BusinessMagazin

Tag: dovedire

  • Cu numai 18 angajaţi face afaceri de 22 de milioane de lei. Un business la care nu v-aţi gândit, dar care se dovedeşte extrem de profitabil

    Gabriel Andronescu, country manager al furni­zorului de paleţi CHEP România, spune că avansul cererii de paleţi este direct proporţional cu creşterea volumelor de marfă paletizată şi a numărului de produse (SKUs), ceea ce poate reprezenta un barometru pentru mersul industriilor.
     
    „În general, creşterea cererii de paleţi se observă atunci când o companie îşi extinde producţia fie datorită creşterii cererii domestice sau de la export pentru produsele existente, fie prin introducerea de noi produse pe piaţă. Domeniile în care se poate observa o creştere a cererii de paleţi sunt băuturile, produsele de curăţenie, făină, zahăr, ulei şi ambalaje“, spune managerul, care conduce businessul local al australienilor de la CHEP.
     

  • Cronică de film: Entourage

    Serialul Entourage a rulat pe HBO timp de opt ani, din 2004 până în 2011. De-a lungul celor opt sezoane, serialul a fost recompensat cu un Glob de Aur, primind alte 13 nominalizări la aceste premii şi alte 26 de nominalizări în cadrul Primetime Emmy Awards. Revenirea eroilor principali a fost aşteptată cu mult entuziasm de fanii serialului, aceştia aducându-le celor de Warner Bros. peste 10 milioane de dolari în week-endul lansării.

    Filmul este regizat de Doug Ellin, creatorul şi scenaristul serialului original. Ellin a şi condus şase episoade ale serialului, dar experienţa sa în scaunul de regizor este extrem de limitată. În rolurile principale îi regăsim pe Kevin Connolly (The Notebook, Unhappily Ever After), Adrian Grenier (The Devil Wears Prada, Drive Me Crazy), Jeremy Piven (Old School, Serendipity, Family Man) şi Kevin Dillon (Platoon, The Blob).

    Entourage, pentru cei care nu au urmărit serialul original, spune povestea lui Vince Chase, un actor cunoscut de la Hollywood care află secretele vieţii mondene alături de agentul său şi cei mai buni prieteni. Serialul a fost apreciat în primul rând pentru umorul de calitate şi reprezentaţiile excelente ale lui Kevin Connolly sau Jeremy Piven.

    Problema filmului Entourage, cel puţin din perspectiva cuiva care nu a urmărit cu foarte mare atenţie serialul, este aceea că toată producţia pare un episod mai lung. Nici măcar unul foarte bun, aş adăuga.

    Povestea începe undeva prin Ibiza, acolo unde îl întâlnim pe Vince şi aflăm că s-a despărţit de soţia sa chiar în timpul lunii de miere. Personajul nostru primeşte un telefon de la fostul său agent Ari, eveniment care declanşează o serie de aventuri fără prea multă noimă.

    În concluzie, dacă aţi fost fani ai serialului, există posibilitatea ca acest film să vă aducă o anumită doză de satisfacţie sau să vă trezească ceva sentimente de nostalgie. Dacă nu aţi urmărit povestea originală, vă recomand să consultaţi din nou programul cinematografelor şi să vă reorientaţi.

    Nota: 6/10

  • 95 de minute de suspans şi hohote de râs

    Subiectul implică tema adulterului, iar pe scenă se regăsesc personaje mereu actuale – un milionar, soţia acestuia, dar şi amanţii fiecăruia – precum şi eroi pitoreşti – un samsar sau o slujnică. Dialogurile sunt alerte, scenariul propune întorsături ale firului acţiunii, decorurile sunt potrivite epocii interbelice, iar umorul se regăseşte deopotrivă în formele clasice – de limbaj, de caracter şi de situaţii. Deşi cunoscut în prezent mai cu seamă ca poet, Ion Minulescu (1881-1944) se dovedeşte în calitatea sa de autor dramatic la fel de actual ca şi în timpul vieţii sale, când piesele semnate de el înregistrau succese pe scenele teatrelor de la acea vreme.

