„Aş vrea să bag nişte bani într-un business în care să nu fac nimic, să conducă altcineva, să-mi aducă 10-20% pe an, dar fără riscuri. Eu nu mai vreau să muncesc”.
În real estate s-a fript din 2007-2008, la bursă – mai degrabă ar băga bani în bitcoin decât în acţiunile din România, fonduri mutuale – ce sunt alea?!
Nu cred că este singurul antreprenor/investitor român care caută afaceri în care să pună nişte bani, afaceri sigure, fără risc, care să-i aducă un câştig de 10-20% pe an.
Mulţi au auzit sau au citit despre modelul lui Warren Buffett, care a spus cândva că el caută businessuri în care să investească şi care să-i producă profit şi când el doarme.
Afacerile în care trebuie să munceşti de dimineaţă până seara, alea nu sunt afaceri.
Pe piaţă sunt foarte mulţi bani disponibili, depozitele bancare sunt pline, dar dobânzile sunt foarte mici. România este supergeneroasă, cu dobânzi la lei de 3-4% pe an, în condiţiile în care cursul nu s-a depreciat cu mai mult de 1,6% la 9 luni.
Asta înseamnă în euro un câştig de 2% faţă de o dobândă de 0 şi ceva la sută, dacă nu chiar de minus zero şi ceva la sută, cât este acum în Occident.
Bursa de la Bucureşti a adus câştiguri de peste 30% în acest an, dar trebuie să ai nervii tari, pentru că în orice moment te poţi aştepta la o schimbare legislativă care să afecteze afacerile companiilor. Cei care au făcut bani din bussinesuri tradiţionale pe care le-au vândut ar vrea să se ducă pe bursă sau să-şi pună banii în fonduri mutuale care investesc pe bursă sau în alte instrumente financiare, dar cer asigurări că vor câştiga cel puţin 10% în euro pe an, asigurări pe care nimeni dintre administratorii de fonduri mutuale nu le poate oferi.
Antreprenorii din clasa de mijloc care au reuşit să clădească ceva de la zero în ultimii 10 sau 20 de ani încep să obosească, pentru că au tras mult de business, l-au adus până la un anumit nivel, iar acum vor să-şi ia o rentă sigură din el, ceea ce nu prea se poate.
Trebuie să munceşti continuu pentru a-ţi ţine clienţii şi contractele.
Toată lumea ar vrea să facă importuri, să ia o marfă din afară pe care să o plaseze în marile reţele din comerţ fără prea multă implicare şi cu banii recuperaţi foarte repede.
Într-un business cu servicii nu ai ce să acumulezi, pentru că afacerea depinde de proprietar, de relaţiile lui. Compania nu are active, nu are mărci, nu ar avea ce să vândă unui potenţial investitor.
Vasile Armenean a vândut Betty Ice cu o întreagă producţie de îngheţată în spate, cu un brand, cu fabrici, cu logistică etc.
Într-un business cu servicii baza este omul, mintea şi energia lui, care ţine totul în picioare.
Nu prea sunt afaceri, sau chiar deloc, în care să pui banii şi cineva să-ţi plătească o rentă lunară, iar tu să treci lunar sau anual să-ţi ridici banii.
La început proprietarul poate să aibă un director care să conducă executiv businessul, dar la un moment dat şi acesta se va „revolta” şi îşi va cere partea.
Dar dacă cunoaşteţi businessuri sigure, care să producă bani şi când proprietarul sau investitorul dorm, să aibă un manager cinstit, să-mi spuneţi.
Tag: Cifre
-
Nu ştii vreun business sigur, în care să bag nişte bani şi să nu fac nimic, dar să-mi aducă 10-20% pe an?!
-
Nu ştii vreun business sigur, în care să bag nişte bani şi să nu fac nimic, dar să-mi aducă 10-20% pe an?!
„Aş vrea să bag nişte bani într-un business în care să nu fac nimic, să conducă altcineva, să-mi aducă 10-20% pe an, dar fără riscuri. Eu nu mai vreau să muncesc”.
În real estate s-a fript din 2007-2008, la bursă – mai degrabă ar băga bani în bitcoin decât în acţiunile din România, fonduri mutuale – ce sunt alea?!
Nu cred că este singurul antreprenor/investitor român care caută afaceri în care să pună nişte bani, afaceri sigure, fără risc, care să-i aducă un câştig de 10-20% pe an.
Mulţi au auzit sau au citit despre modelul lui Warren Buffett, care a spus cândva că el caută businessuri în care să investească şi care să-i producă profit şi când el doarme.
Afacerile în care trebuie să munceşti de dimineaţă până seara, alea nu sunt afaceri.
Pe piaţă sunt foarte mulţi bani disponibili, depozitele bancare sunt pline, dar dobânzile sunt foarte mici. România este supergeneroasă, cu dobânzi la lei de 3-4% pe an, în condiţiile în care cursul nu s-a depreciat cu mai mult de 1,6% la 9 luni.
Asta înseamnă în euro un câştig de 2% faţă de o dobândă de 0 şi ceva la sută, dacă nu chiar de minus zero şi ceva la sută, cât este acum în Occident.
Bursa de la Bucureşti a adus câştiguri de peste 30% în acest an, dar trebuie să ai nervii tari, pentru că în orice moment te poţi aştepta la o schimbare legislativă care să afecteze afacerile companiilor. Cei care au făcut bani din bussinesuri tradiţionale pe care le-au vândut ar vrea să se ducă pe bursă sau să-şi pună banii în fonduri mutuale care investesc pe bursă sau în alte instrumente financiare, dar cer asigurări că vor câştiga cel puţin 10% în euro pe an, asigurări pe care nimeni dintre administratorii de fonduri mutuale nu le poate oferi.
Antreprenorii din clasa de mijloc care au reuşit să clădească ceva de la zero în ultimii 10 sau 20 de ani încep să obosească, pentru că au tras mult de business, l-au adus până la un anumit nivel, iar acum vor să-şi ia o rentă sigură din el, ceea ce nu prea se poate.
Trebuie să munceşti continuu pentru a-ţi ţine clienţii şi contractele.
Toată lumea ar vrea să facă importuri, să ia o marfă din afară pe care să o plaseze în marile reţele din comerţ fără prea multă implicare şi cu banii recuperaţi foarte repede.
Într-un business cu servicii nu ai ce să acumulezi, pentru că afacerea depinde de proprietar, de relaţiile lui. Compania nu are active, nu are mărci, nu ar avea ce să vândă unui potenţial investitor.
Vasile Armenean a vândut Betty Ice cu o întreagă producţie de îngheţată în spate, cu un brand, cu fabrici, cu logistică etc.
Într-un business cu servicii baza este omul, mintea şi energia lui, care ţine totul în picioare.
Nu prea sunt afaceri, sau chiar deloc, în care să pui banii şi cineva să-ţi plătească o rentă lunară, iar tu să treci lunar sau anual să-ţi ridici banii.
La început proprietarul poate să aibă un director care să conducă executiv businessul, dar la un moment dat şi acesta se va „revolta” şi îşi va cere partea.
Dar dacă cunoaşteţi businessuri sigure, care să producă bani şi când proprietarul sau investitorul dorm, să aibă un manager cinstit, să-mi spuneţi. -
Bursa de Valori a încheiat prima jumătate de an cu toţi indicii pe plus şi creşteri de două cifre
Această creştere accelerată a apărut şi ca urmare a unui efect de bază, pentru că piaţa era foarte jos la finalul anului trecut. Capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB a depăşit 34,8 de mld. euro în ultima şedinţă de tranzacţionare din iunie 2019, comparativ cu 30,6 mld. euro la final de 2018, în creştere cu 14%.
Piaţa reglementata de acţiuni, excluzând ofertele publice iniţiale şi secundare, care a generat 93% din totalul veniturilor din tranzacţionare în prima jumătate a anului 2019 (S1 2018: 60% din totalul veniturilor din tranzacţionare la BVB) a înregistrat o creştere cu 12% a valorii tranzacţionate, respectiv 5,25 mld. lei, rezultat al interesului investitorilor pentru tranzacţionarea pe piaţa secundară.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ce a însemnat Untold 2019 în cifre: Investiţie de 15 mil. euro cu un profit operaţional de 3 mil. euro
Untold a atras peste 370.000 de participanţi în cele patru zile de festival din 2019, iar mai bine de 20% dintre aceştia au fost turişti străini, De al an la an numărul de participanţi la festival a crescut cu circa 15%.
Fondatorul Untold, cel mai mare festival de muzică organizat în România, a investit peste 16 milioane de euro în 2019 în organizarea evenimentului ajuns la cea de-a cincea ediţie. Bugetul este cu 2 milioane de euro mai mare faţă de nivelul din 2018, potrivit lui Bogdan Buta, unul dintre organizatorii festivalului. Banii pentru investiţii sunt obţinuţi de la firmele partenere care pariază pe promovare (40% din buget), din vânzarea de bilete şi abonamente (40%) şi de la partenerii care vin cu standuri în cadrul evenimentului (20%).
-
Povestea tânărului care a creat un brand românesc ce a ajuns pe trei continente. „Businessul e, până la urmă, despre oameni, nu despre cifre.”
Dan Isai poate fi considerat deja un investitor în serie, cu precădere în domeniul HoReCa. El a intrat în acest domeniu după ce a participat la fondarea Salad Box, în prezent unul dintre cele mai cunoscute branduri de restaurante de pe piaţa locală – şi nu numai: acesta s-a extins în sistem de franciză pe mai multe pieţe din lume. Cu circa 70 de unităţi, cifra de afaceri totală a businessului este de peste 25 de milioane de euro, conform datelor comunicate anterior de companie ZF.
Lanţul de restaurante cu servire rapidă Salad Box a fost fondat de Dan Isai alături de alţi trei antreprenori români. Ei au început afacerea în 2012 cu circa 20.000 de euro. În prezent, principala concentrare este expansiunea internaţională: după Europa şi Statele Unite, urmează extinderea reţelei de restaurante şi în Asia.
Fondatorii Salad Box au dezvoltat şi alte concepte, sub umbrela Sterling Cruise Group: Pep & Pepper, Taksim sau Resto Aperto.
Dan Isai a investit şi în lanţul de cafenele de Narcoffee Roasters, alături de Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurants; iar anul acesta a anunţat că investeşte 250.000 de euro alături de patru alţi investitori români în HomeFresh, un start-up activ pe segmentul de livrare de mâncare la domiciliu.Profilul lui Dan Isai a apărut în ediţia de anul acesta a anuarului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.
-
Cifrele încep să zboare, dar nu în direcţia în care ar trebui: Deficitul de cont curent s-a majorat cu 33% în primele două luni, la 568 mil. euro
“În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 671 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 122 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un excedent de 94 milioane euro, comparativ cu un deficit de 117 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 195 milioane euro”, menţionează comunicatul băncii centrale.În acelaşi interval, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1 036 milioane euro (comparativ cu 704 milioane euro în perioada ianuarie – februarie 2018), din care participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit net estimat, au însumat 927 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 109 milioane euro. -
Pentru clienţii care caută mai mult decât frumosul
Businessul din domeniul mobilierului de lux deţinut de Diana Şucu, soţia omului de afaceri Dan Şucu, a ajuns anul trecut la nivelul de 1,2 milioane de euro, iar în 2019 este bugetată o creştere de două cifre. Antreprenoarea care a pariat pe acest domeniu în urmă cu mai bine de cinci ani a adus în România trei branduri de mobilier de lux, este vorba de Ethan Allen, Caracole şi Bernhardt, toate amplasate în complexul Băneasa, o zonă comercială din nordul Bucureştiului.
