgenţe apărute peste noapte şi chiar din cauza diminuării randamentului pe fondul oboselii deja acumulate. A fost o perioadă extrem de stresantă şi obositoare. În plus, după o zi de lucru de 10 ore într-un ritm alert, iese din discuţie un program pe plan personal, lucru care aduce şi mai multe frustrări”, spune Florina C., o angajată de 32 de ani a unei companii din domeniul financiar. Andrei Frunză, CEO, BestJobs, notează că în prezent, stările cu care se confruntă tinerii corporatişti au fost amplificate de schimbările recente din vieţile lor personale şi profesionale, cum a fost pandemia, care a transformat complet modul în care ne raportăm la job, lucru care s-a transpus şi în stilul de viaţă şi în realitatea cotidiană. De altfel, executivul spune că efectele acestor evenimente sunt vizibile la nivelul întregii societăţi „şi nu este de mirare că 50% dintre angajaţi declară că revenirea la job după perioada sărbătorilor a fost dificilă din cauza oboselii acumulate, aşa cum a reieşit într-un sondaj recent realizat de BestJobs”. Pe unii revenirea la birou i-a determinat chiar să îşi dea demisia, cum e cazul Ionelei S., o angajată de 24 de ani a unei companii din industria imobiliară. „Perioada pandemiei nu m-a afectat, şi nici lucrul remote. M-am simtit mult mai confortabil să lucrez de acasă, pentru că mi-am putut desfăşura toate activităţile mult mai bine şi fără stres. Odată revenită la birou însă, mi-am intrat cu greu în ritm. Mă simţeam foarte obosită, nu reuşeam să mă odihnesc suficient. Relaţia cu colegii, deşi iniţial una plăcută, a devenit pe parcurs foarte dificilă. Din acest motiv mi-am dat chiar demisia. Sarcinile nu erau împărţite corect şi ajunsesem să lucrez peste 10 ore, cu pauze foarte mici, mâncat pe birou. Ulterior, schimbându-mi jobul, dar lucrând tot de la birou, însă într-un mediu prielnic, am reuşit să îmi reintru în ritm şi să nu mai am probleme cu odihna sau stresul.” Aducând în discuţie şi burnoutul, Andrei Frunză remarcă faptul că acest fenomen este legat de stresul cronic acumulat şi starea de epuizare, la care se adaugă, de cele mai multe ori, lipsa de satisfacţie în raport cu activitatea derulată zilnic şi faptul că tinerii nu rezonează personal cu ceea ce fac. „Fenomenul burnout-ului este întâlnit frecvent în rândul acestor generaţii, fie din cauza standardelor ridicate pe care şi le impun, fie din cauze externe, cum ar fi relaţiile tensionate la job sau acasă, sau stresul generat în cadrul organizaţiilor de termene nerealiste şi volum de muncă exagerat.” El continuă spunând că, „din punctul nostru de vedere, ca specialişti în recrutare, jobul este o componentă majoră a echilibrului personal şi un factor esenţial pentru sănătatea emoţională. Jobul trebuie să-ţi ofere satisfacţie pe plan financiar şi psihologic, să te susţină în a-ţi trăi viaţa cu pasiune.” Există însă şi reversul medaliei. „Vedem că tinerele generaţii reuşesc totuşi să îşi gestioneze mai bine nevoile emoţionale, lucru care va duce, în timp, la o schimbare de paradigmă pe piaţa muncii. Tot mai mulţi candidaţi caută locuri de muncă ce oferă flexibilitate în program şi în modul de lucru, dar şi joburi mai bine plătite, care să le susţină stilul de viaţă. Astfel, şi angajatorii, care sunt în competiţie pentru talente, vor fi nevoiţi să adapteze stilul de lucru la noul profil al candidatului, lucru care se va traduce în aranjamente de lucru reciproc avantajoase şi abordări sănătoase privind jobul”, spune Andrei Frunză. Alexandru Buşilă subliniază la rândul său că membrii generaţiilor Y şi Z sunt cei pe care îi găsim la terase, la evenimente (cu şi fără copii), în cabinetele de psihoterapie, la atelierele de dezvoltare personală, la teatru. „Ei sunt cei care au inventat weekendul prelungit şi vânătoarea de oferte la zboruri. Toate cele de mai sus înseamnă socializare, călătorii, timp cu prietenii, hobby-uri.” Şi, cu toate acestea, completează psihoterapeutul, „pare că parcă nu mai avem timp pentru nimic. Ne concentrăm foarte mult pe gestionarea timpului, când, poate ar fi bine să ne concentrăm pe gestionarea vitezei. Cu cât viteza cu care trăim fiecare experienţă din viaţa noastră este mai mare, cu atât viaţa pare doar un start şi un finish fără drum. Dacă am încetini puţin, am simţi mai mult prezentul şi ne-am da seama că timp este”.
