Tag: constructie

  • Va avea Bucureştiul o nouă sală polivalentă? Firea anunţă demararea lucrărilor

    „Primarul General, Gabriela Firea, a avut astăzi, la sediul Municipalităţii, o întâlnire de lucru cu membrii echipei multidisciplinare din cadrul Companiei Municipale Dezvoltare Durabilă, care lucrează în prezent la o serie de proiecte prin care sunt concretizate planurile de dezvoltare ale Municipalităţii. În cadrul întrevederii, au fost prezentate conceptele a două proiecte: o nouă sală polivalentă şi un ansamblu de locuinţe sociale şi de serviciu. Discuţiile au vizat, totodată, şi etapele care vor fi parcurse pentru construirea unei filarmonici în Capitală, la standarde internaţionale, a spitalului metropolitan cu o capacitate de 1.200 de paturi şi a celor douăspitale zonale din sectoarele 3 şi 6, cu câte 300 de paturi fiecare”, se arată într-un comunicat PMB.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurostat: În România, terenul arabil costă mai puţin de 1 leu metrul pătrat, minimul pieţei din UE

    La exproprierile pentru construcţia de autostrăzi, statul le oferă proprietarilor, ca despăgubire, sume între 1,5 şi 3,5 lei pe metrul pătrat, arată ultimele proiecte normative lansate în acest sens de Ministerul Transporturilor.

    La nivel de state membre ale Uniunii Europene, preţul de aproape 2.000 de euro pe hectarul arabil este cel mai mic din Europa, iar la nivel de regiune, în Bulgaria – zona Yugozapaden – costurile pentru un hectar arabil sunt şi mai mici, 1.165 de euro/hectar.

    Cel mai mare preţ de achiziţie pentru un hectar arabil din UE a fost în Olanda: 63.000 de euro în 2016.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LOVITURA uriaşă dată de Copos. Care este noua investiţie a omului de afaceri

    „Ambiţia noastră este de a realiza o clădire foarte performantă din punctul de vedere al eficienţei energetice, care oferă chiriaşilor facilităţi excelente, într-o zonă care suntem convinşi că va deveni în scurtă vreme un nou pol de business al Capitalei, mai ales după ce se va realiza şi Magistrala 6 de metrou, care va lega Aeroportul Otopeni de Gara de Nord. Sunt român şi investesc în România!“, a declarat George Copos, proprietarul Grupului ANA.

    Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 39 mil. euro, fără TVA, şi presupune construcţia clădirii de birouri de 24 de etaje lângă hotelul Crowne Plaza. 

    Citeşte contiunarea pe www.zf.ro

  • De la Bucureşti la Ploieşti în zece minute. Ideea lui Henri Coandă, furată de Elon Musk

    Deşi sună a film Sci-Fi, transportul rapid va deveni realitate anul acesta. Zona de testare denumită DevLoop se întinde pe 500 de metri şi cântăreşte peste 1 milion de kilograme.  Când va fi construită complet, în următoarele luni, structura se va întinde pe trei kilometri, însă sistemul de testare nu va transporta pasageri. Elon Musk, directorul executiv Tesla şi Space X a propus crearea conceptului Hyperloop în 2012, mai târziu a lansat o lucrare în care explica modul de funcţionare al acestui sistem. 

    Cititi mai multe pe www.promotor.ro

  • Construcţia noului sediu al Agenţiei Europene a Medicamentului va costa 255 de milioane de euro

    Raymond Knops, adjunct al ministrului olandez de Interne, a semnat joi contractul pentru construirea noului sediu al Agenţiei Europene a Medicamentului.

    Lucrările vor fi efectuate de compania Dura Vermeer şi vor costa 255 de milioane de euro.

    Olanda se aştepta la costuri cuprinse între 250 de milioane şi 300 de milioane de euro. Clădirea ar urma să fie dată în folosinţă în noiembrie 2019.

  • Grupul DONA, investiţii de 5 milioane de euro în 2017 în dezvoltarea activităţii de distribuţie şi extinderea reţelei de farmacii

    Suma totală a investiţiilor realizate în 2017 s-a ridicat la valoarea de 5 milioane de euro, alocate pentru finalizarea construcţiei depozitului de medicamente, pentru achiziţia de licenţe şi reamenajări de farmacii.

    Depozitul DONA Logistică are o suprafaţă totală de peste 8.000 mp destinaţi atât spaţiului de depozitare, cât şi birourilor, o capacitate de stocare de 8.000 de paleţi, şi colaborează deja cu mai bine de 300 de clienţi. Distribuţia de medicamente este de asemenea un pilon important de creştere pentru grupul farmaceutic.

    Pentru 2018, reprezentanţii companiei îşi propun creşterea cu 21,5% a cifrei de afaceri, susţinută în special de dezvoltarea activităţii de distribuţie şi a reţelei de farmacii care operează sub brandul DONA. Bugetul de investiţii pentru anul acesta este de patru milioane euro.

    „În momentul de faţă avem contracte semnate cu producători care cumulează 70% din piaţa de medicamente. În 2018 ne vom consolida prezenţa în ţară prin deschiderea de unităţi noi în special în oraşele mici şi medii, acolo unde este încă neacoperită nevoia de servicii farmaceutice. Planurile noastre prevăd depăşirea nivelului de 330 de unităţi”, a declarat Mihaela Ungureanu, directorul general al SIEPCOFAR S.A.

  • Rachete Himars, transportoare 8X8 Piranha 5 şi avioane F16, în dotarea Armatei Române din acest an

    Armata Română va avea, din acest an, rachete Himars, transportoare 8X8 Piranha 5, avioane noi F16, baterii pentru apărarea de coastă pentru Marina Română, dar şi transportoare amfibii, în paralel fiind declanşate proceduri de licitaţie pentru construcţia celor patru corvete multifuncţionale, dar şi de achiziţie a 36 de avioane supersonice F16, a anunţat, vineri, ministrul Apărării, Mihai Fifor, la Brigada 81 Mecanizată din Bistriţa.

    “Am început anul cu dreptul. Am semnat contractul pentru rachetele Himars, care reprezintă programul major de înzestrare a Armatei Române. Ieri (joi – n.r.) am lansat procedura specifică pentru construcţia celor patru corvete multifuncţionale care se vor produce într-un şantier naval din România, prin transfer tehnologic, iar cu offset-ul de la cele patru corvete se vor moderniza cele două fregate pe care Marina Română le are de modernizat. Mai mult decât atât, anul acesta vom achiziţiona al doilea sistem Patriot, aşa cum este semnat cu Guvernul Statelor Unite. Anul acesta se livrează primele transportoare 8X8 Piranha 5. Tot anul acesta avem programate bateriile de coastă pentru Marina Română. Facem paşi înainte şi sperăm să ne încadrăm în calendarul pe care l-am propus pentru modernizarea armatei”, a Mihai Fifor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Treabă românească! Construcţia care a costat 60 de milioane de euro a crăpat azi după ce a fost inaugurată la finalul anului 2017

    Conform cotidianului local Gazeta de Sud, crăpătura se află pe partea dinspre bulevardul Ştirbei Vodă şi ar fi apărut ca urmare a contractării rosturilor de dilatare. Sursa citată a încercat să ia legătura cu edilul oraşului Craiova, Mihail Genoiu, dar acesta nu a răspuns apelurilor.

    Noul stadion “Ion Oblemenco” este unul dintre marile proiecte ale Ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, din perioada în care aceasta era Primarul Craiovei. Pentru construirea lui s-au cheltuit aproape 60 de milioane de euro, iar “perla” Băniei are o capacitate de 30.929 de locuri, investiţia fiind suportată de Compania Naţională de Investiţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Se construieşte un nou stadion în România, într-un oraş fără echipă măcar în Liga 3. Va avea 10.000 de locuri

    Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a declarat că CNI va constui la Slatina un stadion modern de 10.000 de locuri, în acest sens fiind deja obţinute primele documente pentru demararea lucrărilor.
     
    „Avem în intenţie să construim un stadion la Slatina. Am demarat primele documente pentru această investiţie, prin CNI. Stadionul va avea în jur de 10.000 de locuri, proiectarea şi toate studiile le face Compania Naţională de Investiţii. Noua investiţie va fi pe amplasamentul actualului stadion «1 mai»”, a declarat, citat de ziarul local din Slatina Gazeta nouă, Marius Oprescu.
     
    Stadionul ”1 Mai” din Slatina a fost inaugurat în anul 1924 şi are 12.000 de locuri. Ultima renovare parţială de care a avut parte a avut loc între anii 2008-2009, atunci când la tribuna I au fost montate scaune.
     
  • Se construieşte un nou stadion în România, într-un oraş fără echipă măcar în Liga 3. Va avea 10.000 de locuri

    Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a declarat că CNI va constui la Slatina un stadion modern de 10.000 de locuri, în acest sens fiind deja obţinute primele documente pentru demararea lucrărilor.
     
    „Avem în intenţie să construim un stadion la Slatina. Am demarat primele documente pentru această investiţie, prin CNI. Stadionul va avea în jur de 10.000 de locuri, proiectarea şi toate studiile le face Compania Naţională de Investiţii. Noua investiţie va fi pe amplasamentul actualului stadion «1 mai»”, a declarat, citat de ziarul local din Slatina Gazeta nouă, Marius Oprescu.
     
    Stadionul ”1 Mai” din Slatina a fost inaugurat în anul 1924 şi are 12.000 de locuri. Ultima renovare parţială de care a avut parte a avut loc între anii 2008-2009, atunci când la tribuna I au fost montate scaune.