„Anul 2018 a fost unul bun, cu o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro. Desigur că ne-am fi dorit mai mult, dar redecorările pe care le-am făcut pentru toate cele trei branduri le-am terminat în noiembrie – prea târziu ca să-şi aducă contribuţia la cifra de afaceri din 2018“, spune antreprenoarea. Despre mărcile din portofoliu, ea adaugă că Ethan Allen este brandul fanion, cel mai cunoscut brand american. Acesta se adresează în special spaţiilor mari, generoase. De altfel, este şi primul brand adus de ea în România.
La portofoliu ea a adăugat apoi Caracole, un brand pe care îl descrie ca fiind vândut excelent atât ca set, cât şi ca piese independente.
„Şi pentru că există multe apartamente frumoase atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe ale României, am hotărât să promovăm şi Bernhardt – un brand mai modern, mai îndrăzneţ, mai surprinzător. Acesta se pretează excelent apartamentelor gen loft.“
Cele trei branduri sunt prezente într-un magazin de 2.000 de metri pătraţi amplasat în Băneasa Shopping City, mall pe care Diana Şucu îl descrie ca fiind cea mai bună zonă comercială a României. „Extinderea nu este pentru noi o prioritate, în schimb perfecţionarea colecţiei şi a ofertei este un must, de aceea nu ne concentrăm pe noi deschideri în viitorul apropiat. Toate trei brandurile – Ethan Allen, Caracole şi Bernhardt – funcţionează bine împreună. Lupta noastră este aceea de a ne face cât mai cunoscuţi nu doar în Bucureşti, ci şi în întreaga ţară.“
Despre clienţi ea spune că sunt persoane deja familiarizate cu brandurile grupului, atât români, cât şi străini (austrieci, olandezi, bulgari sau englezi). „Este evident că prin cele trei branduri americane, Ethan Allen, Caracole şi Bernhardt, ne adresăm unui client răsfăţat din punct de vedere financiar, care va cumpăra întotdeauna ceea ce este cel mai bun sau nimic. Clienţii noştri sunt persoane care au călătorit mult (…).“
Toate cele trei branduri activează pe segmentul mobilierului de lux, segment în care Diana Şucu spune că oferta de mobilier şi decoraţiuni pe acest palier de preţ abundă de produse fabricate în Italia, eventual Franţa.
„Gustul latin nu este unicul stil pe care îl caută clienţii. Diferenţierea pe care am văzut-o a fost în a prezenta ceva nou, special, inexistent pe piaţă ca ofertă. Şi atunci am ales ce este mai bun din gustul anglo-saxon, definit prin «form follows function». O îmbinare între frumos şi util, în antiteză cu latinescul «Il bello inutile» (frumosul inutil – n.red.).“
Antreprenoarea este de părere că în acest domeniu, un ajutor de specialitate, al unui designer pregătit în această direcţie, este preferabil, dacă nu indispensabil.„Colegele mele de la Ethan Allen, Caracole şi Bernhardt au studii de specialitate, au terminat arhitectura sau designul de interior şi, mai mult, beneficiază de ştiinţa şi ajutorul colegilor designeri americani.“ Astfel, în magazine există posibilitatea customizării pieselor de mobilier. Există şi clienţi care vin împreună cu designerii personali.
Pe segmentul mobilierului de lux mai activează branduri precum Roche Bobois sau Rovere, ambele branduri europene.
-
Bogdan Ion – country managing partner / EY România: “În niciuna dintre zonele de servicii pe care le furnizăm nu folosim exclusiv cifre, nu există cineva care se uită doar la cifre. Asta nu se întâmplă aproape niciodată, dacă e să mă raportez la audit sau chiar la fiscalitate”
Carte de vizită
¶ Bogdan Ion a venit la EY România în 2006, iar în 2012 a preluat funcţia de country manager
¶ Visează la un master în istorie şi vrea, la un moment dat, să deschidă o librărie unde să-şi invite clienţii la un pahar de vin
¶ Nu crede în calităţi replicabile de la o persoană la alta, aşa cum nu crede nici în exemple de personalităţi sau lideri care să fie replicabile -
Andra Ţurcanu – „Sunt mândră că sunt româncă şi vreau să le închid gura străinilor care ne percep într-un mod în care nu ar trebui să o facă.” Dreptul la replică Libra Bank, referitor la activitatea antreprenoarei Andra Ţurcanu
Andra Ţurcanu a pendulat mereu între cele două valenţe ale sale: pragmatică, orientată spre cifre, şi o alta rebelă, creativă. Cele două au atins echilibrul prin Loulou, brandul de fashion lansat în urmă cu cinci ani cu care şi-a propus să cucerească lumea. Unde a ajuns până acum?
„Businessul acesta este, în primul rând, o mândrie a mea ca româncă, îmi place foarte mult să mă duc în alte ţări şi să le închid gura străinilor care ne percep într-un fel care nu ar trebui să o facă. Îmi iubesc foarte mult ţara, consider că România are nevoie de oameni care să facă ţara mândră şi sunt dispusă să fac foarte multe sacrificii în acest sens; le-am făcut şi le voi mai face”, descrie Andra Turcanu, tânăra care a dezvoltat brandul de fashion Loulou, una dintre filosofiile după care se ghidează.
Ambiţiile de ambasador ale Andrei Ţurcanu vizează mai ales transformarea brandului pe care l-a creat în urmă cu cinci ani într-unul care să concureze cot la cot cu casele high-end ale industriei internaţionale de fashion. În prezent, compania care operează acest brand este formată din două ateliere de producţie – în Bucureşti şi în Ialomiţa, un showroom în Bucureşti, un magazin online, precum şi două magazine deschise în afara ţării – în Melbourne şi Dubai.
Dacă, în România, Loulou are o medie de 30 de rochii vândute săptămânal (1.400 anual), în afara graniţelor, în Dubai, brandul vinde între 80 şi 100 de produse pe lună, iar în ce priveşte celelalte exporturi, media este cuprinsă între 20 şi 30 de produse (clienţi fizici externi). Preţul mediu al produselor vândute în România este cuprins între 3.000 şi 3.500 de lei, iar în Dubai, preţul mediu pentru un produs este de aproximativ 6.000 de dirhami (aproximativ 6.600 de lei). Pentru anul acesta, al cincilea pentru companie, Andra Turcanu spune că şi-au propus să ducă brandul la un alt nivel, cu un design mai elevat; astfel, şi pragul preţului mediu pentru produse este în creştere şi a ajuns la 4.450 lei în primele trei luni din 2017.
În prezent, 50 de angajaţi lucrează deopotrivă în unităţile din Bucureşti şi Slobozia ale afacerii. Cifra de afaceri realizată în România de Loulou a ajuns anul trecut la 2,6 milioane de lei, iar în afara ţării vânzările au fost de 2,8 milioane de lei; creşterea înregistrată anul trecut a fost de 30% faţă de 2015. Premisele pentru anul în curs sunt şi mai bune, în contextul în care în primul trimestru al anului Loulou a bifat o creştere de 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Andra Turcanu îşi aminteşte în detaliu toate etapele care au dus la construirea brandului. „Sunt o fată educată de familia mea pentru dezvoltarea de activităţi antreprenoriale; am văzut de mică, în familie, ce presupune o astfel de muncă”, povesteşte Andra Turcanu, care adaugă şi că tatăl ei i-a servit ca exemplu, el fiind implicat în afacerile unuia dintre primii importatori de cafea din România, cât şi în activitatea de producţie pe segmentul procesării cafelei (este vorba despre cafeaua Regal).
Pe de altă parte, experienţele creative s-au manifestat şi acestea încă din copilărie: „Toată lumea mă întreabă care este prima amintire legată de această pasiune. Eu nu îmi amintesc să fi îmbrăcat păpuşi, dar împreună cu trei prietene din copilărie am vândut în Herăstrău accesorii făcute de noi, din diverse materiale găsite în casă; aceasta este cea mai veche amintire a mea legată de modul în care a pornit orientarea mea spre acest domeniu. Am folosit o placă din lemn, pe care am lipit un autocolant verde fosforescent, am bătut cuie şi am scos la imprimantă un smiley face – acesta a fost panoul de vânzare folosit. Am vândut tot ce era pe panoul respectiv; am câştigat 180 de lei vechi, sumă pe care am folosit-o apoi pentru a cumpăra alte material”, descrie ea prima experienţă antreprenorială. Fascinată de domeniu din copilărie, a trecut prin diverse stări: de la a-şi îmbrăca prietenele până la a se îmbrăca pe ea însăşi cu produse realizate într-un atelier din mansardă.
Totuşi, componenta economică a dominat în pregătirea sa ulterioară. Andra Ţurcanu a absolvit liceul Nicolae Iorga din Bucureşti, profilul matematică-informatică. „Cu toate că am terminat a doua la nivel de liceu în clasa a XII-a, am fost genul tocilară rebelă; deşi eram la mate-info, mi-a plăcut foarte mult partea umană, limba română, engleza, şi am şi excelat în zona aceasta.” Îşi aminteşte şi că la vremea aceea primise o bursă pentru a pleca în afara ţării să-şi continue studiile, însă spune că nu şi-a dorit acest lucru, având încă de pe atunci convingerea că poate aduce o schimbare pozitivă în această ţară. „Îmi place să cred că putem să reuşim să aducem imaginea României la nivelul la care merită să fie, chiar dacă suntem mai puţini. Cred foarte mult în puterea exemplului şi că este importantă conduita noastră nu doar pentru noi şi pentru ţara aceasta, ci şi pentru a servi ca exemplu pentru alţi oameni, pentru generaţii mai tinere, pentru colegi de breaslă. Cred foarte mult în puterea oamenilor de a trage în sus şi de a se trage în sus unii pe alţii; aşadar, eu am refuzat să plec în afara ţării să îmi continuu studiile.”
Continuarea studiilor în România era însă condiţionată de tatăl său: trebuia să studieze aici într-una din facultăţile de la ASE; a ales marketingul şi, în paralel, a urmat şi Facultatea de Studii Economice ale Integrării Europene la Universitatea Româno-Americană. A absolvit în 2008, iar în 2010 a încheiat şi un program masteral, tot la ASE. Spune că în ideea aceluiaşi spirit antreprenorial cultivat în familie, după ce şi-a terminat studiile, tatăl său i-a oprit ajutorul financiar şi i-a spus că este momentul să îşi câştige singură banii.
A început prin a-l ajuta să dezvolte afacerile pe care le avea acesta în domeniul alimentaţiei publice, printre care un juice bar aflat în zona de intrare a Carrefour Feeria. „M-am ocupat de la trainingul angajatelor, aprovizionare, până şi de mici reparaţii ale aparatelor importate atunci din Italia”, rememorează ea experienţele de început. După venirea crizei, în 2009, a început să aibă alte activităţi care au apropiat-o de domeniul fashion, cu care cochetase încă din copilărie. În 2011, de pildă, a început să lucreze cu o echipă de profesionişti care veneau din media-TV; „am ocupat poziţia de stilist în cadrul proiectelor dezvoltate de ei”.
În acelaşi timp, proiectul Loulou începuse treptat să prindă contur. „Din 2010 au început să se contureze primele proiecte pentru dezvoltarea afacerii Loulou; am început prin colaborări cu mai multe cluburi de pe piaţa locală, dar şi pentru unele din afara ţării pentru care făceam costumele, scenografiile acestora, precum şi proiectele de marketing ale anumitor cluburi.” A reuşit astfel să ajungă cu creaţiile sale pe podiumurile cluburilor şi, apoi, la primii ei clienţi. „O sală de club poate acomoda şi 3.000 de oameni într-o seară, astfel că a avea câteva modele defilând pe podium în creaţiile mele, cu logoul mărcii pe ecranele proiectoare, era mare lucru. Am devenit un mic nume în zona aceasta, şi tot de aici au venit şi primii clienţi.”
De aici până la înfiinţarea primei firme, în 2012, nu a fost decât un pas: „Şi de aici a început povestea Loulou. Familia şi prietenii nu credeau că din afacerea mea poate rezulta o activitate care să genereze şi un trai decent, toată lumea credea că va rămâne la nivel de hobby”, descrie Andra Turcanu experienţele de început. A început să le demonstreze contrariul când pentru 200 de euro, bani împrumutaţi de la tatăl său, un prim return of investment a fost de 12.000 de euro.
În baza interacţiunilor anterioare, când se ocupa de afacerea cu sucuri, a programat o întâlnire cu Arthur Popa, actualul CEO al Băneasa Developments, în care i-a comunicat că vrea să deschidă un magazin în mall; deşi el i-a apreciat entuziasmul, i-a spus că este o cale lungă până la a-şi face un magazin. Totuşi, i-a oferit posibilitate să vândă într-o căsuţă din cele care se montau în perioada respectivă lângă centrul comercial, cu prilejul apropierii Crăciunului. „Mi-am ales prima căsuţă de pe stânga şi abia apoi m-am întrebat ce aş putea să vând acolo; am căutat pe internet tot felul de furnizori pentru jucării, dar toate erau foarte scumpe, costau peste 100 de lei şi consideram că nu le pot vinde acolo. Astfel, cu cei 200 de euro primiţi de la tatăl meu am luat jucării de toţi banii primiţi din complexele Doraly şi Dragonul Roşu”, îşi aminteşte ea detaliile acestui demers antreprenorial.
Povesteşte că a reuşit să-i returneze tatălui său banii împrumutaţi. Căsuţa i-a adus şi o altă oportunitate prin care să îşi crească veniturile: „Într-o zi, venise acolo un domn de la ambasada SUA care m-a întrebat, în engleză, «corporate gift baskets» nu faceţi? Am confirmat, deşi la momentul acela nu ştiam exact la ce se referă. I-am lăsat cartea de vizită, m-am documentat, iar a doua zi la ora 11 m-am prezentat la ambasadă cu patru mostre de astfel de coşuri. Aşa am primit prima comandă.” Ulterior, a avut mai mulţi clienţi pentru coşurile de cadouri, printre care SRI, clienţi din domeniul bancar, asigurări; într-o lună şi jumătate a ajuns la vânzări de 12.000 de euro. „Am început să cumpăr instrumente pentru croitoria mea pe care îmi doream foarte tare să o scot din mansardă.” A cumpărat două maşini de cusut, a angajat o croitoreasă, a cumpărat material, a învăţat să coasă şi să croiască lucruri oarecum noi pentru ceea ce oferea piaţa la vremea respectivă. „Şi aşa a început Loulou.”
Paşii pe care îi avea de făcut în direcţia a ceea ce voia să construiască erau însă mulţi şi deloc uşori. „De la început, imaginea pe care mi-o proiectasem pentru acest brand era una mare: nu voiam o croitorie, ci o casă de modă, la fel ca şi cele din Franţa; dacă acolo se putea, la noi de ce să nu se poată, mai ales că aici începuseră deja să vină şi producă mari case de modă în fabricile locale?”
-
Corina Creţu: Cea mai TENSIONATĂ relaţie pe care o am acum este cu propriul GUVERN. Vreau discuţii cu CIFRELE pe masă
De asemnea, Corina Creţu susţine că nu i s-a propus să fie premier, aceasta dorindu-şi să continue să fie comisar european.“Am crescut în PSD. 30 de ani din viaţa mea am muncit cu mii de colegi şi colege pentru câştigarea alegerilor din ’90 încoace şi acestor colegi şi colege vreau să le spun foarte clar că eu sunt un om de stânga, ataşat valorilor sociale. Mi se pare trist faptul că nu există argumente prin care să fiu atacată”, a afirmat Corina Creţu, într-un interviu acordat România Tv.Întrebată despre o eventuală demisie din PSD, comisarul european pentru politică regională a răspuns: “Nu, nu mă gândesc la ora actuală decât la a-mi îndeplini mandatul”.Aceasta a adăugat că cea mai tensionată relaţie pe care o are în prezent este cu Guvernul, precizând că este un lucru trist, însă nu are ce să îşi reproşeze în acest sens.