    Titu Micşoreanu, milionar îmbogăţit pe cont propriu, doreşte să primească recunoaştere şi ca autor dramatic, fără a avea minime cunoştinţe de literatură sau talent scritoricesc. Motiv pentru care Micşoreanu „colaborează“, încercând să-şi impună voluntar ideile, aşa cum este obişnuit, cu un autor de piese de teatru, cu Ion Marian, la recomandarea soţiei sale, Cocuţa Micşoreanu, interpretată de Costina Ciuciulică.

    Intervenţiile domnului Cuţui, samsar, şi ale servitoarei Florica adaugă sare şi piper în desfăşurarea acţiunii, altminteri condimentată cu umor la tot pasul.

    Actorul Marius Rizea, care îl interpretează pe milionar, a mai jucat în stagiunea care se încheie în această săptămână în spectacolele Micul Infern, Scrisoarea, Un duel şi Vizita bătrânei doamne. Gavril Pătru, care însufleţeşte în Allegro, ma non troppo autorul dramatic, a jucat în această stagiune în alte opt piese, între care Bârfe, zvonuri şi minciuni, Două loturi şi Furtuna, în vreme ce diva spectacolului actual, interpretată de Costina Ciuciulică, mai joacă în alte patru piese, între care Dineu cu proşti, Revizorul şi Toţi fiii mei.

    Allegro, ma non troppo este pus în scenă de regizorul Răzvan Popa, acesta fiind al 16-lea spectacol pe care îl coordonează în cariera sa, care cuprinde şi roluri de teatru şi de film.Potrivită pentru o seară de destindere, piesa promite să vă descreţească frunţile şi să menţină treaz interesul spectatorului până la ultima replică.

  • KFC vrea să rezolve problema tastării pe smartphone cu degetele unsuroase – VIDEO

    Este vorba de tastaturi subţiri, care se conectează la dispozitiv prin bluetooth şi care sunt disimulate în şervetul de hârtie oferit cu tava.

    Campania s-a desfăşurat timp de o săptămână, dar s-a dovedit, în cele din urmă, un experiment de marketing, dar reprezintă şi un semnal în privinţa integrării tehnologiei în viaţa de zi cu zi.

  • Un jurnalist demască minciuna din jurul morţii lui Osama bin Laden

    Conform lui Hersh, Osama nu se ascundea în Pakistan, ci era prizonierul armatei pakistaneze, care îl ţinea în arest la domiciliu şi a primit fonduri din partea Arabiei Saudite pentru deţinerea sa. O confirmare a acestei ipoteze ar putea fi un articol din New York Times care preciza, anul trecut, că serviciile pakistaneze de spionaj aveau un birou special desemnat să gestioneze cazul bin Laden.

    O altă inadvertenţă este cea a interogatoriilor dure care au dus la prinderea teroristului, aşa cum apar în filmul Zero Dark Thirty; în realitate a fost vorba de un informator care voia recompensa de 25 de milioane de dolari şi care a luat legătura cu oficialii americani din Pakistan.

    Trupele SEAL nu au dus niciun fel de luptă pentru a ajunge în dormitorul lui bin Laden; mai degraba s-au strecutat în locuinţă şi l-au ucis neînarmant.

    Trupul lui Bin Laden nu a fost aruncat în mare; părţi din trupul său au fost aruncate în munţii Hindukuş de către trupele SEAL pe drumul de întoarcere în Afghanistan.

    Hersh este un laureat al premiului Pulitzer care a scris timp de decenii întregi despre armata SUA şi este un colaborator permanent al revistei New Yorker.

     “Minciuna la nivel înalt rămâne modul preferat de lucru al oficialilor americani, alături de închisorile secrete, atacurile cu drone, atacurile nocturne ale Forţelor Speciale, ignorarea ierarhiei şi eliminarea celor care ar putea spune nu”, consideră Hersh.

