BusinessMagazin

Tag: criza economica

  • Larry Summers şi-a retras candidatura la conducerea Fed

     “Astăzi (duminică), mai devreme, am vorbit cu Larry Summers şi i-am acceptat decizia de a-şi retrage candidatura la preşedinţia Rezervei Federale”, a anunţat Obama, citat într-un comunicat. Decizia lui Summers de a-şi retrage candidatura a fost anunţată un pic mai înainte de către publicaţia The Wall Street Journal (WSJ).

    “Larry era un membru-cheie al echipei mele în momentul în care ne confruntam cu cea mai gravă criză economică de la Marea Depresiune (economică) şi, într-o proporţie deloc neglijabilă, mulţumită competenţei, înţelepciunii şi calităţilor sale de lider am repus economia pe calea creşterii şi am realizat progresele pe care le constatăm în prezent”, a adăugat preşedintele american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DECLINUL PIEŢEI IMOBILIARE: Preţurile locuinţelor din Atena au scăzut la mai puţin de jumătate în cinci ani de criză

     Deşi sunt disponibile “chilipiruri” la tot pasul în capitala Greciei, problema o reprezintă fianţarea, întrucât băncile aproape au renunţat să mai acorde credite ipotecare, chiar şi în cazurile în care preţul de achiziţie este în mod evident foarte bun, notează publicaţia.

    În foarte multe cazuri preţul la care se tranzacţionează locuinţele este chiar mai mic decât valoarea folosită de autorităţi pentru a stabili nivelul taxei.

    “Interesul este minim şi există posibilitatea de a negocia” chiar şi pentru locuinţele oferite cu discounturi mai mari de 50% compartiv cu 2008, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Agenţilor Imobiliari din Atena-Atica, Lefteris Potamianos.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CINCI ANI DE CRIZĂ. MAI EŞTI ACELAŞI?

    Aşa că vă propun să identificăm modul cum ne-a schimbat criza, pe fiecare dintre noi sau pe companiile pentru care lucrăm. Am făcut o scurtă trecere prin „cimitirul terfeloagelor„, cum îi spun, preluând formularea unui poet, arhivei textelor pe care le-am scris. Şi am zâmbit oarecum trist: ziceam, a doua zi după căderea Lehman: „Indiferent de declaraţiile mai mult sau mai puţin liniştitoare, efectele crizei se simt şi se vor simţi şi în România. Şi, într-un an electoral urmat de un alt an electoral, mi-e teamă că autorităţile ar putea lua decizii care, sub un strat de bune intenţii, ar putea ascunde greşeli care ne vor marca unde nici nu gândim şi cu costuri ce nu pot fi intuite acum„. Şi, ţineţi minte, eram trimişi, în acea perioadă, să cumpărăm case ieftine la americani. Şi mai departe: „Premiul Nobel pentru economie în anul 2008. Repet: Premiul Nobel pentru economie în 2008. Nu sună ciudat? Mie îmi pare un soi de oximoron aparte, o construcţie tragicomică cu valenţe dadaiste„ (era vorba despre premiul lui Paul Krugman). Şi din nou: „Oliver Blanchard, economistul-şef al FMI, este întrebat despre posibilitatea repetării Marii Depresiuni. «Nici vorbă», replică omul, «am învăţat câte ceva în 80 de ani»„.

    De fapt nu învăţasem mai nimic, spun în 2013. Şi mai departe, în octombrie: „Nu există «too big to fail», există însă «too small to fail»! Eu sunt too small to fail, colegii mei, dumneavoastră, cei ce citiţi revista, austriacul sau irlandezul de rând, care au finanţat cu până la 70.000 de euro trufia unora. Personal susţin un întreg lanţ financiar – magazine, bănci, furnizori de servicii, iar prin taxele şi impozitele pe care le plătesc sprijin pensionari, persoane asistate, funcţionari, investiţii publice, preşedinţii şi parlamente. Sunt/suntem alfa şi omega, începutul şi sfârşitul în circuitul economic şi oricine se consideră «too big to fail» ar trebui să fie conştient că mărimea sa este suportată de micimea mea”.

    Mă opresc aici şi vă propun să îmi scrieţi, să ne scrieţi tuturor celor din redacţia Business Magazin despre cum v-a schimbat criza, ce aţi învăţat şi ce vi se pare important acum. Ce s-a schimbat în mediul de afaceri, care sunt noile reguli, care sunt priorităţile şi ce mai înseamnă succesul? Vorbim de o generaţie pierdută, de noua realitate economică, vedem o societate din ce în ce mai polarizată şi multe companii şi mulţi oameni care n-au fost, din păcate, nici prea mari, nici prea mici pentru a eşua. Suntem mânuiţi politic în funcţie de interese şi ni se promit mări, dar obţinem doar sări, pe răni. Din nou şi din nou.