Şi Sorina Faier, managing partner, Elite Searchers, spune că numărul tinerilor care nu doar că adoptă un stil de viaţă şi de muncă sănătos, ci îşi setează şi perspective clare asupra viitorului şi au totodată un echilibru între viaţa profesională şi cea personală, făcând în acelaşi timp tot posibilul să-şi obţină dream job-ul e totuşi în creştere. De asemenea, adaugă ea, „din experienţele ultimilor ani, am observat că s-au mai împuţinat companiile care îşi ţin angajaţii peste program, la fel cum a scăzut şi numărul angajaţilor care sunt dispuşi să accepte statul peste program”. În primul rând, reprezentanta Elite Searchers subliniază că stilul alert şi cu ore suplimentare provoacă angajaţilor burnout şi de cele mai multe ori aceştia aleg să părăsească firma, chiar şi pentru un salariu mai mic, dar pentru un echilibru mai bun între viaţa personală şi profesională. „Recomandarea mea este ca fiecare companie să analizeze şi să intervină asupra cauzelor care fac angajaţii să stea peste program. Acestea sunt diverse, dar unele dintre cele mai comune sunt legate de volumul mare de lucru şi lipsa de personal, termene-limită prea strânse, un management defectuos al obiectivelor şi proiectelor. Totodată, nu puţine sunt cazurile în care angajaţii nu îşi gestionează bine timpul şi atunci sunt nevoiţi să stea peste program să-şi termine task-urile pe care altcineva mai organizat le-ar fi terminat în câteva ore.”
5. Incertitudinea economică
Pandemia, nesiguranţa financiară amplificată de inflaţie, incertitudinile economice şi întregul context social au afectat oamenii atât pe plan personal, cât şi profesional, spune Andrei Frunză, CEO-ul BestJobs. „De exemplu, dacă o persoană riscă să îşi piardă jobul din cauza recesiunii, viaţa sa va fi afectată inclusiv pe plan personal, aşa cum dacă se îmbolnăvea în timpul pandemiei, activitatea profesională avea de suferit. Specialiştii îndeamnă la echilibru, dar şi la dezvoltare personală prin terapie sau coaching, pentru a gestiona mai bine stările emoţionale şi a reuşi să delimităm presiunile de la job de cele personale.”
La fel, Sorina Faier notează că, după pandemie, începutul războiului şi semnele unei crize economice, mulţi candidaţi au devenit din ce în ce mai anxioşi, se confruntă cu depresii sau epuizare, iar astfel le este afectată şi performanţa. „Însă am observat că au început să discute deschis şi să ceară ajutor specialiştilor în aceste probleme, ceea ce este un lucru foarte bun pentru că aşa îşi vor putea gestiona şi înlătura fricile, care aproape întotdeauna le afectează şi viaţa profesională, dar şi cea personală.”
Aproape 61% dintre respondenţii cu vârste de sub 35 de ani ai unui sondaj citat de CNBC, proveniţi din zece ţări din întreaga lume, s-au declarat îngrijoraţi cu privire la finanţe, securitatea jobului sau în legătură cu faptul că nu îşi vor putea atinge obiectivele de carieră în următorii 10 ani. „Acest val de schimbări a fost brusc şi forţat, lăsând loc temerilor şi nesiguranţei să iasă la suprafaţă. Ulterior, timpul de adaptare a fost insuficient, evenimentele din spaţiul public, precum îngrijorările regionale cauzate de conflictul armat din zona sau legate de percepţia unei instabilitati financiare alimentată de inflaţie, nu au făcut altceva decât să amplifice stări de anxietate şi să creeze incertitudini în toate aspectele vieţii”, spune Andrei Frunză. Ideea e întărită de Alexandru Buşilă. „Războiul de lângă noi la început a creat anxietate, frică, panică. Nici nu cred ca s-a mai gândit cineva în februarie-aprilie 2022 la carieră şi strategii de creştere şi dezvoltare profesională. Ne-am gândit cum să supravieţuim în primul rând şi cum să ne protejăm familiile. Acum pare că ne-am obişnuit cu climatul politico-militar şi din nou ne gândim la realizările profesionale. Este adevărat că şi cei mai vechi angajaţi dar şi cei mai noi sunt mai reţinuţi în decizii. Din păcate, am auzit despre concedieri în masă la anumite companii. Există zvonuri şi analize care anunţă o criză financiară. Dar am auzit şi de demisii şi schimbarea locurilor de muncă. Totuşi se simte o nesiguranţă şi este normal să fie aşa. Poate tot răul este spre bine şi această situaţie ne determină să acţionăm precum croitorul bun – să măsurăm de zece ori şi tăiem o dată. Iar lecţia croitorului bun nu strică nici angajatorilor, nici angajaţilor”. Sfatul său e ca mai degrabă să lucrăm la a accepta că totul este relativ. „Decât să ne plângem de neclaritate, mai bine investim în adaptabilitate şi micşorăm rezistenţa la schimbare”. Nesiguranţa adusă de contextul pieţei i-a determinat pe tinerii care nu aveau încă un loc de muncă să accelereze în cursa pentru găsirea unui job. Bogdan Badea, CEO al eJobs, subliniază că tinerii din generaţia Z, care în curând vor reprezenta 40% din forţa de muncă globală, sunt în mod vizibil tot mai activi pe piaţa muncii, iar evoluţia spectaculoasă pe care au înregistrat-o tinerii s-a văzut mai cu seamă începând cu anul 2020, când pandemia a schimbat drastic regulile pe piaţa muncii. „Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost ca un duş rece pentru toată lumea, inclusiv pentru candidaţii tineri şi foarte tineri. Brusc, nu doar că au decis să nu mai amâne momentul în care să-şi ia primul job, dar au devenit şi mult mai serioşi şi mai responsabili în comportamentul lor de candidat (aplicări, interviuri, negocieri) şi, mai apoi, de angajat.” Potrivit lui, în 2022, 2,4 milioane de aplicări au fost depuse de candidaţii din categoria de vârstă 18-24 de ani, de patru ori mai multe decât în 2019. „Acest număr impresionant îi clasează pe locul al doilea la intenţia de angajare, după categoria de vârstă 25-35 de ani, în condiţiile în care în 2019 erau pe ultimul loc.” Incertitudinea vine şi la capitolul „economii”. „Generaţiile Millennials şi Z au trecut deja prin două crize financiare, ceea ce se reflectă asupra bugetelor şi asupra avuţiei pe care au construit-o de-a lungul vieţii. 75% dintre reprezentanţii acestor generaţii (25-40 de ani) spun că nu au reuşit să strângă bani (economii de-o viaţă), faţă de o medie generală de 73,6%. Interesant este că cea mai tânără generaţie (sub 25 de ani) pare să fie mult mai responsabilă din punct de vedere financiar”, spune Adina Călin, reprezentanta CEC Bank. Potrivit ei, 31% din tinerii sub 25 de ani şi-au constituit un fond de urgenţă care să le acopere cheltuielile pe 3 luni, mai mare decât media generală, de 25,3%. Pentru un trai mai bun, pentru un stil de viaţă confortabil şi lipsit de griji, generaţiile Millenials şi Z sunt însă dispuse să facă şi sacrificii. 53% dintre tinerii generaţiei Z şi 45% dintre Millennials ar alege însă câştigarea unui venit mai mare versus mai multe zile de concediu, după cum arată un studiu al BestJobs, citat de Andrei Frunză. Multitudinea de evenimente şi schimbări din ultimii ani nu aşadar fără ecou în rândul tinerilor angajaţi. Alex P. spune că a învăţat din toate aceste experienţe să aibă o mentalitate de luptător. „Temeri şi incertitudini vor exista mereu şi am învăţat să nu las complet garda jos având în vedere situaţiile recente (războaie, COVID-19, inflaţie). M-am pregătit pentru orice situaţie prin a dobândi mai multe aptitudini şi prin a avea o sumă de bani salvată pentru urgenţe.” ■
„Dacă compari preţul chiriei cu dobânda unui credit ipotecar, o să constaţi că varianta de credit este mai ieftină, iar la vârsta pensionării nu îţi vei mai face griji în privinţa asigurării unui acoperiş deasupra capului, ci vei avea casa ta pentru care nu mai ai nimic de plătit. În plus, o locuinţă cu chirie nu prea devine niciodată acasă. Mai devreme sau mai târziu, orice om va dori să aibă propria casă.”
VALENTIN ANGHEL, CEO şi fondator, AVBS Credit
„Există un bagaj toxic legat de ceea ce înseamnă o relaţie de cuplu, o familie, pe care atât generaţia Y cât şi Z l-au moştenit. Ambele generaţii în discuţie pot afirma cu uşurinţă că părinţii lor s-au înţeles bine din punct de vedere administrativ, dar nu pot afirma acelaşi lucru şi din punct de vedere emoţional. (…) Poate şi de aceea celor din generaţiile Y şi Z le este mai greu să se aşeze la casa (iubirea) lor. Au văzut nefericirea în cuplu şi le este teamă.”
ALEXANDRU BUŞILĂ, psihoterapeut şi fondator al proiectului Cortul Terapeutic
„Alături de generaţia X (40-55 de ani), în rândul millennialilor găsim o pondere relativ ridicată a celor care s-au împrumutat pentru a-şi construi viitorul: circa 47% dintre respondenţii din ambele generaţii au credite în derulare.”
ADINA CĂLIN, director Direcţia Produse şi Servicii Bancare a CEC Bank
„Fenomenul burnoutului este întâlnit frecvent în rândul acestor generaţii, fie din cauza standardelor ridicate pe care şi le impun, fie din cauze externe, cum ar fi relaţiile tensionate la job sau acasă, sau stresul generat în cadrul organizaţiilor de termene nerealiste şi volum de muncă exagerat.”
ANDREI FRUNZĂ, CEO, BestJobs
„Există două mari provocări în comportamentul alimentar al tinerilor corporatişti: prima este că ei îşi influenţează reciproc alegerile alimentare, aspect care îi predispune la creşterea aportului de alimente bogate în grăsimi, sare şi zahăr. A doua este capacitatea limitată sau dezinteresul de a-şi gestiona mai bine timpul, ceea ce nu le permite să-şi aducă la birou alimente sănătoase.”
MĂDĂLINA CIOBANU, nutriţionist dietetician
„Evoluţia spectaculoasă pe care au înregistrat-o tinerii s-a văzut mai cu seamă începând cu anul 2020, când pandemia a schimbat drastic regulile pe piaţa muncii. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost ca un duş rece pentru toată lumea, inclusiv pentru candidaţii tineri şi foarte tineri. Brusc, nu doar că au decis să nu mai amâne momentul în care să-şi ia primul job, dar au devenit şi mult mai serioşi şi mai responsabili în comportamentul lor de candidat (aplicări, interviuri, negocieri) şi, mai apoi, de angajat.”
BOGDAN BADEA, CEO, eJobs
SORINA FAIER, managing partner, Elite Searchers
„Recomandarea mea este ca fiecare companie să analizeze şi să intervină asupra cauzelor care fac angajaţii să stea peste program. Acestea sunt diverse, dar unele dintre cele mai comune sunt legate de volumul mare de lucru şi lipsa de personal, termene-limită prea strânse, un management defectuos al obiectivelor şi proiectelor. Totodată, nu puţine sunt cazurile în care angajaţii nu îşi gestionează bine timpul şi atunci sunt nevoiţi să stea peste program să-şi termine task-urile pe care altcineva mai organizat le-ar fi terminat în câteva ore.”
Preţurile locuinţelor pentru o singură familie din Elveţia au scăzut pentru prima dată în ultimii trei ani, crescând şansele ca o piaţă care s-a dezvoltat puternic timp de decenii să-şi inverseze evoluţia, scrie Bloomberg.
Preţurile locuinţelor scad la nivel mondial, cu lumea ieşind dintr-o eră a creditului ieftin.
Preţurile locuinţelor din Austria au înregistrat cel mai puternic declin din peste un deceniu la sfârşitul anului trecut, în condiţiile în care înăsprirea regulilor legate de creditare pe plan local a exacerbat o încetinire a pieţelor rezidenţiale consemnată la nivelul întregului continent, scrie Bloomberg.
Preţurile locuinţelor scad în unele dintre economiile mari ale lumii. Un număr în creştere de analişti vorbesc de o tendinţă care va deveni globală. Preţurile au crescut până la cer cu viteze astronomice în timpul pandemiei, ilogic, spun unii, dubios, zic alţii, iar acum pieţele revin la realitatea de pe pământ sub forţa crizei fără precedent a costului traiului. Dar vor fi aterizări brutale în unele cazuri, poate chiar necontrolate. Vom asista şi la prăbuşiri?
The Economist vine cu o veste aparent bună: în SUA scăderea preţurilor locuinţelor nu va provoca un colaps financiar de proporţiile celui din urmă cu 15 ani. Este important ce se întâmplă în America pentru că de acolo, aprinsă şi de prăbuşirea pieţei imobiliare, a pornit ultima criză financiară globală. Totuşi, alţi analişti îndeamnă la prudenţă – creşterea şomajului va agrava problemele. În Europa, câteva instituţii financiare spun că Germania, cea mai mare economie a continentului, pare deosebit de vulnerabilă la o ajustare brutală a preţurilor locuinţelor. Aceasta este o veste proastă pentru toate ţările care depind pentru exporturi de consumatorii germani.
Dar când o ajustare poate fi considerată prăbuşire? În SUA, ceea ce a devenit cunoscut ca Marea Recesiune a durat din decembrie 2007 până în iunie 2009, şi în această perioadă preţurile locuinţelor au avut o scădere medie de 33%. Moody’s prezicea în decembrie 2007 un picaj de peste 30%. În cele mai recente estimări din anul acesta, de la sfârşitul lunii octombrie, aceeaşi instituţie de analiză financiară prevede scăderi pe toate pieţele imobiliare americane, acestea variind de la -1,4% la -25,5%. Scăderea medie ar fi, pornind de la punctul de vârf, de 15-20%. Şi alţi analişti văd cifre asemănătoare.
Pentru Europa, analiştii de la Allianz apreciază că piaţa locuinţelor din Germania prezintă cele mai mari riscuri dintre economiile importante. Preţurile au crescut cu peste 50% în termeni reali începând cu 2015, în timp ce accesibilitatea locuinţelor a scăzut cu 30%. În aceste condiţii, predicţiile arată o corecţie a preţurilor de -8% în termeni reali până la sfârşitul anului 2024. În Franţa şi Marea Britanie, scăderea va fi de 5%, iar în Spania şi Italia, unde preţurile nu au mai decolat după prăbuşirile din anii 2000, de circa 3%.
Analiştii de la Deutsche Bank văd lucrurile mai tragic şi prezic un plonjon de până la -25% al preţurilor pe piaţa locuinţelor din Germania în următorii doi ani, pornind de la punctul de vârf. Din martie, locuinţele şi-au pierdut deja 5% din valoare.
Pentru cineva a cărui singură avere este apartamentul sau gospodăria luată pe credit, ceea ce va veni va fi un şoc.
Preţurile locuinţelor scad acum în nouă economii bogate, scrie The Economist. Scăderile din America sunt deocamdată mici, dar pe cele mai sălbatice pieţe sunt deja dramatice. În Canada, înnebunită după apartamente, locuinţele costă cu 9% mai puţin decât în februarie. Ieftinirile urmează prăbuşirii vânzărilor: în oraşul Toronto, vânzările de locuinţe pentru o singură familie au scăzut cu 90%. Pe măsură ce inflaţia şi recesiunea cuceresc lumea, devine tot mai posibilă o corecţie mai adâncă – chiar şi agenţii imobiliari sunt pesimişti. Deşi acest lucru nu va face să se prăbuşească şi sistemul bancar mondial ca în 2007-09, va agrava criza economică actuală, lovind în avuţia şi în puterea financiară a unor oameni şi va declanşa o furtună politică.
Cauza problemei este creşterea ratelor dobânzilor: în America potenţialii cumpărători urmăresc, îngroziţi, cum rata ipotecii pe 30 de ani a atins 7%, de peste două ori nivelul de acum un an şi cel mai mare din aprilie 2002. Minibula din pandemie a fost alimentată de dobânzi ultrajoase, de stimulente în numerar şi de o vânătoare pentru mai mult spaţiu suburban.
Acum, mai totul merge invers. Spre exemplu, cineva care în urmă cu un an îşi permitea să investească 1.800 de dolari pe lună pentru un credit ipotecar pe 30 de ani ar fi putut împrumuta 420.000 de dolari. Astăzi, rata este suficientă pentru un împrumut de 280.000 de dolari: cu 33% mai puţin. Din Stockholm şi până în Sydney, puterea de cumpărare a debitorilor se prăbuşeşte. Acest lucru face mai greu pentru noii cumpărători să-şi permită locuinţe, ceea ce duce la scăderea cererii şi poate face mai dificilă situaţia financiară a celor care şi-au luat deja credite pentru locuinţe. Aceştia, dacă au ghinion, pot fi forţaţi să vândă. Vestea bună este că scăderea preţurilor la locuinţe nu va provoca o criză financiară de proporţii epice cum a fost cea din America din urmă cu 15 ani. Cea mai mare economie a lumii are acum are mai puţine împrumuturi riscante şi băncile sunt mai bine capitalizate. Ele nu s-au mai îmbuibat cu credite subprime. Unchiul Sam acum subscrie sau securitizează două treimi din noile credite ipotecare. Marii pierzători vor fi contribuabilii. Prin schemele de asigurări de stat aceştia suportă riscul de neplată. Pe măsură ce ratele cresc, ei sunt expuşi la pierderi prin intermediul Rezervei Federale, care deţine un sfert din titlurile garantate cu ipoteci. În alte locuri, cum ar fi Coreea de Sud şi ţările nordice, au fost înregistrate accelerări mai înfricoşătoare ale creditării, cu datoria gospodăriilor ajungând la aproximativ 100% din PIB. Acele economii s-ar putea confrunta cu pierderi destabilizatoare la bănci sau la firmele financiare nonbancare: şeful băncii centrale din Suedia a comparat acest lucru cu „a sta în vârful unui vulcan”.
Dar cea mai gravă criză financiară legată de locuinţe din lume va fi limitată la China, ale cărei probleme – excesul speculativ vast, refuzurile cetăţenilor de a-şi plăti ratele, oameni care au plătit în avans pentru apartamente care nu au mai fost construite – sunt, din fericire, îngrădite între graniţele sale. Chiar şi fără un cash bancar global sincronizat, contracţia pieţei locuinţelor va fi urâtă.
În primul rând, pentru că pieţele imobiliare blocate reprezintă o frână pentru piaţa muncii. Pe măsură ce ratele cresc şi preţurile se ajustează treptat, incertitudinea îi face pe oameni să ezite în a se muta. Vânzările de locuinţe existente în America au scăzut cu 20% în august de la an la an. În Canada, volumul vânzărilor ar putea scădea cu 40% în acest an. Atunci când oamenii nu se pot muta în casă nouă, piaţa forţei de muncă îşi pierde din dinamism, o mare îngrijorare atunci când companiile încearcă să se adapteze la lipsa de angajaţi şi la criza energetică. Şi atunci când preţurile scad, proprietarii pot descoperi că casele lor valorează mai puţin decât creditele ipotecare, ceea ce face şi mai dificilă mutarea în alte părţi – o problemă care a afectat multe economii după criza financiară globală. Preţurile mai scăzute ale locuinţelor afectează creşterea şi într-un alt mod: îi fac şi mai nefericiţi pe consumatorii deja pesimişti. La nivel mondial, casele valorează aproximativ 250.000 de miliarde de dolari (pentru comparaţie, bursele valorează doar 90.000 de miliarde de dolari) şi reprezintă jumătate din toată averea globală. Pe măsură ce acest edificiu de capital se prăbuşeşte, este posibil ca populaţia să-şi diminueze cheltuielile. Deşi băncile centrale intenţionează să răcească economiile prin creşterea ratelor dobânzilor, prăbuşirea încrederii poate căpăta o mişcare proprie.
O altă problemă este durerea concentrată la o minoritate de proprietari. De departe, cei mai expuşi sunt cei care nu şi-au ancorat ratele dobânzilor şi se confruntă cu preţuri ipotecare în creştere.
În America sunt relativ puţine astfel de contracte. Acolo, norma sunt creditele ipotecare subvenţionate pe 30 de ani cu rată fixă. Dar patru din cinci împrumuturi suedeze au o perioadă fixă de doi ani sau mai puţin, iar în Noua Zeelandă jumătate din toate creditele ipotecare cu rată fixă au fost sau urmează să fie refinanţate în acest an. Atunci când în combinaţie intră o criză a costului traiului, riscul este ca un număr tot mai mare de gospodării să se confrunte cu dificultăţi financiare. În Australia, o cincime din toată datoria ipotecară este a gospodăriilor care îşi vor vedea fluxul de numerar disponibil scăzând cu 20% sau mai mult dacă ratele dobânzilor cresc conform proiecţiilor. În Marea Britanie, 2 milioane de gospodării ar putea vedea cum ipotecile lor absorb încă 10% din venituri, conform unei estimări. Cei care nu îşi permit plăţile ar putea fi nevoiţi să-şi arunce casele pe piaţă.
Aici intervine aspectul politic. Pieţele de locuinţe sunt deja un câmp de luptă. Desişurile birocratice îngreunează construirea de case noi în oraşele mari, ceea ce duce la penurii. O generaţie întreagă de tineri din lumea bogată simt că au fost excluşi fără motiv de la dreptul de a fi proprietarii propriilor case. Deşi preţurile mai mici ale locuinţelor vor reduce avansul necesar pentru obţinerea unui credit ipotecar, cei care cumpără pentru prima dată sunt cei care depind cel mai mult de finanţarea prin datorie, care acum este scumpă. Şi o clasă cu totul nouă de proprietari de case vulnerabili din punct de vedere financiar este pe cale să se alăture rândurilor celor nemulţumiţi. După ce au fost nevoite să-şi salveze în mod repetat economiile în ultimii 15 ani, majoritatea guvernelor occidentale vor fi tentate să sară din nou în ajutor. În America, temerile legate de o calamitate imobiliară i-au determinat pe unii să îndemne Rezerva Federală să încetinească ritmul creşterii dobânzilor. Ungaria a limitat deja creşterea ratelor şi este de aşteptat ca şi alte ţări să facă la fel. Dar acest lucru ar putea duce la o creştere şi mai mare a datoriei guvernelor şi ar putea încuraja ideea că a fi proprietar de locuinţă este un pariu unilateral susţinut de stat. Şi, de asemenea, ar ajuta prea puţin la rezolvarea problemelor de bază care afectează pieţele imobiliare ale lumii bogate, multe datorându-se intervenţiilor guvernamentale prost ţintite şi excesive, de la subvenţii ipotecare şi taxe distorsionante până la reguli de planificare excesiv de oneroase. Pe măsură ce epoca ratelor dobânzilor scăzute se apropie de sfârşit, se apropie o criză a preţurilor caselor şi nu există nicio garanţie că la sfârşit va rezulta o piaţă imobiliară mai bună.
Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au încheiat 2022 cu o creştere în decembrie, atât faţă de luna anterioară, de 0,9%, cât şi faţă de perioada similară din 2021, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România.
Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au încheiat 2022 cu o creştere în decembrie, atât faţă de luna anterioară, de 0,9%, cât şi faţă de perioada similară din 2021, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România, când inflaţia nu era una de două cifre, dobânzile abia începeau să crească, iar Rusia nu invadase Ucraina. „Anul 2022 s-a încheiat cu o tendinţă de temperare a preţurilor, majorarea anuală înregistrată în decembrie, de 4,7%, fiind mai redusă comparativ cu creşterea mediei anuale de 7,2% faţă de media anului 2021.
Pe de altă parte, creşterea medie din 2022 este cea mai mare înregistrată din ultimii patru ani, într-un context în care numărul total de locuinţe vândute în Bucureşti şi împrejurimi a fost cu, probabil, circa 10% mai mare faţă de 2021. Anul 2023 a debutat cu un volum în creştere semnificativă de cereri şi tranzacţii pe piaţa secundară, adică locuinţe aflate la cel puţin a doua schimbare de proprietar – acest segment deţine oricum procentul covârşitor din totalul tranzacţiilor“, a spus Andrei Sârbu, CEO al SVN România.
„Acest fapt se înregistrează datorită faptului că aceste proprietăţi sunt deja intabulate – de avut în vedere că cele mai multe tranzacţii sunt realizate din resurse financiare proprii – iar aplicarea unei cote mai mari de TVA redirecţionează o parte din cerere către proprietăţile deja finalizate.“
Ministerul Finanţelor a anunţat vineri că programul Noua Casă continuă şi în 2023, pentru al cincisprezecelea an consecutiv, cu un plafon de garanţii de 1,5 miliarde de lei.
Propunerea de alocare de plafon pentru anul 2023 se bazează pe analiza comportamentului băncilor şi beneficiarilor în anul 2022 şi pe tendinţele pieţei imobiliare şi a creditelor ipotecare previzionate pentru anul 2023, se arată într-un comunicat al ministerului.
Finanţarea se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%, respectiv de 119.000 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.
Lansat în 2009 sub numele de Prima Casă, programul guvernamental a adunat până în prezent 330.875 de garanţii şi promisiuni de garantare acordate celor care au accesat finanţarea.
Vânzările de locuinţe din Hong Kong au scăzut cu 40% de la an la an, ajungând la cel mai scăzut nivel de la criza financiară globală din 2008, potrivit datelor de la registrul funciar local şi a previziunilor agenţiilor imobiliare, scrie Financial Times.
Se aşteaptă ca prăbuşirea uneia dintre cele mai scumpe pieţe imobiliare din lume să atingă punctul minim abia la jumătatea anului 2023, iar preţurile locuinţelor ar putea scădea cu până la încă 10% în acest an, au declarat analiştii.
Anul trecut „a fost cel mai prost an din 2008 încoace pentru sectorul rezidenţial din Hong Kong”, a declarat Praveen Choudhary, analist de acţiuni la Morgan Stanley, specializat în imobiliare şi conglomerate din oraş.
Vânzările de locuinţe încheiate de braţul de dezvoltare imobiliară al celui mai bogat om din Hong Kong, Li Ka-shing, s-au înjumătăţit faţă de 2021, în condiţiile în care oraşul s-a străduit să îşi revigoreze economia după ani de restricţii dure în urma Covid-19. Tranzacţiile cu case noi la CK Asset Holdings, unitatea imobiliară a lui Li, au scăzut de la 900 în 2021 la aproximativ 450 în 2022, în timp ce teritoriul s-a luptat cu prima sa epidemie semnificativă de Covid, care a atins vârful în luna martie.
Valoarea totală a tranzacţiilor pentru vânzările sale s-a dublat, ajungând la aproximativ 26 miliarde de dolari HK (3,3 miliarde de dolari americani), datorită vânzării de apartamente de lux. Însă vânzările de la 21 Borrett Road, un proiect de primă mână în inima oraşului, au fost analizate cu atenţie după ce 152 de unităţi au fost vândute pentru o sumă totală de 21 miliarde de dolari HK, preţul mediu al metrului pătrat fiind cu aproximativ un sfert mai mic decât media altor unităţi vândute anterior.
„Valoarea totală a tranzacţiilor din acest an este mai bună decât se aştepta”, a declarat pentru Financial Times William Kwok, directorul principal de vânzări al CK Asset. „O tranzacţie în bloc este la fel ca vânzarea unităţilor în parte atunci când vine vorba de volumul vânzărilor din perspectiva companiei”.
În cadrul politicii Beijingului de “Covid-zero”, Hong Kong şi-a redeschis abia recent graniţele cu restul lumii şi este de aşteptat să reia călătoriile fără carantină în China de la jumătatea lunii ianuarie.
Acordurile de vânzare de locuinţe noi s-au prăbuşit la 10.068 între ianuarie şi noiembrie 2022, de la 16.136 în aceeaşi perioadă din 2021, potrivit registrului funciar local, în timp ce valoarea tranzacţiilor s-a înjumătăţit de la 214 miliarde de dolari HK la 107 miliarde de dolari HK.
Acordurile anuale de vânzare de locuinţe în 2022 sunt proiectate să fie mai mici decât cele din 2008, la 11.046 de unităţi, pe baza datelor preliminare din decembrie, potrivit agenţilor imobiliari de la Midland Realty şi Centaline Property Agency.
Stewart Leung, vicepreşedinte al conglomeratului imobiliar Wheelock Properties din Hong Kong, a declarat că dezvoltatorii „probabil vor trebui să aştepte până la jumătatea anului 2023 pentru a vedea lumina de la capătul tunelului”. Wheelock a vândut aproape 600 de locuinţe noi în 2022, la o valoare totală de aproximativ 9,5 miliarde de dolari HK, comparativ cu 2.100 de unităţi şi 33,1 miliarde de dolari HK în anul precedent.
Scăderea preţurilor locuinţelor din Suedia a continuat nestingherită în ultima lună a anului, sugerând că anul 2023 ar putea oferi puţină uşurare pentru o piaţă imobiliară deja aflată în dificultate, relatează Bloomberg.
Preţurile din întreaga ţară au scăzut acum cu aproape 17% de la vârful atins în primăvară, potrivit creditorului ipotecar de stat SBAB. Cea mai gravă prăbuşire a pieţei din anii ’90 încoace se apropie de un teritoriu în care previziunile de 20% ale majorităţii economiştilor – inclusiv ale băncii centrale – încep să pară prea conservatoare.
Ţara nordică nu este nici pe departe singura care suferă din cauza scăderii valorii proprietăţilor. După ce au cunoscut o perioadă de boom în timpul pandemiei, creşterile ratelor dobânzilor de către băncile centrale au declanşat o scădere a pieţei imobiliare la nivel mondial, inclusiv în Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Preţurile locuinţelor scad, de asemenea, şi în Danemarca, Norvegia şi Finlanda, deşi într-un ritm mult mai lent.
Noile date rezumă un an prost pentru proprietarii suedezi de locuinţe şi pentru firmele imobiliare, care trebuie să se adapteze la scăderea valorii proprietăţilor lor ca urmare a creşterii costului vieţii şi a împrumuturilor, precum şi a perspectivelor economice sumbre.
Suedezii sunt deosebit de sensibili la modificările ratelor dobânzilor, deoarece aproximativ 64% dintre locuitorii acestei naţiuni de 10 milioane de locuitori sunt proprietari de case, însă majoritatea nu au credite ipotecare cu rată fixă pe termen lung. Transmiterea rapidă a patru creşteri bruşte ale ratelor de dobândă de la Riksbank a exacerbat suferinţele pieţei, banca centrală aducând dobânda sa cheie la 2,5% în noiembrie, de la zero în aprilie. Este de aşteptat ca rata sa crească din nou luna viitoare.
Preţurile locuinţelor au scăzut cu 2% în decembrie faţă de luna precedentă, ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, a anunţat luni SBAB. Aceasta urmează unui declin de 2,2% în noiembrie şi de 2,3% în octombrie, potrivit unui indicator bazat pe datele de tranzacţionare de pe site-ul de anunţuri imobiliare Booli al SBAB.
SBAB a raportat, de asemenea, timpi de listare mai lungi pe site-ul său, pe măsură ce piaţa s-a răcit.
Preţurile pentru casele unifamiliale au scăzut acum cu 19% faţă de vârful din primăvara anului 2022, în timp ce preţurile apartamentelor au scăzut cu 14%, a precizat SBAB.
Cu toate acestea, băncile din Suedia sunt relativ bine protejate de cele mai grave dificultăţi de pe piaţa imobiliară, deoarece creditarea se bazează pe capacitatea de rambursare a împrumutaţilor, iar achitarea datoriilor la un credit ipotecar este rară. Adevăratul risc pentru creditori este reprezentat de proprietăţile imobiliare comerciale, întrucât împrumuturile pentru proprietăţi comerciale reprezintă între 16% şi 36% din stocurile de credite ale marilor bănci.
Legea care le interzice de facto străinilor să achiziţioneze proprietăţi rezidenţiale timp de doi ani a fost adoptată din cauza unor creşteri accelerate de preţuri înregistrate de la începutul pandemiei. O parte a mediului politic este convinsă că această evoluţie este alimentată de investitori străini care caută plasamente profitabile, potrivit CNN, citat de ZF.
„Piaţa rezidenţială din Canada a devenit atrăgătoare pentru cei care vor să facă profituri, pentru corporaţiile bogate şi pentru investitorii străini. Acest fapt generează o problemă reală legată de un grad redus de utilizare, o componentă speculativă în creştere şi o explozie a preţurilor. Locuinţele sunt pentru oameni, nu pentru investitori”, a transmis în ultimul an partidului premierului Justin Trudeau, printr-o campanie publică.
Noua legislaţie vine şi cu excepţii pentru imigranţi şi pentru cei care au rezidenţă permanentă în Canada însă nu sunt cetăţeni canadieni.
În ceea ce priveşte piaţa rezidenţială din Canada, anul 2022 a adus deja o inversare a trendului de creştere înregistrat în 2020 şi 2021. Preţul mediu pentru o locuinţă a atins un vârf de puţin peste 590.000 de dolari americani în februarie, înregistrând de atunci o scădere de circa 13%.
Banca centrală din Canada a condus o politică de majorare a dobânzilor, ceea ce a dus la rate mai mari pentru creditele ipotecare, la fel ca în orice altă ţară unde banca centrală a operat majorări de dobânzi.