  • Avancronică 2015: Cel mai profitabil an pentru companiile de producţie de la Hollywood

    Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului va ajunge pe marile ecrane în decembrie. Continuarea celebrei serii, „Star Wars, episodul VII“, îi va reuni pe actorii din filmele anilor ’70 (Harrison Ford, Carrie Fisher, Mark Hamill) cu cei care vor duce mai departe, în următorii ani, povestea luptei dintre Jedi şi Sith. Rămâne de văzut dacă forţa se va trezi, aşa cum sugerează titlul.

    „Mad Max: Fury Road“ este reboot-ul seriei cu acelaşi nume din anii ’80. Regizorul George Miller a condus şi filmările din urmă cu mai bine de 30 de ani, iar acest lucru este un motiv în plus pentru a avea aşteptări mari de la acest film. Rolul principal va fi pre-luat de Tom Hardy („Inception“, „Locke“, „The Dark Knight Rises“), alături de care vor juca nume importante, precum Charlize Theron sau Nick Hoult.

    După succesul obţinut în urma filmelor „Saving Private Ryan“ şi „Catch Me If You Can“, Steven Spielberg şi Tom Hanks fac din nou echipă în producţia „Bridge of Spies“, povestea unui avocat american recrutat de CIA în timpul războiului rece pentru a salva un pilot reţinut în Uniunea Sovietică. Alături de Tom Hanks îi vom revedea pe Billy Magnussen („Into the Woods“) şi Mark Rylance („Blitz“, „Intimacy“).

    Arnold Schwarzenegger îşi respectă promisiunea („I’ll be back“) şi se întoarce pentru un nou film din seria Terminator. Deşi cele mai recente două filme nu s-au apropiat de succesul seriei originale, producătorii de la Paramount se încăpăţânează să realizeze încă un remake al poveştii despre androizi veniţi din viitor pentru a salva lumea. Nu ştim încă dacă Arnold va avea un rol important, dar va fi cu siguranţă plăcut să îl vedem din nou sărind din maşini şi aruncând tot felul de lucruri în aer.

    „Jurassic World“ este un alt remake, dar care va fi cel mai aproape de subiectul original dezvoltat de Spielberg în 1993. Avându-l în prim-plan pe Chris Pratt („Guardians of the Galaxy“), filmul prezintă o echipă de cercetători care au reuşit să recreeze ADN-ul dinozaurilor şi să îşi deschidă o mică crescătorie în cadrul parcului ce poartă numele filmului. Ce urmează e uşor de antici-pat, chiar şi pentru cei care nu au văzut producţia originală.

    „Pan“ este cea mai recentă ecranizare a celebrei poveşti semnate de J. M. Barrie. În regia lui Joe Wright, filmul are în distribuţie actori precum Hugh Jackman, Rooney Mara sau Amanda Seyfried. Primul film bazat pe povestea orfanului care ajunge în Never-land datează încă din 1924, fiind un film mut. Au urmat încă alte patru producţii, dintre care doar două au fost filme de animaţie.

    Cinefilii vor avea, aşadar, un an plin. Este posibil însă ca alte filme, cu potenţial artistic mai mare decât cele prezentate, să nu beneficieze de aceeaşi atenţie de care se vor bucura cele cu bugete de sute de milioane de dolari.

  • S-a întors la prima dragoste şi a ajuns la cele mai mari profituri din istoria firmei

    Fraţii Blidăruş au înfiinţat în 2006 Softelligence, o firmă de dezvoltare de soft, însă după câţiva ani de activitate au devenit intermediari pentru companii internaţionale, ca Oracle, Microsoft sau SAP. Ceea ce a fost şi bine, şi rău. Aşa că la începutul lui 2013 au ales să le vândă clienţilor si produsele dezvoltate intern. Miza s-a dovedit câştigătoare, de vreme ce marjele de profit au crescut spectaculos în numai un an.

    350.000 de euro a investit Softelligence în 2013, an în care cei doi fondatori au ales să se întoarcă la strategia de la care a pornit afacerea, adică dezvoltarea de servicii software şi soluţii de business. „A fost o decizie de make it or break it“, spune Teodor Blidăruş, managing partner strategy & business development la Softelligence. El completează că mişcarea a dus la scăderea temporară a afacerii, dar aceasta a fost un efect aşteptat şi asumat. Anul trecut cifra de afaceri a ajuns la 1,5 milioane de euro, iar profitul a ajuns la 250.000 de euro, „recuperând deja 80% din suma investită în 2013“. Planurile pentru anul în curs vizează o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la 5 milioane de euro.

    Teodor Blidăruş povesteşte că în soft asistăm la o schimbare majoră de perspectivă, „legată de pretenţii şi de bani. Nu cred că are vreo legătură cu criza. Mediile mai antreprenoriale locale au mai tăiat din bugete, dar nu are legătură cu criza, ci cu modul în care se schimbă industria“. Are mai degrabă legătură, spune Blidăruş, cu Apple, „care a pus la îndemâna utilizatorilor normali tot felul de chestii, unele dintre ele mai complexe, cum sunt aspecte de operare, accesul la internet, modul în care se interacţionează cu terminalele“. Preţul soluţiilor este accesibil, iar Apple a acaparat agresiv cotă piaţă. „Chiar şi aplicaţiile scumpe pot fi cumpărate cu numai 16 dolari, ceea ce e o sumă derizorie faţă de ce plăteau companiile în trecut. De pildă, un soft ca Ciel costa 200 de dolari în urmă cu câţiva ani“. Or acest lucru, crede antreprenorul, a dus la consumerizare, iar softul este perceput acum ca fiind mult mai simplu decât e. Percepţia se regăseşte în mai multe domenii, având legătură cu mai multe fenomene, între care şi accesul la internet. „E clar că se schimbă lucrurile, nu ştiu dacă e mai bine sau mai rău, dar se schimbă“, spune tânărul de 37 de ani.

     

    „Suntem o companie care face software pentru business în general. Avem nişte specializări, dar nu suntem o companie de nişă. Am început ca o companie de nişă, cu servicii de web self service în zona de servicii financiare, după care ne-am dezvoltat“, povesteşte Blidăruş. Cei doi fraţi au început afacerea vânzând prima dată software către BCR, apoi la alte companii, un produs care permitea clienţilor  să se logheze la o platformă unde să facă diverse operaţiuni, de pildă să-şi plătească facturile, să vadă penalizări, să scoată împuterniciri de ieşire din ţară. La acea vreme, companii ca BCR sau UniCredit Leasing aveau sute de mii de contracte şi zeci de mii de clienţi şi specificul activităţii implica interacţiunea lună de lună cu clienţii. „Am început cu acest produs de nişă care conecta compania cu clientul, care putea să-şi extragă singur, într-un mediu controlat şi securizat, toate lucrurile care îl interesau.“

    Treptat, au început să dezvolte tot în zona de software de business lucruri conexe, ajungând în zona de comunicare electronică cu clienţii (prin e-mail, SMS sau diverse portaluri), online şi mobile pe partea de vânzare. În perioada 2007-2009, firma creştea cu 80% de la an la an, organic. Apoi am urmat o perioadă în care au fost „foarte ofertaţi“, îşi aminteşte Blidăruş, de către vânzătorii internaţionali, „care înţelegeau că avem capacitatea de a integra şi vinde soluţii software de business şi am început să fim foarte curtaţi, de Microsoft, SAP, Oracle şi alţii. Şi asta cumva a fost şi bine şi rău. Până la urmă am ajuns aici şi lucrurile sunt la o altă anvergură. Bine a fost pentru că am început să diversificăm mult portofoliul, genul de competenţă pe care îl vindeam, de la asta ne-am extrapolat activitatea la tipuri de soluţii şi servicii mult mai complexe“.

    Blidăruş spune că a urmărit ca firma să câştige contracte mai mari, să aibă un alt impact în momentul în care lucra cu BCR, de exemplu, să nu mai fie un furnizor periferic. Toate soluţiile de software au un ciclu de viaţă, de pildă de doi ani în cazul site-urilor, până pe la 10-15 ani, soluţiile de core business. „Pe măsură ce te duci şi te apropii din ce în ce mai mult de core business există oportunitatea de a fi din ce în ce mai indispensabil, din ce în ce mai multe oportunităţi trebuie să treacă prin tine sau se conectează cu tine. Evident valoarea cifrei de afaceri creşte în consecinţă.“

    Dar, adaugă antreprenorul, anii în care firma s-a dezvoltat în calitate de revânzător de soft a avut şi o parte negativă, pentru că Softelligence s-a îndepărtat de „filonul nostru de a crea propriile soluţii, de a dezvolta proprietate intelectuală. După primii 3-4 ani au urmat alţi trei în care am crescut foarte mult organic, au crescut valoarea contractelor şi numărul clienţilor, dar profitabilitatea a scăzut, la fel şi controlul pe care îl exercitam asupra clienţilor“.

    La începutul lui 2013 cei doi antreprenori au ales să schimbe direcţia, investind 350.000 de euro, adică tot profitul operaţional pe care l-ar fi putut genera, în dezvoltarea platformelor proprii şi dezvoltarea de competenţă. Cifra de afaceri a scăzut pentru că au renunţat la liniile de business de proiecte, dar afacerea avea o inerţie, „nu ne-am putut transforma peste noapte într-o companie care vindea direct“. Echipa de vânzări din momentul respectiv s-a schimbat cu totul, spre sfârşitul lui 2013 au venit alţi oameni, cu un alt specific. Iar anul trecut profitul a ajuns la 250.000 de euro, realizat în principal din vânzările pe plan mondial, pentru că acesta a fost un alt obiectiv pe care şi l-au propus, să vândă direct pe piaţa internaţională. Ponderea „exportului“ a ajuns în 2014 la 35% din cifra de afaceri, iar anul acesta ar urma să realizeze la o jumătate din cifra de afaceri. „E mai simplu pentru noi să vindem proiectele mari pe piaţa internaţională, pentru simplul fapt că sunt mult mai multe companii care ne pot fi clienţi. Anul trecut de pildă am vândut şi am implementat o soluţie pentru o bancă din Austria cu care lucrăm şi pe plan local, respectiv o platformă de social media pentru interiorul băncii“, explică Blidăruş.

  • 3Pillar Global angajează 100 de specialişti în Cluj-Napoca şi Timişoara

    În cele două centre 3Pillar Global lucrează în prezent 300 de angajaţi, iar ţinta pentru anul acesta este de a ajunge la un număr de 400. Poziţiile pe care 3Pillar Global le are deschise vizează ingineri IT de nivel intermediar şi seniori cu experienţă dovedită între 2 şi 5 ani, care să acopere funcţiile de programare şi testare.

    Se urmăresc în special competenţe de Java şi Phyton, dar şi alte tehnologii utilizate pentru dezvoltarea de aplicaţii web şi mobile, notează comunicatul emis de companie.

    “Am ales să extindem operaţiunile din Cluj-Napoca şi Timişoara datorită nivelului ridicat al specialiştilor IT din cele două oraşe”, declară Cătălin Ştef, director general 3Pillar Global România şi senior vicepresident pentru operaţiunile companiei la nivel global.

    Din cei 600 de angajaţi pe care compania îi are la nivel global, 200 lucrează în noul sediul din complexul de birouri The Office Cluj-Napoca, respectiv 100 în City Business Centre Timişoara.

  • Faţa nevăzută a masacrului de la Charlie Hebdo: ascensiunea extremismului şi ipocrizia în susţinerea unei publicaţii controversate

    Actuala criză îşi are originea în prăbuşirea hegemoniei europene în Africa de Nord, după Al Doilea Război Mondial, şi nevoia Europei de forţă de muncă ieftină, explică George Friedman, preşedintele Stratfor. Felul în care au luat sfârşit relaţiile imperiale a făcut ca europenii să fie obligaţi să permită migraţia musulmanilor pe continent, iar graniţele permisive ale Uniunii Europene au făcut ca aceştia să se poată stabili după plac. În ceea ce priveşte musulmanii, aceştia nu au venit pentru o transformare culturală. Au venit să muncească şi să facă bani, cele mai simple motive. Apetitul europenilor pentru forţă de muncă ieftină şi apetitul de muncă al musulmanilor s-au combinat pentru a genera o mişcare masivă a populaţiilor.

    Problema este complicată de faptul că Europa nu mai este doar creştină. Creştinismul şi-a pierdut dominaţia asupra culturii europene, în secolele trecute, Europa adoptând doctrina secularismului. Pe continent au fost invitaţi şi primiţi oameni care nu numai că nu împărtăşesc această doctrină a secularismului, dar o şi resping. Ceea ce creştinii văd ca un progres care elimină conflictul sectar, pentru musulmani dar şi pentru unii creştini este pur şi simplu decadenţă, slăbirea credinţei şi lipsă de convingere.

    Zeci de lideri mondiali şi circa un milion şi jumătate de oameni au demonstrat la Paris pentru a deplânge asasinarea a 10 editori şi caricaturişti de la Charlie Hebdo şi a altor şapte oameni, poliţişti şi clienţi ai unui magazin evreiesc, de către trei islamişti radicali născuţi în Franţa, vrând să arate că Europa va îmbrăţişa întotdeauna valorile liberale şi toleranţa.

    Guvernul preşedintelui francez François Hollande insistă că libertatea de expresie nu trebuie îngrădită de teama unor noi atacuri. Dar scepticismul a apărut în rândul supravieţuitorilor de la Charlie Hebdo, care resping ca nesincer o parte din sprijinul primit, al celor care consideră publicaţia pur şi simplu ofensatoare, dar şi al unora care contestă respectarea drepturilor omului de către unii dintre cei peste 40 de lideri mondiali participanţi la marşul pentru unitate de la Paris. Între timp, tirajul primului număr al Charlie Hebdo de după atacul armat care i-a decimat redacţia, scos miercuri, 14 ianuarie, a fost mărit de la trei la cinci milioane de exemplare, pentru a face faţă unei cereri excepţionale în Franţa.

    Amploarea fără precedent a marşului de la Paris a vrut să demonstreze că Europa va îmbrăţişa întotdeauna valorile liberale şi toleranţa. Un eveniment mai elocvent pentru actuala atmosferă europeană ar putea fi însă o contrademonstraţie care a avut loc în Beaucaire, Franţa, condusă de Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional de extremă dreapta. Demonstraţia din Beaucaire s-a încheiat cu intonarea imnului naţional al Franţei şi cu scandarea „Aceasta este casa noastră“.

    Le Pen se află în prima linie a resurgenţei naţionalismului european, al cărui scop este izgonirea de pe pământul natal a celor consideraţi drept musulmani subversivi. La fel ca alţi lideri naţionalişti extremişti, Le Pen profită de îngrijorarea legitimă provocată de islamismul militant – 10.000 de soldaţi au fost desfăşuraţi în Franţa ca măsură de siguranţă – pentru a eticheta toţi musulmanii ca ostili valorilor culturale şi religioase ale Europei.

    Le Pen aseamănă prezenţa musulmanilor în Franţa cu ocupaţia nazistă, iar programul ei, autoritarist, prevede un moratoriu asupra imigraţiei, reintroducerea pedepsei cu moartea şi o primă politică franceză în domeniul beneficiilor sociale şi angajărilor.

    La mult timp după Al Doilea Război Mondial, fascismul este un spectru care încă bântuie continentul, dar dacă poziţia lui Le Pen şi a altor lideri naţionalişti europeni este fascistă este discutabil, notează Jacob Heilbrunn, editor la The National Interest, într-un articol publicat de Reuters.

     Graniţa între populismul afişat de aceşti lideri şi fascismul deschis al anilor ’20 şi ’30, când Adolf Hitler şi Benito Mussolini exprimau doctrinele superiorităţii rasiale, este una alunecoasă. Istoricii continuă să dezbată dacă Mussolini a fost fascist sau pur şi simplu un naţionalist oportunist.

    Obiectivul real al autoritariştilor de astăzi, politicieni care apelează la dorinţa publică pentru o mână de fier, este să se prezinte ca lideri legitimi care spun ce gândesc oamenii care se tem să o exprime public. Şi aceşti lideri de extremă dreapta sunt tot mai populari. Cartea pe care o joacă este cea a naţionalistului nedreptăţit. Ei îi consideră pe europeni drept victime ale imigranţilor musulmani rapaci.

    Le Pen, britanicul Nigel Farage, liderul Partidului Independenţei, şi alţii ca ei vor să pară rezonabili şi acceptabili din punct de vedere social, în timp ce vorbesc susţinătorilor lor despre imigranţii paraziţi sociali care fie le fură locurile de muncă, fie trăiesc din ajutoare sociale.

    Spre deosebire de anii ’30, Le Pen şi alţi compatrioţi ai săi nu vorbesc despre exterminarea altor rase. Le Pen evită limbajul demagogic al tatălui său, Jean-Marie Le Pen, fost ofiţer în serviciile secrete în timpul războiului francez din Algeria, care a numit Holocaustul „un detaliu“. Mai mult, Le Pen vrea să atragă votanţii evrei care se tem de terorism. Ea oferă un autoritarism mascat, care etichetează imigranţii musulmani drept noul inamic intern.

    Noul argument naţionalist este că statele europene trebuie să îşi apere valorile tradiţionale prin respingerea himerei liberale a unei Europe unite, unice, cu graniţe deschise. Această politică a recompensat Frontul Naţional în alegerile parlamentare europene din luna mai a anului trecut cu 25% din voturi, iar acest scor este, potrivit analiştilor, în creştere.

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Răsvan Radu, locul al 19-lea

    Banca avea un portofoliu de credite de 21,8 miliarde de lei (5 miliarde de euro) la jumătatea anului 2014, cu 70% mai mare decât volumul depozitelor atrase, creşteri semnificative fiind raportate pe segmentele de retail (14%) şi IMM-uri (10%).

    Stocul creditelor este mai mare cu 3,5 miliarde de lei faţă de finalul lunii martie pe fondul consolidării rezultatelor băncii cu cele ale diviziilor de leasing şi credite de consum. La nivel de segmente de clientelă, pe date comparabile, banca a anunţat creşteri de aproape 14% pe retail, de 10% pe întreprinderi mici şi mijlocii şi de circa 3% pe corporate.

    „Zonele IMM şi împrumuturi ipotecare au dovedit un potenţial mai ridicat pentru creditare în primul semestru. Pentru restul anului, economia ar putea beneficia dintr-o eventuală accelerare a absorbţiei de fonduri europene şi din redresarea consumului“, a declarat Răsvan Radu la anunţarea rezultatelor.

    Şeful UniCredit Ţiriac Bank este unul dintre cei mai tineri manageri de bancă de top nu doar la ora actuală, ci încă din 2000, când devenea vicepreşedinte al CEC, din 2001 vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, iar în 2005 era numit, la 39 de ani, preşedinte al UniCredit România, care avea să fuzioneze după doi ani cu HVB-Ţiriac, creând actuala UniCredit Ţiriac Bank.

    De formaţie inginer, absolvent al unui MBA la Paris şi apoi al Harvard Business School în 2001, Radu şi-a început cariera în banking în 1991, după un an petrecut în profesia de bază la întreprinderea de Echipamente Periferice din Bucureşti, iar prima bancă în care a lucrat a fost BCR.

    Răsvan Radu face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .