Tag: fiica

  • Loredana şi fiica ei, vacanţă de lux în Thailanda

    „Ne-am programat această săptămână liberă încă de anul trecut. Eu mai fusesem în Bangkok în urmă cu 21 de ani. Oraşul s-a dezvoltat incredibil de mult. Abia aşteptam să îl revăde, de aceasta dată cu alţi ochi şi, cel mai important, alături de fiica mea. Ne-am cazat la Millenium Hilton, situat pe malul râului Chao Phraya. Am stat la etajul 18 şi am avut de acolo cea mai frumoasă privelişte posibilă asupra ântregului Bangkok”, spune Loredana.

    Loredana şi Elena au ajuns în China Town, în ajunul Noului An Chinezesc, unde au degustat pentru prima dată  scorpioni, greieri, viermi de mătase, gândaci şi larve de copac, toate bogate în proteine şi vitamine. Loredana a degustat şi supele preparate de thailandezi la colţ de stradă, frigărui tradiţionale, supele din intestine şi cocos, ori salatele de flori thailandeze cu omletă.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

  • ”Ivanka Trump nu se vinde”. Un lanţ de magazine renunţă la piesele de îmbrăcăminte şi încălţăminte semnate de fiica preşedintelui

    Reprezentanţii Nordstrom precizează că renunţă la în jur de 10% din brand-urile vândute în magazine anual, pentru a scoate pe piaţă o ofertă nouă. “Am hotărât să nu cumpărăm piese ale brand-ului Ivanka Trump, deoarece nu au performanţă în vânzări”, afirmă Nordstrom.

    Anunţul companiei vine în urma unei campanii anti-Trump, care se derulează de câteva săptămâni. Campania este organizată de un grup de activişti şi se intitulează “Grab Your Wallet.” Grupul solicită lanţurilor de magazine să înceteze să mai demareze afaceri care-l implică pe preşedintele Donald Trump sau pe vreun membru al familiei acestuia.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată Alexandra Ceauşescu, nepoata dictatorului Nicolae Ceauşescu

     Alexandra Ceauşescu (20 de ani) este fiica lui Valentin, unul din cei trei copii ai fostului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu.

    Nicolae Ceausescu, dictatorul executat în decembrie 1989 după un proces sumar, a avut trei copii, pe Nicu, Zoe şi Valentin, însă doar ultimul dintre aceştia mai trăieşte. La rândul său, Valentin (68 de ani) are doi copii, pe Daniel (35 de ani), din casnicia cu Iordana Borila, şi pe Alexandra (20 de ani), pe care o are cu actuala soţie, Roxana.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

     

  • Tatal ei este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. A aflat câţi bani are abia la 22 de ani citind un ziar

    ”Nu am ştiut de averea tatălui meu decât după ce am terminat liceul şi plecasem din Omaha”, spune Susan. ”Am văzut la un moment dat un articol în Wall Street Journal – cred că aveam 22-23 de ani atunci. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că se întâmplă mai multe lucruri de cât ştiam eu”, povesteşte ea.  

    Susan Buffett a fondat Sherwood Foundation, o organizaţie dedicată evenimentelor de caritate pentru copii. Ea a făcut dezvăluiri referitoare la copilăria ei într-un documentar despre Warren Bufett realizat de HBO – ”Becoming Warren Buffett”.

    În documentar, Susan oferă detalii intime despre părinţii ei, despre copilăria în casa familiei din Omaha (Nebraska) şi despre motivele care l-au determinat pe tatăl ei să doneze o mare parte din avere cauzelor umanitare.

    Ea a crescut în condiţii modeste, în pofida averii familiei, despre care a aflat prin intermediul articolului Wall Street Journal. ”Când creşteam, nu a avut prea mulţi bani şi nici nu era faimos”, explică Susan Buffett. ”Nu am văzut nimic neobişnuit în modul în care se desfăşurau lucrurile în casa noastră. Mergea la birou în fiecare dimineaţă, sosea acasă şi cina cu noi în fiecare seară. Traiul nostru nu avea nimic ieşit din comun. Am locuit într-o casă pe caracteristică persoanelor din pătura de sus a clasei de mijloc”, povesteşte Susan Buffeett. Warren Buffett locuieşte în continuare în aceeaşi casă.

    Bănuielile lui Susan referitoare la averea pe care o aveau de fapt au început după o vizită primită de tatăl său. Adam Smith, care a scris ”Supermoney”, o carte despre industria financiară, bătuse la uşa lor.

    ”Cred că eram în ultimul an de liceu atunci; Adam Smith venise să viziteze casa noastră din Omaha. Îmi amintesc că imediat după ce am auzit numele cărţii am avut suspiciuni, dar nu cred că am vorbit despre asta la momentul respectiv.”

  • Cum au reuşit doi tineri să se pensioneze la doar 30 de ani. Vezi cum trăiesc acum cei doi

    S-au pensionat în august 2015, iar de atunci trăiesc fără nicio restricţie.

    Cum au reuşit să se pensioneze atât de devreme? Cheia a fost, potrivit unui interviu acordat în Business Insider: minimizarea costului traiului.

    Tinerii s-au cunoscut în 2004, când erau amândoi la colegiu. S-au căsătorit în vacanţa de iarnă a ultimului an de studiu. S-au mutat în Las Vegas imediat după absolvire – Joe acceptase acolo un post de profesor în cadrul Teach for America. Ali a început şi ea să lucreze ca profesor suplinitor şi s-a alăturat în cele din urmă TFA, începând să predea limba engleză la un liceu local.

    ”Din fericire, în Las Vegas costul traiului este foarte scăzut – totuşi şi salariile profesorilor sunt la fel de scăzute”, a spus Ali într-un interviu pentru Mad Fientist, într-un episod al ”Financial Independence Podcast”.

    Au fosr nevoiţi astfel să îşi ia  extra joburi – predarea de cursuri la şcoli de vară, administrarea unor cluburi, meditaţii – pentru a-şi creşte veniturile. În unii ani, au reuşit  să îşi crească salariile cu până la 50% prin intermediul acestor posturi suplimentare. În cele din urmă, au realizat că vor să fie independenţi din punct de vedere financiar şi să aibă libertatea să facă ce vor, când vor. Au continuat să trăiască frugal, economisind circa 75% din veniturile lor, iar în 2008 şi-au cumpărat prima proprietate în Vegas. În anii următori, au reuşit să administreze încă 13 spaţii închiriate. Chiar dacă au pierdut bani în timpul crizei , piaţa şi-a revenit în cele din urmă şi au reuşit să ajungă la profituri consistente – şi-au crescut averea până la peste 1 milion de dolari.

    În prezent, sunt complet independenţi din punct de vedere financiar şi călătoresc în jurul lumii împreună cu fiica lor de doar un an. Cei doi au şi un blog unde îşi descriu experienţele – Adventuring Along.

  • Aroganţă de miliardar. Vezi câţi bani a dat un oligarh rus lui Elton John şi Mariah Carey pentru a cânta la nunta fiicei lui – GALERIE FOTO

    Elton John şi Mariah Carey au primit trei milioane de lire sterline pentru a cânta la nunta fiicei unui oligarh rus. Superstarurile au participat la petrecerea organizată de Valery Kogan, un afacerist rus, cu ocazia nunţii fiicei sale de 19 ani, Irene Kogan.

    Mariah Carey ar fi primit 2,5 milioane de lire sterline pentru a zbura din Statele Unite la Londra, acolo unde a avut loc petrecerea.

    Un alt invitat special a fost Antonio Banderas, care a ţinut un scurt discurs în cinstea mirilor.

  • Cum arată Alexandra Ceauşescu, nepoata dictatorului Nicolae Ceauşescu

     Alexandra Ceauşescu (20 de ani) este fiica lui Valentin, unul din cei trei copii ai fostului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu.

    Nicolae Ceausescu, dictatorul executat în decembrie 1989 după un proces sumar, a avut trei copii, pe Nicu, Zoe şi Valentin, însă doar ultimul dintre aceştia mai trăieşte. La rândul său, Valentin (68 de ani) are doi copii, pe Daniel (35 de ani), din casnicia cu Iordana Borila, şi pe Alexandra (20 de ani), pe care o are cu actuala soţie, Roxana.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

     

  • Cum arată Alexandra Ceauşescu, nepoata dictatorului Nicolae Ceauşescu

     Alexandra Ceauşescu (20 de ani) este fiica lui Valentin, unul din cei trei copii ai fostului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu.

    Nicolae Ceausescu, dictatorul executat în decembrie 1989 după un proces sumar, a avut trei copii, pe Nicu, Zoe şi Valentin, însă doar ultimul dintre aceştia mai trăieşte. La rândul său, Valentin (68 de ani) are doi copii, pe Daniel (35 de ani), din casnicia cu Iordana Borila, şi pe Alexandra (20 de ani), pe care o are cu actuala soţie, Roxana.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

     

  • Omul de afaceri care a folosit banii de nuntă ai fiicei sale pentru a construi 90 de case pentru săraci

    Un om de afaceri a hotărât că ar fi mai bine folosiţi banii pentru construirea unor case pentru oamenii nevoiaşi decât pentru a-i cheltui pe o nuntă luxoasă pentru fiica sa, scrie Independent.

    Este vorba de indianul Ajay Munot care plănuise să cheltuiască 93.000 de lire sterline pe o nuntă luxoasă pentru fiica. A decis că cu banii aceştia ar putea construi nu mai puţin de 90 de case pe un teren de 2 acri pe care le-ar putea dona celor care nu au un acoperiş deasupra capului. Cei care au primit casele trebuie să fi fost săraci, să trăiască printr-o mahala şi să nu fie dependenţi de droguri. După cum era de aşteptat, casele sunt mici, au două ferestre, două uşi şi sunt racordate la curent electric.

    Fata nu s-a supărat pe tatăl ei, ci chiar i-a lăudat gestul spunând că este cel mai bun cadou pe care-l putea primi. 

  • Legendara actriţă Debbie Reynolds a murit, la o zi după decesul fiicei sale Carrie Fisher

    Debbie Reynolds, legendara actriţă hollywoodiană şi mama lui Carrie Fisher, care a interpretat-o pe prinţesa Leia în filmul “Star Wars”, a murit la vârsta de 84 de ani, în urma unui accident vascular cerebral, scrie Mediafax.

    Potrivit Variety, actriţa a fost transportată la spitalul  Cedars-Sinai în urma unei suspiciuni de accident vascular cerebral, la doar o zi după ce fiica sa, Carrie Fisher, a murit.

    “A vrut să fie lângă Carrie”, a declarat fiul său, Todd Fisher pentru Vanity Fair.

    Reynolds a fost o îndrăgită a Hollywood-ului în anii 1950 şi 1960, cu aspectul său american şi şarmul său, ea a reprezentat atmosfera acelei epoci. În afara apariţiei sale alături de Gene Kelly în filmul “Singin’ in the Rain”, aceasta mai este cunoscută pentru filmul din 1964, The Unsinkable Molly Brown, pentru care a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru cea mai bună actriţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro