Tag: lifestyle
-
Ce câini se poartă anul ăsta?
Un astfel de efect este acum în Marea Britanie scăderea numărului de exemplare din rasa de câini setter englez, până în pragul dispariţiei, ca urmare a schimbării preferinţelor celor care-şi doresc un căţel spre rase exotice, de talie mică.
Vedete ca Paris Hilton care se afişează cu căţeluşi “de jucărie”, de talie mică, au influenţat piaţa, determinând o creştere a cererii de exemplare din rase precum chihuahua, schnauzerul pitic ori mopsul.
-
Reportaj: Amintiri de la Oxford
“Where are you educated?” (Unde sunteţi educat?) este de obicei cam a doua sau a treia întrebare pe care ţi-o adresează o persoană pe care abia ai întâlnit-o la Oxford. Nu e vorba doar de profesori universitari sau de alte persoane cu pretenţii, ci poate fi vorba doar de oameni obişnuiţi care vor să converseze cu tine. Răspunsul la care se aşteaptă interlocutorul ar trebui să cuprindă, într-o propoziţie, şcoala primară, liceul, universitatea şi alte specializări ulterioare pe care le-ai făcut. Interlocutorul nu are nevoie de detalii, dar, în funcţie de răspuns, îşi încadrează conversaţia într-un anume tipar. Dacă le spui că oamenii înseamnă mai mult decât educaţia pe care o primesc, eşti privit ciudat. Dacă le spui că ai fost educat de părinţii tăi, eşti privit cu un fel de milă. Te salvează doar dacă spui că eşti dintr-o altă ţară, moment când se activează cea mai des întâlnită trăsătură în rândul britanicilor: acceptarea tuturor naţionalităţilor şi a raselor, într-un avânt naţional în care orice aluzie, oricât de mică, la adresa unui negru, ţigan sau chinez este calificată imediat drept rasism.
Importanţa acordată educaţiei se vede peste tot în oraş: nenumărate magazine care vând uniforme pentru toate şcolile şi colegiile, reduceri acordate elevilor şi studenţilor în orice restaurant sau chiar magazin de haine, promoţiile băncilor pentru credite de studii (care pot acoperi până la 15 ani de studii şi care pot să nu fie rambursate dacă tânărul absolvent nu îşi găseşte serviciu în primii 10 ani după absolvire), dar şi isteria imobiliară creată de arondarea la o anume şcoală. În cel mai frumos cartier din oraş, Summertown, diferenţa de la o stradă la alta poate fi de peste 1.000 de lire la chirie, respectiv de peste 100.000 de lire la achiziţia unei case. Străduţele sunt toate la fel de frumoase, dar arondarea casei la o şcoală bună este prioritatea părinţilor. Cele mai ieftine case sunt cele din apropierea unei şcoli de stat de pe străduţele unde locuiesc angajaţii primăriei: nimeni nu vrea să îşi dea copiii la acea şcoală, deoarece angajaţii primăriei sunt săraci, iar copiii lor nu reprezintă nişte conexiuni bune pentru viitor. Pentru că, aşa cum spun cei mai mulţi părinţi de la Oxford, cel mai important atu pe care îl au copiii care învaţă la şcoli bune e agenda lor de telefon, prietenii pe care şi-i fac şi ambiţia pe care aceste şcoli le-o insuflă.
Preocuparea pentru educaţie şi dorinţa de a învăţa la un colegiu bine cotat devine mai uşor de înţeles după o vizită a celor mai frumoase colegii din Oxford, care reprezintă oricum unele dintre obiectivele turistice ale oraşului. Coada cea mai lungă este la Christ Church, cel mai vechi colegiu din oraş – 1525 (în jurul căruia s-a şi dezvoltat aura academică a locului de-a lungul istoriei), unde au fost educaţi regi şi prim-miniştri, şi care este considerat cel mai aristocrat colegiu din Anglia, alături de Trinity College din Cambridge. Ultimii ani au lungit considerabil coada de turişti de la Christ Church, deoarece acolo s-au filmat părţi importante din seria “Harry Potter” – sala de mese a colegiului şi turnul vizibil în film în timpul întrecerilor pe mături sunt cele reale, fiind folosite în film inclusiv părţi din ritualul de cină care se practică şi acum în colegiile din Oxford (decanul care bate cu ciocănelul şi binecuvântează masa, interzicerea vorbitului în timpul cinei, ţinuta obligatorie). Sunt şi alte colegii care merită vizitate: Magdalene College, University College, St. Anthony, Nuffield College sau Trinity College. Deşi diferite ca stil arhitectural – în funcţie de epoca în care au fost construite -, colegiile au aceeaşi structură: o clădire în formă pătrat-dreptunghiulară, care înconjoară un careu verde (cloister); la primul etaj al clădirii stau studenţii din primul an – în secolele trecute, studenţii stăteau în colegiu pe toată durata studiilor, dar numărul mult mai mare al studenţilor actuali nu mai permite acest lucru.
-
Locuri de pe planetă care-ţi taie respiraţia (GALERIE FOTO)
Cum arată paradisul pe Pământ, cele mai frumoase 100 de locuri pe care orice om trebuie să le vadă într-o viaţă, cele mai impresionante peisaje de pe glob: orice denumire a unei asemenea înşiruiri e bună, pentru că orice clasament de acest gen rămâne subiectiv şi deschis, în funcţie de preferinţele celor ce fac astfel de topuri. De aceea, n-am încercat aici să facem o ierarhie, ci am început doar o serie pe care cititorii sunt liberi s-o completeze cu propunerile lor şi, de ce nu, cu propriile lor amintiri de vacanţă.
Sursa: The Cool Hunter
-
Celebrităţi vopsite în culori trăsnite (GALERIE FOTO)
Specialiştii spun că această tendinţă nu e deloc surprinzătoare, dat fiind că atunci când prea multă lume adoptă o modă văzută altădată ca o alternativă pentru cei care doresc să iasă din cotidian, cei ce au adoptat-o primii vor căuta opusul ei, scrie Financial Times. Aşa se face că în ultima vreme, o serie de vedete le-au cerut celor ce se ocupă de coafura lor să le redea culoarea naturală. Juliette Binoche, Kristin Scott Thomas, Charlotte Church sau Laetitia Casta au revenit la culoarea naturală a podoabei lor capilare, renunţând la blondul nefiresc, negrul-corb sau roşul aprins cu care au cochetat o perioadă. Mai nou, nici Rihanna nu mai are părul negru sau de culoarea focului, întorcându-se la castaniul ei natural.
Celebrităţi vopsite în culori trăsnite (GALERIE FOTO)
Iar tendinţa prinde şi la publicul larg. Unele cliente recurg la această soluţie pentru a reduce costurile de întreţinere a părului, altele pentru că s-au săturat să tot caute soluţii de machiaj, dat fiind că le era tot mai greu să împace machiajul cu noua culoare de păr, iar altele nu mai doresc să se vopsească doar ca să placă unui bărbat ori li se pare că, întors la culoarea lui de la început, părul e mai sănătos. Coafori de lux ca John Frieda din Marea Britanie sau Julien Farel din SUA spun că o mulţime de bancheriţe, avocate, femei de carieră abandonează culorile tari în care îşi vopseau părul, inclusiv din motive financiare, întrucât întreţinerea unui păr vopsit cere vizite dese la coafor.
Specialiştii din domeniu le avertizează pe cele care întreprind acest demers să o facă treptat, în primul rând pentru că e mai sănătos pentru păr, şi în al doilea rând ca să evite un eventual şoc estetic provocat de schimbarea bruscă. Unii coafori, ca John Frieda, recomandă pur şi simplu lăsarea părului vopsit să crească, netratat în niciun fel, până când culoarea naturală devine predominantă, iar alţii recomandă vopsirea lui într-o culoare mai apropiată de cea naturală şi abia apoi lăsarea părului să crească, pentru un efect mai omogen.
-
Corporatistul subţire cu cheltuială se ţine
În fiecare an, 16.000 de români ajung într-una dintre cele opt săli de sport pe care reţeaua World Class le-a deschis în România. Cei mai mulţi sunt corporatişti, au între 30 şi 44 de ani şi plătesc circa 1.000 de euro pe an pentru mersul “la sală”. “România este o piaţă foarte bună pentru dezvoltarea unei afaceri în acest domeniu şi asta se observă în rezultatele noastre – în 2011 am crescut cu 20% în cifra de afaceri”, spune Mikael Fredholm, CEO al World Class International.
Fredholm are cel puţin două argumente atunci când vorbeşte despre potenţialul pieţei din România: în primul rând, doar 0,5% dintre români au abonament la o sală de fitness, ceea ce înseamnă că există un număr foarte mare de posibili clienţi. În al doilea rând, cei care merg deja la sală fac mai mult sport decât alţi europeni, acesta fiind un indiciu al faptului că, în principiu, vor rămâne clienţi fideli şi vor avea un comportament de consum constant. “În Suedia, timpul petrecut de o persoană la sală este de circa 27 de minute. În România, cei care vin să facă sport stau aproximativ două ore la sală”, spune şeful World Class International.
Este drept că românii sunt recunoscuţi pentru cochetărie, dar până nu demult aceasta se limita doar la haine scumpe, doamne care nu ies pe stradă nemachiate sau necoafate sau domni care sunt întotdeauna la patru ace. De ceva vreme, aceştia vor cu orice preţ să fie şi în formă, aşa că proprietarii sălilor de sport sau ai centrelor de înfrumuseţare şi întreţinere corporală traversează o perioadă prielnică, în care afacerile cresc mai mult şi mai repede decât salariile clienţilor.
Planurile celor de la World Class pentru perioada următoare confirmă: după ce în luna decembrie au deschis încă un nou centru în Bucureşti, în urma unei investiţii de 2,6 milioane de euro, pentru anul acesta sunt plănuite încă două deschideri. Una dintre săli va fi amplasată în clădirea de birouri America House, adresându-se în special celor care lucrează în incintă, iar pentru cealaltă a fost negociat un spaţiu în galeria comercială a Auchan Titan. Ambele implică investiţii de 3,5 milioane de euro, o bună parte din bani fiind necesari pentru achiziţia de echipamente. Cu cât sala oferă mai multe servicii şi tipuri de antrenamente, cu atât echipamentele sunt mai scumpe. Spre exemplu, din cele 2,6 milioane de euro investite în deschiderea celei mai noi unităţi, 800.000 au fost alocaţi doar în direcţia achiziţiei de echipamente.
Investiţiile în România nu sunt întâmplătoare şi nici nu sunt motivate doar de tendinţele care se conturează în piaţă şi de potenţialul teoretic. Potrivit lui Mikael Fredholm, România este un pion foarte important în structura reţelei, în condiţiile în care 30% din cifra de afaceri anuală a grupului este generată de afacerea din România. În plus, rata de creştere anuală de circa 20% este cea mai mare din grup. Cei 16.000 de membri au generat companiei afaceri de opt milioane de euro în 2011 şi un profit net de 1,4 milioane de euro, rezultate cel puţin interesante pentru un business care de obicei nu se dezvoltă foarte mult şi nici nu este foarte longeviv.
Deocamdată, Capitala a fost punctul central de atenţie, însă mai există două centre în Cluj şi Timişoara, iar Constanţa, Braşovul şi Sibiul sunt prospectate în vederea deschiderii unor noi săli de antrenamente. Fredholm nu spune “nu” nici ideii de a franciza sistemul în România, doar că până acum nu a găsit partenerii potriviţi, aşa că a pus planul pe lista secundă de priorităţi.
Tot anul acesta vor fi demarate lucrările pentru deschiderea unui centru etalon, exclusivist, în zona Floreasca, gândit pe un sistem de circuit închis, limitat la cel mult 1.000 de membri. Clubul de fitness va avea parcare cu valet, restaurant şi toate celelalte facilităţi care se regăsesc într-un amplasament destinat clienţilor din categoria VIP. Investiţia se va ridica şi în acest caz la câteva milioane de euro. Planurile suedezilor sunt cel puţin atipice într-o economie care nu a văzut foarte multe investiţii în ultimii ani, cu excepţia extinderilor din zona de retail. Aici vorbim însă despre companii gigant, cu afaceri de zeci de ori mai mari decât ale World Class.
-
Un spectacol despre imperiul fricii şi curajul de a spune nu: Avalanşa, de Radu Afrim
Aflat sub ameninţarea unei avalanşe uriaşe, un sat înconjurat de munţi trăieşte nouă luni pe an îngheţat într-o tăcere de moarte, pe care reguli aspre o impun pentru supravieţuirea comunităţii. Femeile trebuie să-şi programeze naşterile în celelalte trei luni pentru că strigătele facerii şi cele ale nou-născutului riscă să provoace avalanşa. Încremeniţi de secole sub legea fricii menită să-i reducă la tăcere, sătenii vorbesc în şoaptă. Doar unul singur are curajul să rostească “Nu! Nu, avalanşei, nu, tradiţiilor barbare”. Spectacolul va avea o primă reprezentaţie, anul acesta, pe 10 ianuarie, la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti.
-
Ce preferaţi: o Rihanna din pizza sau o Kate Middleton din jeleu? (GALERIE FOTO)
Fantezia însă depăşeşte sfera dulciurilor, după cum arată publicaţia australiană Ninemsn.com: mania de a reprezenta vedete a cuprins lanţurile de pizzerii, care încearcă să atragă clientelă cu “ediţii speciale” consacrate câte unui eveniment monden. Au intrat în joc şi bucătari cu aplecare artistică sau chiar artişti plastici dornici de afirmare, cu creaţii precum un Barack Obama din brânză topită sau un Justin Bieber din carne crudă.
-
Lux în România, ediţia decembrie – Valentino, Escada, Burberry şi Versace by H&M
Cu ajutorul filmelor cu Audrey Hepburn, a revistelor despre şi de modă şi, de ce nu, a plimbărilor pe Champs-Elisees, Via della Spiga sau Fifth Avenue a fost construită definiţia modernă a luxului. Ea se potriveşte, în aproape toate cazurile, cu cea din DEX: “fast, eleganţă, somptuozitate, splendoare”. Luxul în România are mai multe definiţii în funcţie de perioada în care îl studiem. Înainte de anii ’90 luxul era asociat cu blănurile cumpărate din magazinele de pe Calea Victoriei sau aduse “în secret din străinătate”. Astăzi când vorbim de lux vorbim despre Louis Vuitton, Gucci sau Burberry.
Deşi numărul persoanelor care călătoresc în străinătate a crescut considerabil, deşi de reviste de modă nu ducem lipsă (singurul mare absent este Vogue) şi deşi suntem mai “fashion” chiar decât italienii, potrivit Stefanel, marile branduri de lux nu s-au înghesuit în România până de curând. Şi acum, cele mai multe intrări sunt în franciză. Singura intrare directă este cea a Louis Vuitton, care a deschis în 2008 magazinul din cadrul hotelului de cinci stele Marriott. Tot aici vor veni şi Valentino, în decembrie, şi Escada în viitorul apropiat. Astfel, se va crea al doilea pol al luxului în România, primul fiind pe Calea Victoriei, acolo unde s-au plasat Gucci, Emporio Armani, Max Mara şi urmează să vină, tot în decembrie, Burberry.
Toate acestea de mai sus, atât cele deja prezente, cât şi cele care urmează să vină, sunt aduse în sistem de franciză. Acest lucru poate fi explicabil în condiţiile în care marile case de modă nu doresc să îşi asume riscuri majore pe a doua cea mai săracă piaţă din Uniunea Europeană.
“Sărăcia” României nu se vede însă atunci când vorbim de lux. Afacerile gigantului francez Louis Vuitton în România s-au apropiat de 100 de milioane de lei anul trecut, fiind în creştere cu 26% comparativ cu 2009. Francezii deţin în România atât un magazin, cât şi două unităţi de producţie în judeţul Sibiu.
Compania Louis Vuitton România SRL, care operează magazinul Louis Vuitton, a vândut genţi, încălţăminte şi accesorii de 19,8 mil. lei (4,7 mil. euro) anul trecut, faţă de 18,4 mil. lei în 2009, primul an de prezenţă integrală la nivel local, potrivit datelor raportate Registrului Comerţului. Magazinul de 130 de metri pătraţi, deschis la parterul hotelului Marriott, a obţinut de asemenea un profit de 3,3 mil. lei (0,8 mil. euro) în 2010, dublu faţă de anul anterior.
Grupul francez are la nivel local afaceri şi în producţia de componente pentru genţi, pe care ulterior le asamblează la Paris. Cele două fabrici, deţinute la Cisnădie şi Avrig, au avut anul trecut o cifră de afaceri de 76 mil. lei (18,1 mil. euro), în creştere cu circa 30% faţă de 2009. De asemenea, profitul acestora aproape s-a triplat la 4,8 mil. lei (1,14 mil. euro). Decizia Louis Vuitton de a produce în România poate fi explicată în principal prin faptul că forţa de muncă este ieftină. Cine produce nu este însă şi cel care cumpără. Richard Matalon, şeful L’Oreal România, care deţine şi o divizie de produse cosmetice de lux, spune că acest segment a crescut cu circa 20% în ultimul an. Segmentul mass market a pierdut teren. “Este evident că persoanele cu venituri mari sunt mai puţin afectate de criza economică.” Tot el adaugă însă că acest segment este unul de nişă în România, în cazul cosmeticelor şi parfumurilor, spre exemplu, reprezentând maximum 10% din totalul pieţei de cosmetice şi parfumuri, în condiţiile în care pe pieţele mature el ajunge şi la 20%.