Tag: Cifre

  • Aproape 300 de diplome de Bacalaureat, greşite: “E o anomalie de sistem”

     Hacman a declarat că software-ul de tipărire a diplomelor a generat o eroare, astfel încât notele disiciplinelor la probele scrise de bacalaureat au fost înscrise eronat, neavând înregistrate zecimalele în cifre, ci doar în litere.

    “Mediile finale apar corect şi în litere, şi în cifre”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.

    Laura Hacman a precizat că toate cele 282 de diplome sunt în curs de retragere şi vor fi retipărite.

    “Absolvenţii se pot înscrie la facultate folosind adeverinţa emisă de unitatea şcolară până la obţinerea noii diplome”, a spus Hacman.

    Situaţia a fost sesizată de cadrele didactice ale Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava la înscrierea unor absolvenţi ai acestui colegiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Planuri ambiţioase şi patente expirate

    Nu o să mai socotesc cât au fost investiţiile străine în prima jumătate a anului şi nici nu o să mai fac alte comparaţii pentru a demonstra că România nu ar putea ajuge la cifrele anunţate de Guvern; vor fi

    făcut-o colegii mei de la cotidiene. Eu aş vrea să le aduc aminte guvernanţilor un adevăr simplu, cel cu porcul care nu se îngraşă în ajun. Dincolo de neajunsurile iscate de criză, de lipsa banilor sau de imobilismul societăţii, trebuie spus că în general astfel de planuri naţionale nu reuşesc – nu-mi aduc aminte de vreun plan, de orice va fi fiind acesta, care să fi depăşit în aplicare o lună. Iar planurile adevărate se pun la punct acum şi au efecte peste un deceniu.

    Puteţi citi în acest număr povestea unui tânăr plecat din Gherla să facă afaceri tocmai în India, în Bangalore. Cumva, povestea lui Tudor Marchiş se leagă de anunţul Guvernului şi de ambiţiosul plan al Guvernului. Bangalore este  un Silicon Valley asiatic, cu o economie de 9 miliarde de dolari şi cu 10.000 de milionari. Înainte de a avea atâţia milionari, Bangalore era un oraş exotic şi atât. Dar Thomas Friedman povesteşte într-o carte a sa despre cum a început totul.

    Cu o trupă de trimişi de-ai lui Jack Welch, cel de la General Electric care voia musai scăderi de costuri, iar software-ul produs de indieni tocmai acest lucru asigura. Aşa că o delegaţie importantă a celor de la GE a ajuns la Bangalore. La aeroport erau aşteptaţi de câteva maşini oficiale, limuzine impozante, negre, de producţie locală.

    Delegaţii americani urcă, coloana începe să meargă, soare, pitoresc, amabilităţi, deodată se aude o bufnitură puternică şi coloana se opreşte; ce să vezi? capota unei maşini din cele negre, impozante şi oficiale se deschisese în timpul mersului şi din cauza curentului de aer se proptise zdravăn în parbriz. S-au evaporat instantaneu şi soarele şi pitorescul şi amabilităţile, iar americanii s-au privit pe furiş: „…aici am venit noi să cumpărăm software?„.

    Nu numai că au venit, dar au şi rămas. Temelia celor 9 miliarde de astăzi ale oraşului Bangalore au fost puse de lideri politici ai statului indian Karnataka, între 1970 şi 1976, pe vremea când managerii lumii occidentale îşi puneau flori în păr, ţipau la festivaluri rock şi n-aveau habar că peste ani vor rima nu cu sitarul lui Ravi Shankar sau cu religia lui Maharishi Yogi, ci cu softurile şi call-center-urile indiene. Puse la punct în aceeaşi perioadă de nişte lideri politici indieni care prin 1970 visau dezvoltarea unor oraşe ale electronicii şi de nişte şefi de guvern care în 1976 chiar înfiinţau Electronics City în Bangalore. Şase ani în care au luat terenuri, au construit, au educat, au legiferat.

    Socot că un om politic adevărat trebuie să pună astăzi nişte seminţe şi să fie conştient că nu va mânca fructele. Mare parte din progres aşa funcţionează: economistul Chris Dillow îi aminteşte pe Doug Engelbart, inventatorul mausului, care a părăsit lumea aceasta recent, şi care nu a strâns mare lucru în urma invenţiei sale, pentru că patentul a expirat în 1987, cu mult înainte de explozia computerelor. De Kane Kramer, care inventa în 1979 un player audio digital, strămoşul actualelor iPod-uri, dar care nu a atras niciun folos din asta. Sau de un alt ins, pe nume George Gray, care este inventatorul ecranelor LCD, şi căruia patentul i-a expirat în 1993, înainte de era televizoarelor plate şi telefoanelor cu ecran.

    Mi-ar fi plăcut ca planul acela guvernamental şi naţional să îşi propună nişte obiective realiste peste şase ani. Altfel, e doar o biată invenţie cu patentul deja expirat.Ilustrez cu un tablou al lui Bhabesh Sanyal, unul dintre părinţii modernismului indian – „Bătrânul şi pasărea„.

  • Băsescu: Cu certitudine avem o scădere de populaţie. Populaţia scade ca urmare a natalităţii scăzute

     “Recensământul face o situaţie a populaţiei care locuieşte în România, nu a celor milioane de majori care sunt în afara frontierelor”, a precizat Băsescu.

    El a arătat că nu este vorba de o scădere îngrijorătoare a populaţiei, întrucât recensământul a şi fost boicotat.

    Întrebat dacă cifra populaţiei este îngrijorătoare şi dacă apreciază că aceasta a scăzut dramatic, şeful statului a răspuns: “Nu, pentru că referendumul, dacă vă aduceţi aminte, a fost şi boicotat. Aduceţi-vă aminte de apelul de a nu da actele, de a nu participa la acest recensământ”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ICEEfest începe mâine: ce e bine să ştiţi

     – 1.550 de participanţi înregistraţi pentru conferinţe şi workshopuri până azi la ora 09:00 [cifra finală, după închiderea vânzării de bilete,  va fi în jur de 1.800, estimează organizatorii]

    – Delegaţi din 10 ţări (Bulgaria, Turcia, Grecia, Cipru, Ungaria, Polonia, Croaţia, Serbia. La care se adaugă România şi Republica Moldova)

    – Peste 90 de speakeri şi invitaţi speciali în paneluri şi discuţii care reprezintă peste 50 de companii din regiune şi din lume

    – În total, pe cele 3 scene ale evenimentului (1, 2 şi VIP) se vor însuma peste 50 de ore de prezentări şi dezbateri

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deloitte lansează a şaptea ediţie Top 500 Europa Centrală

    În următoarele două luni, consultanţii Deloitte vor aduna informaţii de la companii din diverse industrii, bănci şi firme de asigurare de top din 18 ţări, inclusiv România.

    Potrivit clasamentului din 2012, care lua în calcul cifrele pe 2011, România este a cincea ţară din regiune, fiind reprezentată de 37 de companii ale căror veniturile totale s-au apropiat de 39,6 miliarde de euro (cu 5,62% peste cifra din 2010).

    Clasamentul celor mai mari companii din România este dominat de industria energiei şi resurselor (cu 13 companii), urmată de industria bunurilor de consum şi transporturi (11), industria prelucrătoare (7), tehnologie, media şi telecomunicaţii (5) şi industria farmaceutică (1).

    În două clasamente regionale separate ale primelor 50 de bănci, respectiv 50 de firme de asigurări din regiune, România a fost reprezentată de cinci bănci şi cinci firme de asigurare.

    “La momentul lansării, remarcam că peste 86% dintre companiile româneşti din clasament au raportat venituri în creştere; în paralel, veniturile regionale cumulate reveniseră la nivelul anterior crizei, depăşind 707,4 miliarde euro”, reaminteşte Ahmed Hassan, managing partner Deloitte România. “Pe de altă parte, cifrele financiare aferente primului trimestru din 2012 reprezentau semnale pentru încă un an dificil. 2012 a fost un an încărcat de provocări, atât pe plan local, cât şi internaţional. Nu putem specula cu privire la rezultatele din acest an, însă cu siguranţă noul clasament va reflecta dinamica economiei în regiune şi tendinţele la care ne putem aştepta în perioada următoare”, a adăugat acesta.

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: ERMENEGILDO ZEGNA

    Din iulie 2011, Zegna a semnat un parteneriat cu Estée Lauder Companies, cedând companiei dreptul de a produce cosmetice sub brandul italienesc, care face haine şi pentru Gucci, Tom Ford sau Yves Saint Laurent.

    Micul atelier fondat la începutul secolul al XX-lea ajungea în 1930 la peste 1.000 de angajaţi şi a avut parte de o reputaţie bună în piaţă graţie costumelor bărbăteşti din lână pe care le fabrica. A trecut oceanul în 1938, când italianul a început să exporte haine la New York, însă războiul a făcut ca relaţiile comerciale să întâmpine dificultăţi.

    Ermenegildo şi-a implicat de la început fiii în companie, iar Aldo şi Angelo aveau să preia frâiele companiei în 1966, după moartea tatălui lor. Doi ani mai târziu au decis să lanseze o nouă linie de costume produse în serie în fabrica de la Novara. Au pornit proucţia altor două fabrici în Spania şi Elveţia în 1973, iar la sfârşitul anilor ‘90 familia Zegna ajungea la un total de opt unităţi de producţie în Italia, două în Spania, trei în Elveţia şi câte una în Turcia şi Mexic.

    Deşi multe din costumele Zegna sunt astăzi produse în aceste fabrici, cele premium se realizează încă la comandă.Primul butic Zegna a fost deschis la Paris în 1980, urmat de cel de la Milano cinci ani mai târziu.

    Cele mai cunoscute la nivel mondial se află în Statele Unite ale Americii, Europa, Japonia şi China, vârfurile de lance fiind magazinele din Atlanta, New York, Beverly Hills, Las Vegas, Londra, Tokio, São Paulo, Hong Kong, Beijing, Shanghai, New Delhi, Mumbai, Kuala Lumpur, Santiago de Chile, Bangkok, Sydney.

     

  • Şomajul din UE şi zona euro, noi rate record. Care sunt cifrele în România

     UE a consemnat o rată a şomajului de 10,8% în ianuarie. Pentru zona euro, biroul de statistică european a revizuit procentajul pentru prima lună a anului de la 11,9% anunţat anterior la 12%, nivel care s-a menţinut şi în februarie.

    Spania a înregistrat cel mai ridicat şomaj din UE în ianuarie, de 26,3%, în timp ce Grecia, cu 26,4% în decembrie, nu a raportat date pentru primele două luni din acest an, arată Eurostat. Cinci ţări nu au furnizat date pentru februarie.

    Minimul pentru luna februarie a fost înregistrat în Austria, cu 4,8%.

    România a avut în februarie o rată ajustată sezonier de 6,7%, în scădere de la 7,3% în aceeaşi lună a anului trecut, dar în urcare de la 6,6% în ianuarie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uniqa Asigurări a crescut cu 32% în 2012

    “Chiar daca mediul economic este instabil, am decis sa nu ne reducem bugetul pentru dezvoltare, ci sa investim in continuare in cresterea echipei noastre si a retelei de vanzari, decizie care s-a reflectat in rezultatele anului 2012”, a declarat Florin Golovatic, presedinte directorat Uniqa Asigurari.

    Pe segmentul asigurarilor auto Casco primele brute subscrise au fost de 269,8 mil. lei, in crestere cu 27% fata de anul 2011. Primele brute subscrise din asigurari de raspundere civila pentru vehicule au totalizat 161 mil. lei, cu 72% peste nivelul din anul anterior. In aceeasi perioada, subscrierile din asigurari de incendiu si calamitati naturale au fost de 56,9 mil. lei, in scadere cu 8%.

    Indemnizatiiile brute platite de Uniqa Asigurari au fost de 321,3 mil. lei in 2012. Rezultatele companiei se inscriu astfel in strategia grupului, care in luna mai 2011 a inceput o repozitionare strategica pe termen lung, obiectivele finale ale acestei strategii fiind dublarea numarului de clienti (de la 7,5 milioane in 2010 la 15 milioane pana in 2020) si majorarea profitului inainte de taxe cu pana la 400 de milioane de euro in 2020, comparativ cu 2010.

    “In 2012 Uniqa Asigurari a fost cel mai activ angajator din piata asigurarilor, in conditiile in care am recrutat peste 400 de persoane, majoritatea in vanzari, numar deloc de neglijat intr-o perioada economica dificila cum este cea prin care trecem acum”, a declarat dl Romeo Jantea, Vicepresedinte Directorat UNIQA Asigurari.

    La sfarsitul anului trecut Uniqa Asigurari avea 1.333 de angajati, cu 256 mai multi decat in 2011, si o retea teritoriala formata din 48 de sucursale si 118 agentii.Uniqa Asigurari a incheiat 2012 cu un rezultat financiar negativ de 19,2 mil. lei (rezultat preliminar neauditat), inregistrand astfel o imbunatatire semnificativa fata de anul 2011, datorita eficientizarii continue a activitatii, proces care va continua si in acest an. In 2011, rezultatul a fost de -73 mil. lei.

    Uniqa Asigurari face parte din Uniqa Group Austria, unul dintre cele mai importante si dinamice grupuri de asigurari din Europa Centrala si de Est. In 2008 Uniqa Group a achizitionat compania de asigurari generale Unira, al carei nume a fost schimbat in 2009 in Uniqa Asigurari. Grupul detine si o companie de asigurari de viata, care si-a inceput activitatea in 2010. Grupul activeaza pe 20 de piete din Europa Centrala si de Est, avand peste 20.000 de angajati si agenti. Potrivit datelor preliminare, in 2012 Uniqa Group a inregistrat prime brute subscrise de 5.009,7 mil. euro, in crestere cu 1,5% fata de 2011, in timp ce profitul consolidat s-a ridicat la 130,2 mil. euro.

     

  • De ţinut minte: cifrele săptămânii

    7%
    rata şomajului BIM ajustată sezonier la nivelul lunii decembrie 2011, în scădere cu 0,3% atât faţă de noiembrie 2011, cât şi faţă de decembrie 2010

    4.570 euro
    datoria totală pe cap de locuitor (privată şi publică) în România, cea mai mică din UE

    9,9%
    rata şomajului în UE în decembrie 2011 (ajustată sezonier), cu un maxim în Spania (22,9%) şi un minim în Austria (4,1%)

    10,9%
    rata de economisire în rândul gospodăriilor din UE în trim. III 2011, în scădere de la 11,7% în trim. II

    4,9%
    scumpirea locuinţelor în UE în decembrie 2011 faţă de decembrie 2010, locuinţele având cea mai mare creştere de preţuri din toate componentele inflaţiei la nivel comunitar

  • Cifrele săptămânii

    1.491 lei
    câştigul salarial mediu nominal net în luna noiembrie 2011, în creştere cu 34 lei (2,3%) faţă de luna precedentă

    6,9 mld. euro
    excedentul comercial al zonei euro în luna noiembrie 2011, comparativ cu un deficit de 2,3 mld. euro în luna noiembrie 2010

    2,6%
    creşterea comenzilor industriale în UE în luna octombrie 2011 faţă de octombrie 2010, creşterea faţă de septembrie 2010 fiind de 0,5%

    3%
    creşterea în volum a lucrărilor de construcţii în luna noiembrie 2011 faţă de noiembrie 2010 (serie ajustată), în timp ce pe primele 11 luni creşterea a fost de 1,1%

    3%
    rata anuală a inflaţiei în UE în luna noiembrie 2011, în scădere faţă de 3,4% în luna precedentă

    0,4%
    cu atât a avansat producţia din sectorul de construcţii la nivelul celor 27 de state UE în noiembrie comparativ cu luna precedentă