Tag: companie aeriana

  • Povestea tinerei de 25 de ani care a devenit stewardesă în Dubai: Muncesc pentru ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc

    Andra Conţiu, 25 de ani, a plecat din România în urmă cu doi ani, după ce a absolvit facultatea de alimentaţie şi turism la Braşov şi liceul la Topliţa. Spune că visa încă din facultate să devină stewardesă, aşa că a decis să se mute în Dubai, loc de unde vizitează acum întreaga lume.

    “Odată ce am ajuns în Dubai, oamenii din jurul meu au fost cei ce au crezut mai mult în visul meu, fără să ştie de el, şi m-au împins către realizarea lui”, povesteşte Andra, care lucrează ca însoţitor de bord în cadrul unei companii aeriene din Orientul Mijlociu.

    “Interviul de angajare a avut loc în Dubai, nu este uşor, te solicită, însă e important să transimiţi acea energie pozitivă. Desigur, emoţiile au fost prezente, poate pentru că ştii că cei cu care concurezi sunt toţi diferiţi, altă naţionalitate, altă experienţă, altă cultură.  Cred că am fost în jur de 30 de candidaţi în ziua în care am fost eu şi am rămas doar trei în final. Interviul se desfăşoară pe durata mai multor zile şi, desigur, organizarea este diferită faţă de cea din România. Ei practic fac o preselecţie online înainte de a te chema la interviu”, spune Andra Conţiu.

    Despre minusurile jobului de stewardesă, tânăra spune că cel mai tare îi lipseşte somnul, din cauza diferenţelor de fus orar. Există însă şi numeroase aspecte pozitive atunci când lucrezi pentru o companie aeriană: “Programul meu de muncă este clar diferit de oricare alt job, motiv pentru care rutina lipseşte din viaţa mea. Am multe zile libere, mai multe decât ţi se oferă în mod obişnuit, pe care fie le petrec în Dubai, fie pot pleca oriunde în lume pentru puţină relaxare”.

    Meseria de stewardesă este bine plătită, chiar şi pentru standardele înalte din Dubai: “Salariul unui însoţitor de bord diferă de la lună la lună, însă se poate ajunge la 2.000 de euro dacă ai zboruri bune, pentru că eşti plătit şi pentru orele de zbor, plus diurna din fiecare tură, ca să nu mai menţionez că ţi se oferă cazare şi toate facilităţile. Seniorii noştrii câştigă mai mult, nu pot spune cu exactitate cât, însă nimeni nu le plânge de milă”.

    Cum decurge însă o zi de lucru din viaţa unei stewardese? “Încep pregatirea pentru un zbor cu 4-5 ore înainte de decolare. Ca echipaj de bord, începem să ne pregătim de acasă cu bagaje, machiaj, coafură, ţinută, totul trebuie să fie perfect. Urmează drumul până la sediu, drum în care recitesc safe talk-ul, pentru a-mi reîmprospăta cunoştinţele. Trebuie să îţi faci check-in-ul cu minimum două ore înainte de zbor, iar punctualitatea e sfântă; pentru doar 30 de secunde întârziere rişti să nu mai fii primit la zbor. Echipajul se adună într-o sală de conferinţe, unde discutăm toate detaliile legate de zbor, ne cunoaştem între noi, pentru că la fiecare zbor oamenii sunt alţii şi bineinţeles trebuie să trecem de toate verificările: paşaport şi licenţa pentru avionul pe care zburăm să fie în regulă, vaccinurile să fie la zi, uniforma să fie imaculată, manichiura să fie făcută cu ojă roşie sau transparentă, părul strâns cum ne-au învăţat în timpul pregătirilor şi safe talk-ul. Safe talk-ul e cel ce produce emoţii mereu, se pune o întrebare legată fie de aviaţie, de cazuri medicale, de securitate, la care trebuie să ştii să răspunzi pentru a putea opera zborul respectiv. După ce ajungem la avion, mai sunt o serie de sarcini până la îmbarcarea pasagerilor, după care urmează munca noastră propriu-zisă din timpul unui zbor.”

    Andra Conţiu spune că îi lipsesc multe lucruri legate de ţară, însă viaţa din Orientul Mijlociu are beneficiile ei. “Am încetat să mai simt anumite lipsuri din momentul în care am început să zbor; familia şi prietenii sunt însă cei care îmi lipsesc în continuare. Viaţa din Dubai e cu totul alta, comparativ cu România. Automat, când esti lipsit de griji poţi să te bucuri de ceea ce este în jurul tău”. Tânăra este mulţumită de slujba ei şi de viaţa pe care o duce, însă ar dori să se întoarcă, cândva, în România: “Momentan nu e mai bine acasă. Muncesc, însă, ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc.”

    Sute de românce lucrează în prezent ca însoţitoare de bord pentru companii precum Emirates, Qatar Airlines sau FlyDubai. Transportatorii aerieni din Orientul Mijlociu desfăşoară anual recrutări de personal în statele europene, ca urmare a dezvoltării agresive pe piaţa aeriană mondială.

  • Wizz Air lansează patru noi destinaţii din Bucureşti: Doncaster, Malaga, Malmo şi Malta

    Wizz Air va opera zboruri către Doncaster (Marea Britanie), Malaga (Spania), Malmo (Suedia) şi Malta. Rutele vor intra în programul companiei din luna iunie.

    Zborurile către Doncaster vor fi operate luni şi vineri, cele către Malaga miercuri şi duminică, iar către Malmo şi Malta în zilele de marţi şi sâmbătă. Compania Wizz Air ajunge astăzi la 158 de zboruri săptămânale din Bucureşti către 34 de destinaţii.

    Compania va mai lansa, începând cu 25 iulie, zboruri pe ruta Cluj-Napoca – Basel.

    În România Wizz Air a transportat 3,2 mil. de pasageri în 2013, cu 14% mai mulţi decât în anul precedent. Compania a anunţat pentru 2014 noi rute din Craiova spre Barcelona, Bologna, Dortmund şi Roma Ciampino, ce se vor adăuga reţelei locale, de 72 de rute.

    Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

    Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

    Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.

  • Prima companie aeriană din lume care va oferi pasagerilor bere la halbă în avion

    Compania aeriană Swiss, parte a grupului german Lufthansa, a anunţat, vineri, că va introduce în premieră un nou serviciu de catering la bordul aeronavelor, oferindu-le pasagerilor bere la halbă. Pentru început, serviciul va intra în vigoare pe zborurile de ultra-lung-curier, respectiv rutele Zurich-Los Angeles şi Zurich-San Francisco, urmând a fi adoptat în viitor şi pe alte segmente. 

    În România, Swiss operează patru zboruri zilnice pe relaţia Bucureşti-Zurich, cu aeronave Airbus A320.

    Grupul german Lufthansa a transportat în 2013 pe piaţa locală circa 1,4 milioane de pasageri, în creştere cu 2% faţă de anul precedent.

  • Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari hotelieri din România, şi-a făcut companie aeriană, pentru a duce la mare turiştii din ţară

     “Am înfiinţat compania pentru că am simţit nevoia de a face un produs complet. Dacă ai hotelul şi transportul înseamnă că un astfel de pachet este cel mai convenabil pentru un turist, care nu mai cumpără pe bucăţi. Cei care asigură managementul firmei sunt oameni profesionişti, care au lucrat în domeniu”, a declarat Murad pentru MEDIAFAX.

    El a spus că firma va avea patru avioane până în decembrie, iar primul dintre ele deja a sosit şi este la Romaero, la verificare. Avionul este un Boeing 737 cu 148 de locuri şi este cumpărat în leasing. Celelalte trei vor fi achiziţionate tot în leasing şi sunt de acelaşi tip. Aernoavele sunt achiziţionate din străinătate.

    “La început, în acest an, începând cu luna mai, le vom folosi doar pentru curse interne, pe rute precum Timişoara-Constanţa, Cluj-Constanţa şi Iaşi-Constanţa, pentru a aduce turiştii noştri pe litoral. În afară de cursele noastre, vom închiria avioane către agenţiile de turism care operează chartere”, a spus Murad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prima companie aeriană din România cu tarife fixe la bilete începe activitatea din 15 mai

    “Pentru început, vom lansa mai multe rute care vor acoperi atât destinaţii clasice, cu o cerere bine determinată, cum este Bucureşti-Timişoara, unde propunem un tarif unic de 69 de euro, cât şi destinaţii inedite sau sezoniere, cum va fi cursa Bucureşti-Antalya, operaţională din iunie”, a declarat marţi, într-o conferinţă, Cătălin Buţu, directorul general al Ten Airways, din care face parte Fly România.

    Pentru rutele interne tarifele vor fi unice, respectiv 69,9 euro/zbor pentru Bucureşti-Timişoara şi 49,9 euro/zbor pentru Bucureşti-Tulcea, în timp ce pentru zborurile internaţionale tarifele pornesc de la 29,9 euro/zbor. În tarife sunt incluse şi transportul unui bagaj de cabină de maxim 7 kilograme şi al unuia de cală de cel mult 20 de kilograme, dar şi servicii de catering la bord. “Vrem să ne poziţionăm ca o companie value for money, adică între liniile low cost şi cele standard”, a subliniat Cătălin Buţu.

    “Nu ne dorim să luăm pasageri de la Tarom, ci vrem să le facem concurenţă maşinilor, pentru că aceste zboruri sunt mai ieftime decât maşinile”, a declarat Ovidiu Tender.

    Zborurile pe ruta Timişoara-Bucureşti vor avea o frecvenţă zilnică, exceptând ziua de sâmbătă, iar din Tulcea vor zbura spre Bucureşti trei curse pe săptămână.

    Pe rutele internaţionale vor fi operate două zboruri pe săptămână din Tulcea spre Bergamo, spre Verona vor fi trei zboruri săptămânale din Timişoara şi Bucureşti, spre Barcelona vor pleca în fiecare săptămână trei curse din Capitală, iar spre Frankfurt vor fi trei zboruri pe săptămână din Bucureşti şi unul din Tulcea.

    “Am ales aeroportul din Tulcea pentru că are potenţial de turişti străini care vin să viziteze, de exemplu, Delta Dunării. El poate fi, de asemenea, un aeroport de rezervă pentru Constanţa”, au declarat reprezentanţii companiei. “A contat însă foarte mult şi reacţia administraţiei locale, care a înţeles importanţa acestui proiect. Pentru noi, aeroportul din Tulcea este perfect.”

    Zborurile vor fi operate cu aeronave de tip MD-82 şi MD-83, aparţinând Ten Airways, care le-a achiziţionat de la Alitalia. Avioanele din flotă au capacitate de 170 de persoane şi cinci ore autonomie de zbor.

    Ten Airways şi-a început activitatea în 2010 şi de atunci a operat în sistem charter şi wet lease, sistem care presupune închirierea aeronavei cu tot cu echipaj şi servicii pentru a opera în numele altei companii.

  • ANAT: IATA cere agenţiilor de turism să suspende “imediat” vânzarea de bilete în numele Carpatair

     “IATA a suspendat Carpatair, cu efect imediat, întrucât compania aeriană se află sub protecţia legii falimentului, în vederea reorganizării. Agenţii de turism BSP (Billing and Settlement Plan – n.r.) trebuie să suspende imediat toate emiterile de bilete în numele Carpatair, inclusiv utilizarea tuturor sistemelor pentru procesarea returnărilor sau a altor tranzacţii cu carduri de debit/credit în numele Carpatair”, se arată în mesajul ANAT.

    De asemenea, agenţiilor li se solicită să regleze toate debitele restante şi vânzările în curs de procesare direct cu SC Carpatair SA şi să se abţină de la deducerea sau efectuarea oricărei rambursări din sumele ce corespund debitelor restante, vânzărilor în curs de procesare sau altor tranzacţii viitoare ale Carpatair.

    Orice viitoare tranzacţii între agenţiile de turism şi compania aeriană se vor realiza şi deconta bilateral.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • KLM urmăreşte creşterea gradului de ocupare a aeronavelor cu o nouă promoţie de Valentine’s Day

    Compania KLM a lansat ofertă promoţională valabilă până pe 14 februarie 2014, cu tarife pe relaţia Bucureşti-Amsterdam şi retur de la 139 de euro. Perioada de  vânzare este 7-14 februarie 2014 şi cea de călătorie este 2-30 martie 2014. 

    Compania a desfăşurat şi în luna ianuarie o promoţie pe segmentul Bucureşti-Amsterdam şi retur, la tarife de 109 euro. În februarie, KLM a redus timp de şase zile cu 40% tariful biletelor de avion pe 25 de destinaţii intercontinentale. 

    KLM a fost fondată în anul 1919, fiind astfel cea mai veche linie aeriană ce şi-a păstrat numele original. În 2004, Air France şi KLM au format alianţa Air France KLM. În Olanda, compania cuprinde esenţialul Grupului KLM, care include KLM Cityhopper, transavia.com şi Martinair. KLM este membru al alianţei globale SkyTeam, oferind clienţilor o reţea de zboruri globală.

  • British Airways îşi reprogramează zborurile de pe ruta Bucureşti-Londra

    Începând cu 30 martie 2014, primul din cele două zboruri zilnice ale British Airways pe ruta Bucureşti – Londra a fost reprogramat pentru ora 08:50, urmând să aterizeze pe Terminalul 5 al Aeroportului Heathrow la ora 10:15, ora locală (cu excepţia zilei de sâmbătă când ora decolării este 09:10). Schimbarea este motivată de conexiunile mai numeroase şi mai rapide către anumite destinaţii din Statele Unite ale Americii şi Asia.

    Printre conexiunile de care pot beneficia pasagerii prin noul orar de zbor se numără Londra – Rio de Janeiro – plecare la 12:20, Londra – Chicago – plecare la ora 12:50, Londra – San Francisco – plecare la ora 11:30, Londra – Miami – plecare la ora 12:15, Londra – New York – plecare la ora 11:20.

    British Airways este cea mai mare companie aeriană din Marea Britanie, având o reţea internaţională de zboruri care acoperă peste 175 de destinaţii din 75 de ţări. Compania aeriană operează de pe Aeroportul Heathrow Terminalul 1, Terminalul 3 si Terminalul 5, de pe aeroportul Gatwick si aeroportul London City.

  • Cel mai mic preţ pentru un zbor Bucureşti-SUA: 200 de dolari

    Pentru a putea oferi preţuri atât de mici, compania se va baza pe folosirea modelului de avion Dreamliner (Boeing 787) în cadrul zborurilor transatlantice, acest tip de avion având un consum redus de combustibil. Un alt argument al companiei Norwegian este expansiunea pe piaţa asiatică, corelată cu tendinţa accelerată de creştere a numărului de turişti chinezi.

    Norwegian se află pe locul patru in topul celor mai mari companii aeriene low-cost din Europa. Bjørn Kjos, CEO-ul companiei, a achiziţionat 222 de avioane Boeing şi Airbus în 2012, aceasta fiind cea mai mare comandă de avioane din istoria Europei.

    Bjørn Kjos a preluat compania norvegiană Busy Bee în 1993 alături de un alt om de afaceri din Norvegia. Pentru a readuce compania pe profit, a redus personalul şi flota cu 75%. Cu un nou nume, Norwegian Air Shuttle a fost listată la bursă în 2003 şi a devenit competitorul principal al Scandinavian Airlines, companie controlată de guvernele din Suedia, Norvegia şi Danemarca.

    La preţurile menţionate se adaugă un cost de cel puţin 69 de lei pentru un zbor Bucureşti-Oslo, folosind compania low-cost Wizz Air.

  • Selecţie naţională de însoţitoare de zbor. Salariile de încadrare – 2.000 de dolari. Ce alte facilităţi oferă compania din Arabia Saudită

     Tinerele, cu vârste între 21 şi 35 de ani, venite din toată ţara, au participat la o selecţie organizată de compania Flynas din Arabia Saudită, pentru a deveni însoţitoare de zbor, cu un contract pentru doi ani. Compania caută să recruteze peste 20 de stewardese din România.

    “Vroiam un loc de muncă provocator, care îţi permite să călătoreşti, să vezi lumea, să cunoşti oameni, diferite culturi. Şi componenta financiară a contat, bineînţeles. Am terminat o şcoală de aviaţie la Bucureşti şi cred că o astfel de meserie mi se potriveşte”, a spus o tânără din Buzău care a venit la Cluj pentru a susţine interviul în limba engleză.

    O altă tânără, din Baia Mare, care a terminat Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor la UBB Cluj-Napoca şi a urmat un master, spune că nu şi-a găsit un loc de muncă şi că a optat, astfel, să devină însoţitoare de zbor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro