Tag: companie aeriana

  • Un blogger de turism ar putea ajunge la închisoare pentru că a ironizat o companie aeriană

    Bloggerul de turism Rius Vernandes riscă să ajungă la puşcărie după ce a ironizat, într-o postare pe Instagram, meniul oferit de compania Garuda Indonezia.
     
    Vernandes nu s-a referit însă la mâncare, ci la faptul că stewardesele i-au oferit un meniu scris de mână pe o foaie A4. El a postat o fotografie cu textul “Meniul e încă la printat”, scriu cei de la Daily Mail.
     
     
    Două zile mai târziu, el a primit o scrisoare de la autorităţile din Indonezia prin care era informat că a fost acţionat în judecată de Garuda pentru defăimare.
     
    În statul asiatic, postarea online a unui conţinut ce poate dăuna imaginii este o infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de până la patru ani.
     
    Ca urmare a incidentului, Garuda Indonesia a decis să interzică pasagerilor să facă poze în timpul zborului. Deşi interdicţia a fost ulterior ridicată, reprezentanţii companiei cer clienţilor să respecte intimitatea celorlalţi şi să se rezume la fotografii neutre.
     
    “Pasagerii pot face poze în interes personal, aşa cum sunt selfie-urile, atât timp cât nu deranjează alţi pasageri”, a transmis Ikhsan Rosan, purtătorul de cuvânt al companiei aeriene.

     

  • Azerbaijan anulează un contract de 1 miliard de dolari cu Boeing

    “AZAL a refuzat să cumpere 10 aeronave de la Boeing, din motive de siguranţă”, a declarat Pasha Kesaminsy, purtătorul de cuvânt al companiei aeriene, pentru Reuters.

    Cel mai bine vândut avion al Boeing, 737 MAX, este menţinut la sol din martie, în întreaga lume, după accidentul din 10 martie, care a ucis 157 de persoane şi care a urmat la doar cinci luni după un accident al unui aparat Lion Air, care a ucis 189 de persoane.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbări în conducerea Blue Air. Cine este noul director general al companiei

    Oana Petrescu îi urmează lui Marius Puiu care, din septembrie 2018 a ocupat funcţia de CEO interimar. Ea s-a alăturat echipei Blue Air în ianuarie 2018, ca Chief Financial Officer in-terimar şi turnaround manager, având 28 de ani de experienţă în finanţe, IT şi management comercial, cu rezultate excepţionale în creşterea performanţelor operaţionale şi financiare ale companiilor pentru care a lucrat.

    Anterior, Oana Petrescu a fost partener de audit, risc adviso-ry şi consultanţă la Arthur Andersen, Ernst & Young şi Deloitte şi a ocupat funcţia de vicepreşedinte executiv la Banca Comercială Română după privatizare.

  • O mare companie aeriană, afectată de o grevă URIAŞĂ. Au fost anulate mii de zboruri

    SAS şi-a prezentat scuzele celor 110.000 de pasageri afectaţi şi i-a îndrumat să verifice site-ul oficial al companiei pentru toate cursele aeriene anulate şi drepturile pasagerilor.

    Discuţiile mediatele cu sindicatele piloţilor SAS, care reprezintă aproximativ 1.500 de piloţi, s-au încheiat vineri fără un acord.

    Negocierile între sindicate şi reprezentanţii SAS au loc încă din luna martie. Angajaţii au avertizat că va avea loc o grevă în apilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GREVA piloţilor de la o mare companie aeriană din Europa a afectat peste 70.000 de pasageri. Sute de zboruri au fost anulate

    Discuţiile mediatele cu sindicatele piloţilor SAS, care reprezintă aproximativ 1.500 de piloţi, s-au încheiat vineri fără un acord.

    Mediatorii au declarat că există diferenţe mari între părţile implicate. Piloţii au declarat că vor să fie compensaţi pentru salariile reduse.

    În Suedia, piloţii au cerut o mărire de salariu cu 13%, în timp de mediatorii au oferit o majorare de doar 2-3%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Singura companie aeriană care a intrat în topul celor mai mari poluatori din Europa. Operează curse zilnice şi din România

    Ryanair Holdings a fost una dintre cele 10 companii europene care poluează cel mai mult, aceasta fiind o premieră pentru o companie care nu funcţionează pe baza unor centrale de cărbune, potrivit unui articol publicat recent de Bloomberg. Concluzia reprezintă rezultatul unei analize europene realizate de un grup de cercetare axat pe transport şi mediu de la Bruxelles. Grupul a descoperit că emisiile cu dioxid de carbon ale Ryanair au crescut cu 6,9% anul trecut.

    Poluarea cauzată de operatorii aerieni a crescut cu aproximativ două treimi din 2005 până în prezent şi este previzionat să continue trendul crescător pe măsură ce zborul devine din ce în ce mai accesibil. Acest lucru ar putea duce la transformarea industriei în unul dintre cei mai mari poluatori în următoarele trei decenii.


    Ştirea vine în contextul în care există un efort din ce în ce mai mare la nivelul anumitor state de a reduce numărul centralelor pe cărbuni în scopul scăderii  emisiilor. Ryanair a fost a noua ţară pe lista celor mai mari poluatori ai Europei.

  • O companie aeriană din Europa a intrat ASTĂZI în faliment. MII DE OAMENI sunt blocaţi în jurul lumii

    Compania aeriană low-cost Wow Air din Islanda a anunţat astăzi că nu mai este operaţional şi că toate zburile sunt anulate, relatează CNN.
     
    Postul de televiziune american scrie că sute sau chiar mii de pasageri sunt blocaţi pe aeroporturile din America de Nord şi Europa, unii aflând despre falimentul companiei de pe pagina de internet a Wow Air.
     
     
    Anumite zboruri au fost anulate cu doar câteva minute înainte de îmbarcare.
     
    Contactat de CNN, patronul companiei, Skuli Mogensen a declarat că a luat parte la negocieri cu investitori toată noaptea, în speranţa că va fi găsi o soluţie pentru plata restanţelor avute la furnizori.
     
    Fondată în 2011, Wow Air era cunoscută pentru tarifele scăzute aplicate curselor trans-oceanice cu escală în Islanda.
     
    – în curs de actualizare –
  • Pe aripile FALIMENTULUI: O companie AERIANĂ gigant intră in COLAPS şi se pregăteşte de insolvenţă sau faliment

    Criza companiei Jet Airways se îndreaptă spre o insolvenţă – în cazul în care creditorii nu ajung la un consens – sau chiar spre un faliment, potrivit unui oficial citat de Economic Times.

    „Creditorii şi debitorii sunt în discuţii. Acesta este cel mai bun proces. Dacă există un rezultat bun după aceste discuţii dintre creditori şi debitor, este cu atât mai bine pentru a nu mai trece prin insolvenţă. Dar dacă aceasta va fi singura soluţie, atunci bancherii o vor cere”, a transmis secretarul pentru relaţii corporate, Injeti Srinivas.

    Acţiunile companiei au scăzut cu peste 63% anul trecut, iar de la începutul anului până ieri cu încă 16%.

    Totuşi, astăzi acţiunile companiei din India au crescut cu 15,5% până la ora 12.30 (ora României), tranzacţionându-se la 3,8 dolari per acţiune, la o capitalizare de piaţă de aproape 430 milioane dolari.

    Acţiunile au crescut pe fondul anunţului că Anita Goyal, soţia fondatorului companiei Naresh Goyal, va ieşi din board-ul operatorului aerian.

     

     

  • Povestea lui Bjørn Kjos, antreprenorul care a creat unul dintre cei mai mari transportatori low-cost din lume

    Bjørn Kjos s-a născut pe 18 iulie 1946 în Sokna, Ringerike. După ce a servit ca paraşutist în armata norvegiană, Kjos s-a înscris în Royal Norwegian Air Force Academy (Academia Forţelor Regale Aeriene). Timp de doi ani s-a antrenat ca pilot în SUA şi a pilotat două supersonice în timpul războiului rece, între 1969 şi 1975. Întors în Norvegia, a aplicat pentru un job în cadrul Scandinavian Airlines System, însă a fost refuzat, din lipsă de locuri.

    Acest fapt l-a determinat pe Kjos să se înscrie la Universitatea din Oslo pentru a studia dreptul. Între 1983 şi 2002 a practicat avocatura, dar pentru o perioadă a lucrat şi ca judecător în cadrul tribunalului din oraşul Moss. Începând cu 1993, a primit acces şi la cazurile Curţii Supreme.

    În 1986, Bjørn şi fratele său Tore au fondat grupul Read, care s-a ocupat de cercetarea seismologică în Marea Nordului pentru industria petrolieră. În 1993, după falimentul companiei aeriene Busy Bee, antreprenorul a pus bazele companiei Norwegian Air Shuttle, care folosea noile aeronave Fokker 50 pentru a zbura pe rute regionale în vestul Norvegiei, servite înainte de Busy Bee. Compania a fost înfiinţată în data de 22 ianuarie 1993, iar în 2002 Kjos a transformat Norwegian Air într-o companie aeriană low-cost.

    De asemenea, a deţinut o parte din Lufttransport, al cărei preşedinte a fost până în 2005, când compania a fost vândută către Norsk Helikopter.
    Bjørn Kjos a fost ales „Antreprenorul anului” de către Ernst & Young în 2009 şi în acelaşi an a primit titlul de „Liderul anului” din partea Manpower Inc.

    Kjos este căsătorit cu Gerd Helen Kjos şi au împreună un fiu – Lars Ola – şi două fiice: Guri Helene şi Anna Helene. Antreprenorul este pasionat de activităţi outdoors şi practică hikingul şi sailingul. În 2006, a debutat ca scriitor cu thrillerul „The Murmansk Affair”. În 2017, Norwegian Air Shuttle, a doua cea mai mare companie aeriană din Scandinavia şi a treia de linie low-cost din Europa, a funcţionat cu 144 de aeronave şi aproximativ 5.700 de angajaţi, înregistrând venituri de peste 3,5 miliarde de dolari şi un număr de peste 33,2 milioane de pasageri.

  • Compania aeriană Wizz Air a lansat o nouă rută din Bucureşti către Spania. Biletele au fost puse deja în vânzare

    Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, în programul de vară, în zilele de marţi şi sâmbătă. Biletele pentru noua rută sunt deja în vânzare.
     
    Această nouă destinaţie spre Spania din Bucureşti devine cea de-a noua, după Barcelona, Alicante, Madrid, Castellón, Málaga, Valencia, Tenerife şi Zaragoza. Oraşul Santander, situat în regiunea Cantabria, va fi cea de a 45-a destinaţie din Capitală şi a 145-a din reţeaua Wizz Air.
     
    În primele zece luni ale anului 2018, WIZZ a transportat mai mult de 8,3 milioane de pasageri pe rutele sale către şi dinspre Bucureşti, ceea ce reprezintă o creştere de 14,1% de la an la an. În întreaga ţară, operaţiunile Wizz Air din acest an vor sprijini peste 6.000 de locuri de muncă în industriile asociate.