Tag: detinere

  • Câţi bani câştigă Daciana Sârbu soţia lui Victor Ponta din vânzarea prăjiturilor

    Adepta unei alimentaţii sănătoase, soţia lui Victor Ponta este autoarea unei cărţi de reţete de mâncăruri şi prăjituri bazate pe ingrediente naturale. Prin urmare, pe vremea aceea, s-a gândit să îmbine utilul cu plăcutul şi să deschidă o cofetărie bio.
     
    După trei ani de pierderi, Daciana Sârbu a făcut pentru prima oară profit cu cofetăria pe care o deţine. Soţia fostului premier Victor Ponta, care este europarlamentar, deţine, împreună cu o prietenă, firma D&C Sweets SRL, prin care îşi derulează activitatea cofetăria din centrul Bucureştiului. Conform declaraţiilor de avere ale Dacianei, aceasta a investit aproximativ 36.000 de euro în primii ani de activitate ai cofetăriei.
     
  • O zi din viaţa celui mai bogat om din istorie. A câştigat într-o singură zi 6,44 de miliarde de dolari şi încă spală vasele după cină

    La începutul anului 2018, Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din toate timpurile, după ce averea netă a CEO-ului Amazon depăşise în ianuarie 105,1 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

    Cea mai mare parte a sumei provine din cele 78,9 milioane de acţiuni pe care le deţine la Amazon, dar Bezos deţine, de asemenea, participaţii la The Washington Post (WP) şi Blue Origin, o companie privată de călătorii spaţiale care intenţionează să ducă turIşti în spaţiu. În octombrie 2017, Bezos s-a îmbogăţit peste noapte cu aproape 7 miliarde de dolari datorită creşterii acţiunilor Amazon.

    În decembrie, averea lui Bezos depăşea 112, 2 miliarde de dolari.

    Potrivit Business Insider, Bezos doarme opt ore şi se trezeşte fără alarmă, apoi ia micul dejun alături de soţia sa MacKenzie Bezos. Pentru a petrece mai mult timp cu familia, Bezos nu-şi programează niciodată întâlniri dimineaţa.

    Nu este un mare fan al întâlnirilor şi şedinţelor de aceea atunci când le organizează le face scurte şi cu puţini oameni.

    Se pare că Bezos obişnuia să fie un şef mai nervos, dar există zvonuri cum că ar fi angajat un antrenor personal care să-l ajute să-şi tempereze comportamentul.

    După cina de acasă, Bezos are un ritual de care nu se dezice: spală vasele în fiecare seară. “Sunt convins că asta este cel mai sexy lucru pe care-l fac”, a declarat el.

    Nu se ştie dacă şeful Amazon merge la sală, însă se poate observa în cele mai recente fotografii cu el că Bezos are un corp bine întreţinut.

    Este cunoscut faptul că Jeff Bezos era dus la serviciu de către soţia lui într-un Honda Accord din 1996 mult timp după ce a devenit multimilionar. Acum are câteva jucării ceva mai scumpe. De exemplu, deţine un avion Gulfstream G-650ER în valoare de 65 de milioane de dolari.

    În Washington DC Bezos deţine o proprietate de 2500 de metri pătraţi pe care a cumpărat-o cu 23 de milioane de dolari. De asemenea, el deţine şi o proprietate în Beverly Hills, ce se întinde pe 2 acri, în valoare de 25 de milioane de dolari. 

    CEO-ul Amazon Jeff Bezos s-a născut într-o familie de fermieri din New Mexico şi a arătat de mic o înclinaţie spre mecanică, manifestată prin încercarea de a-şi demonta pătuţul când era copil, iar mai târziu, prin inventarea unui sistem electric care să-i ţină rudele mai mici departe de propria cameră. După ce mama lui s-a recăsătorit cu Miguel Bezos, întreaga familie s-a mutat în Texas, unde tatăl vitreg lucra ca inginer pentru Exxon.

    Familia s-a mutat apoi în Miami, Florida, unde Bezos a absolvit liceul ca şef de promoţie. S-a  înscris la Universitatea Princeton unde a fost licenţat summa cum laudae în inginerie electrică şi informatică. După absolvirea facultăţii (1986), Bezos a lucrat pe Wall Street în domeniul informaticii, iar apoi a participat la construirea unei reţele pentru compania de schimburi comerciale internaţionale Fitel. Următorul loc de muncă al lui Bezos a fost organizaţia bancară Bankers Trust, iar mai târziu, în cadrul firmei de management de investiţii de pe Wall Street D. E. Shaw & Co. Bezos a fondat Amazon.com în 1994.

    A pus bazele companiei în propriul garaj din Bellevue, Washington. A hotărât că cea mai bună afacere pe internet ar fi vânzarea de cărţi, iar speculaţia lui s-a adeverit după primele două luni de funcţionare a magazinului online, când Amazon vindea în toate cele 50 de state ale SUA şi în alte 45 de ţări. În doar două luni, vânzările Amazon au ajuns la 20.000 USD pe săptămână. În prezent, Amazon.com este cel mai mare retailer online din lume, cu venituri de 136 de miliarde de dolari în 2016.

     

  • Cine este mai bogată? Meghan Markle sau Kate Middleton? Adevărul este surprinzător

    Pentru că este deja o actriţă cunoscută, publicul crede că vsoţie a prinţului Harry (33 de ani), Meghan Markle (36 de ani), e plină de bani. 

    Înainte de a se căsători cu prinţul William, Kate Middleton era deja o femeie bogată.
    Familia ei deţinea o afacere de 50 de milioane de dolari. După ce a intrat în familia regală, averea lui Kate a crescut datorită unei strategii de economisire, potrivit „Daily Star”. 
    După ce Charles va deveni rege, se crede că averea lui Kate şi William va creşte. Averea ei este estimată la 10 milioane de dolari, adică dublu cât are Meghan Markle.
     
    Începând din 2011, Meghan a jucat în filmul „Costume”, de succes. De asemenea ea a apărut şi îlte două filme, „Duceţi-l la grec” şi “Aminteşte-ţi de Mine”. Cu toate acestea, actriţa nu are în conturi decât 5 milioane de dolari. Asta înseamnă clar că viitoarea cumnată este mai bogată decât ea. Kate generează mulţi bani şi pentru economia britanică. Se estimează că vânzările de haine după modelul celor purtate de ea aduc venituri de peste 1 miliard de dolari ţării sale. Prinţul George a adus economiei britanice venituri de 3,3 miliarde de dolari, iar prinţesa Charlotte a adus 4,4 miliarde de dolari ţării sale, scrie one.ro
  • Cum au ajuns două tinere de 33 de ani să aibă o avere de 10 miliarde de euro

    Cecilie şi Kathrine Fredriksen deţin împreună conducerea afacerii de familie, dar vor prelua controlul deplin al operatorului de cisterne Fontline abia atunci când tatăl lor, John, în vârstă de 73 de ani, va pleca de la conducerea companiei.  Familia lor are o avere de 8,05 miliarde de lire sterline şi a înregistrat o creştere 1,75 miliarde de lire sterline faţă de anul trecut, conform listei Rich Sunday Times, publicată de curând.

    Kathrine, care a studiat la Şcoala Europeană de Afaceri din Londra, a fost numită în divizia de transport maritim în 2008, lucru care i-a permis tatălui său să se concentreze mai mult pe alte divizii ale afacerii. Sora sa geamănă, Cecilie, lucrează, de asemenea, în compania tatălui, considerat cel mai bogat om din Norvegia. Ambele blonde, pasionate de fashion, locuiesc în Londra; aici statutul lor de moştenitoare al celei mai mari averi mondiale din transportul maritim poate trece neobservat printre ceilalţi miliardari expaţi ai Capitalei. 

  • Călin Fusu, CEO şi fondator / BestJobs: “Sunt multe poveşti de business care au pornit de la o pasiune comună a fondatorilor sau businessuri care s-au dezvoltat prin prisma unor relaţii construite într-un cadru mai puţin formal. Nu cred că există vreo regulă şi nici vreo reţetă miraculoasă”

    Carte de vizită
    ¶ Avea doar 16 ani când şi-a început studiile universitare la Academia de Studii Economice din Bucureşti
    ¶ Călin Fusu a fost unul dintre primii investitori din zona de servicii şi aplicaţii online pe plan local
    ¶ A fondat grupul Neogen, care deţine în prezent platforma de recrutare online BestJobs, platforma de comerţ online cu produse home & deco Vivre, platforma de E-fulfillment Frisbo şi site-ul de informaţii financiare pentru consumatori Conso

  • Batiste Pascalin este noul managing director al Mercedes-Benz Vans România

    Anterior, Batiste Pascalin a deţinut funcţia de head of marketing management în cadrul Marketing Operations Europe, gestionând la nivel european operaţiunile de marketing ale diviziei Vans.

    Batiste Pascalin îl înlocuieşte pe Rolf Rosendaal, care a făcut parte din echipa de management Mercedes-Benz România timp de 6 ani, deţinând funcţii precum cea de Director After-Sales, membru al Bordului de Conducere, Managing Director al divizei Vans. Rolf Rosendaal va coordona Serviciul de logistică şi managementul calităţii în cadrul Mercedes-Benz Parts Logistics Europa de Est, în Praga.

    Divizia Mercedes-Benz Vans a înregistrat un record de vânzări în 2017, cu o creştere anuală de 12%, ajungând la 401.000 autovehicule la nivelul tuturor regiunilor.
     
    Vânzările Mercedes-Benz Vans au crescut în 2017 la nivelul tuturor regiunilor, stabilind multiple recorduri. Astfel, în regiunea EU30, vânzările s-au majorat cu circa 9% faţă de 2016, ajungând la aproximativ 273.300 autovehicule (2016: 249.900 unităţi), cu o creştere de aproximativ 10% în Germania, unde au fost comercializate aproximativ 105.800 unităţi (2016: 96.100) – ambele valori stabilind noi recorduri pentru divizia Mercedes-Benz Vans. Creşteri au fost înregistrate de asemenea în regiunea NAFTA, unde au fost comercializate circa 44.800 unităţi în 2017, cu 3% mai mult decât în 2016 (43.400 unităţi), iar un nou record a fost stabilit în Statele Unite ale Americii, unde divizia de autovehicule comerciale a Mercedes-Benz a înregistrat 34.200 unităţi vândute în 2017, cu 1% faţă de rezultatul din 2016 (33.700 unităţi). Creşterea vânzărilor a fost evidentă, de asemenea, în America de Sud, unde numărul total de autovehicule comerciale uşoare Mercedes-Benz a crescut cu 31% faţă de 2016, până la 16.400 unităţi (faţă de 12.500 unităţi în 2016).
     
    Impulsionate de lansarea comercială a modelelor Vito şi Clasa V, vânzările Mercedes-Benz Vans au înregistrat aici o creştere de circa 75%, până la 23.800 unităţi (2016: 13.600).
     
    Mercedes-Benz Sprinter şi-a confirmat reputaţia de a fi unul dintre cele mai de succes autovehicule comerciale ale tuturor timpurilor, cât şi de best-seller la nivelul diviziei Mercedes-Benz Vans, în 2017. La nivel global, Mercedes-Benz Vans a comercializat 200.000 modele Sprinter, marcând cel mai bun rezultat anual din istoria modelului (în creştere cu 4% faţă de cele 193.400 modele comercializate în 2016) – în contextul ultimului an pe piaţă al actualului model. Mercedes-Benz Sprinter a inventat segmentul autovehiculelor comerciale uşoare de mari dimensiuni în 1995 şi l-a redefinit constant, începând cu debutul său pe piaţă. Modelul Sprinter a circulat pe drumurile din peste 130 ţări din toată lumea, înregistrând un total de 3,4 milioane unităţi vândute de la prima sa apariţie pe piaţă. Actuala generaţie a Sprinter se află pe piaţă începând cu anul 2006.
     
    Succesorul actualei generaţii a modelului Sprinter va avea premiera mondială în luna februarie. Noul Sprinter este primul autovehicul al diviziei Mercedes-Benz Vans care va integra principiile fundamentale ale iniţiativei adVANce. Iniţiativa producătorului de autovehicule comerciale uşoare are obiectivul de a furniza soluţii holistice de transport şi mobilitate. Echipat cu cele mai noi tehnologii de conectivitate, noul Sprinter devine parte a internet of things, deschizând astfel posibilitatea de implementare a unor soluţii complet noi şi personalizabile la nivelul autovehiculului. Spre exemplu, soluţii unice pentru zona de încărcare vor fi în viitor disponibile pentru activităţi specifice. În plus, începând cu 2019, noul Sprinter va putea fi echipat cu motorizări electrice.
  • Cel mai puternic incendiu din istoria Californiei

    Cartierul rezidenţial Malibu, unde numeroase vedete de la Hollywood deţin proprietăţi, a fost în mare măsură distrus. Peste 8.000 de pompieri au acţionat zi şi noapte pentru stingerea focului, fiind nevoie şi de intervenţia unui Boeing 747 modificat pentru a domoli furia flăcărilor.

  • Povestea designerului care a revoluţionat industria modei

    Jean Paul Victor Raoul Gaultier s-a născut pe 24 apri­lie 1952, în Bagneux, într-o familie modestă din suburbiile pariziene, fiind singurul fiu al lui Paul Gaultier şi al Solangei Garrabé. Mama sa era secretară, iar tatăl său, contabil. În industria modei l-a introdus bunica, care l-a învăţat să coasă de la vârsta de 5 ani.

    Gaultier nu a urmat niciodată cursuri de designer; în schimb, el a început încă de la o vârstă fragedă să îşi trimită schiţele creatorilor de modă celebri. A trimis un dosar casei de modă Yves Saint Laurent, însă a fost respins. În cele din urmă, a fost remarcat de Pierre Cardin. Impresionat de talentul său, acesta l-a angajat ca stagiar în 1970, pe când Gaultier avea doar 18 ani.

    În următorii doi ani a lucrat cu alţi doi designeri  Jacques Esterel şi Jean Patou, apoi, în 1974, a revenit pentru a gestiona magazinul de modă al lui Pierre Cardin din Manila.

    Prima sa colecţie individuală a fost lansată în 1976, iar stilul care i-a caracterizat piesele, original şi ireverenţios, l-a transformat într-un enfant terrible al modei franceze. Cu toate că majoritatea oamenilor au considerat ţinutele sale ca fiind decadente pentru acele vremuri, mulţi editori notabili de fashion au fost impresionaţi de creativitatea şi măiestria de a croi, aşa că l-au ajutat să îşi dezvolte cariera.
    În 1985, Gaultier a revoluţionat industria modei prin lansarea unei colecţii de fuste şi kilturi pentru bărbaţi. A urmat un nou şoc când, în prezentările colecţiilor, designerul a folosit modele neconvenţionale, bărbaţi în vârstă sau femei corpolente, precum şi manechine cu tatuaje şi piercinguri sau cu părul grizonat. În pofida criticilor, acest lucru i-a adus o popularitate enormă.

    Pe lângă colecţia de ready-to-wear, în 1988 Gaultier şi-a extins brandul cu o nouă  linie de haine dedicate pieţei de tineret, cu preţuri mai scăzute  Junior Gaultier.

    Începând cu 1993, timp de cinci ani, designerul a fost coprezentator al show-ului francez de televiziune Eurotrash. Între 2003 şi 2010, el a deţinut funcţia de director creativ al Hermès. A proiectat, de asemenea, o serie de piese de mobilier pentru compania franceză Roche Bobois, iar în 2012 a creat rochia reprezentantei Franţei la finala Eurovision din Baku, Azerbaidjan. Colecţiile sale au ajuns inclusiv în Columbia, în cadrul unei expoziţii de la Cali. Gaultier a fost şi primul designer de modă invitat să ocupe un loc pe scaunul juraţilor la Festivalul de Film de la Cannes, în 2012.

    Paul Gaultier a lansat şi o linie de parfumuri în colaborare cu compania Puig. Primul parfum – Classique –, pentru femei, a fost introdus în 1993, urmat de Le Mâle pentru bărbaţi doi ani mai târziu. Ambele au avut un mare succes, iar în 2012 Le Mâle a fost ales parfumul masculin numărul unu în Uniunea Europeană ca vânzări; a deţinut, de asemenea, o poziţie puternică pe piaţă în Australia şi Statele Unite.

    De-a lungul anilor, Gaultier a creat ţinute pentru o multitudine de artişti, printre care se numără actriţele Marion Cotillard, Nicole Kidman şi Cate Blanchett, dar şi cântăreţele Madonna, Lady Gaga, Rihanna şi Beyoncé sau rockerul Marilyn Manson. De asemenea, el a fost designerul din spatele garderobei multor filme celebre, ca The Fifth Element, The Skin I Live In sau The City of Lost Children. Potrivit site-ului therichest.com, averea designerului se ridică în prezent la 100 de milioane de dolari.

  • Mark Zuckerberg, somat să să părăsească poziţia de preşedinte de la Facebook

    Trezorerii de stat din Illinois, Rhode Island şi Pennsylvania, precum şi New York City Comptroller Scott Stringer au făcut propunerea, alăturându-se altui investitor, Trillium Asset Management.

    Cei patru speră să obţină sprijin din partea altor administratori de active. Totuşi, ei sunt conştienţi că au puţine şanse de reuşită, în condiţiile în care Zuckerberg controlează 60% din acţiuni, dorind mai mult să atragă atenţia că trebuie să se discute situaţia companiei.

    O propunere similară, prin care un alt acţionar solicita un preşedinte independent, a fost înfrântă în 2017, îm condiţiile în care controlul majoritar al lui Zuckerberg a făcut ca aceasta să fie simbolică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai „costisitor” prieten al omului

    “Am patru animale de companie: doi câini, un iepure pitic şi o broască ţestoasă de apă dulce. Lunar, cheltuielile ajung cam la 500 de lei, doar pentru mâncare, produse de igienă şi treats (recompense). O dată la trei luni se mai adaugă cam 150 de lei pentru deparazitare internă la câini, iar vara, lunar, încă 150 de lei pentru deparazitare externă. Anual, mai cheltuiesc cam 200 de lei pentru vaccinarea antirabică a celor doi câini. Aleg mereu doar branduri premium pentru toate cele patru animăluţe”, îmi povesteşte Alexandra, în vârstă de 30 de ani, angajată în cadrul unei companii din IT şi unul dintre cei peste 7,5 milioane de proprietari de animale de companie din România, potrivit rompetid.ro.

    Aproape 50% dintre gospodăriile din România au un animal de companie, conform PetExpo. În 2017, valoarea pieţei locale a produselor alimentare şi de îngrijire a animalelor a fost de circa 1,4 miliarde de lei (322 milioane de euro), fiind dublă faţă de valoarea din urmă cu nouă ani, când se situa la 688 milioane de lei, potrivit datelor Euromonitor citate de ZF. Anul trecut, românii au cumpărat în jur de 172.000 de tone de hrană pentru animalele de companie, o cantitate aproape dublă faţă de anul 2008, când au cumpărat 93.000 de tone de hrană. Datele companiei de cercetare Euromonitor arată că piaţa de profil din România este dominată de companii multinaţionale precum Mars sau Nestlé, care au o cotă cumulată de 60%.

    „Preconizăm în continuare o creştere puternică, determinată de doi factori: în primul rând, proprietarii de animale înlocuiesc hrana acestora, formată din resturile de la masă, cu produse manufacturate; în al doilea rând, cumpărătorii, în special cei din zonele urbane, sunt interesaţi de produse specializate, de o calitate superioară, prin urmare trec la branduri premium”, descrie James McGrath, marketing director al Mars Europa Centrală pe diviziile pet food şi food ale companiei, evoluţia pieţei produselor destinate animalelor de companie. Potrivit lui, piaţa din România creşte rapid, ritmul de creştere înregistrat în ultimii doi ani fiind de aproape 14% anual.

    Potrivit datelor Nielsen, citate de James McGrath, Mars deţine în România brandurile de produse alimentare pentru câini şi pisici cu cele mai mari vânzări de pe piaţa locală – Pedigree, respectiv Whiskas. Pe lângă acesta, din portofoliul companiei fac parte brandurile premium Sheba, Cesar şi Perfect Fit.

    Nestlé Purina, un alt jucător important din piaţa locală, deţine în portofoliu mărci internaţionale printre care se numără Purina Pro Plan, Purina One, Gourmet, Felix, Friskies, Dog Chow şi Darling.

    Niciunul dintre reprezentanţii celor doi jucători nu a precizat însă care este valoarea vânzărilor pe care le realizează în România.

    În ceea ce priveşte retailul, principalul jucător de pe această piaţă este compania Animax, preluată vara aceasta de fondul de investiţii TRG Management, într-o tranzacţie estimată de ZF la aproximativ 20 de milioane de euro. Lanţul de retail a avut anul trecut venituri de circa 120 de milioane de lei (peste 25 de milioane de euro) şi este format din 80 de magazine pe plan local.

    Comparând piaţa locală de profil cu cea din vestul Europei, Petar Stoilov, business executive officer la Purina în cadrul Nestlé România, precizează că „România este o piaţă în curs de dezvoltare”. El remarcă totuşi o serie de diferenţe semnificative faţă de ţările vestice – în primul rând, nivelul de consum al hranei procesate industrial, care se măsoară, explică el, prin gradul de acoperire a necesarului caloric al unui animal de companie, este „în jurul a 20%, sub nivelul altor ţări din regiune, ceea ce se traduce printr-un potenţial ridicat de creştere pentru industria locală”.

    Un alt criteriu prin care piaţa locală se diferenţiază de cea din vest este, în opinia lui Stoilov, „prezenţa semnificativă a alimentelor vrac, influenţată de nivelul veniturilor şi de procesul de educare a proprietarilor de animale de companie, aflat la început de drum”.

    Reprezentantul Nestlé Purina remarcă şi faptul că, în ceea ce îi priveşte pe retaileri, „pet shopurile tradiţionale sunt predominante în România, în timp ce în alte ţări din regiune sunt mai dezvoltate marile reţele de magazine specializate”.

    Printre tendinţele pieţei, Petar Stoilov spune că o dezvoltare accelerată în ultimii ani o are comerţul online, dar şi că „proprietarii de animale de companie din România au început să caute din ce în ce mai multe informaţii, pentru a se asigura că îi oferă animalului lor de companie hrană adecvată”.

    Şi reprezentantul Mars observă că un indicator relevant pentru dezvoltarea pieţei se referă la procentul caloric cu care sunt hrăniţi câinii şi pisicile, mai mare în situaţia hranei concepute special pentru animale: „Potrivit unui studiu realizat de Gfk, conversia calorică în România este de aproximativ 30%, în timp ce în Europa de Vest e de 98%”.

    Ana Robescu, medic veterinar şi asociat în cadrul clinicilor Crystal Vet, observă că o diferenţă semnificativă între piaţa de profil din România şi cea din vest se remarcă în primul rând la nivelul puterii de cumpărare, dar şi în ceea ce priveşte oferta, „cumpărătorii din Europa de Vest manifestând o preferinţă evidentă către brandurile premium şi superpremium, acestea din urmă reprezentând şi segmentul care înregistrează cea mai mare creştere”. Ca şi reprezentantul Nestlé Purina, ea observă şi că „o altă diferenţă majoră faţă de ţările din vest este prezenţa masivă a vânzărilor în vrac, situaţie care este chiar interzisă de lege în majoritatea ţărilor – din motive de igienă şi siguranţă a consumului”.

    Potrivit statisticii mordorintelligence.com, Europa asigură 30% din vânzările globale ale pieţei de pet food şi pet care, piaţa europeană fiind estimată la peste 25,5 miliarde de dolari în 2017. Primele zece companii din Europa aflate în topul pieţei de profil au avut anul trecut venituri de peste 200 de milioane de dolari, cu un volum de 8,5 milioane de tone şi o creştere anuală de două procente în ultimii trei ani, arată datele European Pet Food Industry Federation (FEDIAF), citate de PetfoodIndustry.com.

    Peste jumătate din populaţia la nivel internaţional deţine cel puţin un animal de companie. În Argentina, Mexic şi Brazilia se găsesc cei mai mulţi dintre proprietarii de animale de companie, iar în Asia, cei mai puţini. Alte statistici globale indică faptul că femeile deţin cei mai mulţi câini şi cele mai multe pisici, iar bărbaţii, cei mai mulţi peşti. Câinii sunt cei mai populari în Argentina, Mexic şi Brazilia, pisicile în Rusia, Franţa şi SUA, peştii în China, iar păsările, în Turcia, potrivit GfK.

    Anul trecut piaţa globală de produse destinate îngrijirii animalelor era estimată la circa 110 miliarde de dolari, cu o creştere de circa 3% în ultimii cinci ani, potrivit studiului The State of Global Pet Care: Trends and Growth Opportunities lansat de Euromonitor. La nivel global, în top trei jucători ai pieţei de pet food se află companiile Mars Petcare Inc. (Mars), Nestlé Purina PetCare (Nestlé) şi Hill’s Pet Nutrition (Colgate-Palmolive). Aproximativ jumătate din cifra de afaceri a companiei Mars pe plan mondial este determinată de zona de pet care, aceasta reprezentând cel mai extins segment de activitate al companiei.

    Când medicii veterinari devin parteneri de business

    În afară de asigurarea hranei zilnice, din îngrijirea animalelor de companie nu lipsesc vizitele la cabinetul veterinar, iar nişa serviciilor medical-veterinare private este una în plină dezvoltare şi pe piaţa locală. Una  dintre reţelele de clinici veterinare din Capitală este Crystal Vet, un business cu o cifră de afaceri anuală de circa 3,5 milioane de lei.

    Povestea acesteia începe în 2006, când Ana Robescu, medic veterinar şi asociat în cadrul clinicilor Crystal Vet, a fondat prima clinică „împreună cu cel mai bun prieten şi coleg de facultate, Cristian Enciu”.

    Ideea a venit de la visul lor de a face un loc în care animalele de companie să beneficieze atât de îngrijire competentă şi multidisciplinară, cât şi de servicii de cea mai bună calitate. În prezent, businessul se desfăşoară în patru puncte de lucru din Capitală, două clinici şi două farmacii, acestea fiind deservite şi de ambulanţe veterinare. Pe viitor, reprezentanţii clinicii nu exclud posibilitatea de a se extinde şi în afara Bucureştiului.

    Anul trecut, cifra de afaceri a businessului Crystal Vet a fost de aproape 3,3 milioane de lei, în primele şase luni ale anului acesta înregistrând o creştere de circa 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2017. Serviciile medicale generează aproximativ 80% din venituri, restul fiind generate de serviciile de îngrijire (cosmetică). „Preconizăm o intensificare a vânzărilor în special în mediul urban, acolo unde media veniturilor este mai ridicată, iar cumpărătorii au surse de informare rapide şi urmăresc cu interes noile tendinţe europene în consum”, spune Ana Robescu. Ea spune că piaţa locală de profil din ultimii 7-8 ani a luat o amploare extraordinară: „La ora actuală estimăm un ritm de creştere anuală de 25%-30%”.

    Investiţiile anuale depăşesc suma de 50.000 euro, acestea fiind destinate achiziţionării de aparatură medicală de ultimă generaţie, cât şi cursurilor de specializare a medicilor veterinari care fac parte din echipa Crystal Vet. „Anul acesta vrem să inaugurăm departamentul de imagistică radiologică, investiţie ce a depăşit suma de 70.000 euro, iar pentru 2019 luăm în calcul o extindere în zona de nord a Capitalei”, descrie Robescu cele mai recente investiţii. 

    În ceea ce priveşte comportamentul consumatorilor, reprezentantul Crystal Vet spune că „având în vedere situaţia economică fluctuantă din ultimii ani din ţara noastră, o schimbare notabilă în tendinţele acestora ar fi aceea de a cumpăra accesorii (lese, produse cosmetice, coşuleţe) mai rar şi la un preţ mai mic, ceea ce se traduce de cele mai multe ori printr-o calitate precară, dar şi aceea de a se folosi în continuare hrană vrac”. O altă observaţie vizează numărul stăpânilor de animale de companie care apelează la şcoli de dresaj, circa 40% dintre clienţii proprietari de câini de talie medie şi mare ai clinicii optând pentru astfel de servicii, spune Ana Robescu.

    Reţeaua de clinici Crystal Vet are în prezent peste 20 angajaţi, însă caută în continuare să îşi mărească echipa „cu noi colegi”.

    Bani din foarfecă şi pieptăn

    După hrană şi sănătate, cosmetica este următoarea nevoie a animalelor de companie, iar aceasta a fost identificată, în ultimii ani, de tot mai mulţi antreprenori locali, printre care şi Gabriel Gonţea, medic veterinar şi proprietar al salonului Royal Pet Spa din Capitală. „Am deschis salonul Royal Pet Spa pe când eram student la Facultatea de Medicină Veterinară. Pe vremea aceea aveam un căţeluş şi mă tot duceam la diferite saloane şi cabinete să îl tund, dar nu îmi plăceau formele. M-am gândit că există o mulţime de poze şi cataloage şi că aş putea să dau noi forme, dar şi că deschiderea unui salon de cosmetică este o variantă de ridicare a nivelului de grooming în România. Nu a fost neapărat o joacă, ci o dorinţă de a vedea ce se întâmplă, dacă se poate perfecţiona un pic domeniul acesta, care nu era foarte bine dezvoltat la acea vreme”, descrie Gonţea modul în care a decis să intre în businessul de cosmetică pentru animale. 

    Un alt motiv legat de dezvoltarea acestei afaceri a fost faptul că domeniul de grooming şi partea de estetică l-au atras mai mult, comparativ cu opţiunea de a-şi exercita profesia de medic veterinar, după absolvirea facultăţii de profil. Investiţia iniţială în afacere a fost de 15.000 de euro, însă anual mai investeşte circa 10.000 de euro în reclamă şi minimum aceeaşi sumă în echipamente, reamenajarea spaţiului şi ustensile, spune el. În prezent, salonul are cinci angajaţi.

    Anul viitor, Gonţea şi-a propus să deschidă două saloane noi în Capitală, pentru care are pregătită o investiţie de 50.000 de euro, iar în viitor se gândeşte să iasă şi în afara Bucureştiului prin intermediul unei francize. De asemenea, ia în calcul pentru o viitoare locaţie şi deschiderea unor camere hoteliere. „Ramura de hoteluri pentru animale este în continuă dezvoltare. Se cunoaşte o creştere exponenţială a cererii de la an la an.” Proprietarul Royal Pet Salon spune că anul trecut businessul a înregistrat o cifră de afaceri de peste 70.000 de euro, iar în primele şase luni ale anului businessul a crescut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2017. De la deschidere, salonul a avut o evoluţie anuală a veniturilor de 30%, aceeaşi creştere fiind înregistrată şi la nivelul numărului de clienţi care îşi aduc animalele aici, care a ajuns la 300-400  lunar. 

    Dacă în 2010, atunci când Gabriel Gonţea a deschis salonul, proprietarii îşi tundeau câinii destul de rar, de două ori pe an, el remarcă o creştere a preocupării faţă de aspectul animalelor. Cu toate că au şi servicii de cosmetică felină, serviciile clinicii sunt în special pentru cosmetică canină, deoarece „la pisici e o situaţie specială, ele nu se tund decât dacă au anumite afecţiuni şi medicul recomandă o tunsoare pentru a trata anumite boli de piele”, încheie el.

    „Acum, mulţi îi tund de cel puţin patru ori. S-a creat o diferenţă între un tuns la un salon de cosmetică canină şi un tuns la cabinet (tunsul igienic). Lumea a început să vadă diferenţele. Se duc la cabinet pentru îngrijiri medicale şi tratamente şi vin la salon pentru grooming, cosmetică şi tot ce ţine de înfrumuseţare. E şi răsfăţ, dar îmbinat cu necesitatea şi utilul.”

    Anual, românii cheltuie în medie între 1.000 şi 1.500 de lei pentru îngrijirea unui căţel, venind lunar la salon cu animalele de companie pentru întreţinere, baie şi retuş, iar odată la trei luni pentru tuns, aşadar pachetul complet, spune Gonţea. La Royal Pet Salon, preţurile serviciilor sunt cuprinse între 49 şi 349 de lei şi diferă în funcţie de talia căţelului, lungimea blănii şi multitudinea de tratamente oferite. De asemenea, salonul oferă şi servicii de taxi pentru animale, care presupun ca un angajat al salonului să ia căţelul de acasă, să îl aducă în unitate, unde se urmează procedurile de cosmetizare, şi să îl ducă înapoi acasă.

    Când vine vorba de servicii de cosmetică canină, Gonţea spune că la noi în ţară nivelul de grooming a crescut foarte mult şi că ne situăm cam la aceeaşi poziţie cu ţările din vestul Europei: „România ocupă un loc fruntaş. Nu pot spune că suntem pe primul loc, pentru că diferă locurile pentru fiecare rasă în parte. Groomingul e ceva destul de complex, fiecare ţară are rasele ei la care excelează”. 

    Proprietarul Royal Pet Spa spune că are clienţi din toate categoriile de venituri şi sociale: „Oamenii fac sacrificii, mulţi dintre ei consideră animalele ca parte din familie, le privesc ca pe copiii lor, aşa că nu fac diferenţe şi economii când vine vorba de îngrijirea căţeluşilor. Animalul face parte din familie şi asta nu poate fi cuantificat financiar”.