    Ilustrez cu un tablou de Pavel Fedotov care se numeşte „Encore, encore!„. Este istoria, într-o imagine, a unui ofiţer azvârlit de soartă într-o garnizoană din siberii, care, de plictiseală, îşi obligă pudelul să sară la nesfârşit peste un baston. Este iarnă, se vede pe geam, şi sărmanul animal sare din nou şi din nou şi din nou peste baston, la ordinul unui stăpân imbecilizat. Encore, encore!

  • Televiziunile şi radiourile publice din Europa, afectate de criza economică

     Astfel, în Spania, Guvernul conservator, angajat într-un efort fără precedent, a prevăzut, anul trecut, o reducere de 204 milioane de euro a fondului alocat radiourilor şi televiziunilor publice (RTVE).

    Reducerea se aplică la suma alocată direct de stat către RTVE, care a scăzut de la 535 de milioane de euro în 2011 la 331 de milioane de euro în 2012. După acest anunţ, audiovizualul public spaniol a fost marcat, în vara lui 2012, de concedierea unora dintre cele mai cunoscute figuri ale sale, creând o stare de incertitudine în rândul jurnaliştilor.

    În Portugalia, confruntată cu grave dificultăţi bugetare, guvernul de centru-dreapta a anunţat că doreşte să privatizeze parţial audiovizualul public. Proiectul, niciodată prezentat în mod clar, ar trebui să includă vânzarea unuia dintre cele două posturi publice, dar a fost foarte contestat. În august 2012, administraţia Radio-televiziunii publice portugheze (RTP) a demisionat în bloc, în semn de protest faţă de modelul de privatizare propus. Polemica a reizbucnit când un grup de media cu capital angolez s-a arătat interesat. Apoi, în ianuarie, guvernul a anunţat amânarea pe termen nedeterminat a privatizării şi punerea la punct a unui plan de restructurare pentru reducerea costurilor audiovizualului public. Guvernul nu a confirmat informaţiile apărute în presă potrivit cărora acest plan ar presupune concedierea a circa 620 de persoane în 2013 şi 2014, adică un sfert dintre salariaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: ANDREW CARNEGIE

    La 12 ani a început să lucreze într-o fabrică de bumbac, dar a continuat să studieze mergând la cursuri de noapte. La 14 ani s-a angajat ca mesager la biroul de telegrafie al oraşului Pittsburgh. Abilităţile sale au fost observate de cel care conducea divizia vestică a căilor ferate din Pittsburg, Thomas A. Scott, care l-a angajat pe tânăr ca secretar. În timpul Războiului Civil, Scott a fost desemnat secretar de război, iar Carnegie l-a urmat la Washington unde a devenit mâna lui dreaptă.

    După ce războiul s-a încheiat, Carnegie a preluat funcţia lui Scott de şef al diviziei vestice a căii ferate Pennsylvania. Inspirat, a investit în mai multe companii promiţătoare, inclusiv în câteva fabrici de producţie de fier, dintre care cea mai importantă a fost Keystone Bridge, companie în care deţinea o cincime din acţiuni.

    Dornic de a învăţa noi tehnici pentru a-şi dezvolta afacerea, făcea deseori călătorii în Marea Britanie unde a avut ocazia să observe dezvoltarea rapidă a industriei fierului. A anticipat o revoluţie în industrie şi anume înlocuirea fierului cu oţelul în producţia bunurilor grele. În anul 1870, a ridicat primul furnal cu aer comprimat unde a folosit un procedeu necunoscut până atunci în America: transformarea fierului în oţel după un model al britanicului Bessener.

    Tehnica a fost rapid preluată de alţi producători, iar în 1874, Carnegie a inaugurat primul furnal de oţel. S-a asociat cu numeroşi parteneri, printre care Henry Frick, dar a insistat mereu să fie majoritar în acţiuni. În 1889, Carnegie a acceptat ca Henry Frick să devină preşedintele companiei după ce el s-a mutat la New York pentru a-şi continua munca de cercetare şi dezvoltare a companiei.

    Pentru că activitatea era împărţită între numeroase fabrici şi furnale răspândite în zona Pittsburgh, Frick a reunit toate unităţile de producţie sub umbrela Carnegie Steel Company, din cauza lipsei unei structuri de management centralizat. Evaluată la 25 de milioane de dolari, era cea mai mare companie de producţie a oţelului din lume. Într-un efort de creştere a profitului, Henry Frick a hotărât să scadă salariile angajaţilor, iar acest lucru a condus la o grevă pe care Frick a încercat să o oprească folosind spărgători de grevă.

