BusinessMagazin

Tag: filme

  • Profesor de istoria filmului din SUA explică de ce se uită românii la Suleyman Magnificul

    Toni Perrini predă cursuri de film la Universitatea Grand Valley State University din Michigan încă din 1989. A venit în România la invitaţia directorului Departamentului de Jurnalism, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi spune că o să revină pentru că îi place foarte mult.

    Toni Perrini nu are nimic din rigiditatea profesorilor universitari de la noi şi recunoaşte că din când în când îşi mai ia câte o perioadă sabatică pentru a se recupera. Când am întâlnit-o, era în drum spre Istanbul. Scrie o lucrare despre identitatea turcilor în filme, dar şi-a croit drum prin Europa pornind din Italia.

    Este impresionată de căldura românilor şi spune că, deşi a călătorit mult, nu a întâlnit niciodată oameni mai calzi ca aici. Îi plac filmele româneşti şi se uită cu plăcere la toate producţiile premiate la festivalurile internaţionale. De altfel, are şi câteva filme preferate printre care şi 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile despre care spune că stârneşte polemică la ora asta în America.

    Pentru că face o lucrare despre cinematografia din Turcia, am întrebat-o de ce sunt atât de populare serialele turceşti şi a răspuns râzând: “Pentru că sunt un fel de Game of Thrones fără sex”.

    În America predă o paletă largă de cursuri de film. Spune că îi pare rău că nu predă televiziune sau media, pentru că uneori i se pare că e limitată. Cu toate acestea, recunoaşte că se bucură că studenţii o ascultă. “Este foarte plăcut să predai ceva de care studenţii sunt foarte interesaţi. Predau istoria filmului din America, a documentarelor, cinema experimentală, istoria cinematografiei, teoria filmului. Acopăr cam tot”, a spus încântată profesoara, scrie relaitatea.net

  • Profesor de istoria filmului din SUA explică de ce se uită românii la Suleyman Magnificul

    Toni Perrini predă cursuri de film la Universitatea Grand Valley State University din Michigan încă din 1989. A venit în România la invitaţia directorului Departamentului de Jurnalism, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi spune că o să revină pentru că îi place foarte mult.

    Toni Perrini nu are nimic din rigiditatea profesorilor universitari de la noi şi recunoaşte că din când în când îşi mai ia câte o perioadă sabatică pentru a se recupera. Când am întâlnit-o, era în drum spre Istanbul. Scrie o lucrare despre identitatea turcilor în filme, dar şi-a croit drum prin Europa pornind din Italia.

    Este impresionată de căldura românilor şi spune că, deşi a călătorit mult, nu a întâlnit niciodată oameni mai calzi ca aici. Îi plac filmele româneşti şi se uită cu plăcere la toate producţiile premiate la festivalurile internaţionale. De altfel, are şi câteva filme preferate printre care şi 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile despre care spune că stârneşte polemică la ora asta în America.

    Pentru că face o lucrare despre cinematografia din Turcia, am întrebat-o de ce sunt atât de populare serialele turceşti şi a răspuns râzând: “Pentru că sunt un fel de Game of Thrones fără sex”.

    În America predă o paletă largă de cursuri de film. Spune că îi pare rău că nu predă televiziune sau media, pentru că uneori i se pare că e limitată. Cu toate acestea, recunoaşte că se bucură că studenţii o ascultă. “Este foarte plăcut să predai ceva de care studenţii sunt foarte interesaţi. Predau istoria filmului din America, a documentarelor, cinema experimentală, istoria cinematografiei, teoria filmului. Acopăr cam tot”, a spus încântată profesoara, scrie relaitatea.net

  • Trei tineri, inspiraţi de filmele americane, au lansat un business unic în România şi care le aduce zeci de mii de euro

     Şi-au pus economiile împreună şi au deschis, în urmă cu cinci ani, prima soluţie integrată de laundromat în regim self-service din România – binecunoscutele spălătorii de haine, unde maşinile funcţionează cu jetoane. Cu investiţii de circa 15.000 de euro, Easywash a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 67.000 de euro şi opt unităţi, iar printre planurile lor se numără extinderea în toată ţara, în regim de franciză.

    “Totul a început foarte simplu: am avut nişte economii şi am zis: «Ce facem cu ele?». în loc să ne luăm câte o maşină auto second-hand, am zis: «Hai să investim, să luăm mai multe maşini… de spălat». Totul a fost, mai degrabă, un amestec de circumstanţe“, povesteşte Bogdan Grigoraş, unul dintre fondatori.

    Spre exemplu, doi dintre ei au făcut sport de performanţă şi erau destul de mult timp plecaţi în cantonamente, iar laundromatul ar fi fost o soluţie ideală la momentul acela. ”Ne uitam la filmele americane şi ni se părea că ar fi fost totul atât de simplu. Apoi, am fost destul de hotărâţi să găsim o idee care să ne permită să ne desfăşurăm în continuare activităţile pe care le aveam independent de Easywash“, adaugă Grigoraş. Astfel, pentru că nu era nevoie să fie prezenţi mult timp în spălătorii, iar nişa aceasta era una neexploatată, de la idee până la implementarea sa nu a fost decât un pas; mai exact două luni. Investiţia iniţială din surse proprii a fost de 15.000 de euro, iar banii au fost folosiţi pentru a cumpăra maşini de spălat şi uscătoare aduse din SUA.

    ”Practic, am deschis o nouă direcţie de business; suntem printre primii care am venit în România cu această soluţie integrată de laundromat în regim self-service“, declară Grigoraş. Acest concept presupune înfiinţarea unui spaţiu deschis nonstop în care clientul vine şi îşi spală singur hainele, la un cost foarte mic comparativ cu spălătoriile tradiţionale, care taxează per articol. Preţul este de 10 lei pentru o maşină de spălat şi 5 lei pentru o uscare de 20 de minute, iar într-o maşină de spălat sau un uscător intră circa 10 kg de haine uscate; în mai puţin de o oră clientul pleacă cu hainele spălate şi uscate.

    Conform declaraţiilor antreprenorului, conceptul este foarte popular în marile oraşe din occident, unde chiriile sunt foarte scumpe şi apartamentele foarte mici, drept pentru care oamenii preferă să meargă la laundromat decât să ocupe spaţiu pentru maşina de spălat. ”De când ne-am apucat de acest business, toate călătoriile noastre în străinătate includ şi vizitarea unui laundromat. Faptul că am adus primii acest concept în România ne face oarecum responsabili şi vrem ca românii să îl înţeleagă şi să îl adopte în număr cât mai mare“, precizează antreprenorul. 

    Printre cei care apelează cel mai des la serviciile Easywash se numără clienţii casnici, care doresc să cureţe astfel huse, pilote sau covoare de mici dimensiuni, maşinile de spălat fiind mai mari decât cele din locuinţele noastre. Un număr important de clienţi sunt cei foarte activi, care au nevoie de serviciile laundromatului din cauza programului nonstop şi pentru că îşi pot lua hainele în mai puţin de o oră, dar şi micii afacerişti, precum saloane de cosmetică, coafură, restaurante, saloane de evenimente ori hosteluri, pentru care contează timpul scurt alocat acestui serviciu, dar şi preţul mai mic comparativ cu al spălătoriilor tradiţionale.

    O altă categorie des întâlnită în Easywash sunt turiştii, aceştia ştiind deja cum funcţionează conceptul şi preferându-l în detrimentul serviciului de spălătorie din cadrul hotelurilor, tot din cauza preţului. ”Avem turişti care vin de la hoteluri de 4-5 stele pentru că serviciul de laundry este foarte scump, iar în cazul lor, atunci când călătoresc prin mai multe ţări, pentru un bagaj întreg de spălat se ajunge la o sumă destul de mare“, explică Grigoraş. Bineînţeles, o tipologie importantă de clienţi sunt studenţii care stau în cămine, segment ce aduce circa 30-40% din cifra de afaceri.

    Compania Easywash Laundromat Concept şi-a început activitatea în 2012, cu o spălătorie amenajată într-un cămin studenţesc din zona Timpuri Noi din Bucureşti, iar acum are opt sedii în Capitală şi o franciză la Timişoara. Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a fost de aproximativ 65.000 de euro, iar fondatorii estimează că vor finaliza 2017 cu rulaje de circa 100.000 de euro. ”Interesant este faptul că pentru fiecare laundromat pe care l-am deschis, veniturile sunt în continuare pe creştere“, declară Grigoraş.

    în 2016 fondatorii au deschis şi prima franciză în Timişoara, care la începutul acestui an a avut nevoie de extindere cu maşini şi uscătoare suplimentare. Până la sfârşitul anului, fondatorii vor să încheie negocierile pentru francize în alte oraşe mari din ţară, într-o primă fază fiind interesaţi de Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov şi Iaşi. Franciza de bază Easywash costă 25.000 de euro, prin care antreprenorii oferă ”laundromatul la cheie“. ”Ne interesează foarte mult ca viitorii parteneri să înţeleagă conceptul şi să-şi facă o strategie de business pe minimum cinci ani. Este o condiţie absolut necesară. Oferim o soluţie integrată care include know-how de business pentru laundromat, soluţia tehnologică şi logistică, dar mai ales strategia de dezvoltare pe regiune“, explică Grigoraş.

    Pe de altă parte, planurile includ şi deschiderea în Bucureşti, anul viitor, a primului Laundromat Cafe – ”un concept de spălătorie în care oamenii să se poată destinde şi să interacţioneze la o cafea şi un pahar de vorbă“. Pe modelul de afaceri de profil din marile oraşe occidentale, printre planurile pe termen lung ale antreprenorilor se numără extinderea conceptului Easywash la nivelul întregii ţări. ”în Occident, astfel de spaţii nu existau acum 15-20 de ani, dar acum, în Paris de exemplu, laundromatele (sau laveries) sunt foarte răspândite şi întâlnim câte unul la fiecare colţ de stradă. La fel credem că se va întâmpla şi în România, iar pentru următorii cinci ani mizăm pe o dezvoltare în regim de franciză în afara Bucureştiului“, spune antreprenorul. Conform lui, în marile oraşe din străinătate există câte o astfel de spălătorie la 65.000 de locuitori, iar în SUA încăperile sunt dotate cu câteva zeci de maşini de spălat şi uscătoare. Principalul impediment al acestui segment de piaţă în România este lipsa popularităţii conceptului. ”Mai bine zis, este cunoscut din filmele de la televizor, dar nu se ştie că există această soluţie şi la noi. Provocarea noastră este să facem cunoscută această soluţie“, declară antreprenorul.

    Lipsa cunoştinţelor despre funcţionarea acestei afaceri a fost şi cel mai mare impediement al antreprenorilor, care au învăţat pas cu pas ce trebuie făcut. ”Abordarea faţă de client este complet diferită faţă de o spălătorie tradiţională şi am fost în situaţia în care «nu am ştiut că nu ştim», iar  aceste învăţăminte ne-au costat bani şi timp pierdut“, recunoaşte cofondatorul Easywash. însă elementul care i-a ajutat mult în dezvoltarea afacerii a fost faptul că nu e nevoie să fie prezenţi în aceste spaţii. Au reuşit să se împartă foarte uşor între ceea ce numesc ei în glumă ”viaţa de civil“ – cea din afara Easywash – şi cea de oameni de afaceri.

    Pentru cei trei o zi obişnuită se desfăşoară astfel: până la ora 6-7 seara lucrează ca angajaţi în domeniile lor profesionale, ca mai apoi să treacă în fiecare seară să verifice laundromatele, să le cureţe şi să le dezinfecteze. ”Spunem deseori că maşinile noastre de spălat sunt poate mai curate decât cele casnice, pentru că noi le dezinfectăm şi le curăţăm zilnic“, explică antreprenorul. Cei trei sunt, de altfel, şi singurii angajaţi ai companiei. George Vulcu, cu background în kinetoterapie, se ocupă de partea de logistică, service-ul maşinilor şi implementarea efectivă a laundromatelor; el a făcut traininguri specializate pentru a se putea ocupa de aceste activităţi. Pentru rezolvarea problemelor tehnice este nevoie de foarte multe resurse şi au decis să investească în training, cu atât mai mult cu cât nu există în România un service dedicat pentru aceste utilaje.

    Răzvan Rizea, cu background în finanţe, se ocupă de autorizaţii, activităţi din sfera financiară şi economică, iar Bogdan Grigoraş, cu background în marketing şi comunicare, se ocupă de partea de dezvoltare şi marketing în cadrul afacerii. ”într-adevăr, cu un număr atât de mare de laundromate – opt în Bucureşti, unul la Timişoara şi perspectiva altor 4-5 în următoarele luni –, aceste «vieţi duble» sunt din ce în ce mai dificil de împăcat. Deja unul dintre noi, Răzvan Rizea, s-a dedicat exclusiv laundromatului şi urmează ca în următoarele luni să facem şi noi acelaşi lucru“, conchide antreprenorul.
     

  • 10 personalităţi care au apărut în filme fără ca cineva să observe acest lucru – GALERIE FOTO

    Cei de la Brightside au realizat o colecţie de imagini care prezintă personalităţi ce au avut mici roluri în filme, fără însă a fi creditaţi pentru acest lucru.

    Se întâmplă uneori ca în timpul unui film să ai impresie că ai recunoscut pe cineva – şi de multe ori impresia este una corectă. Iată câţiva dintre “actorii de ocazie”.

    Sursa: Brightside.me

  • Cronică de film: Un horror de pus în ramă

    Cu încasări de peste 120 de milioane de dolari în weekendul lansării, It a lăsat mult în spate tot ceea ce înseamnă competiţie – filme precum Home Again sau The Hitman’s Bodyguard.

    A fost o performanţă binevenită, având în vedere că săptămânile de la sfârşitul lunii august au adus cele mai slabe performanţe din ultimii 20 de ani pentru box-office-ul nord-american.

    Intrarea It pe marile ecrane a adus mai multe recorduri: cea mai bună lansare din septembrie şi cea mai bună lansare pentru un film horror. Succesul de care se bucură producţia celor de la Warner Bros. şi New Line Cinema confirmă popularitatea lui Stephen King – peste 30 de filme îi poartă numele în căsuţa scenariştilor.

    It are ca şi concept central ceva ce mie, personal, mi-a dat multe coşmaruri când eram mic: un clovn criminal. Sigur, povestea e mult mai amplă, dar dacă ideea unui clovn care prinde viaţă vi se pare înspăimântătoare, atunci filmul o să vă dea fiori. De fapt, chiar şi Stephen King a recunoscut că Pennywise – numele clovnului în cauză – este o manifestare a temerilor sale din copilărie.

    Pennywise, aşadar, pare a avea un singur scop: să sperie şi să ucidă copii.

    Filmul din anii ’80 a rămas un punct de referinţă în industria horror, deşi e greu să spui că a fost un film reuşit. Singurul lucru de remarcat în acel caz este interpretarea lui Tim Curry, dar subiectul tratat a fost primit cu un entuziasm nebun de fanii genului. Era prin urmare firesc ca cineva să se încumete să adapteze din nou scenariul lui King, iar acel cineva s-a dovedit a fi Andy Muschietti.

    Încă de la prima scenă a filmului, care ni-l prezintă pe Georgie – un băiat de 6 ani care nu are un destin prea fericit – e evident că varianta din 2017 e mult superioară din punct de vedere tehnic. E şi meritul tehnologiei, pentru că efectele speciale sunt folosite în mod constant. Pot argumenta că e mai simplu să colorezi în roşu pe calculator decât să foloseşti cinci pungi de ketchup, aşa cum se făcea în anii ’80; în acelaşi mod, pot însă argumenta că lipsa totală de realism din filmele acelor ani avea un farmec pe care nu îl mai regăsesc azi.

    Pe măsură ce filmul avansează, aflăm şi inevitabilul clişeu: Pennywise e fapt o entitate malefică care se trezeşte o dată la 27 de ani pentru a teroriza copiii. Partea bună e însă că regizorul nu se fereşte de clişeele filmelor horror, ci profită la maximum de ele. Nu e un film care să aducă ceva sofisticat, o încercare de a transforma un horror într-un thriller; dimpotrivă, avem de-a face cu un film care are un singur rol: să ne sperie.

    Dacă nu sunteţi fani ai genului – eu recunosc că sunt – atunci It nu vă va impresiona în niciun fel. Filmul are meritul de a ieşi din zona celor realizate doar pentru profit, aşa cum a fost cazul seriei Paranormal Activity (aşa-numitele found footage), şi de a se întoarce la anii de glorie ai genului, când regizorul Sam Raimi aducea pe marile ecrane Evil Dead. Ca fapt divers, povestea din Evil Dead (film din 1984) a fost relansată anul trecut pe HBO, prin serialul Ash vs. Evil Dead.

    În concluzie, It e un film pentru iubitorii de horror. Ei vor pleca din sala de cinema aşa cum am făcut-o şi eu: cu un zâmbet pe faţă, dar cu teama că s-ar putea să nu dorm în noaptea ce urmează.

    Nota: 8,5/10

  • Un nou post TV de filme în România

    Canalul CINEMARATON, dedicat in exclusivitate cinematografiei romanesti, figureaza, de acum, in oferta de televiziune Telekom Romania, fiind inclus in pachetul de bază TV S. Noul canal TV este, astfel, disponibil tuturor clientilor Telekom Romania, noi si existenti, pentru serviciile de televiziune prin satelit, cablu digital si Internet TV, fara costuri suplimentare.

     

  • El a fost dublura diavolului. Povestea omului care a fost sosia lui Uday Saddam Hussein

    Latif Yahia a fost dublura  fiului lui Saddam Hussein, Uday Hussein. Yahia spune că a devenit sosia lui Uday în septembrie 1980 când a început războiul dintre Iran şi Iraq.

    El a fost chemat la palatul prezidenţial şi a fost informat că o să fie dublura lui Uday şi va merge în locul acestuia în zonele periculoase. Yahia a refuzat iniţial şi a fost închis. S-a răzgândit, apoi a fost antrenat timp de şase luni pentru a imita postura şi discursul lui Uday. Cei doi aveau trăsături similare, însă Yahia a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale pentru ca cei doi să semene şi mai mult.

    Uday Hussein a a fost fiul cel mare al lui Saddam Hussein. Pentru mai mulţi ani, Uday a fost văzut ca moştenitor al tatălui său, cu toate acestea, Uday a pierdut această poziţie din cauza comportamentului său excentric şi a relaţiei tulbure cu tatăl şi cu fratele său. În urma invaziei Statelor Unite ale Americii în Irak din 2003, el a fost ucis, împreună cu fratele său de către Special Forces Task Force (Task Force 20) în timpul unui schimb scurt de focuri la Mosul.

    Uday avea un comportament violent, ar fi ucis un ofiţer de armată doar pentru că acesta nu-l salutase şi ar fi torturat atleţii iranieni pentru că aceştia nu ar fi avut performanţe mulţumitoare la concursuri. De asemenea,  se spune despre Uday că ar fi răpit şi ar fi violat fete de pe stradă. 

    Yahia a fost trimis în zonele de conflict pentru a ridica moralul trupelor. Între timp, relaţia dintre Yahia şi Udey s-a deteriorat, iar atunci când o femeie de care Uday era atras îi acorda mai multă atenţie lui Yahia, Uday l-a împuşcat pe Yahia în mână.

    Latif Yahia a fugit apoi a cerut şi a primit azil în Austria în 1992. După ce a fost atacat în Austria, Yahia a fugit, din nou, la Londra în 1995.

    Povestea lui Yahia nu este crezută de toată lumea, doi jurnalişti consideră că nu tot ce a spus Yahia ar fi adevărat. Jurnaliştii ar fi găsit inconsistenţe bătătoare la ochi legate de spusele lui Latif Yahia.

    Povestea lui Latif Yahia a fost ecranizată pe marele ecran în filmul “The Devils Double”, regizat de Lee Tamahori, cu Dominic Cooper în rolul principal. Bazat pe cărţile lui Latif Yahia, sosia lui Uday Hussein, filmul reprezintă o viziune terifiantă asupra casei lui Saddam prin ochii unui om care ştia prea multe

     

  • El a fost dublura diavolului. Povestea omului care a fost sosia lui Uday Saddam Hussein

    Latif Yahia a fost dublura  fiului lui Saddam Hussein, Uday Hussein. Yahia spune că a devenit sosia lui Uday în septembrie 1980 când a început războiul dintre Iran şi Iraq.

    El a fost chemat la palatul prezidenţial şi a fost informat că o să fie dublura lui Uday şi va merge în locul acestuia în zonele periculoase. Yahia a refuzat iniţial şi a fost închis. S-a răzgândit, apoi a fost antrenat timp de şase luni pentru a imita postura şi discursul lui Uday. Cei doi aveau trăsături similare, însă Yahia a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale pentru ca cei doi să semene şi mai mult.

    Uday Hussein a a fost fiul cel mare al lui Saddam Hussein. Pentru mai mulţi ani, Uday a fost văzut ca moştenitor al tatălui său, cu toate acestea, Uday a pierdut această poziţie din cauza comportamentului său excentric şi a relaţiei tulbure cu tatăl şi cu fratele său. În urma invaziei Statelor Unite ale Americii în Irak din 2003, el a fost ucis, împreună cu fratele său de către Special Forces Task Force (Task Force 20) în timpul unui schimb scurt de focuri la Mosul.

    Uday avea un comportament violent, ar fi ucis un ofiţer de armată doar pentru că acesta nu-l salutase şi ar fi torturat atleţii iranieni pentru că aceştia nu ar fi avut performanţe mulţumitoare la concursuri. De asemenea,  se spune despre Uday că ar fi răpit şi ar fi violat fete de pe stradă. 

    Yahia a fost trimis în zonele de conflict pentru a ridica moralul trupelor. Între timp, relaţia dintre Yahia şi Udey s-a deteriorat, iar atunci când o femeie de care Uday era atras îi acorda mai multă atenţie lui Yahia, Uday l-a împuşcat pe Yahia în mână.

    Latif Yahia a fugit apoi a cerut şi a primit azil în Austria în 1992. După ce a fost atacat în Austria, Yahia a fugit, din nou, la Londra în 1995.

    Povestea lui Yahia nu este crezută de toată lumea, doi jurnalişti consideră că nu tot ce a spus Yahia ar fi adevărat. Jurnaliştii ar fi găsit inconsistenţe bătătoare la ochi legate de spusele lui Latif Yahia.

    Povestea lui Latif Yahia a fost ecranizată pe marele ecran în filmul “The Devils Double”, regizat de Lee Tamahori, cu Dominic Cooper în rolul principal. Bazat pe cărţile lui Latif Yahia, sosia lui Uday Hussein, filmul reprezintă o viziune terifiantă asupra casei lui Saddam prin ochii unui om care ştia prea multe

     

  • Dunkirk: un film pe care nu aveţi voie să îl rataţi

    Dunkirk este un regal cinematografic, un film care te aruncă în mijlocul acţiunii încă de la primele scene şi te eliberează atunci când creditele încep să curgă pe ecran. Chiar dacă scenariul e bazat pe întâmplări adevărate, Nolan face ce ştie să facă mai bine: ia o poveste şi o face a lui. Aşa cum ne-a obişnuit în filme precum Inception sau Memento, regizorul impune un ritm extrem de alert, trimiţându-şi publicul într-o cursă care se termină odată cu filmul.

    Nolan face cronica evacuării soldaţilor britanici blocaţi pe plajele din Dunkirk, Franţa, la sfârşitul lunii mai 1940. Germanii, care reuşiseră să îi împingă acolo pe Aliaţi, pun la cale o ultimă ofensivă; pot spune şi că Dunkirk e mai mult decât un film de război, e acel soi de film pe care americanii îl numesc ”disaster movie„.

    Tom Hardy joacă rolul unui pilot care încearcă să respingă ofensiva germană; nu are mai multe de 20 de replici în film şi petrece o bună parte a timpului în spatele unei măşti, aşa cum s-a întâmplat şi la ultima sa colaborare cu Nolan, The Dark Knight Rises. Cu toate astea, impactul său asupra filmului este remarcabil. Mark Rylance, pe de altă parte, interpretează rolul unui civil care încearcă – alături de copiii săi adolescenţi – să salveze cât mai mulţi soldaţi de pe plajă. Rylance oferă un joc actoricesc impecabil, arătând încă o dată că premiul Oscar primit acum doi ani pentru Bridge of Spies nu a fost o întâmplare.

    Dacă faceţi o listă cu toate fobiile de care aţi auzit, e bine să ştiţi că vă veţi întâlni cu majoritatea în acest film. Frica de înălţime, de foc, de înec, claustrofobia sau frica de întuneric sunt toate prezente în imaginile aduse aproape de perfecţiune de Hoyte van Hoytema. Este de preferat să vedeţi filmul la IMAX, acolo unde toate aceste detalii sunt parcă şi mai evidente.
    Este, dacă vreţi, povestea unei specii care luptă pentru supravieţuire. Nolan nu se arată extrem de interesat de povestea unui personaj anume, ci de rolul său în contextul general. Dacă vă veţi găsi într-o stare de confuzie vizavi de identitatea unui personaj, trebuie să ştiţi că asta e o trăsătură a filmelor semnate de Nolan, şi nicidecum o greşeală.

    Dunkirk e genul de film în care scenele memorabile se succed una după alta, încercând parcă să nu dea nicio secundă de repaos spectatorului. Repet, Dunkirk este un regal cinematografic.

    Cei care au citit de-a lungul timpului aceste pagini au observat, probabil, că există în fiecare an un film pe care îl evidenţiez; un film care iese din tipare şi care este, pentru mine, reperul cinematografic al acelui an. E vorba de filme precum The Imitation Game, La La Land sau Mad Max: Fury Road – iar Dunkirk îşi merită din plin locul pe această listă selectă.

    NOTA: 9/10

     

  • Povestea omului care a înfiinţat una dintre cele mai importante companii de la Hollywood

    La momentul în care a fondat MGM, Loew era deja unul dintre cei mai importanţi antreprenori americani din entertainment, controlând o reţea de peste 150 de teatre în SUA.

    Născut la New York, în 1870, într-o familie săracă de polonezi care se stabiliseră în Marele Măr doar cu un an mai devreme, Marcus Loew a fost nevoit să lucreze de la o vârstă fragedă şi nu a mers la şcoală decât până la nouă ani. Avea însă de mic un acut simţ antreprenorial, investind puţinii bani câştigaţi cu greutate – din vânzarea de ziare sau fructe pe stradă – pentru a-i înmulţi. Până la 20 de ani a încercat mai multe afaceri, care s-au dovedit falimentare, între care un magazin de mobilă şi un atelier de prelucrat blănuri. În parteneriat cu Adolph Zukor a înfiinţat o reţea de teatre, iar în 1905 antreprenorul de origine poloneză era deja pe cont propriu.

    În 1904 a fondat People’s Vaudeville Company, o reţea de teatre în care erau difuzate filme scurte ca parte a programului de divertisment. Până în 1913 compania crescuse considerabil şi avea în portofoliu teatre renumite, ca American Music Hall, Broadway Theatre, Metropolitan Opera House (din Philadelphia). S-a confruntat cu o problemă, pentru că firmele pe care le preluase nu aveau o structură de conducere centrală. El prefera să locuiască la New York şi se preocupa de reţeaua de teatre, iar industria filmului era localizată în sudul SUA. În 1919 a cumpărat Metro Pictures Corporation pentru a avea o sursă constantă de filme pentru teatrele sale, dar în 1924 a preluat Goldwyn Pictures, pentru a îmbunătăţi calitatea filmelor pe care voia să le difuzeze în spaţiile de spectacol. Preluarea companiilor din industria cinematografiei l-a pus în dificultate, deoarece nu se putea ocupa deopotrivă de producţia de filme şi de coordonarea reţelei de teatre. A rezolvat problema cumpărând o altă companie, Louis B. Mayer Pictures, al cărei fondator a devenit şeful întregului grup de firme din industria filmului, sub umbrela Metro-Goldwyn-Mayer. În primii doi ani de la înfiinţarea sa, MGM a produs peste 100 de filme.

    Marcus Loew era încredinţat că este cel mai puternic om din industria filmului, dar principala sa grijă era reţeaua de teatre, iar companiile producătoare de film erau doar în plan secund, ca furnizor pentru sălile pe care le controla în întreaga ţară. Loew era un personaj extrem de superstiţios – niciodată nu trecea pe sub o scară, refuza să semneze orice act vinerea (deşi evreu, nu era practicant), nu avea încredere în niciun doctor.

    A murit la 57 de ani, în 1927, şi nu a fost martor al expansiunii pe care avea să o cunoască MGM, care a început să domine industria filmului în 1930, odată ce a lansat staruri ca Joan Crawford, Greta Garbo, Jean Harlow. Au urmat decenii bune în care grupul a dominat industria filmului şi abia după 2000 au apărut dificultăţi financiare serioase. La jumătatea lui 2009 MGM avea datorii de 3,7 miliarde de dolari, iar la finalul lui 2010 s-a declanşat procedura de faliment.