    Lupta dintre membrii sindicali şi aceştia au dus la moartea a zece oameni şi peste 50 de răniţi. Carnegie era în Scoţia în timpul grevei şi a fost revoltat de decizia lui Frick, dar şi-a asumat în public responsabilitatea pentru alegerea acestuia. În curând, a existat un alt conflict între Carnegie şi Frick, cel din urmă fiind înlăturat din afacere.

    În 1901, Frick s-a alăturat J.P. Morgan şi a cumpărat compania Carnegie în schimbul sumei de 500 de milioane de dolari. Carnegie a făcut un fond destinat „îmbunătăţirii omenirii„, iar acesta includea construirea a 3.000 de biblioteci publice, a institutului Carnegie din Pittsburgh, a institutului Carnegie de tehnolgie şi a institutului Carnegie din Washington destinat cercetării în fizică şi ştiinţe naturale. A inaugurat şi o fundaţie pentru pace internaţională cu scopul de a preveni războaiele viitoare.

  • Aproape 6.000.000 de tineri sunt condamnaţi să trăiască în sărăcie. Nimeni nu face nimic

    Europa este aproape de naufragiu în ceea ce priveşte reducerea şomajului în rândul tinerilor, scrie Der Spiegel. În timp ce eforturile guvernului german au rămas în mare măsură simbolice, liderii statelor din sud preferă să perpetueze situaţia actuală, pentru a nu aliena electoratul în vârstă.

    Cu diplomă în relaţii internaţionale, master la Bremen şi experienţă la ministerul elen de externe şi Ambasada Greciei de la Berlin, Stylia Kampani (23 de ani) a obţinut un internship neplătit la prestigiosul cotidian Kathimerini, în Atena. Tânăra nu ştie la ce să se aştepte după încheierea stagiului de practică. „Bună întrebare. Nu ştiu. Prietenii mei nu cred că avem un viitor sau că vom putea duce o viaţă normală. Acum patru ani nu se punea problema de aşa ceva“, comentează Kampani, intervievată de Der Spiegel.

    Patru ani au trecut de la apariţia crizei datoriilor de stat din zona euro. În această perioadă, Grecia a aprobat mai multe pro-grame de austeritate, ale căror consecinţe au fost resimţite cel mai dur de tineri. Rata şomajului în rândul tinerilor din Grecia a depăşit 50% de aproape un an. Situaţia este la fel de îngrijorătoare în Spania, Portugalia şi Italia. Europa îşi formează o gen-eraţie pierdută, iar politicienii nu par să aibă habar cum să reacţioneze.

    În loc de a lansa programe de educare şi training pentru a pregăti tinerii pentru o viaţă în câmpul muncii după depăşirea crizei economice, elitele politicii de pe continent preferă să poarte dueluri ideologice. Au existat apeluri la Comisia Europeană pentru adoptarea unor programe tradiţionale de stimulare a economiei, însă guvernele statelor puternic îndatorate din sud au preferat să acorde mai multă atenţie electoratului în vârstă, în timp ce ţările-creditor din nordul Europei s-au opus oricărei măsuri care le-ar fi costat bani.

    Astfel, Europa a pierdut timpul. La începutul lunii mai, statisticile oficiale au tras un semnal de alarmă: şomajul în rândul tin-erilor din Grecia a atins 60%. Dintr-o dată, liderii europeni au remarcat urgenţa. Tinerii şomeri vor fi vedetele summit-ului UE din luna iunie. Noul premier al Italiei, Enrico Letta, a cerut ferm ca lupta împotriva flagelului să devină „o obsesie“ a UE.

    În ultimele săptămâni şi-au făcut apariţia diverse măsuri, programe şi planuri. Spre exemplu, Germania a promis că va crea 5.000 de locuri de muncă pentru tinerii şomeri spanioli. În Italia se pregăteşte un plan de „cedare a ştafetei“ între generaţii: an-gajaţii în vârstă, care se apropie de pensionare, ar urma să cedeze o bună parte din orele de lucru către colegi mai tineri, pe care să îi ajute ca mentori, cu subvenţionarea de la bugetul de stat a contribuţiilor sociale cedate. Franţa a introdus stimulente de natură fiscală, practic deduceri de taxe, pentru firmele care angajează tineri şi, în acelaşi timp, nu dau afară angajaţii trecuţi de 57 de ani.

    Eficacitatea proaspetelor planuri nu poate fi încă judecată, însă promisiunile anterioare de combatere a şomajului în rândul tinerilor nu s-au materializat.

    În februarie, Consiliul European a adoptat suplimentarea bugetului alocat pentru această cauză cu 6 miliarde euro până în anul 2020, alături de o garantare simbolică a locurilor de muncă. Însă statele membre încă nu s-au înţeles cum ar trebui chel-tuiţi banii, astfel că acţiunile efective vor întârzia cel puţin până în 2014.
    Un alt plan, adoptat recent de Franţa şi Germania, rămâne de asemenea, pentru moment, învăluit în incertitudine. Cele două super-puteri europene vor să încurajeze angajatorii din sudul Europei să deruleze programe de training pentru tineri cu finanţare de la Banca Europeană pentru Investiţii. Planul ar trebui prezentat în detaliu la sfârşitul lunii mai.

    În Germania, eforturile de combatere a crizei tinerilor s-au limitat până în prezent la recrutarea de angajaţi bine pregătiţi din Grecia, Spania şi Portugalia. Însă politicienii au realizat recent, alarmaţi, că şomajul ridicat de la Atena sau Madrid reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei şi ar putea fi începutul sfârşitului pentru zona euro.
    „Avem nevoie de un program pentru a elimina şomajul în rândul tinerilor în sudul Europei. Barroso nu a reuşit să facă asta. Este un scandal fără precedent“, comentează fostul cancelar al Germaniei Helmut Schmidt.
    Economiştii consideră de asemenea că Europa ar trebui să acţioneze decisiv pentru soluţionarea problemei, măcar în al doisprezecelea ceas.

    „Perspectivele pe termen lung ale tinerilor în ţările afectate de criză sunt extrem de sumbre. Situaţia creşte riscul radicalizării unei întregi generaţii. Este o greşeală din partea politicienilor să recunoască problema, dar să nu acţioneze pentru atât de mult timp“, spun economiştii germani Joachim Müller şi Michael Häther.

    Wolfgang Franz, fostul preşedinte al Consiliului german de experţi pentru evaluarea dezvoltării macroeconomice, think-tank-ul care consiliază guvernul de la Berlin, consideră că este nevoie de „abordări neconvenţionale“ pentru a combate atât şomajul în rândul tinerilor, cât şi consecinţele pe termen lung ale fenomenului.

  • Criza afectează vacanţele: Câţi români şi-au petrecut concediile anul trecut în străinătate

     Aproape 770.000 de români au fost anul trecut în străinătate în vacanţe, în scădere cu 11%. “Scăderea de anul trecut are mai multe explicaţii: dispariţia de pe harta turistică a Tunisiei şi Egiptului, din cauza tulburărilor politice, imaginea încă nerefăcută în 2012 a Greciei şi majorările de tarife în staţiunile din Turcia, care au făcut această destinaţie mult mai greu accesibilă pentru unii”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Răducan, directorul general al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    În schimb, numărul celor care au mers peste graniţe cu afaceri sau în interes de serviciu anul trecut a depăşit 57.000, faţă de puţin peste 43.500 în anul 2011. Aproape 90% dintre românii plecaţi în interes de business în străinătate au ajuns în diverse oraşe din Europa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criza economică din ţările sudice ale Europei a căpătat unele din dimensiunile Marii Depresiuni

    Dacă în timpul Marii Depresiuni din anii ‘30 băncile cen trale din SUA şi Franţa îşi consolidau rezervele de aur în timp ce în republica de la Weimar şomajul făcea ravagii, acum statele din nordul Europei cumulează excedente de cont curent record, iar în unele ţări din sudul continentului rata şomajului a atins niveluri nemaiîntâlnite în istoria zo nei euro. Acestea sunt unele din tre paralelele pe care un cu nos cut editorialist pe teme eco no mice, italianul Federico Fubini, le face între actuala cri ză din Europa şi Marea Depre siune economică.

    Charles Kindleberger, un re nu mit istoric al economiei, a remarcat că Marea Depresiune a fost atât de adâncă şi de lungă din cauza „incapacităţii Marii Bri tanii şi a refuzului Americii“ de a stabiliza sistemul. Dintre func ţiile pe care marile puteri nu au reuşit să le asigure, câteva ar trebui să le atragă atenţia lide rilor europeni, scrie Fubini. 

    Istoria nu se repetă întru totul. Ţările europene cre di toa re de astăzi nu sunt tentate să aplice politici care să para lizeze comerţul internaţional, aşa cum a făcut SUA atunci.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • De ce va creşte anul acesta producţia Hortifruct

    Atât producţia mare din acest an, cât şi cererea mare de piaţă de produse autohtone ne face să credem că legumele şi fructele româneşti vor avea o revenire în forţă pe piaţă. Membrii Hortifruct au reuşit în plină criză economică să implementeze cele mai noi tehnologii de combatere biologică a dăunătorilor, eliminând total insecticidele”, declară Valeria Trică, administrator Hortifruct.

    Hortifruct este o organizaţie înfiinţată în 2007 la iniţiativa celor mai importanţi producători de legume şi fructe proaspete din România. Hortifruct funcţionează ca promotor al produselor româneşti, un sprijin real pentru fiecare producător în sensul creşterii calităţii şi pentru îmbunătăţirea comercializării produselor. Un alt obiectiv al Hortifruct este promovarea în rândul producătorilor români a tehnicilor de cultivare prietenoase mediului.

    Companiile care fac parte din organizaţie sunt: Leoser SA, Berser SA, Leader International SA, Frank ’93 Prod SRL, Ostrovit SA, Lio Agro Com SRL, Ilser Oltenia SRL. Acestea deţin sere încălzite pe o suprafaţă de 170 de hectare, 2000 de hectare de podgorii şi 500 de hectare de livezi şi alte culturi de câmp.
    Fructele pe care Hortifruct le livrează pe piaţa autohtonă şi la export sunt: caisele, piersicile, strugurii, prunele, cireşele sau pepenii verzi. Producţia anuală pe acest sector se ridică la peste 10.000, plus o cantitate de 15.000 de tone de struguri de masă.

    “Ţările unde exportăm legumele şi fructele Hortifruct sunt: Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia, dar exporturile nu se vor opresc aici. Avem în vedere şi alte pieţe europene.

    Aproximativ 35 de procente din producţia pe acest an este deja contractată de parteneri externi, restul fiind destinată pieţei autohtone unde avem deja contracte ferme. Un argument în favoarea produselor noastre sunt condiţiile excelente de producţie, tehnicile moderne, lipsa insecticidelor din sere, respectarea legislaţiei europene privind folosirea de îngrăşăminte şi sistemele de polenizare naturală” precizează Valeria Trică.

    În 2012 cifra de afaceri pe care a atins-o Hortifruct este de peste 37 milioane de euro, 44 de procente din aceasta fiind generata de castraveţi şi de tomate.
     

  • De ce va creşte anul acesta producţia Hortifruct

    Atât producţia mare din acest an, cât şi cererea mare de piaţă de produse autohtone ne face să credem că legumele şi fructele româneşti vor avea o revenire în forţă pe piaţă. Membrii Hortifruct au reuşit în plină criză economică să implementeze cele mai noi tehnologii de combatere biologică a dăunătorilor, eliminând total insecticidele”, declară Valeria Trică, administrator Hortifruct.

    Hortifruct este o organizaţie înfiinţată în 2007 la iniţiativa celor mai importanţi producători de legume şi fructe proaspete din România. Hortifruct funcţionează ca promotor al produselor româneşti, un sprijin real pentru fiecare producător în sensul creşterii calităţii şi pentru îmbunătăţirea comercializării produselor. Un alt obiectiv al Hortifruct este promovarea în rândul producătorilor români a tehnicilor de cultivare prietenoase mediului.

    Companiile care fac parte din organizaţie sunt: Leoser SA, Berser SA, Leader International SA, Frank ’93 Prod SRL, Ostrovit SA, Lio Agro Com SRL, Ilser Oltenia SRL. Acestea deţin sere încălzite pe o suprafaţă de 170 de hectare, 2000 de hectare de podgorii şi 500 de hectare de livezi şi alte culturi de câmp.
    Fructele pe care Hortifruct le livrează pe piaţa autohtonă şi la export sunt: caisele, piersicile, strugurii, prunele, cireşele sau pepenii verzi. Producţia anuală pe acest sector se ridică la peste 10.000, plus o cantitate de 15.000 de tone de struguri de masă.

    “Ţările unde exportăm legumele şi fructele Hortifruct sunt: Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia, dar exporturile nu se vor opresc aici. Avem în vedere şi alte pieţe europene.

    Aproximativ 35 de procente din producţia pe acest an este deja contractată de parteneri externi, restul fiind destinată pieţei autohtone unde avem deja contracte ferme. Un argument în favoarea produselor noastre sunt condiţiile excelente de producţie, tehnicile moderne, lipsa insecticidelor din sere, respectarea legislaţiei europene privind folosirea de îngrăşăminte şi sistemele de polenizare naturală” precizează Valeria Trică.

    În 2012 cifra de afaceri pe care a atins-o Hortifruct este de peste 37 milioane de euro, 44 de procente din aceasta fiind generata de castraveţi şi de tomate.